FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE

SPECIALIZARE DREPT PENAL ȘI CRIMINALISTICĂ

ANUL I

LIBERTĂȚI PUBLICE ȘI DREPTUL PENAL

Temă

„Dreptul la respectarea vieții private și de familie”

Lector univ. dr. NEMȚOI GABRIELA

Masterandă BEJENARIU IOANA-GIANINA

 Dreptul la respectarea vieții private și de familie

Cultura și civilizația occidentală sunt dominate de câteva decenii de doctrina

drepturilor omului. Nu este vorba doar despre abordarea teoretică a unei probleme de
drept, ci de un fenomen politic, social și juridic, intern și internațional, în cadrul unei
societăți care și-a propus să evolueze.

Modificările survenite pe întreg mapamondul de-a lungul vremii au avut

consecințe, atât pozitive, cât și negative asupra viziunii în care viața privată a
fiecăruia este privită, în sensul că unele acte privite cu reticență în trecut, în prezent
sunt considerate a face parte a moralei sociale. Dezvoltarea tehnologiei determină o
reinterpretare și o îmbunătățire continuă a sistemelor de protecție ale omului, privit ca
ființă individuală, atât la nivelul fiecărei țări, cât și la nivel regional, continental, dar
și global, prin promovarea și ocrotirea dreptului la viața privată.

Astfel, având în vedere cele arătate mai sus, facem vorbire despre art. 8 din
Convenția europeană a drepturilor omului, care consacră dreptul la respectarea vieții
private și de familie, acest drept avându-și originea în art. 12 din Declarația
Universală a drepturilor omului, din anul 1948 a Organizației Națiunilor Unite, care
prevedea: ”Nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare în viața sa personală, în
familia sa, în domiciliul lui sau în corespondența sa, nici la atingeri aduse onoarei și
reputației sale. Orice persoană are dreptul la protecția legii împotriva unor asemenea
imixtiuni sau atingeri”.

Pactul internațional din anul 1966, cu privire la drepturile civile și poolitice, face
vorbire despre acest drept.

În ceea ce privește legislația națională, consacrarea acestui drept se realizează prin

Constituția României, art. 26 (Viața intimă, familială și privată), art. 27
(Inviolabilitatea domiciliului), art. 28 (Secretul corespondenței), art. 29 (Libertatea
conțtiinței), art. 30 (Libertatea de exprimare), precum și prin alte legi.

Art. 26 Constituție

”(1) Autoritățile publice respectă și ocrotesc viața intimă, familială și privată.

2
 (2) Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăși, dacă nu încalcă drepturile și
libertățile altora, ordinea publică și bunele moravuri.”

Convenția europeană a drepturilor omului, la art. 8, face următoarele precizări:

”1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a
domiciliului său şi a corespondenţei sale.

2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în executarea acestui drept

decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o
măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională,
siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor
penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor
altora.”

Dreptul la respectarea vieții private și de familie are ca scop apărarea ființei

umane, privită ca individ împotriva ingerințelor arbitrare ale puterilor publice,
conturând anumite obligații pozitive, dar și negative, inerente respectării sale în
concret.

Privitor la obligațiile pozitive, statele se văd nevoite să ia toate măsurile necesare

pentru asigurarea dreptului la viață privată și de familie și să intervină, când este
cazul, prin mijloacele pe care le au la dispoziție peatru a asigura respectarea acestora,
incluzând și sancționarea conform legislației în cauză, a atingerilor nejustificate aduse
dreptului la viața privată și de familie de către terțe persoane de drept privat.

Referitor la obligațiile negative, statelor le revine obligația de a nu face nimic din

ce ar putea stânjeni exercitarea drepturilor de către titularul căruia i-au fost
recunoscute, cu excepția situației când aceste acte ar fi legitime, raportându-se la
dispozițiile din pct. 2 al aceluiași articol. Este evidentă inexistența vreunui drept
încălcat atunci când ingerințele în exercitarea acestuia sunt săvârșite cu acordul
valabil exprimat al persoanei titulare, când încălcarea s-a produs chiar de către
persoana prejudiciată sau ca o consecință a unui act de care aceasta este conștientă că
se va produce.

Determinarea conținutului dreptului la viață privată a suscitat abordări complexe

atât în practica judiciară, cât și în literatura de specialitate datorită caracterului său
hibrid, grevat de variabile specifice fiecărui individ, având o arie de cuprindere foarte
vastă, în plan subiectiv, psihologic al revendicării dreptului (dreptul individului la o
viață restrânsă și anonimă), dar și în plan obiectiv (dreptul la imagine,
confidențialitatea sursei de venit, impozitele de plătit, modul de petrecere a timpului
liber, viața profesională, sănătatea) ș.a.
3
 Curtea de la Strasbourg nu a oferit o definiţie clară şi precisă cu privire la
noțiunea de viaţă privată: Curtea consideră că aceasta reprezintă un concept mult
prea larg și nu i se poate atribui, astfel, o definiție exhaustivă. Însă, se poate afirma
că noţiunea de viaţă privată, presupune mult mai multe decât cea de intimitate, care
cuprinde domeniul în cadrul căruia fiecare individ poate să se dezvolte liber și să se
realizeze ca personalitate, atât în raport cu alte personalități, cât și cu mediul exterior.
În loc de a oferi o definiţie clară a vieţii private, Curtea a identificat, de la caz la caz,
situaţiile care se se încadrează în această dimensiune. Rezultatul este un concept
destul de vag, pe care Curtea tinde să îl interpreteze în linii mari, în sensul că pe
parcursul anilor, noţiunea de viaţă privată a fost aplicată într-o varietate de situaţii,
inclusiv ce țin de purtarea unui nume, protecţia imaginii și a reputaţiei unei persoane,
cunoașterea originilor familiei, integritatea fizică şi morală, identitatea sexuală şi
socială, viaţa şi orientarea sexuală, accesul la un mediu sănătos, autodeterminare şi
autonomia personală, protecţie împotriva căutării şi a confiscării, intimitatea și
privațiunea convorbirilor telefonice.

De asemenea, Curtea susține că recunoaşterea statutului civil și juridic al unei

persoane se încadrează în sfera de aplicare a art. 8 şi consideră prevederea viabilă în
domeniul ocupării forţei de muncă.

Aplicarea art. 8 s-a dovedit a fi sensibilă totuși, la solicitările de naturalizare:

cu toate că prevederea nu garanteză dreptul de a obține o naționalitate anume, în
cazul genovezilor, Curtea a afirmat că nu poate fi exclus faptul că, o negare arbitrară
a cetățeniei, în anumite circumstanțe, să reflecte o problemă în temeiul art. 8, din
cauza impactului pe care o astfel de negare o poate avea aupra aspectului identităţii
sociale și a dimensiunii vieţii private protejate de dispoziția în cauză. O întârziere
excesivă a înregistrării unei căsătorii a fost considerată, de asemenea, să cadă sub
incidența prevederilor acesteia.

Noțiunea de viață privată a fost des utilizată de Curte într-un mod versatil,
această reprezentând o clauză care asigură protecție aproape tuturor situațiilor ce nu
se încadrează în sfera noțiunii de viață de familie.

Relaţii care se încadrează în acest concept:

- Relațiile dintre părinții adoptivi și copiii acestora;

- Relațiile dintre cuplurile necăsătorite.

În urmă cu circa un deceniu, relaţiile între partenerii de acelaşi sex, cu sau fără
copii, nu erau protejate de termenul de "viaţa privată" al art. 8.

4
 În 2010, Curtea, neobligând statele membre să recunoască legal sau să
legifereze căsătoriile de acelaşi sex, a acceptat, pentru prima dată, că relaţiile
homosexuale reprezintă o formă de "viaţă de familie". Jurisprudenţa Curţii a acceptat
doar relaţiile emoţionale şi sexuale dintre partenerii de acelaşi sex ca făcând parte din
„viaţa privată”, dar nu şi din „viaţa de familie”, chiar dacă este vorba de o relaţie de
coabitare de lungă durată. Curtea a afirmat că o evoluţie rapidă a atitudinii sociale
faţă de cuplurile de acelaşi sex se atestă în majoritatea statelor membre. De atunci, un
număr considerabil de state şi-au permis să recunoască legale cuplurile de acelaşi sex.
Anumite prevederi ale legilor UE, reflectă o tendinţă în creştere de a include cuplurile
de acelaşi sex în noţiunea de „familie”. În vederea acestei evoluţii, Curtea consideră
că este superficial să menţii opinia precum că, spre deosebire de cuplurile de sex
diferit, cuplurile de acelaşi sex nu pot avea „viaţă de familie” în temeiul art. 8.

Prin urmare relația dintre un cuplu de acelaşi sex care locuiesc împreună şi au
o relaţie stabilă, exact ca şi relaţia dintre un cuplu de sex diferit, cade sub incidenţa
noţiunii de „viaţă de familie”. Și viceversa, Curtea a constatat că următoarele aspecte
nu fac parte din viaţa privată:

- Relația dintre stăpân și animalul deținut;

- Relația dintre o persoană și corpul unui individ decedat (exhumat pentru
testarea ADN, în vederea stabilirii unui tip de relație);
- Relaţia dintre un prizonier corespondentul său, contactat pentru lansarea
unei campanii privind condiţiile din închisoare.

Dreptul la viaţă privată nu cuprinde doar relaţiile care sunt deja stabilite, dar se
extinde pînă la posibilitatea de a "dezvolta relații cu lumea din exterior". Pe acest
concept se concentreză art. 8: în 1992 Curtea a stabilit că ar fi prea restrictiv să se
limiteze noţiunea de "viaţă privată" la un "cerc închis", în care individul să își trăiască
viaţa personală, alegând să excludă în întregime lumea exterioară care nu se încadra
în cercul dat.

În 2002 Curtea s-a confruntat, în cadrul legislației naționale, cu problema

interdicţiei sinuciderii asistată şi a luat o decizie cu privire la admisibilitatea art. 8
făcând, pentru prima dată, trimiteri explicite la conceptul de autonomie personală.
Reclamanta, suferind de efectele devastatoare ale unei boli degenerative care îi
provoca suferinţe fizice şi psihice majore, a solictat dreptul de a-și sfârşi viața cu
sprijinul soţului ei. Din perspectiva reclamantei, decizia ei privind modul de a-și
sfârși viața, era necesar să fie privită ca parte a actului de viaţă, pe care, fără îndoială,
art. 8 îl protejează.

5
 Prin decizia privind acceptarea solicitării, Curtea a declarat că esenţa
Convenţiei este respectul pentru demnitatea şi libertatea umană. Fără a nega în niciun
fel principiul sfinţeniei vieții, protejat conform Convenţiei, Curtea consideră că
aspectul calității vieții trebuie luat în considerație conform art. 8. Într-o eră de
dezvoltare a medicinei, combinată cu creșterea speranței de viață, mulţi oameni
consideră că nu ar trebui obligaţi să ajungă pînă la o vârstă foarte înaintată sau în stări
avansate de deficiențe fizice sau mentale care contravin puternic perceperii de sine și
a identității personale. Reclamanta, în acest caz, este oprită de către lege să-și exercite
propria alegere pentru a evita ceea ce considera ea, că va fi un sfârșit nedemn şi
dureros.

Într-un caz din anii 1970 Comisia a elucidat faptul că Dreptul la respectarea
vieții private are scopul de a asigura individului un spațiu în care el poate liber să se
dezvolte și împlinească ca personalitate.

În acest sens, individul trebuie să aibă, de asemenea, posibilitatea de a stabili

relații de diferite tipuri, inclusiv sexuale, cu alte persoane. Această declarație
specifică faptul că relațiile și activitățile sexuale se încadrează în viața privată a unei
persoane. Totuși, nu orice activitate sexuală desfășurată în spatele ușilor închise,
beneficiază de protecția art. 8.

Reclamanții din Laskey, Jaggard și Brown au afirmat că urmărirea penală și

condamnarea lor pentru agresiune și rănire în timpul relației sado-masochiste
desfășurată prin consens între adulții homosexuali încalcă art. 8. Deși Curtea nu a
intrat în detalii ce țin de măsura în care comportamentul reclamanților se încadrează
în sfera vieții private, aceasta și-a exprimat unele rezerve cu privire la extinderea
protecției oferită de art. 8 pentru activitățile care implică un număr considerabil de
oameni, care necesită în mod special furnizarea de camere mobilate și accesorii,
recrutarea de noi afiliați și înregistrarea de casete video pentru consum larg.

Pe lângă relațiile interpersonale, noțiunea de viață privată vizeză și alte situații

sau activități care au fost identificate în jurisprudență de către Curte.

Curtea analizează ingerințele ce țin de observarea persoanei, percheziții,

supraveghere și interceptare, diseminarea informațiilor și imaginilor etc.

Corpul unei persoane poate constitui unul dintre aspectele cele mai intime ale
vieții private, astfel că protejarea individului față de atacuri fizice și de expunerea
nedorită ar trebui să fie prioritară statelor membre. Intervențiile medicale obligatorii
sau forțate, cum ar fi controlul ginecologic, tratamentul psihiatric împotriva voinței

6
persoanei, administrarea de medicamente care pot pune în pericol viața individului,
sunt elemente incluse de Curte în sfera de aplicare a vieții private.

De asemenea, dispunerea perchezițiilor corporale în cazuri nestabilite de lege

sau cu încălcarea normelor procedurale, precum și incapacitatea statului de a pedepsi
infracțiunile sexuale intră tot în sfera de protecție a vieții private.

Perchezițiile care sunt efectuate în locuința individului sau la locul de muncă al

acestuia sunt privite ca aspecte care pot aduce atingere integrității fizice și psihice,
raportându-ne la sentimentul de siguranță pe care orice individ îl simte în mediul
persoanal și la natura lucrurilor intime care pot fi expuse unor persoane pe care cel
percheziționat nu le recunoaște ca făcând parte din zona sa de încredere. Aceste
aspecte sunt aplicate și privitor la spațiile profesionale, întrucât Curtea consideră că în
decursul vieții profesionale marea parte a oamenilor beneficiază de o șansă însemnată
de a dezvolat relații cu lumea exterioară.

Nu doar prezența fizică a autorităților în spațiul intim al persoanei reprezintă o

atingere adusă integrității morale sau fizice, ci și ascultarea și interceptarea ideilor și
părerilor exprimate în mediu privat, față de o persoană determinată, cu ajutorul
mijloacelor dde comunicare la distanță sau în conversații pe care interlocutorii le
cataloghează ca fiind confidențiale. Vor fi catalogate ca intruziuni în viața privată a
individului atât acțiunile directe ale autorităților statului, cât și ascultarea
convorbirilor telefonice sau instalarea de dispozițive capabile să capteze conversațiile
ambientale, precum și cele efectuate de o terță persoană care acționează la instigarea
lucrătorilor statului. Întrucât aceste aspecte permit accesul la o multitudine de
informații, se poate considera că este o măsură care contravine art. 8 din Convenție.

Supravegherea ambientală, cu sau fără înregistrarea mișcărilor efectuate,

precum și a discuțiilor unei persoane, este aptă să aducă atingere integrității fizice sau
psihice a individului. Curtea a decis că este contrar art. 8 din Convenție să înregistrezi
o persoană care se află încarcerată, ori în locuința sa, iar uneori chiar și în locuri
publice, deoarece există o zonă de interacționare a persoanei cu alți indivizi, chiar și
într-un context public, care poate fi catalogată ca făcând parte din sfeara vieții
private.

Problema aplicabilității art. 8 la alegerea numelor și prenumelor a fost

examinată de către Curte pentru prima dată la începutul anilor 1990. În Burghartz,
într-un caz cu privire la utilizarea numelui fostei soții de către soț, Curtea a declarat,
cu toate că nu este expus clar în Articolul 8, că numele, reprezentând un mijloc de
identificare personală și apartenență la o familie, trebuie să fie privit ca o parte a
vieții private și de familie, și care trebuie recunoscut, fără discriminare bazată pe sex.
7
În Guillot, într-un caz cu privire la refuzul autorităților franceze de a înregistra fiica
reclamantului cu numele "Fleur de Marie", pe motiv că acest nume nu există în
caledarul Sfinților, Curtea a declarat că alegerea prenumelui copilului de către părinți
reprezintă o problemă personală, emoțională și, prin urmare, se încadrează în sfera
vieții private.

Există dreptul la identitate etnică?

Protecția oferită de art. 8 prevede nu doar dreptul la identitate etnică, ci și

dreptul minorităților etnice de a trăi conform tradițiilor și obiceiurilor proprii. Faptul
că o femeie de origine romă ducea un stil de viață nomad, călătorind cu caravana a
fost catalogat de către Marea Cameră ca o parte integrantă a identității sale etnice ca
romm, care reflectă lunga tradiție a acelei minorități de a urma un stil de viață mobil.
Aceasta este situația chiar dacă, sub presiunea politicilor de dezvoltare și diversificare
sau din proprie inițiativă, mulți romi nu mai duc un stil de viață integral nomad și din
ce în ce mai des se stabileasc pentru perioade lungi într-un singur loc, de obicei, cu
scopul de a facilita educația copiiilor lor.

Prin urmare, măsurile care afectează staționarea caravanei reclamantei au un

impact mai larg decît cel al dreptului la respect pentru casă. Acestea, de asemenea,
afectează capacitatea ei de a-și menține identitatea ca romm și să de a-și desfășura
viața ei privată și de familie, în conformitate cu tradițiile etnice.

Spețe:

Voynov împotriva Rusiei

3 iulie 2018 (hotărâre) Cauza a avut ca obiect încarcerarea reclamantului într-o

unitate penitenciară aflată la 4 200 km de localitatea sa de domiciliu. Partenera sa l-a
vizitat de șase ori în perioada 2011– 2013, dar nu a mai putut să facă acest lucru după
nașterea în 2014 a fiicei lor, pe care reclamantul nu o văzut-o niciodată. În special,
reclamantul a susținut că decizia de a-l transfera într-o unitate penitenciară departe de
domiciliul său și neaprobarea cererilor sale de transfer într-un penitenciar aflat mai
aproape de domiciliu au constituit o piedică pentru vizitele din partea familiei. Curtea
a constatat încălcarea art. 8 din Convenție. În special, nu a constatat în observațiile
prezentate de Guvernul rus nimic de natură să o convingă să nu țină seama de
concluziile la care s-a ajuns în cauza Polyakova și alții (a se vedea supra) cu privire la
aceeași chestiune. În plus, o decizie recentă a Curții Constituționale a Rusiei a arătat
că modul în care autoritățile ruse au abordat interpretarea dreptului național în
materie nu a evoluat. De asemenea, Curtea a constatat încălcarea art. 13 (dreptul la o
cale de atac efectivă) din Convenție întrucât nu a ajuns la convingerea că o procedură

8
menționată de Guvern i-ar fi permis reclamantului să depună plângere în mod
corespunzător cu privire la încălcarea dreptului său la respectarea vieții de familie. În
plus, reclamantul nu avea la dispoziție nicio altă cale de atac la nivel național să
depună plângere pentru că a fost trimis să execute pedeapsa atât de departe de familia
sa.

Marincola și Sestito împotriva Italiei

25 noiembrie 1999 (decizie cu privire la admisibilitate) Reclamanții, un deținut

și soția sa, s-au plâns că viața lor de familie a fost afectată în perioada detenției, în
special din cauza faptului că primul reclamant a fost transferat de mai multe ori și
deținut în penitenciare îndepărtate de locul de domiciliu. Curtea a declarat
inadmisibile, ca fiind vădit nefondate, capetele de cerere formulate de reclamanți în
temeiul art. 8 (dreptul la respectarea vieții private și de familie) din Convenția
europeană a drepturilor omului. În primul rând, Curtea a amintit că Convenția nu
acordă deținuților dreptul de a alege locul de detenție, iar separarea și îndepărtarea
deținutului de familia sa sunt consecințe inevitabile ale detenției. Cu toate acestea,
privarea de libertate a unei persoane într-un penitenciar îndepărtat de familia sa astfel
încât orice vizită se dovedește în realitate foarte dificilă, sau chiar imposibilă, poate
constitui, în anumite circumstanțe specifice, o ingerință în viața de familie a
deținutului, posibilitatea membrilor familiei de a îl vizita fiind un factor esențial în
menținerea vieții de familie. În această cauză, în măsura în care vizitele din partea
familiei au fost limitate și au avut loc în condiții Tradus și revizuit de IER (ier.gov.ro)
Fișă tematică – Dreptul la respectarea vieții de familie al persoanelor deținute în
unități penitenciare îndepărtate Fișă tematică – Dreptul la respectarea vieții de familie
al persoanelor deținute în unități penitenciare îndepărtate 2 penibile, Curtea a
constatat o ingerință în exercitarea dreptului reclamanților la respectarea vieții lor de
familie. Cu toate acestea, menționând mai ales că regimul special de detenție în care
fusese încadrat primul reclamant avea ca scop destrămarea legăturilor dintre persoana
în cauză și mediul său infracțional de origine, Curtea a hotărât că măsurile în discuție
au urmărit obiective legitime, și anume apărarea ordinii și a siguranței publice,
precum și prevenirea infracțiunilor.

Conceptul de viață privată cuprinde o gamă largă de aspecte, fiind un domeniu

vast, cu toate că doctrina nu ne ghidează la o definiție clară și la enumerări complete,
ea stabilind totuși principii rezonabile și norme aplicabile unitar, astfel încât cu
timpul poate deveni previzibilă și stabilă.

9
 Bibliografie:

Constituția României, art. 26

Art. 8 Convenția Europeană a drepturilor omului,

Art. 12 Declarația Universală a drepturilor omului, din anul 1948,

Radu Slăvoiu – Protecția penală a vieții private, editura Universul Juridic,

București, 2016, Tomul 11

Analele Universității ”Constantin Brâncuși” Târgu Jiu, Seria Ştiinţe Juridice,

Nr. 3/2015, Unele consideraţii privind dreptul la respectarea vieţii private Diana
Maria Dijmărescu

Ivana Roagna - Protejarea dreptului la respectarea vieții private și de familie în

cadrul Convenției Europene a Drepturilor Omului, Manualele Consiliulului Europei
pentru Drepturile Omului, Consiliul Europei Strassbourg, 2012

http://ier.gov.ro/

https://biblioteca.regielive.ro/

10