Instruirea programată

Instruirea programată este o tehnică de învățare care

presupune divizarea conținuturilor în unități mici, ale căror
structură si mod de prezentare sunt supuse unei atente
programări. Elevul poate parcurge aceste programe în ritmul
propriu, la finalul fiecărei unități el primind un feed-back, cu
rol de întărire pozitiva sau negativă. Participarea activa a
elevului la învățare este implicită, întrucât el se străduiește sa
ofere un răspuns corect, numai așa putând avansa în program.
 Exista trei tipuri de programare: liniară, ramificată si combinată.

Schema programării liniare a fost gândita de F. Skinner si are următoarele etape:

• informarea elevului;
• expunerea sarcinii de învățare;
• alocarea de timp si spațiu pentru rezolvare;
• oferirea răspunsului corect.
• Schema programării ramificate a fost elaborata de A. Crowder si are următoarele etape:
• informarea elevului;
• expunerea sarcinii de învățare;
• alocarea de timp si spațiu pentru alegerea unui răspuns;
• întărirea răspunsului (pozitivă și negativă);
• confirmarea răspunsului;
• noua informare.
Principiile care stau la baza instruirii programate sunt:
a) Principiul pașilor mici si al progresului gradat, ceea ce presupune
fragmentarea materiei în unitãti elementare sau secvențe simple,
accesibile, logic si organic înlãntuite.

b) Principiul participării active, în sensul că fiecare secvență reclamă

si o aplicație (un exercițiu de efectuare, un rãspuns la întrebare etc.),
ceea ce obligã elevul sã lucreze cu informatia datã.
c) Principiul verificãrii imediate, ceea ce înseamnã cã elevul are posibilitatea sã-si
verifice imediat si de fiecare datã corectitudinea rãspunsului, a solutiei gãsite etc.,
prin comparatie cu rãspunsul bun (de control) indicat în altã parte. Aceastã reactie
inversã si imediatã confirmã ceea ce este corect (întãrire pozitivã) sau infirmã ccea
ce este gresit (întãrire negativã). Aceastã întãrire continuã permite o corectare
operativã a erorilor comise, o autoreglare a învãtãrii. Numai dupã efectuarea
corectã a sarcinii date elevul poate trece la secventa urmãtoare si asa mai departe,
pânã la parcurgerea întregii lectii programate.

d) Principiul ritmului propriu de învãtare. Lucrând independent, fiecare elev

progreseazã în ritmul sãu specific, dupã posibilitãtile lui reale. Elevii cu o gândire
mai rapidã strãbat secventele mai repede, cei mai lenti le parcurg mai încet.
• Valoarea instruirii programate constă în faptul că, prin
organizarea procesului de învăţare, principiile didactice (al
însuşirii conştiente şi active, al sistematizării şi continuităţii, al
accesibilităţii şi însuşirii temeinice a cunoştinţelor) acţionează
concomitent şi în fiecare moment al activităţii elevului cu
programa, stimulînd formarea şi dezvoltarea capacităţilor
intelectuale, precum şi deprinderi de muncă independentă. De
asemenea, se reduc în mod simţitor timpii necesari însuşirii
cunoştinţelor şi redundanţa inerentă procesului de transmitere
a informaţiilor de la profesor sau de la manual la elev.
Pe lângă o serie de avantaje, această modernă şi eficientă formă de învăţare are şi anumite
limite sau dezavantaje:

 individualizarea excesivă a învăţării, care duce la negarea dialogului elev-profesor şi la

izolarea actului de învăţare în contextul său psihosocial;
 segmentează şi atomizează prea mult materialul de învăţat;
 duce prea mult la “tutelare”, dirijând pas cu pas activitatea mentală a subiectului şi, prin
aceasta, împiedicîndu-l să-şi dezvolte crativitatea;
 nu se dezvloltă suficient intuiţia, pentru că elevul nu are imaginea conturată a obiectului în
ansamblul şi pentru că, dificultăţile fiind fragmentate, se limitează formarea unor motivaţii
superioare,spiritul critic şi gîndirea independent;
 apare pericolul formalismului şi al standardizării cunoştinţelor.
Instrumente utile pentru acest demers
sunt casetele audio sau video, programe
de calculator, manuale de instruire
programata. Acest tip de învatare se
poate realiza si în afara şcolii, pentru ca
programele pot fi utilizate de catre cei
care învata si fara îndrumarea
profesorului. Rolul profesorului se
deplaseaza înspre conceperea
programelor si a instrucţiunilor de
utilizare. Cursurile la distanţă, prin
corespondenţă sau cele de genul
„învăţare fără profesor” sunt exemple
pentru acest mod de achiziţie a
cunoştintelor.