SEMINAR 1

I. INTRODUCERE ÎN TEORIA GENERALĂ A DREPTULUI

I.1. Structura sistemului ştiinţelor juridice.

-teoria generală a dreptului,
-științele juridice de ramură,
- științele juridice istorice
- științele juridice ajutătoare, auxiliare

I.2. Explicaţi utilizarea sintagmei „sistemul ştiinţelor juridice”.

Se referă la studierea normelor juridice care reglementează comportamentul uman.

I.3. Definiţi Teoria generală a dreptului.

Este disciplina științifcă ce studiază ansamblul dreptului, determinarea lui, articulațiile și esența lui,
alcătuirea și structura lui si care elaborează instrumente esențiale și anumite concepte fundamentale
prin care dreptul este gândit.

I.4. Enumerați trăsăturile Teoriei generale a dreptului.

- este o disciplină științifică care cercetează genul (dreptul ) și nu specia (ramura de drept),
-nu este o ramură a dreptului deoarece studiază dreptul privit ca ansamblu,
- studiază anumite categorii, concepte și noțiuni fundamentale, acestea fiind utilizate la nivelul
ramurilor dreptului.
- studiază relațiile dreptului cu alte domenii ale științelor,
I.6. Precizaţi obiectul de studiu al Teoriei generale a dreptului.
-observarea și cercetarea feneomentului juridic
- studierea și cercetarea principaleleor aspecte ale statului.

I.7. Stabiliţi corelaţia între „drept (fenomen juridic)” şi „stat”, din perspectiva obiectului de studiu al
Teoriei generale a dreptului.

I.8. În cadrul cărei categorii de componente ale sistemului ştiinţelor juridice includeţi:
Ecologia Teoria generală a dreptului
Dreptul roman Știință juridică de ramură
Istoria statului şi dreptului românesc Știință juridică istorică
Dreptul civil Știință juridică de ramură
Dreptul administrativ Știință juridică de ramură
Economia politică Teoria generală a dreptului
Dreptul mediului Știință juridică de ramură
Dreptul penal Știință juridică de ramură
Dreptul internaţional public Știință juridică de ramură
Dreptul procesual penal Știință juridică de ramură
Dreptul procesual civil Știință juridică de ramură

1
II. METODOLOGIA JURIDICĂ

II.1. Definiţi metodologia juridică și enumeraţi metodele de cercetare științifică juridică.

Motodologia juridică reprezintă un ansamblu de factori care explică raporturile și legăturile ce
se stabilesc între metodele specifice de cunoaștere a fenomenului juridic.
Metodele de cercetare științifică juridică sunt:
- metoda logică de cercetare juridică,
- metoda comparativă de cercetare juridică,
- metoda istorică de cercetare juridică,
- metoda sociologică de cercetare juridică,
- metoda cantitativă de cercetare juridică.

II.2. Precizaţi metoda/metodele de cercetare ştiinţifică juridică utilizată/utilizate.

Un factor esenţial pentru evoluţia socială a omului îl constituie respectarea intimităţii, fapt
afirmat în plan internaţional de către majoritatea statelor, care au inclus această valoare printre valorile
fundamentale ale societăţii, consacrându-i reglementări juridice şi instituind garanţii pentru protejarea
sa.
O primă menţionare internaţională a dreptului la viaţă privată a fost cuprinsă în Declaraţia
universală a drepturilor omului din 1948, care, în art. 12, prevede că: „nimeni nu va fi obiectul unor
imixtiuni arbitrare în viaţa sa particulară, în familia sa, în domiciliul său sau în corespondenţă”,
urmată de reglementările cuprinse în art. 17 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi
politice. În reglementarea alineatului 1 al art. sus-menţionat, „nimeni nu va putea fi supus vreunor
imixtiuni arbitrare sau ilegale în viaţa particulară, în familia, domiciliul sau corespondenţa sa, nici la
atingeri ilegale aduse onoarei şi reputaţiei sale”, iar potrivit alineatului 2 „orice persoană are dreptul
la protecţia legii împotriva unor asemenea imixtiuni sau atingeri”.
La nivel regional menţionăm prevederile art. 11 al Convenţiei americane asupra drepturilor
omului şi, mai ales, pe cele ale art. 8 din Convenţia europeană a drepturilor omului, care, la alineatul 1,
prevede că „orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului
său şi a corespondenţei sale”, iar la alineatul 2 al aceluiaşi articol stabileşte situaţiile în care autorităţile
pot interveni în exercitarea acestui drept, respectiv doar atunci când acest amestec este reglementat de o
lege şi este necesar într-o societate democratică „pentru securitatea naţională, siguranţa publică,
bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirii faptelor penale, protejarea sănătăţii şi a
moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora”.
Având în vedere sfera largă de reglementare a textului articolului 8 alin. (1) din Convenţie,
considerăm necesare o serie de precizări, deoarece, dincolo de o simplă interpretare, rezultă că
întinderea dreptului la respectarea vieţii private este mai redusă, în cazul în care individul „pune în
contact viaţa sa privată cu viaţa publică”.
Sub aspectul domeniului de aplicare al noţiunii de viaţă privată, Curtea Europeană a Drepturilor
Omului „a considerat că nici nu este posibilă delimitarea exactă a sferei de întindere a vieţii private,
nici nu este de dorit stabilirea unui câmp de aplicare a noţiunii strict determinat, în condiţiile în care
evoluţia viitoare a societăţii ar putea conduce la excluderea nejustificată a unor ipoteze din domeniul
de incidenţă al articolului 8”, oferind, ca fundament al înţelegerii dreptului la viaţă privată
interpretarea potrivit căreia acesta cuprinde „dreptul de a trăi, atât cât vrei, la adăpost de privirile
celor străini (...). Acesta cuprinde, de asemenea, într-o anumită măsură, dreptul de a stabili şi de a
întreţine relaţii cu alte fiinţe umane, cu deosebire în domeniul afectiv, pentru dezvoltarea şi realizarea
propriei personalităţi”.
Statuând printr-o hotărâre cu valoare de principiu, Curtea a arătat că dreptul la viaţă privată nu
se limitează la un «cerc intim» în care fiecare îşi poate trăi viaţa personală după plac, ci include şi
2
dreptul de a stabili şi dezvolta relaţii cu semenii sau, altfel spus, viaţa privată nu cuprinde numai
dreptul de a sta închis în propriul „univers”, cu excluderea celorlalţi, adică viaţa privată personală, ci şi
dreptul de a ieşi din acest „univers”, pentru a merge spre ceilalţi membri ai societăţii, adică viaţa
privată socială . Mai mult decât atât, activităţile profesionale sau comerciale sunt incluse şi ele în
noţiunea de viaţă privată, deoarece, în exercitarea profesiei oamenii au posibilitatea de a „strânge
legăturile cu lumea exterioară”, fapt pentru care s-a apreciat că în conţinutul noţiunii de „viaţă privată”
sunt incluse dreptul la propria imagine, dreptul la secretul corespondenţei, ocrotirea secretului
profesional, dreptul la nume, inviolabilitatea domiciliului, situaţia averii, viaţa sentimentală.
Utilă, din perspectiva analizei noastre, este şi referirea la criteriul spaţial în aprecierea
conţinutului noţiunii de viaţă privată, mai ales în cazul persoanelor publice, având în vedere că, spre
exemplu, în legislaţia franceză este stabilit faptul că deplasarea unei persoane pe stradă ţine de viaţa ei
privată, pe când participarea deliberată la un spectacol nu intră în conţinutul noţiunii în discuţie.

Metoda sociologică, comparativă, istorică.

II.3. Realizaţi o comparaţie între științele juridice istorice și științele juridice participative, auxiliare sau
conexe prin intermediul căreia să identificaţi 2 asemănări şi 2 deosebiri.

Asemănări Deosebiri
Cunoașterea în profunzime a fenomenului juridic Cercetează istoria dreptului dintr o anumită
regiune/țară
Probe și mijloace de probă Nu fac parte din sistemul propriu-zis al științelor
juridice

II.4. Metoda sociologică

Precizați 2 utilizări ale unora dintre intrumentele sociologiei juridice în domeniul dreptului.
Interviul, observația și Ancheta sociologică.

II.5. Exemplificaţi metoda cantitativă de cercetare juridică prin indicarea a cel mult două site-uri,
portaluri, baze de date etc. din următoarele domeniile:

Domeniul Site-uri, portaluri, baze de date

Procesul de elaborare şi sistematizare a legislaţiei Act normativ
Evidenţa hotărârilor judecătoreşti Ministerul Justiției
Informaţii juridice Portalul european e-justiție