Pelicanul,chip a Mantuitorului

Mantuitorul Iisus Hristos, pentru a ne face sa intelegem dragostea si purtarea Sa

de grija, s-a asemanat pe Sine cu un "pastor bun", care isi pune sufletul sau pentru
oile sale, nefugind la vederea lupului celui rapitor. Daca asemanarea
Mantuitorului cu "pastorul cel bun" este indeobste cunoscuta, asemanarea
acestuia cu un pelican poate sa ne suprinda insa pe multi dintre noi.

"In cuibul unui pelican a intrat odinioara un sarpe veninos. Pelicanul nu era in
cuib, erau numai puisorii singuri. Sarpele a inceput sa muste si sa bage veninul lui
ucigator in toti puisorii. Cand era aproape sa-i inghita, s-a ivit si pelicanul. La
zgomotul aripilor lui, sarpele a parasit cuibul, fara sa guste din prada. Bietul
pelican vede cu durere ca puisorii lui sunt pe jumatate morti, fiind otraviti de
vrajmasul sarpe. Fara sa mai stea mult pe ganduri, el se hotaraste sa-i scape cu
orice pret. Si iata anume ce face: isi gaureste coasta lui cu ciocul si cu sangele sau
adapa pe toti puisorii care sunt ametiti de veninul sarpelui. Sangele lui curat are
minunata putere sa taie otrava sarpelui si, prin aceasta, puisorii lui se invioreaza si
scapa de moarte."

Legenda pelicanului a fost preluata inca de prin secolul al II-lea de imnografii

Bisericii Ortodoxe, acestia vazand in ea o imagine deosebita a Jertfei
rascumparatoare a Mantuitorului. Sarpele otravitor, care ataca puii de pelican in
chip viclean, este asemanat cu diavolul, care l-a inselat pe om cu otrava minciunii
pe cand acesta se afla inca in rai (in cuib). Mai apoi, cu nimic nu a putut sa-si
salveze pelicanul puii sai, decat numai cu hranirea lor din carnea si sangele lui.