Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea de Drept

Lucru Individual: Eficiența

executării sancțiunilor penale
în comunitate

Student: Balan Cătălina, grupa 1906

Chișinău 2022
Introducere

În speranța realizării scopurilor pedepselor penale, sistemele corecționale / de

executare a pedepselor sunt tentate de a solicita din ce în ce mai mulți bani publici. În
situația de deficit bugetar, orice Guvern se va întreba nu atât referitor la necesitatea de a
acoperi costurile unui sistem de executare a pedepselor penale (acesta oricum va exista), ci
mai mult cum asigurăm ca resursele să fie utilizate eficient. Abordările statelor în acest sens
sunt cele mai diferite, unele state au încercat a reduce aplicabilitatea unor sancțiuni (în
special a detențiilor costisitoare) promovând măsuri și pedepse alternative detenţiei (în
special sancțiunile în comunitate), altele de a promova mai mult sancțiuni pecuniare, altele
de a libera din detenție înainte de termen pe cei bolnavi sau bătrâni, altele de aplica amnistii
(care nu totdeauna sunt și eficiente) etc.
Sistemul organelor de probațiune a fost creat în Republica Moldova în anul 2007.
Legea cu privire la probațiune a fost adoptată în anul 2008. Modelul de probațiune a preluat
elementele de bază ale proiectelor pilot de probațiune implementate de către Institutul de
Reforme Penale începând cu anul 2004. Totuși, de la momentul constituirii până în anul
2013, nu a fost efectuată o analiză a eficienței executării sancțiunilor în comunitate.
Efectuarea unui studiu privind eficiența executării sancțiunilor în comunitate a fost inclusă ca
și acțiune în Planul de Acțiuni pentru implementarea Strategiei de Reformare în sectorul
Justiției 2011-2016, Pilonul II „Justiţia penală”, Obiectiv specific „Eficientizarea procesului de
investigaţie prejudiciară în vederea garantării respectării drepturilor omului, asigurării
securităţii fiecărei persoane şi diminuării nivelului de criminalitate”, Direcţia strategică 2.5.
„Umanizarea politicii penale şi consolidarea mecanismului de asigurare a drepturilor
victimelor”, Acţiunea 2 – „Evaluarea eficienţei aplicării şi executării pedepselor penale
privative şi neprivative de libertate”. Deseori, se încearcă a determina eficiența executării
unei sau altei pedepse după rata de recidivă.
Este un indicator, dar nu putem reduce nivelul de eficiență a executării sancţiunii la
rata recidivei, or înafară de eforturile depuse de către specialiști la executarea unor pedepse,
mai există și o multitudine de alte elemente care pot să determine săvârșirea unor
infracțiuni de către cei care sunt condamnați în comunitate. Dacă examinăm primul studiu
de victimizare efectuat în Republica Moldova, vom observa că nici pe departe nu toate
infracțiunile sunt raportate autorităților, și de aici, nu putem vorbi de exactitate nici în
determinarea ratei recidivei. Atunci când vorbim de eficiența executării sancțiunilor în
comunitate, urmează să luăm în calcul mai mulți indicatori. Or, putem considera rata
recidivei ca unul dintre indicatori, pe de altă parte, un număr considerabil de acţiuni ale
consilierului de probațiune trebuie să fie orientate spre acordarea de asistență și consiliere.
Acestea trebuie să ducă la o mai bună integrare în societate prin găsire unui loc de muncă /
continuarea muncii, sporirea capacității profesionale sau a nivelului educației, relații mai
bune cu familia, vecinii, comunitatea în ansamblu și alte aspecte asupra cărora urmează a se
concentra activitatea consilierului de probațiune și a beneficiarului probațiunii. Aceste
variabile sunt greu de evaluat și de delimitat contribuția serviciului de probațiune la
îmbunătățirea vieții în general a beneficiarilor probațiunii.
Abordările referitor la eficiența pedepsei au o istorie îndelungată. Astfel, Jeremy
Bentham susținea că valoarea pedepsei nu trebuie să fie mai mică în nici un caz decât ar fi
suficient pentru a suprapondera venitul de la infracțiune. În general, a evalua eficiența unui
sistem de pedepse este suficient de dificil, or, aşa cum spuneam mai sus, există o
multitudine de aspecte ce urmează a fi evaluate şi luate în calcul. Printre acestea se înscriu:
existența reglementărilor legale necesare și suficiente în vederea aplicării și executării
sancțiunilor în comunitate, existența unui cadrul instituțional pentru a pune în executare
pedepsele, un nivel adecvat de calificare a personalului etc. La determinarea eficienței
pedepselor trebuie luat în calcul impactul pedepsei asupra făptuitorului, impactul asupra
societății în ansamblu și asupra victimei.
În opinia unor cercetători, evaluarea eficienţei sancţiunilor în comunitate trebuie să
ia în calcul experienţa de viaţă a celui supus supravegherii şi a celor afectaţi de
supraveghere, să ia în calcul cultura şi practicile de supraveghere a specialiştilor şi să ia în
calcul un context complex (material, social, politic, cultural, organizaţional, profesional şi
legal) al supravegherii . O analiză cost-beneficii ar ţine cont de trei elemente: costul estimativ
al intervenţiei, efectul estimat şi valoarea estimată a efectului3 . Aici, pentru a determina ce
economii de bani publici se vor obţine de la implementarea sancţiunilor comunitare versus
privaţiunile de libertate, ar putea fi utilizată următoarea formulă: Costurile Intervenţiei =
(Costul anual al intervenţiei * durata medie a intervenţiei) – (Costul anual al detenţiei *
durata medie a detenţiei) . Pentru determinarea acestor variabile, urmează a fi utilizată o
metodologie complexă. Unele metode sunt greu de aplicat, or spre exemplu experimentele
controlate ridică mari probleme etice și legale, or există interdicții clare de a face
experimente pe seama oamenilor. Se întâmplă uneori că un program corecțional este
apreciat ca fiind unul eficient doar în baza concluziilor a câțiva specialiști care pretind că
acest program corecțional este benefic, având în vedere că probabilitatea că va produce
efecte pozitive este mare, dar nu sunt estimate eventualele riscuri pe care le implică acel
program corecțional. Oficiului Central de Probaţiune a solicitat iniţial elaborarea unui studiu
privind eficienţa executării sancțiunilor în comunitate. Tradițional, se consideră a fi
sancțiuni/măsuri neprivative de libertate alternative la detenţie munca neremunerată în
folosul comunității, amenda, condamnarea condiționată cu un termen de probă,
monitorizarea electronică .
S-a convenit că în lumina noilor evoluţii în sistemul organelor de probaţiune, urmează a se
reflecta situaţia actuală prin prisma implementării muncii neremunerate în folosul
comunităţii, a condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei precum şi a
reintegării sociale post-detenţie.
Legislaţia Republicii Moldova stabileşte expres care sunt scopurile pedepsei, şi anume
restabilirea echităţii sociale, corectarea condamnatului, precum şi prevenirea săvâşirii de noi
infracţiuni atât din partea condamnaţilor, cât şi a altor persoane. Anaza formulărilor legale
privind competenţa organelor de probaţiune în Republica Moldova ne duce la concluzia că
probaţiunea cuprinde activităţi menite să sporească eficienţa sistemului de justiţie penală şi
să mărească importanţa conceptului de individualizare a pedepsei penale. Probaţiunea, în
sens larg, este o măsură comunitară ce implică un complex de activităţi de evaluare,
asistenţă, consiliere psihosocială şi supraveghere în comunitate a persoanei în conflict cu
legea penală (învinuit, inculpat, condamnat) cu scopul de a o integra în societate şi de a
proteja comunitatea de riscul recidivei. Pentru aplicarea şi executarea eficientă a sancţiunilor
în comunitate este important a lua în considerare particularităţile psiho-sociale ale
făptuitorului. Aceste particularităţi se reflectă în referatul presentenţial de probaţiune, dacă
un asemenea referat a fost întocmit. Majoritatea judecătorilor şi a procurorilor consideră
referatele de evaluare psihosocială a personalităţii făptuitorului utile la individualizarea
pedepsei penale, la identificarea perspectivelor de reintegrare în comunitate în cazul
aplicării unei pedepse nonprivative de libertate, la stabilirea măsurii preventive etc. Datele
statistice arată că se solicită rar referate de evaluare.

Constatări cu privire la aplicarea și executarea sancțiunilor în comunitate

Conform Codului Penal al Republicii Moldova , legea penală apără, împotriva

infracţiunilor, persoana, drepturile şi libertăţile acesteia, proprietatea, mediul înconjurător,
orânduirea constituţională, suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială a
Republicii Moldova, pacea şi securitatea omenirii, precum şi întreaga ordine de drept. Legea
penală are, de asemenea, drept scop prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni. Întreaga
reglementare juridică are menirea să apere, în mod prioritar, persoana ca valoare supremă a
societăţii, drepturile şi libertăţile acesteia. Legea penală nu urmăreşte scopul de a cauza
suferinţe fizice sau de a leza demnitatea omului. Pedeapsa penală este o măsură de
constrângere statală şi un mijloc de corectare şi reeducare a condamnatului ce se aplică de
instanţele de judecată, în numele legii, persoanelor care au săvârşit infracţiuni, cauzând
anumite lipsuri şi restricţii drepturilor lor.
Pedeapsa are drept scop restabilirea echităţii sociale, corectarea condamnatului,
precum şi prevenirea săvâşirii de noi infracţiuni atât din partea condamnaţilor, cât şi a altor
persoane. Executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferinţe fizice şi nici să înjosească
demnitatea persoanei condamnate. Executarea hotărârilor cu caracter penal se efectuează
în baza principiilor legalităţii, democratismului, umanismului, respectării drepturilor,
libertăţilor şi demnităţii umane, egalităţii condamnaţilor în faţa legii, diferenţierii,
individualizării şi planificării executării pedepselor penale, aplicării raţionale a mijloacelor de
corijare a condamnaţilor şi stimulării comportamentului respectuos faţă de lege. Persoanelor
fizice care au săvârşit infracţiuni li se pot aplica următoarele pedepse: amendă; privare de
dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate; retragere a
gradului militar sau special, a unui titlu special, a gradului de calificare (clasificare) şi a
distincţiilor de stat; munca neremunerată în folosul comunităţii; închisoare; detenţiune pe
viaţă. Executarea pedepsei privative de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita
o anumită activitate, pedepsei retragerii gradului militar sau special, a titlului special, a
gradului de calificare (clasificare) şi a distincţiilor de stat, pedepsei muncii neremunerate în
folosul comunităţii, executarea hotărârilor privind condamnarea cu suspendarea
condiţionată a executării pedepsei, privind liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de
termen, privind înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blândă,
privind liberarea de pedeapsă a minorilor, privind amânarea executării pedepsei aplicate
femeilor gravide şi femeilor care au copii în vârstă de până la 8 ani, precum şi executarea
pedepselor aplicate persoanelor juridice altele decât pedeapsa amenzii, se asigură de către
organul de probaţiune.
La executarea pedepsei, instanţa de judecată soluţionează chestiunile cu privire la
schimbările în executarea unor hotărâri, inclusiv liberarea condiţionată de pedeapsă înainte
de termen (art.91 din Codul penal); înlocuirea amenzii cu muncă neremunerată în folosul
comunităţii sau închisoare (art.64 din Codul penal); înlocuirea muncii neremunerate în
folosul comunităţii cu închisoare (art.67 din Codul penal); anularea condamnării cu
suspendarea condiţionată a executării pedepsei sau, după caz, a liberării condiţionate de
pedeapsă înainte de termen, cu trimiterea condamnatului pentru executarea pedepsei
neexecutate (art.90 şi 91 din Codul penal). Astfel, fără a aprecia corectitudinea formulării,
constatăm că legislaţia Republicii Moldova stabileşte expres care sunt scopurile pedepsei, şi
anume restabilirea echităţii sociale, corectarea condamnatului, precum şi prevenirea
săvâşirii de noi infracţiuni atât din partea condamnaţilor, cât şi a altor persoane.

Competența organelor de probațiune în Republica Moldova

Organizarea activităţii de probaţiune în Republica Moldova este efectuată de către Oficiul

central de Probaţiune. Activităţile de probaţiune se realizează de către birourile teritoriale de
probaţiune. Oficiul central de Probaţiune şi subdiviziunile sale teritoriale formează organele
de probaţiune. Organele de probaţiune intră în sistemul organelor Ministerului Justiţiei.
Regulamentul organelor de probaţiune se aprobă de Guvern.
Conform legislaţiei Republicii Moldova, organele de probaţiune au următoarele
funcţii:
a) prezentarea de referate presentenţiale de evaluare psihosocială a personalităţii;
b) aplicarea programelor de corecţie a comportamentului social;
c) coordonarea executării unor anumite categorii de pedepse;
d) exercitarea controlului asupra persoanelor condamnate cu suspendarea condiţionată a
executării pedepsei, a persoanelor liberate condiţionat de pedeapsă penală înainte de
termen, a persoanelor condamnate cu amânarea executării pedepsei, a persoanelor liberate
de răspundere penală;
e) exercitarea controlului asupra aplicării măsurilor de constrângere cu caracter educativ;
f) acordarea de asistenţă şi de consiliere postpenitenciară;
g) coordonarea activităţii reprezentanţilor altor autorităţi publice centrale şi autorităţilor
publice locale, organizaţiilor neguvernamentale a căror activitate are legătură directă sau
tangenţială cu probaţiunea;
h) implementarea programelor de corecţie socială a subiecţilor probaţiunii;
i) colaborarea cu penitenciarele în partea pregătirii persoanelor pentru liberare din locurile
de detenţie.
Deci, probaţiunea are un rol distinct în toate etapele procesului de înfăptuire a justiţiei
penale:
a) presentenţială - evaluare psihosocială a personalităţii bănuitului, învinuitului, inculpatului;
b) sentenţială: în comunitate - activităţi orientate spre integrarea socială a persoanelor
liberate de pedeapsa penală prin asistenţă, consiliere, controlul comportamentului şi
supravegherea respectării obligaţiilor impuse de instanţă şi penitenciară - activităţi socio-
educative desfăşurate în penitenciar în special activităţi de pregătire pentru liberare din
locurile de detenţie;
c) post-penitenciară - acordare de asistenţă persoanelor liberate din locurile de detenţie în
scopul integrării lor în societate. Personalul organelor de probaţiune se constituie din
angajaţii Oficiului central şi ai subdiviziunilor teritoriale. Activitatea de probaţiune se
desfăşoară nemijlocit de către consilierii de probaţiune. În fiecare subdiviziune teritorială se
numeşte câte un consilier de probaţiune specializat în lucrul cu minorii. La funcţie în
organele de probaţiune pot pretinde persoanele care întrunesc exigenţele Legii serviciului
public.
Participanţi la probaţiune pot fi şi voluntarii, adică persoanele care şi-au exprimat
voinţa de a lua parte la desfăşurarea activităţilor de probaţiune (voluntarii îşi desfăşoară
activitatea în bază de acord de colaborare, lor li se compensează cheltuielile pentru
transport şi pentru rechizite de birou). În exercitarea atribuţiilor de serviciu, consilierul de
probaţiune:
a) ţine evidenţa şi exercită controlul persoanelor condamnate cu suspendarea
condiţionată a executării pedepsei, al persoanelor liberate condiţionat de pedeapsă penală
înainte de termen şi al persoanelor condamnate cu amânarea executării pedepsei;
b) coordonează executarea pedepsei muncii neremunerate în folosul comunităţii şi a
pedepsei privării de dreptul de a ocupa o anumită funcţie sau de a exercita o anumită
activitate;
c) exercită controlul asupra aplicării măsurilor de constrângere cu caracter educativ;
d) întocmeşte referate presentenţiale de evaluare psihosocială a personalităţii,
solicitate de instituţiile competente; e) transmite referatul către penitenciarul în care este
deţinută persoana;
f) ţine dosarele persoanelor aflate în conflict cu legea penală;
g) desfăşoară acţiuni de resocializare şi de reintegrare a subiecţilor probaţiunii;
h) participă la şedinţele de judecată, la solicitarea instanţei, în momentul prezentării
referatului presentenţial de evaluare psihosocială a personalităţii;
i) iniţiază procedura de stimulare sau de sancţionare a persoanelor aflate în conflict
cu legea penală şi expediază demersurile respective în instanţă de judecată;
j) organizează implementarea programelor educative şi de profilaxie în privinţa
persoanelor minore aflate în conflict cu legea şi a celor liberate din locurile de detenţie;
k) întocmeşte rapoarte periodice privind acordarea de consultaţii şi de asistenţă
psihosocială, precum şi privind exercitarea controlului asupra subiectului probaţiunii;
l) în baza activităţii practice şi teoretice, formulează propuneri în vederea dezvoltării
activităţilor de probaţiune;
m) păstrează confidenţialitatea datelor de care a luat cunoştinţă în executarea
obligaţiilor de serviciu, chiar şi după încetarea activităţii de probaţiune, cu excepţia
interogatoriilor efectuate de către organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată;
n) încheie contracte cu persoane liberate din locurile de detenţie.
Astfel, probaţiunea cuprinde activităţi menite să sporească eficienţa sistemului de justiţie
penală şi să mărească importanţa conceptului de individualizare a pedepsei penale.
Probaţiunea, în sens larg, este o măsură comunitară ce implică un complex de activităţi de
evaluare, asistenţă, consiliere psihosocială şi supraveghere în comunitate a persoanei în
conflict cu legea penală (învinuit, inculpat, condamnat) cu scopul de a o integra în societate
şi de a proteja comunitatea de riscul recidivei.

Aprecieri privind eficiența executării pedepselor în comunitate

Costurile pe care le suportă societatea în legătură cu infracţionalitatea se compun din

costurile pentru prevenirea infracţiunilor (inclusiv ordinea publică, protecţia individuală,
asigurarea bunurilor pentru cazuri de furt etc.), costurile ca efect al infracţiunii (daunele
cauzate sănătăţii, serviciile de protecţie a victimei, prejudiciul fizic şi psihologic care este
greu de estimat etc.) şi costurile de răspuns la infracţiuni (costurile de urmărire penală,
judecare a cauzei, serviciul de probaţiune şi penitenciar, costurile de detenţie etc.).
Majoritatea studiilor arată o rată mai mică a recidivei în cazul sancțiunilor neprivative de
libertate în comparație cu privațiunea de libertate. Detenţia sub un aspect, poate însemna
preluarea de către instituţiile care asigură detenţia a responsabilităţilor cotidiene ale
făptuitorului, respectiv apar deficienţe la integrarea socială post detenţie. Detențiile pe
termen scurt de asemenea se dovedesc a fi ineficiente, or sub un aspect făptuitorii nu
reusesc să fie tratați/corectaţi/educaţi, însă reusesc să obțină anumite interacțiuni cu
infractorii experimentați.
Sancțiunile în comunitate implică şi costuri mai mici pentru executare. Spre exemplu,
în Olanda, a fost estimat că detenţia unei persoane timp de 2 luni ar costa între 10800 şi
24000 Euro, în timp ce implementarea unor sancţiuni comunitare pentru aceeaşi perioadă ar
costa între 600 şi 2000 Euro73 . Mai mult decât atât, sancțiunile în comunitate oferă
posibilitatea comunităților de a beneficia de suportul unor persoane care anterior au
acționat împotriva acestei comunități, iar prin aceasta, se obțin și anumite avantaje
economice. Este de menționat că unul dintre argumentele forte și dintre cele mai utilizate în
procesul de promovare a alternativelor la detenție în Republica Moldova a fost anume
costurile reduse pe care le implică aplicarea și executarea sancțiunilor în comunitate, în
comparație cu detențiile costisitoare.
Sigur, nu trebuie tratat sistemul de executare a sancțiunilor în comunitate ca o
oportunitate de a salva bani publici pentru lucrări / locuri de muncă care sunt prost plătite
sau care care nu sunt efectuate de către persoane angajate. Acesta este un efect și nu
trebuie să constituie un obiectiv.