UNIVERSITATEA BABEȘ-BOLYAI

FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ

SPECIALIZAREA: ASISTENȚĂ SOCIALĂ

Curs opțional
Reintegrarea infractorilor

Sur Georgiana Amalia

Stolniceanu Ilinca
Vîlcan Delia

2022
 Sistemul penitenciar românesc în context global

Obiectivul principal al articolului este conturarea unei radiografii a sistemului

penitenciar românesc în contextul global al încarcerării. Articolul a fost redactat pe baza unui
raport despre fenomenul penitenciarelor la nivel global, la care s-au adăugat și datele
statistice aferente problematicii expuse în articol. Contribuția acestui articol constă în
deschiderea orizonturilor de abordare a problematicii expuse și ajută și direcționează
practicanții în acest domeniu spre un progres în câmpul organizațional.
Sistemul penitenciar românesc este un mecanism organizațional funcțional, cu
atribuții esențiale în viața comunității naționale. Complexitatea sistemului necesită o
importantă atenție din partea persoanelor care decid, acționează și colaborează în luarea de
decizii, iar evoluția sistemului necesită o prioritate constantă pentru echilibrarea sistemului cu
legislația în vigoare și recomandările internaționale.
Literatură sociologică atribuie o importantă atenție organizațiilor deoarece acestea
simbolizează forme ale raționalității, care constituie colaborarea grupurilor umane în vederea
atingerii unor scopuri comune. Principalele paradigme sociale care au acordat atenție acestei
problematici și rolului organizațiilor în societate a fost funcționalismul, structuro-
funxționalismul și analiza strategică.
O scurtă definiție a organizațiilor este aceea de „ grupuri de oameni care își
organizează și coordonează activitatea în vederea realizării unor finalități relativ clar
formulate ca obiective”. Pentru sistemul penitenciar românesc, legislația prevede
„ Activitatea profesională a personalului din sistemul administrației penitenciare se
desfășoară în interesul comunității, prin punerea în aplicare a legislației privind executarea
pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, în limitele
competențelor stabilite prin lege”. O atenție importantă necesită și înțelegerea scopului
executării pedepselor din partea comunității. Odată cu evoluția sistemelor penitenciare
naționale s-au extras bune practici care constituie acum exemple de urmat în evoluția
organizațională. Aceste practici sunt supuse unui proces esențial schimbării care poate avea
cauze, modalități ori viteze diferite.
Claudette Lafaye enumeră și descrie o serie de modalități prin care se pot schimba
organizațiile, precum: criza și adaptarea, unde criza apare frecvent și este necesară ajustarea
mecanismelor. Învățarea colectivă, unde schimbarea presupune dobândirea unor competențe,
dezvoltarea care presupune creativitate și inovație, modernizarea care presupune un proces
continuu de perfecționare. O gestionare deficitară a schimbărilor instituționale, duce la
deturnarea ori/și amplificarea problemeor sociale care trebuiesc tratate, conform teoriei
efectelor perverse de Raymond Boudon. Logica colectivului românesc afirmă că
penitenciarele sunt surse de perfecționare infracțională a deținuților, iar îmbunătățirea
condițiilor de detenție slăbește rolul pedepselor în inchisoare, anumite persoane fiind chiar
obișnuite cu condițiile mai bune pe care le oferă închisoare contra condiților în care trăiau ei
în libertate. Sistemul penitenciar este clasificat ca fiind o instituție totală conform lui Erving
Goffman.
 La nivel global au fost clasificate numeroase standarde în scopul stabilirii măsurilor
de siguranță pentru respectarea drepturilor omului, iar pe durata pedepsei, deținutul să aibă ca
drept asigurarea reintegrării sociale. Aceste standarde includ: Standardele MINIME ALE
Națiunilor Unite privind tratamentul deținuților, Principiile privind protecția
tuturorpersoanelor supuse oricărei form de detenție, Regulile minime pentru administrarea
justiției pentru minori Codul de conduită pentru personalul însărcinat cu aplicarea legii.
Raportul „ Global Prison Trends 2018” constituie un instrument care poate fi utilizat
de decidenții politicilor din justiție. Raportul este structural pe 6 capitole: criminalitate și
detenție, tendințe în materie de detenție, populația carcerală, management carceral, rolul și
utilizarea tehnologiilor și alternative la încarcerare.
Creșterea populației din închisoare, la nivel mondial în special după anul 2000, a
condus în unele state și la creșterea suprapopulării în penitenciare. Datele curente arată că, în
peste 120 de țări, numărul deținuților este mai mare decât capacitatea legală de deținere. Un
raport al Comisariatului Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului detaliază cauzele și
efectele atât ale supraîncarcerării, cât și ale suprapopulării din închisori. Printre efecte sunt
enumerate: violențe, abuzuri, un sistem de sănătate mai inadecvat, posibilități mai reduse
pentru demersuri de reintegrare socială, lipsa unor oportunități pentru exprimarea libertăților
religioase și de credință, precum și deteriorarea sănătății mentale a deținuților. Soluția, pe
termen lung, la supraaglomerarea închisorilor este reformarea politicilor și a legislației
penale, prin utilizarea alternativelor la pedeapsa închisorii, așa cum este recomandată de
Regulile Națiunilor Unite de la Tokyo.
Utilizarea măsurilor non-custodiale în etapa de dinainte de judecată și apoi post-
condamnatorie este din ce în ce mai înțeleasă ca o modalitate eficientă de a reduce
supraaglomerarea. Se poate sesiza că problema supraaglomerării în România e la un nivel de
118%, dacă indicele de ocupare este raportat la cerința de 4 mp pentru un deținut. Totodată,
se observă că în România există neutilizate 7288 de paturi în penitenciare.
Fiecare persoană are drepturi încă din primul moment în care intră în contact cu
sistemul de justiție. Acestea includ: protecția pentru neutilizarea forței nejustificate de către
poliție, arestul arbitrar ori deținerea fără lipsa posibilităților de comunicare cu exteriorul.
Perioada de detenție preventivă poate fi o perioadă care să genereze mari vulnerabilități
pentru cei arestați, când multe din drepturile lor ar putea fi subestimate ori încălcate. Câteva
măsuri pozitive în această direcție, sunt cele adoptate pentru protejarea persoanelor suspectate
de infracțiuni, cum ar fi o lege revizuită, din Japonia, care impune înregistrarea video
obligatorie în interogarea suspecților, începând cu luna iunie a anului 2019.
Arestarea preventivă este una din principalele cauze ale supraîncarcerării și
supraaglomerării, fiind una din marile provocări ale sistemelor carcerale. Aproximativ 30%
din populația penitenciară globală nu este condamnată. Între timp, numărul celor arestați
preventiv au scăzut ușor în ultimii 10 ani, deși totuși mai sunt state în care peste 60% dintre
cei reținuți sunt aretați preventiv. Lipsa accesului la un apărător legal este factor major care
contribuie la ratele înalte de arestați preventiv. Ratele ridicate ale arestaților preventiv sunt,
de asemenea, rezultatul unor cauțiuni stabilite de instanțele de judecată, pe care suspecții nu
și le permit și care au impact asupra populației sărace care are de-a face cu sistemul de
justiție.
 O altă măsură destinată reducerii excesive a arestului preventiv, a fost de impunere,
prin lege, a unor limite privind durata prevenției, așa cum s-a întâmplat în Bolivia, Columbia
și Egipt. Având în vedere că, în anul 2017, din efectivul total de 23450 persoane private de
libertate custodiate de sistemul penitenciar românesc un număr de 1938 erau arestate
preventiv, respectiv 8,26%, rezultă că țara noastră nu are o problemă cu utilizarea excesivă a
arestului preventiv.
Nivelurile de severitate ale condamnărilor, variază considerabil între statele lumii, iar
identificarea unui trend al proporționalității și duratei pedepsei, nu este ușor. Există variații
semnificative în practica condamnărilor dictate de diferite instanțe, în anumite zone au fost
constatate reforme pozitive în materie de condamnări (Noua Zeelandă și Nepal). Mai de
actualitate, în relație cu numărul condamnărilor se află creșterea numărului de acorduri
încheiate de procurori și inculpați, în cadrul cărora, primii propun condamnare mai mică,
dacă inculpatul pledează vinovat ori incriminează alte persoane. Cei ce încurajează aceste
îndemnuri afirmă că prin acest mod, se reduce timpul judecății și de arest preventiv, se fac
economii financiare și pot fi protejate victimele vulnerabile care trebuie să depună mărturii.
Există bineînțeles și anumite îngrijorări cu privire la aceste acorduri, din următoarele
considerente: nu există garanții procedurale pentru cei acuzați; persoane nevinovate pot fi
convinse să pledeze „vinovat”; condamnările ușoare negociate pot încuraja incriminarea
excesivă și, implicit, pedepse mai aspre; inegalitatea dintre partenerii de negociere și lipsa
unei transparențe; subminarea încrederii publice în justiție.
In prezent, la nivel global aproape jumatate de milion de oameni executa condamnari
cu detentiunea pe viata. Datele obtinute de Universitatea Harvard indica o crestere a
numarului de condamnari la pedeaspa detentiunii pe viata, astfel in 2014, erau aproximativ
479000 detinuti cu aceasta pedeapsa. Unele tari impun obligativitatea detentiunii pe viata (ex
Statele Unite), unde legislatia insista ca dupa a treia infractiune condamnata, sa intervina
direct detentiunea pe viata.
Recomandarea 06: „statele ar trebui să reducă utilizarea detențiunii pe viață, luând în
considerare principiul proporționalității și impactul negativ al unei astfel de sentințe.
Detențiunea pe viață, fără posibilitatea liberării, ar trebui să fie abolită. Condițiile pentru
deținuții condamnați pe viață ar trebuie să respecte standardele impuse de setul de Reguli ale
lui Nelson Mandela”.
In Romania, aprox 160 de detinuti (dintr-un total dde 21380) executa pedeaspa
detentiunii pe viata, ceea ce reprezinta un nr mic raportat la alte sisteme penitenciare.
Conform legislatiei, dupa executarea a 20 de ani din pedeapsa, cei condamnati pe viata pot fi
eliberati conditionat. Pentru aceasta categorie de detinuti, modul de executare este specific
clasatilor in regim de maxima siguranta sau cu condamnari mai mari de 13 ani.
In general, pedeaspa capitala cunoaste o descrestere la nivel global, iar trendul de
abolire a acesteia este in desfasurare. Potrivit Amnesty International, in anul 2016 au fost
executate 1032 de personae, comparative cu anul 2015 cand au fost executate 1634. In martie
2018, 141 de tari au abolit complet pedeapsa capitala prin legislatie sau in practica (adica tari
care nu au mai practicat pedeapsa capitala in ultimii 10 ani).
Recomandarea 07: „Statele care mențin pedeapsa capitală trebuie să se orienteze spre
abolirea și stabilirea unui moratoriu asupra ei, ca prim pas. Statele care au abolit pedeapsa cu
moartea ar trebui să sprijine mișcarea de abolire din punct de vedere politic și financiar.
Condițiile de detenție pentru cei condamnați la pedeapsa capitală trebuie să asigure
standardele minime”. In Romania, pedeapsa capitala a fost abolita prin legea nr 6 din 7
ianuarie 1990, si a fost inlocuita cu pedeapsa inchisorii pe viata. (Ultimele personae
condamnate la moarte fiind sotii Ceausescu in 25 dec 1989)
Punerea in aplicare a unor legi punitive in materie de droguri continua sa aiba
implicatii semnificative in problematica detentiei. Raspunsul sever al justitiei penale in
materie de droguri are un rol important in suprapopularea inchisorilor, avand in vedere ca in
unele state razboiul impotriva drogurilor persista.
Conform unor date ale ONU, 83% din infractiunile in materie de droguri sunt pentru
posesie. Pentru a reduce numarul pedepselor cu inchisoarea pentru infractiuni mai putin grave
privind drogurile, toate statele member ONU s-au angajat sa elaboreze, sa adopte si sa puna
in aplicare masuri suplimentare in materie de condamnare pentru astfel de fapte.
Mai multe reforme legislative au fost adoptate anul trecut, fie cu privire la
dezincriminarea canabisului, fie la reducerea pedepselor in tari precum Franta, Georgia,
Norvegia, Canada si cateva state SUA.
Recomandarea 08: „Statele trebuie să revizuiască politicile în materie de droguri, în
sensul adoptării unor politici care să includă dezincriminarea infracțiunilor minore,
proporționalitatea în procesul de condamnare și alternative necustodiale la închisoare.
Tratamentul, ca alternativă la închisoare, trebuie să fie voluntar și în acord cu drepturile
omului. Rezultatele politicilor în materie de droguri, trebuie să fie relaționate cu impactul pe
care îl au asupra drepturilor omului, sănătății și dezvoltării.”
In Romania, prin intrarea legii 143/2000 si a noului cod penal, unele pedepse in
materia traficului ilicit de droguri au fost reduse Astfel daca in momentul hotararii,
inculpatul respecta protocolul programului integrat de asistenta persoanelor consumatoare de
droguri, instanta de judecata poate dispune de renuntarea la aplicarea pedepsei sau amanarea
ei.
CONCLUZII
Datele globale ale raportului Global Prison Trends 2018, de Penal Reform
International, reflecta situatia incarceerarii la nivel Mondial, dar si tendintele in materie de
detentie. O analiza comparative intre aceste date raportate la Romania trebuie realizata cu
precautie deoarece: avem diferente de ordin legislative, importanta si rolul obiceiurilor si
cuantumelor specific fiecarui popor, diferentele de ordin administrative si politic, nivelul
diferit de dezvoltare socio-economica,etc.
O abordare comparative, din perspectiva practicianului din interiorul sistemului
penitentiar romanesc, are avantajul cunoasterii aprofundate a realitatilor din mediul carceral,
dar si dezavantajul unei incapacitate decizionale.
Din datele si analizele orezentate mai sus rezulta ca Romania nu se confrunta cu probleme
majore in ceea ce priveste ratele criminalitatii, detentia, supraaglomerarea, Justitia preventive,
arestul preventive, condamnarile penale, detentiunea pe viata, pedeapsa capitala si
problematica drogurilor.