Sinodul VII Ecumenic (Niceea, 787)

1. Cauzele și cadrul istoric al iconoclasmului

• unii împăraţi bizantini, în sec. opt şi nouă, sub influenţa evreilor, a islamiştilor şi a unor monofiziți, au
declanşat sistematice acţiuni de înlăturare a cultului sfintelor icoane din biserici şi de prigonire a
creştinilor care le cinsteau.
• evreii considerau zugrăvirea şi cinstirea icoanelor o călcare a Poruncii II din Decalog (interdicţia
iconografiei era însă o măsură pedagogică, până la venirea lui Hristos, apărând poporul evreu de ispita
căderii în cinstirea idolilor popoarelor cu care veniseră în contact de-a lungul istoriei).
• monofiziții - care negau firea omenească a lui Hristos - considerau şi ei, datorită acestui fapt, că nu
poate fi permisă pictarea chipului lui Dumnezeu
• în acea vreme existau și exagerări ale cinstirii icoanelor: unele icoane erau luate drept naşi de botez şi
de călugărie; unii preoţi oficiau Sf. Euharistie având o icoană drept altar.
• o altă motivaţie a declanșării luptei împotriva icoanelor o reprezintă interesele materiale şi politice ale
bazileilor iconoclaşti (unii aveau nevoie de bogăţiile Bisericii, îndeosebi de cele ale mănăstirilor, care
deţineau imense domenii; alţii, din raţiuni politice, doreau pacea în Imperiu cu anumite mase influente
ale populaţiei care refuzau cultul icoanelor sau alianţe pentru reuşita campaniilor militare)

2. Termeni utilizați și aprecieri generale

• iconoclasm = sfărâmarea sau distrugerea icoanelor (vine de la grecesc. Είκών = icoană + κλασμός =
sfărâmare)
• iconomahie = luptă împotriva icoanelor (grecesc. Είκών = icoană + μάχη = luptă)
• cei care s-au angajat în campaniile de înlăturare a cinstirii icoanelor sunt denumiţi iconomahi sau
iconoclaşti, de aici și denumirea acestei erezii-iconoclasm.
• apărătorii sfintelor icoane s-au numit iconoduli (= cinstitori ai icoanei).
• începutul acţiunii de interzicere a cultului sfintelor icoane l-a făcut împăratul Leon III Isaurul în 726
perioada domniei sale fiind una a terorii şi a muceniciei: episcopii ortodocşi exilaţi, creştinii torturaţi şi
ucişi.
• persecuţia au continuat-o bazileii Constantin V Copronim, Leon V Armeanul şi Teofil I.
• îndeosebi călugării care apărau cu mult curaj icoanele erau vânaţi de persecutori. Cu toate acestea
iconodulii, n-au pregetat să apere cinstirea imaginilor sfinte cu propria lor viaţă.

3. Prima fază a iconoclasmului (726-787)

A) Începuturile persecuției icoanelor

• Împăratul Leon III Isaurul (717-740) realizează o serie de reforme sociale, politice, legislative,
administrative şi religioase în Imperiul bizantin. Însă, pe plan religios, a considerat necesară o curăţire a
creştinismului de elementele păgâne pe care credea că le conţine, astfel el inaugurează una dintre cele
mai grele persecuţii pe care le-a îndurat Biserica - iconoclasmul.
• în 726 dă un edict potrivit căruia icoanele trebuiau scoase din biserici şi distruse - aplicarea sa a produs
reacţia vehementă a poporului credincios.
• în ianuarie 730, împăratul convoacă o adunare la palat, în cadrul căreia senatorii şi demnitarii, precum
şi o parte din episcopi au acceptat propunerile bazileului de a înlătura icoanele.
• s-a opus patriarhul Gherman de C-nopol – înlocuit cu Anastasie
• Pt. susținerea ideilor sale el avea nevoie de un sinod, care să-i legitimize acțiunea de interzicere a
icoanelor. Astfel în 730 Leon III dă primul edict prin care se urmărea distrugerea icoanelor (admitea însă
cinstirea Sf. Cruci)
• Acțiunea împăratului a atras reproșul papei Grigorie II, care a arătat că cinstirea sau necinstirea
icoanelor trebuie decisă de un sinod ecumenic (răspunsul împăratului a fost: „sunt împărat și preot”)
• Atunci noul papă Grigorie III își îndreaptă atenția spre regatul francilor (cere ajutorul acestora)
• răspunsul împăratului: a fost încadrarea (anul 731) la Imperiul bizantin a Italiei de Jos, Sicilia +
Iliricul Occidental și trecerea diocezelor de aici (aflate sub jurizdicția papei) sub jurizdicția patriarhiei de
C-nopol
• În apărarea icoanelor a scris Sf. Ioan Damaschin (676-749), care a sistematizat temeiurile cinstirii
icoanelor, găsind 4 funcţii ale icoanei în Biserică:
a. latreutică - de însoţire a cultului divin.
b. pedagogică (educativ-religioasă) –icoana este suport de cunoaştere şi educare a omului în
spiritul înţelegerii Scripturii, istoriei Bisericii, învăţăturii de credinţă (e numită şi „biblia celor neştiutori
de carte”).
c. estetică - împodobeşte casa lui Dumnezeu-Biserica şi casele oamenilor credincioşi.
d. harică - prin sfinţire icoana devine obiect sfânt şi mijloc de transmitere a harului divin - există
şi astăzi icoane făcătoare de minuni.

B) Iconoclasmul în timpul împăratului Constantin V Copronimos

• cel mai înverșunat dușman al cultului icoanelor

• el a convocat un sinod, socotit de iconoclaști al VII –lea Ecumenic ( Sinodul Hieria 754) dar nu poate fi
socotit sinod ecumenic din mai multe motive printre care și faptul că nu au participat patriarhii de
Alexandria, Antiohia, Ierusalim, nici episcopul Romei nu a fost reprezentat.
• Sinodul Hieria din 754:
- a condamnat cultul icoanelor (idolatrie)
- a anatematizat pe Sf. Ioan Damaschin, pe papii Romei și alții.
- au condamnat cinstirea sf. Moaște (acestea au fost profanate și arse)
• după închiderea Sinodului:
- împăratul a dispus ca bisericile să fie golite de icoane, iar mozaicurile și picturile murale să fie
acoperite cu un strat gros de var și înlocuite cu tablouri ale împăratului și diferite picturi din natură
(păsări, pomi,) + alte scene profane (curse de cai, scene de vânătoare)
- clerul superior terorizat; funcționarii exilați sau uciși
- călugării căsătoriți cu forța; cei care se opuneau erau purtați pe străzile C-nopolului și în
Hipodrom cu câte o femeie (prostituată) la braț.

C) Sinodul VII Ecumenic (Niceea, 787)

• lui C-tin V i-a urmat la tron Leon IV Chazarul (sub domnia sa persecuția împotriva iconodulilor a scăzut
în intensitate)
• după moartea lui Leon IV tronul imperial este luat de fiul său minor C-tin VI – în timpul minoratului,
treburile Imperiului au fost conduse de mama sa Irina.
• Împărăteasa Irina – treptat - a permis cultul icoanelor
• apărători ai icoanelor: Platon (stareț la M-rea Sakkudion, Bitinia) + Teodor Studitul (M-rea Studion,
Constantinopol)
• Irina:
- numește un nou patriarh de C-nopol: Tarasie
- convoacă un nou Sinod Ecumenic care să anuleze hotărârile sinodului de la Hieria (754)
- în 786 urma să fie deschis sinodul oficial la C-nopol - s-au opus soldați din garda imperială (aceștia
erau iconoclaști) + episcopi și alți adversari ai cultului icoanelor.
• în 787 cu toată opoziția se întrunește Sinodul VII Ecumenic (Niceea)
- împărăteasa Irina a simulat un război împotriva arabilor, astfel a îndepărtat din capitală trupele
iconoclaste și le-a înlocuit cu trupe iconodule din Tracia
- a convocat sinodul (24 sept. – 13 oct.)
Desfășurarea Sinodului
• s-a combătut punct cu punct hotărârile sinodului iconoclast de la Hieria (754)
• hotărâri:
- cinstirea icoanelor nu este idolatrie pt. că: creştinul nu cinsteşte materia din care sunt făcute
ci persoana sau persoanele reprezentate pe ea şi în ultimă instanţă pe Dumnezeu cel ce a dat sfinţilor
săi harul. Persoanele reprezentate în icoane sunt reale nu fantastice ca idolii, trăind într-un timp
istoric bine determinat cronologic.
- icoanelor le oferim sărutare și cinstire
- adorarea se cuvine numai lui Dumnezeu; sfinții îi venerăm; pe Maica Domnului o
supravenerăm

4. A doua fază a iconoclasmului (814-843)

• în 814 iconoclasmul a izbucnit din nou în timpul domniei lui Leon V Armeanul (813-842)
• apărătorii icoanelor persecutați
• Lui Leon V îi urmează la tron fiul său Teofil, în timpul căruia persecuția împotriva icoanelor a slăbit.
• în 842 moare împăratul Teofil I, urmează la tron minorul Mihail III, ajutat la conducere de mama sa
Teodora (regentă)
• Împărăteasa Teodora alege un nou patriarh: Metodie și împreună cu el se hotărăște să reintroducă cultul
icoanelor în Biserică
• Convoacă Sinodul din martie 843 (C-nopol):
- a declarat valabile toate hotărârile celor 7 sinoade ecumenice
- a restabilit cultul icoanelor
- a rostit anatema asupra tuturor iconoclaștilor
- au compus un Synodicon special spre a fi citit în întreaga Biserică, în prima Duminică din
postul Paștilor (atunci a căzut la 11 mart. 843), numită „Duminica Ortodoxiei” ca amintire a biruinței
Ortodoxiei asupra tuturor ereziilor.