Sanctiunile alternative si implicatiile psihice ale pedepselor

S-au scurs circa 70 de ani de la introducerea primei grupe de masuri de substituire a

pedepselor cu incarcerarea in general si cu incarcerarea de scurta durata in special.In aceasta
perioada, baza juridical a acestor pedepse a fost ameliorate iar campul lor de aplicare largit
in mod considerabil.

Utilitatea incarcerarii, in particular a pedepselor de scurta durata este contestata de mai

bine de un secol.Catre sfarsitul secolului trecut aceasta problema a suscitat un interes crescut
in mediile internationale,cum ar fi Comisia Internationala Penitenciara(actuala Fundatie
Penala si penitenciara Internationala) si Internationale Kriminalistiche Vereinigung (actuala
Asociatie internationala de Drept Penal),fiind facute numeroase propuneri pentru a limita, pe
cat posibil, recurgerea la aceasta pedeapsa)

In literatura de specialitate si in conferintele internationale au fost propuse numeroase

masuri de substituire, cum ar fi inlocuirea pedepselor cu in chisoarea de scurta durata cu
pedeapsa cu munca cu titlu gratuit sau obligatoriu,blamul ublic,punerea in libertate sub
cautiune,domiciliul fortat, reragerea sau limitarea anumitor drepturi.

In afara dezvolarii masurilor destinate inlocuirii pedepsei cu inchisoarea de scurta

durata ,la sfarsitul secolului trecut s-au facut propuneri si in directia reducerii effective a
duratei acesteia.Punerea in practica in dreptul penal din anumite tari europene, a dispozitiilor
referitoare la liberarea pe cuvant si a celei conditionate, afost de o importanta deosebita, cont
555b11f inutul acestora fiind aproape identic cu cel al pedepselor conditionate insotite de
suspendare.

Din aceasta cauza, in unele tari din Europa Occidentala dispozitiile referitoare la
liberarea conditionata si cele referitoare la pedepsele cu suspendare sunt foarte strans
legate.Adeseori conditiile de indeplinire a suspendarii sunt asemanatoare celor din masura
liberarii.Disozitiile care au stabilit suspendarea au servit ca model la libearea conditionata.

In prima jumatate a acestui secol,nici o noua pedeapsa privative de libertate nu a fost

elaborata sau introdusa in sistemul represiv al Statelor membre ale Consiliului EuropeiDe
artunci incoace au fost elaborate continuu idei si concepte privind masurile de inlocuire a
incarcerarii de scurta durata.Astfel putem cita introducerea sistemelor zile-amenda in
anumite tari scandinave(Finlanda 1921, Suedia 1931) Pentru a putea evita inconvenientele
produse de imposibilitatea platii amenzilor,in sistemele care practica amenda, cuantumul
minim si maxim al amenzii este fixat prin Codul Penal.Sistemul zilelor-amenda functioneaza
in Austria, Germania, Franta si Portugalia.

Dispozitiile referitoare la suspendare sau la liberare conditionata au fost ameliorate

in destul de multe tari,in prima jumatate a acestui secol.Conditiile legate de aplicarea
liberarii conditionate sau a suspendarii au fost considerabil largite(initial numai nerecidivistii
puteau beneficia de suspendare si numai pentru infractiuni ce puteau fi sanctionate cu
pedepse cu inchisoarea de scurta durata,dar in timp,suspendarea a fost tot mai larg practicata
in Europa).Au fost introduse noi forme de suspendare a executarii pedepsei,cu fixarea
duratei unei parti in pedeapsa carcerala, iar restul in libertate.O data cu acestea au evoluat
foarte mult si conceptele de suspendare si de liberare conditionata, concomitant cu conditiile
generale si speciale atasate acestui tip de sanctiuni neprivative de libertate.

Datorita faptului ca, prin largirea neconditionata a acestor masuri a fost atinsa
credibilitatea acestora, a fost din ce in ce mai greu sa se stabileasca conditiile de aplicare a
menzilor si a pedepselor conditionate sau insotite de suspendare, ceea ce a dus la inventarea
de noi mijloace pentru evitarea privarii de libertate,pe care le cunoastem sub denumirea de
pedepse de substituire.

Consiliul Europei prin Rezolutia(76)10 a Comiteului de ministry,fondata pe raportul

Comitetului European pentru probleme penale asupra masurilor ce pot inlocui inchisoarea a
dat in 1976 un impuls puternic procesului de punere la punct a acestei masuri .In aceasta
Rezolutie se recomanda guvernelor Statelor Membre:

-examinarea diverselor masuri noi de inlocuire a pedepselor privative de libertate, in vedera

eventualei introduceri a acestora in legislatiile tarilor membre;

-examinarea avantajelor muncii in folosul comunitatii ;

Aceasta rezolutie a facut ca un numar tot mai mare de tari sa desfasoare studii si
cercetari asupra oportunitatii si posibilitatii de punere in aplicare a sanctiunilor de inlocuire a
pedepselor cu inchisoarea de scurta durata.(la baza acestora au stat considerente de ordin
umanitar).
 Aproape toate tarile sunt confruntate cu problema capacitatii insuficiente a
penitenciarelor.S-au propus numeroase solutii pentru rezolvarea acestei probleme.In aceasta
lucrare amintim doar cateva din acestea:

-constructia de noi asezaminte carcerale si deschiderea celor care au fost inchise in

trecut(Olanda);

-automatizarea administrarii sistemului penitenciar,pentru optimizarea ratei de ocupare a

inchisorilor(Suedia);

-dublarea gradului de ocupare a celulelor(Austria, Franta, Belgia);

-declasificarea infractiunilor contra bunurilor,gratie careia durata maxima a incarcerarii a

fost redusa(Danemarca);

-recurgerea intensive la liberarea conditionata(Olanda, Suedia, Danemarca);

-amnistie generala sau gratiere(Franta,Italia).

Aceste masuri au rezolvat intr-un anume fel problemele,dare le raman insuficiente

pentru rezolvarea marii probleme a capacitatii sistemelor penitenciare pe termen lung.Astfel
in mai multe tari, extinderea capacitatii de cazare prin construirea de noi infrastructure
penitenciare intampina o mare rezistenta politica,fondata pe considerenta financiare si
umanitare.deci si criza economica ajucat un rol in obligarea guvernelor de a cauta masuri de
inlocuire a pedepselor cu inchisoarea de scurta durata.

Cele mai recente elemente ale acestor masuri sunt reprezentate de participarea
publicului la aplicarea pedepselor,care este o caracteristica amuncii in interesul
comunitatii,si accentual care se pune pe situatia victimelor,care oblige delincventul la
repararea prejudiciilor,pierderilor sau pagubelor cauzate indivizilor sau comunitatii.

Introducerea pedepselor de substituire nu apus capat cautarii de noi sanctiuni si

modalitati de aplicare a acestora.Astefl se desfasoara studii asupra insotirii, a supravegherii
persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate noninstitutionale , prin mijloace
electronice.Toate lucrarile de care dispunem arata ca acest tip de supraveghere electronica nu
afost utilizat decat in Statele Unite,si aici la scara redusa.Specialistii sustin afirmatia ca
asemenea experiente de supraveghere electronica vor fi introduse in Europa in viitorul
apropiat.

Paralel cu elaborarea masurilor de inlocuire a incarcerarii a fost pus in apicare si un alt

proces,denumit dejudicializare,conceput pentru a evita procedura penala fara ca tribunalul sa
pronunte o decizie de culpabilitate.(acest fapt permite suspectilor sa participle la o forma de
readaptare, sau la un program special de integrare).Astfel,ca au fost conceputa metode de
dejudicializare simpla si dejudicializare cu interventie.In primul caz, principalul exemplu
este constituit din folosirea puterii discretionale de catre politie sau parchet in baza
principiului oportunitatii de a suspenda urmarirea chiar daca exista probe , si posibilitatea
obtinerii unei condamnari.In al doilea caz ,putem cita suspendarea conditionata prevazuta de
legislatia unor tari europene.Dejudicializarea poate fi insotita de anumite conditii, cum ar
fi:tratarea alcoolismului si a toxicomaniei,munca in folosul comunitatii,reparatia si
indemnizarea.

In general, dejudicializarea cu interventie nu este,in nici un caz, o pedeapsa

substitutive a incarcerarii,deoarece este aplicata in special in interesul societatii,iar motivul
preventiei speciale sau generale nu exclude o pedeapsa privative de libertate.

Astazi,in Europa exista un set de inventare care enumera toate sanctiunile ce

vizeaza sa limiteze recurgerea la incarcerare. Primul dateaza din 1985 si se bazeaza pe un
chestionar realizat de Consiliul Europei.Al doilea este un raport elaborate la cererea
institutului Helsinki pentru prevenirea si lupta impotriva criminalitatii,institute afiliat,
Natiunilor Unite.Autorul raportului,Norman Bishop,a intreprins un studiu asupra recurgerii
la pedepsele neprivative de libertate in Europa.ultimul inventar este tot un studiu elaborate
de Peter J.P.Tak si Anton.M.van kalmthout unde se pune accent deosebit pe latura judiciara
a diverselor masuri de inlocuire a incarcerarii.Unele dintre acestea, cum sunt amenzile si
pedesele cu suspendare fac parte de mult timp din legislatia penala comuna tarilor Europei
Occidentale.Altele,mai recente,au fost aplicate la o scara mult mai redusa, cum ar fi
supravegherea intensive si prezentarea obligatore.

Subliniem faptul, ca masurile enumerate nu au fost elaborate pentru a exclude

detentia,ci ca un alt mijloc de a aplica o pedeapsa cu inchisoarea.Semi-libertatea,detentie in
weekwnd,plasamentul exterior si permisiunea de a fi cazat in afara inchisorii intr-o
comunitate terapeutica au ca obiect reducerea efectelor negative ale detentiei si ofera
detinutului mijloacele necesare ameliorarii situatiei sale personale.

Consideram ca acestea nu sunt de fapt masuri de substituire a incarcerarii, ci a

tratamentului desfasurat intr-un mediu total inchis.

Dintre masurile enumerate numai trei pot fi cu adevrat masuri de inlocuire in

cadrul Rezolutiei(76)10 dupa cum urmeaza:

1.tratamentul sub contract;

2.privari sau interdictii referitoare la anumite drepturi sau permisiuni;

3.munca in interesul comunitatii;

Tratamentul sub contarct este cea mai recenta sanctiune alternative,prevazuta

pentru prima data in legislatia suedeza la 1 ianuarie 1988,insa aceasta masura afost
experimentata incepand cu anul 1979.Aceasta masura de inlocuire a incarcerarii a fost
introdusa ca forma de tratament in mediul deschis pentru persoanele care abuzau de alcool
sau droguri,precum si pentru persoanele care au comis un act criminal in anumite
circumstante determinante.Daca delincventul acccepta sa urmeze un tratament individualizat
si daca tratamentul este posibil se utilizeaza aceasta forma de sanctiune.Tribunalul se
pronunta pentru tratamentul sub contract ca si cum ar fi vorba despre o dispozitie inclusa in
probatiune.Perioada de tratament impusa este limitata la 2 ani.orice violare grava a
conditiilor impuse de tratament duce la incarcerare.

Sanctionarea delincventilor prin privarea acestora de drepturile lor sau limitarea

drepturilor

Cea mai frecventa sanctiune de acest tip este suspendarea permisului de

conducere.Totusi intr-un numar mare de tari aceasta sanctiune completeaza pedepsele
principale cu inchisoarea sau amenda.In unele tari exista posibilitatea privarii de un drept ca
si pedeapsa principala,in locul inchisorii.De exemplu, in Franta, legea din 11 iulie 1975,
largeste spectrul pedepselor alternative,permitand judecatorului sa pronunte una din
urmatoarele sanctiuni ca si pedeapsa principala:

-retragerea totala sau partiala a permisului de conducere;

-interdictia de a conduce anumite tipuri de vehiculepe o perioada de pana la 5 ani;

-confiscarea unuia sau mai multor vehicule apartinand acuzatului;

-interzicerea posesiei de arme pe o perioada de pana la 5 ani;

-retragerea permisului de vanatoare si interzicerea depunerii unei noi cereri pentru permis
pentru o durata de pana la 5 ani;

-confiscarea uneia sau mai multor arme care apartin acuzatului,sau sunt la dispozitia acestuia

Studiile demonstreaza ca judecatorii nu sunt pregatiti sa pronunte acest tip de

pedeapsa decat in cazuri rare.Numeroase motive stau la baza faptului ca justitia recurge
arareori la acest tip de masuri,unele dintre ele fiind foarte plauzibile.Realitatea este ca,
aceasta categorie de pedepse substitutive, nu a fost un real success.

Munca in folosul comunitatii.Aceasta masura de inlocuire a pedepselor cu

inchisoarea in general si a pedepselor de scurta durata in special exista sub diferite nume si
modalitati,intr-un numar tot mai mare de tari din Europa.

Fundamentul juridic al muncii in interesul comunitatii are ca baza in :

-Marea Britanie(legea justitiei penale-1972)

-Germania(codul penal-1975)

-POrtugalia(codul penal-1983)

-Franta(codul penal si codul de procedura penala-1984)

-Luxemburg(codul penal-1986)

-Olanda(codul penal-1990)

Probatiunea in unele tari din Europa

 Pentru a intelege mai bine originea si evolutia probatiunii,este necesar a face distinctie
intre doua principale sisteme:

 Sistemul de probatiune al tarilor facand parte din Common law (dreptul comun)

 Sistemul tarilor continentale

Tarile dreptului comun

Statul Massachusetts si Anglia sunt cele doua sisteme ce au onoarea de a fi primele

care au oferit lumii exemplul regimului de probatiune.

Probatiunea si-a facut aparitia in prima jumatate a sec.al XIX-lea, gratie spiritului
deschis si avangardist al judecatorilor din acea epoca,precum si a dorintei acestora de a
umaniza justitia.

In cursul procesului de dezvoltarea a probatiunii, anumite principii s-au cristalizat in

practica diverselor tribunale si, reluate mai tarziu de catre legislator au devenit elemente
carcteristice ale sistemului anglo-saxon de probatiune.

Primul element si cel mai important consta in supravegherea delincventului pus in

libertate de catre agentul de probatiune

Al doilea element este mai mult de ordin procedural.Inculpatul compare in fata

tribunalului care,in functie de caz,il declara vinovat,dar suspenda pronuntarea condamnarii
si precizeaza obligatiile care trebuie indeplinite de catre delincvent,o anumita perioada de
timp,binedeterminata.Daca delincventul nu respecta obligatiile prescrise , decizia de
suspendare a pronuntarii condamnarii poate fii revocata.Putem distinge probleme pur
procedurale si probleme care tin de natura institutiei.

In ceea ce priveste procedura, judecatorul pronunta un ordin , probation

order(ordonanta de supunere la probatiune), care nu reprezinta decat un act privitor la
anumite obligatii carora persoana recunoscuta ca fiind vinovata trebuie sa se supuna.In acest
caz nu figureaza condamnarea.
 In ceea ce priveste caracterul de influent ape care aceasta institutie il are in planul
vietii delincventului,este vorba pe de o parte de suspendarea conditionata a condamnarii si
pe de alta parte, de o masura particulara care se traduce prin anumite obligatii,prescrise de
catre judecator delincventului, in vederea asigurarii unei preventii speciale.

In ceea ce priveste cadrul, in sistemul anglo-saxon, agentul de probatiune are doua

sarcini principale:

-sa se ocupe de supravegherea detinutului supus la proba

-sa fie un fel de consilier pe langa tribunal,prin anchetele sociale pe care le efectueaza;aceste
rapoartesunt intotdeauna luate in considerare de catre judecatori atunci cand judeca un caz si
ia o decizie definitive.

Tarile continentale

In Europa Continentala,probatiunea(suspendarea cu supunere la proba) a fost creata

printr-un act legislativ.Ea a fost rezultatul unei ,,gafe” intreprinse asupra sistemului franco-
belgian de liberare conditionata,pastrand unele caracteristici ale acestuia.

Suspendarea conditionata a fost inspirata de notiunea de preventie speciala.In continutul

ei ,aceasta apare ca o masura de gratiere conforma ideilor traditionale ale dreptului penal.

Elementele esentiale ale suspendarii conditionate a executarii pedepsei constau in:

-pronuntarea sentintei;

-decizia ca executarea pedepsei sa fie suspendata , cu conditia ca cel condamnat sa nu comita

din nou,in perioada de proba,un delict care se pedepseste cu inchisoarea;

-revocarea suspendarii in caz de recidiva;

-considerarea condamnarii ca fiind neavenita in cazul in care delincventul si-a indeplinit

obligatiile.
 Miscarea in favoarea introducerii probatiunii a debutat, in anumite legislatii europene,
la inceputul sec al XX-lea .

Elementul essential care a fost introdus in regimul suspendarii conditionate a

executarii pedepsei a fost ,,concesionarea” unei supravegheri si a unei asistente concrete a
delincventilor supusi la proba.Aceasta presupune o anumita selectie a delincventilor care sa
fie apti de a indeplini o astfel de masura si de a raspunde obligatiilor impuse de catre
tribunal.Problema a fost rezolvata in mod diferit de catre tarile in cauza.

Pe masura ce sistemul de probatiune din Europa s-a dezvoltat, notiunea de

suspendare conditionata a pedepsei a fost tradusa intr-un evantai tot mai larg.Astfel, la ora
actuala, aceasta conditie cuprinde suspendarea:

-urmaririi penale;

-declaratiei formale a culpabilitatii si a pronuntarii pedepsei;

-numai a pronuntarii pedepsei;

-executarii unei pedepse déjà pronuntate.

Trebuie subliniat ca sistemul continental de suspendare cu supunere la proba a fost

in cea mai mare parte inspirit de sistemul anglo-saxon.Principiile teoretice si practice ale
acestuia din urma au avut un puternic impact asupra evolutiei sistemului de probatiune in
Europa,care a variat ulterior considerabil,de la o tara la alta.

La ora actuala putem constata existenta unui system mixt(anglo-saxon-continental)

asa cum este de exemplu, cel olandez.

Sanctiuni neprivative de libertate-aspecte psiho-sociale

Pedeapsa este un mijloc curativ utilizat atat in educatia copiilor cat si in vederea
diminuarii criminalitatii, a descurajarii comportamentului antisocial, infractional.Toate
culturile si societatile au instituit forme de pedeapsa pentru actiunile agresive ce aduc
prejudicii colectivitatii in intregime sau membrilor ei.Pedeapsa, atat cea din realitatea sociala
informala, dar mai ales cea din sistemul formal(institutional-juridic), are rolul nu numai de a-
l sanctiona sau a-l izola pe cel in cauza,de a reduce posibilitatea ca el sa mai savarseasca acte
agresive antisociale, ci si de a servi drept exemplu.Prin invatarea sociala observationala,prin
perceperea consecintelor conduitelor reprobabile,indivizii isi dau seama la ce se pot astepta,
astfel incat atat pedeapsa cat si amenintarea cu pedeapsa conduc,intr-o anumita masura,la
retinerea de la acte violente.

Efectul pedepsei si al amenintariii cu pedeapsa nu este atat de mare cum pare le

prima vedere, cum este vazut de constiinta comuna.Studiile experimentale arata ca
eficacitatea pedepsei este conditionata de anumiti factori.Bovver si Hilgard (1981) considera
necesare urmatoarele conditii(luate concomitent) pentru ca pedepsele institutionale sa devina
eficiente.

1. pedeapsa trebuie sa fie imediata , cat mai repede posibil dupa actul savarsit
2. sa fie sufficient de intense pentru a induce aversitate fata de ea

sa fie foarte probabila,agresorul sa fie constient de probabilitatea ridicata ca pedeapsa se va

produce.

Din pacate, actualele sisteme juridice penale indeplinesc in mica masura

concomitant aceste trei conditii.De la efectuarea unui act agresiv antisocial si pana la
pedepsirea lui pot trece luni, sau chiar mai multi ani.Intensitatea pedepsei pentru acelasi act
difera uneori considerabil si ceea ce este mult mai grav, multe acte violente, care ar trebui
pedepsite, nu sunt.Iata de ce, schimbari procedurale in traditia penala care sa maximizeze
interventia conditiilor amintite ar spori semnificativ impactul pedepselor institutionale
asupra reducerii si prevenirii conduitelor agresive antisociale.Pe de alta parte, insa, unei
astfel de pozitii I se aduc obiectii datorita consecintelor nedorite pe care le poate avea
administrarea pedepselor.

Astfel in mod special,in cazul delincventei juvenile, pedeapsa prin institutii

corectionale,si mai ales cea cu inchisoarea ridica serioase probleme datorita posibilitatii
insusirii sau accentuarii, in asemenea contexte, a mentalitatii si conduitei antisociale, precum
si a consecintelor stigmatizarii asupra personalitatii tanarului.

Personalitate si comportament deviant

 “ Studiul crimei este un element de prima importanta pentru a cunoaste si masura
valorile curente dintr-o societate.”(H.Levy.Brechl)

Infractionalitatea este un fenomen social.Fenomenul infractional urmeaza o curba

ascendenta .Infractiunile comise din cele mai vechi timpuri nu au fost inlocuite cu altele noi,
ci s-au mentinut, completandu-se in complexitate cu altele noi.

O analiza strict psihologica a actului infractional, fundamentata exclusive pe cerintele

determinarii continutului juridic al infractiunii, consta in analiza modului in care pregatirea,
savarsirea si atitudinea post infractionala se manifesta in psihicul autorului,elementele sale
fiind;inteligenta,afectivitatea si vointa.

Daca o asemea analiza este indispensabila pentru stabilirea responsabilitatii(cu cele

doua elemnte ale sale discernamantul si libertatea)si a culpabilitatii in formele sale curente
de manifestare, ea nu mai este suficienta pentru criminogeneza si functiile sale principale:

-cunoasterea cauzelor criminalitatii in general si in mod individual pentru fiecare infractiune;

-organizarea sociala a prevenirii infractiunilor;

-individualizarea pedepsei;

-tratamentul in penitenciar si tratamentul post-executional;

Acestea sunt principalele motive pentru care si in psihologia judiciara ca si in

criminologie se opereaza cu conceptual de personalitate,concept care obliga la abordari de
tip sinergie.

Premisele cercetarii comportamentului deviant sunt psihologice atat la nivel

substantial, pentru ca se cerceteaza personalitatea infractorului, cat si la nivel
metodologic,pentru ca se utilizeaza testele psihologice.

Comportamentul deviant se refera la forme de conduita(reactii ale individului)care se

departeaza in mod sensibil de la normele existente intr-o cultura si care corespund unor
roluri si statusuri bine definite in respective cultura.Acest lucru este important deoarece
acelasi act poate fi considerat deviant intr-o cultura si nedeviant in alta.
 Anticiparea momentului in care un individ cu mare potential delincvential va comite un
act violent cu urmari penale,prezinta mari dificultati pentru diagnoza si prognoza
psihologica,deoarece dupa cum s-a mai subliniat, actul antisocial violent nu apare in primul
rand ca o simpla exteriorizare a potentialului delincvential, ci el apare la intersectia dintre
potential si alti factori circumstantiali.

Actul deviant sau infractional este determinat de situatia de moment si de relatia acestei
situatii cu personalitatea formata.Orice act este in fond o componenta a unui comportament
al unui individ care traieste in conditii social istorice determinate.Orice comportament, este
inainte de toate un comportament social,in sensul ca este in functie de o seama de prescriptii
ce caracterizeaza cadrul cultural in care se produce.Prescriptiile de ordin normativ existente
intr-o anumita formatiune sociala constituie un model in care la o extrema se plaseaza
normele minimale(legele.juridice) fara respectarea carora convietuirea sociala devine
imposibila, iar la extrema cealalta se amplaseaza normele maximale(morale) configurand
tipul ideal de comportament in respectivul grup social.

Caracteristicile ce se gasesc la majoritatea celor care incalca legea sunt:

 instabilitate emotiv-actionala;

 inadaptabilitate din punct de vedere social;

 cautarea satisfactiei materiale sau morale prin infractiune;

 duplicitate.

Din constatarile lui Eysenk, infractorii, in covarsitoarea lor majoritate se recruteaza din
randurile extravertitilor a caror caracteristica fundamental ape plan psihofiziologic este
dificultatea de a fi conditionati, educati, reeducati.Infractorii introvertiti provin de obicei din
familii viciate a caror influenta negativa se exercita usor.

Eysenk si O.H. Mowrer spun ca atunci cand o actiune are doua consecinte,una pozitiva
si alta negativa, ambele consecinte fiind(teoretic) egale ca pondere, atunci
situatia(conflictuala) se rezolva in functie de consecinta probabila cea mai apropiata in
timp.In cazul unui act infractional consecinta imediata e premial pozitiva in sensul ca da o
satisfactie imediata, cata vreme sanctiunea legala este mai indepartata in timp si comporta si
un grad de incertitudine.
 Pinatel spune ca la majoritatea delincventilor se poate descoperi existenta unui nucleu
ale carui elemente componente sunt: egocentrismul,labilitatea,agresivitatea,indiferenta
afectiva.

Studiul multirecidivistilor arata o conjugare de deficiente individuale si sociale, un

cumul de deficiente sanitare, biologice si intelectuale si o lunga istorie de excluderi si
respingeri sociale care ii fac marginali fata de societatea in care traiesc.

Urmarind sa stabileasca principalele caracteristicipsihologice de personalitate ale

unor”criminali inraiti”, detinuti la un penitenciar din S.U.A., F.W. Warbunton si altii(1967)
au utilizat teste de personalitate in baza carora au putut stabili nu numai existenta unor
factori de personalitate ce disting delincventul de nondelincvent, ci unele constelatii de
factori specifici.Astfel, fata de ceilalti, delincventii arata o tendinta marcanta de a “merge cu
banda”, dau semen de neadaptare, sunt vanitosi si egocenrici.Egocentrismul(incapacitatea de
a tine cont de sentimentele, gandurile si interesele altora) este o caracteristica fundamentala a
infractorului din obisnuinta, relevata de toti autorii ce au cercetata problemele psihologice
ale infractorilor.M.J Chandler subliniaza ca un mare numar de comportamente devianta sunt
associate cu o persistenta gandire egocentrica.De asemenea,se mai poate stabili ca gandirea
egocentrica, obisnuita, e insotita de o slaba capacitate de adaptare sociala.

Alaturi de egocentrismul marcat, personalitatea delincventului mai este caracterizata si

prinr-o imaturitate excesiva.Insasi actele antisociale sunt semen evidente ale unei imaturitati,
ale faptului ca infractorul e imatur fie pe plan intellectual, fie pe plan afectiv.

Imaturitatea intelectuala nu trebuie inteleasa ca fiind identical cu un coefficient de

inteligenta scazut.Imaturitatea intelectuala inseamna capacitate redusa de a stabili un raport
rational dintre pierderi si castiguri in proiectarea si efectuarea unui act infractional.Aceasta
latura a personalitatii deviantului a fost studiata de P.Coslin (1976).