UNIVERSITATEA DE STAT DIN REPUBLICA MOLDOVA

FACULTATEA RELATII INTERNATIONALE, STIINTTE POLITICE

SI ADMNINISTRATIVE

DEPARTAMENTUL STIINTTE POLITICE SI ADMNINISTRATIVE

TEMA :,,Idealul democrației in Antichitatea Greacă "

A efectuat: Butnari Iana, studentă anul I,

specialiatea: Administrație publică

Chișinău,2018

CUPRINS
1.1 Ce este democrația? Idealul democrației.
1.2 Scurt istoric. Unde și cum s-a dezvoltat democrația?
1.3 Conceptele marilor filosofi. Atena- leagănul democrației.
1.4 Concluzia.
1.5 Bibliografie
Scurt istoric. Unde și cum s-a dezvoltat democrația?

Formele de organizare democratică a societății au existat din cele mai vechi timpuri, strâns
legate de primele comunități umane, ceea ce poate conduce la ideea ca democrația a fost și este un
factor care a însoțit progresul social.
Democrația, ca formă de organizare si conducere politică a societății, o întâlnim in orânduirea
sclavagistă, strâns legată de apariția statului, ca principal instrument politic de organizare și conducere
a societății. Formele clasice de exprimare a democrației în perioada respectiva au constat in elaborarea
unei legislații care prevedea anumite drepturi si libertăți cetățenilor, încercarea de a situa dreptul la
baza organizări statale, crearea unui mecanism care să asigure alegerea libera a unor organisme ale
puterii de stat sau a unor conducători la nivelul puterii de stat centrale și locale, cu extinderea chiar și
în armată. Sunt cunoscute, in acest sens, formele democratice de organizare ale Greciei și Romei
antice.
In epoca homerica (sec. XII-VIII i.Hr.), organele de conducere erau: bazileul - cu puteri
limitate, sfatul - ca for consultativ al bazileului si adunarea poporului (demosul) - ca putere supremă.
In secolul al VIII-lea i.Hr. regalitatea (bazileii) a fost înlăturata, conducerea ateniana fiind luata de 9
arhonti (conducători), aleși in fiecare an din rândul eupatrizilor (aristocrația gentilica).

Cele mai înalte forme ale democrației ateniene au fost atinse in secolele VI si V i.Hr. si, in
mod deosebit, in vremea lui Clistene si Pericle care au introdus drepturi egale de participare la
conducere pentru toți cetățenii atenieni, iar participarea demosului la conducerea statului a primit
numele de democrație.

Astfel, in timp ce Sparta s-a constituit, ca urmare a legilor lui Licurg, într-un stat sclavagist,
oligarhic, prin organizarea într-o clasa militarist-aristocratica a polisului, dominând in mod absolut
peste masa periecilor (poporul de rând), a iloților si a sclavilor, Atena a cunoscut de la Solon la Pericle
un complex proces social-politic, înscriind in istorie paradigma democrației.

Conceputa ca forma de organizare in care puterea de stat aparținea oamenilor liberi,

democrația ateniana a reprezentat o forma de guvernare sclavagista, fiind in esența statul
proprietarilor de sclavi. Potrivit tradiției istorice, Pericle ar fi definit aceasta democrație prin
următoarele relatări: Trăim sub o rânduiala politica ce nu are de râvnit legile altora; departe de a-i
imita, suntem mai degrabă o pilda pentru unii. Numele sau e democrație, fiindcă orânduirea statului,
nu se reazemă pe putini, ci pe cat mai mulți. În afacerile lor personale, toți cetățenii sunt egali in fata
legilor; drumul la onoruri in viata politica este deschis fiecăruia în măsura in care opinia publica ii
apreciaza talentele după care merită mai mult decât după clasa socială. În împrejurările istorice
respective, democrația - guvernarea poporului - si oligarhia - guvernarea aristocraților, au devenit
doua alternative politice fundamental opuse cu privire la organizarea şi conducerea polisului grecesc.
Democrația care s-a afirmat pe Acropole în urma cu două milenii si jumătate constituie o componentă
de seama a civilizației grecești ce s-a transmis peste secole, având o importantă contribuție la
progresul culturii universale.
Ce este democrația?

Două sensuri:

Într-un prim sens democrația este înțeleasă ca acel tip de organizare sau formă de
guvernămînt,în care poporul, respectiv cetățeni,indiferent de avere origine, pregătire
profesională,dețin sau controlează puterea politică. Participarea la guvernare se poate realiza în mod
direct (democrație directă) sau indirect, prin reprezentanţi sau aleşi (democrație reprezentativă).

În alt sens democrația este acea teorie a suveranității potrivit căreia bază ultimă a autorităţii
publice este puterea fiecărui cetățean de a se guverna el însuși.

Idealul democrației.

La origine cuvântul democrație are cîteva înțelesuri. Primul lui înțeles este legat de
proveniența etimologică a acestui termen. „Democrația” din limbă greacă antică se poate traduce prin
„puterea poporului”, Al doilea înțeles analizează democrația că bazată pe un sistem de valori bine
determinat: „idealul organizării societății în corespundere cu concepțiile ei despre lume”. În șirul din
care este compus sistemul de valori ideal intră: libertatea, egalitatea, drepturile omului, suveranitatea
poporului și altele. Al treilea înțeles al democrației este: „mișcările sociale și politice pentru puterea
poporului, realizarea țelurilor și idealurilor democratice”.

Democrația ateniană a evoluat în decursul secolului al V-lea î.Hr. în unele orașe

grecești(polisuri), printre care Atena și teritoriile învecinate din regiunea Attica. Atena este una
dintre primele democrații cunoscute. Și alte orașe grecești au stabilit regimuri democrate, urmând
modelul atenian.
Era un sistem de democrație directă, în care cetățenii participanți votau direct legile și
deciziile executive. Participarea nu era pentru toți rezidenții; pentru a avea drept de vot cetățeanul
trebuia să fie adult și de sex masculin. Astfel numărul celor care îndeplineau aceste condiții varia
între 30.000 și 50.000 din populația totală de aproximativ 250-300.000.[1]
Uneori, opinia publică a votanților era influențată de satira politică a poeților în teatre.[2]
Solon (594 î.Hr.), Clistene (508- 507 î.Hr.) și Ephialtes (462 î.Hr.) au contribuit la dezvoltarea
democrației ateniene.
Conceptele marilor filosofi. Atena – leagănul democrației.

Apariția democrației Ateniene, prima formă clasică de democrație. Ea a apărut în sec.V i.e.n.
începutul dezvoltării democrației ateniene a fost în reformele împăratului Solon care în sec. VI i.e.n.
a înfăptuit mari reforme sociale și politice. Ele erau îndreptate spre eliberarea plebeilor de a achita
impozitele, căpătarea dreptului de către oameni de a-și alege conducătorul satului sau ținutului, care
să poarte răspunderea de ținutul sau în față împăratului. Însă, acești conducători puțeau fi aleși doar
din rîndurile celor care au achitat toate impozitele de stat și au contribuit la cheltuelile de război, prin
urmare doar oamenii bogați. Cu toate că pe timpurile lui Solon democrația în Atena efectuase abia
primii păși, ideile de alegere și controlare a conducătorului, acordul benevol de a se supune puterii (
și nu unei persoane fizice, ci legii ) au căpătat o largă întrebuințare. Mult mai bine însă ele au au fost
realizate în timpul domniei lui Pericle în sec V i.e.n. Această perioadă se consideră secolul de aur al
democrației ateniene.

Pericle era în fruntea conducerii ateniene și era considerat un conducător popular (sau pentru
popor ). Un om cu inteligență rar întîlnită, un orator foarte iscusit și nu mai rău în plan politic, era un
rival de temut al tiraniei, socotită de el că guvernarea minorității asupra majorității. Acestei minorități
el i-a impus idealul lui cu privire la organizarea socială cheamă această organizare democratică a€ “
scria Pericle deoarece ea se bazează nu pe minoritatea cetățenilor, ci pe majoritate. În legătură cu
interesele personale legea noastră acordă egalitatea tuturor cetatenilor”. Reformele înfăptuite sub
conducerea lui prevedeau împărțirea egală a puterii printrr toți cetățenii liberi.(În rîndurile lor nu
intrau robii,femeile și cetățenii veniți din alte state)

Republica Atena ne prezintă în special forma democrației colectiviste asupra căreia vom
reveni mai tîrziu. Cetățenii uniți erau cointeresati în păstrarea privilegiilor acordate de stat în special
la stapinirea robilor care erau considerați comuni. Statul era compus din clase sociale care erau bazate
pe apartenență etică și religioasă. Între indivizi și grupuri sociale de obicei nu apăreau conflicte
serioase, deoarece nu era o împărțire exactă a vieții personale de cea socială. Individul decidea singur
cît este de rațională participarea lui în treburile sociale și statale, între care ei nu făceau nici o
diferență. El se identifică ușor cu polișul și deciziile primate și se consideră la fel de liber în calitatea
unei părți organice a unui tot întreg. Acest fenomen după părerea teoreticianului liberar Benjamin
Konstan era o libertate colectivă care: totodată în realizarea anumitor funcții a puterii supreme, care
la rîndul sau a fost luată că tot întreg, discutarea problemelorlegate de pace și de război în locurile
publice, incherea tratatelor cu străinii, votarea legilor, controlul cheltuielilor și acțiunilor magistraților
publicarea dar și condamnarea sau îndreptățirea acțiunilor lor. Dar totodată ceea ce oamenii antici
numeau, permitea însă supunerea totală a individului față de societate că îmbinată cu formă colectivă
a libertății. Toate acțiunile particulare se aflau sub o strictă supraveghere. Propria independența nu se
reflectă nici în opinia, nici, cu atît mai mult, în ceea ce privește interesele reale a persoanei. Supunerea
fără obiecții a individului polișului nu însemna că democrația ateniana nu avea conflicte interioare.
Astfel de conflicte apăreau periodic, în primul rînd înăuntrul claselor, bogății avindu-se de o parte a
conflictului, iar săracii de cealaltă parte. Pe timpul lui Pericle neînțelegerea dintre ei era clarificată cu
ridicarea socială a săracilor și mărirea considerabilă a clasei de mijloc.

Încă din antichitate există o ipoteză că clasă de mijloc se prezenta ca suport al democrației.
Aristotel scria : ,, statul constituit din oamenii de mijloc va avea cea mai bună organizare statală".
După părerea lui, o numeroasă clasă mijlocie unește societatea, transformă despicarea cetățenilor în
grupuri de interese commune și în așa mod stabilizeaza statul. Puterea majoritară va fi cea mai bună
formă de guvernare doar atunci cînd ea nu va mai fi compusă din săraci ci din clasă mijlocie,
cumpătata în năravurile și pretențiile oamenilor către stat. Această formă de guvernamînt Aristotel o
numea politeia”.

În legătură cu schimbările esențiale a clasei mijlocii să dovedit a fi atît înflorirea cît și

decăderea democrației ateniene. Despre această ne arată ne arată următoarele fapte: În anul 480 i.e.n.
din 30000 de cetățeni 20000 erau din clasă de mijloc. Către sfîrșitul epocii lui Pericle (apr. anul 429
i.e.n.) clasă mijlocie constituia doar 20000 din 42000 de cetățeni. Prin urmare la căderea democrației
ateniene (apr. anul 350 i.e.n.) clasă muncitoare constituia un raport de 12000 împotrivă a 29000 ceea
ce a dus la transformarea democrației în puterea celor săraci sau ohlocratia”.

Participarea la conducere, democrația ateniana a avut grijă de formarea unor condiții reușite
de participare a cetățenilor în conducerea treburilor statului. Mulțumită folosirii muncii robilor
(fiecare familie avea de la unul la 10 robi) cetățenii aveau pentru aceasta destul timp. În afară de asta
cei săraci primeau ajutoare din partea statului. Prin acest mod toți erau asigurați cu timp liber pentru
a se ocupă de problemele societății. Părerea societății de asemenea, influența părerea politică a
poporului socotind participarea lui la viață politică că singură îndeletnicire de vază a cetatenului
atenian. Toate aceste fapte ne permite să caracterizăm modelul antic de putere a poporului” că o
dominație nemijlocit socială.
 În polișul atenian nemijlocit domnea democrația directă, principală instituție a puterii fiind
adunarea populara”. În cadrul acestei adunări fără anumite grupări sociale că: parlament, partie,
birocrație, se formă voința comună se adoptau legi , se luau decizii. Puterea adunării poporului nu era
de nimic limitată și era prezența chiar și în viață personală a indivizilor. Atîta timp cît adunarea
poporului se află sub influența unor conducători cu o așa autoritate ca Pericle, și conflictele dintre
bogați și săraci se rezolvau cu ușurință. Dar odată cu schimbarea autorității, și mărimea bunurilor
posedate de indivizi, s-a întărit și influența sărăcimii asupra conducerii ducînd la căderea Atenei, care
la rîndul sau a luat calea ohlocratiei și tiraniei majorității. Făcătorii de legi în numele majorității au
devenit puterea supremă. Ei luau hotaririle în privință prețurilor pieței, conduceau acțiunile militare
condamnind la moarte conducătorii militari pentru infringerile suferite în diferite campanii. Tot mai
intilnite erau răfuielile celor săraci cu bogații, cu fețele bisericești și filozofii, că exemplu clasic
servindu-ne soartă marelui filozof Socrate care a fost otrăvit de cetățenii Atenei cu fiertura de cucută.
Cotitura oligarhica din anii 411 i.e.n a marcat începutul perioadei de instabilitate și de lichidare lentă
a democrației că formă de guvernamînt.

Forma de organizare specifică Greciei Antice a fost oraşul-stat (polis). În secolul al VIII-lea
î.Hr. toate oraşele şi târgurile greceşti din regiunea Attica intră sub autoritatea Atenei, care devine
hegemonul zonei. La început Atena a fost condusă de un rege, dar puterea sa a fost îngrădită de
eupatrizi (oamenii bogaţi, aristocraţia). În secolul al VII-lea î.Hr. regele a fost înlocuit cu un
Colegiu al celor 9 arhonţi, aleşi anual, rolul principal avându-l arhontele eponim. Au fost create noi
instituţii: Areopagul (organ de judecată şi control) şi Adunarea Poporului (Ecclesia). Pe de altă
parte marea masă a populaţiei forma demos-ul (oamenii de rând). Treptat între cele două categorii
sociale a izbucnit un conflict. La sfârşitul secolului al VII-lea î.Hr. Dracon a încercat să limiteze
puterea eupatrizilor.
Democratizarea Atenei a început o dată cu alegerea ca arhonte a lui Solon (594-593 î.Hr.).
Acesta a efectuat o reformă a censului, împărţind populaţia în funcţie de avere în 4 triburi, fiecare
trib trimiând 100 de reprezentanţi în Sfatul celor 400 (Bule). Această instituţie discuta problemele
privitoare la buna funcţionare a statului şi pregătea şedinţele Adunării Poporului (Ecclesia). Această
instituţie a devenit instituţia fundamentală în statul atenian: din ea făceau parte toţi cetăţenii, ea vota
legile, îi alege şi supraveghează pe magistraţi, declară război şi încheie pace. Reformele lui Solon
au vizat şi instituirea unui tribunal al juraţilor (heliaia). Prin reformele sale, Solon a limitat puterea
eupatrizilor şi a desfiinţat sclavia din datorii.
Programul reformator al lui Solon a fost continuat de Clistene (508-507 î.Hr.). Acesta a
renunţat la împărţirea populaţiei în funcţie de avere, dizivând Atena în 10 unităţi administrative
numite deme. Clistene a reorganizat instituţiile mai vechi şi a creat altele. Astfel, Sfatul celor 400
devine Sfatul celor 500 şi este creat Colegiul celor 10 strategi cu atribuţii administrative şi juridice.
Pentru buna funcţionare a sistemului democratic a fost introdus ostracismul, procedură prin care
cetăţeanul bănuit de uneltiri contra statului era exislat timp de 10 ani din cetate, prin votul celorlalţi
cetăteni.
Democratizarea Atenei a fost desăvârşită de Pericle (443-429 î.Hr.), care a fost ales prim
strateg de 15 ori la rând. Acesta a extins atribuţiile Adunării Poporului, care hotăra în toate
chestiunile politice, economice, militare, culturale, juridice şi controla executarea hotărârilor. O
importanţă deosebită a fost acordată colegiului strategilor, membrii săi nu puteau fi traşi la
răspundere decât pentru trădare sau eşec militar. Pentru a asigura drepturi egale tuturor cetăţenilor,
funcţiile erau ocupate prin tragere la sorţi. Pericle a introdus remuneraţia pentru participarea la
activitatea în diferitele organe ale statului.
Opusă Atenei ca model politic a fost cetatea Sparta, care avea un regim aristocratic. Statul
spartan a fost creat în secolul al VIII-lea î.Hr, iar cel care a stabilit modul de organizare al
instituţiilor a fost Lycurg. Astfel, Sparta era condusă de 2 regi, care erau consideraţi şefi militari
supremi şi mari preoţi, ajutaţi de un Sfat al bătrânilor (gerusia) şi de Adunarea poporului (apella),
care era alcătuită din spartanii majori. Organul cel mai important al statului spartan era Colegiul
celor 5 efori, care avea drept de control asupra turor activităţilor. Stat militarist aristocratic, Sparta
şi-a impus în secolul al IV-lea î.Hr dominaţia asupra majorităţii oraşelor din Peninsula Peloponez.
În expansiunea lor spre vest, în zona Peninsulei Asia Mică, persanii s-au confruntat şi cu coloniile
oraşelor greceşti, generând războaiele medice sau greco-persane (secolul al V-lea î.Hr.). Sparta şi
Atena se unesc în faţa pericolului comun, alături de alte polis-uri greceşti. Înaintarea persanilor este
oprită la Maraton (490 î.Hr), unde sunt învinşi de generalul atenian Miltiade. În bătălia navală de la
Salamina (480 î.Hr) corăbiile ateniene comandate de generalul Temistocle îl învind pe împăratul
persan Xerxes I. Tot în 480 î.Hr a avut loc bătălia de la Termopile, în care 300 de spartani conduşi
de regele Leonidas au ţinut piept imemsei armatei persane a regelui Xerxes I, dar în cele din urmă
au fost învinşi.
Între 431-404 î.Hr a avut loc războiul peloponesiac dintre Sparta şi Atena. Atena este
învinsă.
Concluzia :

Democrația ateniana ( directă ) a influentat semnificativ societatea contemporană, deoarce

unele elemente din acea perioada se regasesc ,intr-o forma putin mai diferita , si in zilele noastre .
Multi spun ca democratia contemporana e "putreda" si ca s-a indepartat foarte mult de principile
democratiei originale care s-a nascut la Atena.

Democrațiile depind de cetățenii lor în măsura în care punctele tari ale democrațiilor sunt
dezvăluite, iar punctele slabe sunt controlate. Democrațiile sunt sisteme complicate depinzând de
implicarea activă si sprijinul cetățenilor o atitudine de loialitate informată și critică; Democrația este
inseparabilă de respectarea drepturilor omului și ale cetățeanului.
Bibliografie :

 Robert A. Dahl,,Despre democrație”,Institutul European”,2003 ;

 Ewbank, N. The Nature of Athenian Democracy, Clio History Journal, 2009.

 G. Glotz. - La cité grecque, La Renaissance du livre, 1928; G. Glotz, Cetatea greacă, ed.
Meridiane, București, 1992.
 Fustel de Coulanges – La cité antique, Librairie Hachette, Paris, 1908; trad. rom. Fustel de
Coulanges, Cetatea antică, Studiu asupra cultului, dreptului și instituțiilor Greciei și Romei,
2 vols., ed. Meridiane, București, 1984, vol. II, Cap. IX: "Regulile guvernării democratice;
exemplul democrației ateniene".