INSTRUIREA PROGRAMATA

Aceasta metoda organizeaza actiunea didactica, aplicand

principiile ciberneticii la nivelul actiunii de predare-invatareevaluare, conceputa ca un sistem dinamic complex, constituit
dintr-un ansamblu de elemente si interrelatii (I. Nicola, 1996,
pag. 392). De asemenea, aceasta noua metoda se bazeaza si pe
unele achizitii ale psihologiei contemporane. Spre exemplu,
psihologul american B.F. Skiner demonstreaza ca eficienta
invatarii este determinata de asigurarea conditiilor de intarire in
care invata elevii. Aceasta forma de instruire se bazeaza pe
parcurgerea unei programe de invatare sub forma unui algoritm
prestabilit in care secventele informative alterneaza cu momente
rezolutive, cu seturi suplimentare de cunostinte etc.
Dimensionarea unei astfel de programe se face in conformitate cu
urmatoarele principii care pot fi valabile la nivel strategic in orice
varianta de organizare cibernetica a invatarii:
1. Principiul pasilor mici care vizeaza divizarea materiei de invatat in
fragmente de continut, pana la nivelul de intelegere al elevului si care
conduce, din aproape in aproape, la solutionarea finala;
2. Principiul participarii active care vizeaza dirijarea efortului elevului in
directia selectarii, intelegerii si aplicarii informatiei necesare pentru
elaborarea unui raspuns corect. Unii autori numesc acest principiu, principiul
raspunsului efectiv (C. Moise, 1996, p. 172), potrivit caruia, pentru a putea
merge mai departe, nu sunt ingaduite golurile de raspuns, sau 'sariturile.
3. Principiul verificarii imediate a raspunsului vizeaza intarirea pozitiva sau
negativa a comportamentului elevului in functie de reusita sau nereusita in
indeplinirea sarcinii de invatare corespunzatoare fiecarui pas. De data
aceasta avem de-a face cu mecanismul feed-back-ului, rostul acestuia fiind
de a informa elevul daca poate sau nu sa continue cu secventa urmatoare.
4. Principiul respectarii ritmului individual de invatare care vizeaza faptul ca
fiecare elev parcurge programa respectiva in functie capacitatile sale, de
posibilitati, organizandu-si dupa voie timpul de rezolvare a sarcinilor.
5. Principiul reusitei sau al raspunsurilor corecte, potrivit caruia,
dimensionarea programei trebuie astfel realizata incat sa ofere posibilitatea
fiecarui copil de a o parcurge integral si satisfacator.
Exista doua modalitati de programare a materiei asupra carora ne vom referi
in continuare, incercand a le sublinia avantajele si limitele lor:

1. Programarea lineara (sau de tip Skinner) care propune urmatoarea

structura: a) informarea elevului; b) prezentarea sarcinii didactice: intrebare,
exercitiu, problema; c) rezervarea spatiului si a timpului necesar pentru
indeplinirea sarcinii; d) oferirea variantei de raspuns corect, necesar pentru
evaluarea fiecarui pas. Reprezentata schematic, instruirea programata
lineara apare astfel:
Secventa 1: [ITR] Secventa 2 etc.

I = informatia prezentata initial elevului (instructajul);

T = ce i se cere elevului sa raspunda;
R = raspunsul efectiv.
Aceasta forma de instruire este utilizata atunci cand elevul trebuie sa
compuna raspunsul din memorie.
2. Programarea ramificata (sau de tip Crowder) solicita un efort intelectual
mai mare din partea elevului pentru recunoasterea raspunsului corect din
cateva raspunsuri date, pe baza testului alegerii repetate (V. Okon, 1974,
pag. 195). Aceasta forma de programare prezinta urmatoarea structura: a)
informarea elevului; b) prezentarea sarcinii didactice; c) rezervarea spatiului
si timpului pentru alegerea raspunsului; d) intarirea pozitiva, in cazul
raspunsului corect, care asigura trecerea la informarea necesara pentru
parcurgerea secventei urmatoare, sau d) intarirea negativa in cazul alegerii
raspunsului incorect, care orienteaza elevul spre o programa secundara,
obligatorie pentru corectarea raspunsului (corect sau incorect) in varianta de
intarire pozitiva, respectiv negativa; f) informarea din secventa urmatoare
(vezi V. Tarcovnicu, 1975, pag 218).