“Darul meu pentru pruncul împărat”

Personaje: Ana fetița săracă, trei magi, trei păstori, cor de îngeri (7-10 copii),
Iosif și Maria, povestitorul.

(Ana stă pe o cutie de lemn și plânge)

Povestitorul: Ana era singurul copil al unei familii foarte sărace care locuia
într-un sătuc de lângă micuțul oraș Betleem.
Problema cea mai mare a Anei nu era sărăcia, ci faptul că în anul care s-a scurs
i-a murit și tatăl, iar acum nu mai avea pe nimeni. Mama îi murise la naștere și
de atunci tatăl ei a crescut-o cu mare grijă și iubire chiar dacă a trebuit să
muncească din greu, iar în sătucul în care trăiau se găsea foarte greu de
muncă. De câteva luni, de când a rămas singură, Ana a trăit mai mult din mila
oamenilor din sat care îi mai dădeau când și când ceva de mâncare. Cu toate ca
avea doar nouă ani, Ana învățase să se îngrijească singură. De multe ori îi ajuta
pe oamenii din sat la treaba din gospodărie iar oamenii îi dădeau mâncare,
hăinițe și câteodată chiar și câtiva bănuți. Ana nu a răbdat foamea niciodată și
nu se putea plânge că nu are mâncare sau alte lucruri de care avea nevoie,
fiindcă oamenii din micuțul sat se îngrijeau ca fetița să nu ducă lipsă. Cu toate
acestea inima fetiței era foarte tristă, și de multe ori vorbea despre tristețea ei
în timp ce lacrimile îi curgeau pe obraji.

Ana: ( în timp ce plânge)

– eu nu am pe nimeni”¦..mama a murit, acum și tata s-a dus, nu este nimeni
care să mă iubească, nimeni care să aibă grijă de mine, sunt singură și nu am
nici un motiv de bucurie.
– De ce Doamne?…de ce nu am și eu o familie,… pe cineva care să vorbească cu
mine, frați care să se joace cu mine,.. de ce nu am și eu pe cineva care să mă
iubească.

(trei păstori se apropie și vorbesc între ei)

Păstorii: 
– Ce veste minunată !!! fiul lui Dumnezeu s-a născut în lumea noastră.
– Haideți să ne grăbim, să ajungem cât mai repede la staulul despre care ne-a
vorbit îngerul.
Ana: -Un înger? Despre ce vorbesc acești păstori?
– Să alerg după ei și să-i întreb.
– Hei păstorilor, așteptați puțin, vreau să vă întreb ceva ! Ohh, ce repede merg,
hei așteptați”¦”¦.au plecat.
– Nu pot să mă duc după ei fiindcă nu stiu unde s-au dus și îmi este frică, este
prea întuneric afară.

( Ana se duce și se așează din nou pe ladă și stă câteva momente

îngândurată )

Ana: – Oare despre ce vorbeau acei păstori? Un înger, care le-a spus ceva
important?
– Parcă l-am auzit pe unul dintre ei spunând că un înger li s-a arătat și le-a spus
că Fiul lui Dumnezeu s-a născut în noaptea asta într-un staul din apropiere. Nu
știu ce sămai cred, însă păstorii păreau foarte bucuroși ,”¦și grăbiți în același
timp.
– Mă întreb, ce se întâmplă oare?
Povestitorul: – In timp ce Ana se gândea cu uimire la ce au spus păstorii, pe
drumul care trecea pe lângă căsuța ei au început să se audă din nou voci.

( trei magi vin călări pe cămile, vorbind între ei cu înflăcărare )

( Ana merge să vadă cine vine pe drum la ora asta târzie)

Magii: – Cred că nu mai avem mult de mers. Steaua pare foarte aproape de
acest loc.
– Abia aștept să-L văd pe prunc, să mă închin înaintea Lui și să îi dau darul care
l-am adus special pentru acest prunc sfânt.
– Da, și noi așteptăm cu nerăbdare să ajungem cât mai repede. Să ne grăbim.
Ana: – Hei,..stați puțin !!! Unde mergeți așa grăbiți în miez de noapte?… și
despre ce prunc sfânt vorbeați,… și cine sunteți ?
Magii: – Bună seara fetițo! Ce faci la ora asta târzie afară?
Ana: – Bună seara ! am auzit că vine cineva pe drum și ieșit repede să văd cine
este, … fiindcă puțin mai devreme au trecut pe aici câțiva păstori care erau
foarte grăbiți, și i-am auzit vorbind despre un înger care le-a spus că în noaptea
asta s-a născut fiul lui Dumnezeu.
Magii: – Pentru asta am venit și noi ! să îl vedem pe acest prunc, să ne
închinăm lui și să-i dăm darurile care i le-am adus, căci pruncul acesta este
special. Noi venim din răsărit, dintr-o țară foarte îndepărtată. Pe când eram în
țara noastră am văzut că a apărut pe cer o stea nouă care strălucea foarte tare.
Atunci ne-am uitat în cărți și am citit despreo profeție care spunea că în orașul
Betleem se va naște fiul lui DumnezeuCând am văzut steaua am știut că
profeția pe care am citit-o s-a împlinit și fiul Lui Dumnezeu s-a născut în lumea
noastră în chip de copilaș.
– Acum suntem foarte aproape, căci iată că steaua care ne-a condus din țara
noastră până aici, s-a oprit deasupra Betleemului, nu foarte departe.
Ana: – Ooo”¦! ce veste minunată; vreau să vin și eu cu voi, mă luați vă rog ?
Magii: – Te-am fi luat, dar nu mai avem loc pe cămile și trebuie să plecăm
acum, fiindcă vrem să ajungem cât mai repede la prunc.
– La revedere și numai bine fetițo.

( magii se îndepărtează încet, încet)

Ana: – Iar am rămas sigur㔦..Ohhh”¦ Așa de mult aș fi vrut să merg și eu cu

magii. Și uite ce frumoasă este steaua pe care mi-au arătat-o; cum de nu am
observat-o până acum?
– Cred că se întâmplă ceva neobișnuit în această noapte!..mai întâi păstorii care
erau așa de bucuroși și grăbiți, iar acum acești magi care au venit dintr-o țară
îndepărtată ca să se închine pruncului despre care au zis că este fiul lui
Dumnezeu.
Povestitorul: – Ana nu mai știa ce să creadă; prea multe lucruri uimitoare se
petrecuseră într-un timp atât de scurt. Inima fetiței era umplută de curiozitate
și uimire. S-a așezat pe lada pe care stătea de multe ori atunci când se gândea,
și dintr-o dată parcă a început să se audă în depărtare un cântec frumos care
răsuna tot mai tare.

( un cor de îngeri apare lângă iesle cântând ““ Clorie s-a născut Mesia)

Ana: – Ce se aude? “¦ parcă e un cântec; dar cine cântă acum la miezul nopții?
– Se aude din direcția în care au plecat păstorii și magii. Ce cântec frumos!!!
Povestitorul: – Fetița era cuprinsă de o bucurie cum nu mai avusese niciodată.
Dintr-o dată i-a venit o idee.
Ana: Știu că e-ntuneric, însă mă voi duce și eu spre locul unde luminează
steaua. Vreau să văd ce se întâmplă; .. vreau sa-l văd și eu pe prunc”¦
– Dar stai puțin!…magii au zis că i-au adus daruri. Da..! nici eu nu mă pot duce
cu mâna goală. Dar ce să-i duc pruncului?
Povestitorul: După ce s-a gândit câteva momente, Ana și-a dat seama că nu
are nici un lucru mai de valoare pe care să il poată duce acestui prunc special,
cum il numiseră magii
Ana: – Eu sunt săracă, ce aș putea să îi duc pruncului, care este fiul lui
Dumnezeu?
Povestitorul: – Dintr-o dată fața fetiței s-a luminat.
Ana: – Știu ce voi face!… nu am aur ca și magii sau alte daruri prețioase, dar o
să merg să-l văd pe prunc, o să mă închin înaintea Lui și o să îi ofer inima și
viața mea.

( Ana pleacă la drum bucuroasă )

( Ana se apropie de staul )

Ana: – Uite!!!… steaua este deasupra acestui staul micuț. Cred că pruncul este
înăuntru; să merg în liniște”¦.. Într-adevăr aici este!… uite-i și pe păstori și pe
magi și uite-l și pe prunc.

( Ana se apropie încet de iesle și îngenunchiază)

Ana: – Pruncule drag”¦”¦ eu sunt o fetiță săracă și nu am putut să-ți aduc un

dar, însă vreau să îți dau ce am eu mai prețios; inima și viața mea vreau să ți le
dau ție prunc sfânt și vreau să-ți mulțumesc pentru că ai venit în lumea noastră
ca să ne aduci lumina și viața adevărată. Îți multumesc că ai venit ca să ne
eliberezi de păcate, să alungi întunericul din viețile noastre și să ne dai prin
credința în tine o viață fericită.
Povestitorul: – În timp ce toți stăteau uimiți în jurul pruncului, iar Ana îi
mulțumea Lui Dumnezeu pentru iubirea pe care și-a arătat-o prin faptul că L-a
trimis pe fiul Său în lumea noastră ca să ne aducă viața, un cor de îngeri lăuda
pe Dumnezeu în noaptea aceea plină de bucurie.
Corul de îngeri: – Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte și pace pe
pământ între oamenii plăcuți Lui.