Sunteți pe pagina 1din 6

Curs nr.

5
5.A. Mijloacele de învăţământ

5.A.1. Delimitare conceptuală;


5.A.2. Funcţiile mijloacelor de învăţământ;
5.A.3. Clasificarea mijloacelor de învăţământ.

5.A.1. Delimitare conceptuală

Sintagma ,,mijloace de învăţământ” reuneşte ansamblul materialelor naturale


(obiecte din realitatea înconjurătoare în forma lor naturală – minerale, plante, animale,
aparate, utilaje, instalaţii, maşini, etc) sau realizate intenţionat (modele, planşe, hărţi,
manuale, cărţi, fişe de lucru, chestionare, teste, portofolii, instalaţii pentru laboratoare
fonice, jocuri didactice, simulatoare didactice, mijloace tehnice de instruire, etc) care
sprijină realizarea activităţilor instructiv-educative, respectiv activitatea de învăţare a
elevilor, activitatea de predare a cadrelor didactice şi atingerea obiectivelor specifice
acestor activităţi.
Mijloacele de învăţământ deţin atât valenţe informative, întrucât sprijină
îmbogăţirea experienţei cognitive a elevilor, cât şi valenţe formative, întrucât îi
obişnuiesc pe aceştia cu utilizarea unor instrumente, dispozitive, aparate, instalaţii,
maşini, etc., contribuind la formarea şi dezvoltarea unor abilităţi practice şi intelectuale.
Din punct de vedere metodic, mijloacele de învăţământ se pot utiliza în orice
etapă a activităţilor didactice, în funcţie de scopul urmărit:
- la începutul activităţii didactice - în acest caz ele având rol de
introducere într-o anumită temă, de sensibilizare a elevilor, de stimulare a
interesului acestora, de creare a unor stări emoţionale favorabile învăţării,
de captare şi menţinere a atenţiei, de creare a unei viziuni de ansamblu
asupra anumitor conţinuturi, de reactualizare a unor cunoştinţe şi/sau
priceperi şi deprinderi intelectuale şi practice de lucru, etc.
- în anumite secvenţe de instruire sau pe tot parcursul activităţii didactice –
în acest caz ele având rol de informare, comunicare de date, explicare de
cunoştinţe, ilustrare de adevăruri, evidenţiere de caracteristici ale
obiectelor, fenomenelor, proceselor, de menţinere a atenţiei elevilor, etc.
- la sfârşitul activităţii didactice – în acest caz ele având rol în realizarea
sintezei cunoştinţelor, în fixarea şi consolidarea lor, în ilustrarea,
concretizarea sau completarea conţinuturilor predate, în corectarea
eventualelor reprezentări greşite ale elevilor, în extinderea cunoştinţelor,
în corelarea lor, în integrarea noilor cunoştinţe în sistemul cognitiv ale
elevilor.

5.A.2. Funcţiile mijloacelor de învăţământ

Pentru a identifica avantajele mijloacelor de învăţământ este necesar să se


cunoască funcţiile pe care acestea le îndeplinesc:
1. funcţia stimulativă (de motivaţie a învăţării) este asigurată de modul de
concepere şi realizare a mijloacelor de învăţământ, de activitatea care li se
solicită elevilor, de gradul de participare al elevilor pe care ele îl determină.
Această funcţie constă în dezvoltarea motivaţiei de studiu a elevilor, în
trezirea interesului şi a curiozităţii acestora.
2. funcţia formativ-educativă se referă la faptul că utilizarea lor presupune
exersarea capacităţilor operaţionale ale gândirii, stimularea şi dezvoltarea
curiozităţii epistemice şi a intereselor de cunoaştere a le elevilor.
3. funcţia informativă (de comunicare) este datorată faptului că mijloacele de
învăţământ oferă în mod direct un volum de informaţii despre obiectele,
faptele, fenomenele, procesele şi evenimentele studiate.
4. funcţia ilustrativ-demonstrativă se realizează atunci când mijloacele de
învăţământ sunt valorificate ca substitute ale realităţii, ca auxiliare didactice
elaborate intenţionat pentru a înlocui obiecte, fenomene, procese originale şi
pentru a le reprezenta atunci când acestea nu pot fi cunoscute altfel sau când
este nevoie să fie mai bine observate, analizate şi studiate de către elevi.
5. funcţia de investigare experimentală şi de formare a abilităţilor intelectuale
şi practice se realizează în situaţiile de instruire în care anumite mijloace de
învăţământ sunt valorificate de elevi în realizarea de experimentări mintale
sau practice.
6. funcţia ergonomică (de raţionalizare a eforturilor profesorilor şi
elevilor şi a investiţiei de timp în diferitele secvenţe de instruire) este legată
de posibilităţile unor mijloace de învăţământ de: raţionalizare a eforturilor
depuse de elevi în activitatea de învăţare şi de raţionalizare a eforturilor
depuse de profesori în activitatea didactică de predare.
7. funcţia substitutivă: datorată facilităţilor oferite de unele mijloace de
învăţământ care permit instruirea elevilor aflaţi la distanţe mari: radioul,
televiziunea, calculatoarele, reţelele de calculatoare, Internetul.
8. funcţia de evaluare: se datorează valenţei pe care o posedă unele mijloace
de învăţământ, de apreciere a rezultatelor şcolare, respectiv a nivelului de
cunoştinţe, competenţe şi abilităţi intelectuale şi practice.
9. funcţia estetică: se referă la faptul că prin utilizarea unor mijloace de
învăţământ, elevii sunt puşi în contact cu valorile cultural-artistice, morale şi
sociale.
10. funcţia de orientare a intereselor profesionale ale elevilor se realizează mai
ales prin intermediul mijloacelor audio-vizuale care pot oferi informaţii în
legătură cu anumite profesiuni, însoţite de imagini, eventual şi de
comentarii.

5.A.3. Clasificarea mijloacelor de învăţământ.

Ansamblul mijloacelor de învăţământ se caracterizează prin restructurare,


adaptare, diversificare şi îmbogăţiri continue, în acord cu finalităţile educaţionale şi cu
noile achiziţii din tehnică şi tehnologie. Există mai multe posibilităţi de clasificare cu care
se operează în practica instruirii.
a. după provenienţa lor:
a.1. mijloace de învăţământ existente în dotarea şcolii: caclculatoare,
retroproiectoare, truse pt elevi şi profesori, mulaje, machete, dispozitive, aparate,
instalaţii, etc.
a.2. mijloace de învăţământ elaborate / realizate / confecţionate sau procurate de
profesor: mostre, modele materiale sau ideale, figuri, desene, planşe, hărţi, fotografii,
tablouri, etc.
a.3. mijloace de învăţământ elaborate / realizate / confecţionate sau procurate de
elevi: mostre, modele materiale sau ideale, figuri, desene, planşe, hărţi, fotografii,
colecţii de roci, seminţe, plante (ierbare), in secte (insectare), acvarii, etc.
b. după criteriul istoric:
b.1. mijloace de învăţământ aparţinând generaţiei I: tabla, manuscrisele, obiectele de
muzeu.
b.2. mijloace de învăţământ aparţinând generaţiei a II-a: tiparul, manuale, texte
imprimate, etc.
b.3. mijloace de învăţământ aparţinând generaţiei a III-a, mijloace audio-vizuale:
fotografiile, diapozitivele, înregistrările sonore, filmele, televiziunea.
b.4. mijloace de învăţământ aparţinând generaţiei a IV-a: tehnicile moderne, maşinile
de instruire.
b.5. mijloace de învăţământ aparţinând generaţiei a V-a: computerul.
b.6. mijloace de învăţământ aparţinând generaţiei a VI-a: noile tehnologii de
comunicare: www, e-mail-ul, videoconferinţele.
c. după funcţia pe care o îndeplinesc:
c.1. mijloace de învăţământ de investigare experimentală şi formare a abilităţilor
intelectuale şi / sau practice: materiale naturale – colecţii de roci, plante, substanţe
chimice, truse pt elevi, jocuri didactice, instrumente, etc.
c.2. mijloace de învăţământ de informare: texte, manuale, cărţi, albume, atlase,
dicţionare, colecţii de plante, roci, machete, mulaje, diorame, etc.
c.3. mijloace de învăţământ de ilustrare şi demonstrare: materiale naturale, substanţe
chimice, ierbare, insecte, acvarii, etc.
c.4. mijloace de învăţământ de raţionalizare a eforturilor profesorilor şi elevilor şi a
investiţiei de timp în activitatea didactică: modele, tipare, şabloane, hărţi de contur,
ştampile didactice, calculatoare, reţele de calculatoare, etc.
c.5. mijloace de învăţământ verificate şi evaluare a rezultatelor şcolare: teste, referate,
proiecte, portofolii, etc.
d. după natura lor:
d.1. mijloace de învăţământ obiectuale, respectiv obiecte concrete utilizate de
profesor şi de elevi numai în acţiunea lor comună. Se clasifică în naturale şi elaborate
în scop didactic.
d.2. mijloace de învăţământ scrise şi reprezentări grafice, care conţin informaţii gata
elaborate prin intermediul unui cod – scrisul şi desenul – care pot fi utilizate în
absenţa autorului lor sau a cadrului didactic.
d.3. reprezentări simbolice: modele, simboluri ale elementelor chimice, formule
matematice, etc.
d.4. mijloace tehnice de instruire, care presupun prezenţa echipamentelor tehnice care
redau imagini şi sunete, recepţionate de elevi cu ajutorul analizatorului vizual şi
auditiv.
e. în funcţie de analizatorul solicitat în recepţionarea mesajului didactico-educativ:
vizuale (statice, dinamice), auditive, audiovizuale.

5.B. Conţinutul învăţământului

5.B.1. Delimitare conceptuală;


5.B.2. Caracteristile conţinutului învăţământului;
5.B.3. Repere în alcătuirea şi dimensionarea conţinutului învăţământului.

5.B.1. Delimitare conceptuală

Noua perspectivă postmodernă asupra didacticii reconsideră conceptul de


,,conţinutul învăţământului”. În viziune sistemică, modernă, conţinutul învăţământului
constă într-un sistem de valori – cunoştinţe, abilităţi, capacităţi, competenţe, strategii,
modele atitudinale şi comportamentale, etc., proiectate în documente curriculare oficiale
(planuri de învăţământ, programe şi manuale şcolare şi universitare) şi transmise în
cadrul procesului de învăţământ, desfăşurat în instituţii de învăţământ de diferite grade.

5.B.2. Caracteristile conţinutului învăţământului

Conţinutul învăţământului este în strânsă legătură cu specificul societăţii, cu


valorile culturale şi ideologice ale acesteia, cu cerinţele actuale şi de perspectivă de
formare a personalităţii umane. Principalele caracteristici ale conţinutului învăţământului
sunt următoarele:
• este corelat numai cu activităţile educative formale, deci este subordonat
conţinutului educaţiei;
• are caracter istoric (în strânsă legătură cu gradul de dezvoltare socială);
• are caracter stabil, datorat faptului că, în urma prelucrărilor didactice,
rezultă sisteme de valori instructiv-educative cu influenţe de ordin
informativ şi mai ales formativ;
• are caracter mobil, dinamic, datorat: progresului cunoaşterii, mutaţiilor
produse de societate, transpoziţiile didactice realizate de profesori în
funcţie de caracteristicile situaţiei de instruire, contribuţiile creatoare ale
profesorilor;
• volumul şi complexitatea sa cresc, pe măsură ce se trece de la ciclurile
curriculare inferioare la cele superioare şi la învăţământul universitar,
• se diversifică şi se specializează, ca o consecinţa a convergenţei
următorilor factori: îmbogăţirea achiziţiilor ştiinţifice, diversificarea
ştiinţelor, multiplicarea specializărilor;
• o dată asimilat de elev el este amplificat, îmbogăţit cantitativ şi claitativ
datorită influenţelor pe care le are asupra formării şi modelării
personalităţii acestuia;
• nu coincide cu rezultatele instruirii, întrucât nu toate valorile transmise în
cadrul procesului de învăţământ vor reprezenta rezultate ale instruirii sau
ale învăţării;
• la nivel macro este subordonat finalităţilor generale ale instruirii şi
educaţiei, iar la nivel micro subordonează obiectivele operaţionale şi cele
de evaluare;
• atât la nivel macro, cât şi micro, constituie componenta procesului de
învăţământ care determină configuraţia celorlalte componente, a
strategiilor de predare, învăţare, evaluare şi reglare a demersurilor
didactice.

5.B.3. Repere în alcătuirea şi dimensionarea conţinutului învăţământului

a) dificultăţi în alcătuirea şi dimensionarea conţinutului învăţământului:


• dificultatea legată de demersurile de adaptare a conţinuturilor atât la
necesităţile societăţii, cât şi la nevoile, interesele şi aşteptările celor care se
instruiesc şi la caracteristicile situaţiilor educaţionale. Se impune
identificarea valorilor autentice, a ceea ce este peren şi general valabil, dar
şi a conţinuturilor ,,uzate”;
• dificultatea care derivă din necesitatea revizuirii permanente a
conţinuturilor şi a adaptării lor continue la noile achiziţii din domeniul
cunoaşterii, evitându-se supraîncărcarea informaţională şi diminuarea
caracterului formativ al învăţământului.
b) criterii de selecţionare a conţinutului învăţământului:
• criterii filosofice - se referă la necesitatea subordonării întregului conţinut al
învăţământului la idealul social şi educativ al societăţii;
• criterii logico-ştiinţifice - se referă la următoarele aspecte: conţinuturile
instructiv-educative să fie în concordanţă cu noile achiziţii şi tendinţe din
ştiinţă, cultură, etc, cei care se instruiesc să-şi însuşească nu numai un sistem
de cunoştinţe, ci şi de tehnici, metode şi procedee ştiinţifice de cunoaştere şi
acţiune, să se asigure operaţionalitatea cunoştinţelor şi să se efectueze exerciţii
aplicative pentru a se realiza orientarea practică a conţinutului învăţământului,
să se înlăture graniţele rigide dintre disciplinele de studiu şi să se constituie
disciplinele de graniţă, promovându-se interdisciplinaritatea;
• criterii pedagogice – se aplică în prelucrarea metodologică a conţinuturilor
preluate de diferite ştiinţe, în vederea accesibilizării lor: asigurarea unei
analogii funcţionale între logica didactică şi logica ştiinţifică (logica didactică
trebuie să urmeze logica ştiinţei), asigurarea flexibilităţii conţinuturilor, a
deschiderii lor spre ceea ce este nou şi modern, asigurarea coerenţei
conţinuturilor instructiv-educative corespunzătoare ciclurilor curriculare,
obiectelor de învăţământ, capitolelor, valorificarea maximă a valenţelor
formative şi informative a conţinuturilor, asigurarea relaţiei necesare între
cultura generală şi cultura de specialitate;
• criterii psihologice – evidenţiază faptul că în selectarea conţinuturilor
învăţământului nu se poate face abstracţie de experienţa cognitivă a celor care
se instruiesc, de motivaţia lor pentru învăţare, de particularităţile de vârstă şi
de nivelul dezvoltării psihice.
c) posibilităţi de structurare şi organizare a conţinuturilor învăţământului:
După operaţia de selectare a conţinuturilor urmează operaţia de ordonare, structurare
şi prezentare a lor în documente şcolare oficiale în una din variantele:
• structurare/ordonare logică: se bazează mult pe logica ştiinţei în înlăţuirea
cunoştinţelor, ele sunt deduse unele din altele, inductiv sau deductiv;
• structurare/ordonare liniară: constă în înlănţuirea succesivă, continuă şi
gradată a cunoştinţelor. Conţinuturile predate la un moment dat reprezintă o
continuare a celor predate anterior şi baza pentru cele care se vor preda.;
• structurare/ordonare concentrică: presupune înlănţuirea logică a
cunoştinţelor prin revenirea supra lor şi aprofundare în clase succesive ale
aceluiaşi ciclu curricular sau în cicluri curriculare diferite;
• structurare/ordonare după puterea explicativă a cunoştinţelor: are la baza
ideea conform căreia, în cadrul fiecărui obiect de învăţământ există 0o serie de
concepte sau idei care conferă o anumită semnificaţie celor care urmează.
Cunoştinţele nu se deduc unele din altele, ci au putere unele asupra altora,
asigurând astfel baza explicativă;
• structurare/ordonare modulară a conţinuturilor presupune elaborarea de
moduli didactici/moduli de instruire (modulii didactici sunt sisteme de
cunoştinţe, situaţii de instruire, activităţi didactice şi mijloace de învăţământ,
proiectate în funcţie de nevoile, particularităţile şi posibilităţile unei grupe sau
ale unei clase de elevi). Învăţământul modular presupune un trunchi comun
alcătuit din discipline fundamentale, obligatorii. În paralel cu cursurile
obligatorii, elevii pot urma şi alţi moduli didactici, axaţi pe anumite
conţinuturi, metode, acţiuni, etc;
• structurare/ordonare/abordarea interdisciplinară: presupune evidenţierea
relaţiilor şi interacţiunilor dintre diferite conţinutri corespunzătoare mai
multor obiecte de învăţământ;
• structurare/ordonare integrată a disciplinelor presupune esenţializarea,
sintetizarea şi organizarea didactică a cunoştinţelor din diferite domenii ale
cunoaşterii în vederea formării unei viziuni integrative asupra realităţii.
Structurarea / ordonarea liniară şi cea concentrică nu sunt delimitate net,
dimpotrivă, ele se află într-o strânsă legătură de interdependenţă. Prin combinarea lor se
obţine o structurare/ordonare în spirală, caracterizată prin: revenirea asupra unor
cunoştinţe fundamentale, angajarea de operaţii logice, cu complexitatea crescândă şi
realizarea de corelaţii cu programe şcolare ale altor obiecte de învăţământ.