ÎNVĂȚĂMÂNTUL ALTERNATIV

PEDAGOGIA WALDORF
Pedagogia Waldorf a fost creată la începutul secolului XX de către Rudolf Steiner. Ea se
bazează pe antropologia dezvoltată de Steiner în cursurile de introducere ţinute în toamna anului
1919, înainte de începerea primelor clase, în Stuttgart, Germania.
În lume, acest sistem educativ are astăzi  o răspândire largă. La nivel mondial există mai
multe formuri de cercetare în pedagogie și de formare continuă care asigură buna funcționare a
sistemului alternativ Waldorf, protejând copy-rightul. La nivel național sunt organizate federații
naționale autorizate care sunt responsabile la nivel național de brandul Waldorf, cu formările și
autorizările necesare.
Alternativa educaţională Waldorf completează sistemul educaţional existent; substituie
unele forme de educaţie printr-o ofertă metodică şi didactică diferită sau complementară;
restructurează cadrul de organizare şi funcţionare a instituţiei şcolare.
În Şcoala Waldorf, ritmul are un rol important în educarea voinţei, urmărindu-se ritmul
unei ore, al zilei, al lunii şi al anului. Ritmul orei este reliefat de împărţirea cursului principal, ce
se desfăşoară la începutul cursurilor în primele două ore, în trei părţi:
*  o partea ritmică, prin care este solicitată voinţa copilului
*  o partea cognitivă care se adresează intelectului şi
*  o partea de povestire care se adresează simţirii.
Utilizarea ritmului în educaţie permite ca întreaga fiinţă a persoanei educate să fie
abordată şi nu numai componenta sa intelectuală.
Ritmul zilei presupune studierea materiilor cu caracter cognitiv în prima parte a acesteia
şi a celor artistice şi practice în cea de a doua parte. Acest lucru face posibilă adâncirea
subiectelor teoretice prin aplicarea lor în practică şi prin însufleţirea lor artistică.
Ritmul lunii se referă la existenţa unor module de 2-4 săptămâni în care zilnic între orele
8 şi 10 sunt studiate materiile principale (română, matematică, fizică, chimie, geografie, istorie,
biologie etc.). Aceste module poartă denumirea de epoci.

Învăţarea în epoci

Materiile cognitive sunt studiate în epoci; o clasă studiază, de exemplu fizica, zilnic,
primele doua ore fără pauză, timp de 2–4 săptămâni. Într-o astfel de epocă se poate parcurge
chiar şi materia pe un an şcolar, economia lucrului fiind deosebit de eficientă.
Urmează alte epoci, elevii reîntâlnindu-se cu fizica doar peste câteva luni, poate chiar
peste un an. Desigur că între timp elevii uită ce au învăţat, dar aceasta nu trebuie să îngrijoreze.
În Şcoala Waldorf uitarea este considerată un aliat, din două motive: în primul rând
pentru că uitând fizica, elevul se va putea dedica cu toate capacităţile unui nou domeniu, de
exemplu literaturii, iar în al doilea rând pentru că, după ce fizica a fost uitată aparent complet, la
reîntâlnirea cu această ştiinţă, elevul îşi va reaminti mult mai intens cele învăţate.
Un alt avantaj al predării în epoci este faptul că informaţiile şi întrebările primite peste zi
sunt prelucrate subconştient noaptea, iar a doua zi, atât elevii, cât şi profesorii, găsesc mai uşor
rezolvarea lor.
Însă nu toate materiile participă la acest carusel al epocilor. Se predau în sistem modular
limba maternă şi gramatica, matematica, fizica, chimia, istoria, geografia şi ştiinţele naturii.
Aceste materii pot să apară şi în ore de exerciţii care au rolul de a fixa cât mai bine materia la
cursul de bază. Celelalte materii, cum ar fi limbile străine, educaţia fizică, desenul şi celelalte
activităţi artistice sau practice, apar ca şi ore fixe după cursul de bază şi orele de exerciţii.

Cursuri artistice
Ponderea deosebită a cursurilor artistice şi practice

Ponderea ridicată a cursurilor artistice şi a celor practice iese în evidenţă de la prima

privire asupra orarului obişnuit din Şcoala Waldorf, întrucât aceasta îşi propune să realizeze o
educaţie echilibrată, oferind pe de o parte fiecărui copil ceea ce i se potriveşte, însă intervenind şi
cu preocupări în acele domenii spre care acesta nu are înclinaţii, dar care sunt necesare unei
educaţii complete.
Un argument în plus pentru acest principiu: de regulă, educaţia intelectului prin ştiinţe
cultivă distanţa, individualismul, antipatia şi concurenţa iar, dimpotrivă, educarea sufletescului
prin arte şi meşteşuguri cultivă simpatia, apropierea, lucrul în echipă şi colaborarea.
Ambele laturi ale educaţiei sunt la fel de importante pentru un om echilibrat, dornic să-şi
controleze singur viaţa, fără a se lăsa manipulat din exterior.
Indirect însă, la nivelul manualitaţii, cursurile artistice sau practice susţin materiile
adresate intelectului. Iată două exemple: o în clasele mici, atât fetele cât şi băieţii tricotează,
activitate care ajută puternic la formarea vederii în spaţiu, necesară îndeosebi matematicii; o la
începutul fiecărei zile, întreaga clasă parcurge o parte ritmică în care cântă, recită sau dansează
(jocuri adecvate vârstei, însoţite de bătăi din palme, jocuri ritmice şi gesturi sugestive).
Partea ritmică îi aduce pe toţi la unison, le canalizează energia şi îi pregăteşte pentru oră.
Importanţa cursurilor artistice rezidă şi în faptul că le educă stările sufleteşti. Ele sunt evidenţiate
în arte, iar elevul trăieşte, în procesul reprezentării lor, caracteristicile propriei personalităţi, pe
care astfel o cunoaşte şi o stăpâneşte bine. El îşi cultivă capacitatea de a percepe stările sufleteşti,
dezvoltându-şi abilităţi de comunicare dincolo de calea verbală.

Școala Waldorf în România

În România, învățământul Waldorf funcționează atât ca învățământ de stat, cât și ca

învățământ privat, organizat de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, în baza Acordului
General de Cooperare, încheiat în anul 1996 cu Federația Waldorf România(FWR), fiind o
alternativă la sistemul tradițional de învățământ.
Federația Waldorf asigură calitatea învățământului Waldorf din România prin
monitorizare la nivelul fiecărei instituții acreditate de această federație, precum și prin
organizarea periodică a unor cursuri care duc la îmbunătățirea demersului pedagogic.
Academia de vară Waldorf  și activitățile de pregătire continue oferă cadrelor didactice
formarea unor abilități necesare pentru obținerea avizelor care le permit să predea în cadrul
acestei forme alternative de învățământ.
În prezent în România există 39 de școli Waldorf, care se împart în grădinițe, școli
primare, gimnaziale și liceale. Orașele în care se găsesc școli de tip Waldorf sunt: Alba Iulia,
Baia Mare, Bistrița, Cluj-Napoca, Buzău, București și Târgu Mureș fiind cele mai impor

PEDAGOGIA MONTESSORI

Montessori este o filosofie de viață, un stil de viață

Poate în pozele de pe internet sau când vizităm gradinițe Montessori descoperim că se

pune mult accent pe cum arată mediul, rafturi ordonate cu tăvițe ce conțin mici obiecte delicate
al căror scop ne imaginam că este unul educativ, însă total misterios pentru părinți.
Și totuși, ceea ce vedem într-un mediu Montessori nu este decât o mică parte, inutilă fără
principiile din spate. Pentru că Montessori, contrar a ceea ce credem, nu se reduce la ”o tehnică
de predare”, dar este palpabilă și accesibilă oricui acasă, dacă se înțeleg principiile.

Metoda Montessori în 5 concepte cheie

Învățarea naturală, prin experimentare cu mediul și cu propriile abilități

Imaginați-vă un joc de ping-pong cu un prieten. Tu trimiți mingea către el folosindu-te de

capacitatea ta din acel moment dar, de câte ori se întoarce mingea, te obligă să te adaptezi la
noua situație, devenind tot mai experimentat.
Copiii sunt capabili să facă asta încă de la naștere, folosindu-se predominant de simțuri.
Și așa ajungem la următorul concept.
 Explorare senzorială, la început la un nivel inconștient, intuitiv

Mirosul și gustul laptelui la sânul mamei, recunoașterea sunetelor din mediu, cu

precădere a vocii mamei, experiența tactilă: uscat/ud, rece/cald, moale/aspru, experiența
proprioceptivă: legănat sau static, sus sau jos etc. Treptat, datorită dezvoltării proceselor
neurologice și a răspunsurilor venite din aceasta interacțiune cu mediul, explorarea devine
conștientă, copilul se întinde după obiecte, răspunde la sunete și imagini, poate avea preferințe și
construiește prin acțiunile sale abilități diverse. Dar el depune pentru asta o muncă masivă, greu
de imaginat.
Al treilea concept este munca copilului

Ceea ce obișnuim să numim joacă liberă sau structurată este, în sine, o muncă pe care
copilul o depune pentru a învăța. El se folosește de tot ce dispune în jurul său pentru a dobândi
acele cunoștințe necesare supraviețuirii și adaptării. Dar cel mai mult se folosește de MÂNA sa
prin intermediul căreia manipulează mediul și extrage informații.
Mi se pare tare trist să văd un copil obligat ”să nu pună mâna, că e câh”. Iar in ceea ce
privește efortul, gândiți-vă numai la două exemple: asimilarea limbajului si mersul biped. Câte
ore de muncă am depune noi să învățăm (niciodata nativ, din păcate) o limbă străină sau să
învățăm să mergem pe role. În primul rând, pentru noi este o alegere care implică voința și mult
efort voluntar. La copii este o necesitate vitală care se dobândește inconștient, cu multă muncă
dar cu o ușurință stranie. Avantajul lor versus al nostru? Mintea absorbantă.

Mintea Absorbantă (0-6 ani) și perioadele senzitive

Din păcate (sau din fericire) noi nu mai deținem aceasta capacitate de a absorbi cu
ușurință mediul, cu toate elementele sale, bune și rele. Vă imaginați cum ar fi să integrăm fiecare
detaliu, oricând, oriunde – sinapsele noastre s-ar scurtcircuita.
La copii, această ușurință în a învăța este susținută de către perioadele senzitive, intervale
fixe de timp în care copilul se concentrează pe un element din mediu, asimilându-l cu mediu.
Odată asimilat, focusul copilului se mută către alt element. Spre exemplu, limbajul va putea fi
insușit cu mare usurință în primii ani, DAR, dacă copilul nu a fost expus deloc la interacțiune
verbală, constantă, capacitatea de a dezvolta limbaj se pierde.
Toate acestea construiesc INDEPENDENȚA FUNCȚIONALĂ A COPILULUI – ”ajută-
mă să fac singur”.

Sună pompos, dar în sine este foarte simplu. Copilul poate, singur sau cu un ajutor
minim, să rezolve sarcini și acțiuni care satisfac nevoile sale de bază: își pregătește și mănâncă
singur o gustare, se schimbă singur de haine, înțelege cum funcționează regulile din mediu și
acționează din proprie inițiativă, dă dovadă de autocontrol, arată empatie față de semenii săi și
are grijă de mediu. Sună ideal, nu? Ei bine, toate acestea se pot obține printr-un ghidaj fin,
constant, prin observare și pregătire a activităților și mediului de către adulți.

Părinții care doresc să își crească copiii după metoda Montessori trebuie să se ocupe de
amenajarea spațiului încă de la naștere

Primii trei ani de viață sunt unici în evoluția celui mic și aș putea spune esențiali.
Niciodată creierul lui nu va mai avea parte de un asemenea boom în dezvoltare. În primul an de
viață, bebelușul trece de la o stare fiziologică primară, cu mișcări predominant involuntare,
incapabil să supraviețuiască de unul singur, la un copil care merge, care înțelege limbajul și
poate comunica verbal, care se hrănește și se joacă independent. La finele celor trei ani avem
deja bazele personalității și abilitățile necesare pentru a purcede în procesele cognitive
superioare.
Nu putem aștepta ca el să ajungă într-un anumit stadiu de dezvoltare ca să ne apucăm de
treabă, pentru că asta înseamnă că noi am ratat deja etapa respectivă.
Întotdeauna vom fi pregătiți în avans, pentru că fiecare copil e diferit și își urmează
propriul ritm de dezvoltare. Nu am de unde să știu exact momentul în care se va roti sau va apuca
o jucărie sau când va merge sau va rosti primele cuvinte. Totul este deja pregătit și oferit un pic
înainte pentru a-l stimula.
Camera copilului trebuie să ofere în primul rând siguranță, să fie aerisită, ordonată și
frumoasă, să imprime căldura umană.
Bebelușii și copiii mici au nevoie de iubire și contact uman în primul rând, abia apoi au
nevoie de obiecte. Mobilierul, obiectele și activitățile pe care le punem în camera copilului vor
lua în considerare accesul vizual la tot ce există în camera sa și  independența în mișcare:
 O opțiune foarte bună este pătuțul sau salteaua la sol, fără gărduleț, ce permite atât o
vedere de ansamblu a camerei, cât și independența de mișcare
 Oglinda și salteluța de mișcare oferă un cumul de experiențe esențiale în primul an
 Bineînțeles, vor exista masa de schimbat sau scaunul de alăptare pentru adult, un
dulăpior/comodă de depozitare la care, mai tarziu, copilul să aibă acces ușor.
 Treptat, se vor adăuga: un raft scund pe care stau ordonat câteva jucării din materiale de
calitate
 Tot în zonă, va aparea colțul de lectură. Cărțile se pot introduce încă de la 4-5 luni, în
funcție de interesul celui mic. Sunt o oportunitate grozavă de a oferi vocabular.
 O măsuță mică de lucru cu scaun scund
 Camera pregătită pentru primul an de viață.
Activitățile din zona de joacă se vor axa pe
 Jucării (din materiale naturale sau plastic de bună calitate) pentru lucrul cu mânuțele
 Cărți diverse pentru dezvoltarea limbajului, în special a vocabularului. Tot aici pot cânta
împreuna cu părinții sau la diverse instrumente.
 Zona de artă – activități ce dezvoltă exprimarea creativă prin simțuri.
Implicare copilului în viața de zi cu zi, viața practică se face pe măsură ce crește
La bucătărie se pot amenaja o măsuță și un scăunel unde să servească gustarea sau un
scaun înalt pus direct la masa adulților. Copilul va servi mesele principale împreuna cu adulții ori
de câte ori se poate, pentru că servirea mesei împreună pune bazele comportamentului social. Pe
hol, un mic scăunel și un cuier la nivelul său, la baie un înălțător etc.. De fapt, peste tot în casă se
fac mici ajustări ca el să fie bine primit în camerele respective.
Ceea ce recomand în plus fața de cele expuse sunt absența televizorului și a ecranelor de
orice fel, cel puțin până la vârsta de doi ani.
În abordarea filozofiei  Montessori este nevoie de coerență. Și nu numai în organizarea
fizică a spațiului, cât mai ales în privința respectării principiului de independență „ajută-mă să
fac singur”.
Poate părinții nu sunt cei mai grozavi organizatori și planificatori sau nu au timp și
resurse pentru a organiza spațiul „ca la carte”, dar atâta timp cât copilul va fi încurajat să facă
singur lucrurile, va fi implicat în viața de zi cu zi, va fi susținut cu dragoste și respectat mai ales
în privința deciziilor luate pentru el, atunci vor putea fi continuare principiile Montessori și în
spațiul de acasă.
Pentru a readapta un spațiu care nu a fost gândit de la început în stil Montessori
trebuie să ne centrăm pe nevoile copilului
Urmărim cu atenție o perioadă unde se află copilul ca și dezvoltare și către ce activități
înclină – e atras de creioane, pixuri sau găsește plăcere în a construi, sau poate îi place mult apa
la bucatarie și se joacă de-a gătitul etc. Ne informăm despre ce am putea sa pregătim în camera
lui și începem sa facem un plan – cumpărăm eventual coșuri pentru jucării, facem accesibile lui
câteva sertare, creăm un mic spațiu de lectură sau aducem o măsuță joasa pentru lucru.
Orice modificare pe care o aducem, o vom face treptat și împreuna cu copilul. Nu
schimbăm niciodată radical camera peste noapte. Iar pentru a păstra ordinea, este nevoie de un
spațiu de depozitare a jucăriilor la care copilul nu are acces. Putem oferi 2-3 jucării sau cărți din
fiecare categorie pe care le rotim la una, două săptămâni. Totul va fi păstrat simplu, la nivelul lui,
astfel încât să le poată folosi cu ușurință dar să le poată pune și la loc.

Ce principii Montessori se aplică la școală?

Cum se adaptează programa românească din sistemul de stat la metoda Montessori
 În scoală, mai mult ca oricând se va pune accent pe lucrul în echipă, pe proiecte sau pe un
minim de interacțiune între copii, încurajându-i să lucreze câte 3-4 la o masă, fiecare cu
materialul ales.
Nu există bănci, ci numai mese comune de lucru, covorașe de lucru, zone de lectură
comune și bineînțeles, podeaua pentru proiectele uriașe ale școlarilor.
Nu aș spune că există o adaptare a programei școlare tradiționale la alternativ, însă eu nu
coordonez clase de școlari. Educația Montessori funcționează pe cicluri de lucru de 3 ani. Se
stabilesc niste obiective pentru fiecare ciclu, iar învățătorul, prin multe ore de observare,
ghidează în acești trei ani copilul astfel încât acesta să dobândească noțiunile, cunoștințele și
abilitățile necesare pentru a trece în ciclul următor.
Nu există evaluări zilnice/săptămânale, ci periodic exista discuții individuale între
școlar/pedagog și părinte/pedagog pentru a seta obiective comune în perioada următoare, astfel
încât acesta să aibă oportunitatea de a accesa toate informațiile.

Montessori în România

Pedagogia Montessori a fost întemeiată de către Maria Montessori, în Italia, în anul 1907,
după care s-a extins în multe locuri din Italia și în alte țări. În Romania pedagogia Montessori a
fost promovată începând cu anul 1933. La noi, Prima școală “ Montessori” s-a înființat cu titlul
experimental, în anul 1934, sub conducerea lui I.R. Pogoneanu și I.Sulea Firu, pe lângă
seminarul pedagogic universitar “ Titu Maiorescu” din București.

PEDAGOGIA STEP BY STEP

Educaţia tradiţională este concepută ca o artă de-a conduce copilul spre asimilarea
normelor societăţii civilizate prin reproducerea sistemului socio-cultural existent. Implicit,
pedagogia tradiţională consideră că la o anumită vârstă copiii vor trebui să acumuleze o anume
calitate şi cantitate de cunoştinţe şi să poată asimila anumite comportamente.
În acest sistem copilul învaţă prin reproducerea modelului dat. Educaţia este
generalizatoare, egalizatoare, după un model, care nu este întotdeauna înţeles de către copil cu
toate că este probat şi acceptat de către adulţi. Performanţa rezultată se evaluează, prin notare.
Astfel nota, prin judecată de valoare asociată, devine „vină” sau „merit” a copilului.
În sens modern, educaţia se bazează pe achiziţiile psihologiei dezvoltării copilului şi
vizează cultivarea tuturor calităţilor potenţiale ale acestuia. Cercetările contemporane privind
dezvoltarea ne spun că persoane diferite se dezvoltă în ritmuri diferite şi că există perioade
critice individualizate de dezvoltare.
Copilul învaţă prin descoperire în interacţiunea sa cu mediul. Interacţiunea cu mediul şi
motivaţia explorării este cultivată de pedagog. Metodele şi mijloacele de explorare şi cunoaştere
ale copilului sunt individuale, adesea neaşteptate, originale. Educaţia este individualizată, copilul
merge spre cunoaşterea lumii înconjurătoare şi identificarea comportamentelor utile, pe căi
personale.

Cum arată o clasă Step by Step ?

Într-o clasă Step by Step nu veţi găsi bănci rigide, ci mese mobile cu scăunele de jur
împrejur. Anumite activităţi se desfăşoară cu copiii aşezaţi pe podea (ceea ce place copiilor).
Mesele sunt delimitate între ele de rafturi cu materiale didactice specifice unei activităţi
(matematică, ştiinţe, arte, citire, construcţii, scriere), constituind astfel Centrele de activitate.
Pe pereţi veţi vedea diferite materiale care personalizează copiii (poze sau semne proprii
fiecăruia, date de naştere, etc) şi care planifică – în conformitate cu alegerea fiecăruia, activităţile
elevilor pe ziua sau saptamâna în curs, precum şi responsabilităţile lor. Veţi mai vedea afişate
regulile clasei, care sunt stabilite şi discutate pentru a fi înţelese de comun acord.
De asemenea se pot vedea, calendarul personalizat al zilelor scurse şi viitoare, cu
evenimentele ce interesează (cum a fost ziua din punct de vedere al vremii, evenimente
petrecute, aniversări, celebrări, serbări, termene) consemnate în dreptul fiecărei zile.
 Veţi mai întâlni materiale vizuale tematice, dar şi producţia copiilor din ultimele zile –
rezolvarea sarcinilor tematice ale acestora. Veţi fi poate surprinşi că şi cele greşite ori
neterminate sunt expuse fără a fi corectate. Vom explica mai jos – la răspunsul privînd evaluarea,
de ce. În mijlocul clasei, un spaţiu cât mai larg posibil este dominat de un scaun cu înscripţia
“Scaunul autorului”; este locul din care, fiecare copil îşi expune rezolvările, experienţele, ideile
proprii, în faţa celorlalţi colegi, în diferite momente ale zilei de activitate. Această postură îl face
pe copil responsabil în faţa celorlalţi copii, dar îi acordă fiecăruia, la momentul respectiv, atenţia
şi respectul cuvenite.

Cum se face evaluarea copilului în învăţământul primar Step by Step

a. Copilul îşi prezintă, din scaunul autorului, rezolvările sarcinilor la fiecare centru de
activitate, precum şi orice rezultat al activitaţii sale extraşcolare (la întâlnirea de dimineaţă).
Completările, întrebările, înţelesurile celorlalţi şi întrebările conducătoare ale învăţătorului îl vor
face să-şi înteleagă corectitudinea sau incorectitudinea demersului, fără să fie notat, clasificat.
b. Lucrările cu rezolvările sarcinilor, ale tuturor copiilor sunt expuse în clasă. Există –
fără a fi stigmatizantă – posibilitatea de comparare cu ceilalţi, de reflexie, de înţelegere şi de
corectare a demersurilor mentale neadecvate sau slab conturate. În timp, mapa cu lucrări a
fiecărui copil – cuprînzând lucrări datate şi comentate – devine oglinda progresului acestuia faţă
de el însuşi. Evaluarea privind chiar conţinutul lucrărilor, el însuşi, cadreke didactice şi alţii pot
constata progresele şi slăbiciunile sale. A le depaşi pe cele din urmă nu este decât o chestiune de
motivaţie, de-a se şimţi bine în contextul de învăţare, curiozitatea proprie copilului fiind
suficientă pentru progres.
c. Fiecare copil are un caiet de evaluare, în care demersurile de progres pe fiecare proces
de cunoaştere sunt înregistrate descriptiv, la câteva zile de observare a fiecărui copil. A constata
că un copil face operaţii de adunare cu două cifre (trecere peste zece) în mod constant şi bine la o
anume dată, este oricum o evaluare mai consistentă, are o semnificaţie clară, decât o nota de 4, 7,
sau 10, ori un calificativ cu litere, golit de semnificaţii de conţinut.
Părinţii au astfel posibilitatea de a-şi evalua copiii în mai multe moduri: Participând la
clasă şi constatând eficienţa în rezolvarea sarcinilor de un anume tip, răsfoind mapa personală a
copilului – unde găseşte evoluţia în timp a rezultatelor sarcinilor copilului, sau urmărînd caietul
de evaluare al învaţătorilor. În plus o discuţie deschisă despre progrese şi dificultăţi, despre unde
se poate insista acasă şi cum se poate face aceasta, astfel încât să nu ducă la confuzii în mintea şi
sufletul copilului este de recomandat. (Evitarea situaţiilor de tip „una mi se cere acasă şi alta la
şcoală!”).

Cum arată o zi în clasa Step by Step

Dimineaţa copiii sosesc la şcoală. Unul dintre învăţători îi primeşte, copiii îşi pregătesc
ţinuta confortabilă (sau se şi descalţă, şi încalţă pantofi lejeri, ori rămân în ciorapi, clasa fiind
prevazută cu mochetă). Să nu vă surprindă că adesea copiii stau pe jos în spaţiul comun, în cerc.
Programul propriu zis începe cu ÎNTÂLNIREA DE DIMINEAŢĂ care porneşte cu
prezentarea AGENDEI ZILEI. Ea reprezintă planificarea activitaţilor zilei de azi. Au loc
întrebări şi precizări până când se constată că planul de activităţi a fost însuşit şi acceptat. Un alt
moment este calendarul zilei de azi. Precizarea zilei, a datei, a evenimentelor sociale şi personale
legate de ziua de azi, înclusiv aspectul vremii, comentariile şi întrebările.
Urmează apoi MESAJUL ZILEI – un mesaj conceput de învăţător pentru a introduce
cunostinţele sau deprinderile noi de achiziţionat şi de prelucrat pe Centrele de activităţi. Mesajul
dă prilejul de introducere – de dorit interactiv – a noţiunilor noi şi reamintirea celor anterioare,
prin dirijarea întrebărilor şi abilităţilor copiilor.

Step by Step în România

Asociaţia “Centrul Step by Step pentru Educaţie şi Dezvoltare Profesională”, organizaţie

neguvernamentală, non profit, înregistrată ca persoană juridică în martie 1998 a preluat
coordonarea programului de educaţie alternativă Step by Step.
 Programul Step by Step este acreditat ca alternativă de către Ministerul Educaţiei
Naţionale în conformitate cu aprobarea Consiliului pentru alternative nr. 10015 dîn 30 mai 1995.
În urma Protocolului de colaborare între Asociaţia Centrul Step by Step pentru Educaţie
şi Dezvoltare Profeşională şi Ministerul Educaţiei Naţionale, cu nr. 365/BO din 26 aprilie 2012,
alternativa Step by Step se aplică în învăţământul public astfel:
În anul școlar 2021-2022, Alternativa Step by Step este aplicată în  95 de localități, în 530
de grupe  și în 770 de clase primare și gimnaziale. 
În întreaga țară, Alternativa educațională Step by Step este prezentă în 251 de unități de
învățământ public și în 3 unități de învățământ privat, potrivit datelor Centrului Step by Step. 
Centrul pentru Educație și Dezvoltare Profesională Step by Step operează două centre
private de excelență în educație – o grădinița (Bambi) și o școală gimnazială (Step by Step). Tot
ce se inovează în cele două centre merge mai departe în sistem prin programele noastre de
dezvoltare profesionala continuă, la care participă toți profesioniștii alternativei, în fiecare an. 

PEDAGOGIA FREINET

Célestin Freinet (15 octombrie 1896, Gars, Alpes-Maritimes - 08 octombrie 1966) a fost
un pedagog francez remarcabil și reformator educațional.
Zilele sale de şcoala au fost profund neplăcute pentru el, acestea afectând metodele sale
de predare și dorința de reformă. În 1920, el a devenit un învățător elementar în satul Le Bar-sur-
Loup. Aici a început Freinet să-şi dezvolte metodele sale de predare.
În 1923 Freinet a cumpărat o tipografie, inițial pentru a ajuta cu învățătura sa, însă de la
leziunile pulmonare a fost dificil pentru el să vorbească perioade lungi de timp. Prin intermediul
acestei prese, a tipărit texte și ziare gratuite pentru elevii săi. Copiii aveau rolul de a compune
propriile lucrări pentru presa, să discute și să le editeze ca un grup, înainte de a le prezenta ca un
efort de echipă. Ziarele au fost schimbate cu cele de la alte școli, iar treptat aceste texte au
înlocuit manualele convenţionale.
Metodele de predare ale lui Freinet au fost în contradicție cu politica oficială a
Consiliului Național de Educație, el dându-şi demisia în 1935, pentru a începe propria școală în
Vence. Freinet se integrează cu particularităţile lui, mişcării pedagogice franceze care, iniţiate de
către Robin şi Demolins, aveau să continue cu activitatea lui Cousinet şi Profit, contemporanii
săi.
Pe lângă netolerarea metodelor tradiţionale, comună tuturor specialiştilor pedagogici şi
“şcolii noi”, găsim întradevăr la Freinet o mai mare conştientizare a raportului şcoală-societate,
care eliberează şcoala de elementul abstract ce nu a fost ocolit de câteva “şcoli noi” şi în special,
găsim o revendicare neretorică a profesorului de ciclu elementar-“primar” căruia îi era
încredinţată deloc uşoara sarcină de a aduce la îndeplinire reforma educativă.

Principiile pedagogiei Freinet

Pedagogia Freinet este o şcoală modernă care pregăteşte copii de azi să trăiască în lumea
de mâine şi e fondată pe valori universale: responsabilitate, autonomie, cooperare, întrajutorare.
Este centrată pe copil luând în considerare cele trei componente ale personalităţii sale: unicitate,
diversitate, globalitate. De aici decurg cele patru principii ale alternativei pedagogice Freinet:

1.     Pedagogie centrată pe copil

“Veţi fi la nivelul copiilor. Îi veţi vedea cu ochi, nu de pedagog şi de şef, ci cu ochi de
om şi de copil şi veţi reduce imediat, prin acest fapt, distanţa periculoasă care există, în clasele
tradiţionale, între elev şi profesor” spune Freinet.
Coborât de la catedră, profesorul este mai prezent şi mai important, căci el trebuie să
creeze neîncetat. El nu mai are alte mijloace de a se impune decât iradierea persoanei sale,
credibilitatea, valoarea sa.
Educatorul urmează să se adapteze la trebuinţele copilului, să ia în considerare interesele
şi înclinaţiile sale. Învăţătorul ajută şi nu controlează, ameninţă, atenţionează, sau pedepseşte.
2.     Pedagogia muncii motivate
 Educaţia trebuie să-şi găsească motorul esenţial în muncă creatoare, liber aleasă şi
asumată. În cucerirea autonomiei fiecare trebuie să inveţe să-şi fixeze singur obiectivele, în loc
să aştepte să-i fie mereu impuse din exterior.
Aceasta trebuie să aibă drept punct de plecare copilul real cu nevoile sale fireşti, efortul
celui educat fiind comparat cu respiraţia voluptoasă a aerului sonor „al unei dimineţi de
primăvară”. Şcoala trebuie să asigure continuitatea cu valorile trecutului.

3.     Pedagogie personalizată

Munca individualizată este una din tehnicile de învăţare ale pedagogiei Freinet care
vizează plasarea copilului în centrul sistemului educativ, ţinând seama de achiziţiile sale, de
ritmurile şi de capacitatea sa de a deveni actor al propriei învăţări.
Copilul nu va fi supus modelelor prestabilite, ci acceptat ca atare, cu personalitatea lui.
4.     Pedagogie a comunicării şi a cooperării
Libera exprimare nu este invenţia unui elev deosebit de creativ, ea este manifestarea
însăşi a Vieţii. Libera exprimare pedagogică trebuie să permită fiecăruia să-şi redea sentimentele,
emoţiile, impresiile, cugetările, îndoielile. Toţi copiii, dacă n-au fost încă descurajaţi, percep
nevoia şi dorinţa de a se exprima, de a comunica între ei cu instrumentele de care dispun
(vorbirea, scrisul, desenul etc).
Tehnicile pedagogiei Freinet

  Pedagogia Freinet îşi propune să contribuie la construirea unei şcoli dinamice, active,
moderne, folosind tehnici şi procedee simple, la îndemâna oricui. În accepţiunea lui Freinet,
tehnicile educative sunt un ansamblu de instrumente materiale şi procedee didactice care pot
ajuta copilul în procesul de formare. Ele, neprovenind din cercetări teoretice, ci din
experimentarea directă a celor care lucrează în cadrul şcolii, permit modificarea şi îmbogăţirea
lor. Introducerea mai multor tehnici didactice contribuie la optimizarea relaţiei învăţător-elev.
Toate tehnicile pot fi utilizate cu succes la toate clasele din învăţământul tradiţional, nu
numai în clasele Freinet.
Aceste tehnici sunt:
             Textul liber- promovează ideea de a acorda elevului o nelimitata libertate de exprimare
si manifestare.”Un text liber este,aşa cum indică numele,un text pe care copilul îl scrie în mod
liber, când are chef să-l scrie şi pe tema care îl inspiră”.(C. Freinet)
        Jurnalul şcolar- este un mijloc de exprimare, care respectă libertatea de opinie, pentru că
publică ceea ce gândesc copii. Este totodată un mijloc de comunicare, de socializare şi de
formare civică,şi nu în ultimul rând un mijloc de învăţare.
        Corespondenţa şcolară- permite deschiderea şcolii spre viaţă, lărgirea câmpului de relaţii
afective, permite copilului să se construiască.
        Ancheta documentară- este o tehnică complexă de învăţare. Pentru realizarea ei se
parcurg mai mulţi paşi: precizarea temei şi a modului de abordare, partea de cercetare,
prelucrarea informaţiei, bilanţul fiecărei etape, realizarea formei finale.

Freinet în România

Emil Florescu, a fost un pionier at pedagogiei Freinet in perioada interbelică. Ajuns

dascăl in mai multe sate din judelut Timiș, în anul 1926, sub influența lui Freinet, a inceput să fie
preocupat de ideea organizării unui mediu gcolar care să se apropie, și să corespundă, cât mai
mult nizuințelor copilăriei și sub impulsul necesităților și preocupărilor sa poată invăța in mod
natural.