Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Nascut din experienta de viata a unei civilizatii arhaice, basmul romanesc transpune
mai degraba idei si valori morale decat povesti sau mituri.
Bunaoara, in traditia familiei romanesti, primul nascut era cel caruia familia ii acorda cea
mai multa atentie pentru ca acesta reprezenta continuitatea neamului. In ciuda acestui
fapt, basmul il reabiliteaza pe fiul cel mic, mezinul, care, spre surprinderea tuturor,
intreprinde fapte de mare curaj si generozitate, nu atat in numele sau, cat pentru
echilibrul si linistea intregii familii.
Astfel, motivul mezinului, cel de-al treilea fiu al familiei, este reprezentat atat in basmele
populare, cat si in cele culte. De exemplu, Ion Creanga, il valorifica in "Capra cu trei
iezi" sau in "Povestea lui Harap-Alb". Mezinul este capabil sa aline suferinta parintilor
(mama Capra sau Craiul din "Harap-Alb") si "sa razbune" sau "sa spele" rusinea fratilor
neascultatori sau fricosi. De aceea, bunatatea, intelepciunea sau eroismul ii vor fi
rasplatite printr-un destin implinit. Iata un exemplu in acest sens: fiul Craiului ajunge un
imparat "atat de iubit, de slavit si de puternic, cum n-a mai stat altul pe fata pamantului".
Tot din mentalitatea comunitatilor arhaice se desprinde si conceptia conform careia
oamenii insemnati sunt rai. Acesta este motivul pentru care tinerii eroi din basme sunt
avertizati "sa se fereasca de omul cel ros" (omul cu parul si cu barba rosie) sau de
"omul span"(din "Povestea lui Harap-Alb").
Din aceeasi lume arhaica se desprind diferite tipologii umane, ce sunt convertite in
basm in personaje fabuloase. Spre exemplu, "Flamanzila" este lacomul, iar "Ochila"
este curiosul din lumea satului, cel ce priveste mereu peste gardurile si casele
oamenilor.
Personajele feminine din basmele romanesti sunt portretizate prin asemanarea lor cu
elemente ale naturii (de exemplu, o fata ca "un boboc de trandafir in luna lui mai"), atat
de prezente in viata oamenilor din vremurile stravechi.
Nu in ultimul rand, anumiti eroi de basm au o infatisare respingatoare (cum este porcul
din "Povestea Porcului" de Ion Creanga), dar dincolo de aspectul exterior se dezvaluie
trasaturi pozitive ale fiintei frumoase pe dinauntru. Morala este ca aparentele inseala,
iar copilul/tanarul trebuie sa invete sa descopere adevarul si frumosul dincolo de
infatisarea exterioara.
Cocosul si potarnichea
Vulturul şi cocoşii
Doi cocoşi ce locuiau în aceeaşi curte au început să se bată; câştigătorul avea să fie şef peste
coteţ.
Într-un târziu, unul dintre ei învinse şi se cocoţă mândru pe gard, să se laude; celălalt se ascunse
într-un cotlon.
Un vultur ce zbura pe-acolo îl văzu pe proaspătul învingător şi-l luă în gheare, ducându-l departe.
Astfel, cocoşul învins a ajuns rege al găinilor.
Cocoşul şi vulpea
Morala: Pe cei vicleni, îi învingi cel mai uşor chiar cu propriile lor arme.
Nişte şoricei erau înspăimântaţi din cauza unui motan rău, care îi pândea tot timpul.
Se sfătuiră cum să scape de el. Unuia îi veni ideea să lege un clopoţel la gâtul motanului; astfel,
îl vor auzi când se apropie. Tuturor li se păru o idee bună.
Nimeni însă nu se încumeta să lege clopoţelul la gâtul motanului!
Unul câte unul, şoarecii plecară ruşinaţi de la sfat.
Morarul şi fiul său mergeau pe drum cărând măgarul în spinare pentru ca acesta să nu obosească.
Văzându-i, oamenii râdeau de ei. Aşa că, morarul se sui pe măgar.
Atunci lumea îl critică pentru că îşi lăsase fiul să meargă pe jos.
El îşi sui fiul pe măgar şi merse pe jos. Oamenii au început din nou să-l critice pentru că era
bătrân şi mergea pe jos, iar fiul său stătea comod pe măgar.
Odată, doi boi trăgeau un car a cărui osie scârtâia fără încetare.
Sătui de atâta zgomot, întrebară carul:
- De ce ţipi atât, că doar noi suntem cei care ducem greul?
Vulpea şi şarpele
Un şarpe dormea la umbra unui smochin.
Vulpea, invidioasă pe corpul lui alungit, se trânti la pământ şi începu să se întindă, când fu cât pe
ce să se frângă în două.
Liliacul şi sticletele
Într-o noapte, un liliac auzi cântând un sticlete care era închis într-o colivie.
Îl întrebă mirat de ce face asta.
- Înainte cântam ziua – zise el – dar de când m-au prins, mă feresc.
- Dar trebuia să te fereşti înainte să te prindă, spuse liliacul.
"Mica Sirena"
Specialistii considera ca basmul lui Andersen nu este original, ci este o prelucrare dupa
"Undine" (o poveste romantica, scrisa de Friedrich de la Motte Fouque si bazata pe
dragostea imposibila dintre un om si o fiinta mitica a apelor). Scriitorul danez a recreat-o
insa utilizand numeroase aspecte autobiografice, la care nici nu ne-am fi gandit. Iata-le
pe cele mai importante:
• Situatia in care sirena il salveaza pe print, dar apoi se retrage repede pentru a nu fi
vazuta, se aseamana cu modalitatea in care Andersen actiona in viata sa de zi cu zi.
Era foarte timid si nu avea curajul sa le spuna celorlalti ceea ce gandea cu adevarat. De
altfel, chiar si atunci cand a fost indragostit, nu a reusit sa-si exprime pe deplin
sentimentele si sa aiba parte de o relatie romantica reala.
• Momentul in care sirenei i se spune ca isi poate recapata conditia (de fiinta
nemuritoare) daca il ucide pe print, poate avea legatura cu ideea de sacrificiu pentru
celalalt. In acest sens, Andersen a fost cunoscut drept o persoana religioasa, ce-si
gasea consolarea la numeroasele probleme prin credinta. In plus, se spune ca a fost o
persoana mereu gata sa se sacrifice pentru binele celor din jur.
Aceste elemente demonstreaza, o data in plus, ca si acest basm isi are originea in
povestea vietii lui Andersen, care a incercat sa se confenseze prin scrierile sale,
exprimandu-si liber credintele, valorile si sentimentele.
Ciobanul mincinos
Omul şi piatra
Într-o bună zi, un înţelept se duse la baia publică şi văzu că mulţi din cei care intrau se loveau de
o piatră lăsată lângă uşă.
Doar unul singur avu ideea să ia acea piatră din drum.
Când se întoarse acasă, a fost întrebat dacă era multă lume la baie. Înţeleptul răspunse:
– Nu, nu era decât un singur om.
Iepurii şi broaştele
Iepurii se plângeau că nu aveau parte decât de sperieturi, din pricina vânătorilor şi a vulturilor.
Într-o zi, se duseră la iaz şi, tot ţopăind de colo-colo, speriară broaştele de pe mal, care săriră
toate în apă.
- Hai să nu ne mai plângem atâta, spuse unul dintre ei, uite că şi noi putem să speriem pe cineva!
Morala: Nu există fricos pe lume care să nu găsească pe cineva mai fricos decât el
Leul şi şoarecele
Odată, un cerb veni să se adape la izvor. Îşi privi chipul în apă, mândru de coarnele sale.
„Păcat că nu-mi sunt şi picioarele la fel de arătoase”, se gândi el. Într-o zi, îl urmări un leu.
Picioarele lui sprintene îl ajutară să fugă de duşman.
Gonind, cerbul nimeri în pădure; acolo îşi încurcă coarnele între crengi.
Nu a mai putut să fugă iar leul îl prinse şi-l omorî.
Hoţul şi câinele
Sâmburele de cireş
Un băiat mâncă o cireaşă şi îi aruncă sâmburele pe jos.
Un bătrân luă sâmburele şi îl plantă. Băiatul râse de el.
Timpul trecu şi sâmburele ajunse un pomişor de care bătrânul avea grijă.
Din nou băiatul râse de el. Peste ani, băiatul, devenit acum un om mare, trecu pe acolo obosit şi
însetat.
Fructele unui mare cireş îi potoliră setea. Atunci înţelese ce necugetat a fost!
Lupul şi capra
Câinele cu clopoţel
Era odată un câine care se apropia tiptil de picioarele oamenilor şi-i muşca.
Drept pedeapsă, stăpânul său i-a legat un clopoţel de zgardă pentru a-i preveni pe cei din jur.
Câinele începu să se mândrească cu clopoţelul lui în faţa celorlalţi căţei. Atunci, unul dintre ei îi
spuse:
- N-ar trebui să fii aşa mândru de asta. Cu totii ştim că nu ţi-au pus clopoţel pentru meritele tale,
ci pentru răutatea ta.
Săracul şi bogăţiile
Vulpea şi broasca
- Sunt un doctor iscusit şi cunosc leacuri pentru toate bolile – se lăuda odată o broască.
- Dacă eşti aşa de pricepută, de ce nu reuşeşti să te vindeci mai întâi pe tine?
Că, uite, ai un picior bolnav! îi spuse o vulpe glumeaţă.
Vulpea şi ţapul
Odată, o vulpe a căzut într-o fântână. Un ţap însetat se apropie şi o întrebă dacă apa e bună.
- Este delicioasă!
Intră şi tu ca să bei, îi zise vulpea şireată.
Ţapul coborî în fântână, bău apă şi apoi se gândiră cum să iasă afară. Atunci, vulpea îi zise
ţapului:
- Împinge-mă în sus!
După ce ies eu, te scot şi pe tine.
Numai că, o dată salvată, vulpea plecă şi îl lăsă pe bietul ţap în fântână.
Muştele
Într-o zi, nişte muşte lacome se năpustiră asupra unui fagure, dar rămaseră cu picioarele
înţepenite în mierea lipicioasă.
Altele, înfulecând dintr-o plăcintă, mâncară până căzură late.
Tot aşa şi oamenii sunt prizonierii poftelor care îi stăpânesc.
Morala: Nici cele mai convingătoare argumente nu ajung pentru a schimba o fire fricoasă.
Câinele şi crocodilul
Gaiţa înfumurată
O gaiţă îşi împodobi coada cu nişte pene de păun. Mândră de noua ei înfăţişare se arătă
adevăraţilor păuni, ca să vadă ce cred despre ea.
Aceştia o alungară. Dar unde să se ducă. Nu o mai doreau nici suratele ei, gaiţele!
Corbul bolnav
Un corb care căzuse bolnav îşi rugă mama să meargă prin vecini să le ceară ajutorul.
Aceasta îi raspunse:
- Cui să-i fie milă de tine?
Crezi că a mai rămas cineva pe care tu să nu-l fi prădat?
Morala: Nu te înconjura de duşmani, pentru că la greu nu vei găsi nici un prieten.
Leul şi mistreţul
Zeus şi cămila
Cămila era invidioasă pe taur pentru coarnele lui puternice şi dorea şi ea unele la fel.
Pentru asta, se duse la Zeus şi-l rugă să-i dăruiască o pereche de coarne.
Acesta se supără că nu era mulţumită cu darurile pe care le avea şi nu-i dădu nimic. Ba mai mult,
ca pedeapsă, îi scurtă un pic din urechi.
Vulpile priveau apele învolburate ale râului meandru fără să îndrăznească să-l traverseze.
Una dintre ele, vrând să le umilească pe celelalte, se aruncă în râu.
În timp ce era târâtă de apele învolburate ale râului, vulpile de pe mal strigau:
- Spune-ne pe unde trebuie să o luăm!
- Vă spun mai târziu – răspunse vulpea lăudăroasă – pentru că acum mă grăbesc
Un lup mergea pe câmpie la asfinţit, astfel că soarele îi făcea o umbră cu mult mai mare decât el.
Lupul gândi:
- Nu trebuie să mă tem de nimeni şi de nimic. Dacă am o umbră ca asta înseamnă că măsor cel
puţin treizeci de metri şi pot fi regele animalelor.
Dar în acel moment apăru un leu care se năpusti asupra lui şi-l mâncă.
Darul zânelor
La botezul unui prinţ, două zâne bune au vrut să-i ofere acestuia darurile lor.
Una dintre ele îi dărui o privire ageră ca de vultur pentru a vedea tot ce se petrece în regatul său,
până la cel mai mărunt lucru.
Cealaltă îi dădu înţelepciune suficientă pentru a nu lua în seamă exact cel mai neînsemnat lucru.
Când băiatul crescu, fu regele cel mai drept şi mai bun din lume.
Omul şi oglinda
Morala: Când vedem defectele celor din jur, ni le recunoaştem pe ale noastre.
Lăptăreasa
Omul muşcat de câine
Un om ce trecea pe uliţă fu muşcat de un câine. Un vecin îl sfătui să-i dea câinelui o bucată de
pâine.
Omul îi zise speriat:
- Dacă fac asta, vor veni toţi câinii din sat să mă muşte!
Morala: E o mare greşeală să-l alinţi pe cel rău căci data viitoare va fi şi mai ticălos.
Morala: Porneşte la drum numai alături de cei asemenea tie. Cei mai puternici ca tine îţi pot
face mult rău.
Cei trei nemulţumiţi
Morala: Dacă priveşti în jur, nimeni din această lume nu le are pe toate.
Mormolocul şi broasca
Vulpea şi pantera
Vulpea şi pantera nu puteau hotărî care dintre ele este mai frumoasă.
- Nu-mi spune că nu-s arătoasă, zise pantera. Blana mea neagră şi catifelată nu are egal!
- Eu sunt mult mai frumoasă decât tine! răspunse vulpea.
Nu pentru cum arăt, ci pentru mintea mea ascuţită!
Omul pisică
A fost odată o femeie care nu avea pe nimeni şi se gândi să ceară ajutorul unei zâne ca să-şi
găsească un soţ.
Să fie un soţ blând – adăugă ea – precum motanul acesta al meu.
Şi chiar aşa se şi întâmplă. La nuntă, prin faţa mirilor trecu din întâmplare un şoarece, iar mirele
sări asupra lui în patru labe, ca să-l prindă.
Erau odată doi măgari: unul care căra sare şi altul care căra bureţi. Primul abia mai mergea din
cauza greutăţii, pe când celălalt zburda vesel.
Au ajuns amândoi la un râu; primul măgar trecu pe celălalt mal cu bine, pentru că sarea se topise
şi putu să înoate.
Dar bureţii celuilalt se îmbibară cu apă şi-l traseră la fund.
Morala: Niciodată nu te lăsa înşelat de prima impresie; ce contează cu adevărat este rezultatul
final.
Vulpea şi corbul
Un corb care stătea pe o ramură înaltă avea în cioc o bucată bună de caşcaval.
O vulpe trecu pe acolo şi îi spuse:
– De mult aşteptam să-ţi aud glasul minunat!
Cântă-mi şi mie un cântec. Corbul, măgulit, încercă să cânte dar scăpă caşcavalul din cioc.
Vulpea, hoaţă, îi fură caşcavalul şi fugi repede.
Odată, un ţânţar îl ameninţă pe un leu spunându-i că este mai puternic decât el.
Ca să-l sperie, începu să-l înţepe de nenumarate ori în bot.
Leul încercă să-l alunge, dar nu reuşi decât să-şi zgârie singur botul cu ghearele.
Mai târziu, ţânţarul cel razboinic a căzut în plasa unui păianjen care l-a mâncat, tocmai pe el, cel
care îl învinsese pe leu!
Morala: Când nu-ţi este frică de nici o primejdie, îndrăzneala îţi pierde viaţa.
Raţele şi broasca ţestoasă
Greierele şi furnica
Într-o vară, furnica nu-şi mai vedea capul de treabă.
Strângea de zor provizii pentru iarnă. Greierele cânta cât e ziua de lungă şi râdea de biata furnică.
Veni şi iarna; greierele înfometat se duse la furnică să-i ceară de mâncare.
- Dar astă-vară ce-ai facut? îl intrebă furnica.
- Am cântat…I-a răspuns greierele.
- Atunci, acum dansează! îi zise furnica.
Porumbiţa şi furnica
O porumbiţă veni să bea apă dintr-un pârâu; acolo văzu o biată furnică aproape înecată. Îi întinse
repede o frunză.
Furnica se urcă pe ea şi porumbiţa o trase afară din apă.
Chiar atunci, trecu pe acolo un vânător care a vrut să împuşte porumbiţa.
Furnica îl ciupi de picior şi astfel o scăpă pe porumbiţă de la moarte.
Legenda spune că furnica era mai demult un agricultor; el invidia recolta altora şi-i fura cum
putea.
Aşa că zeii, drept pedeapsă, l-au transformat în furnică.
O dată cu înfăţişarea nu îşi schimbă însă şi năravul; mereu fura boabe de grâu de la vecini ca să
le păstreze pentru iarnă.
Esop şi ospăţul
Stăpânul lui Esop îi ceru să pregătească un ospăţ cu cele mai bune mâncăruri.
Esop găti limbă la felul întâi, la felul doi şi la felul trei.
Stăpânul se înfurie.
– Stăpâne, spuse Esop, mi-ai cerut ce e mai bun: cu limba se vorbeşte, se cântă şi se ţin
discursuri.
Atunci, stăpânul îi ceru să pregătească alt ospăţ cu cea mai proastă mâncare.
Esop găti din nou limbă, pentru că tot cu limba se spun minciuni.
Morala: Puterea de muncă este mai valoroasă decât prea multă ştiinţă.
Vulpea şi pădurarul
Prinţul şi şoimul
- Eşti pasărea cea mai frumoasă din lume! – spuse prinţul şoimului său.
Eşti iute şi puternică, dar pe de altă parte eşti un vânător mârşav chiar şi cu cei din propria ta
specie.
- E adevărat – răspunse şoimul – dar acest lucru l-am învăţat de la oameni.
Morala: Uneori e bine să nu atragi atenţia celor mai puternici decât tine.
Morala: Fereşte-te de cei care îţi dau sfaturi numai pentru binele lor.
Lupul şi leul
Lupul târa spre vizuina lui un berbec rătacit şi rănit pe care-l vânase cu uşurinţă.
Pe drum, dădu nas în nas cu un leu. Profitând de puterea sa, leul îi smulse berbecul să-l mănânce.
De la o distanţă destul de mare, lupul îi spuse:
- Îmi iei fără drept ceea ce este al meu.
- Desigur! – răspunse leul – cu siguranţă că fie ţi l-au dăruit…
Lupul şi barza
Un ied care se rătăcise de turmă a fost prins de lup. Iedul i-a zis:
- Dacă tot trebuie să mă mănânci, împlineşte-mi o ultimă dorinţă: cântă-mi din fluier, că vreau să
joc un pic.
Fără să bănuiască nimic, lupul îi făcu pe plac.
Câinii de pază au auzit cântecul şi au venit în goană, alungând lupul. Mai târziu, lupul cugetă:
„Aşa mi-a trebuit! Nu se cuvenea ca eu, vânător de fel, să fac pe cântăreţul.”
Vulturul şi melcul
Într-o zi, vulturul se întoarse la cuibul său din vârful unei stânci înalte; văzu acolo un melc şi îl
întrebă mirat:
- Tu, care abia te mişti, cum ai ajuns până aici, sus?
- M-am urcat târâş, domnule, răspunse melcul.
Morala: Nu lăsa pe nimeni să te despartă de fraţii tăi. Altfel, vei fi învins mai uşor de duşmani.
Doi măgari, unul încărcat cu aur, iar altul cu ovăz, mergeau liniştiţi pe drumul lor. Deodată, doi
bandiţi apărură în faţa lor pentru a fura comoara. Cum măgarul se împotrivea, hoţii îl ciomagiră
până căzu la pământ.
– Sărmanul de mine! – se plângea măgarul – şi când te gândeşti că tu, tovarăşul meu de drum, n-
ai păţit nimic!
– Nu întotdeauna îţi prieşte o muncă de seamă - îi zise celălalt măgar.
Omul şi caii