1

Fluierul fermecat, de Victor Eftimiu Tudorel era un ciobna de vreo zece aniori, prin isteimea lui scpase n mai multe rnduri vacile i oile salului din ghearele unor lupi. Nu tia nici de fric, nici de nelciune. Sunt cioban, trebuie s-mi pzesc turma, Asta tiu !... i nu-l biruia nimeni. Moul din pdure, vrjitorul cel bun, care vede i rspltete pe cei ce se poart voinicete l-a chemat la el n peter, i 1-a poftit s-i aleag tot ce va dori din bogiile adunate acolo. Tudorel se hotr s ia doar un fluier. S-mi trieti, biatul moului ! i-a rspuns vrjitorul cel bun. N-ai vrut nici straie scumpe, nici bani de aur, dar ai ales o comoar nepreuit. Fluierul acesta, pe care 1 -a furit un meter din vechime, nu numai c-i va ine de urt, dar prin el vei putea mblnzi fiarele. Pstreaz-1 sntos, dragul meu, i s-auzim de bine ! A doua zi, plecnd cu oile, Tudorel se aez pe un dmb i ncepu s-i zic din fluier. Mare-i fu bucuria cnd vzu c mioarele se opresc din punat i ncep s joace. Culaie, berbecul cel mare, cu coarnele ntoarse, se pusese i el pe opit, parc -ar fi fost cel mai stranic dnuitor. Clopotul de la gt i suna. Mgruul turmei juca i el, cnd pe trei picioare, fcnd rotogoale drglae n vzduh ou piciorul drept, cnd ridicat pe dou picioare, ca oamenii. Ct despre Ursu, dulul, nu numai c srea, dar se ddea i peste cap. Cnt el Tudorel ce cnt ; mioarele, berbecul, mgruul i dulii jucar, pn cnd zise ciobnaul: Acum destul ! Dac-om sta s opim toat ziua, apoi flmnzii i v uscai i se supr satul pe mine c v in nemncate. ntr-o zi, o hait de lupi se repezi la stna lui Tudorel. Spaima intr n bietele oi. Vznd acea nval de slbticiuni, Tudorel duse fluierul la gur i ncepu s cnte. i ce s vezi ? Unui cte unul, lupii se astmprau, ncepeau s ridice cte un picior uor, uurel i se porneau pe dnuit. Apoi cte un lup se apropia de o mioar, i lsa capul n jos de trei ori nclinndu-se, i o poftea la joc. Douzeci de perechi se-nvrteau n jurul ciobnaului, care-i zicea de zor din fluieraul lui de soc. A intrat n hor Ursu, dulul, prinzndu-se n brae cu starostele lupilor ; au fcut frie amndoi, s-au pupat n bot, cu ochii plini de lacrimile prieteniei, legndu-se s nu se mai prigoneasc unul pe cellalt, ct vor tri ! Dar tot srind i nvrtindu-se lupii ostenir. Mai-marele lor se apropie, jucnd i el mereu i-i vorbi lui Tudorel aa : Ciobnaule drag, mai las-1 ncolo de fluier, c nu mai putem ! Dup ce sntem flminzi ne mai flmnzeti i dumneata, punndu-ne s opim ntr-una ! Eu, rspunse biatul, nu m opresc din cntat pn nu v crbnii ! Dac m opresc, suntei n stare s v repezii la oi i s le mncai. Pe cuvntiul meu de onoare c nu facem una ca asta, plecm pe ici ncolo ! rspunse cellalt i fcu semn lupilor s-1 urmeze.

Cu mare prere de ru i lsar cumetrii drglaele cumetre ! Dup ce le-au jucat, mare poft ar fi avut s le mngie puin cu colii! Dar n-avur ncotro i se deprtar, pierind n desimea codrului. i numai dup ce n-a mai rmas nici urm de lup prin partea locului, Tudonel i opri cntarea, odihnind astfel i oile, care ncepur s pasc mrunt i repede, de foame ce le era:; ...Povestea cu fluierul vrjit ajunse i la urechile mpratului. Dac a putut acel fluier s stpneasc haita de lupi, cum n-ar veni de hac i vrjmailor mei ? i zicea stpnitorul rii. Trimise deci mpratul civa soli la ciobna s-i cear fluierul. Dar Tudorel, nici gnd s-1 dea. A doua zi, chiar mpratul veni s-i cear lui Tudorel fluierul fermecat. Eu sunt chiar mpratul acestei ri. Cum ai ndrznit s te mpotriveti poruncilor mele ? Dar ce-am fcut ? i-am trimis oameni cu daruri, cu haine scumpe i cu tot felul de bunti, galbeni muli, i-am trimis i tu nici gnd s-mi dai fluierul, pe care vd c-1 ii la bru. N-am ce face cu ele. Eu atta am, fluierul ! Fluienui acesta are puteri de care tu nu eti vrednic ! i strig craiul mnios. De aceea zic, biete, d-mi-1 de bun voie i eu te voi rsplti cum nici nu gndeti ; te voi duce la curtea mea s te cresc, s-i dau nvtur i s fac din tine un curtean de vaz. Eu din ce sunt nu vreau s m schimb ! rspunse Tudorel. Atunci lacom, mpratul nfac jucria ciobnaului. Ochii i luceau de bucurie la gndul c acum nu-1 va mai birui nimeni ! Nimeni nu va mai ndrzni s-i calce hotarele, ba va porni el nsui s cucereasc i s prade mpria altora ! Porni voios, cu tot alaiul dup el. Dar Tudorel, suprat foc, alerga pe lng calul lui, cerudu-i fluierul. Scos din fire, mpratul porunci otenilor s-1 arunce n beciul cel mai adnc. Ei, dar n vremea aceasta, ostile vrjmae npdir pmntul rii i prdau toate n calea lor. n fruntea armiilor, mpratul porni s le nfrunte j s nimiceasc pe dumani. Mndru nevoie, clare pe armsarul mpopoonat, craiul tot sufla n fluierul fermecat, ateptnd s se ntmple minunea, dar degeaba ! Otilor puin le psa de jucria aceea neputincioas din mna lui ! Ba, dimpotriv, mpratul fu nconjurat de dumani, care parc ieiser din pmnt! Ct ai clipi din ochi, se pomeni legat, straja lui mprtiat i el robit vrjmaului. Fluierul czu la pmnt i, de bun seam, l-ar fi sfrmat copitele cailor, dac un sfetnic nelept nu l-ar fi ridicat cu grij. Mare prpd ar fi fost pe ar, dac sfetnicul cel nelept nu s-ar fi gndit s se repead la palat, s-1 scoat pe Tudorel din adncimea beciului i s-1 duc pe cmpul de btaie, rugndu-1 s cnte din fluierul fermecat. i cnd ncepu Tudorel s cnte din fluier, otile dumane i aruncar paloele i buzduganele i ncepur s joace.

Jucau i opiau de zor. Se ineau dup el, tot dnuind i prseau de-a-ndrtelea pmnturile cucerite atta de uor. i ciobnaul nostru nu s-a lsat pn nu i-a dus dincolo de hotarele rii, cu mpratul cel hapsn cu tot.

Ciubotelele ogarului de Calin Gruia De unde avea Iepurele doi galbeni, nici eu nu stiu! Dar povestea spune ca, intr-o toamna, el pornise spre un iarmaroc vestit. De mult se gindea Iepurele ca i-ar sta bine cu o palarie alba ca pana de paun si cu o scurteica verde, dar nu pentru asta se grabea el spre iarmaroc, ci ca sa-si cumpere ceva pentru incaltat, ca era descult. q8l6311qj49buq Incepusera ploile de toamna, vintul imprastia frunzele pe poteci si frigul prinse sa-l stringa de picioare. De aceea, isi infunda palaria veche pana peste urechi, isi strinse zabunul pe trup si iuti pasul, ca sa ajunga mai repede la iarmaroc. Si cum mergea Iepurele uitindu-se cand in dreapta, cand in stinga, ciulind urechile la orice fosnet, iata ca mai spre seara se intilni pe o poteca cu Ogarul. . . Ogarul era gras, voinic, imbracat intr-o suba calduroasa si purta in picioare niste ciubotele nou-noute . . . Dupa ce-si dadura binete, ca doi calatori de treaba, o pornira impreuna prin desisul padurii. Iepurelui i se scurgeau ochii dupa ciubotelele Ogarului; pentru ca tare mai erau frumoase, iar lui ii era strasnic de frig la picioare! - Cit ai dat pe incaltari? intreba sfios Iepurele. - Doi galbeni, cit sa dau! ii raspunse fudul Ogarul. - Ma duc si eu la iarmaroc - adauga Iepurele - sa-mi cumpar ciubotele. - Pai, tot acolo merg si eu, am treaba cu un negustor . . . Ciubotele se gasesc cite vrei, numai bani sa ai! - Am doi galbeni, sopti Iepurele. Ogarul nu spuse nimic, ci isi rasuci virful mustatilor ca si cum lui nu i-ar fi pasat citi bani are Iepurele. Si au mers ei asa, au mers, pana s-a intunecat de-a binelea. Drumul nu-l mai vedeau bine. O ploaie rece si deasa se abatu in calea lor, de-i dirdiiau bietului Iepure dintii de frig. - Uite ce zic eu, cumetre, vorbi Ogarul. Te vad descult . .. Si apoi e noapte si frig . . . Mai ai si bani la dumneata . . . Bani am si eu ... si cine stie cu cine ne putem intilni, ca padurea e plina de tilhari... Iepurele ciuli urechile, isi strinse mai tare zabunul, ca sa simta banii ce-i avea intr-un buzunaras la piept. - Si ce-i de facut atunci? intreba el. - Pai, de ce sunt pe lume hanuri?... Pentru vreme de noapte, pentru adapost ... E pe aproape hanul Ursului... Eu zic sa tragem la el, dormim si pornim miine dimineata . . . Poate pana atunci mai sta si ploaia. Iepurele nu avu incotro si-l asculta pe Ogar. Scuturindu-si luleaua de usa hanului, Mos Martin ii primi tare bucuros: - Ce vreme rea! Nu te-ar lasa inima sa lasi pe cineva afara!... Hei, si dumneata. mai esti si descult... Treci colo langa foc, de-ti mai incalzeste picioarele! Iepurele se apropie zgribulit de vatra. In afara de ei si hangiu nu mai era nimeni in han. Mos Martin iesea din cand in cand afara si se uita de-a lungul drumului, sa va.da daca nu cumva se mai indreapta spre hanul lui niscaiva calatori. - Eu. zic sa cerem ceva de mancare - sopti ogarul - si udatura.

- Cere dumneata, cumetre. Mie nu mi-e foame ... Si apoi nu a,m nici un maruntis. Ca daca schimb un galben, ramin toata iarna descult. - Hei, ce ciudat mai esti, cumetre! . . . Dar cine ti-a cerut, ma rog sa-ti schimbi galbenii . . . Pentru plata am eu bani destui ... Ca doar nu ma voi lacomi la un sarac ca tine ... Si intorcindu-se Mos Martin in han, Ogarul spuse: - Ei, Mos Martine, da-ne ceva de imbucat si de baut. . . - Am niste placintele . . . - As manca si eu din ele! - Am friptura, faguri de miere, si vin de stafide . . . - Da-ne de toate si din toate, cumetre, spuse Ogarul lin-gindu-si buzele. Mos Martin isi puse sortul pe dinainte, ca un hangiu adevarat ce era, si prinse a aduce bunatatile. Ogarul incepu sa inghita cu lacomie bucata dupa bucala. Iepurele se rusina si abia-abia gusta si el o bucatica de placinta cu varza. Si poate n-ar fi gustat deloc daca nu l-ar fi poftit Ogarul. - Maninca, cumetre, ca de la dumneata maninci. Ogarul parca nu mancase de o luna, asa-i trosneau falcile si-i umbla limba in gura. pana sa-si fumeze Mos Martin luleaua, Ogarul manca toata mancarea din han. La urma ceru o cana cu vin de stafide, pe care o bau pe nerasuflate. Iepurele se uita mirat. Se minuna si Mos Martin. - Mai, mai, inca n-am vazut un drumet mai flamind ca dumneata. Sa-ti fie de bine, Ogarule. .. Si acum, vorba aceea: ,,Frate, frate, dar brinza-i cu bani" . . . Ati mancat si baut numai bine de doi galbeni. Ogarul prinse a se cauta prin buzunari. Cauta prin buzunari la pantaloni, cauta la suba, dar degeaba cauta: nu avea nici un ban. In cele din urma, spuse Iepurelui: - Plateste, dumneata, cumetre! - Cum, sa platesc? Asa ne-a fost vorba? - Plateste, ca am uitat punga acasa. Iti dau eu banii la iarmaroc. Am sa ma imprumut la un prieten negustor . .. - Cum? ... Vai, ce sa ma fac?! Sa ramin descult? Ogarul incepu sa rida pe sub mustati. Mos Martin isi iesi din fire. - Mie sa nu-mi umblati cu de-astea. Platiti, ca altfel am eu ac de cojocul vostru ... - El m-a poftit .si la han, ei m-a poftit si la masa, spuse chicotind Ogarul. El sa plateasca. - Nu-i adevarat, Mos Martine. Eu n-am mancat mai nimic. Vine iarna si, daca platesc, ramin descult. . . - Ei, ca doar n-oi incalta eu toti descultii din lume! Ca a mancat si baut Ogarul e drept, dar lucru curat aicea nu-i. . . Acum imi dau eu seama ce fel de musterii mai sunteti! V-ati sfatuit sa-mi faceti paguba ... Si Mos Martin apuca un ciomag pa care il tinea pitit dupa usa pentru asemenea calatori si il ridica spre Ogar. Ogarul il arata pe Iepure. Iepurele, vazind ciomagul, incepu sa tremure de frica. Si de voie, de nevoie, scoase din buzunar basmaluta in care avea legati cei doi galbeni si plati ursului. Mos Martin se uita la ciubotelele Ogarului, apoi la picioarele goale ale Iepurelui, mirii ceva si lua galbenii. Ogarul isi sterse mustatile, se culca si adormi fara

grija. Mos Martin vazind ca nu mai vine nimeni la han se duse si el in odaia lui sa se intinda pe o lavita. Numai Iepurele nu se culca. Cum putea sa doarma? Ramasese fara bani... Si de-afara vintul se auzea mai furios si ploaia batea in ferestre. De necaz, Iepurele incepu sa planga pe infundate... Cum de se lasase pacalit de Ogar. Ofta si se gindea ca in curind va veni iarna. Vor fi viscole si zapezi- mari... va fi mult mai frig, iar el va umbla zgribulit si descult ... Ogarul sforaia intr-o odaie, Mos Martin in alta, numai pe bietul Iepure nu-l prindea somnul. Si a stat Iepurele, a stat, pana la miezul noptii. Si s-a tot gindit si razgindit, ce sa faca, ce sa drea.ga? Parca vedea cum desfacuse basmaluta si daduse lui Mos Martin banii. . . Cum ursul statuse o clipa pe ginduri, uitindu-se cand la ciubotelele ogarului, cand la picioarele lui, de parca ar fi voit sa-i spuna, ceva. Ce anume? Deodata, in mintea Iepurelui se facu lumina, isi sterse lacrimile si intra in odaia Ogarului. Ciubotelele erau puse langa soba sa se usuce. Nu mai statu pe ginduri. .. Incalta ciubotelele Ogarului, pasi incet, iesi din han si tine-o baiete tot intr-o fuga. ,,Mi-am facut singur dreptate", se gindea iepurele, afundindu-se tot mai mult in padure si-n noapte. Spre ziua, se trezi Ogarul si voi sa se incalte. Dar ia ciubotelele de unde nu-s! Mos Martin, ivindu-se in prag, dadu, razand din umeri. Ogarul nu mai zabovi la han, ci porni sa-si caute incaltarile. Se cunosteau bine urmele din noroi si incepu Ogarul a fugi si a fugi pe urmele Iepurelui. La inceput ii venea tare greu, el era gras, de-abia se misca, da-ncet ul cu incetul, prinse a se subtia la alergatura. Nu dupa multa vreme il zari pe Iepure pe un deal. Tine-te dupa el! Au fugit, au tot fugit prin padure, peste ogoare, peste dealuri, hat in zare. Ogarul gifiia si se subtia, Iepurele tot mai sprinten se facea. Trecu toamna, trecu iarna, veni primavara, apoi veni si vara si fuga lor nu mai contenea. Se zice ca pe Iepurele din poveste Ogarul nu l-a putut prinde. Dar, de atunci, cum vede Ogarul un Iepure, cum se ia dupa el, cu gind sa-l prinda si sa-l descalte.

Praslea cel voinic si merele de aur de Petre Ispirescu

A fost odata ca niciodata... Era odata un imparat puternic si mare si avea pe langa palaturile sale o gradina frumoasa, bogata de flori si mestesugita nevoie mare! Asa gradina nu se mai vazuse pana atunci, p-acolo. in fundul gradinei avea si un mar care facea mere de aur si, de cand il avea el, nu putuse sa manance din pom mere coapte, caci, dupa ce le vedea inflorind, crescand si parguindu-se, venea oarecine noaptea si le fura, tocmai cand erau sa se coaca. Toti paznicii din toata imparatia si cei mai alesi ostasi, pe care ii pusese imparatul sa pandeasca, n-au putut sa prinza pe hoti. in cele mai de pe urma, veni fiul cel mai mare al imparatului si-i zise: Tata, am crescut in palaturile tale, m-am plimbat prin asta gradina de atatea ori si am vazut roade foarte frumoase in pomul din fundul gradinei, dar n-am putut gusta niciodata din ele; acum a dat in copt, da-mi voie ca noptile astea sa pazesc insumi, si ma prinz ca voi pune mana pe acel talhar care ne jefuieste. Dragul meu, zise tata-sau, atatia oameni voinici au pazit si n-au facut nici o isprava. Doresc prea mult sa vaz la masa mea macar un mar din acest pom care m-a tinut atata suma de bani si de aceea, iata, ma induplec si te las ca sa pandesti, macar ca nu-mi vine a crede ca o sa izbutesti. Atunci fiul imparatului se puse la panda o saptamana intreaga: noaptea pandea si ziua se odihnea; iara cand fu intr-o dimineata, se intoarse trist la tata-sau si-i spuse cum priveghease pana la miezul noptii, cum mai pe urma il apucase o piroteala de nu se mai putea tinea pe picioare, cum, mai tarziu, somnul il coplesi si cazu ca un mort, fara sa se poata destepta decat tocmai cand soarele era radicat de doua sulite, si atuncea vazu ca merele lipsesc. Nepoftita fu mahnirea tatalui sau, cand auzi spuindu-i-se asta intamplare. De sila de mila, fu nevoit a mai astepta inca un an, ca sa faca si voia fiului sau celui mijlociu, care cerea cu staruinta de la tata-sau ca sa-l lase si pe dansul sa pandeasca, si se lega ca el va prinde pe hotii care ii facea atata intristare. Timpul veni, merele incepura a se pargui; atunci fiul sau cel mijlociu pazi si el; dara pati ca si frate-sau cel mare. Tata-sau, deznadajduit, pusese in gand sa-l taie; dar fiul sau cel mic, Praslea, veni cu rugaciune catre tata-sau, si-i zise: Tata, atatia ani l-ai tinut, ai suferit atatea necazuri dupa urma acestui pom, mai lasal, rogu-te, si anul acesta, sa-mi incerc si eu norocul. Fugi d-aci, nesocotitule, zise imparatul. Fratii tai cei mai mari, atati si atati oameni voinici si deprinsi cu nevoile n-au putut face nimic, si tocmai tu, un mucos ca tine, o sa izbuteasca? N-auzi tu ce prapastii spun fratii tai? Aici trebuie sa fie ceva vraji. Eu nu ma incumet, zise Praslea, a prinde pe hoti, ci zic ca o incercare de voi face si eu, nu poate sa-ti aduca nici un rau. Imparatul se indupleca si mai lasa pomul netaiat inca un an.

Sosi primavara: pomul inflori mai frumos si lega mai mult decat altadata. imparatul se veseli de frumusetea florilor si de multimea roadelor sale, dara cand se gandea ca nici in anul acesta n-o sa aiba parte de merele lui cele aurite, se caia ca l-a lasat netaiat. Praslea se ducea adesea prin gradina, da ocol marului si tot planuia. in sfarsit, merele incepura a se pargui. Atunci fiul cel mai mic al imparatului zise: Tata, iata a sosit timpul; ma duc sa pandesc si eu. Du-te, zise imparatul; dara negresit ca si tu ai sa te intorci rusinat ca si fratii tai cei mai mari. Pentru mine n-are sa fie asa mare rusine, zise el; fiindca nu numai ca sunt mai mic, dara nici nu ma leg ca sa prinz pe talhari, ci numai o cercare sa fac. Cum veni seara, se duse, isi lua carti de cetit, doua tepuse, arcul si tolba cu sagetile. isi alese un loc de panda intr-un colt pe langa pom, batu tepusele in pamant si se puse intre ele, asa cum sa-i vina unul dinainte si altul la spate ca, daca ii va veni somn si ar motai, sa se loveasca cu barba in cel de dinaintea lui si daca ar da capul pe spate, sa se loveasca cu ceafa in cel de dinapoi. Astfel pandi pana cand, intr-una din nopti, cam dupa miezul noptii, simti ca-l atinge incetisor boarea ziorilor care il imbata cu mirosul sau cel placut, o piroteala molesitoare se alega de ochii lui; dara loviturile ce suferi vrand sa motaiasca il desteptara, si ramase priveghind pana cand, pe la revarsat de ziori, un usor fasait se auzi prin gradina. Atunci, cu ochii tinta la pom, lua arcul si sta gata; fasaitul se auzi mai tare si un oarecine se apropie de pom si se apuca de ramurile lui; atunci el dete o sageata, dete doua si, cand dete cu a treia, un geamat iesi de langa pom si apoi o tacere de moarte se facu; iara el, cum se lumina putin, culese cateva mere din pom, le puse pe o tipsie de aur si le duse la tatal sau. Niciodata n-a simtit imparatul mai mare bucurie decat cand a vazut la masa sa merele de aur din care nu gustase niciodata. Acum, zise Praslea, sa cautam si pe hot. Dara imparatul, multumit ca pipaise merele cele aurite, nu mai voia sa stie de hoti. Fiul sau insa nu se lasa cu una cu doua, ci, aratand imparatului dara de sange ce lasase pe pamant rana ce facuse hotului, ii spuse ca se duse sa-l caute si sa-l aduca imparatului chiar din gaura de sarpe. si chiar de a doua zi vorbi cu fratii lui ca sa mearga impreuna pe urma hotului si sa-l prinza. Fratii sai prinsera pizma pe el pentru ca fusese mai vrednic decat dansii si cautau prilej ca sa-l piarza; de aceea si voira bucuros sa mearga. Ei se pregatira si pornira. Se luara, deci, dupa dara sangelui si merse, merse, pana ce iesira la pustietate, de acolo mai merse oleaca pana ce dete de o prapastie, unde se si pierdu dara. Ocolira impregiurul prapastiei si vazura ca dara de sange nu mai inainta. Atunci pricepura ei ca in prapastia aceea trebuie sa locuiasca furul merelor. Dara cum sa se lase inauntru? Poruncira numaidecat varteje si funii groase, si indata se si gatira. Le asezara, si se lasa fratele cel mare. Dara, zise el, cand voi scutura franghia, sa ma scoateti afara. Asa si facura. Dupa fratele cel mare se cobori cel mijlociu si facu si el ca cel dintai, atata numai ca se lasa ceva mai in jos.

Acum e randul meu sa ma las in prapastie, zise Praslea, vazand ca fratii cei mari se codesc; cand voi misca franghia, voi mai mult sa ma lasati in jos; si dupa ce veti vedea ca franghia nu se mai duce la vale, sa puneti paznici, sa pazeasca si, cand va vedea ca franghia se misca de loveste marginile groapei, sa o trageti afara. Se lasa si cel mai mic din frati si, de ce misca franghia d-aia il lasa mai jos, si-l lasara, si-l lasara, pana ce vazura ca franghia nu mai sta intinsa, cum este cand are ceva atarnat de capatul ei. Atunci fratii tinura sfat si zisera: Sa asteptam pana ce vom vedea daca face vreo izbanda, si atunci ori bine ori rau de va face, sa-l pierdem, ca sa ne curatim de unul ca dansul care ne face de rusine. Praslea ajunse pe taramul cellalt, se uita cu sfiala in toate partile, si cu mare mirare vazu toate lucrurile schimbate; pamantul, florile, copacii, lighioni altfel faptuite erau p-acolo. Deocamdata ii cam fu frica, dara, imbarbatandu-se, apuca pe un drum si merse pana dete de niste palaturi cu totul si cu totul de arama. Nevazand nici pui de om pe care sa-l intrebe cate ceva, intra in palat, ca sa vaza cine locuia acolo. in pragul usei il intampina o fata frumusica, care zise: Multumesc lui Dumnezeu ca ajunsei sa mai vaz om de pe taramul nostru. Cum ai ajuns aice, frate, il intreba ea; aici este mosia a trei frati zmei, care ne-a rapit de la parintii nostri, si suntem trei surori si fete de imparat de pe taramul de unde esti tu. Atunci el povesti in scurt toata istoria cu merele, cum a ranit pe hot si cum a venit dupa dara sangelui pana la groapa pe unde s-a lasat in jos la ea. si o intreba ce fel de oameni sunt zmeii aceia si daca sunt voinici. Ea ii spuse apoi ca fiecare din zmei si-a ales cate una din ele si le tot sileste sa-i ia de barbati, iara ele se tot impotrivesc cu fel de fel de vorbe, cerandu-le cate in luna si in soare, si ei se fac luntre si punte de le implinesc toate voile. Ei sunt in adevar voinici, adaoga ea, insa cu vrerea lui Dumnezeu poate ii vei birui. Dara pana una alta ascunde-te, vai de mine! undeva, sa nu dea zmeul peste tine in casa lui, ca e nabadaios si se face leu-paraleu. Acum e timpul cand are sa vina la pranz, si are obicei de arunca buzduganul cale de un conac si loveste in usa, in masa si se pune in cui. N-apuca sa ispraveasca vorba, si se auzi ceva ca suiera, ca loveste in usa, in masa, si buzduganul se arata si se aseza in cui. Dara Praslea lua buzduganul, il azvarli inapoi mai departe decat il azvarlise zmeul; si, cand era prin dreptul lui, il atinse pe umere. Zmeul, speriat, statu in loc, se uita dupa buzdugan, se duse de-l lua si se intoarse acasa. Cand era la poarta, incepu sa strige: Ham! ham! aici miroase a carne de om de pe taramul cellalt; si, vazand pe fiul de imparat ce-i iesise inainte, ii zise: Ce vant te-a adus pe aici, omule, ca sa-ti ramaie oasele pe alt taram? Am venit ca sa prinz pe furii merelor de aur ale tatalui meu. Noi suntem, ii zise zmeul; cum vrei sa ne batem? in buzdugane sa ne lovim, in sabii sa ne taiem, ori in lupta sa ne luptam? Ba in lupta, ca e mai dreapta, raspunse Praslea.

10

Atunci se apucara la tranta, si se luptara si se luptara, pana cand zmeul baga pe Praslea in pamant pana la glezne; iar Praslea se opinti o data, aduse pe zmeu si, trantindu-l, il baga in pamant pana in genunchi si-i si taie capul. Fata, cu ochii plini de lacrami, ii multumi ca a scapat-o de zmeu, si-l ruga sa-i fie mila si de surorile ei. Dupa ce se odihni vreo doua zile, porni, dupa povata fetei, la sora-sa cea mijlocie care avea palaturile de argint. Acolo, ca si la cea mare, fu priimit cu bucurie; fata il ruga sa se ascunza; iar el nu voi; ci, cand veni buzduganul sa se aseze in cui, pe care il aruncase zmeul ei cale de doua conace, el il arunca mult mai indarat, izbind si pe zmeu in cap; iara zmeul veni turburat, se lupta cu Praslea ca si frate-sau cel mare, si ramase si el mort. Fata, dupa ce ii multumi, il povatui cum sa faca ca sa scape din robie si pe sora lor cea mai mica. Desi e mai puternic, zise fata, decat fratii lui pe care i-ai omorat, dar cu ajutorul lui Dumnezeu si mai ales ca e si cam bolnav din lovitura ce i-ai dat cu sageata cand a vrut sa fure merele, nadajduiesc ca-i vei veni de hac. O saptamana intreaga se desfatara impreuna cu amandoua fetele, si Praslea odihnindu-se de ostenelile ce incercase, porni si catre zmeul de al treilea. Vazand palaturile de aur in care locuia zmeul cel mic, ramase cam pe ganduri, dara, luandu-si inima in dinti, intra inauntru. Cum il vazu, fata il ruga ca pe Dumnezeu sa o scape de zmeu, care, zicea ea, e otarat ca, indata ce se va face sanatos bine, sa o sileasca oricum sa se insoteasca cu dansul. Abia ispravise vorba si buzduganul, izbind in usa si in masa, se puse in cui. Praslea intreba ce putere are zmeul si ii spuse ca arunca buzduganul cale de trei conace; atunci el arunca si mai departe, lovindu-l in piept. Zmeul, turbat de manie, se intoarse numaidecat acasa. Cine este acela care-a cutezat sa calce hotarele mele si sa intre in casa mea? Eu sunt, zise Praslea. Daca esti tu, ii raspunse zmeul, am sa te pedepsesc amar pentru nesocotinta ta. Cum ai vrut, venit-ai; dara nu te vei mai duce cum vei voi. Cu ajutorul lui Dumnezeu, ii raspunse Praslea, am eu ac si de cojocul tau. Atunci se invoira sa se ia la lupta dreapta, si se luptara si se luptara, zi de vara pana seara; iara cand fu pe la namiez, se facura amandoi doua focuri si asa se bateau; un corb insa le tot da ocol, croncanind. Vazandu-l, zmeul ii zise: Corbule, corbule! ia seu in unghiile tale si pune peste mine, ca-ti voi da starvul asta tie. Corbule, corbule! ii zise si Praslea, daca vei pune peste mine seu, eu iti voi da trei starvuri. Unde da Dumnezeu sa caza o asemenea tifla peste mine! Mi-as satura salasul intreg.

11

Adevar graieste gura mea, ii raspunse Praslea. Corbul, fara a mai intarzia, aduse in unghiile sale seu, puse peste viteazul Praslea, si prinse mai multa putere. Catre seara zise zmeul catre fata de imparat, care privea la dansii cum se luptau, dupa ce se facusera iara oameni: Frumusica mea, da-mi nitica apa sa ma racoresc, si-ti fagaduiesc sa ne cununam chiar maine. Frumusica mea, ii zise si Praslea, da-mi mie apa, si-ti fagaduiesc sa te duc pe taramul nostru si acolo sa ne cununam. Sa-ti auza Dumnezeu vorba, voinice, si sa-ti implineasca gandul! ii raspunse ea. Fata de imparat dete apa lui Praslea de bau si prinse mai multa putere; atunci stranse pe zmeu in brate, il ridica in sus si, cand il lasa jos, il baga pana in genunchi in pamant; se opinti si zmeul, ridica si el in sus pe Praslea si, lasandu-l jos, il baga pana in brau; puindu-si toate puterile, Praslea mai stranse o data pe zmeu de-i parai oasele si, aducandu-l, il tranti asa de grozav, de il baga pana in gat in pamant si-i si taie capul; iara fetele, de bucurie, se adunara impregiurul lui, il luau in brate, il sarutau si ii zisera: De azi inainte frate sa ne fii. Ii spusera apoi ca fiecare din palaturile zmeilor are cate un bici, cu care loveste in cele patru colturi ale lor si se fac niste mere. Asa facura, si fiecare din fete avura cate un mar. Se pregatira, deci, sa se intoarca pe taramul nostru. Ajungand la groapa, cletena franghia de se lovi de toate marginile groapei. Paznicii de sus pricepura ca trebuie sa traga franghia. Se pusera la vartejuri si scoasera pe fata cea mare cu marul ei de arama. Ea, cum ajunse sus, arata un ravasel ce-i dase Praslea, in care scria ca are sa ia de barbat pe frate-sau cel mai mare. Bucuria fetei fu nespusa cand se vazu iara pe lumea unde se nascuse. Lasara din nou franghia si scoase si pe fata cea mijlocie, cu marul ei cel de argint si cu o alta scrisoare, in care o hotara Praslea de sotie fratelui celui mijlociu. Mai lasara franghia si scoase si pe fata cea mica: aceasta era logodnica lui Praslea; insa marul ei cel de aur nu-l dete, ci il tinu la sine. El simtise de mai-nainte ca fratii sai ii poarta sambetele si, cand se mai lasa franghia ca sa-l ridice si pe el, dansul lega o piatra si puse caciula deasupra ei, ca sa-i cerce; iara fratii daca vazura caciula, socotind ca este fratele loc cel mic, slabira vartejile si dete drumul franghiei, care se lasa in jos cu mare iuteala, ceea ce facu pe frati sa creaza ca Praslea s-a prapadit. Luara, deci, fetele, le dusera la imparatul, ii spusera cu prefacuta mahnire ca fratele lor s-a prapadit, si se cununara cu fetele, dupa cum randuise Praslea. Iara cea mica nu voia cu nici un chip sa se marite, nici sa ia pe altul. Praslea, care sedea doparte, vazu piatra care cazuse cu zgomot, multumi lui Dumnezeu ca i-a scapat zilele si se gandea ce sa faca ca sa iasa afara. Pre cand se gandea si se plangea dansul, auzi un tipat si o vaietare care ii implu inima de jale; se uita impregiur si vazu un balaur care se incolacise pe un copaci si se urca sa manance

12

niste pui de zgripsor. Scoase palosul Praslea, se repezi la balaur si numaidecat il facu in bucatele. Puii, cum vazura, ii multumira si-i zisera: Vino incoa, omule viteaz, sa te ascundem aici, ca, de te va vedea mama noastra, te inghite de bucurie. Trasera o pana de la unul din pui si-l ascunsera in ea. Cand veni zgripsoroaica si vazu gramada aia mare de bucatele de balaur, intreba pe pui, cine le-a facut ast bine? Mama, zisera ei, este un om de pe taramul celalalt si a apucat incoa spre rasarit. Ma duc, le zise ea, sa-i multumesc. Ea porni ca vantul inspre partea incotro ii spusese puii ca a apucat omul. Dupa cateva minute, se intoarse: Spuneti-mi drept, le zise, incotro s-a dus. Spre apus, mama. Si intr-o bucata de vreme, ca de cand incepui sa va povestesc, strabatu cele patru parti ale taramului de jos si se intoarse cu desert. Ea ceru ca numaidecat sa-i spuie. in cele mai de pe urma, ii zisera puii: Daca ti l-om arata, mama, ne fagaduiesti ca nu-i vei face nimic? Va fagaduiesc, dragii mei. Atunci ei il scoasera din pana si il aratara; iara ea, de bucurie, il stranse in brate si cat p-aci era sa-l inghita, daca nu l-ar fi acoperit puii. Ce bine vrei sa-ti fac si eu, pentru ca mi-ai scapat puii de moarte? Sa ma scoti pe taramul celalalt, raspunse Praslea. Greu lucru mi-ai cerut, ii zise zgripsoroaica; dara pentru ca tie iti sunt datoare mantuirea puilor mei, ma invoiesc la asta. Pregateste 100 oca de carne facuta bucatele de cate o oca una, si 100 paini. Facu ce facu Praslea, gati painile si carnea si le duse la gura groapei. Zgripsoroaica zise: Pune-te dasupra mea cu merinde cu tot si, de cate ori oi intoarce capul, sa-mi dai cate o paine si cate o bucata de carne. Se asezara si pornira, dandu-i, de cate ori cerea, paine si carne. Cand era aproape, aproape sa iasa deasupra, pasarea uriasa mai intoarse capul sa-i mai dea demancare; dara carnea se sfarsise. Atunci Praslea, fara sa-si piarda cumpatul, trase palosul si-si taie o bucata de carne moale din coapsa piciorului de sus si o dete zgripsoroaicei. Dupa ce ajunsera deasupra si vazu ca Praslea nu putea sa imble, ii zise zgripsoroaica: Daca nu era binele ce mi-ai facut si rugaciunea puilor mei, mai ca te mancam. Eu am simtit ca carnea care mi-ai dat in urma era mai dulce decat cea de mai inainte, si n-am inghitit-o; rau ai facut de mi-ai dat-o. Apoi o dete afara dintr-insa, i-o puse la loc, o unse cu scuipat de al sau, si se lipi. Atunci se imbratisara, isi multumira unul alteia, si se despartira; ea se duse in prapastia de unde iesisera si Praslea pleca catre imparatia tatalui sau. Plecand catre orasul in care locuia parintii si fratii sai, imbracat fiind in haine proaste taranesti, intalni niste drumeti si afla de la dansii ca fratii lui au luat de sotii pe fetele care le-a trimis el, dupa cum le hotarase insusi, ca parintii lui erau foarte mahniti de

13

pieirea fiului lor celui mai mic, ca fata cea mica e imbracata in negru si-l jeleste si ca nu voieste a se marita nici in ruptul capului, macar ca a petit-o mai multi fii de imparat; ca acum, in cele din urma, fratii lui i-a adus un ginere prea frumos si ca o silesc cu totii sa-l ia si ca nu se stie de va putea scapa. Praslea, auzind de toate acestea, nu putin s-a intristat in sufletul lui si, cu inima infranta, a intrat in oras. Mai cercetand in sus si in jos, afla ca fata a zis imparatului ca, daca voieste sa o marite cu tanarul care i-l adusera, sa porunceasca a-i face si a-i aduce la odoare o furca cu caierul si fusul cu totul de aur si sa toarca singura, fiindca asa ii facuse si zmeul si asta il placea mult. Mai afla ca imparatul chemase pe starostea de argintari si-i poruncise zicandu-i: "Iata, de azi in trei saptamani sa-mi dai gata furca care o cere fata mea cea mica; ca de unde nu, unde-ti stau picioarele, iti va sta si capul"; si bietul argintar se intoarse acasa trist si plangand. Atunci Praslea se duse de se baga ucenic la argintar. Praslea, tot vazand pe stapanu-sau vaitandu-se fiindca nu izbutise a face furca dupa porunceala, ii zise: Stapane, te vaz trist ca nu poti sa faci furca ce ti-a poruncit imparatul, iata, mai sunt trei zile pana sa se implineasca sorocul ce ti-a dat; lasa-ma pe mine sa o fac. Argintarul il goni, zicandu-i: Atati mesteri mari n-au putut sa o faca, si tocmai un trenteros ca tine sa o faca? Daca nu-ti voi da furca de azi in trei zile, raspunse Praslea, sa-mi faci ce vei voi. Atunci se invoira a-i da o odaie sa lucreze numai Praslea singur, si pe fiecare noapte sa-i dea cate o traistuta de alune si cate un pahar de vin bun. Argintarul ii ducea grija, fiindca, ascultand pe la use, n-auzea alt decat cum spargea la alune pe nicovala! Iara cand fu a treia zi, el iesi dis-de-dimineata din odaie cu furca pe tava, pe care o scosese din marul zmeului, ce era la dansul, si o dete argintarului ca sa o duca fetei imparatului. Argintarul nu mai putea de bucurie, si-i facu un rand de haine; iar pe la namiez, cand venise slujitorii imparatului ca sa-l chele la palat, el se duse si ii dete furca care torcea singura. Dupa ce imparatul se minuna de frumusetea ei, dete argintarului doi saci de bani. Fata, cum vazu furca, ii trecu un fier ars prin inima; ea cunoscu furca si pricepu ca Praslea cel viteaz trebuie sa fi iesit deasupra pamantului. Atunci zise imparatului: Tata, cine a facut furca poate sa-mi faca inca un lucru pe care mi l-a adus la odoare zmeul. Iara imparatul chema indata pe argintar si-i porunci sa-i faca o closca cu pui cu totul si cu totul de aur, si-i dete soroc de trei saptamani, si daca nu i-o face-o, unde ii sta picioarele ii va sta si capul. Argintarul, ca si de-lalt rand, se intoarse acasa trist; despretui ca si intaia oara pe Praslea, care il intrebase si de asta data; iara daca se intelesera la cuvinte, se invoira si lucrul se si savarsi cu bine. Cand vazu argintarul closca cloncanind si puii piuind, cu totul si cu totul de aur si ciugulind mei tot de aur, intelese ca trebuie sa fie lucru maiestru. Argintarul lua closca, o duse la imparatul, iara imparatul, dupa ce se minuna indestul de frumusetea si gingasia lor, o duse fetei si-i zise:

14

Iata, ti s-au implinit toate voile; acum, fata mea, sa te gatesti de nunta. Tata, ii mai zise fata, cine a facut aste doua lucruri trebuie sa aiba si marul de aur al zmeului; porunceste, rogu-te, argintarului sa aduca pe mesterul care le-a facut. Primiind porunca asta, argintarul se infatisa imparatului rugandu-l sa-l ierte si zicandu-i: Cum o sa aduc inaintea mariei-tale pe mester, fiindca este un om prost si trentaros si nu este vrednic sa vaza luminata fata a mariei tale. Imparatul porunci sa-l aduca oricum ar fi. Atunci argintarul, dupa ce puse de spala pe Praslea si-l curati, il imbraca in niste haine noi si-l duse la imparatul; iara imparatul il infatisa fetei. Cum il vazu fata, il si cunoscu. Ea nu putu sa-si tie lacramile care o podidisera, de bucurie mare ce avu, si zise imparatului: Tata, acesta este viteazul care ne-a scapat din mana zmeilor. Si, dand in genunche, ii saruta mainile si pe fata si pe dos. Luandu-i seama bine imparatul, il cunoscu si dansul, macar ca foarte mult se schimbase. il imbratisa si-l saruta de sute de ori. Dar el tagaduia. In cele mai din urma, inima lui induiosita de rugaciunile tatalui sau, ale mamei sale si ale fetei care ramasese in genunche rugandu-l marturisi ca in adevar el este fiul lor cel mai mic. Praslea le povesti apoi toata istoria sa, le spuse si cum a iesit dasupra pamantului si le arata si marul de aur al zmeului. Atunci imparatul, suparat, chema pe feciorii lui cei mai mari; dar ei, cum vazura pe Praslea, o sfeclira. Iara imparatul intreba pe Praslea cum sa-i pedepseasca. Viteazul nostru zise: Tata, eu ii iert si pedeapsa sa o ia de la Dumnezeu. Noi vom iesi la scara palatului si vom arunca fiecare cate o sageata in sus si Dumnezeu, daca vom fi cineva gresiti, ne va pedepsi. Asa facura. Iesira cate trei fratii in curte, dinaintea palatului, aruncara sagetile in sus si, cand cazura, ale fratilor celor mai mari le cazura drept in crestetul capului si-i omorara, dar a celui mai mic ii cazu dinainte. Iara daca ingropara pe fratii cei mai mari, facura nunta mare si Praslea lua pe fata cea mica. Toata imparatia s-a bucurat ca le-a adus Dumnezeu sanatos pe fiul cel mai mic al imparatului si se mandrea, falindu-se, de vitejiile ce facuse el; iara dupa moartea tatane-sau se sui el in scaunul imparatiei, si imparati in pace de atunci si pana in ziua de astazi, de or fi traind. Trecui si eu pe acolo si statui de ma veselii la nunta, de unde luai O bucata de batoc, s-un picior de iepure schiop, si incalecai p-o sea, si v-o spusei dumneavoastra asa.

15

Cum s-a stricat prietenia dintre caine si pisica de Alexandru Mitru

Prietenia cea adevrat nu se spune cu vorbe, c vorbele zboar, se arat cu fapte, c faptele rmn. i mai lesne te aperi de duman, dect de acela ce zice c i-e prieten i umbl numai cu gnduri necurate! Se povestete c ar fi fost odat prieteni cinele i pisica. E drept c-i mult de-atunci... E mult... Din vremea cnd nici cinele i nici pisica nu triau nc pe lng om. Erau slbticiuni. Locuiau prin pdure. Pisica se apropiase n acel timp de cine i, miorlind subire, l ndemnase: - Nu vrei s fim prieteni buni? S vnm laolalt, s stm ntr-un brlog, s mprim prada? Nu vrei? Cinelea a ltrat scurt i s-a nvoit. Au ntins i-o mas ca s lege prieteug. Le-au cntat i lutari: o pupz i nite greieri. - O s vnm pe rnd! a spus pisica. nti e rndul tu... i s vezi s te ntorci cu prad bun. Eu o s am n vremea asta grij de gospodrie. Cinele a plecat s vneze. Pisica s-a aezat i a nceput s toarc. N-o btea vntul, n-o uda ploaia. Sta i-atepta s vin cinele cu prada. i cinele umbla, alerga prin pdure, peste coclauri i peste tot... Deodat, i-a ieit n cale o capr. A nceput s-o latre i s-o goneasc spre brlog. A auzit pisica ltratul cinelui i tropotul caprei. Le-a ieit nainte, prefcndu-se obosit: - Vai, grele mai sunt treburile gospodriei!... - Nici eu n-am stat degeaba, vezi bine! a zis cinele, privind cu mulumire capra ce behia speriat. A bgat capra n brlog i a vrut s se odihneasc. - Ce, crezi c merge aa?... a nceput s miorlie pisica, btnd pmntul cu coada. Du-te-n pdure i mai vneaz. Ne trebuie bucate pentru iarn. Nu-i vreme de pierdut... Aa i-e prietenia? Eu trudesc din greu cu gospodria, tu vii doar cu o capr i te aezi la odihn... Nu, biete. Hai i pornete la treab! Aa miorlia pisica, c -l durea capul pe bietul cine!... i-a bgat coada ntre picioare i a nceput s-i cear iertare c-a suprat-o. Pn la urm, pisica s-a nduplecat s-l ierte. Iar cinele a plecat din nou la vntoare. Dar nainte de a pleca, a spus: - Nu te supra. De vrei, mulge capra... Mi-e poft de nite lapte! - Numai la mncare i-e gndul - l-a certat - la treab nicidecum... Hai, pleac, nu mai pierde timpul de poman! A plecat bietul cine. Ce s fac? A colindat pdurea n lung i-n lat. A scotocit tufi dup tufi. S-a luat dup un iepure, l-a fugrit... dar iepurele a pierit. A ltrat ctre o coofan, cu gnd s-o sperie s cad jos, dar coofana a deschis pliscul mare, a rs de el i a zburat. Se nnopta. Printre copaci abia se mai zrea o plpire de lumin. i era ruine cinelui s vin acas fr nicio prad. i era de gura pisicii... Dar n-avea ce s fac. A luat-o spre brlog... Nu era greu s afle prin ntuneric unde-i brlogul. Acolo, la intrare, sta pisica. Ochii ei verzi, ri, strpungtori, luceau ca dou luminie. Era stul. De cum plecase din nou cinele la vntoare, se repezise la capr. O mulsese, mncase laptele, se sturase. Se aezase apoi la gura brlogului, privind la stele, lingndu-se alene pe musti, torcnd... Frumoas-i viaa cnd tii s i-o trieti! i zicea ea mulumit. i mai ales cnd ai

16

un prost de cine lng tine". Pe cnd edea aa, iat, l vede i pe cine. Se strecur ncet printre copaci, cu coada ntre picioare i cu spinarea ncovrigat de ruine. - Pe unde ai fost, nemernicule? a nceput s-l certe pisica. Ai fost la crm ori la vreo petrecere? Te vd venind pe trei crri. Vnatul l-ai lsat n plata lui! Aa i-e felul! De sta mi eti?... Srmana, srmnica de mine, i eu care te atept flmnd i trudit aici acas!... A nceput i bietul cine s lcrimeze de mila ei. S -a dezvinovit cum a putut. A cerut iertciune c nu este mai vrednic. - S bem lapte! a spus el. - Lapte? s-a mirat pisica. De unde lapte? - Pi, n-am vnat eu azi n zori o capr? a ntrebat cinele. - Ba da! - i n-am adus-o la brlog? - Adevrat! - i n-a rmas s mulgi tu capra, s bem lapte? - De care lapte tot vorbeti? s-a fcut pisica c nu-i aduce aminte. - Pi, n-am vnat diminea o capr? a nceput iar s spun cinele, cam suprat. - Aa e. - i n-am adus-o la brlog? -Ba da. - i n-a rmas s-o mulgi? - Adevrat! a miorlit pisica, socotind iute ce s mai rspund. - Pi, unde e laptele pe care l-ai muls? - Laptele?... Care lapte?... A!... Laptele caprei? - Da, da. - Cu laptele de capr s-a ntmplat aa! Au venit nite oareci flmnzi... Spunnd cuvintele acestea, pisica i-a ters o lacrim cu coada. - i mai departe? - Au venit oarecii i m-au rugat s le dau s mnnce ceva... Tu tii c sunt miloas. Le-am dat lor laptele. Credeam c-ai s aduci i tu vreo prad n seara asta din pdure... Dar tu... tu eti nevrednic. - S mncm capra! a ndrznit s ngaime cinele. - Capra e pentru iarn, a srit pisica la cine cu ghearele. S nu te atingi de ea. O fac pastram pentru timpuri grele. i cum s-o lumina de ziu, s pleci iar la vnat. S nu te ntorci acas fr prad. Altminteri, s-a sfrit cu tine. A plecat cinele n zori iari la vntoare. A alergat ncoace, a alergat ncolo... Acas, pisica a srit la gtul caprei. A dobort-o i a nceput s-o mnnce. Mnca i se-odihnea. Nu avea nicio grij. Frumoas-i viaa cnd tii s i-o trieti!... se gndea ea. i mai ales cnd ai pe lng tine un prost de cine". Iar cinele, n vremea asta, gonea pe ploaie, gonea pe vnt, cuta vreo prad s-o aduc acas, s scape de gura pisicii. Da' fie c se apropia iarna i se trgeau slbticiunile-n brgoluri i-n vizuini, fie c se zvonise prin pdure c umbl cinele la vntoare, nu se mai gsea nimic, nicio prad. A umblat mult vreme, mult vreme, zadarnic. Abia-i mai trgea sufletul de istovit, i burta-i sta lipit de spinare. Nemaiavnd alta ce face, s-a dus acas, cu gnd s mai cear o dat iertare pisicii. S-o roage s-i dea numai o

17

nghiitur de pastram. i, cum o prinde oleac de putere, s poat pleca iar la vntoare. - Nemernicule - a ipat pisica - unde-i vnatul? Ce mi-ai adus? I-a spus cinele c-are ghinion. C n-a gsit nimic prin pdure. S-i dea numai o nghiitur de pastram. - Care pastram? a fcut pisica pe uimita. - Pastrama de capr! a rspuns cinele. - De care capr tot vorbeti? - Capra pe care am vnat-o i am adus-o la brlog. Laptele ei l-ai dat oarecilor! N-ai zis c ai s-o faci pastram pentru iarn? - Am zis. - Atunci unde-i pastrama? - De ce pastram tot vorbeti? a ncercat din nou pisica s fac pe mirata. Dar cinele a neles-o de data asta pe ireat. i-a rnjit colii. - A!... Pastrama? s-a fcut pisica dintr-o dat c i aduce aminte. S vezi, au venit oarecii la mine, m-au legat fedele i au mncat pastrama. Atunci cnd eti prea bun, i bat toi joc de tine!... A alergat degrab cinele la oareci: - Ai cerut lapte de la pisic? Ai mncat voi pastrama? - Noi? au zis oarecii n cor. Te minte pisica. Nu tim gustul de lapte i nici pe cel de pastram!... S-a ntors cinele acas. A nhat-o pe pisic de ceaf i-a tbcit-o. (De vrei s te mute cinele, ntrt-l!...) A nceput pisica s-l zgrie pe cine i s-l stucheasc ntre ochi. S-au btut bine. S-au tvlit unul pe altul prin toat pdurea. i tot aa, btndu-se, s-au fugrit pn ntr-un sat. Aici, i-au vzut oamenii, i-au desprit. Pe cine l-au legat n lan, i pe pisic au vrt-o n buctrie. S n-o mai mute cinele. i nici s nu-l mai stucheasc pe dulu, s nu-i mai sar-n ochi. Dar ei nu i-au uitat necazul pn astzi. Cnd se ntlnesc, cinele latr i cere pastrama, i cere laptele, o nha i o muc. Pisica l stuchete ntre ochi, l zgrie, miorlie i -l face lene i nevrednic. i tot de-atunci, de cnd au dat-o oarecii de gol, pisica i strpete unde-i afl... i caut, i mnnc i le spune: - De nu m-ai fi dat voi de gol, i-acum miaducea cinele mncare, m odihneam, nu aveam nicio grij. Aa am s v nghit pe voi... Ca s v sturai... Iar puii lor, copii i nepoi, au rmas s se dumneasc pe vecie. Sau, cum s-ar spune cu alt vorb: prinii au mncat agurid, copiilor li s-au strepezit dinii.