La urat (ziua I)

Povestitorul: Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când mă gândesc la locul

naşterii mele, la casa părintească din Humuleşti, la stâlpul hornului unde
lega mama o şfoară cu motocei la capăt, de crăpau mâţele jucându-se cu ei,
la prichiciul vetrei cel humuit, de care mă ţineam când începusem a merge
copăcel, la cuptorul pe care mă ascundeam când ne jucam hazul şi farmecul
copilăresc, parcă-mi tresaltă inima şi acum de bucurie. Şi, Doamne, frumos
era pe atunci, căci şi părinţii şi fraţii, şi surorile îmi era sănătoşi, şi casa îmi
era îndestulată, şi copiii şi copilele megieşilor erau mereu în petrecere cu
noi, şi toate îmi mergeau după plac, fără leac de supărare, de parcă era toată
lumea a mea.
Odată de Sfântul Vasile, ne luasem noi vreo câţiva băieţi din sat, să ne
ducem cu uratul. Şi în ajunul Sfântului Vasile, toată ziua am stat pe capul
tatei, să îmi facă şi mie un buhai sau un harapnic.
Nică: Fă-mi şi mie un buhai, tătucă! Sau măcar un harapnic, că m-am prins
cu tovarăşii mei să ne ducem cu plugul.
Ştefan: Doamne, ce harapnic ţi-oi da eu, de nu l-ai putea duce!
Nică: Tătucă…
Ştefan: Plug îţi trebuie? Nu ai ce mânca la casa mea? Vrei să te buşească
nandralăii aceia prin omăt? Acuş te descalţ. (Nică îşi ia ciubotele mai bine
în picioare ia o băşică de porc uscată pe care o umple cu grăunţe şi fuge la
prietenii săi care sunt pe uliţă)
Nică (vorbind prietenilor săi): Eu spun să o luăm din capul satului, de la
părintele Oşlobanu.
Zaharia lui Gâtlan: Ba nu, căci părintele e hârsit şi nu are să ne meargă
bine.
Mogorogea: Hai să o luăm cum spune Nică si umblăm tot satul.
Nică: Haide odată că ne ia frigul la picioare! (au plecat şi se aşează la
fereastra părintelui Oşlobanu pentru a ura, dar nu apucă să sune de două,
trei ori din tălănci că iese părintele cu un lemn în mână)
Părintele Oşlobanu: Abia s-au culcat găinile şi voi aţi şi început? Ia staţi
oleacă, blestemaţilor, să vă dau eu!(aruncă după ei cu bucata de lemn şi
băieţii fug speriaţi pe uliţă)
Zaharia lui Gâtlan: Măi al dracului de venetic de preot.
Mogorogea: De l-am vedea dus pe năsălie la biserica de sub cetate, unde
slujeşte.
Nică: Drele pe podele şi bureţi pe păreţi, câte pene pe cucoşi, atâţia copii
burduhoşi. Na măcar atâta. (râd)
Zaharia: Să îl lăsăm în pace căci de la feţele bisericeşti nu ieşi cu firmitura
în barbă. Hai mai bine să intrăm aici, la casa asta de gospodari. (aceştia
intră in curtea unei case şi se aşează la fereastră)
Nică: Ură tu măi Mogorogea, iar noi Zaharie să pufnim din gura ca
buhaiul. (încep a ura şi iese din casa gospodina cu cociorva în mână,
ameninţându-i)
Gospodina: Vai aprinde-vă para focului să vă aprindă! Dar cum se cheamă
asta? Nici nu s-au copt colacii şi voi aţi venit la fereastră. În obrazul cui v-a
învăţat. (băieţii fug unde văd cu ochii)
Nică: Drele pe podele şi bureţi pe păreţi, câte pene pe cucoşi, atâţia copii
burduhoşi. . Na măcar atâta. (râd)
Zaharia: Lasă măi că ne ajunge din urmă.
Mogorogea: Dar bun pocinog o mai fost preotul asta.(spuse acesta după ce
au scăpat de gospodină). Se pare ca anul asta am fost blestemaţi.
Nică: Încă două, trei case de acestea şi ne fugăresc oamenii din sat.
Zaharia: Mai bine mergem la culcare, poate la anul vom avea mai mult
noroc.
Povestitorul: Băieţii s-au despărţit şi au pornit fiecare spre casa
părintească.
Nică: Sărut mâna mămucă, sărut mâna tătucă!
Smaranda: Da bine, măi plimbăreţule, pe unde îţi sticlesc ochii în ceas de
ajun? În loc să stai acolo iaca la căldură pe cuptor…
Nică: Am fost cu plugul…
Ştefan: Da parcă nu aşa ne-a fost înţelegerea!
Nică: Nu tătucă.
Ştefan: Şi batăr ai adunat ceva colaci?
Smaranda (îi scoate ciubotele din picioare lui Nică şi îi ia traista din gât)
: Mai mult de o grămadă (scutură în acest timp traista). Uite picioarele sunt
îngheţate bocnă! Hai treci şi mănâncă ceva că ai fi flămânzit de atâta
muncă (şi îi dă iaurt de mâncare). Dar cine o fi smântânit oalele iar?
(uitându-se la oala cu iaurt) Nu mai este nici oleacă de smântână în
ulcioare, doar chişleag!
Nică (vinovat, caută o ieşire): Poate au luat iar strigoaicele mana de la vaci,
mămucă.
Smaranda: Doamne, de îl voi prinde odată pe strigoiul acela la oalele cu
smântână, nu îl va putea scăpa tot neamul strigoilor din mâna mea. Urât mi-
a fost în viaţă omul viclean şi lingău, drept să îţi spun dragul mamei.
Ştefan: Ei da, lasă-l măi femeie! Pentru o lingură de smântână scoţi sufletul
din om.
Smaranda: Ce îţi pasă ţie măi bărbate, că nu stai toată ziua cu ei, să vezi
cât de cuminţi sunt, mititeii. Acum văd eu cine le ţine partea şi le ţine
hangul.
Ştefan: Îs copchii bre, ce vrei, aşa eram şi noi când eram ca ei…
Smaranda: Ia să îi fi sculat la treabă, şi atunci să vezi cum se codesc şi
cum se trâmboiesc…
Nică: Sărut mâna pentru masă mămucă…. (şi iese din scenă)
Ştefan: Nu ştii vorba aceea ”dacă-i cal, să tragă, dacă-i preot să cetească,
dacă e copchil să se joace”.
Smaranda: Apoi tu le dai mereu parale. Doamne de s-ar deschide undeva
vreo şcoala să îl duci de pe capul meu pe ista mare şi să cer dascălului să
îmi deie numai pielea şi ciubotele de pe el…
Ştefan: D-apoi ce atâta şcoală, măi femeie? Ce nu are băiatul ce mânca la
casa mea? Facem multă cheltuială prin acele şcoli. Nu face băiatul atâţia
bani cu straie cu tot, cât am dat eu pentru dânsul până acum.
Smaranda: Sărmane omule! Dacă nu ştii boabă de carte, cum ai să mă
înţelegi? Petre, crâşmarul nu-i aşa că ţi-a mâncat vreo 200 de lei? Vasile
din Bejani încă pe atâţia. Lui Velică şi lui Onofrei mereu găseşti să îi dai şi
să îi răzdai. Eu le ştiu pe toate, să nu crezi că doarme Smaranda. Şi pentru
băiat nu ai de unde să îi dai? Măi omule, mâi, ai să mori şi ai să te duci în
fundul iadului şi nu are cine să te scoată de acolo dacă nu ai să îţi laşi
copilul să meargă la seminar. De spovedanie fugi ca dracul de tămâie. La
slujbă mergi doar din paşti în paşti, nici nu mai ştii cum arată biserica! Aşa
te îngrijeşti tu de sufletul tău. Fundul iadului te aşteaptă.
Ştefan: Ia mai taci măi femeie, că Biserica e în inima omului şi dacă am să
mor, tot în Biserică am să şed. Nu mai fă şi tu atâta vorbă ca fariseul cel
făţarnic. Bate-te mai bine cu mâna peste gură şi zi ca vameşul: „Doamne ai
milă de mine, o femeie păcătoasă, ce nu îi dau pace bărbatului mai mereu”.
Povestitorul: Şi tot aşa se sfădeau cei doi soţi în privinţa viitorului lui
Nică, ba să meargă la şcoală, ba să nu meargă până când veni bunicul
băiatului David Creangă şi rezolvă problema.
David: Seara bună măi Fane, seara bună Smaranda. Am venit şi io oleacă
până la voi că îmi era urât singur acasă, mai ales acum de Sfântul Vasile.
Smaranda: E foarte bine că ai venit tată socrule pe la noi, poate îl convingi
tu pe Fănică să îl trimită pe Nică la şcoală ca să ajungă un preot bun, care
sa aibă cine să îl pomenească după ce o muri el.
Ştefan: Nu mai mă înnebuni atâta Smaranda să îl trimit pe Nică la şcoală
căci nu avem bani cu ce să îl întreţinem.
David: Lasă măi Smarandă şi mai Ştefănucă, nu vă mai îngrijiţi atâta, azi e
zi de sărbătoare, dar după ce trec sărbătorile, am să iau eu nepotul meu cu
mine şi am să îl duc cu Dumitru al meu la Broşteni, la profesorul Nicolae
Nanu, de la şcoala lui Baloş, şi veţi vedea ce va scoate el din băiat. Toţi
oamenii care au băieţi acolo la şcoală îs mulţumiţi.
Smaranda: Nu-i rău măi Ştefane, nu numaidecât pentru preoţie. Cartea îţi
va aduce şi oleacă de mângâiere, şi apoi de o vrea Domnul va merge şi la
seminar.
Ştefan: Bine zis tată, olecuţică de ştiinţă de carte prinde bine tuturor. Poate
e bine şi Nică să ştie a ceti şi a se însemna cu condeiul.
Povestitorul: Aşa a fost convins Ştefan a Petrei de tătâne său să îşi lase
odrasla să meargă la şcoală la Broşteni. Acolo avea să înveţe băiatul a citi
şi a scrie, iar Smaranda de acum încolo avea cu ce să se mândrească, doar
avea trimis băiatul la şcoală.

La cireşe (ziua a II-a)

Povestitorul: A trecut iarna,a venit şi primăvara totul a înverzit si copii din

satul Humuleşti se bucurau din ce în ce mai mult de vremea frumoasă. Au
înflorit copacii, au dat mugurii la vii, florile au început să aibă boboci si
încetul cu încetul s-au copt cireşele. Era într-o zi călduroasă de început de
iunie…
Nică (mergând în curte la moş Vasile,vorbind singur): Oare o fi acasă moş
Vasile? Bine ar fi să nu fie. (adresându-se mătuşii) Sărut mâna mătuşă
Mărioara. E acasă văru Ion? Că tare aş avea plăcere să mergem împreună la
scăldat.
Mărioara: Nu-i acasă Ion, s-a dus cu moşul său Vasile, sub cetate, la o
chiuă din Codreni, să aducă nişte sumane.
Nică: Ce am nimerit-o (spune Nică bucuros pe la spatele mătuşii). Îmi pare
rău că nu este acasă vărul Ion că tare aş fi vrut să mergem împreună la
scăldat. Dar dacă vine degrabă acasă să vină la scăldat, că mă găseşte
acolo. Atunci să rămâi sănătoasă mătuşă Mărioară (îi sărută mâna).
Povestitorul: După ce Nică a salutat-o politicos pe mătuşa sa a plecat din
curtea sa cu gândul că poate să fure cireşe. Mărioara l-a urmărit din priviri
pe Nică, suspicioasă până ce acesta a ieşit din curte. Acesta imediat a fugit
să fure cireşe. Mărioara cum l-a observat furând cireşe a şi venit la copac.
Mărioara: Dar bine, diavole, aici îţi este scăldatul? Coboară jos tâlharule,
că te voi învăţa eu minte, să mai vii la furat de cireşe!
Nică: Zău mătuşă, m-am suit doar ca să alung vrăbiile care ciugulesc
cireşele, nu zău.
Mărioara (urcându-se pe tulpina copacului): Stai măi porcane, că te
căpăceşte mătuşa Mărioara acuş. Îţi va mai trebui ţie cireşe la paştele
cailor. Numai scăldat nu aveai tu în cap să faci azi cu Ion. Îţi trebuie să furi
cireşe. Lasă că te prind eu acuş şi nu îţi va mai trebui să vii la furat de
cireşe niciodată.
Povestitorul: Nică coboară din copac şi o ia la fugă printr-un ogor de
cânepă şi mătuşa Mărioara încearcă să se ţină după le dar nu reuşeşte.
Mărioara (plângând şi fugărindu-l): Bunătate de cânepă… dar las că tot te
voi prinde eu pe tine diavole…
Nică: Mătuşă am vrut doar sa alung vrăbiile, nu am vrut altceva….
Mărioara: Cum ai vrut tu sa alungi vrăbiile când sânul îţi era plin de
cireşe. Lasă că iţi arăt eu şi vrăbii şi cireşe, ghiaure mic ce eşti.
Nică: Mătuşă mă jur că nu am vrut cireşele matale…
Povestitorul: Mătuşa Mărioara nu a putut să îl prindă pe Nică deoarece
acesta a sărit gardul unei grădini. Şi tot mergând din grădină în grădină a
ajuns acasă şi a fost cuminte toată ziulica. Mărioara între timp l-a anunţat
pe Ştefan de boacăna făcută de fiul său. Acesta supărat a venit acasă ca să îl
bată pe Nică.
Ştefan (intrând în curte, negru de supărare): Ia vino mai aproape de prispă
dragul tatei, să mai stăm şi noi oleacă de vorbă, că am şi eu să te întreb
ceva. Au fost bune cireşele moşului tău Vasile?
Nică (văzându-l pe tatăl său cum îşi scoate cureaua de la pantaloni): Eu…
Tătucă… (nu mai are timp să spună ce va că tatăl începe a-l croi)
Ştefan: Na pentru cânepa mătuşii Mărioara… Na pentru banii pe care i-am
plătit pe urma ta… Na pentru cireşe. Na pentru toate pagubele care mi le-ai
făcut azi. Na. Să îţi mai trebuiască ţie cireşe, că o sfecleşti de la mine rău de
tot. Ghiaure mic ce eşti,
Nică: Vălăleu tătucă, mă doare. Tătucă mă doare. Văleu…, văleu tătucă…
Ştefan: Aşa îţi trebuie că numai pagubă aduci la casa omului. Na pentru
cireşe. Na pentru cânepa mătuşii Mărioara. Na pentru banii pe care i-am dat
pe pielea ta. Să îţi mai trebuiască să furi cireşe….
Nică: Tătucă nu mai fur… nu mai da că nu mai fur. Mă doare tătucă…
Văleu tătucă… Mă doare tătucă.
Ştefan: Na măi ghiaure, că numai paguba produci la casa omului. Eu
muncesc şi tu distrugi totul, toate paralele pe care le aduc acasă le plătesc
pe urma ta la mătuşa Mărioara… Ghiaure… să te înveţi minte.
Nică: Tătucă mă jur că nu mai fur, mă jur tătucă, dar nu mai da că mă
doare. Văleleu… văleu, mă doare. Mămucă scapă-mă că mă doare…
Smaranda (venind în curte): Dar ce s-a întâmplat? De ce baţi măi copilul?
Tu nu vezi că acuş nu mai are suflare. L-ai învineţit tot cu cureaua ta….
Ştefan: Oare multe stricăciuni am să mai plătesc eu pe urma ta ghiaure?
Smaranda: Dar ce a făcut măi copilul?
Ştefan:(spunându-i lui Nică) De acum să ştii că te-ai ars la fericire cu mine
spânzuratule. (adresându-se soţiei)Femeie a furat cireşe de la moşul său
Vasile, dar asta nu e tot. După ce a furat cireşe a stricat şi toată cânepa
Mărioarei. Iar eu săracu de Ştefan să plătesc pe urma gloabei toate
pagubele. Dar mai mult de atâta m-a făcut de râs în tot satul.
Smaranda (îl scapă pe băiat de la bătaie): Dar mai lasă-mă în pace cu
fratele tău Vasile, că el e un căpcăun şi un pui de zgârie brânză, la fel e şi
cumnată ta Mărioara. Vorba aceea: „A tunat şi i-a adunat”. Mai scoate şi tu
bărbate capul prin lume, de vezi cum stau treburile.(spunându-i lui Nică)
Nică, dragul mamei şi tocmai acum, când au început să se ridice nişte
copchile frumuşele, mi se pare mie sau îţi sunt cam dragi?
Nică: Mămucă nu zic mi-s dragi, ci îmi sunt foarte dragi. Când ies ziua pe
uliţă să mă duc la scăldat îmi chică ochii după ele…
Că vorba aceea, cei-i frumos şi lui Dumnezeu îi place.
Smaranda: Dar tu lor, le eşti drag? Că nu trebuie doar ţie să îţi placă de ele
ci şi ele să te placă…
Nică: Mămucă eu li-s drag lor di multă vreme, sunt unele care se cam
holbează lung pe la mine. Semn că le plac şi eu lor.
Ştefan (furios): Acum hai cară-te din faţa mea, pleacă în sat sau unde vrei
tu că ai un obraz de scoarţă, slavă Domnului…
Smaranda: Lasă, mă omule, că se va uita şi de asta, cum s-au uitat atâtea
altele. Ale tale, cum se uită toate?
Nică: Sărut mâna mămucă. (şi îi sărută mâna)
Smaranda: Acum hai de ajută pe mama şi fă-i nişte ţevi pentru războiul de
ţesut şi leagănă copilul, că eu nu îmi văd capul de atâta treabă.
Nică: Cum să nu te ajut mămucă dragă. Doar ştii cât de mult te iubesc eu
pe tine.
Povestitorul: Nică după ce a fost salvat de mămuca sa dragă de la o bătaie
zdravănă de la tatăl său se făcu copil cuminte şi se dădea bine pe lângă
mama sa deoarece aceasta i-a luat parte în faţa tatălui său.
Smaranda (văzându-l pe Nică cum face ţevi şi are grijă de copilul mic):
Bravo, măi Nică, mamă; am ştiut că tu eşti un băiat de ispravă şi mă pot
bizui pe tine ori de câte ori am nevoie. Tot sa fie în sat băieţi ca tine.
Nică: Mămucă doar ştii că mereu când ai nevoie de mine, eu te ajut cu cea
mai mare plăcere…
Ştefan: Ghiaurul acesta mic, acum după ce a făcut o poznă atât de mare şi
m-a făcut bun de plată fratelui meu Vasile, dă semne de cuminţenie… lasă
că te ştiu eu diavol mic ce eşti, numai pagubă aduci la casa omului.
Smaranda: Mai omule, dar tu mereu ai sa te referi la cânepa lui cumnată
ta, dă-o încolo de cânepă, că vom trăi la fel de bine şi fără cânepă.
Ştefan: Îţi e uşor să spui femeie, dar m-am făcut bun de plată. Doar banul
nu îl fac cu ciocanul… şi Vasile mi-o fi frate, dar ştii cum se spune „frate,
frate dar brânza e pe bani”.
Smaranda: Mai lasă-ne în pace cu frati tu, că nu ştiu cât se gândeşte el la
tine…
Povestitorul: Astfel avea mereu Nică de câştigat, când de pe urma mamei
care îl cocoloşea, fiind băiatul ei cel mai mare, când de pe urma altcuiva
care ţinea la el şi îi înghiţea năzbâtiile pe care le făcea el zilnic.
Smaranda (cu o voce dulce): Mă bucur mult băieţelul mamei că azi mi-ai
fost de un mare folos la treburile casei, că eu sărăcuţa de mine nu îmi mai
văd capul de atâta treabă.
Ştefan: Păi după paguba ce mi-a pricinuit-o astăzi trebuie să îşi spele
obrazul, să nu mai umble fleaura pe la furat de cireşe. Mai face şi el
olecuţică de treabă prin curte.
Smaranda: Măi omule, Nică e băiat bun şi parcă ai să îl vezi peste câţiva
ani buni cum ai să îi spui Sărut Mâna Părinte
Ştefan: Mai lasă-mă în pace cu gândurile tale prosteşti.
Povestitorul: Nică, băiat isteţ a scăpat cu faţa curată, după ce a fost la furat
de cireşe la moş Vasile şi a stricat toată cânepa mătuşii Mărioara.

Pupăza din tei (ziua a III-a)

Povestitorul: După pozna făcută cu cireşele, Nică a fost un băieţel

cuminte, nu ieşea din gura mamei sale. Tot ceea ce spunea Smaranda, făcea
cu tragere de inimă, astfel mai obţinea el unele beneficii de la mămuca sa.
Într-o dimineaţă văzându-l Smaranda că băiatul ei drag nu se trezi îi spuse.
Smaranda (vine repede de îl trezeşte pe Nică): Scoală măi copile trândav
înainte de răsăritul soarelui, iar vrei să te pupe cucul armenesc să te spurce,
ca să nu îţi meargă toată ziua?
Nică: Mămucă mai lasă-mă o ţâră să mai dorm, că am un somn în mine, şi
ieri la fel m-am trezit de dimineaţă…
Smaranda: Scoală-te măi ghiaure odată, că s-o luminat de ziuă şi este
atâta treabă de făcut… Hai repede nu mai trândăvi atâta…
Nică: Măcar olecuţică mămucă mai lasă-mă să şad in pat şi apoi vin să te
ajut la treburile gospodăreşti.
Smaranda: Hai mă Nică scoală repede, că am o treabă cu tine, nu bate
piciorul pe loc, este treabă de făcut.
Povestitorul: Nică se trezeşte cu greu, după insistenţele mamei sale, puţin
supărat că ar mai fi vrut să mai doarmă puţin. Din depărtare se aude o
pupăză care cântă.
Pupăza (cineva imită o pupăză) : Pu-pu-pup, pu-pu-pup, pu-pu-pup.
Nică: Mânca-o-ar uliul de pupăză, cum îmi strică bunătatea de somn ( în
acest timp Nică cască). Doamne, doar să mor, să nu pun eu mâna pe tine,
firar tu să fii de pupăză.
Pupăza (cineva imită o pupăză): Pu-pu-pup, pu-pu-pup, pu-pu-pup.
Smaranda: Te-ai ridicat Nică, hai nu mai sta că trebuie să mergi să duci de
mâncare la lingurarii care prăşesc în ţarină, că s-o crăcănat de ziuă şi
trebuie oamenii să ia prânzul cel mic.
Nică: Tot eu mămucă?
Smaranda: Da Nică, dar cine ai vrea să meargă? Nu vezi că eu nu îmi mai
văd capul de atâta treabă ce este prin gospodărie. Nu mai sta dragul, mamei
că îţi stă norocul.
Nică: Mămucă dar în fiecare zi, fă aia, fă aia, du-te încolo vino încoace,
mai vreau şi eu să mai stau oleacă.
Pupăza (cel care imită pupăza): Pu-pu-pup, pu-pu-pup.
Smaranda: Hai du-te odată Nică (în acest timp îi dă băiatului o traistă
plină cu merinde pe care să o ducă lingurarilor). Hai du-te că vine acuş
iarmarocul cel mare de la Fălticeni şi îţi va cumpăra mama acolo pentru
tine o pălărie dintr-aceea frumoasă, cum îţi place ţie. Şi ţi-o mai lua o curea
cu chimir, doar pentru tine băieţelul mamei. Ştii doar cât de mult ţine mama
la tine. Dar acum hai du-te odată că le ghiorăie oamenilor maţele de foame.
Povestitorul: Nică, băiat linguşitor pune traista în gât şi se porneşte către
ţarină ca să ducă mâncarea oamenilor care prăşeau de cu zori bucate de
pământ a lui Ştefan a Petrei. Mergând el spre ţarină aude dintr-un copac
cucul armenesc care îl trezeşte pe el în fiecare dimineaţă.
Pupăza (cel care imită pupăza): Pu-pu-pup, pu-pu-pup, pu-pu-pup.
Nică: Firar tu să fii de pupăză. Aici îţi este cuibul, în teiul acesta. Acuş te
căptuşesc eu şi ai să mai cânţi tu când o cânta cucoşul miau şi mâţa
cucurigu. N-ai să mă mai trezeşti tu dimineaţa niciodată. Am să te prind şi
am să te duc la iarmarocul de la Neamţ (Nică se adresează pupăzei din tei)
Povestitorul: Nică se suie în tei după pupăză, cu ideea că după ce o va
prinde o va duce la iarmaroc să o vândă. Ajuns lângă scorbura unde
pupăza îşi avea cuibul, bagă mâna cu frică înăuntru să o prindă.
Nică: Sper să nu fie vreun cuib de şarpe prin scorbura asta, că atunci chiar
că am dat de belea (bagă mâna în scorbură după pupăză). Norocul meu
(strigă Nică), te-am prins, vei mai pupa tu de acum doar pe diavol. Nu mă
vei mai trezi tu de acum în nici o dimineaţă, am să dorm de va crăpa patul
sub mine.
Povestitorul: După ce Nică a prins pupăza o închide cu o lespede în
scorbură şi pleacă să ducă mâncarea oamenilor ce lucrau în ţarină. Se
făcuse prânzul cel mare şi lingurarilor le ghiorăiau maţele.
Nică(vorbind singur): Măi frate, ţiganului când îi este foame cântă, boierul
se plimbă cu mâinile la spate iar ţăranul nostru îşi arde luleaua şi mocneşte
într-însul (văzându-l că vine muncitorii aleargă spre el ca să îi ia
mâncarea).
Lingurar 1: Acu ţi-ai găsit să vii cu mâncarea? Păi de dimineaţă în arşiţa
soarelui, ne ghiorăiesc maţele.
Lingurar 2: Lasă mă băiatul în pace, nu e vina lui că acum a venit cu
mâncarea, e vina lui taică său că l-a trimis aşa de târziu. De el trebuie să ne
luăm, copilul e nevinovat.
Povestitorul: După ce lingurarii au mâncat, Nică a pornit din nou spre tei
ca să scoată pupăza din scorbura ca apoi să o ducă la iarmaroc ca să o
vândă. Ajuns în târg ocupă un loc ca să vândă pupăza.
Un moşneag (cu o viţică de funie): de vânzare îţi este găinuşa aceea, măi
băiete?
Nică: De vânzare, moşule.
Moşneagul: Şi cât ceri pe dânsa?
Nică: Matale cam cât crezi că face moşule?
Moşneagul: Ia dă-o încoace, la moşu, să o vadă mai bine că la distanţa asta
nu prea o văd aşa de bine.
Nică: Ia-o moşule să o vezi mai bine, dar să îmi dai un preţ bun pe ea.
Moşneagul (luând pupăza în mână): O fi având ou? Oare cat cântăreşte (în
timpul acesta moşul se face că o scapă şi îi dă drumul). Iaca poznă, c-am
scăpat-o!
Povestitorul: Nică s-a supărat mult pe moşneag căci i-a dat drumul pupăzei
prinsă în tei. De aceea a început să se certe cu bătrânul în iarmaroc.
Nică: Păi ai să mi-o plăteşti moşule, ce ai crezut că dacă ai scăpat-o scapi
cu faţa ieftină. Îmi dai parale pe ea, doar era pasărea mea.
Moşneagul (râzând): Fugi de aici măi copchile… ai să vezi tu parale de la
mine când va zbura porcul.
Nică: Dacă nu ai vrut să o cumperi, de ce mi-ai mai luat-o ca să îi dai
drumul? Te joci cu marfa omului? Nu ai să scapi uşor de mine chiar dacă ai
junca asta cu tine. M-ai înţeles moşule?
Moşneagul: Dar eşti rău de gură măi băiatule? Nu îţi este ruşine să te
răţoieşti la un om bătrân? Doar nu te-ai gândi să îmi ei junca pe un cuc
armenesc?
Nică: Vreau să îmi plăteşti, moşule?
Moşneagul (enervându-se şi ridicând tonul la băiat): Presemne că te
mănâncă spinarea după cum văd eu, măi ţică, lasă că acuş te scarpin eu
dacă tot vrei. Dacă vrei am să îţi fac şi un topor şi vei zice Amin când vei
scăpa din mâna mea.
Ţigan (văzând disputa dintre cei doi): Lasă băiatul în pace, moşule, că e
humuleştean de al nostru, feciorul lui Ştefan a Petrei, mare gospodar la noi
în sat şi ţi-ai găsit beleaua cu dânsul.
Moşneagul: He, he! Să fie sănătos dumnealui, e un om bun. Dar mă
cunosc eu cu Ştefan a Petrei. Chiar puţin mai devreme l-am văzut umblând
prin târg cu cotul subsoară, după cumpărat de sumane, cum îi negustoria.
Apoi bine că ştiu a cui eşti, măi ţică! Ia stai puţin să te duc eu la taică tău şi
să văd, el te-trimis cu pupăze la vânzare ca să spurci iarmarocul?
Povestitorul:(Nică iese din scenă) Nică auzind aceasta, s-a făcut nevăzut şi
a şterpelit-o din iarmaroc sper bojdeuca părintească din Humuleşti. Acasă
mama sa discuta cu mătuşa Mărioara despre dispariţia pupăzei.
Mărioara (înduioşată): Ai auzit una ca asta cumnată? Să fure Ion pupăza,
ceasornicul satului ce ne trezeşte în fiecare dimineaţă de atâţia ani?
Smaranda: Ce ai spus? Păi l-aş snopi în bătaie dacă el e cel care a prins
pupăza s-o chinuiască?
Mărioara: Nici să nu te îndoieşti cumnată că nu e el. Mi-a spus cineva care
l-a văzut cum a prins cucul armenesc.
Smaranda: Dacă e vorba aşa când ajunge acasă am să îl pun eu la punct,
am să pun eu nuiaua pe el de o să se înveţe minte.
Pupăza (se aude deodată cântând dinspre tei): Pu-pu-pup, pu-pu-pup, pu-
pu-pup.
Mărioara: Ia uite cumnată cântă pupăza, a scăpat sărăcuţa.
Smaranda: Vezi cumnată, cântă pupăza. Poate te-a minţit cine a spus că
Nică al meu a schingiuit pupăza, dacă o chinuia nu mai cânta ea acum.
Mărioara: Aşa e cumnată, iaca nu e bine să te iei după gura oamenilor. De
acum e timpul să mă duc şi eu acasă că am o grămadă de treabă.
Smaranda: Rămâi sănătoasă cumnată, ne mai vedem noi să discutâm.
Smaranda: Cu bine cumnată.
Povestitorul: Aşa a scăpat Nică din beleaua în care intrase din cauza
pupăzăi care o furase şi rămase în ochii Smarandei băiatul ei drag.

La scăldat (ziua a IV-a)

Povestitorul: Într-o altă zi călduroasă de vară, aproape de Sfântul Ilie, se

îngrămădise o mulţime de treburi pe capul mamei lui Nică. Trebuia să
scoată sumanele din stative, să ţese, să coase, să croiască, să toarcă şi multe
alte treburi ce trebuiau făcute. De aceea îl scoală pe Nică, Smaranda dis de
dimineaţă.
Smaranda: Scoală, măi Nică, că se luminează de ziuă şi am nevoie de tine
să mă ajuţi pe la treburile casei.
Nică: Mămucă, aş mai dormi olecuţică că tare mi-i somn.
Smaranda: Nică hai trezeşte-te că îţi stă norocul pe loc şi am treabă azi cu
tine.
Povestitorul: Văzând că mama sa tot insistă să se trezească ca să o ajute la
treabă, Nică se scoală şi după ce înfulecă vreo două în grabă se duce la
mămuca sa să îi ofere ajutorul său.
Smaranda: Nică, dragul mamei! Vezi că tatăl tău e dus la coasă, că se
scutură ovăzul acela jos, iar după cum vezi eu am o mulţime de treabă,
aşadar azi lasă drumurile şi stai lângă mămuca, de-i fă ţevi şi leagănă
copilul, c-apoi ţi-o cumpăra mama ceva.
Nică: Bine mămucă! Doar ştii că te poţi bizui pe mine ori de câte ori ai
nevoie.
Smaranda: Aşa dragul mamei, are să te răsplătească mama şi are să îţi ia
ceva de la iarmaroc.
Nică: Mămucă, doar sunt băiat mare şi mă pricep în ale gospodăriei,
Smaranda: Are mama cu ce să se mândrească. Băiat mare şi harnic ca tine
nu mai este în tot Humuleştiul. Şi cine ştie dacă bunul Dumnezeu va vrea,
ai să mergi la seminar şi ai să devii preot. Şi atunci tot satul are să îţi sărută
mâna de ai să slujeşti la Biserica de sub cetate.
Nică: Dar eu nu vreau să mă fac preot, mămucă!
Smaranda: Ce ai să spui tu acum… vom vedea noi cu altă ocazie. Ceva
şcoală ai făcut cu părintele din sat, apoi te-a mai dus bunicul tău la Broşteni
şi ceva tot ştii tu. Şi apoi să ştii că părintele Ion mi-a spus ceva.
Nică: Ce a spus?
Smaranda: Mi-a zis că numai o fată are, pe Smărandiţa, şi vede el pe cine
îşi alege de ginere. Ei?
Nică: Dar mămucă mie nu îmi place de fata părintelui, e cam şterngăriţă şi
cu nasul pe sus.
Smaranda: Seamănă cu cine ştiu eu. Şi cine se aseamănă, se adună. Să îţi
dea Domnul minte şi să fii sănătos, asta e important, dacă mai ai şi noroc e
şi mai bine.
Nică: Eu sunt norocos mămucă.
Smaranda: Gata cu vorbăreala Nică, treaba ne aşteaptă, că acuş se apropie
de amiază.
Povestitorul: Nică se apucase de făcut ţevi şi de legănat copilul cel mic al
familiei Creangă. Trecuse abia un ceas de când băiatul cel mare se apucase
de muncă şi îi curgeau deja şiroaie pe faţă. Ziua aceea era aşa de frumoasă
şi de cald afară că îţi venea să te scalzi pe uscat cu găinile.
Nică (vorbind singur): Of Doamne ce zi călduroasă e astăzi, numai bună
de mers la scăldat în Ozana.
Mogorogea (mergând pe stradă şi uitându-se la Nică cum face ţevi): Nică,
hai mă la scăldat. Tu nu vezi ce zi călduroasă este afară, numai bună de o
baie în Ozana.
Nică (înduioşat): Mogoroge aş merge mă, dar mămuca are treabă cu mine
acasă.
Mogorogea: Asta e Nică, mi-ar fi plăcut să ne scăldăm şi noi împreună
astăzi. Pe o zi ca asta nu se merită să stai acasă, te mai răcoreşti oleacă.
Nică: Aş merge mă, dar nu pot, cu toate că tare aş mai vrea eu să mă scald
olecuţică în Ozana, că nu am mai fost de câteva zile.
Mogorogea: Mergem împreună cu altă ocazie. Astăzi toţi copii satului s-au
dus la scăldat că nah, doar e o căldură afară… Cu bine Nică, spor la treabă.
Nică: Cu bine măi Mogorogea, să te scufunzi şi pentru mine în apa rece a
Ozanei. Of Doamne (vorbind Nică singur), fă ţevi, leagănă copilul, fă ţevi
leagănă copilul. M-am săturat, de atâta treabă curg şiroaie pe mine. Ce ar fi
dacă m-aş duce eu la scăldat…? Acesta mic a adormit, nişte ţevi i-am făcut
mamei. Nu mai suport căldura asta, mă duc şi eu la scăldat un ceas, două,
după care mă întorc acasă să o ajut pe mămuca la treabă.
Povestitorul: Nică se uită să vadă unde este mama sa pentru a o şterpeli la
scăldat în ascuns şi apoi fugi. Smaranda făcea treabă prin casă, ieşind să
vadă ce face Nică nu îl găsise lângă copil.
Smaranda: Nică, băiatul mamei (mergând spre livadă) vino de leagănă
copilul că a început să plângă… Nică… Nică… (nu îi răspunde nimeni).
Va să zică că nu eşti în livadă ghiaure mic ce eşti. Cu siguranţă ai fugit tu la
scăldat, lasă că am să te găsesc eu şi ai să vezi ce ai să păţeşti.
Povestitorul: Smaranda lasă treburile casei, duce copilul cel mic în casă şi
porneşte spre Ozana după Nică. Ajungând pe malul râului îl vede pe Nică
făcând plajă pe malul râului singur.
Smaranda (vorbind singură): Eram sigură că aici erai măi spurcatule. Eu
nu îmi văd capul de treabă şi ţie îţi arde de venit la scăldat. Lasă că ai să
vezi tu ce ai să păţeşti. Te las fără haine îţi iau eu hainele şi ai să rămâi în
pielea goală. Şi apoi când ţi-o fi foame ai să vii tu acasă ghiaure şi ai să
vezi tu ce ai să păţeşti.(luând hainele băiatului pleacă înapoi spre casă).
Nică (fără să o observe pe mama sa se ridică şi se duce din nou în apă să
se scalde, vorbind singur): Auraş, păcuraş, scoate apa din urechi, că ţi-oi da
parale vechi, şi ţi-oi spăla cofele, şi ţi-oi bate dobele… Ah ce bine e
Doamne, nu credeam că am să mă simt aşa de bine… (iese pe malul apei,
ia pietre şi începe să arunce cu pietre în apă zicând la fiecare piatră) Asta
e pentru Dumnezeu, asta e pentru diavol, asta e pentru Adam, asta pentru
Balaam. (intră din nou în apă şi face scufundări zicând la fiecare) Pentru
Tatăl, pentru Fiul, pentru Duhul Sfânt.
Povestitorul: Şi tot aşa se simţea bine Nică la scăldat, mai ales că el s-a
dus într-un loc unde nu era nimeni. Şi bucuros mai era Nică fiindcă se
scălda în apa limpede a Ozanei. După vreo două ceasuri de scăldat i s-a
făcut foame, au început să îi ghiorăie maţele şi se gândi să plece acasă.
Nică (ieşind din apă şi uitându-se după haine, nu le găseşte): Aoleu, unde
îmi sunt hainele, cine mi le-a luat? Cum să mă duc acasă în pielea goală?
Fata 1 (vin spre Nică 2 fete râzând care se scăldau puţin mai departe de
Nică): Aşa îţi trebuie Nică, daca ai venit la scăldat. Ai rămas fără haine,
acum du-te acasă în pielea goală. Hi hi hi.
Fată 2: Nică…, Nică a venit maică ta de ţi-a luat hainele, tare supărată mai
era pe tine. Hi hi hi
Fata 1: Acum na, du-te în pielea goală acasă pe uliţele satului. Vor râde
toţi de tine. Ha ha ha…
Fată 2: Flăcău mare rămas în pielea goală la scăldat. Hi hi hi.
Povestitorul: Auzind acestea Nică se înroşi tot la faţă şi nu ştia cum să
fugă cât mai repede spre casă. Deci o luă prin porumb, prin grădinile
oamenilor din sat, tiptil, tiptil, fără să îl observe careva spre casă.
Nică (vorbind singur): Ce-i de făcut? Probabil mămuca tare supărată e pe
mine. Cum am să îi mai îndulcesc eu inima? Sărăcuţa mămucă, rămasă
singură acasă cu toate treburile casei, iar eu băeţandru mare ce sunt mă duc
la scăldat…
Smaranda (văzându-l pe Nică intrând în curte, venind dinspre grădină):
Ai venit acasă spurcatule? După ce te-ai scăldat două, trei ceasuri te-ai
gândit să vii acasă?
Nică (înduioşat şi cu capul în pământ): Sărut mâna mămucă.
Smaranda: Ghiaure când am treabă cu tine, atunci te găseşti şi tu la mergi
la scăldat. Copilul acesta a început să plângă, imediat ce ai plecat, ţevi mi-
ai făcut câteva şi te-ai cărat la scăldat fără să spui o vorbă. Aşa ne-a fost
vorba nouă.
Nică: Mămucă, mămucă iată-mă, bate-mă, ucide-mă, spânzură-mă, numai
dă-mi ceva de mâncare, căci mor de foame.
Smaranda: Bine-ţi şede, coşcogeme coblizan, să umbli fleaura pe drumuri
în halul acesta şi pe mine să mă laşi singură acasă fără leac şi fără ajutor.
Hai de mănâncă, dar să ştii, că m-am supărat pe tine. De acum trebuie să te
porţi tare bine cu mine ca să mai fiu ceea ce am fost, dar nu ştiu, zău.
Nică: Mămucă, cât am să mai trăiesc, nu am să îţi mai ies din vorbă.
Smaranda: Nică, băiatul mamei, ştii că la tine ţin cel mai mult dintre toţi
copii şi dacă ai să fii cuminte şi nu ai să mai ieşi din vorba mămucăi, ai să
ai parte de multe.
Povestitorul: Văzând Nică cele întâmplate timp de o vreme se comporta
foarte bine cu mama sa, mai ales că el era favoritul ei. La treabă era
hărnicuţ şi nu a mai ieşit băiatul mamei, multă vreme nici cu vorba, nici cu
fapta din cuvântul ei.
Plecarea la şcoală (ziua a V-a)

Povestitorul: Cum nu se dă scos ursul din bârlog, ţăranul de la munte

strămutat la câmpie şi pruncul dezlipit de la sânul mamei, la fel Nică nu se
dădea dus din Humuleşti când veni vremea să plece la şcoală, după
stăruinţa mamei.
Smaranda (vorbind cu Nică în curtea casei): Nică ştii că se apropie
toamna şi trebuie să mergi şi tu la şcoală undeva puţin mai departe de casă
că să înveţi şi tu să fii un om mare în viaţă. Şi dacă o vrea Bunul Dumnezeu
să devii preot, are să îţi pupe mâna tot satul.
Nică: Dar unde ar trebui mămucă să mă duc la şcoală?
Smaranda: Am vorbit şi m-am sfătuit cu tatăl tău şi ne-am hotărât să pleci
la Socola, tocmai la Iaşi, să studiezi ca să devii om mare Nică… Şi atunci
are să crape humuleştenii de ciudă, că Nică al Smarandei şi a lui Ştefan a
Petrei a ajuns un om mare cu ştiinţă de carte…
Nică: Nu mă duc mamă, tocmai la Iaşi. Eu vreau să mă las de şcoală. Vreau
să rămân în Humuleşti, în sat. Ce are dacă rămân acasă? Sunt atâţia care nu
se duc să înveţe carte.
Smaranda: (ţipând la băiat) Apoi lasă-ţi băiete, satul cu tot farmecul
frumuseţilor lui şi mergi unde îţi spun eu ca să înveţi carte.
Nică: Mămucă eu mor între străini. Nu vreau să mă duc la şcoală, la Iaşi, la
Socola. Vărul Ion Mogorogea, Gheorghe Trăsnea, Nică Oşlobanu şi alţii s-
au lăsat de învăţat şi rămân aici în sat.
Smaranda: Ioane, cată să nu dăm cinstea pe ruşine şi pacea pe gâlceavă!
Ai să pleci unde spun eu. Merge cu tine şi Zaharia lui Gâtlan. Luca
Moşneagu, megieşul nostru, vă va duce cu căruţă cu doi cai precum nişte
zmei. Ia mai bine taci şi pregăteşte-te de drum că mâine dimineaţă pleci.
Nică (plângând): Nu mă duc mamă, nu mă duc la Socola, poţi să mă
omori, dar la Socola nu mă duc.
Smaranda: Degeaba te mai sclifoseşti Nică. La mine nu îţi mai merge cu
bocitul. Să nu mă superi că iau acuş melesteul din ceaun şi te dezmierd cât
eşti de mare. Ştefane… Ştefane (îl cheamă pe soţul ei afară din casă) vino
încoace.
Ştefan (vine încetul spre cei doi din casă): Ce vrei femeie de la mine?
Smaranda: Spune-i şi dumneata băiatului, omule, să se pregătească de
drum că mâine dimineaţă pleacă la şcoală la Iaşi.
Ştefan: Păi nu stă cu noi la discuţie. Face exact cum ne-am sfătuit noi.
Măine de dimineaţă pleacă la Iaşi, la şcoală. Nici nu mă gândesc să rămână
acasă.
Smaranda: Ai să urmezi cum ştim noi, că doar nu e de capul tău.
Ştefan: Femeie mă lupt cu gândul cum să îi port de cheltuială căci banii nu
se culeg de la trunchi ca surcelele. Mai sunt ceilalţi copii, mai mici decât el.
Smaranda: Fiind cel mai mare, norocul lui. Trebuie să ştim să ne
descurcăm căci nu se ştiu zilele omului. Şi poate odată va fi el sprijin
pentru ceilalţi fraţi ai lui.
Nică: Ce necaz pe capul meu? De ce trebuie să învăţ atâta. Am fost la
Broşteni, am mai învăţat şi pe la Neamţ, Fălticeni şi acum să mă duc
tocmai la Iaşi, la Socola
Ştefan: Măi băiatule cine are carte are parte. Ce semeni azi, culegi mâine,
nu te mai smiorcăi atâta, că e spre binele tău.
Smaranda: Ai să ne mulţumeşti peste ani că ai avut parte de carte şi că te-
am trimis să înveţi la şcolile cele mai bune.
Povestitorul: Nică a fost foarte supărat pe părinţii săi pentru decizia luată
de aceştia ca el să meargă la şcoală tocmai la Iaşi, să înveţe ca să aibă carte.
Atât de supărat ce era a plâns toată noaptea dinaintea plecării la Socola.
Satul natal Humuleşti, îi era mult prea drag ca să îl părăsească la o vârstă
atât de fragedă. Dimineaţa au venit pe la el prietenii săi ca să îşi ia rămas
bun.
Mogorogea (îi spune înduioşat): Bună Nică, azi e ziua cea mare. De astăzi
ne despărţim.
Nică (supărat): Mogoroge tare supărat mai sunt de azi plec din sat. Dar nu
plec ca altă dată când mergeam cu toţii la şcoală. La Broşteni, la Neamţ, la
Fălticeni, am mers toţi împreună, eu , tu , Zaharia lui Gâtlan, Gheorghe
Trăsnea, Ion Oşlobanu. Azi mă duc plec departe şi mă duc doar cu Zaharia
lui Gâtlan.
Gheorghe Trăsnea: De acum ne vom vedea când vei veni acasă. Dacă ai
să vii de Sfântul Vasile vom merge împreună la urat şi începem tot din
capătul satului de la părintele Oşlobanu (şi râd cu toţii puţin forţat).
Mogorogea: Ia uitaţi cine a venit pregătit de plecare (spune uitându-se spre
poartă. În acest moment intră Zaharia lui Gâtlan). Gata Zaharie te-ai gătit
de plecare spre Iaşi?
Zaharia: Gata măi băieţi, m-am gătit să mă duc la Iaşi.
Smaranda (iese din casă): Te-ai gătit Zaharie de plecare?
Zaharia: Gătitu-m-am, toată noaptea nu am închis un ochi din cauza asta.
Gheorghe Trăsnea: Mogoroge e timpul să plecăm şi noi spre casele
noastre. Cu bine Nică, cu bine Zaharie.
Mogorogea: Cu bine amândoura.(în acest moment Mogorogea pleacă
împreună cu Trăsnea)
Nică: Cu bine.
Zaharia: Cu bine.
Smaranda (spunându-i lui Nică ce se aşează pe prispă cu Zaharia):
Dragul mamei nici ursul nu joacă de bună voie ci joacă cum îi spunem noi.
Nică: Mămucă nu vreau să mă duc la Iaşi, e prea departe de Humuleşti,
când mai vin eu acasă să mai ies cu băieţii în sat. Uite doar eu cu Zaharia
plecăm la şcoală din sat. E mai bine dacă stau acasă.
Smaranda: Nu ai să poţi tu să îmi scoţi gândurile din cap niciodată. Ce am
hotărât cu tatăl tău e bun hotărât. Şi apoi ştiu eu ce te ţine legat de
Humuleşti. Of dragul mamei, nu aş fi vrut să te văd aşa supărat în ziua
plecării tale la Iaşi.
Nică: Mămucă doar nu e păcat că să fiu botos… Şi apoi am un motiv mare
ca să fiu supărat.
Smaranda: Păcat e să se smintească omul de la rosturile lui. Lumea este
plină de fete. Ştiu eu că tu nu vrei să pleci din cauza Smarandiţei, fata
preotului. Ai să găseşti tu una în Iaşi. Spune tu Zaharie de nu e aşa cum
spun eu. Şi omul cu cât are mai multă carte cu atât e mai bine pentru el.
Zaharia: Lasă mătuşă c-o vom scoate noi la capăt într-un sfârşit. Ne este şi
nouă greu să plecăm din satul copilăriei, unde am crescut şi de care ne
leagă atâtea lucruri.
Povestitorul: Deodată se auzi pe stradă o căruţă care venea spre casa lui
Ştefan a Petrei. Sosiră şi rudele lui Zaharia să îşi ia rămas bun de la cei doi
băieţi care plecau să se şcolească la Iaşi, la Socola, ca să devină omeni
învăţaţi.
Luca Moşneagul: Gata sunteţi? Aduceţi-vă catrafusele să le punem în
coşul căruţei. Iaşul ne aşteaptă măi băieţi.
Nică: Sărut mâna mămucă. Sărut mâna tătucă. (în acest timp lui Nică îi
dădeau lacrimile)
Ştefan: Cu bine Ioane, să fii cuminte şi să înveţi bine.
Smaranda: Ioane să ai grijă de tine, eşti băiat mare de acum.
Zaharia (după ce îşi luă rămas bun de la rudele sale): Cu bine mătuşă, cu
bine moşule…
Povestitorul: Imediat cum îşi luau rămas bun cei doi băieţi de la părinţi şi
de la rude s-au suit în căruţa moşului Luca şi au pornit cu lacrimi înspre
Iaşi, lăsând în urmă satul copilăriei lor, amintirile de la urat din seara
Sfântului Vasile, furatul cireşelor, pupăza din tei şi scăldatul din răul
Ozana. Au lăsat totul în urmă şi s-au dus la Iaşi, unde s-au şcolit pe la
Socola devenind astfel oameni cu ştiinţă de carte.
 Str. Moldovei, 6
611071 ROMAN – Jud. Neamt
Tel. 0233.727.688
E. mail: roman@murialdo.org
Site: www.murialdo-roman.ro