REFERAT LA DISCIPLINA

INSTITUTII DE DREPT PROCESUAL APROFUNDAT

Procedura in cauzele cu infractori

minori

ÎNDRUMĂTOR ŞTIINŢIFIC:

STUDENT:

ORADEA
2023
Cuprins

1. Dispozitii generale..............................................................................................2
2. Persoanele chemate la organul de urmarire penală.............................................3
3. Ancheta sociala...................................................................................................4
4. Desfăşurarea judecăţii în cauzele cu infractori minori........................................4
5. Inculpaţi minori cu majori...................................................................................5
6. Punerea în executare a sancţiunilor aplicate infractorilor minori.......................5
7. Pedepsele pentru minori......................................................................................7
8. Bibliografie.........................................................................................................8

1. Dispozitii generale

În cadrul Codului penal, pe planul dreptului penal substanţial, există un sistem special
alcătuit din norme şi măsuri menite să prevină şi să combată criminalitatea juvenilă.
 Sistemului special penal pentru minori îi corespund norme procedurale specifice,
adecvate, care vin să asigure realizarea scopurilor prevederilor penale, crearea acestui cadru
alcătuit din reguli speciale fiind generată de situaţia specială a minorului, de disponibilitatea sa
psihico-fizică.
Trebuie prcizat că normele de procedură penală cuprind prevederi speciale referitoare atât
la minorul inculpat, cât şi la minorul parte vătămată sau cel chemat într-o altă calitate să
participe la proces. Aceste prevederi legale, pe lângă faptul că instiuie garanţii procesuale
suplimentare, oferă şi posibilitatea examinării cât mai aprofundate a cauzelor cu minori.
Referitor la urmărirea penală în cauzele cu minori, aceasta se desfăşoară potrivit regulilor
de competenţă şi procedură obişnuite. Prin urmare, dispoziţiile comune cuprinse în Codul de
procedură penală sunt aplicabile fazei de urmarire penală, derogarile fiind doar cele cuprinse în
art. 481 şi art. 482 C. Proc.pen.
Pentru calitatea de învinuit sau de inculpat, problemele reglementate în mod derogator
sunt cele referitoare la ,,persoanele chemate la organul de urmărire penală’’ şi ancheta socială.
Codul cuprinde prevederi speciale pentru infranctorii minori şi în materia asistenţei
juridice şi prezentării materialului de urmărire penală.

2. Persoanele chemate la organul de urmarire penală

Articolul 481 C. Proc. Pen prevede că, atunci când învinuitul sau inculpatul este minor şi
nu a împlinit 16 ani, la orice ascultare sau confruntare a minorului, dacă organul de urmărire
penală consideră necesar, citează pe delegatul autorităţii tutelare, precum şi pe părinţi, iar când
este cazul, pe tutore, custode sau persoana în îngrijirea sau supravegherea căreia se află minorul.
Raţiunea pentru care pot fi chemate persoanele respective o constituie faptul că la
ascultare sau confruntare trebuie creat un cadru propice efectuării unor declaraţii sincere,ori
prezenţa persoanelor respective poate contribui la crearea acestui cadru. Luarea declaraţiilor şi
efectuarea confruntărilor, atunci când este cazul, se face potrivit normelor procedurale obişnuite.
Declaraţiile învinuitului şi inculpatului constituie mijloc de probă în sensul art. 64 C.
Proc.pen. şi pot servi la aflarea adevarului numai în măsura în care sunt aprobate cu fapte şi
împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.
Atenţia care trebuie acordată ascultării şi confruntării este data şi de funcţiile pe care le
are ca mijloc de probă, precum şi ca mijloc de apărare.
 În timpul audierii pot apărea situaţii legate de starea de moment a minorului care pot
compromite operaţiunea în sine, rolul persoanelor chemate fiind de asemenea şi de a evita
asemenea situaţii.
În cazul necitării, chiar dacă instanţa consideră că ar fi fost necesară citarea nu poate
sancţiona această omisiune deoarece ea poate fi acoperită prin citarea în faza judecăţii.

3. Ancheta sociala

Articolul 482 C. Proc.pen. prevede obligativitatea anchetei sociale în cauzele cu infractori

minori, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată are obligaţia să dispună efectuarea
anchetei sociale.
Ancheta socială constă în strângerea de date cu privire la purtarea pe care minorul o are
în mod obişnuit, la starea fizică şi mintală a acestuia, la antecedentele sale, la condiţiile în care a
crescut şi în care a trăit, la modul în care părinţii sau persoana în care se află în îngrijire minorul
îşi îndeplineşte îndatoririle sale faţă de acesta şi, în general, cu privire la orice elemente care pot
servi la luarea unei măsuri sau la aplicarea unei sancţiuni faţa de minor.
Din modul de reglementare a conţinutului anchetei sociale rezultă că datele pe care
acestea le oferă sunt de o importanţă deosebită la luarea unor măsuri sau la aplicarea unei
sancţiuni faţă de minor.
Referitor la natura acestui act, cu toate că este efectuat, aşa cum prevede legea, de organe
extrajudiciare, s a considerat că îşi păstrează totuşi natura de act procedural.
Este evident că ancheta socială, în cazul infracţiunilor comise de minori, reprezintă un act
indispensabil pentru soluţionarea legală şi temeinică a cauzelor cu minori întrucât oferă date
despre minori, cu privire la dezvoltarea lui fizică, psihică şi intelectuală .
Prin urmare, ancheta socială nu are numai caracterul unei garanţii procesuale, în sensul
respectării drepturilor procesuale ale minorului, ci constituie un element important, necesar
pentru stabilirea vinovăţiei şi sancţiunilor ce trebuie aplicate.

4. Desfăşurarea judecăţii în cauzele cu infractori minori

 Dispoziţiile prcedurale care reglementează desfăşurarea judecăţii cauzelor cu infractori
minori cuprind norme derogatorii privind publicitatea şedintei de judecată şedinţa în care are loc
judecarea infranctorului minor se desfăşoară separat de celelalte şedinţe. Şedinţa nu este publică.
Atunci când inculpatul minor are sub 16 ani, instanţa, după ce-l ascultă, poate dispune
îndepărtarea lui din şedinţă, dacă apreciază că cercetarea judecătorească şi dezbaterile ar putea
avea o influenţă negativă asupra minorului.
Logica instituirii acestor reguli derogatorii a constituit-o preocuparea ca minorului să i se
creeze condiţii favorabile, fără a fi influenţat de prezenţa unui mare de persoane care să-i
provoace reţineri în declaraţie. Totodată, instanţa este interestă în crearea unui cadru cât mai
apropiat de cel în care se manifesta zilnic minorul pentru a-l cunoaşte cu adevărat, a-i reţine
comportamentul normal, şi nu unul de conjunctură.

5. Inculpaţi minori cu majori

Articolul 486 Codul proc.pen. reglementează o situaţie cu care, practic, instanţele sunt
comfruntate de multe ori, şi anume soluţionarea cauzelor în care sunt mai mulţi inculpaţi, iar unii
dintre ei sunt minori.
Reglementarea acestei situaţii se impunea, întrucât normele procesuale comune,
aplicabile inculpabililor majori, vin în concurs cu cele aplicabile minorilor, ca prevederi speciale,
cuprinse in art. 480-493 C. Proc.pen.
Problema este rezolvată fără dificultăţi, atunci când disjungerea este posibilă, fiecare
dintre cauze urmând procedura proprie.
Astfel, nu există probleme în ceea ce priveşte formarea completului, majorii putând fi
judecaţi, fără nici un impediment legal, de judecătorii desemnaţi să soliţioneze cauzele cu
minorii. La fel, prezenţa obligatorie a inculpatului minor sau citarea anumitor persoane la
judecată nu creaza incompatibilităţi cu privire la aplicarea procedurii obişnuite .
Prin urmare, situaţia de rezolvat era aceea dacă şedinţele de judecată în care, alături de
inculpaţi minori, se află şi inculpaţi majori, iar disjungerea nu e posibilă, se judecă în şedinţe
lipsite de publicitate sau şedinţe publice.

6. Punerea în executare a sancţiunilor aplicate infractorilor minori

 Faţă de minorul care răspunde penal, se poate lua o măsură educativă ori i se poate aplica
o pedeapsă. La alegerea sancţiunii se ţine seama de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de
starea fizică, de dezvoltarea intelectuală şi morală, de comportamentul lui, de condiţiile în care a
fost crescut şi în care a trăit şi de orice alte elemente de natură să caracterizeze persoana
minorului.
Măsurile educative care pot fi luate faţă de minor sunt mustrarea, libertatea
supravegheată, internarea într-un centru de reeducare şi internarea într-un institut medical-
educativ.
Mustrarea:
Aceasta constă în dojenirea minorului, în arătarea pericolului social al faptei săvârşite, în
sfătuirea minorului să se poarte în aşa fel încât să dea dovadă de îndreptare, atrăgându-i-se
totodată atenţia că dacă va săvârşi din nou o infracţiune, se va lua faţă de el o măsură mai severă
sau i se va aplica o pedeapsă.
Această ,,dojenire,, a minorului nu trebuie să se reducă la o atenţionare sau o simplă
admonestrare, instanţa urmărind să-l facă să înţeleagă repercusiunile faptei sale, răul provocat şi
că nu trebuie să persiste în acest comportament, întrucât în acest caz i se va aplica o sancţiune
mai gravă.
Mustrarea prin natura şi conţinutul ei, presupune un contact direct între instanţa de
judecată şi minor.
Aşadar, nu ar fi posibilă invocarea unei căi de atac împotriva hotărârii pe aspecte legate
de punerea ei în executare, aspecte care nu ţin den activitatea de judecată.
Libertatea supravegheata:
Aceasta constă în lăsarea minorului în libertate pe termen de un an, sub supraveghere
deosebită. Supravegherea poate fi încredinţată, după caz, părinţilor minorului, celui care l-a
adoptat sau tutorelui. Dacă aceştia nu pot asigura supravegherea în condiţii satisfăcătoare,
instanţa dispune încredinţarea supravegherii minorului pe acelasi interval de timp, unei persoane
de încredere, de preferinţă unei rude mai apropiate, la cererea acesteia ori unei instituţii legal
însărcinate cu supravegherea minorilor .
Instanţa pune în vedere celui căruia i s- a încredinţat supravegherea, îndatorirea de a
veghea îndeaproape asupra minorului, în scopul îndreptării lui. De asemenea, i se pune în vedere
că are obligaţia să înştiinţeze instanţa de îndată, dacă minorul se sustrage de la supravegherea ce
se exercită asupra lui sau are purtări rele ori a săvârşit din nou o faptă prevăzută de legea penală.
Internarea într-un centru de reeducare:
Aceasta se dispune în scopul reeducării minorului, căruia i se sigură posibilitatea de a
dobîndi învăţătura necesară şi o pregătire profesională potrivit cu aptitudinile sale.
Această măsură se ia faţă de minorul în privinţa căruia celelalte măsuri educative sunt
neîndestulătoare.
Faţă de mustrare şi libertatea supravegheată, măsura internării într-un centru de reeducare
se executa în regim de privare de libertate,fiind afectată deci libertatea minorului.
În cazul în care, după trecerea a cel puţin un an de la data internării într-un centru de
reeducare, din comportarea minorului rezultă dovezi temeinice de îndreptare, de sârguinţă la
învăţătură, şi la însuşirea pregătirii profesionale, se poate dispune liberarea acestuia înainte de a
deveni major.
Dacă în perioada internării ori a liberării înainte de a deveni major, minorul săvârşeşte
din nou o infracţiune pentru care se apreciază că este czul să i se aplice pedeapsa închisorii,
instanţa revocă internarea. Dacă se apreciază că nu i se impune aplicarea unei pedepse, se
menţine măsura internării şi se revocă libertatea .
Internarea într-un institut medical-educativ:
Aceasta măsură se ia faţă de minorul care, din cauza stării sale fizice sau psihice, are
nevoie de un tratament medical şi de un regim special de educaţie.
După cum rezultă şi din cuprisul textului, această măsură are un caracter dublu, medical
şi educativ, presupunând totodată, ca şi în cazul internării într-un centru de reeducare, limitarea
libertăţii fizice a celui internat.
Măsura se poate lua faţă de minorii infractori care răspund penal, şi nu faţă de cei
iresponsabili.
Luarea acestei măsuri este impusă de faptul că, din cauza stării sale fizice sau psihice,
minorul necesită atât îngrijiri medicale, cât şi un regim educativ, care se aplică concomitent cu
cel medical.

7. Pedepsele pentru minori

 Pedepsele pentru minori sunt, potrivit art. 109 C. pen., închisoarea sau amenda prevăzute
de lege pentru infracţiunea săvârşită.
În ceea ce priveşte închisoarea, în urma reeducării, în nici un caz minimul pedepsei nu va
depăşi 5 ani, iar când legea prevede pedeapsa cu închisoarea pe viaţă pentru infracţiunea
săvârşită, se aplică minorului închisoarea de la 5 la 20 de ani.
Minorii condamnaţi la executarea pedepsei închisorii, execută pedeapsa separat de majori
sau în locuri de deţinere specială, asigurându-li-se posibilitatea de a continua învăţământul
general obligatoriu şi de a dobîndi o pregătire profesională potrivit cu aptitudinile lor.
In cazul aplicării pedepsei cu amenda, limitele acesteia se reduc la jumatate.

8. Bibliografie
https://consultantavocat.ro/procedura-in-cauzele-cu-infractori-minori/
https://biblioteca.regielive.ro/referate/drept/procedura-in-cauzele-cu-infractori-minori-
332401.html
https://e-juridic.manager.ro/codul-procedura-penala/titlu-10/capitol-46/sectiune-0/articol-
529.html