UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE DREPT

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator științific:
Prof.univ.dr. Buneci Petre
Absolvent:

București, 2020
 UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ DIN BUCUREȘTI
FACULTATEA DE DREPT

ARESTUL LA DOMICILIU

Coordonator științific:
Prof.univ.dr. Buneci Petre
Absolvent:
 București, 2020

Cuprins

INTRODUCERE.......................................................................................................................................3

II. LUARE MĂSURII ARESTULUI LA DOMICILIU...........................................................................9

2.1. Condiții...........................................................................................................................................9

II.2. DURATA.....................................................................................................................................14

II.2.1. PRELUNGIREA MĂSURII ARESTULUI LA DOMICILIU ÎN CURSUL URMĂRIRII

PENALE..............................................................................................................................................14

II.3. CONȚINUTUL MĂSURII ARESTULUI LA DOMICILIU......................................................15

III. ASPECTE PROCEDURALE...........................................................................................................16

III.1. LUAREA MĂSURII ARESTĂRII LA DOMICILIU ÎN CURSUL URMĂRII PENALE.......16

III.2. LUAREA MĂSURII ARESTULUI LA DOMICILIU ÎN CURSUL PROCEDURII DE

CAMERĂ PRELIMINARĂ................................................................................................................19

III.3. LUAREA MĂSURII ARESTĂRII LA DOMICILIU A INCULPATULUI ÎN CURSUL

JUDECĂȚII.........................................................................................................................................20

III.4. VERIFICAREA LEGALITĂȚII ȘI TEMINICIEI ARESTULUI LA DOMICILIU...............21

III.5. REVOCAREA MĂSURII ARESTULUI LA DOMICILIU......................................................23

IV. CONCLUZII ȘI PROPUNERI........................................................................................................24

BIBLIOGRAFIE.....................................................................................................................................31
 I. INTRODUCERE

Activitatea de înfăptuire a justiţiei penale, având drept mijloace de

realizare, printre altele, administrarea probatoriului judiciar în cauzele penale,
presupune şi dispunerea şi punerea în aplicare a unor măsuri cu caracter
preventiv-penal, denumite generic măsuri preventive, menite să asigure atât
buna administrare a probelor, prevenirea comiterii de noi infracţiuni, dar şi
realizarea scopului procesului penal.

Prin conţinutul şi limitele lor de aplicare, aceste măsuri preventive aduc

într-o măsură mai largă sau mai restrânsă atingere dreptului la libertate, fiind
percepute atât ca măsuri de constrângere limitative de drepturi aplicate de
organele judiciare, cât şi ca măsuri intruzive în dreptul persoanei la viaţă
privată, domiciliu etc.
În cadrul activităţilor de justiţie penală, principalele ipoteze privind
luarea măsurii arestului la domiciliu în legislaţia şi practica statelor, sunt
implementate în contextul măsurilor preventive privative de libertate (pe
parcursul derulării procesului penal, până la pronunţarea unei hotărâri
judecătoreşti definitive de condamnare) precum şi ca modalitate alternativă de
executare a pedepsei închisorii, stabilită printr-o hotărâre penală definitivă.
Arestul la domiciliu este reglementat şi executat în una dintre cele două
modalităţi la nivelul legislaţiei naţionale, în ţara noastră în prezent nefiind
reglementat decât arestul la domiciliu ca modalitate de realizare a unei măsuri
preventive privative de libertate în cadrul procesului penal.

La nivel european, suprapopularea penitenciară şi implementarea

sistemelor de supraveghere judiciară şi aplicare a normelor în domeniul
măsurilor alternative sancţiunilor custodiale continuă să constituie provocări
reale pentru sistemul de justiţie penală, atât din perspectiva modalităţilor de
eficientizare a managementului instituţional şi procedural, cât şi în privinţa
respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
 Una dintre dilemele teoreticienilor şi practicienilor dreptului a fost
reprezentată de încadrarea arestului la domiciliu în categoria măsurilor privative
de libertate ori a măsurilor ce restrâng dreptul la liberă circulaţie. În acord cu
jurisprudenţa constantă a CtEDO, privarea de libertate a persoanei acuzate sau
suspectate în procedurile penale poate îmbrăca forme distincte, iar locaţia
executării măsurii nu trebuie să fie în mod necesar o instituţie de
detenţie/custodială, în sensul ei clasic. Încă de la începutul anilor 1900, din
jurisprudenţa statelor lumii reiese impunerea de către magistraţi a unor măsuri
coercitive de izolare la domiciliu a persoanelor acuzate de săvârşirea unor
infracţiuni, sub forma arestului la domiciliu, plasării sub supraveghere sau ca
alternativă la pedeapsa privării de libertate într-o închisoare. În acest cadru,
există dovezi privind pronunţarea primei sentinţe de arest la domiciliu, prin
sistemul de monitorizare al „brăţării electronice”, încă din anul 1983. Spre
deosebire de măsura arestării preventive, mai intruzivă şi cu restricţii mai mari,
arestul la domiciliu constituie o alternativă viabilă menită să compatibilizeze
interesele „actorilor” implicaţi în procesul penal – pe de o parte organele
specializate în activitatea judiciară, iar pe de altă parte, persoanele acuzate
susţinute de către avocaţi care le asistă şi reprezintă interesele în cauzele penale.
Practic, se asigură atât realizarea scopului măsurilor preventive dispuse faţă de
arestaţii la domiciliu, cât şi respectarea şi consolidarea drepturilor şi libertăţilor
fundamentale ale omului.
Evoluţia reglementărilor juridice şi experimentarea bunelor practici în
materie au condus la dezvoltarea unor sisteme de monitorizare electronică la
distanţă a arestaţilor la domiciliu, precum şi la posibilitatea conferită acestora
de a putea părăsi, în situaţii determinate de lege, locuinţa în care se execută
măsura.
Conform site-ului wikipedia1, “în contextul implementării pe parcursul
procesului penal a măsurilor preventive, luarea măsurii arestului la
domiciliu oferă o alternativă la arestarea preventivă şi are ca scop reducerea
gradului de recidivă, precum şi a costurilor necesare întreţinerii inculpatului
1
http://en.wikipedia.org/wiki/House_arrest
pe perioada arestării preventive, ori a suprapopulării existente în mediul
penitenciar. De asemenea, această măsură permite infractorilor eligibili să-şi
păstreze locul de muncă sau să-şi caute un loc de muncă, să menţină relaţiile şi
responsabilităţile familiale şi să participe la programe de reabilitare, care
contribuie la reintegrarea şi reeducarea infractorului”.

Spre deosebire de unele state care au optat pentru punerea în aplicare a

arestului la domiciliu prin intermediul unor sisteme de monitorizare electronică
a persoanelor vizate, în ţara noastră supravegherea respectării măsurii nu se
face în prezent decât prin mijloace de verificare directă (umană) – asigurate de
către poliţişti, sistemul de monitorizare electronică fiind reglementat, dar
neimplementat încă. Trebuie să precizăm însă că monitorizarea electronică nu
este decât modalitatea de asigurare a respectării măsurii arestului la
domiciliu, respectiv interdicţia părăsirii domiciliului de către persoana vizată,
cu excepţia situaţiilor permise de lege.

Definirea şi reglementarea arestului la domiciliu la nivel internaţional şi

european s-au realizat de-a lungul timpului sub diferite denumiri ale măsurii,
precum „monitorizare electronică”, „arest la domiciliu sub supraveghere
electronică”, „localizare permanentă”, „încarcerare la domiciliu”, „menţinere
în stare de arest la domiciliu” etc. Perceput şi implementat fie ca măsură
preventivă privativă de libertate, fie ca măsură alternativă de executare a
pedepsei (în funcţie de momentul procesual în care este dispus şi de
posibilităţile legale şi operaţionale existente de la stat la stat), arestul la
domiciliu cuprinde o gamă largă de măsuri menite să asigure menţinerea la
domiciliu sub supraveghere (umană sau electronică) a persoanelor suspectate,
acuzate sau condamnate pentru comiterea unor infracţiuni.

Interesul prezentat pentru studiul măsurilor alternative privării de libertate

în regim de detenţie nu este de dată recentă la nivel internaţional, primele
iniţiative aparţinând organizaţiilor şi susţinătorilor activi în materia respectării
drepturilor persoanelor implicate în procedurile judiciare penale.
Odată cu adoptarea şi implementarea în legislaţiile mai multor state a măsurii
 arestului la domiciliu, un rol covârşitor în înţelegerea mecanismelor de
funcţionare şi implementare a sa l-a avut CtEDO, care s-a pronunţat de-a lungul
timpului în mai multe cauze incidente în materia arestului la domiciliu, cu
predilecţie cele referitoare la art. 5 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale (CEDO).
Conform unor autori2, „CtEDO a analizat incidenţa noţiunii de privare
de libertate, prin raportare la spaţiul ce nu a putut fi părăsit, la constrângerea
fizică sau psihică la care o persoană a fost supusă din partea autorităţilor sau
la timpul în care nu a putut părăsi în mod liber un anumit spaţiu, în cazurile
vizând: arestul preventiv, detenţia ca urmare a condamnării la executarea unei
pedepse, arestul la domiciliu etc.”.

Încă de la începutul anilor 1900, din jurisprudenţa statelor lumii reiese

impunerea de către magistraţi a unor măsuri coercitive de izolare la domiciliu a
persoanelor acuzate de săvârşirea unor infracţiuni, sub forma arestului la
domiciliu, plasării sub supraveghere sau ca alternativă la pedeapsa privării de
libertate într-o închisoare. În acest cadru, există dovezi privind pronunţarea primei
sentinţe de arest la domiciliu, prin sistemul de monitorizare al „brăţării
electronice”, încă din anul 1983.

Prin măsuri de drept procesual penal se înţeleg măsurile procesuale sau

procedurale ce pot fi dispuse de organele de urmărire penală sau de instanţa de
judecată în vederea asigurării bunei desfăşurări a procesului penal. Măsurile
procesuale împărţindu-se la rândul lor în: măsuri cu caracter personal - măsurile
privative de drepturi şi libertăţi ( reţinerea, arestarea preventivă sau la domiciliu,
internarea nevoluntara în vederea efectuării expertizei medico-legale psihiatrice,
internarea medicala provizorie, controlul judiciar sau pe cauţiune) şi cu caracater
real - adică măsurile asiguratorii, restituirea lucrului, restabilirea situaţiei
anterioare.

Măsurile preventive sunt măsuri privative sau restrictive de libertate sau de

drepturi care se pot lua în cauzele penale în care există o suspiciune rezonabilă
privind săvârşirea unei infracţiuni pedepsite cu închisoarea, pentru a se asigura
2
M. Udroiu, O. Predescu, Protecţia europeană a drepturilor omului şi procesul penal român, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2008,
p.309.
 buna desfăşurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea
suspectului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la
executarea pedepsei; sunt măsuri preventive: reţinerea, controlul judiciar,
controlul judiciar pe cauţiune, arestul la domiciliu, arestarea preventivă. În acest
sens, libertatea individuală şi siguranţa persoanei reprezintă una dintre cele mai
sensibile şi complexe valori ale fiinţei umane care alături de alte drepturi
fundamentale ocupă un rol primordial în cadrul unei societăţi democratice. În
urma transformărilor survenite în societatea românească după anul 1900, odată cu
abolirea regimului totalitar, libertatea şi siguranţa individuală a făcut obiectul
unor reglementări contituţionale tot mai clare şi detaliate, în scopul evitării
interpretărilor arbitrare din partea autorităţilor. Astfel, în art. 23 alin. (1) din
Constituţie se prevede expres şi necondiţionat; „Libertatea individuală şi
siguranţa persoanei sunt inviolabile”.3

Prin măsuri de drept procesual penal se înţeleg măsurile procesuale sau

procedurale ce pot fi dispuse de organele de urmărire penală sau de instanţa de
judecată în vederea asigurării bunei desfăşurări a procesului penal. Măsurile
procesuale împărţindu-se la rândul lor în: măsuri cu caracter personal - măsurile
privative de drepturi şi libertăţi ( reţinerea, arestarea preventivă sau la domiciliu,
internarea nevoluntara în vederea efectuării expertizei medico-legale psihiatrice,
internarea medicala provizorie, controlul judiciar sau pe cauţiune) şi cu caracater
real - adică măsurile asiguratorii, restituirea lucrului, restabilirea situaţiei
anterioare.

Măsurile preventive sunt măsuri privative sau restrictive de libertate sau de

drepturi care se pot lua în cauzele penale în care există o suspiciune rezonabilă
privind săvârşirea unei infracţiuni pedepsite cu închisoarea, pentru a se asigura
buna desfăşurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea
suspectului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la
executarea pedepsei; sunt măsuri preventive: reţinerea, controlul judiciar,
controlul judiciar pe cauţiune, arestul la domiciliu, arestarea preventivă. În acest
sens, libertatea individuală şi siguranţa persoanei reprezintă una dintre cele mai

3
Codul de procedură penală.Texte. Jurisprudenţă. Hotărâri CEDO., Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2008.
 sensibile şi complexe valori ale fiinţei umane care alături de alte drepturi
fundamentale ocupă un rol primordial în cadrul unei societăţi democratice.

În urma transformărilor survenite în societatea românească după anul 1900,

odată cu abolirea regimului totalitar, libertatea şi siguranţa individuală a făcut
obiectul unor reglementări contituţionale tot mai clare şi detaliate, în scopul
evitării interpretărilor arbitrare din partea autorităţilor. Astfel, în art. 23 alin. (1)
din Constituţie se prevede expres şi necondiţionat; „Libertatea individuală şi
siguranţa persoanei sunt inviolabile”.4

Jurisprudenţa CEDO a arătat că există privare de libertate atunci când sunt

îndeplinite anumite criterii. Astfel, doar că intervalul de timp care trebuie să curgă
pentru a se putea vorbi de existenţa unei privări de libertate este foarte scurt nu
înlătură aplicabilitatea art. 5 din Convenție. 5

Jurisprudenţa CEDO a arătat că există privare de libertate atunci când sunt

îndeplinite anumite criterii. Astfel, doar că intervalul de timp care trebuie să curgă
pentru a se putea vorbi de existenţa unei privări de libertate este foarte scurt nu
înlătură aplicabilitatea art. 5 din Convenție. 6

Astfel, în cauza, Foka c. Turciei, Curtea a arătat că, deşi reclamanta stătuse la
poliţie numai câteva ore necesare pentru îndeplinirea unor formalităţi, faptul că
fusese dusă acolo cu forţa, constituie un element de constrângere care a afectat nu
doar libertatea de deplasare a acesteia, ci şi libertatea sa în general. În acelaşi sens
în cauza Quinn c. Franţa, Curtea a decis că reţinerea unei persoane arestată
preventiv încă aprozimativ 12 ore, deşi instanţa dispusese în ziua respectivă
punerea ei în libertate, este contrară dispoziţiilor art. 5 din Convenţie. De altfel,
Curtea a arătat că dispoziţiile art. 5 nu trebuie interpretate în mod mecanic, că nu
orice privare de libertate constituie o încălcare. De pildă, ţinând cont de specificul
calităţii de militar, anumite sancţiuni sau măsuri disciplinare aplicate acestora nu
constituie privări de libertate, deşi pentru o persoană civilă, aceeaşi măsură ar

4
Codul de procedură penală.Texte. Jurisprudenţă. Hotărâri CEDO., Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2008.
5
Corneliu Bârsan, Convenţia Europeană a drepturilor omului, Comentariu pe articole, hot. Engel şi
alţii c. Olanda din 8 iunie 1976 pag. 275
6
Corneliu Bârsan, Convenţia Europeană a drepturilor omului, Comentariu pe articole, hot. Engel şi
alţii c. Olanda din 8 iunie 1976 pag. 275
 avea caracterul unei ingerinţe în libertatea sa.

Una dintre noutăţile aduse de Noul Cod de procedură penală este arestul la
domiciliu, aceasta fiind una dintre măsurile prevăzute de Noul Cod de procedură
penală în Tiltlul V, alături de: reţinerea, controlul judiciar pe cauţiune, controlul
judiciar şi arestarea preventivă.

Arestul la domiciliu este măsura preventivă ce poate fi dispusă de judecătorul

de drepturi şi libertăţi, de judecătorul de cameră preliminară sau de instanţa de
judecată, constând în privarea de libertate a inculpatului, acuzat de săvârşirea unei
infracţiuni, a cărei executare nu se realizează într-un loc de detenție, ci la locuința
inculpatului. 7

7
Mihai Udoriu, Procedură Penala, Partea Generală, Conform Noului Cod de procedură penală,
Ed. C. H. Beck, Bucureşti, 2014, pag 495.
 II. LUARE MĂSURII ARESTULUI LA DOMICILIU

2.1. Condiții

În prima parte vom analiza situaţii de arest la domiciliu autonome de condiţia

pericolului pentru ordinea publică. Astfel, pentru a dispune arestul la domiciliu
trebuie îndeplinite următoarele condiţii 8:

a) Să existe probe din care să rezulte suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârşit

o infracţiune9. În acest sens, în jurisprudenţa CEDO s-a decis că, privarea de
libertate este admisă atunci când ea este făcută pentru că existe motive plauzibile
de a bănui o persoană de săvârşirea unei infracţiuni sau există motive temeinice
de a se crede în necesitatea împiedicării săvârşirii unei asemenea fapte antisociale
sau există temei că această persoană s-ar sustrage urmăririi, după săvârşirea unei
infracţiuni10. Pot exista probe directe11 sau probe indirecte12 din care să rezulte
suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârşit o infracţiune. Nu se va dispune
măsura arestării la domiciliu dacă suspiciunea rezonabilă vizează comiterea de
către inculpat a unei infracţiuni asupra unui membru de familie neprezentând în
aceste situaţii importanţă dacă persoana vătămată locuieşte sau nu în acelaşi
spaţiu cu inculpatul. Astfel, nu se poate lua măsura arestării la domiciliu în cazul
următoarelor infracţiuni: „violență în familie, sau uciderea sau vătămarea nou
născutului săvârșit de mamă, rele tratamente aplicate minorului, trafic de minori,
agresiune sexuală art. 218 alin. (3) lit. b), act sexual cu un minor - art. 220 alin.

8
Pe lângă condiiţiile exemplificate, în cazul anumitor persoane, legea impune îndeplinirea şi a unor cerinţe
suplimentare pentru a putea fi dispusă măsura arestului la domiciliu în următoarele cazuri:
> Deputaţii sau senatorii nu pot fi arestaşi la domiciliu fără încuviinţarea Camerei din care fac parte, măsură care
se poate dispune numai după ascultarea lor - art. 72 alin. (2) din Constituţie;
> Judecătorii, procurorii şi magidtraţii asistenţi pot fi arestaşi la domiciliu numai cu încuviinşarea secţiei
Consiliului Superior al Magistraturii corespunzătoare funcţiei - art 95 alin. (1) din Legea nr. 303/ 2004;
Avocatul Poporului poate fi arestat numai cu încuviinţarea preşedinţiolor celor doua camere ale Parlamentului; adjuncţii Avocatului
Poporului nu pot fi arestaţi la domiciliu fără înştiinţarea prealabilă
9
Nu se poate susţine că interceptările de convorbiri telefonice redate în scris prin procese-verbale, care nu au fost
certificate de procuror nu au nicio valoare la luarea măsurii arestării preventive, atâta timp cât legea procesual
penală nu impune procurorului să fi certificat redarea în momentul solicitării luării măsurii. C.A. Bucureşti, secţia I
penală, încheierea nr. 59/2007 C.P.J.P. 2007, PAG. 479
10
Corneliu Bârsan, Convenţia Europeană a drepturilor omului, Comentariu pe articole, pag. 310
11
Proba directă este proba care se află în legătură directă cu existenţa infracţiunii, vinovăţia sau nevinovăţia
suspectului sau inculpatului, de exemplu: luarea unui bun pe nedrept din posesia sau detenţia altuia în scopul
însuşirii pe nedrept, în cazul infracţiunii de furt).
12
Proba indirectă este proba care se află în legătură indirectă cu existenţa infracţiunii, vinovăţia sau nevinovăţia
suspectului sau inculpatului, putând servi la stabilirea adevărului numai prin coroborare cu una sau mai multe probe
directe.
 (4) lit. a).”13

Arestul la domiciliu poate fi dispus atât în cazul infracţiunilor pentru care legea
stipulează pedeapsa închisorii sau a detenţiunii pe viaţă cât si în cazul
infracţiunilor pentru care lege prevede pedeapsa închisorii alternativ cu pedeapsa
amenzii penale.

Existenţa în cauză a opt denunţuri penale formulate împotriva inculpatei,

coroborate cu depoziţiile martorilor, conduc la concluzia că sunt probe din care
rezultă suspiciunea comiterii infracţiunii. Chiar dacă inculpata a contestat
dovezile prezentate de procuror, arătând că decalraţiile denunţătorilor nu au fost
luate în condiţii procedurale, că acestea conţin inadvertenţe si nu reflectă
realitatea, în aceaastă fază procesuală judecătorul nu poate cenzura corectitudinea
administrării probelor de către organele de anchetă si nici de a verifica apărări
care ţin de fondul cauzei. Până la proba contrarie, probele instrumentate de
procuror nu pot fi înlăturate de către judecătorul sesizat cu luarea unei măsuri
preventive.14

b) Să nu existe vreo cauză care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii
penale prevăzută de art. 16 NCPP15.

c) Să fi fost pusă în mişcare acţiunea penală pentru infracţiunea pentru care există
suspiciunea că a fost săvârșită de inculpat.

Arestul la domiciliu nu poate fi dispus faţă de suspect ci numai faţă de

inculpat, nefiind suficient ca într-o cauză să fi fost începută urmărirea penală si
Mihai Udoriu, Procedură Penala, Partea Generală, Conform Noului Cod de procedură penală, Ed. C. H. Beck,
13

Bucureşti, 2014, pag 497.

14
C.A. Cluj, secţia penală şi de minori, decizia nr. 67/2006, www. legalis. ro
15
Art. 16 NCPP. Cazuri care împiedică punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale. (1) Acţiunea penală nu poate fi pusă în
mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă:
a) Fapta nu există;
b) Fata nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege;
c) Nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea;
d) Există o cauză justificativă sau de neimputabilitate;
e) Lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru
punerea în mişcare a acţiunii penale;
f) A intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului sau inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului sau
inculpatului persoană juridică;
g) A fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit
împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii;
h) Există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege;
i) Există autoritate de lucru judecat;
j) A intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat.
 dispusă continuarea efectuării acesteia faţă de suspect.

d) Inculpatul să nu fi fost condamnat definitiv anterior pentru infracţiunea

deevadare.

Condiţia legiuitorului vizează doar infracţiunea de evadare nu si pe cea de

înlesnire a evadării sau de neexecutare a sancţiunilor penale. În situaţia în care
aceste infracţiuni sunt antecedente inculpatului, se va putea decide respingerea
cererii de luare a măsurii arestului la domiciliu ca urmare a neîndeplinirii
celorlalte condiţii necesare pentru dispunerea măsurii preventive.

e) Să existe unul dintre cazurile prevăzute de art. 223 alin. (1) lit. a)-d) NCPP;

a. inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală

sau de la judecată, ori a făcut pregătiri de orice natură pentru astfel de acte 16;

b. Inculpatul încearcă să influenţeze un alt participant la comiterea unfracţiunii, un

martor ori un expert sau să distrugă, să altereze, să ascundă ori să sustragă
mijloace materiale de probă sau să determine o altă persoană să aibă un astfel de
comportament;
c. Inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau înceacă o înţelegere
frauduloasă cu aceasta;
d. Există suspiciunea rezonabilă că, după punerea în mişcare a acţiunii penale
împotriva sa, inculpatul a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune sau pregăteşte
săvârșirea unei noi infracțiuni17;

e. Măsura arestului la domiciliu să fie necesară si suficientă în scopul asigurării

bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii inculpatului de la

16
În vederea audierii de către organele de urmărire penală, inculpatul a fost citat în mod repetat în mai multe locaţii, fără niciun
rezultat, nefiind găsit nici pe teritoriul Austriei, unde avocatul său a indicat că s-a aflat o perioadă în vederea unui tratament medical.
Ţinând seama şi de fapul că avocatul ales al inculpatului s-a prezentat la sediul parchetului şi a precizat că nu a mai avut contact cu
clientul său şi nu ştie unde se află, iar din evidenţele Inspectoratului General de Poliţie de Frontierp rezultă faptul că inculpatul a
părăsit ţara şi nu a mai revenit până în prezent, fiind urmărit local şi urmărit general, având în vedere că acesta este cercetat de mai
bine de 1 an de zile, fiind citata în mod repetat de organele judiciare în vederea efectuării urmăririi penale şi soluţionării propunerii
de arestare preventivă, dar nu s-a prezentat şi nici nu a putut fi depistata de către organele de poliţie, este evident că a fugit ori s-a
ascuns în vederea sustragerii de la urmărirea penală şi, eventual, de la judecată.( Jud. Sectorului 1, Bucureşti, încheierea nr.
6246/299/2007 în N. Cristuş, Arestarea preventivă, Practică Judiciară 2008-2010, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2010, pag. 27.
17
În cauză există date că inculpatul pregăteşte săvârşirea unei noi infracţiuni. Astfel, în baza unei înţelegeri prealabile cu D.A.,
inculpatul A.S. pregătea săvârşirea unei noi infracţiuni, prin înlesnirea obţinerii de către societatea acesteia, SC G.F. SRL a unui nou
contract de asigurare al parcului auto al RATUC Cluj- Napoca pentru anul 2012, astfel inculpatul i-a spus telefonic învinuitei „că
totul va fi ok, vom merge în continuare ca şi până acum”, deşi inculpatul a declarat în faţa instanţei că avea discuţii cu aceasta doar
pe teme de sănptate sau în legătură cu activităţile copiilor, aspecte ce rezultă din convorbirile telefonice şi procesele verbale de
supraveghere operativă. Prin prisma activităţii infracţionale pentru care este cercetat inculpatul A.S. în prezentul
 urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni.

Riscul sustragerii descreşte, în principiu, în mod necesar, cu trecerea timpului

în detenţie preventivă, pentru că imputarea probabilă a duratei acestei detenţii
asupra pedepsei privative de libertate la care cel deţinut poate aprecia că fi
condamnat, este de natură să-l facă să considere această eventualitate ca mai puţin
de temut şi să reducă din „tentaţia” sa sustragerii discutate. 14 Acest risc al
sustragerii de la judecată, sau numai de la una dintre aceste activităţi procesuale
nu se poate baza numai pe gravitatea pedepsei ce ar putea fi aplicată; el trebuie să
fie analizat în funcţie de ansamblul ementelor suplimentare pertinente de natură a-
i confirma existenţa sau a le face să apară atât de reduse, încât continuare detenţiei
provizorii nu se mai justică.

f. Să fie proporţională cu gravitatea acuzaţiei aduse inculpatului şi necesară pentru

realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia; Cerinţa proporţionalităţii
presupune existenţa unui echilibru între măsura privativă de libertate şi scopul
urmărit prin dispunerea acesteia, în vederea garantării libertăţii persoanei.
Alegerea măsurii preventive ce urmează a fi luată se face ţinându- se seala de
scopul acesteia, de gredul de pericol social al infracţiunii, dar şi de sănătatea,
vârsta, precum şi de alte situaţii privind persoana faţă de care se ia măsura. Or, la
alegerea măsurii preventive, judecătorul nu a ţinut seama de aceste aspecte deşi
actele medicale depuse la dosar rezultă starea precară a sănătăţii acesteia. Astfel,
biletul de externare din data de 3 martie 2009 atestă că suferă de ciroză hepatică
secundară, colangită, screloză şi se află pe lista de aşteptare pentru transplant
hepatic. Acest diagnostic este confirmat şi de scrisoarea medicală eliberată de
Institutul Clinic Fundeni, care a identificat şi prezenţa unor noduli hepatici şi a
unui chist renal stâng. Or, aceste grave afecţiuni de care suferă inculpata
reprezentau suficiente temeiuri pentru ca la alegerea măsurii preventive să se
concluzioneze că, pentru a se asigura buna desfăşurare a urmăririi penale, cea
mai adecvată măsură preventivă nu este cea a arestării preventive 18;
g. Audierea prealabilă19 a inculpatului în prezenţa avocatului ales ori numit din
18
ICCJ, secţia penală, decizia nr. 2251/2009, www.legalis.ro
19
Curtea Europeană a sintetizat principiile de interpretare ale textului discutat, după cum urmează: parag. 2 al art. 5
enunţă o garanţie elementară: orice persoană arestatp trebuie să ştie de ce a fost arestată. Integrată în sistemul de
protecţie pe care-l oferă art. 5, această garanţie obligă a se semnala unei asemenea persoane, într- un limbaj simplu şi
 oficiu;

Ca excepţie, măsura arestării se poate dispune în mod legal şi fără audierea

inculpatului, când acesta nu este prezent deşi a fost legal citat dar şi în cazurile în
care acesta se prezintă însă invoca beneficiul dreptului de a păstra tăcerea,
refuzând să dea declaraţii. Pentru a se dispune arestul la domiciliu în considerarea
pericolului pentru ordinea publică pe care îl prezintă inculpatul trebuie să fie
îndeplinite următoarele condiţii:

a. Să existe probe din care să rezulte suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârşit:

 infracţiune intenţionată contra vieţii;
 infracţiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane; în
ambele ipoteze este necesar ca fapta să fi fost comisă cu intenţie sau
praeterintenţie;
 infracţiune contra securităţii naţionale prevăzută de Codul Pneal şi alte legi
speciale;
 infracţiune de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane;
 Acte de terorism;
 Spălare a banilor;
 Falsificare de monede ori alte valor;
 şantaj;
 viol;
 lipsire de libertate;
 evaziune fiscală;
 ultaj;
 ultaj judiciar;
 infracțiune de corupție;
 infracţiune săvârşită prin mijloace de comunicare electronică;
 altă infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii de 5 sau mai mare.
b. Să nu existe vreo cauză care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii

accesibil ei, motivele de drept şi de fapt ale privării de libertate, pentru ca ea să le poată discuta legalitatea în faţa unui
tribunal.
 penale prevăzută de art. 16 NCPP;
c. Să fi fost pusă în mişcare acţiunea penală pentru infracţiunea pentru care există
suspiciunea că a fost săvârşită de inculpat;
d. Inculpatul să nu fi fost condamnat definitiv anterior pentru comiterea unei
infracţiuni de evadare;
e. Arestul la domiciliu să fie necesar pentru înlăturarea unei stări de pericol 20 pentru
ordinea publică;
f. Măsura să fie necesară şi suficientă în scopul asigurării bunei desfăşurări a
procesului penal, al împiedicării sustragerii inculpatului de la urmărirea penală
sau de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni;
g. Să fie proporţionala cu gravitatea acuzaţiei aduse iculpatului şi necesara pentru
realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia;
h. Audierea prealabilă a inculpatului în prezenţa avocatului ales sau numit din
oficiu.

II.2. DURATA

În faza urmăririi penale arestul la domiciliu poate fi luat pe o durată de cel

mult 30 de zile, durata reţinerii nu se deduce din durata arestului la domiciliu,
NCPP necuprinzând nicio dispoziţie explicită în acest sens 21.În procedura camerei
preliminare şi in cursul judecăţii măsura poate fi luată, de asemenea pe o perioadă
de cel mult 30 de zile.

II.2.1. PRELUNGIREA MĂSURII ARESTULUI LA DOMICILIU ÎN

CURSUL URMĂRIRII PENALE

În cazul în care temeiurile care au determinat arestul la domiciliu iniţial

20
În vederea stabilirii existenţei stării de pericol pentru ordinea publică judecătorul ( de drepturi si libertăţi sau de
cameră preliminară) sau intanţa de judecată va avea în vedere următoarele criterii:
> Gravitatea faptei;
> Modul si circumstanţele de comitere a faptei;
> Anturajul si mediul din care provine inculpatul;
> Antecedentele penale ale inculpatului;
> Orice împrejurări privitoare la persoana inculpatului.

21
Mihai Udoriu, Procedură Penala, Partea Generală, Conform Noului Cod de procedură penală, Ed. C. H. Beck,
Bucureşti, 2014, pag 501.
 impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice
privarea de libertate, procurorul care supraveghează sau efetuează urmărirea
penală poate formula propunerea de prelungire a arestului la domiciliu, înainte de
expirarea duratei privării de libertate dispuse anterior în cauză. Procurorul are
obligaţia înaintării dosarului la instanţă, împreună cu propunerea de prelungire a
arestului la domiciliu, cu cel putin 5 zile înainte de expirarea duratei măsurii
preventive, acesta fiind un termen de recomandare. Nerespectarea termenului nu
atrage nulitatea măsurii dar judecătorul trebuie să asigure avocatului inculpatului
timpul necesar pentru pregătirea unei apărări concrete.

Propunerea de prelungire a arestului la domiciliu se soluţionează în camera

de consiliu, de un singur judecător de drepturi si libertăţi. Soluţionarea propunerii
de prelungire a arestului la domiciliu poate atrage nulitatea relativă a încheierii
numai dacă s-a adus inculpatului o vătămare care nu poate fi înlăturată altfel decât
prin anularea acelui act.

Judecătorul de drepturi si libertăţi se pronunţă asupra propunerii de

prelungire a ARESTULUI la domiciliu, putând dispune una dintre următoarele
soluții:

 Admite propunerea procurorului si prelungeşte măsura arestării la domiciliu pe o

durată de cel mult 30 de zile, verificând în acelasi timp ca durata totală a privării
de libertate în cursul urmăririi penale să nu depăşească 180 de zile;

 Respinge propunerea de prelungire ca neîntemiată 22;

II.3. CONȚINUTUL MĂSURII ARESTULUI LA DOMICILIU

Constă în obligaţia impusă inculpatului, pe o perioadă determinată, de a nu

părăsi imobilul23 unde locuieşte, fără permisiunea organului judiciar care a dispus

22
Împotriva încheierii prin care judecătorul de drepturi si libertăşi dispune asupra propunerii de prelungire a măsurii arestului la
domiciliu se poate face contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru procurorul si inculpatul care au fost prezenţi
sau după caz, de la comunicare pentru procurorull si inculpatul
23
Prin imobil se înţelege locuinţa inculpatului, încăperea, dependinţa sau locul împejmuit ţinând seama de
acestea unde inculpatul locuieşte efectiv.
 măsura sau în faţa căruia se află cauza și de a supune unor restricții stabilite de
acesta. Inculpatul are de asemenea obligaţia de a se prezenta în faţa organului de
urmărire penală, a judecătorului de drepturi si libertăţi, a judecătorului de cameră
preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat dar si obligaţia
de a nu comunica cu persoana vătămată sau membrii de familie ai acesteia, cu alţi
participanţi la comiterea infracţiunii, cu martorii ori experţii, precum si cu alte
persoane stabilite de organul judiciar.

Inculpatul poate părăsi imobilul fără a se considera ca încalcă măsura

preventivă în următoarele situaţii:

a) Pentru prezentarea în faţa organelor judiciare, la chemarea acestora;

b) Cu încuviinţarea prealabilă a judecătorului de drepturi si libertăţi, judecătorul de
cameră preliminară sau instanţei de judecată, dispusă pentru prezentarea la locul
de muncă, la cursuri de învăţământ sau de pregătire profesională precum si în alte
situaţii temeinic justificate; încuviinţarea poate fi dispusă de organele judiciare
prin încheiere ca urmare a cererii scrise si motivate a inculpatului pentru o
perioadă determinată de timp, dacă acest lucru este necesar pentru realizarea unor
drepturi ori interese legimite ale inculpatului;
c) In cazuri urgente24, pentru motive întemeiate, inculpatul poate părăsi imobilul,
fără permisiunea judecătorului de drepturi si libertăţi, a judecătorului de cameră
preliminară sau a instanţei de judecată, pe durata de timp strict necesară,
informând imediat despre aceasta instituţia, organul sau autoritatea desemnată cu
supravegherea sa si organul judiciar care a luat măsura arestului la domiciliu ori
în fața căruia se află cauza25;

III. ASPECTE PROCEDURALE

III.1. LUAREA MĂSURII ARESTĂRII LA DOMICILIU ÎN CURSUL

URMĂRII PENALE

24
Sunt considerate cazuri urgente situaţiile în care inculpatul care a părăsit imobilul pentru a salva de
la un pericol imediat viaţa, integritatea corporală sau un interes general. În aceste situaţii, organul
de supraveghere verifică realitatea si temeinicia
Mihai Udoriu, Procedură Penala, Partea Generală, Conform Noului Cod de procedură penală, Ed. C. H. Beck,
25

Bucureşti, 2014, pag 502

 În cursul urmăririi penale competenţa de soluţionare aparţine judecătorului
de drepturi si libertăţi de la instanţa căreia i ar reveni competenţa să judece cauza
în primă instanţă sau judecătorului de drepturi si libertăţi de la instanţa
corespunzătoare în grad instanţei căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în
primă instanţă în a cărei circumscripţie se află locul unde s-a constatat săvârşirea
infracţiunii ori sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează
sau supraveghează urmărirea penală.

Noul Cod de procedură penală nu prevede obligaţia procurorului de a

aduce la cunoştinţă inculpatului conţinutul referatului prin care s-a solicitat luarea
măsurii. În vederea asigurării contradictorialităţii dezbaterilor privind propunerea
de arest la domiciliu precum şi a unei apărări concrete şi efective judecătorul de
drepturi şi libertăţi trebuie să asigure inculpatului şi avocaţilor acestuia
posibilitatea de a studia referatul procurorului şi dosarul de urmărire penală. La
prezentarea dosarului de către procuror, judecătorul de drepturi şi libertăţi
stabileşte termenul de soluţionare a propunerii de arest la domiciliu, fixând data 26
şi ora la care soluţionarea va avea loc. În acest caz, propunerea procurorului
trebuie soluţionată în termen de 24 de ore de la data înregistrării la judecătorul de
drepturi şi libertăţi.

Propunerea de arest la domiciliu se soluţionează în camera de consiliu de

un singur judecător de drepturi şi libertăţi 27, indiferent de natura infracţiunii, cu
participarea obligatorie a procurorului. Formularea unuei cerei de recuzare a
judecătorului de drepturi şi libertăţi desemnat să soluţioneze propunerea e arest la
domiciliu nu îl împiedică pe acesta să se pronunţe asupra propunerii, în cazul în
care cererea de recuzare este admisă judecătorul de drepturi şi libertăţi care a
soluţionat-o va dispune şi anularea tuturor actelor efectuate de judecătorul
incompatibil.

26
În cazul inculpatului aflat în stare de reţinere, ziua si ora se comunică procurorului care are obligaţia de a asigura prezenţa
inculpatului în faţa judecătotrului de drepturi și libertăți;
27
În cazul în care legea impune necesitatea unui complet specializat faţă de natura infracţiunii ( de exemplu,
infracţiunile de corupţie) sau de persoana inculpatului, judecătorul de drepturi si libertăţi care soluţionează
propunerea de arest la domiciliu trebuie să fie specializat în materia respectivă; nerespectarea regulii specializării nu
atrage nulitatea absolută a hotărârii pronunţate de un judecător din cadrul instanţei competente dar poate ridica
problema răspunderii disciplinare a magistratului.
 Deliberând asupra propunerii de arest la domiciliu judecătorul de drepturi
si libertăţi poate dispune prin încheiere motivată, care se pronunţă în camera de
consiliu:

 Admiterea propunerii parchetului si dispunerea luarea măsurii arestului la

domiciliu pe o perioadă de maximum 30 de zile, în situaţia în care se constatăcă
sunt îndeplinite condiţiile pentru a se dispune măsura preventivă;
 Respingerea propunerii de luare a măsurii arestului la domiciliu, în situaţia în care
nu sunt îndeplinite condiţiile pentru a se dispune măsura preventivă;
 Respingerea propunerii de luare a măsurii arestului la domiciliu si luarea măsurii
controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauţiune, dacă se contată că
arestul la domiciliu nu este necesar sau proporţional cu scopul urmărit.

În cazul în care se dispune măsura arestului la domiciliu organul de supraveghere

dispune efectuarea, periodic de vizite inopinate, în orice moment al zile la
locuinţa inculpatului sau în locurile stabilite prin încheierea judecătorului de
drepturi si libertăţi. Indiferent de soluţia pronunţată este obligatorie întocmirea
minutei în doua exemplare originale iar împotriva încheierii prin care dispune
asupra propunerii de luare a măsurii se poate face contestaţie în 48 de ore de la
pronunţare pentru procurorul si inculpatul care au fost prezenţi la pronunţare sau
după caz de la comunicare pentru procurorul si inculpatul care au lipsit. Dacă
încheierea nu este atacată cu contestaţie acesta restituie dosarul procurorului în
termen de 24 de ore de la expirarea termenului de contestaţie. În situaţia în care
încheierea judecătorului de drepturi si libertăţi de la prima instanţă este atacată cu
contestaţie aceasta se depune la judecătorul de drepturi si libertăţi care a pronunţat
încheierea atacată si se înaintează împreună cu dosarul cauzei, judecătorului de
drepturi si libertăţi de la instanţa superioară 28 în termen de 48 de ore de la
înregistrare. Contestaţia formulată împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea
măsurii arestării la domiciliu nu este suspensivă de executare. În vederea
soluţionării inculpatul se citează iar soluţionarea se face în camera de consiliu și
este contradictorie în prezența inculpatului, acordarea asistenţei juridice fiind

28
Contestaţiile împotriva încheierilor prin care judecătroul de drepturi si libertăţi de la ICCJ dispune asupra propunerii de arest la
domiciliu se soluţionează de un complet compus din doi judecători de drepturi si libertăţi de la ICCJ.
 obligatorie. Judecătorul de drepturi si libertăţi soluţionează contestaţia prin
încheiere motivată care se pronunţă în camera de consiliu putând să ia
următoarele soluţii:

 Admite contestaţia si respinge propunerea de arest la domiciliu în cazul în care

judecătorul de drepturi si libertăţi de la prima instanţă a dispus luarea măsurii
preventive;
 Admiterea contestaţiei, respingerea propunerii de arest la domiciliu si luarea
măsurii controlului judiciar, sau a controlului judiciar pe cauţiune, în cazul în care
judecatorul de drepturi si libertăţi de la prima instanţă a dispus arestul la
domiciliu;
 Admiterea contestaţiei si dipsunerea arestului la domiciliu dacă judecătorul de
drepturi si libertăţi de la prima instanţă a respins propunerea procurorului, ori
dacă a respins propunerea de arest la domiciliu si a dispus luarea măsurii
controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauţiune;
 Respingerea contestaţiei ca neîntemeiată sau tardivă;
 Ia act de retragerea contestaţiei.

După respingerea cu caracter definitiv a unei propuneri de arest la

domiciliu de judecătorul de drepturi si libertăţi este posibilă formularea de către
procuror a unei noi propuneri de arestare în cursul urmăririi penale, în procedura
de cameră preliminară sau în cursul judecăţii, dacă între timp au intervenit
temeiuri noi care fac necesară luarea măsurii privative de libertate.

III.2. LUAREA MĂSURII ARESTULUI LA DOMICILIU ÎN CURSUL

PROCEDURII DE CAMERĂ PRELIMINARĂ

După trimiterea în judecată prin rechizitoriu a inculpatului cauza trece în

mod obligatoriu în faza de cameră preliminară. În această fază judecătorul de
cameră preliminară poate din oficiu sau la propunerea motivată a procurorului, să
analizeze în cadrul acestei proceduri necesitatea luării măsurii arestului la
domiciliu a inculpatului.
 Procurorul poate formula propunerea de luarea a măsurii arestului la domiciliu fie
prin rechizitoriu, fie ulterior emiterii acestuia, printr-o propunere separată, de
asemenea, judecătorul de cameră preliminară poate pune din oficiu în discuție
necesitatea luării măsurii arestului la domiciliu. Dezbaterea necesităţii luării
măsurii arestului la domiciliu se face în camera de consiliu spre deosebire de
regulie generale aplicabile procedurii de cameră preliminară (procedură scrisă,
desfăşurată fără participarea inculpatului sau procurorului).

Judecătorul de cameră preliminară poate dispune prin încheiere motivată

care se pronunţă în camera de consiliu una dintre următoarele soluţii:

 Luarea măsurii arestului la domiciliu pe o perioadă de maximum 30 de zile, în

sitatia în care se constată că sunt îndeplinite condiţiile pentru a se dispune măsura
preventivă;
 Respingerea propunerii de luare a măsurii arestului la
domiciliu formulată de procuror, în sitauţia în care nu sunt îndeplinite condiţiile
pentru a se dispune măsura preventivă;
 Respingerea propunerii de luare a măsurii arestului la domiciliu şi
luarea măsurii controlului judiciar, sau a controlului judiciar pe cauţiune, dacă se
constată că arestul la domiciliu nu este necesar sau proporţional cu scopul
urmărit.
Împotriva încheierii prin care judecătorul de cameră preliminară dipsune
asupra arestului la domiciliu se poate face contestaţie în termen de 48 de ore de la
pronunţare pentru procurorul şi inculpatul care au fost prezenţi la pronunţare, sau
după caz de la comunicare pentru procurorul şi inculpatul care au lispsit de la
pronunţare. La fel ca şi în cazul judecăţii în faza urmăririi penale nu este
suspensivă de executare contestaţia formulată împotriva încheierii prin care s-a
dispus luarea măsurii arestului la domiciliu iar contestaţia formulată de inculpat
se soluţionează în 5 zile de la înregistrare.

III.3. LUAREA MĂSURII ARESTĂRII LA DOMICILIU A

INCULPATULUI ÎN CURSUL JUDECĂȚII
 Procurorul poate solicita, în cursul judecăţii luarea măsurii arestării
preventive dar şi instanţa poate din oficiu să pună în dezbatere publică necesitatea
luării arestului la domiciliu a inculpatului. Chiar şi în cazul în care judecata în
apel se defăşoară ca urmare a căii de atac formulate de inculpat, apreciez că, faţă
de scopurile urmărite la dispunerea măsurii preventive private de libertate, nu s-ar
putea considera că există un impediment împotriva luării măsurii arestului la
domiciliu, nefiind aplicabil în acest context principiul non reformatio in peius29.

Instanţa de judecată poate dispune prin încheiere motivată, care se

pronunţă în şedinţă publică una dintre următoarele soluţii:

 Luarea măsurii arestului la domiciliu pe o perioadă de maximum 30 de zile, în

situaţia în care se constată că sunt îndeplinite condiţiile pentru a se dispune
măsura preventivă;
 Respingerea propunerii de luare a măsurii arestului la domiciliu
formulată de procuror, în situaţia în care nu sunt îndeplinite condiţiile pentru a se
dispune măsura;
 Respingerea propunerii de luare a măsurii arestului la domiciliu şi
luarea măsurii controlului judiciar, sau a controlului judiciar pe cauţiune, dacă se
constată că arestul la domiciliu nu este proporţional cu scopul urmărit.
Împotriva încheierii prin care judecătorul de cameră preliminară dipsune
asupra arestului la domiciliu se poate face contestaţie în termen de 48 de ore de la
pronunţare pentru procurorul şi inculpatul care au fost prezenţi la pronunţare, sau
după caz de la comunicare pentru procurorul şi inculpatul care au lipsit de la
pronunţare. Spre deosebire de soluţionarea contestaţiei în cursul urmăririi penale
sau în camera preliminară, în cursul judecăţii nu se prevede că în toate cazurile,
este obligatorie acordarea asistenţei juridice pentru inculpat de către un avocat
ales, sau numit din oficiu.
Instanţa de judecată soluţionează contestaţia prin încheiere motivată, care
se pronunţă în şedinţă publică, putând dispune una din următoarele soluţii:
admiterea contestaţiei şi respingerea propunerii de arest la domiciliu, în cazul în
care prima instanţă a dispus arestul la domiciliu, admiterea contestaţiei,
29
Mihai Udoriu, Procedură Penala, Partea Generală, Conform Noului Cod de procedură penală, Ed. C. H. Beck, Bucureşti, 2014, pag
511.
 respingerea propunerii de arest la domiciliu şi luarea măsurii controlului judiciar,
sau a controlului judiciar pe cauţiune, înn cazul în care prima instanţă a dispus
arestul la domiciliu, admiterea contestaţiei şi dispunerea arestului la domiciliu
dacă prima instanță a respins propunerea procurorului, ori dacă a respins
propunerea de arest la domiciliu si a dispus luarea măsurii controlului judiciar,
sau a controlului judiciar pe cauţiune, respingerea contestaţiei ca neîntemeiată sau
tardivă, sau ia act de retragerea contestaţiei.

III.4. VERIFICAREA LEGALITĂȚII ȘI TEMINICIEI ARESTULUI LA

DOMICILIU

Judecătorul de cameră preliminară trebuie să procedeze, din oficiu, în

termen de 3 zile de la primirea dosarului, la verificarea legalităţii si teminiciei
arestului la domiciliu, înainte de expirarea duratei măsurii preventive. Când
procurorul dispune trimiterea în judecată a inculpatului arestat la domiciliu,
rechizitoriul, împreună cu dosarul cauzei, se înaintează judecătorului de cameră
preliminară de la instanţa competentă, cu cel puţin 5 zile (termen de recomandare)
înainte de exiprarea duratei acesteia pentru a proceda la verificarea legalităţii si
temeiniciei arestului la domiciliu.

Înainte de această verificare, judecătorul trebuie să analizeze dacă a fost

depăşită durata maximă a măsurii preventive în cursul urmăririi penale ( 180 de
zile) pentru ca în acest caz starea de arest a încetat de drept. Judecatorul de
cameră preliminară analizează legalitatea şi teminicia arestului la domiciliu în
camera de consiliu, cu citarea inculpatului. Acesta are obligaţia, după luarea
măsurii să se prezinte în faţa magistratului ori de câte ori este chemat. Absenţa
inculpatului legal citat nu împiedică dezbaterea.

După deliberare judecătorul de cameră preliminară poate pronunţa prin

încheierea, motivată, una dintre următoarele soluţii:

 Menţinerea stării de arest la domiciliu când judecătorul de cameră preliminară

stabileşte că temeiurile care au determinat arestul la domiciliu se menţin, sunt
relevante, necesare şi suficiente, fiind de natură a impune continuarea privării de
libertate;
 Revocarea arestului la domiciliu în situaţia în care judecătorul de camaeră
preliminară constată că au încetat temeiurile care au determinat luarea sau
prelungirea măsurii arestului la domiciliu şi nu există temeiuri noi care să o
justifice iar în cazul în care au apărut împrejurări noi din care rezulta nelegalitatea
măsurilor preventive.

 Înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu controlul judiciar sau controlul

judiciar pe cauţiune;
 Încetarea de drept a măsurii arestului la domiciliu în cazul în care până la
momentul pronunţării judecătorului de cameră preliminară asupra legalităţii si a
temeiniciei arestului la domiciliu s-a împlinit termenul pentru care măsura
preventivă fusese anterior dispusă sau dacă a fost depăsită durata maximă de 180
de zile a arestării în cursul urmăririi penale.

În cursul judecăţii( indiferent dacă sesizarea a fost făcută prin rechizitoriu sau
ca urmare a încheierii unui acord de recunoaştere a vinovăţiei) instanţa are
obligaţia de a verifica periodic dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi
temeinicia arestului la domiciliu; astfel, instanţa de judecată verifică dacă subzistă
temeiurile care au determinat luarea, prelungirea sau menţinerea măsurii arestului
la domiciliu înainte de expirarea duratei acesteia, cu citarea inculpatului.

Instanţa analizează legalitatea şi temeinicia arestului la domiciliu în şedinţă

publică, în prezenţa inculpatului asistat de avocat ales sau din oficiu şi a
procurorului. Ascultarea inculpatului arestat la domiciliu, în acest caz nu este
obligatorie.

După deliberare, instanţa de judecată poate pronunţa prin încheiere motivată,

pronunţată în şedinţă publică, una din următoarele soluţii:

 Menţinerea arestului la domiciliu când instanţa stabileşte că temeiurile care au

determinat arestul la domiciliu se menţin, sunt relevante, necesare şi suficiente,
fiind de natură a impune continuarea privării de libertate sau că există temeiuri
noi care justifică privarea de libertate, iar măsura este necesară pentru buna
desfăşurare a procesului în faza de judecată. În cursul judecăţii în primă instanţă,
durata totală a arestului la domiciliu, nu este limitată în timp; totuşi, durata
 arestului la domiciliu nu poate fi mai mare decât durata pedepsei pronunţate în
hotărârea de condamnare în primă instanţă;
 Revocarea arestului la domiciliu;
 Înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu control judiciar sau control judiciar pe
cauțiune;
 încetarea de drept30 a măsurii arestului la domiciliu în situaţia în care în
cauză nu s-a mai procedat la verificarea legalităţii si temeiniciei arestului la
domiciliu în termen de 30 de zile de la menţinerea măsurii arestului la domiciliu
de judecătorul de cameră preliminară, respectiv în termen de 60 de zile de la
ultima verificare a legalităţii si temeiniciei măsurii arestului la domiciliu de către
instanţa de judecată.

Spre deosebire de procedura de soluţionare a contestaţiei împotriva

încheierii judecătorului de drepturi si libertăţi sau de cameră preliminară, în cazul
în care cauza se află în curs de judecată, nu se poate proceda la soluţionarea
contestaţiei în lipsa inculpatului nici măcar în cazurile de excepţiei când acesta
din cauza stării sănătăţii, din cauză de forţă majoră sau stare de necesitate nu
poate fi adus în faţa instanţei care soluţionează contestaţia.

III.5. REVOCAREA MĂSURII ARESTULUI LA DOMICILIU

Este măsura procesuală prin care se poate revine asupra măsurii arestului
la domiciliu dacă au încetata temeiurile care au determinat-o ( dispariţia tuturor
temeiurilor de fapt si de drept ce au fost avute în vedere la luarea, prelungirea sau
menţinerea măsurii) ori au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea
măsurii.

În cazul în care inculpatul încalcă cu rea credinţă măsura arestului la

domiciliu sau obligaţiile care îi revin ori există suspiciunea rezonabilă că a
săvârşit cu intenţie o infracţiune pentru care s-a dispus punerea în mişcare a

30
Deopotrivă se va constata încetarea de drept a măsurii arestului la domiciliu:
 La data pronunţării în primă instanţă a unei hotărâri de renunţare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării
pedepsei ori de condamnare cu suspendare a executării pedepsei sub supraveghere;
o În apel, dacă durata măsurii arestului la domiciliu a atins durata pedepsei
acţiunii penale împotriva sa, judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de
cameră preliminară ori instanţa de judecată, la cerera motivată a procurorului sau
din oficiu poate dispune înlocuirea arestului la domiciliu cu măsura arestării
preventive dacă aceasta din urmă măsură este necesară şi proporţională cu scopul
urmărit.

În cursul urmăririi penale, soluţionarea cererii de revocare sau înlocuire se

desfăşoară în camera de consiliu iar procurorul înaintează judecătorului de
drepturi şi libertăţi dosarul cauzei sau copie de pe acesta certificată de grefa
parchetului, în termen de 24 de ore de la solicitarea acestuia de către judecător. În
cursul procedurii de cameră preliminară soluţionare cererii de revocare sau
înlocuire se desfăşoară în cameră de consiliu, judecătorul având la dispoziţie
dosarul trimis de către procuror în urma emiterii rechizitoriului. În cursul judecăţii
soluţionarea cererii de revocare sau înlocuire se desfăşoară în şedinţă publică. O
particularitate prezintă procedura de soluţionare a cererii de înlocuire a măsurii
arestului la domiciliu cu controlul judiciar pe cauţiune remarcându-se printr-un
caracter cu totul inedit în care temeinicia pe fond a cererii ţine de depunerea sau
nu a cauţiunii; astfel potrivit art. 242 alin. (10) NCPP, dacă găseşte cererea
neîntemiată, judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară
sau instanţa de judecată prin încheiere dată în camera de consiliu, admite în
principiu cererea şi stabileşte valoarea cauţiunii, acordând inculpatului termen
pentru depunerea ei. Rezultă din dispoziţia codului că pentru faza de judecată
această procedură este nepublică, desfăşurându-se în camera de consiliu.

IV. CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Persoanele care au comis infracţiuni sunt parte a societăţii în care trăim şi

trebuie să se întoarcă în societate după executarea unei pedepse. Alegerea celei
mai potrivite măsuri preventive pe parcursul procesului penal, precum şi
individualizarea modalităţii de executare a pedepsei constituie elemente
importante atât în privinţa reducerii riscului recidivei, cât şi în privinţa utilizării
eficiente a resurselor.
Respectarea principiilor care asigură realizarea drepturilor persoanelor
suspectate sau acuzate de infracţiuni presupune printre altele şi respectarea
dreptului la libertate, a dreptului la un proces echitabil şi a prezumţiei de
nevinovăţie. În contextul aprecierii oportunităţii dispunerii măsurilor preventive
pe parcursul procesului penal, acestea trebuie analizate, evaluate şi aplicate de
la simplu la complex, iar arestarea preventivă trebuie să constituie excepţia,
şi nu regula. O metodă concretă de realizare a acestui obiectiv este reprezentată
de respectarea şi punerea în aplicare în practica judiciară a tuturor dispoziţiilor
normative şi a jurisprudenţei CtEDO incidente în materia drepturilor şi
libertăţilor fundamentale ale omului.
Utilizarea măsurilor alternative arestării preventive din gama măsurilor
de supraveghere judiciară, inclusiv prin intermediul dispozitivelor de
monitorizare electronică este încurajată la nivelul actelor de reglementare,
existând însă deficienţe şi bariere de ordin subiectiv în implementarea lor de
către organele specializate în activitatea judiciară. Acest lucru presupune că
arestarea preventivă nu trebuie să fie o măsură de primă linie, ci una
excepţională, ce ar trebui luată doar în situaţiile în care celelalte măsuri de
supraveghere judiciară, alternative celor custodiale, nu şi-au dovedit utilitatea.
Utilizarea măsurilor noncustodiale şi alternative arestării preventive
poate fi relevantă atât ca mijloc de reducere a suprapopulării carcerale, cât şi ca
instrument de facilitare a reintegrării sociale şi de reducere a gradului de
recidivă.
Pentru valorificarea pe deplin a beneficiilor măsurii arestului la domiciliu în
raport cu arestarea preventivă, este necesară în opinia noastră o schimbare de
paradigmă cu privire la modul de aplicare a măsurii, în deplin acord cu
reglementările internaţionale şi cu jurisprudenţa CtEDO. Aşa cum a rezultat în
urma cercetării empirice, arestul la domiciliu este încă subutilizat în practica
organelor judiciare din ţara noastră, abordare ce poate avea la bază atât
percepţia că măsura arestului la domiciliu este un privilegiu ce poate fi acordat
inculpatului, şi nu că face parte din categoria măsurilor preventive privative de
libertate. În această ordine de idei, deşi abordarea majoritară a organelor
judiciare se bazează pe arestarea preventivă ca primă opţiune în dispunerea
măsurilor preventive, percepţia avocaţilor este una total opusă şi în acord cu
jurisprudenţa CtEDO, alternativele la detenţie şi la arestarea preventivă fiind
prima opţiune, arestarea preventivă putând fi dispusă doar cu caracter
excepţional şi în situaţiile în care măsurile alternative nu şi-au atins scopul.
În cazul majorităţii statelor care se confruntă cu suprapopularea
penitenciară, măsurile alternative la executarea pedepsei în regim privativ de
libertate sunt percepute ca o soluţie viabilă, în acest context fiind implementată
şi măsura arestului la domiciliu. Presiunea reducerii suprapopulării penitenciare
este imediată, iar reglementarea arestului la domiciliu ca modalitate alternativă
de executare a pedepsei poate fi o măsură eficientă.
În plan legislativ, la nivelul UE au fost adoptate măsuri menite să confere
cadrul transferării măsurii de supraveghere fără detenţie dintr-un stat membru în
altul (cel pe teritoriul căruia a fost comisă fapta şi cel care reprezintă stat de
origine al autorului infracţiunii).
În ţara noastră, sistemul legislativ actual nu permite utilizarea arestului la
domiciliu decât în cadrul de realizare a măsurilor preventive ce pot fi luate pe
parcursul procesului penal. Cercetarea pe care am efectuat-o a evidenţiat că
arestul la domiciliu este o măsură mai puţin intruzivă şi cu costuri mai mici
decât arestarea preventivă sau încarcerarea.
De la momentul adoptării şi implementării NCPP, dispoziţiile privind arestul la
domiciliu au fost supuse controlului de constituţionalitate în privinţa unor
aspecte relevante precum deducerea duratei arestului la domiciliu din pedeapsă,
reglementarea duratei maxime a arestului la domiciliu, precum şi necesitatea
apariţiei unor temeiuri noi care să facă necesară privarea de libertate dispusă
iniţial sub modalitatea măsurii preventive a arestului la domiciliu. Intervenţia
CCR a contribuit, în opinia noastră, la corectarea unor erori de redactare a
textelor normative, precum şi la eficientizarea dispunerii şi punerii în aplicare a
măsurii, prin luarea în considerare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale
persoanelor.
În cadrul dispunerii şi aplicării măsurii arestului la domiciliu, s-a
materializat o schimbare de paradigmă privitoare la posibila transformare a
 oricărei locuinţe într-o „cameră de arest”, în ipoteza în care proprietarul sau
posesorul locuinţei a comis o infracţiune. În acest context, apreciem ca benefică
pentru realizarea scopului procesului penal implementarea arestului la
domiciliu, în situaţia în care pe parcursul executării acestei măsuri se asigură
respectarea drepturilor persoanelor vizate sau afectate, în această categorie
intrând nu doar arestaţii la domiciliu, ci şi celelalte persoane care locuiesc cu
aceştia în aceeaşi locuinţă şi care resimt alături de arestaţii la domiciliu efectele
şi consecinţele acestei măsuri asupra vieţii private, libertăţii de a dispune de
locuinţă etc.
Conform NCPP, măsura arestului la domiciliu constă în obligaţia impusă
inculpatului, pe o perioadă determinată, de a nu părăsi imobilul unde locuieşte în
mod statornic, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în
faţa căuia se afla cauza şi de a se supune unor restricţii stabilite de aceasta.

Pe durata arestului la domiciliu, judecătorul de drepturi si libertati, judecătorul de

camera preliminara sau instanta de judecata impune inculpatului respectarea
următoarelor obligaţii:

 Să se prezinte în faţa organului de urmărire penală a judecătorului de drepturi şi

libertăţi, a judecătorului de caeră preliminară sau a instanţei de judecată ori de
câte ori este chemat;
 Să nu comunice, pe nicio cale, cu persoana vătămată sau membrii de familie ai
acesteia cu alţi participanţi la comiterea infracţiunii, cu martorii ori experţii,
precum şi cu orice alte persoane care nu locuiesc în mod obişnuit împreună cu el
sau nu se află în îngrijirea sa.

In schimb, in cazul in care inculpatul incalca cu rea-credinta masura arestului

la domiciliu sau obligatiile care ii revin ori exista suspiciunea ca a savarsit cu
intentie o noua infractiune pentru care s-a dispus punerea in miscare a actiunii
penale impotriva sa, judecatorul sau instanta de judecata, la cererea motivata a
procurorului sau din oficiu, poate dispune inlocuirea arestului la domiciliu cu
masura arestarii preventive.

Măsurile preventive sunt măsuri privative sau restrictive de libertate sau de

drepturi care se pot lua în cauzele penale în care există o suspiciune rezonabilă
privind săvârşirea unei infracţiuni pedepsite cu închisoarea, pentru a se asigura
buna desfăşurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea
suspectului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la
executarea pedepsei.

PROPUNERI PRIVIND PERFECȚIONAREA ȘI CONSOLIDAREA

SISTEMULUI LEGISLATIV, INSTITUȚIONAL ȘI PROCEDURAL

În planul reglementărilor cu caracter normativ, abordările diferite existente la

nivelul legislaţiilor statelor membre ale UE impun în opinia noastră o
armonizare şi apropiere, mai ales în contextul extinderii dreptului la liberă
circulaţie a persoanelor, al existenţei unor persoane cercetate sau acuzate de
comiterea unor infracţiuni pe teritoriul altui stat decât cel de origine, al
necesităţii beneficierii de tratament juridic nediscriminatoriu între rezidenţi şi
nerezidenţi, al implementării ordinului european de supraveghere judiciară etc.
Facilitarea acestui obiectiv se poate asigura inclusiv prin intermediul adoptării
unor reglementări la nivelul UE care să urmărească: promovarea unei directive
UE privind monitorizarea electronică pe perioada arestului la domiciliu,
adoptarea unor standarde şi criterii comune privind dispunerea arestării
preventive, arestului la domiciliu şi altor măsuri alternative necustodiale,
precum şi armonizarea/apropierea reglementărilor privind perioadele de timp
pentru care se pot dispune măsurile preventive privative de libertate.

În privinţa cadrului juridic naţional, prima propunere pe care o formulăm

vizează modificarea şi completarea legii fundamentale a României, Constituţia
ţării, în cadrul capitolului II privitor la drepturile şi libertăţile fundamentale.
Aşa cum se cunoaşte, la momentul adoptării şi revizuirii sale ulterioare,
Constituţia a reglementat în cuprinsul art.23 aspectele privind libertatea
individuală, inclusiv prevederile referitoare la cadrul dispunerii arestării
preventive. Odată cu intrarea în vigoare a NCPP, a fost reglementată o nouă
măsură preventivă privativă de libertate – arestul la domiciliu, care are o natură
juridică similară cu arestul preventiv, motiv pentru care considerăm necesară
revizuirea legii fundamentale în părţile sale componente care fac referire la
arestarea preventivă, prin adăugarea arestului la domiciliu, în scopul
garantării respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale, la nivel de
reglementare în legea fundamentală.

O altă propunere este constituită de operaţionalizarea la nivel naţional a

sistemelor de supraveghere electronică prevăzute de actualul Cod de
Procedură Penală în contextul dispunerii şi punerii în aplicare a măsurii
arestului la domiciliu. Plecând de la experienţa altor state care au implementat
sisteme tehnice de monitorizare a respectării măsurii arestului la domiciliu,
autorităţile din ţara noastră au la dispoziţie două principale căi de realizare a
acestui obiectiv – implementarea unor astfel de soluţii tehnice la nivelul
unităţilor operative ale Ministerului Afacerilor Interne (aceste sisteme putând
fi conectate inclusiv prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă
112) sau externalizarea serviciului de supraveghere a persoanelor faţă de care a
fost dispusă măsura preventivă a arestului la domiciliu către societăţi
specializate în domeniul asigurării pazei, securităţii bunurilor şi a persoanelor.
Implementarea acestui sistem de monitorizare, prin aplicarea sa corectă şi prin
luarea în considerare a tuturor drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale
persoanelor, ar putea asigura eficientizarea sistemului de monitorizare a
executării arestului la domiciliu, inclusiv prin degrevarea poliţiştilor de la
structurile de supraveghere judiciară cu privire la efectuarea vizitelor periodice
şi inopinate la locuinţele în care se execută măsura arestului la domiciliu.
Implementarea sistemelor de supraveghere electronică poate constitui o metodă
de eficientizare a executării arestului la domiciliu, care nu presupune deplasarea
organului de supraveghere în mijlocul nopţii la locuinţa arestatului la domiciliu,
pentru efectuarea unei vizite inopinate de verificare a prezenţei sale în locuinţă.
Această metodă poate aduce şi beneficiile confortului psihologic arestaţilor la
domiciliu şi membrilor de familie ai acestora, care în ipoteza respectării
cerinţelor monitorizării electronice, nu mai sunt verificaţi prin deplasarea fizică
a organului de supraveghere la locuinţa arestaţilor la domiciliu.
 Plecând de la experienţa practicienilor în domeniu, o altă propunere de
eficientizare a executării măsurii arestului la domiciliu şi de asigurare a
conformităţii şi legalităţii executării, vizează reglementarea expresă a trimiterii
la organul de supraveghere a hotărârii organului judiciar cu privire la
încetarea măsurii preventive a arestului la domiciliu în ziua precedentă ultimei
zile de valabilitate a arestului la domiciliu, aducându-se astfel la cunoştinţă în
timp util data încetării/revocării măsurii.

În vederea respectării pe deplin a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale

persoanelor şi a prevenirii abuzurilor, propunem reglementarea expresă a
interdicţiei impuse organului de supraveghere ca, pe perioada verificării
condiţiilor de executare a arestului al domiciliu, să nu afecteze viaţa privată a
persoanelor ce locuiesc cu arestatul la domiciliu, precum şi a interdicţiei
divulgării sau diseminării publice a detaliilor privind viaţa privată a arestaţilor
la domiciliu.

Din practica judiciară naţională a rezultat apariţia unor situaţii cu care se

poate confrunta organul de supraveghere care trebuie să execute măsura
arestului la domiciliu, printre acestea putându-se regăsi inclusiv refuzul/opoziţia
persoanelor care locuiesc cu inculpatul ce urmează a fi plasat în arest la
domiciliu, cu privire la executarea acestei măsuri în respectiva locuinţă. Pentru
prevenirea apariţiei acestor situaţii, suntem de părere că este necesară
efectuarea de verificări de către organul de urmărire penală înainte ca
judecătorul să dispună arestul la domiciliu, pentru a verifica posibilitatea
executării arestului la domiciliu la adresa respectivă, în scopul evitării
apariţiei situaţiilor de imposibilitate a executării măsurii preventive în imobilul
respectiv. Principala problemă derivată din faptul că proprietarul locuinţei nu îşi
manifestă acordul privind executarea arestului la domiciliu de către inculpat în
locuinţa respectivă ar putea fi reprezentată de limitarea dreptului de proprietate
a unei persoane împotriva căreia nu s-a formulat nicio acuzaţie penală.

O altă propunere vizează modificarea şi completarea dispoziţiilor actuale

ale NCPP privind situaţiile ce nu pot conduce la luarea măsurii arestului la
domiciliu, mai exact existența suspiciunii rezonabile a comiterii unei
infracţiuni de către inculpat asupra unui membru de familie. În opinia noastră,
această reglementare este justă numai în ipoteza în care inculpatul convieţuieşte
în imobilul în care se va executa arestul la domiciliu cu membrii de familie ce
au fost victimele infracţiunilor de violenţă în familie.

Una dintre principalele dileme cu care se confruntă sistemele de justiţie penală

o constituie soluţionarea raportului dintre suprapopularea
penitenciară/reducerea costurilor generate de încarcerarea persoanelor private
de libertate şi asigurarea scopului pedepselor penale, respectiv menţinerea
gradului de securitate publică concomitent cu reeducarea şi reinserţia socială a
condamnaţilor. O propunere esenţială o constituie, în opinia noastră,
extinderea cadrului actual de reglementare a măsurii arestului la domiciliu,
prin modificarea Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală, incluzând
arestul la domiciliu ca modalitate de executare a pedepselor penale rămase
definitive. Propunerea noastră poate facilita reducerea gradului de
suprapopulare penitenciară, urmând a fi luată în cazul condamnaţilor pentru
comiterea infracţiunilor sancţionate cu pedeapsa închisorii sub 3 ani, al
minorilor şi tinerilor sub vârsta de 21 ani. Conform statisticii Administraţiei
Naţionale a Penitenciarelor, cheltuielile de întreţinere pentru o persoană
încarcerată în penitenciar sau în centrul de reţinere şi arestare preventivă se
ridică la suma de 2400 lei/lunar/deţinut, din care 1600 lei reprezintă cheltuieli
de personal. Acest aspect vine să întărească concluzia eficienţei şi eficacităţii
dispunerii măsurii preventive a arestului la domiciliu. În formula propusă, un
rol semnificativ în evaluarea eficienţei măsurii îl vor avea şi consilierii de
probaţiune, care alături de organul de supraveghere vor analiza şi monitoriza
îndeproape măsura în care persoana supusă arestului la domiciliu respectă
condiţiile arestului la domiciliu.

Nu în ultimul rând, subliniem că măsurile propuse în cuprinsul tezei se

corelează şi cu cele ale Avocatului Poporului privind reducerea suprapopulării
mediului penitenciar, inserate în cuprinsul Raportului special din anul 2015
privind condiţiile de detenţie din penitenciare şi centre de reţinere şi arestare
preventivă.
 BIBLIOGRAFIE
Tratate, monografii, cursuri universitare si alte lucrări de specialitate
 ANASTASIU CRIŞU, Drept procesual penal, Ediţia a 4- a, Editura Hamangiu, 2013
 ION NEAGU, Tratat de procedură penală, Ediţia a III-a, revăzută şi adăugită,
Editura Universul Juridic, 2013;
 ANDREI ZARAFIU, Procedură penală, Editura C.H. Beck, 2013
 Corneliu Bârsan, Convenţia Europeană a drepturilor omului, Comentariu pe articole,
Ed. C.H. Beck, Bucureşti
o J
 Mihai Udoriu, Procedură Penala, Partea Generală, Conform Noului Cod de
procedură penală, Ed. C. H. Beck, Bucureşti, 2014
 Aioniţoaie, Constantin; Sandu, Ion-Eugen (coordonatori) şi colectiv, Tratat de
tactică criminalistică (ediţia a II-a revăzută şi adăugită), Editura Carpaţi, Craiova,
1992;
 Bârsan, C., Convenţia europeană a drepturilor omului, vol.I, Editura All Beck,
Bucureşti, 2005;
 Călinoiu, Constanţa; Duculescu, Victor, Drept constituţional şi instituţii politice,
Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2003;

 Acte normative
 LEGE nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului,
Publicată în : MONITORUL OFICIAL nr. 844 din 15 septembrie 2004
 LEGE Nr. 303 din 28 iunie 2004, Republicată privind statutul judecătorilor şi
procurorilor
o *** Directiva 2012/13/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 22
mai 2012 privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale;
o *** Directiva 2013/48/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 22
octombrie 2013 privind dreptul de a avea acces la un avocat în cadrul
procedurilor penale şi al procedurilor privind mandatul european de
arestare, precum şi dreptul ca o persoană terţă să fie informată în urma
privării de libertate şi dreptul de a comunica cu persoane terţe şi cu
autorităţi consulare în timpul privării de libertate;
o *** Directiva UE 2016/343 a Parlamentului European şi a Consiliului din 9
 martie 2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumţiei de
nevinovăţie şi a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor
penale;
o *** Decizia-cadru 2009/829/JAI a Consiliului din 23 octombrie 2009
privind aplicarea, între statele membre ale Uniunii Europene, a principiului
recunoaşterii reciproce în materia deciziilor privind măsurile de
supraveghere judiciară ca alternativă la arestarea preventivă;
o *** Decizia-cadru 2008/947/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008
privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor
judecătoreşti şi al deciziilor de probaţiune în vederea supravegherii
măsurilor de probaţiune şi a sancțiunilor alternative;
o *** Propunere de Directivă a Parlamentului European şi a Consiliului
privind dreptul de a fi asistat de un avocat în cadrul procedurilor penale şi
dreptul de a comunica după arestare, Bruxelles, 8.6.2011;
o *** Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, adoptată la Roma, la 4 noiembrie 1950;
o *** Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, adoptat de
Adunarea Generală a ONU la data de 16 decembrie 1966;
 Surse Internet
 www.legalis.ro ultima dată accesat la data de 28. 01. 2015