UNIVERSITATEA „ȘTEFAN CEL MARE SUCEAVA”

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE

PROGRAM DE STUDIU: DREPT

Conflicte de cetățenie

Cauza Nottebohm

Prof. coordonator: prof. univ. dr. CIUCĂ Ștefănica Aurora

Disciplină: Drept Internațional Public

Studenți: JUCAN Ion,

POHOAȚĂ Irina

POPA Andrei Ion,

 I. Introducere

Rezumat: Atunci când vorbim despre drepturile populației lumii, unul dintre cele mai
importante și fără de care populația ar fi redusă la tăcere, este dreptul de a fi cetățean al unui stat. Acest
drept are rolul de a-i ajuta pe cetățeni să se dezvolte personal și profesional, efectele sale revărsându-se,
finalmente, asupra societății. Pe plan național și internațional, cetățenia este o emblemă a legăturii stat-
persoană și este strâns legată de ideea de suveranitate.

Cuvinte cheie: populație, cetățenie, convenție, protecția drepturilor, refugiat.

Este bine știut că cetățenia este una dintre temele de permanentă actualitate, întrucât situațiile
de conflicte naționale și internaționale ce pun accentul pe această temă nu sunt puține la număr. Acesta
este și motivul pentru care interesul nostru merge spre o materie clar definită, dar care prezintă fisuri și
care are un impact mare asupra populației.

Pentru a întelege mai bine conceptul de cetățenie la nivel internațional, dar și ce reprezintă
conflictele de cetățenie este necesar să abordăm definițiile oferite de specialiști în ceea ce privește
cetățenia, să stabilim care este rolul cetățeniei în dreptul internațional public, cum se poate dobândi
aceasta, dar și cum se poate pierde, prin ce mijloace poate fi redobândită cetățenia, cum sunt gestionate
situațiile de pluritate de cetățenii, care sunt conflictele de cetățenie în Dreptul Internațional Public și cum
pot fi combătute acestea, s.a. . În ajutorul înțelegerii celor mai sus menționate vom aduce în discuție un
caz concret, mai precis conflictul de cetățenie în cazul Nottebohm.

Când vorbim despre conceptul de cetățenie, prima dată este necesar să mergem cu gândul la
antichitate, mai precis la Grecia și Roma. Spre exemplu, în Grecia antică numai bărbații erau cei care
puteau dobândi calitatea de cetățean, copiii, femeile și sclavii nefiind considerați cetățeni și astfel
neputând participa la viața civică ți la deciziile care se adoptau. La romani, statutul de cetățean putea fi de
asemenea câștigat sau pierdut, existând astfel două categorii de cetățenii, mai exact cetățenii cu drept de
vot, adică cei ce locuiau în metropolă și cei fără drept de vot, cei care nu locuiau în metropolă.

Odată cu apariția și dezvoltarea fenomenului de cetățenie, în cadrul căruia cetățenii sau cel
puțin o parte dintre aceștia aveau un cuvânt de spus în ceea ce privește viitorul lor din punct de vedere
social, politic și economic, cetățenia începe odată cu instaurarea imperiilor și regatelor să-și piardă din
puteri, puterea fiind în mâinile unei singure persoane. Această perioadă din Evul Mediu s-a întins pe
durata unui mileniu. În timpul perioadei Renascentiste au reapărut idei despre rolul omului în societate și
despre importanța cetățeniei. Un adevărat impact l-a avut Revoluția Franceză din 1789, aceasta reușind să
asocieze cetățenia cu drepturile omului, fapt care susține spusele filosofului grec, Platon: “Republica se
poate naste doar în urma unei revoluții.”

II. Cetățenia, o realitate necesară

Deși în doctrină s-au înregistrat numeroase mențiuni cu privire la cetățenie, o vom considera
ca fiind cea mai potrivită pe următoarea: Cetățenia este definită ca fiind legătura politică și juridică
permanentă și efectivă dintre o persoană fizică și un anumit stat, legătură care generează drepturi și
obligații atât pentru cetățean, cât și pentru statul în cauză. Astfel, cetățenia exprimă apartenența persoanei
la statul respectiv și se caracterizează prin plenitudinea drepturilor și obligațiilor reciproce prevăzute de
Constituție și legi.

Edictarea unor norme juridice care să reglementeze statutul unui cetățean revin exclusiv
statului din care acesta face parte. Niciun alt stat nu are autoritatea de a reglementa domenii de activitate
ale altor state, adică din afara granițelor teritoriului și în niciun caz atunci când principiile internaționale
sunt eludate. Așadar, cetățenii dobândesc în mod explicit drepturi și obligații stabilite de stat, funcție de
cutuma locului, a măsurilor adoptate de stat, plus altele, iar din definiția ulterior menționată se desprind
două caracteristici esențiale: protecția cetățeanului și garantarea drepturilor cetățenești.

Protecția cetățenilor este un drept ce revine statului față de cetățeni conform căruia statul este
cel care trebuie să protejeze cetățenii indiferent de situația în care se află, fără discriminare pe diferite
criterii, precum cele de rasă, sex, etnie, limbă, opinie, apartenență politică, etc. Chiar și străinii
beneficiază de anumite drepturi limitate de altfel, dar care îi avantajează și pe aceștia. O astfel de măsură
este necesară pentru a păstra unitatea și armonia socială, evitând de regulă conflictele ce s-ar putea ivi.

Garantarea drepturilor cetățenești se realizează prin diferite metode, de la reglementări în legi

ordinare la cele constituționale și cele cuprinse în tratate internaționale. Fiecare stat are obligația de a-și
constitui o ordine juridică la nivel intern.

Dreptul internaţional nu limitează libertatea statelor de a stabili prin legislaţia internă regimul
juridic propriilor cetăţeni, dar poate determina condiţiile în care regimul juridic stabilit este opozabil altor
state. Dacă celelalte state nu pot nega dreptul exclusiv de reglementare al unui stat anume, ele pot să nu
recunoască sau să nu accepte consecinţele pe care regimul astfel stabilit le-ar avea în plan internaţional în
cazul în care sunt încălcate principiile generale sau norme de drept internaţional. Astfel, o lege de
obţinere a cetăţeniei bazată pe criterii de discriminare rasială, religioasă sau politică, ori prin încălcarea
unor drepturi fundamentale ale omului, nu va putea fi considerată ilicită din punct de vedere al regulilor
de drept internaţional şi neopozabilă altor state, după cum acordarea în mod abuziv a cetăţeniei de
complezenţă, fictivă, unor indivizi care nu au o legătură efectivă cu statul respectiv, este considerată
potrivit unei hotărâri a Curţii Internaţionale de Justiţie din 1955 dată într-o speţă celebră (Cazul
Nottebohm)  ca încălcând un  principiu fundamental în materie de cetăţenie (efectivitatea).

III. Cetățenia europeană

Cetățenia europeană se presupune că este o calitate ce aparține doar statelor membre U.E.
Este pilonul de bază al Europei, o entitate menită în a deveni „o nouă etapă a procesului de realizare a
unei Uniuni din ce în ce mai strânse între popoarele Europei”. Tratatul de la Maastricht oferă cetățeniei
europene o caracteristică generală: orice cetățean al unui stat membru U.E. este dobânditor al cetățeniei
Uniunii Europene. Tratatul de la Lisabona, în art. 20 prevede că este cetățean al Uniunii orice persoană
care are cetățenia unui stat membru. Cetățenia Uniunii nu înlocuiește cetățenia națională, ci se adaugă
acesteia. În vederea înțelegerii corecte a terminologiei, U.E. a adoptat un nou tratat, Tratatul de la
Amsterdam, care menționează că cetățenia europeană este o completare la cetățenia inițială și nu se
substituie acesteia.

Cetățenia europeană prezintă numeroase avantaje, printre care următoarele:

 Dreptul de vot şi de a fi ales la alegerile pentru Parlamentul European

 Dreptul de vot şi de a fi ales la alegerile municipale
 Dreptul la o bună administrare
 Dreptul de acces la documente
 Dreptul de a se adresa Mediatorului European
 Dreptul de petiţie în faţa Parlamentului European
 Libertatea de circulaţie şi şedere
 Protecţie diplomatică şi consulară
 Dreptul de a se adresa Ombudsmanului european

În legătură cu dezavantajele cetățeniei europene, unii autori au considerat că Uniunea

Europeană propune un singur set de valori prin care leagă comunitatea de problemele paternalismului,
moralismului și exclusivismului, modalitatea prin care definește criteriile de a intra într-o comunitatea
fiind criticabilă și cere supunere și loialitate.
 IV. Dobândirea cetățeniei

După cum am văzut anterior, cetățenia are un rol deosebit de important în cadrul orânduirii
sociale, acela de a menține o legătură între stat și individ. Dar cum au loc aceste acordări de cetățenie? Ei
bine, s-au reținut două moduri esențiale și anume: prin naștere și prin naturalizare.

Când vorbim despre naștere, individul asimilează dreptul fundamental la cetățenie, datorită
legăturii sale cu lumea exterioară. Totuși, acest prim mod de dobândire a cetățeniei este destul de
controversat din simplul fapt că este plasat între principiul ius soli și principiul ius sanguinis. Unele state
preferă adoptarea cetățeniei prin intermediul legăturii de sânge datorită conexiunii părinților copilului cu
statul, state precum Franța sau Japonia, iar alte state conchid la aplicarea „dreptului pământului”, prin
care copilul născut pe teritoriul respectiv dobândește automat cetățenia statului, chiar dacă părinții
copilului nu au cetățenia statului respectiv (Argentina, Peru). Există state care au format un sistem mixt
de dobândire a cetățeniei, precum Marea Britanie, S.U.A., dând naștere la cazurile de multicetățenie sau
bipatridie.

Posibilitatea naturalizării este un element de noutate juridică. Prin naturalizare cetăţenia se

dobândeşte la cererea persoanei interesate, printr-un act al autorităţilor statului solicitat şi cu îndeplinirea
condiţiilor stabilite  de legislaţia în materie a acelui stat. Dobândirea cetăţeniei prin naturalizare se poate
face în câteva situaţii: a) prin căsătoria a două persoane care au cetăţenii diferite. De principiu cetățenia
nu se dobândeşte şi nu se pierde  ca efect al căsătoriei totuşi, problema se pune întrucât legislaţia unor
state prevede ca efect al inegalităţii juridice tradiţionale a femeii cu bărbatul că femeia dobândeşte din
oficiu prin căsătorie cetăţenia bărbatului. În consens cu dezvoltarea drepturilor omului legislaţia unor
state s-a modificat consacrând principiul liberului consimţământ la dobândirea cetăţeniei al femeii
căsătorite, în sensul că la căsătoria cu un străin, femeia poate opta între a-şi menţine cetăţenia şi a lua
cetăţenia soţului. Conveția asupra cetăţeniei femeii căsătorite, adoptată în 1957 sub egida O.N.U., prevede
că încheierea sau desfacerea căsătoriei, precum şi schimbarea cetăţeniei soţului în timpul căsătoriei nu
produc efecte asupra cetăţeniei femeii. b) prin înfiere (adopţie) copilul poate căpăta cetăţenia înfietorului,
dacă nu a avut a altă cetăţenie sau a avut cetăţenia unui stat străin. În caz de conflict între legea statului
celui înfiat şi legea statului înfietorului, copilul înfiat dobândeşte de regulă cetăţenia statului pe teritoriul
căruia se află. Potrivit legislaţiei române în cazul în care unul dintre înfietori este cetăţean român,
cetăţenia înfiatului minor se hotărăşte de comun acord de către înfietori, iar în lipsa unui asemenea acord
instanţa care are competenţa să aprobe înfierea va decide asupra cetăţeniei minorului  ţinând seama de
interesele acestuia. c) prin redobândire sau reintegrare- se poate reveni la vechea cetăţenie dacă fostul
cetăţean se repatriază ori dacă o femeie măritată şi-a pierdut cetăţenia obţinută prin căsătoria cu un străin,
iar ulterior divorţează. d) ca efect al șederii prelungite (rezidenţei) pe teritoriul unui alt stat decât cel de
origine, legislaţia unor state prevăzând această posibilitate (S.U.A., Canada, Germania). e) prin opţiune,
spre exemplu în cazul transferului unui teritoriu de la un stat la altul, de regulă, persoanele care locuiesc
în teritoriul transferat au dreptul de a opta între a-şi menţine cetăţenia şi a obţine cetăţenia noului stat.
Rezultă că cetățenia obținută prin naturalizare este „condiționată de voința persoanei în cauză și de
îndeplinirea condițiilor prevăzute de legea statului în care se dobândește”.

V. Pierderea cetățeniei

În funcție de reglementările interne ale statelor, pierderea cetățeniei se poate realiza de obicei
prin două căi simple și eficace: prin renunțare sau prin retragere (care este o atribută specifică statului).
Renunțarea la cetățenie este o situație de rupere a legăturii cu statul primar, în favoarea obținerii unei alte
cetățenii de pe teritoriul statului secundar. În cazul renunțării la o cetățenie o principală condiție este cea
de a aderare la alta, pentru a nu ajunge la o situație neplăcută. Cea de-a doua cale de pierdere a cetățeniei
este retragerea care acționează ca o sancțiune de ordin constituțional împotriva celui care a comis o
acțiune gravă asupra statului (spre exemplu, periclitarea imaginii României prin înrolarea în armata unui
stat ale cărei relații cu România au fost întrerupte sau obținerea cetățeniei prin metode dolosive). După
obținerea hotărârii judecătorești definitive de retragere a cetățeniei, statul pune în aplicare conținutul
hotărârii prin intermediul organelor sale executive. Redobândirea cetățeniei se face în conformitate cu
dispozițiile legii, de obicei după depunerea cererii de redobândire și parcurgerea testelor de cunoștință.

VI. Conflicte de cetățenie

Bipatridia sau Dubla cetățenie este situația juridică a unei persoane care are concomitent
cetățenia a două sau mai multe state. Dubla cetățenie constituie o excepție de la regimul normal al
cetățeniei și poate apărea ca urmare a reglementărilor diferite din legislația unor țări cu privire la modul
de dobândire sau de pierdere a cetățeniei. Din conflictul pozitiv de reglementare un cetățean poate
dobândi independent de voința sa o altă cetățenie fără a o pierde pe cea anterioară. Dubla cetățenie apare
mai frecvent în situații precum cele în care un copil născut pe teritoriul unui stat care aplică principiul
teritorial (lex loci) din părinți cetățeni ai unui stat care aplică principiul jus sanguinis sau în situații
precum cele de înfiere de către un străin dacă statul al cărui cetățean este copilul înfiat nu consimte la
renunțarea la cetățenie, iar statul înfietorului îi acordă copilului cetățenia sa, sau în cazurile căsătoriei cu
un străin, dacă după legislația țării sale femeia nu-și pierde cetățenia prin căsătorie, iar potrivit legislației
statului al cărui cetățean este soțul, soția dobândește automat cetățenia acestuia. Bipatridia este o situație
juridică favorabilă în mare parte bipatridului, însă în anumite situații poate duce la complicații în statul
juridic al persoanei bipatridei, precum și la unele conflicte de interese între statele al căror cetățean este
bipatridul.

Apatridia este situația inversă bipatridiei, mai exact atunci când anumite persoane nu au nici
o cetățenie sau își pierd cetățenia fără a deveni cetățeni ai altui stat. Ea se poate deteriora, ca și în cazul
bipatridiei, din cauza diferențelor în reglementarea dobândirii și pierderii cetățeniei dintre legile în
materie din diferite state, după mecanisme similare cu cele care pot da naștere bipatridiei, dar care
acționează în sens invers. Astfel, apatridia este o situație anormală care apare ca urmare a unor conflicte
negative de legi. În lipsa cetățeniei, apatridul nu are obligații față de vreun stat, dar în același timp acesta
este lipsit de protecția pe care statul o datorează cetățenilor săi, precum și de unele drepturi, precum cele
politice.

VII. Cazul Nottebohm

Așa cum s-a menționat la începutul prezentării, vom discuta despre un caz aflat pe rolul Curții
Internaționale de Justiție, caz ce l-a avut drept protagonist pe cetățeanul Nottebohm. Friedrich
Nottebohm, cetățean german, s-a stabilit în Guatemala în anul 1905 şi a locuit acolo aproximativ 34 de
ani, păstrând relațiile de familie şi afaceri în Germania. În anul 1939, în urma unei călătorii în Europa, a
obținut cetățenia Principatului Liechtenstein, prin naturalizare, dar într-un mod considerat discutabil,
deoarece presupunea plata unei anumite sume de bani, a unei taxe anuale şi prestarea unui jurământ de
credință. Legea germană de la acea vreme prevedea că cetățenia germană se pierde în cazul în care
persoana în cauză dobândeşte o altă cetățenie, astfel că, potrivit acesteia la data la care Nottebohm a
dobândit cetățenia Principatului Liechtenstein el a pierdut cetățenia germană. Nottebohm s-a întors în
Guatemala cu paşaport emis de autoritățile statului Liechtenstein. După război, în anul 1949, Guatemala a
confiscat averea lui Nottebohm sub pretextul că, la data când Guatemala era în război cu Germania,
Nottebohm avea cetățenie germană. În anul 1951, Liechtenstein-ul a cerut Curții Internaționale de Justiție
restituirea averii şi repararea prejudiciului pentru măsurile luate de Guatemala împotriva lui Nottebohm.
Prin decizia sa din 6 martie 1955, C.I.J. a respins cererea Liechtenstein-ului considerând că Nottebohm nu
era legat suficient şi efectiv de Liechtenstein pentru ca această situație să producă efecte în dreptul
internațional public. Nottebohm nu a beneficiat de protecția diplomatică nici a statului german, deoarece
în urma obținerii cetățeniei statului Liechtenstein, legislația germană nu acceptă dubla cetățenie. Nu a
putut beneficia nici de ajutorul Guatemalei deoarece nu era cetățean guatemalez, ci doar resortisant, mai
mult decât atât era văzut ca cetățean neamț, deci un inamic pentru Guatemala. Liechtenstein-ul a dorit să
acorde protecția noului cetățean, dar C.P.I.J. a statuat că este necesară o cetățenie reală și efectivă, care să
lege cetățeanul de stat prin anumite fapte. A îngreunat situația și faptul că Nottebohm a emigrat spre
Liechtenstein după începerea celui de-al 2-lea Război Mondial și a obținut cetățenia statului. Cel mai
probabil Guatemala a intuit că Nottebohm dorește să fugă pentru a nu fi capturat din pricina cetățeniei
germane (la acea vreme, germanii erau considerați beligeranți, deoarece tânjeau și luptau pentru a-și
obține independența).

Concluzii

Cetățenia este o temă controversată și discutată permanent, datorită implicațiilor sale în viața
cotidiană, în societate. A fost definită ca fiind legătura dintre stat și persoană, revenindu-le ambelor părți
drepturi și obligații (de protecție, de loialitate) în vederea menținerii sau restabilirii armoniei sociale și de
continuitate a acesteia.

Condiția esențială ca cetățenia să fie validă este să se creeze o legătură efectivă, ca un rezultat
al faptelor și situațiilor ce au condus la realizarea conexiunii, adică să fie reală, nu aparentă. Exemplul
Nottebohm este definiția superficialității, dar și a inconștienței. Deși se afla în plin război, Nottebohm
alege să părăsească Guatemala, în favoarea Liechtenstein, neprevăzând efectele călătoriei sale. Pe lângă
toate acestea, guatemalezii au acționat neconform cu dreptatea prin acțiunile lor de confiscare a bunurilor
proprietatea cetățeanului, iar mai apoi încarcerarea sa. Legătura efectivă, ca principiu esențial, poate fi
considerată indispensabilă și în cadrul cetățeniei europene deoarece cel care obține cetățenia europeană
trebuie să facă dovada calității sale de apartenență la un stat membru U.E. Simpla legătură artificială nu
constituie temei de dobândire a cetățeniei europene. Trebuie analizată legislația statului a cărei cetățenie
dorim să o dobândim din toate punctele de vedere. Scopul îl reprezintă evitarea apatridiei, adică pierderea
tuturor drepturilor civile ale statului respectiv, a comuniunii stat-persoană. După cum am menționat
cazurile de bipatridie sunt problematice doar în ceea ce privește aplicarea legii naționale, care este incertă,
riscându-se coagularea unui conflict de legi pozitiv.
 Bibliografie

Cărți

1. A. Ciucă - Drept internațional public, Ediția a 3-a revizuită și adăugită, Editura Lumen, Iași,
2018;
2. A. Ciucă - Persoana fizică în dreptul internațional public. Prolegomene, Ediția a 2-a
adăugită și revizuită, Editura Lumen, Iași, 2017;
3. A. Năstase, B. Aurescu, C. Jura – Drept internațional public. Sinteze pentru examen, Ediția
a 5-a revizuită și adăugită, Editura C. H. Beck, București, 2009;
4. Cezar Bîrzea. Cetățenia Europeană. POLITEIA-SNSPA, 2005;
5. D. Mazilu – Drept internațional public, Ediția a 5-a, vol.1, Editura Lumina Lex, București,
2010;

Resurse electronice

1. A. Jădăneanț - Câteva considerații asupra dobândirii cetățeniei din perspectiva dreptului

internațional, în Revista Analele Universității de Vest din Timișoara - Seria Drept, nr.
1/2009, pp. 112-122, accesată la data de 07.11.2021, disponibil la adresa de internet
https://drept.uvt.ro/administrare/files/1481040260-alexandru-ja--da--neant--.pdf;
2. Convenția privind reducerea cazurilor de apatridie din 1961, accesată la data de
07.11.2021, disponibilă la adresa de internet https://lege5.ro/gratuit/heztsobv/conventia-
privind-reducerea-cazurilor-de-apatridie-din-30081961;
3. Convenția privind statutul apatrizilor din 1954, accesată la data de 07.11.2021, disponibilă
la adresa de internet http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/66981;
4. C. F. Popescu – Drept internațional public aprofundat, București, accesat la data de
07.11.2021, disponibil la adresa de internet https://www.ueb.ro/drept/master/didue/DIP
%201%20site%202019%20master%20DIDUE.pdf;
5. C. Vrabie, I. Dănoi - Cetățenia ca punct de legătură în materia statutului persoanal, în
Anuarul catedrei de științe socioumane și asistență socială - Bălți, 2017, pp. 167-169,
accesat la data de 07.11.2021, disponibil la adresa de internet
http://dspace.usarb.md:8080/jspui/bitstream/123456789/3953/1/vrabie_cetatenia.pdf;
6. D. Cucoș - Bipatridia și natura reclamanților înaintate în procesul de acordare a protecției
diplomatice, în Revista Moldovenească de drept internațional și relații internaționale, nr.
4/2008, pp. 27-33, accesat la data de 07.11.2021, disponibil la adresa de internet
https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/3.Bipatridia%20si%20natura
 %20reclamatiilor%20inaintate%20in%20procesul%20de%20acordare%20a%20protectiei
%20diplomatice.pdf;
7. D. Mazilu – Rolul cetățeniei - condiție generală a protecției diplomatice, în Revista
Universul Juridic, nr. 10/2015, pp. 64-77, accesat la data de 07.11.2021, disponibil la adresa
de internet http://revista.universuljuridic.ro/rolul-cetateniei-conditie-generala-a-protectiei-
diplomatice/;
8. D. Vieriu - Considerații generale privind cetățenia română, în Administrarea Publică, nr.
3/2013, pp. 34-39, accesată la data de 07.11.2021, disponibil la adresa de internet
https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/Consideratii%20generale%20privind
%20cetatenia%20romana.pdf;
9. O. Dorul - Competența personală a statului în dreptul internațional public, în Conferința
Integrare prin cercetare și inovare, 2013, pp. 34-36, accesată la data de 07.11.2021,
disponibil la adresa de internet https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/34-36_17.pdf;
10. T. E. Zaldea, A. Cuia - Cetățenia europeană - componentă a uniunii fondată pe drept, în
Revista Studii Juridice Universitare, nr. 1-2/2008, pp. 125-141, accesată la data de
07.11.2021, disponibil la adresa de internet https://ulim.md/sju/nr-1-2-2018/cetatenia-
europeana-componenta-a-uniunii-fondata-pe-drept/;
11. Tratatul privind Uniunea Europeană de la Lisabona din 2007, accesat la data de
07.11.2021, disponibil la adresa de internet
https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX:12012E/TXT;
12. Tratatul privind Uniunea Europeană de la Maastricht din 1992, accesat la data de
07.11.2021, disponibil la adresa de internet
https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX:12002M/TXT;
13. V. Babară - Naționalitatea versus cetățenia: Abordări de natură conceptuală în materia
dreptului internațional privat, în Studia Universitatis Moldaviae, nr. 3 (93)/2016, Seria
Științe Sociale, pp. 109-116, accesată la data de 07.11.2021, disponibil la adresa de internet
https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/109_116_Nationalitatea%20versus
%20cetatenia_abordari%20de%20natura%20conceptuala%20in%20materia%20dreptului
%20international%20privat.pdf;
14. V. Dari, V. Zaporojan – Standardele internaționale actuale de reglementare a dreptului la
cetățenie, în Revista de studii interdisciplinare C. Stere, nr. 3-4 (15-16)/2017, pp. 16-28,
accesată la data de 07.11.2021, disponibil la adresa de internet
https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/RSI_2017_3-4_pp16-28.pdf;
15. V. Zaharia, A. Luca - Abordări conceptuale cu privire la cetățenie prin prisma protecției
diplomatice a naționalilor în dreptul internațional public și aplicarea drepturilor omului, în
 Conferința Dezvoltarea inovativă, colaborativă, incluzivă a cooperativelor: teorie, practică,
perspective, 2018, pp. 222-229, accesat la data de 07.11.2021, disponibil la adresa de
internet https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/222-229_1.pdf;
16. https://ro.scribd.com/document/336187618/CAPITOLUL-5-Popula%C5%A3ia-pdf;
17. https://pjp-eu.coe.int/documents/42128013/47261386/Chapter4.pdf/ebabad65-d331-4d6e-
afb7-8625c831aa90;