UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE DREPT

Obiect:Delicvența Juvenilă

Tema:Regimul Juridico-Penal al minorului în

Republica Moldova

Profesor: Colțeniuc Anatol

Student: Angalachii Dionisie

1
 Chisinau 2021
Cuprins

1 . Introducere……………………………………………………………………3
2 . Cadru legal și condiții ale angajării răspunderii penale a minorilor…….3-4
3. Cand se poate lua o masura privata de libertate asupra minorului……...4-5

4 . Măsurile educative…………………………………………………………..5-8

5 . Măsurile preventive…………………………………………………………8-9

6.Comapararea cu mai multe legislații autohtone…………………………..9-11

6. Concluzii……………………………………………………………………….11

7.Bibliografie…………………………………………………………………..…12

2
 Minorii care savarsesc fapte penale au parte de un regim penal special, atat din
perspectiva procedurii penale cat si a dreptului material.
 Conduita (comportamentul) unei persoane poate fii determinata de diferiti factori
precum societatea, relatiile interumane, cadrul familial, educatia sau situatia
financiara.
Fiecare dintre aceste aspecte modeleaza individul din punct de vedere psihic si
comportamental.
Minorii, chiar daca pot avea o capacitate fizica si intelectuala ce le permite sa
savarseasc fapte prevazute de legea penala, nu actioneaza de fiecare data cu
discernamant (facultatea de a judeca).
Pana la varsta de 18 ani discernamantul este influentat de vârsta fragedă ce
presupune lipsa dezvoltării complete din punct de vedere psihic si moral, ori lipsa
experientei de viata. In functie de situatia particulară a fiecarei persoane, modul de
viata avut pe parcursul copilariei si evenimentele prin care acesta a trecut și care l-
au influentat pozitiv sau negativ.
Rezumand, discernamantul se intelege a fi o stare ce pune o persoan? in neputinta
de a-si da seama de urmările faptei sale.
Codul penal in vigoare imparte minorii, din punct de vedere penal, in doua
categorii : minorii care nu raspund penal si minorii care raspund penal.

Cadru legal și condiții ale angajării răspunderii penale a

minorilor
Prin art. 113, Codul penal instituie limitele răspunderii penale a minorilor. Astfel,
în articolul 1 se precizează: „Minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu
răspunde penal.” Prin art. 2 se stabilește: „Minorul care are vârsta între 14 şi 16
ani răspunde penal numai dacă se dovedeşte că a săvârşit fapta cu discernământ.”
De asemenea, art. 3 menționează: „Minorul care a împlinit vârsta de 16 ani
răspunde penal potrivit legii.”

Este astfel stabilit cadrul răspunderii penale a persoanelor cu vârsta sub 18 ani,
existând o prezumție absolută de lipsă de discernământ pentru minorii cu vârsta
sub 14 ani, o prezumție relativă a lipsei de discernământ în ce privește minorii cu
vârste între 14 și 16 ani, ce poate fi răsturnată prin probe în sensul prezenței
discernământului la persoana în cauză și o prezumție relativă a discernământului în
ce privește minorii având vârsta peste 16 ani.

3
Una din condițiile tragerii la răspundere penală a minorilor ce au săvârșit fapte
prevăzute de legea penală este intocmirea unui referat de evaluare a minorului de
către serviciul de probațiune. Acest referat este de natură să ajute instanța în
alegerea măsurilor educative în situația în care va considera că minorul răspunde
penal iar în cauză este într-adevăr vorba despre o infracțiune. Potrivit art. 116, alin.
1, Cod penal, „referatul cuprinde şi propuneri motivate referitoare la natura şi
durata programelor de reintegrare socială pe care minorul ar trebui să le urmeze,
precum şi la alte obligaţii ce pot fi impuse acestuia de către instanţă.”

Trebuie observată politica penală din actualul Cod penal în ce privește

problematica tragerii la răspundere penală a minorilor, politică ce se concentrează
pe îndreptarea comportamentelor minorilor, având în vedere evoluția acestora în
viitori adulți. Nu este o politică penală axată pe represiune, întrucât reflectă
concepții moderne din domeniul psihologiei ori sociologiei, potrivit cărora
comportamentele deviante ale minorilor provin din experiențele negative avute pe
parcursul copilăriei, și pot fi îndreptate având în vedere vârsta acestora ce permite
posibilitatea îndreptării comportamentelor și schimbarea în bine a mentalității.

În acest sens, art. 114, alin. 1, Cod penal, instituie regula în ce privește
consecințele comiterii unor infracțiuni de către minori, și anume dispunerea de
către instanță a unor măsuri educative neprivative de libertate: „Faţă de minorul
care, la data săvârşirii infracţiunii, avea vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani, se ia o
măsură educativă neprivativă de libertate.”

Excepțiile sunt reprezentate de măsurile educative privative de libertate – centrul

educativ sau centrul de detenție – însă acestea rămân la aprecierea instanței în
situația îndeplinirii anumitor condiții prevăzute de art. 114, alin. 2, literele a) si b):
„a) dacă a mai săvârşit o infracţiune, pentru care i s-a aplicat o măsură educativă
ce a fost executată ori a cărei executare a început înainte de comiterea infracţiunii
pentru care este judecat; b) atunci când pedeapsa prevăzută de lege pentru
infracţiunea săvârşită este închisoarea de 7 ani sau mai mare ori detenţiunea pe
viaţă.” În Codul penal se poate identifica o singură situație în care instanța este
obligată să aplice o măsură educativă privativă de libertate, mai exact atunci când
minorul nu respectă condițiile de executare ale unei măsuri educative neprivative
de libertate și nici condițiile de executare ale unei măsuri educative neprivative de
libertate mai severe stabilite pentru nerespectarea primei măsuri.

Cand se poate lua o masura privata de libertate asupra

minorului
Atunci cand a mai savarsit o infractiune, pentru care i s-a aplicat o masura educativă
ce a fost executata ori a carei executare a inceput inainte de comiterea infractiunii pentru
care este judecat; 
 Atunci cand pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea savarsita este inchisoarea de 7 ani sau mai
mare ori detentiunea pe viata.
4
 In Codul penal se poate identifica o singura situatie in care instanta este obligata sa aplice o masură
educativa privativa de libertate, mai exact atunci cand minorul nu respecta conditiile de executare ale
unei masuri educative neprivative de libertate si nici conditiile de executare ale unei masuri educative
neprivative de libertate mai severe stabilite pentru nerespectarea primei măsuri.

Măsurile educative
Măsurile educative pot fi, după cum am expus anterior, privative sau neprivative
de libertate, cele privative reprezentând excepția.

Măsurile educative neprivative de libertate sunt, în ordinea severității

acestora, stagiul de formare civică, supravegherea, consemnarea la sfârșit de
săptămână, asistarea zilnică.

Potrivit art. 117, alin. 1, Cod penal, „Măsura educativa a stagiului de formare
civică constă în obligaţia minorului de a participa la un program cu o durată de
cel mult 4 luni, pentru a-i ajuta să înţeleagă consecinţele legale şi sociale la care
se expune în cazul săvârşirii de infracţiuni şi pentru a-l responsabiliza cu privire
la comportamentul său viitor.” Potrivit alin. 2 al aceluiași articol, „Organizarea,
asigurarea participării şi supravegherea minorului, pe durata cursului de formare
civică, se fac sub coordonarea serviciului de probaţiune, fără a afecta programul
şcolar sau profesional al minorului.”

În legătură cu această măsură educativă, Anexa nr. 3 a Hotărârii de Guvern nr.

818/2018, privind aprobarea standardelor minime de lucru în probaţiune pentru
instituţiile din comunitate, prevede standardele de lucru privind stagiile de formare
civică.

Astfel, standardul nr. 1 presupune următoarele: „Stagiile de formare civică sunt

realizate în baza programei-cadru pentru cursurile de formare civică pentru
persoanele aflate în evidenţa serviciilor de probaţiune, aprobată prin ordin comun
al ministrului justiţiei şi ministrului educaţiei naţionale, programă care oferă
repere pentru conţinutul curricular al stagiilor de formare civică derulate la nivel
naţional, asigurând astfel respectarea unor standarde unitare în aplicarea acestei
măsuri educative.” În continuare, se stabilește că „La nivelul competenţelor
specifice şi al conţinuturilor curriculare, programa-cadru de formare civică
trebuie să fie structurată în patru domenii de conţinut, după cum urmează:

a) dezvoltare personală; b) educaţie moral-civică; c) educaţie juridică; d)

proiectul în beneficiul comunităţii.”

De asemenea, „Elementele de dezvoltare personală vizează aspecte precum:

autocunoaştere, dezvoltare socio-emoţională, comunicare asertivă, abilităţi de
5
învăţare şi abilităţi de management al carierei, promovarea unui stil de viaţă
sănătos. Elementele de educaţie moral-civică asigură dezvoltarea conştiinţei
civice şi a conduitei civice. Elementele de educaţie juridică asigură înţelegerea
rolului legilor în societate şi a atribuţiilor specifice ale autorităţilor statului,
precum şi alte aspecte legate de acestea, urmărind să dezvolte un comportament
activ şi responsabil bazat pe respectarea legii şi pe manifestarea unei atitudini de
respect faţă de lege. Proiectul în beneficiul comunităţii vizează realizarea unor
activităţi de tip proiect, care completează şi îmbogăţesc demersurile de formare
civică specifice celorlalte domenii de conţinut, prin implicare în propunerea şi
realizarea/simularea realizării unor proiecte simple care să urmărească
rezolvarea unei probleme din comunitate, privind probleme concrete ale
comunităţii, dimensiuni etice şi/sau juridice ale unor situaţii de viaţă analizate în
vederea implicării minorului în exerciţii de luare a deciziei, de propunere a unor
modalităţi de rezolvare a unei probleme din comunitate, în condiţiile respectării
normelor morale şi juridice.”

Standardul nr. 2 presupune astfel: „Stagiile de formare civică cuprind cele patru
domenii de conţinut prevăzute la Standardul nr. 1, fiecare domeniu având o
structură organizată pe teme, respectiv un număr de teme care vor fi adaptate în
funcţie de particularităţile de vârstă, de dezvoltarea intelectuală, afectivă şi
morală ale minorului, de fapta pentru care a fost sancţionat.”

În plus, se adaugă următoarele: „Stagiul de formare civică este un program care

îmbină pregătirea teoretică cu cea practic-aplicativă, sens în care cel puţin
jumătate din timpul total al stagiului de formare civică trebuie alocat exerciţiilor,
aplicaţiilor sau proiectului comunitar. Printre persoanele care pot susţine cursul
de formare civică se numără consilierul şcolar sau un alt specialist din instituţia
din comunitate care organizează stagiul de formare civică sau reprezentantul unei
alte instituţii din comunitate abilitate în acest sens. Persoana care susţine cursul
de formare civică poate desfăşura, totodată, şi activităţi de mentorat, prin care
susţine şi consiliază, acordă sprijin profesional şi emoţional minorului participant
la cursul de formare civică în scopul dobândirii de către acesta a competenţelor
cursului, potrivit planului de formare civică stabilit.”

În continuare, prin standardul nr. 3 se stabilesc anumite obligații pentru instituția

din comunitate unde minorul urmează să desfășoare stagiul de formare civică, iar
prin standardul nr. 4 se stabilește în sarcina specialistului care derulează stagiul de
formare civică obligația de a intocmi pentru fiecare persoană un dosar al stagiului
de formare civică, dosar ce trebuie să îndeplineasca condițiile arătate în conținutul
acestui standard nr. 4. În final, potrivit standardului nr. 5, „Specialiştii instituţiilor
din comunitate implicaţi în derularea efectivă evaluează rezultatele finale ale
stagiului de formare civică, în baza instrumentelor aferente sau a instrucţiunilor
de aplicare.”

6
În ce privește măsura supravegherii, conform art. 118, Cod penal, „Măsura
educativă a supravegherii constă în controlarea şi îndrumarea minorului în cadrul
programului său zilnic, pe o durată cuprinsă între două şi 6 luni, sub coordonarea
serviciului de probaţiune, pentru a asigura participarea la cursuri şcolare sau de
formare profesională şi prevenirea desfăşurării unor activităţi sau intrarea în
legătură cu anumite persoane care ar putea afecta procesul de îndreptare a
acestuia.”

În ce privește măsura consemnării la sfârșit de săptămână, potrivit art. 119, Cod

penal, „Măsura educativă a consemnării la sfârşit de săptămână constă în
obligaţia minorului de a nu părăsi locuinţa în zilele de sâmbătă şi duminică, pe o
durată cuprinsă între 4 şi 12 săptămâni, afară de cazul în care, în această
perioadă, are obligaţia de a participa la anumite programe ori de a desfăşura
anumite activităţi impuse de instanţă.”

În final, asistarea zilnică, potrivit art. 120, Cod penal, constă în „obligaţia
minorului de a respecta un program stabilit de serviciul de probaţiune, care
conţine orarul şi condiţiile de desfăşurare a activităţilor, precum şi interdicţiile
impuse minorului.”

Măsurile educative privative de libertate pot fi de două tipuri, în functie de gradul

de severitate al condițiilor de executare: internarea într-un centru educativ,
respectiv internarea într-un centru de detenție.

Măsura educativă a internării într-un centru educativ presupune, potrivit art. 124,
alin. 1, Cod penal, „internarea minorului într-o instituţie specializată în
recuperarea minorilor, unde va urma un program de pregătire şcolară şi formare
profesională potrivit aptitudinilor sale, precum şi programe de reintegrare
socială.”

Această internare poate fi dispusă pe o perioadă cuprinsă între un an și trei ani,

conform alin. 2 al art. 124, Cod penal.

În funcție de comportamentul ulterior al minorului, această măsură poate fi

înlocuită cu măsura neprivativă de libertate a asistării zilnice ori liberarea din
centrul educativ, dacă a împlinit 18 ani, sau, în situația unei evoluții negative a
comportamentului acestuia, cu măsura privativă de libertate mai severă, internarea
într-un centru de detenție – art. 124, alin. 4, Cod penal.

În ce privește măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru de

detenție, potrivit art. 125, alin. 1, Cod penal, aceasta „constă în internarea
minorului într-o instituţie specializată în recuperarea minorilor, cu regim de pază
şi supraveghere, unde va urma programe intensive de reintegrare socială, precum
şi programe de pregătire şcolară şi formare profesională potrivit aptitudinilor
sale.”
7
În continuare, alin. 2 stabilește limitele temporale în care măsura internării într-un
centru de detenție se poate executa: între 2 si 5 ani – regula – și între 5 și 15 ani –
excepția, când pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este de 20
ani sau mai mare ori detențiunea pe viață.

În ce privește ambele măsuri educative restrictive de libertate, în cazul în care pe

durata internării minorul a dovedit interes constant pentru însuşirea cunoştinţelor
şcolare şi profesionale şi a făcut progrese evidente în vederea reintegrării sociale,
după executarea a cel puţin jumătate din durata internării, instanţa poate dispune
înlocuirea internării cu măsura educativă a asistării zilnice pe o perioadă egală cu
durata internării neexecutate, dar nu mai mult de 6 luni, dacă persoana internată nu
a împlinit vârsta de 18 ani, sau liberarea din centrul educativ, dacă persoana
internată a împlinit vârsta de 18 ani – art. 124, alin. 4, art. 125, alin. 4, Cod penal.
Cu toate acestea, în situația săvârșirii unei noi infracțiuni după acest moment,
instanța revine asupra înlocuirii iar minorul își va continua executarea măsurii
educative într-un regim privativ de libertate – art. 124, alin. 7, art. 125, alin. 7, Cod
penal.

Trebuie observat că, potrivit art. 126, Cod penal, persoana care a împlinit vârsta de
18 ani, ce execută o măsură educativă privativă de libertate, în măsura în care
prezintă un comportament cu influență negativă față de celelalte persoane
internate, poate executa măsura educativă într-un penitenciar: „Dacă în cursul
executării unei măsuri educative privative de libertate persoana internată, care a
împlinit vârsta de 18 ani, are un comportament prin care influenţează negativ sau
împiedică procesul de recuperare şi reintegrare a celorlalte persoane internate,
instanţa poate dispune continuarea executării măsurii educative într-un
penitenciar.”

Măsurile preventive
În ce privește măsurile preventive ce pot fi luate față de minor, art. 243, alin. 2,
Cod procedură penală stabilește că: „Reţinerea şi arestarea preventivă pot fi
dispuse faţă de un minor, în mod excepţional, numai dacă efectele pe care
privarea de libertate le-ar avea asupra personalităţii şi dezvoltării acestuia nu
sunt disproporţionate faţă de scopul urmărit prin luarea măsurii.” De asemenea,
conform alin. 3, „La stabilirea duratei pentru care se ia măsura arestării
preventive se are în vedere vârsta inculpatului de la data când se dispune asupra
luării, prelungirii sau menţinerii acestei măsuri.”

Regimul special de detenție al minorilor arestați este prevăzut în Legea nr.

254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor preventive privative de
libertate. Astfel, prin art. 117, alin. 1 din Legea nr. 254/2013 se stabilește regula
cazării acestora separat de persoanele adulte. De asemenea, în cadrul art. 117 din
această lege se oferă anumite drepturi minorului, precum dreptul la asistență
psihologică – justificat de faptul că o măsură preventivă privativă de libertate, deși
8
în anumite condiții necesară, poate avea o influență negativă asupra psihicului
minorului – și i se restrâng anumite drepturi, cum ar fi dreptul la educație –
justificat de buna desfășurare a procesului penal.

Față de regimul de detenție al persoanelor adulte, minorilor nu le sunt aplicabile

anumite prevederi referitoare la condițiile de detenție ori la anumite drepturi și
obligații, cum ar fi, cu titlu de exemplu, prevederile referitoare la perioada de
carantină și observare, obligația de a urma cursurile învățământului general
obligatoriu, vizita intimă, recompensele sau obligațiile de la art. 172, alin. 2 din
Legea 254/2013.

Comapararea cu mai multe legislații autohtone

În prezent, practica arată că fenomenele sociale, regăsite în conţinutul
conceptelor de devianţă, delincvenţă, infracţionalitate, criminalitate, preocupă tot
mai intens specialiştii în domeniul dat. În special, fenomenul delicvenței juvenile
este intens cercetat din cauza creșterii criminalității în rândul minorilor. Anume,
acesta m-a determinat să fac un studiu referitor la răspunderea minorilor conform
legislației autohtone, dar și altor legislații.

În Codul penal al Olandei, Capitolul VIII A al CP, cu modificările din

7.07.1994, sunt indicate condiţiile speciale destinate minorilor. Astfel, conform art.
486 CPP, nu pot fi supuse răspunderii penale persoanele ce n-au atins vârsta de 12
ani. Pentru minorii cu vârsta cuprinsă între 12 şi 18 ani sunt prevăzute diferite
sancţiuni, cea mai severă fiind detenţia în penitenciarul destinat tinerilor infractori
pentru o perioadă ce nu depăşeşte 24 de luni (art. 77i), scopul politicii penale fiind
educarea tinerei generaţii în spiritul respectului legii.

Un interes deosebit, pentru mulți doctrinari, îl prezintă Codul Penal al Japoniei,

adoptat la 27.04.1907, care a intrat în vigoare la 01.10.1908, fiind alcătuit din 430
de articole. Astfel, în ceea ce priveşte problema investigată, pot cita doar art. 41
din CP al Japoniei, conform căruia „sunt pasibile de răspundere penală doar
persoanele ce au atins vârsta de 14 ani”. În opinia cercetătorilor V. N. Eriomin, E.
Koidzumi, Codul penal japonez, din punctul de vedere al conţinutului, este destul
de laconic, caracterizându-se printr-un limbaj juridic arhaic.1

Conform alin.1, art. 21 CP al RM, „sunt pasibile de răspundere penală

persoanele fizice responsabile, care, în momentul săvârşirii infracţiunii, au împlinit
vârsta de 16 ani”. 2 Însă, următorul alineat stipulează că și minorii între vârsta de
14 şi 16 ani poartă răspundere penal, dar numai pentru săvârşirea infracţiunilor, ca
omorul intenționat, violul și alte infracțiuni indicate expres în alin. 2, art.21.
Cauzele penale privind minorii, conform Hotărârii Plenului Curții Supreme de
Justiție a Republicii Moldova, cu privire la practica judiciară în cauzele penale
privind minorii nr.39 din 22.11.2004, se judecă de un complet de judecată format
din judecători cu experienţă bogată, specializaţi în acest domeniu şi numiţi pentru a
9
judeca asemenea cauze prin ordinul preşedintelui instanţei. De asemenea, este
menționat că este preferabil ca aceste complete să judece şi cazurile cu privire la
contravenţiile administrative săvârşite de minori.

Legislația RM spune că, în cazul săvârșirii unei infracțiuni, toți minorii care
răspund penal cad sub incidența legii penale, adică sunt sancționați, dar în mod
diferit, față de adulți. Minorilor care au comis fapte penale li se pot aplica măsuri
educative și pedepse. Acestea din urmă se aplică numai în cazul în care se
consideră că măsurile educative nu sunt suficiente pentru îndreptarea minorului.
Sancțiunile se stabilesc de către instanța de judecată, în principal, după vârsta și
gravitatea faptei la care, pentru individualizarea pedepsei, trebuie să se mai țină
cont de o serie de factori: gradul de pericol social al faptei, starea fizică și
dezvoltarea intelectuală a minorului, dacă a mai săvârșit alte fapte, situația sa
familială și orice alte date privind minorul și posibilitățile lui de îndreptare.

Audierea inculpatului minor se face în prezența psihologului sau pedagogului

și în condiţiile art.479 CPP, și, de asemenea, ţinându-se seama de niște detalii
destul de importante, cum ar fi:

− audierea nu poate dura mai mult de două ore fără întrerupere, iar în total nu
poate depăşi patru ore pe zi;

− participarea apărătorului, reprezentantului legal şi a pedagogului sau

psihologului la audiere este obligatorie.

În final, la adoptarea sentinţei în cauza minorului, pe lângă chestiunile enunţate

în art.385 CPP,2 ca, de exemplu, dacă a avut loc fapta de săvârşirea căreia este
învinuit inculpatul sau dacă această faptă a fost săvârşită de inculpat ș.a., urmează
să fie soluţionate şi unele chestiuni,3 precum dacă este necesar de examinat
posibilitatea scutirii de pedeapsă penală în conformitate cu dispoziţiile art.93 Cod
penal sau suspendarea condiţionată a executării pedepsei în conformitate cu
dispoziţiile art.90 Cod penal.

Concluzie.

Problematica infracționalității în rândurile minorilor are o importanţă

deosebită, fiind determinată de frecvența alarmantă a delictelor juvenile şi apoi de
rolul pe care tânăra generaţie ar trebui să-l aibă în dezvoltarea societăţii. De aceea,
este necesar ca instanţele judecătoreşti, care examinează cazurile date să conțină
personal calificat în acest domeniu și, de asemenea, să studieze şi să generalizeze
sistematic practica judiciară în cauzele privind minorii pentru a obţine sporirea
eficienţei şi calităţii actului de justiţie în procesele respective. Nu în ultimul rând,
este necesar de insistat pentru reeducarea delicvenților minori și a reintegrării lor în
societate, îndeplinindu-se astfel şi rolul preventiv al reglementărilor legale.

10
 În Republică, deja, se vede o descreștere considerabilă a infracționalității
minorilor. Conform datelor prezentate de către Biroul Național de Statistică a
Republicii, pentru anul 2016, de către minori sau cu participarea acestora, au fost
comise 2,2% din total infracţiuni înregistrate. Comparativ cu anul 2015, se remarcă
o reducere cu 5,7% a infracţiunilor săvârşite de minori. Minorii cel mai frecvent
sunt implicaţi în săvârşirea furturilor, cu o pondere de 67,8%, după care urmează
jafurile – 6,4% şi huliganismul – 2,9. Cel mai mare nivel al ratei infracţionalităţii
juvenile din ultimii 5 ani s-a înregistrat în 2012.

Concluzii generale
Regimul juridic penal al minorilor care comit fapte prevăzute de legea penală este
justificat de relativa lipsă de discernământ a acestora, ce vine în concurs cu un
mediu social cu influențe negative asupra psihicului și dezvoltării lor.

De multe ori, aceste persoane au fost private de influențele benefice dezvoltării lor,
fie că această privare a constat într-o lipsă de îngrijire din punct de vedere
educațional și moral – părinții și rudele acestora au lipsit, practic, din viața lor,
aceștia ajungând să identifice un sprijin moral în anturaje cu influență negativă din
punctul de vedere al valorilor – fie că a constat în supunerea în mod repetat la
violență fizică și/sau morală ori în preluarea comportamentelor și atitudinilor
negative din familie.

Cu toate acestea, fiind încă într-un proces de formare psihică, comportamentul

deviant al minorilor poate fi îndreptat prin aplicarea unor măsuri specifice.
Aplicarea unor pedepse precum persoanelor majore ar putea avea consecințe
negative asupra personalității minorilor ce ar agrava delincvența acestora. De
asemenea, este necesar ca aceste măsuri să fie aplicate în concret și în mod
temeinic pentru ca o personalitate cu devianțe să aibă o șansă de remediere,
întrucât comportamentul nu poate fi schimbat rapid.

11
Bibliografie

https://www.avocatiordan.ro/raspunderea-penala-a-minorilor

https://www.juridice.ro/698702/aspecte-privind-raspunderea-penala-a-
minorilor.html

https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/90-91.pdf

12