Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Fabula este una dintre cele mai vechi specii literare, despre care s-a crezut o lunga perioada de
timp ca isi are originile populare in Grecia antica. Insa, datorita izvoarelor sale folclorice,
fabula a putut aparea oriunde in lume. Considerat „parintele” fabulei, Esop este cel care,
indepartand fabula de basm, a reusit sa amplifice semnificatiile alegoriei, dand creatiei propria
functie morlizatoare.
Fabula transpune intamplari din lumea umana in cea animala, dandu-le necuvantatoarelor
darul vorbirii pentru a putea spune adevaruri suparatoare despre viciile si insusirile umane.
Datorita caracterului ironic al fabulei, La Fontaine – marele fabuluist francez- isi numea opera
: ” O ampla comedie cu mii de vieti in mers / A carei vasta scena e intregul Univers.”
Meritul fabulei este acela ca, desi prezenta in cel mai comic si ironic mod posibil defectele
umane, reuseste sa ofere atat copiilor cat si celor mari invataturi pretuioase. Cu totii stim ca
„Lupul moralist” inseamna ipocrizia, „Dreptatea leului” – injustitia, „Cainele si catelul” –
parvenitismul, „Padurea si toporul ” – tradarea, „Talerul cu doua fete” – fatarnicia.
Tudor Arghezi, vrand sa prezinte caracterul umoristic al fabulei, a prefatat creatiile lui La
Fontaine si Karlov, spunand:
Dragi copii, va ajutam sa invatati din „pataniile” animalelor si sa nu gresiti si voi asemeni lor!
Cititi, fiti drepti, sinceri, cuminti, egali! Fabulele va ajuta sa va dezvoltati atat la scoala cat
mai ales ca oameni. Cititi si fiti atenti la morala fabulei!
Fabule scurte
Câinele și măgarul
Leul deghizat
Un ied care se ratacise de turma a fost prins de lup. ledul i-a zis:
Ursul și vulpea
Grigore Alexandrescu
Grigore Alexandrescu
Şi cu un preţ de mirare
Şi puţin cunoscător
Fapta ce o defăimăm.
Șoarecele și pisica
GRIGORE ALEXANDRESCU
Se pare ca ideea noastra de a promova fabulele scurte a fost foarte bine primita de catre
copii. Unii dintre voi chiar ne-ati trimis fabule pe care noi nu le-am publicat inca. De
la Adrian Erbiceanu am primit urmatoarea fabula :
Greierele şi furnica
Ca să nu păţească iară
Ca mai an, când pe nimica
A cerut un bob sau două
La vecina sa Furnica,
Iar aceasta, şugubeaţă,
Făr’ prea multe să-i cuvânte
Îl trimise jos, sub grindă,
Pentru-n bob, un an să-i cânte,
Greierele – fiind făptaşul –
Luă cu sine o desagă,
Bob cu bob muncind s-o umple
Vara-ntreagă, toamna-ntreagă.
Numai că, ajuns la moară,
– Rost să-şi facă de bucate –
Înlemni văzând că duse
O desagă goală-n spate.
Pasămite, luându-şi sacul
Şi fixându-l strâns la gură
Nu văzuse cum se cască
Dedesubt o crăpătură…
MORALA:
Neglijenţa cu risipa
Adunate dau: Nimica.
Şi-apoi cânţi cum vrea…Furnica!
ESOP
Pastorul
Un pastor isi pierduse la pasune cea mai buna vita pe care o avea. Zadarnic a tot cautat-o in
padure si prin locurile indepartate. N-o gasi. In nevoia sa, el s a rugat lui Jupiter, fagaduindu-i
un ied daca-i va arata pe hotul vitei sale. Deodata pastorul s-a trezit in mijlocul padurii, in
fata unui leu, care se ospata cu ramasitele vitei.
Tremurand de frica s-a rugat din nou de Jupiter care-i indeplinise atat de repede dorinta,
fagaduindu-i acum pe cel maibun taur al sau drept jertfa daca-l va indeparta iarasi pe hot si-l
va mantui astfel de ghearele leului.
Un vultur se repezi din inaltimea cerului drept spre miel si apucandu-l cu picioarele il rapi cu
usurinta. O cioara vazuse asta si se credea tot atat de puternica se repezi la un berbec. Dar
zadarnic se opinti sa-l ridice. Nu numai ca nu fu in stare, dar pe deasupra se ma si incurca in
lana sa, asa ca nu mai fu in stare sa zboare mai departe.
Cand ciobanul o vazu cum se zbate, o prinse , ii tunse aripile si o dete copiilor sai ca jucarie. ”
Taticule- intrebara copiii bucurosi- care este numele acestei pasari?” ” Acum un ceas –
raspunse pastorul – ea se credea vultur, dar acum trebuie sa-si dea seama ca nu- i decat o biata
cioara.”
MORALA: Masoara-ti puterile inainte de a face ceva. Altfel risti sa te faci de ras!
LA FONTAINE
Victoria învățăturii
După cum o să vedeţi,
Zice-se că ar fi fost,
Mai demult,
Doi târgoveţi:
Un bogat-semeţ şi prost-
Şi-un sărac ,-băiat isteţ.
Sând de vorbă pe o dreavă,
Se treziră la gâlceavă.
Cel bogat , om certăreţ
Pretindea că-i mai de preţ
Şi se cade ca oricine
Cu respect să i se-închine
(banii au şi ei un rost:
merite dau celui prost!)
-Prietene, ascultă-mă pe mine,
eu socotesc că nu ţi se cuvine
să fii cinstit ca om de rangul meu.
Poţi tu să dai ospeţe cum dau eu?…
Te văd citind.La ce-ţi serveşte în viaţa,
Când ai palatul în pod – o chichineaţă-
Şi vara porţi , ca iarna, aceeaşi haină sumbră,
Iar ca lacheu statornic ai propria ta umbră?
Republicii nu-i trebuiesc golanii,
Ci cei ce ştiu să-şi cheltuiască banii.
Cu mesele şi luxul, eu risipesc comori.
Pe urma mea trăiesc, cum ştii prea bine,
Atâţia meseriaşi şi negustori
Şi câte un pârlit de scrip, ca tine…
I-ar fi răspuns săracul aşa cum se cuvine,
Dar a tăcut, având prea mult de spus.
Şi iată că războiul l-a răzbunat mai bine,
Căci fără milă, Marte, oraşul le-a distrus.
În alt oraş săracul, om cult şi renumit,
Fu găzduit, cinstit şi răsplătit,
În timp ce bogătaşul , acum sărac şi prost,
Rămase fără adăpost…
Păţania a limpezit gălceava:
Vârtejul soartei spulberă doar pleava
Lăsând pe loc grăunţele de aur.
Invătătura-i pururi un tezaur.
Gaiţa împodobită cu pene de păun
O Gaiţă din cele mai viclene
văzând un biet Păun ce năpârlea,
s-a-mpodobit cu mândrele lui pene
şi printre alţi păuni se păunea.
Recunoscănd-o, însă, nu ştiu cine,
ce huidulială ,
ce ciocăneală,
ce ruşine!
La gaiţe voind să fugă,
şi gaiţele o alungă!
Mai sunt şi astăzi, din păcate,
şi printre noi asemenea eroi;
eu, însă, ţin să nu vorbesc de voi,
plagiatori cu pene-mprumutate!
Victoria învățăturii
După cum o să vedeţi,
Zice-se că ar fi fost,
Mai demult,
Doi târgoveţi:
Un bogat-semeţ şi prost-
Şi-un sărac ,-băiat isteţ.
Sând de vorbă pe o dreavă,
Se treziră la gâlceavă.
Cel bogat , om certăreţ
Pretindea că-i mai de preţ
Şi se cade ca oricine
Cu respect să i se-închine
(banii au şi ei un rost:
merite dau celui prost!)
-Prietene, ascultă-mă pe mine,
eu socotesc că nu ţi se cuvine
să fii cinstit ca om de rangul meu.
Poţi tu să dai ospeţe cum dau eu?…
Te văd citind.La ce-ţi serveşte în viaţa,
Când ai palatul în pod – o chichineaţă-
Şi vara porţi , ca iarna, aceeaşi haină sumbră,
Iar ca lacheu statornic ai propria ta umbră?
Republicii nu-i trebuiesc golanii,
Ci cei ce ştiu să-şi cheltuiască banii.
Cu mesele şi luxul, eu risipesc comori.
Pe urma mea trăiesc, cum ştii prea bine,
Atâţia meseriaşi şi negustori
Şi câte un pârlit de scrip, ca tine…
I-ar fi răspuns săracul aşa cum se cuvine,
Dar a tăcut, având prea mult de spus.
Şi iată că războiul l-a răzbunat mai bine,
Căci fără milă, Marte, oraşul le-a distrus.
În alt oraş săracul, om cult şi renumit,
Fu găzduit, cinstit şi răsplătit,
În timp ce bogătaşul , acum sărac şi prost,
Rămase fără adăpost…
Păţania a limpezit gălceava:
Vârtejul soartei spulberă doar pleava
Lăsând pe loc grăunţele de aur.
Invătătura-i pururi un tezaur.
Socrate, marele-nţelept
de construit se apucase,
Dar cunoscuţii, pe nedrept,
îi tot găseau mereu ponoase.
Căci oamenii-s croiţi pe prici.
Şi mulţi spuneau că li se pare
că-s încăperile prea mici,
când omul e atât de mare!
Socrate le-a răspuns, aici:
-” Aşa cum sunt, de-aş fi măcar în stare
să le ticsesc cu-adevăraţi amici!”
Păunul nemulțumit
Cocoșul și perla
Un cocosel – el stie cum- aflase,
tot scormonind, o perla minunata.
Si s-a dus cu dansa de indata
la mesterul de pietre pretioase.
– Cred ca-i de pret. Ti-o dau de vrei
sa-mi dai pe ea un bob de mei!
Tot cam asa un june nataflet
A mostenit un manuscris de pret.
si s-a dus cu el la un librar
– Cred ca e bun, desi nu am habar.
Doar asta este treaba dumitale,
Eu ti l-as da pe cateva parale!
MORALA: Invata sa pretuiesti lucrurile de valoare! Nu le nesocoti importanta!
Leul biruit de om
Se arata intr-un tablou
Un leu ne-nchipuit de mare,
alaturea de un erou
ce izbutise sa-l doboare.
Trecand un leu naprasnic, le-nchise-ndata gura, spunandu-le limbutilor ca si pictura
e buna , ca da unora prilej
sa para cel putin ca sunt viteji.
” Artistii pot pe multi sa-nflacareze
cu fantezia lor inaripata.
O, dac-ar sti si leii sa picteze,
ati mai vedea si adevarul cum arata!
Corbul și vulpoiul
Jupanul corb pe-un arbore cocotat,
Un cas in ciocul sau tinea;
Vulpoiul hatru, de miros purtat
A inceput cu laude sa-l ia:
„Marite corb, adanc ne-am inchinat!
Ca de mandrete, Doamne si cat esti de frumos!
N-as vrea sa mint, dar daca vocea ta
Nu-i, decat ale tale pene mai prejos,
Esti Fenix intre pasari, si crede, pe dreptate.”
Cand corbu-aude-acestesalta de bucurie,
Si, cum ii este glasul, vrand s-arate,
Deschide-o clipa ciocul, lasand sa-i cada casul.
Vulpoiul ia si zice : „Invete coconasul,
Ca-n veci lingusitoru-a ospatat
Pe seama celui ce cuvantul i-l asculta.
Pe-aceasta-nvatatura, un cas, nu-i plata multa.”
Jupaul corb, sfios si rusinat.
Jura sa nu mai faca la fel – de n-a uitat.
Vulpea și strugurii
O vulpe gasconeza, normanda – altii zic,
De foame scorojita, vazu-ntr-un parmaclac
De vita – struguri copti aproape,
De-o coaje brumarie imbracati.
Vicleana, ar fi vrut in gatu-i sa-i ingroape;
Dar cum erau cam sus ei agatati:
Ea spuse:” sunt prea acri si-s buni pentru mojici.”
Calul și măgarul
In viata unui altui sa-si dea ajutorare
Vecinul tau, in clipele cand moare,
Asupra ta, povara lui o trece.
Magarul pe un cal il insotea odata,
Acesta isi ducea doar hamul sau in spate,
Si bietul urechiat era-ncarcat cat zece.
El zise calului sa-l sprijine-o bucata:
Altminteri nu intra cu suflet in cetate.
” O rugaminte barem – n-o fi cu suparare:
Povara jumatate – nu este-un lucru mare”.
Dar calul nici s-auda, ba dete …si-un stranut”
Dar cand de greutate, magarul a cazut,
Atunci simti si calul a sa vina,
Pe dansul la caruta-l inhamara,
Sa duca a magarului povara
Si pielea-i, pe deasupra,in spate sa i-o tina.
MORALA: ajuta-i pe cei de langa tine.
MUSCA
De la arat un plug
Venea incet spre casa
Si, la un bou pe jug,
O musca s-asezasa.
Iar ei spre-ntampinare
O alta musca-n zbor
Ii face intrebare:
„- De unde, draga sor’?
„- Si mai intrebi de unde!”
Ei musca ii raspunde
Cu-n aer suparat –
” Au nu pricepi ce facem?
Nu vezi ca noi ne-ntoarcem
Din camp, de la arat!”
MORALA: nu te lauda cu munca altuia si nu iti insusi eforturile acestuia. Nu vei fi deloc
apreciat de catre cei din jurul tau!
GEORGE TOPARCEANU
Bivolul și coțofana
Pe spinarea unui bivol mare, negru, fioros,
Se plimba o cotofana
Cand in sus si cand in jos.
Un catel trecand pe-acolo s-a oprit mirat in loc:
– Ah, ce mare dobitoc!
Nu-l credeam asa de prost
Sa ia-n spate pe oricine…
Ia stai, frate, ca e rost
Sa ma plimbe si pe mine!
Cugetand asa, se trage indarat sa-si faca vant,
Se piteste la pamant
Si de-odata – zdup! – ii sare
Bivolului in spinare…
Ce s-a intamplat pe urma nu e greu de-nchipuit.
Apucat cam fara veste, bivolul a tresarit,
Dar i-a fost destul o clipa sa se scuture, si-apoi
Sa-l rastoarne, Sa-l ia-n coarne
Si cat colo sa-l arunce, ca pe-o zdreanta in trifoi.
– Ce-ai gandit tu oare, javra? Au, crezut-ai ca sunt mort?
Cotofana, treaca-mearga, pe spinare o suport
Ca ma apara de muste, de tantari si de tauni
Si de alte spurcaciuni…
Pe cand tu, potaie proasta, cam ce slujba poti sa-mi faci?
Nu mi-ar fi rusine mie de vitei si de malaci,
Bivol mare si puternic, gospodar cu greutate,
Sa te port degeaba-n spate?…
Greierele şi furnica
(altă fabulă)
Ca să nu păţească iară
Ca mai an, când pe nimica
A cerut un bob sau două
La vecina sa Furnica,
Iar aceasta, şugubeaţă,
Făr’ prea multe să-i cuvânte
Îl trimise jos, sub grindă,
Pentru-n bob, un an să-i cânte,
Greierele – fiind făptaşul –
Luă cu sine o desagă,
Bob cu bob muncind s-o umple
Vara-ntreagă, toamna-ntreagă.
Numai că, ajuns la moară,
– Rost să-şi facă de bucate –
Înlemni văzând că duse
O desagă goală-n spate.
Pasămite, luându-şi sacul
Şi fixându-l strâns la gură
Nu văzuse cum se cască
Dedesubt o crăpătură…
Încolţit de frig şi foame
La Furnică în pridvor
Pentru-o mână de bucate
Cântă-un greiere de zor.
MORALA:
Neglijenţa cu risipa
Adunate dau: Nimica.
Şi-apoi cânţi cum vrea…Furnica!
Adrian Erbiceanu