Apocalipa Noului Testament – pe scurt

Apocalipsa este ultima scriere a Noului Testament şi cuprinde revelaţia făcută Sfântului
Ioan Evanghelistul în insula Patmos, prin anii 94-95. Denumirea provine de la cuvântul grecesc
“apocalypsis”, însemnând “dezvăluire, descoperire”. Apocalipsa este cea mai misterioasă scriere
din Sfânta Scriptură, fiind o carte greu de înţeles, în care este prezentată lupta Bisericii în lume cu
duhurile rele şi biruinţa ei prin Hristos. Din Apocalipsa nu se citeşte niciodată în timpul sfintelor
slujbe.
Ce este o profeţie? Profeţia înseamnă, etimologic, “a spune dinainte”, însă sensul termenului
nu se reduce nicidecum la atât. Aşadar, sensul fundamental al profeţiei şi scopul acesteia nu este
de a inocula vreo psihoză/spaimă “apocaliptică” faţă de evenimentele sfârşitului lumii, ci de a
reaprinde în oameni focul conştiinţei şi al chemării la îndreptarea vieţii către Dumnezeu.
Apocalipsa a fost recunoscută atât în Răsărit cât şi în Apus drept o carte canonică.
Evenimentele istorice pe care le vedem petrecându-se în jurul nostru fac parte din
întregul context al luptei Bisericii împotriva puterilor răului, al biruinţei finale a ei şi al
începutului veşnicei Împărăţii a cerurilor.
Care este momentul de timp când începe Apocalipsa? Răspunsul îl aflăm tot din Apocalipsă:
"Şi îngerul mi-a zis: Aceste cuvinte sunt vrednice de crezare şi adevărate şi Domnul,
Dumnezeul duhurilor proorocilor, a trimis pe îngerul Său să arate robilor Săi cele ce trebuie să se
întâmple în curând." Apocalipsa 22: 6
Deci Apocalipsa începe să se manifeste imediat ce Ioan a aşternut pe hârtie profeţia.
În versetul 10 din acelaşi capitol se întăreşte cuvântul că proorocia începe să se aplice
imediat:
"Apoi mi-a zis: Să nu pecetluieşti cuvintele proorociei acestei cărţi, căci vremea este
aproape." Apocalipsa, 22: 10
Care este subiectul Apocalipsei aflăm din următorul verset:
"Eu, Iisus, am trimis pe îngerul Meu ca să mărturisească vouă acestea, cu privire la
Biserici."Apocalipsa 22, 16
Deci Apocalipsa dezvăluie evenimentele care se succed în viaţa Bisericii din momentul când
Ioan aşterne pe hârtie profeţiile şi până la Judecata morţilor.
Orice parte a Apocalipsei dacă s-a împlinit înseamnă că s-a împlinit în mod exact,
cuvânt cu cuvânt sau, dacă nu, trebuie să așteptăm împlinirea ei cândva în viitor.
Apocalipsa începe, în primele trei capitole, cu îndrumarea Bisericilor de la începutul
creştinismului, perioadă contemporană cu Sfântul Ioan Evanghelistul, arătându-le ce fac bine şi
ceea ce trebuie să schimbe pentru ca să progreseze duhovniceşte. “Scrie, deci, cele ce ai văzut şi
cele ce sunt şi cele ce au să fie după acestea.” Apocalipsa 1, 19
În capitolele patru şi cinci se relatează faptul că Dumnezeu este creatorul tuturor lucrurilor
iar Hristos a răscumpărat cu sângele său oameni din toate popoarele. “Vrednic eşti, Doamne şi
Dumnezeul nostru, să primeşti slava şi cinstea şi puterea, căci Tu ai zidit toate lucrurile şi prin
voinţa Ta ele erau şi s-au făcut.” Apocalipsa 4:11
“Şi cântau o cântare nouă, zicând: Vrednic eşti să iei cartea şi să deschizi peceţile ei, fiindcă
ai fost înjunghiat şi ai răscumpărat lui Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din toată seminţia şi
limba şi poporul şi neamul;” Apocalipsa 5:9

1
 La începutul capitolului al 6-lea al Apocalipsei se relatează despre 4 călăreţi care
corespunde perioadei marilor migraţii: în versetul 2 citim “Şi m-am uitat şi iată un cal alb şi cel
care şedea pe el avea un arc; şi i s-a dat lui cunună şi a pornit ca un biruitor ca să biruiască.”
Această perioadă corespunde migraţiei popoarelor germane. Observând mai întâi societatea
vechilor germani din primele secole ale erei noastre după tabloul destul de plastic zugrăvit de pana
unor scriitori antici ca Tacitus, Ammianus Marcellinus sau Cassiodorus Senator, putem deduce
între altele, dar poate înainte de toate, rolul crescând pe care îl joacă în comunităţile cu încă
destule trăsături gentilice, ceata militară întreţinută de şefii militari tribali sau ai uniunilor de
triburi. Membrii cetei militare sunt deja organizaţi într-un fel de „castă” privilegiată ce se hrăneşte
din război şi prăzi. Prin urmare pentru o destul de importantă pătură a societăţii germanice
războiul devine mijloc de existenţă, iar în aceste condiţii nu trebuie să ne mire afirmaţia făcută de
Tacitus, care subliniază că „în opinia lor a trăi din muncă ar fi o ruşine şi o laşitate să
dobândeşti prin sudoare ce se poate dobândi prin sânge”.
Imperiul roman s-a prăbuşit sub asaltul popoarelor germanice.
Sf. Ieronim în Epistole evocă aceste evenimente: “Puţini câţi suntem, supravieţuim cu greu:
şi nu datorită meritelor noastre, ci graţie milei Domnului. Naţii nenumărate şi feroce i-au ocupat
pe gali. Tot ţinutul care se întinde între Alpi şi Pirinei şi între Ocean şi Rin este devastat de cvazi,
vandali, sarmaţi, saxoni, burgunzi, alamani … Aquitania, Lyon, Narbonna … sunt complet
distruse. Oraşele deocamdată cruţate sunt ameninţate fie de ascuţişul săbiilor, fie de foamete …“
http://arheologie.ulbsibiu.ro/publicatii/cursuri/tiplic/3a.htm
Apocalipsa continua să descrie migraţiile şi în capitolul 6, versetul 8 spune: “Şi m-am uitat
şi iată un cal galben-vânăt şi numele celui ce şedea pe el era: Moartea; şi iadul se ţinea după el; şi
li s-a dat lor putere peste a patra parte a pământului, ca să ucidă cu sabie şi cu foamete, şi cu
moarte şi cu fiarele de pe pământ.” Această perioadă corespunde migraţiilor popoarelor turcice,
care prin hunii, războinicii cu chipuri monstruoase, au îngrozit Europa şi care au desfiinţat
numeroase oraşe.
Ammianus Marcellinus spune că adversarii erau îngroziţi de urletele de luptă ale hunilor,
dar mai ales de atacul vijelios al acestora. „Când sunt hărţuiţi şi la începutul bătăliilor năvălesc în
pâlcuri în formă de unghi, scoţând tot felul de ţipete înspăimântătoare. Şi pe cât sunt de uşuratici
şi gata de fugă, pe atât de repede se răsfiră după o anumită rânduială şi dau năvală din nou sau se
retrag la întâmplare, pricinuind un măcel întins, iar când atacă întăriturile şi jefuiesc tabăra
duşmanilor, nici nu se văd de iute ce se mişcă. De aceea poţi spune că sunt luptătorii cei mai
aprigi dintre toţi, deoarece, de departe se luptă cu suliţele pe care le aruncă având în vârf oase
ascuţite, fixate cu dibăcie. Iar de aproape lovesc cu sabia”, preciza Ammianus Marcellinus.
Ammianus Marcellinus îi descrie pe războinici huni ca pe un neam sălbatic şi cumplit.
Aproape monştii cu chip de om, care au luat din cruzime cu asalt lumea civilizată. ”Cu mădulare
butucănoase şi vânjoase, cu cefe groase şi înfăţişare monstruoasă care te înspăimântă şi te face să
crezi că sunt animale cu două picioare sau momâi cioplite în chip grosolan, aşezate la marginea
podurilor”, scria istoricul şi militarul roman. Totodată, el spune că aceşti huni erau pregătiţi pentru
război şi privaţiuni încă din tinereţe.
”La ei, chiar în primele zile de la naştere copiilor li se brăzdează adânc obrajii cu fierul,
pentru ca nimicindu-se din timp rădăcina părului să se acopere cu cicatrici şi zgârciuri”,
precizează acesta. Istoricii arată totodată că aceşti huni practicau deformarea ritualică a craniului
încă din primele luni de viaţă, la fel ca sarmaţii. La fel de monstruoşi au părut hunii până şi
barbarilor germani. Istoricul latin de origine gotică Iordanes spunea despre cei care i-au măcelărit
poporul în stepe nord-pontice că „Sunt spirite necurate care îi posedă aşa cum bântuie ei prin

2
sălbăticie şi le dăruiesc îmbrăţişările lor şi au născut această rasă sălbatică, care a trăit la început în
mlaştini, un trib nemernic, murdar şi pipernicit, abia dacă pot fi numiţi oameni. Singura lor limbă
abia dacă aduce cu graiul omenesc”, spune Iordanes.
Tot Ammianus Marcellinus oferă indicii privind viaţa pe care o duceau aceşti războinici
înspăimântători. Mai precis acesta arată că viaţa lor era nomadă, fiind crescători de turme, fără să
cunoască agricultura. De asemenea erau oameni care aproape se năşteau în şaua calului. Întreaga
lor viaţă era legată de caii lor mici şi iuţi. Pentru romani, hunii erau un neam sălbatic.
„Pe lângă neplăcuta lor înfăţişare omenească, mai sunt şi grozav de înapoiaţi, aşa încât nu
simt nici nevoia focului sau a mâncării gătite, ci se hrănesc cu rădăcini de ierburi sălbatice şi cu
carne de animale de tot soiul, pe jumătate crudă, pe care o încălzesc puţin, aşezând-o între
picioarele lor şi spinarea cailor. (....) Nu sălăşluiesc niciodată în case şi se feresc de ele ca de nişte
morminte oprite folosinţei obşteşti. Nu-i cu putinţă să găseşti la ei nici măcar o colibă ţuguiată de
trestie, ci în rătăcirile lor prin munţi şi păduri se obişnuiesc din leagăn să îndure frigul, foamea şi
setea. Când se duc la străini nu intră în case decât siliţi nevoie mare, căci nu se cred la adăpost sub
acoperişuri.(...) La dânşii nimeni nu ară şi nici nu pune mâna vreodată pe plug. Toţi umblă de colo
până colo, împreună cu căruţele în care locuiesc. În ele soţiile le ţes veşmintele şi se împreunează
cu bărbaţii, acolo îşi nasc şi îşi cresc copiii până ce se fac mari. La ei, când cineva e întrebat,
nimeni nu poate spune de unde se trage, deoarece a fost conceput într-un loc, s-a năcut în alt loc şi
apoi a crescut în altă parte”, preciza istoricul latin.
Istoricul francez Marcel Brion, considerat cel mai mare specialist în istoria hunilor, evocă
surse romane când face o prezentare teribilă a acestora:
“Niciodata nu s-au văzut astfel de oameni, nici la perși, nici măcar la etiopieni. Aveau brațe
lungi, un piept lat și picioare scurte și crăcănate de la timpul petrecut în șaua calului. Aveau o față
turtită, în care ochii mici, trași spre tâmple, păreau că au o sclipire de cruzime vicleană.” Aerul
grotesc, de ființe monstruoase venite parcă dintr-o altă lume, era întregit de forma atipica a
craniilor lor. Dintre toate popoarele stepei, hunii au perpetuat un obicei care a dispărut odată cu ei
din istoria Asiei. Astfel, din motive încă necunoscute, încă din fragedă copilărie, capetele băieților
huni erau deformate cu ajutorul unui aparat făcut din scânduri și curele. Sub efectul acestuia,
capetele viitorilor războinici huni căpătau o formă alungită asemănătoare unui ou. Cum obișnuiau
să umble rași în cap, înfățișarea lor a fost înspăimântătoare pentru primii ambasadori romani care
i-au întâlnit. Umblau tot timpul îmbrăcați în piei de animale tăbăcite, acoperindu-se cu blănuri pe
timp de iarnă, când vântul din stepe tăia în carne vie. Trăiau în jurul turmelor de vite și oi pe care
le pășteau pe teritorii imense, aflându-se în perpetuă mișcare în căutarea pășunilor poaspete.
Femeile, copiii, bătrânii și avutul jefuit era transportat în căruțe. Ca arme de apărare aveau doar
platoșe ușoare făcute din piei de bivol, care le acopereau pieptul și abdomenul, alături de cămăși
de zale.
http://m.adevarul.ro/locale/botosani/razboinicii-chipuri-monstruoase-ingrozit-europa-veniti-
pustiurile-asiei-nomazii-crescuti-saua-calului-fost-considerati-inaintasii-ungurilor-
1_57f100c45ab6550cb831f5c8/index.html
Capitolul 6 din Apocalipsă continua cu versetele 9-11 “Şi când a deschis pecetea a cincea,
am văzut, sub jertfelnic, sufletele celor înjunghiaţi pentru cuvântul lui Dumnezeu şi pentru
mărturia pe care au dat-o.
Şi strigau cu glas mare şi ziceau: Până când, Stăpâne sfinte şi adevărate, nu vei judeca şi nu
vei răzbuna sângele nostru, faţă de cei ce locuiesc pe pământ?

3
 Şi fiecăruia dintre ei i s-a dat câte un veşmânt alb şi li s-a spus ca să stea în tihnă, încă puţină
vreme, până când vor împlini numărul şi cei împreună-slujitori cu ei şi fraţii lor, cei ce aveau să
fie omorâţi ca şi ei.”
Această perioadă corespunde muceniciei creştinilor, deoarece creştinismul a fost întâmpinat
de romani cu aversiune, ca o religie ilicită. Pentru Tactitus era o „religie odioasă”. Suetonius
considera pe creştini duşmani publici (hostes publici). Pentru Plinius cel Tânar, creştinismul e o
superstiţie nocivă. Pentru Celsus, care imputa desele revizuiri ale textelor sacre, creştinismul era o
religie aculturală destinată sărăcimii şi sclavilor. Origen, unul dintre scriitorii creștini, fiu al unui
martir, afirma despre persecuțiile împotriva creștinilor următoarele : ”Au conspirat pentru
distrugerea creștinilor Senatul roman, împărați din perioade diverse, guvernatori, poporul….Încă
de la început toți s-au opus răspândirii cuvântului lui Hristos în lumea întreagă: împărații și
urmașii lor, generali și oficiali militari, toți se poate zice, care au avut o funcție de conducere,
prefecți ai cetăților, soldaţi și oameni din popor. În zadar căci cuvântul lui Dumnezeu nu putea fi
interzis și a devenit, în ciuda acestor dificultăți, mai puternic.” . Origen însuşi a avut de suferit în
timpul persecuţiei lui Decius, la fel ca şi tatăl său cu mult timp înainte. Marele teolog şi scriitor
alexandrin observa în acele timpuri că în mod paradoxal finalitatea persecuţiilor era exact inversă,
în locul stârpirii noii religii aceasta se dezvolta mult mai mult : ”Cu cât mai mult suveranii,
oamenii autorităţii imperiale şi oameni de toate genurile i-au persecutat pe creştini, cu atât mai
mult a crescut numărul şi puterea acestora”.
Nu se cunoaşte vieţile tuturor Sfinţilor martirizaţi în primele veacuri. Persecuţiile veneau
atât de neaşteptat şi de des, încât nu mai era timp de scris. Mulţi mucenici au rămas necunoscuţi; îi
vom cunoaşte la sfârşitul lumii. Doar cei din provinciile mai puţin prigonite sau cei care au scăpat
prin fugă au putut să scrie despre ceea ce văzuseră. Se notau vieţile sfinţilor ucişi, care se citeau
mai apoi în Biserică.
După câteva sute de ani de prigoană acerbă era normal ca Sfinții Părinți să se plângă astfel
lui Dumnezeu "Până când, Stăpâne sfinte şi adevărate, nu vei judeca şi nu vei răzbuna sângele
nostru, faţă de cei ce locuiesc pe pământ?".
Dintre martirii persecuţiilor romane amintim: Sfântul Ignaţiu al Antiohiei, ucis de lei în
Roma; Papa Clemente, exilat cu un rescript la Chersones-Crimeea, a fost aruncat în Marea
Neagră, cu o piatră legată de gât; Sfântul Simon, fiu sau nepot al lui Cleopa şi văr al
Mântuitorului, episcop al Ierusalimului, ucis la 110 ani. Denunţat de evrei, a fost răstignit. Sfânta
Felicitas, văduvă cu 7 copii; Sfântul Iustin Filosoful (+163); Sfântul Evelpistes, sclav şi prieten al
Sfântului Iustin, care a afirmat: "Prin Cristos am primit libertatea şi deci demnitatea de om".
Sfânta Cecilia, tânără romană, soţia patricianului Valerianus, ucisă în baie, în anul 177. Acestora li
se adaugă martirii din Lyon - Galia: Sfântul Photin, episcop, Papias, preotul Zaharia şi sclava
Blandiana, precum şi Sfântul Policarp, episcopul Smirnei. Sfânta Perpetua, Sfântul Felicitas,
Sfântul Ireneu, episcopul Lyonului, aruncaţi de vii la fiare, sfâşiaţi de leoparzi şi de urşi în
amfiteatre. Unora li se tăia capul, iar înaintea acestui act îşi dădeau sărutul păcii şi apoi îşi aplecau
capul sub sabie. În timpul lui Decius au murit ca martiri Papa Fabian, Sfânta Agata, Sfântul
Saturnin de Toulouse şi Sfântul Polyemt Armeanul.
Alţi martiri: Sfântul Laurenţiu, ars pe rug; Sfântul Sebastian din garda lui Diocleţian, tras
în ţeapă, lovit în cap; Sfânta Agnes, fecioară, care refuză să fie amanta fiului prefectului Romei;
Sfântul Dumitru "izvorâtorul de mir", nobil, ofiţer, proconsul al Ahaei, ucis cu lancea în Tesalonic
la 309; Sfântul Gheorghe, din familie bogată, ucis sub Diocleţian în Capadochia, împreună cu alţi
creştini camarazi, în 303 la Diospolis - Palestina; Sfinţii Cosma şi Damian, doi fraţi doctori în
Cilicia, practicau medicina fără plată; Afra din Augsburg; Anastasia, virgină din Roma; Eufimia,

4
virgină din Calcedon, în Bitinia; Ianuariu, episcop în Benebent - Italia; Ireneu, episcopul din
Sirmiu (Mitroviţa); Quirinus, episcop din Sisset - Croaţia; Victorin, episcop din Petau - Siria;
Florian, centurion din Lorc - Austria; Mauriciu, tribun militar din Apames - Siria, "Legiunea
tebană" din Agaunum; Moritz din Elveţia; Marcelin, episcopul Romei; Sfântul Sava Gotul, mort
în anul 372, sub Athanaric, înecat în apa Buzăului.
În încheierea capitolului se descrie în versetele 12-17:
“Şi m-am uitat când a deschis pecetea a şasea şi s-a făcut cutremur mare, soarele s-a făcut
negru ca un sac de păr şi luna întreagă s-a făcut ca sângele,
Şi stelele cerului au căzut pe pământ, precum smochinul îşi leapădă smochinele sale verzi,
când este zguduit de vijelie.
Iar cerul s-a dat în lături, ca o carte de piele pe care o faci sul şi toţi munţii şi toate insulele
s-au mişcat din locurile lor.
Şi împăraţii pământului şi domnii şi căpeteniile oştilor şi bogaţii şi cei puternici şi toţi robii
şi toţi slobozii s-au ascuns în peşteri şi în stâncile munţilor,
Strigând munţilor şi stâncilor: Cădeţi peste noi şi ne ascundeţi pe noi de faţa Celui ce şade
pe tron şi de mânia Mielului;
Că a venit ziua cea mare a mâniei lor, şi cine are putere ca să stea pe loc?”
Unele scrieri japoneze descriu o erupţie colosală, în anul 416 d Ch şi se ştie că activitatea
vulcanică este urmată de seisme.
Apocalipsa în capitolul 7, versetul 3 descrie pecetluirea robilor lui Dumnezeu “Zicând: Nu
vătămaţi pământul, nici marea, nici copacii, până ce nu vom pecetlui, pe frunţile lor, pe robii
Dumnezeului nostru”
Tot ceea ce facem, bine sau rău, ne zideşte în bine sau rău pentru viaţa viitoare, iar robii lui
Dumnezeu sunt diferiţi de restul lumii. Astăzi putem să vedem că fruntea celor buni este diferită
de fruntea celor răi, însă nu cu ochiul liber. Vom vedea că semnul pe frunte nu este vizibil cu
ochiul liber, ci este un semn care se face în spatele frunţii, în creier, prin exersarea lui prin
rugăciune.
Nici o altă mişcare religioasă nu a cunoscut o creştere aşa de fulminantă, aşa de
extraordinară cum a fost creştinismul. Când Domnul Isus a fost răstignit, urmaşii Lui erau în
număr de câteva sute. În următoarele două treimi ale primului secol mişcarea creştină s-a
răspândit pretutindeni şi a cuprins toate păturile sociale ale Imperiului roman. Istoricii estimează
că la sfârşitul secolului întâi erau deja nu mai puţin de 500 000 de creştini. Cercetătorul David
Barrett este de părere că pe la anul 300 d.Ch., sau la nouă generaţii de la Hristos, 10,4 % din
populaţia lumii era creştină, 66,4 % dintre aceştia fiind din afara rasei albe. Scriptura era deja
tradusă în zece limbi de circulaţie. În primii 300 de ani de creştinism au trăit 82 000 000 de
creştini, iar mai mult de 410 000 de persoane, sau un procentaj de 1 la fiecare 200 de creştini, îşi
dăduseră viaţa ca martiri pentru Hristos.
În Apocalipsa 7, 9 e scris: “După acestea, m-am uitat şi iată mulţime multă, pe care nimeni
nu putea s-o numere, din tot neamul şi seminţiile şi popoarele şi limbile, stând înaintea tronului şi
înaintea Mielului, îmbrăcaţi în veşminte albe şi având în mână ramuri de finic.”
Evenimentele prezentate în capitolul 8 din Apocalipsă nu ar trebui trecute cu vederea de
istorici. Ați învățat la școală că a fost o perioadă de timp în care soarele a strălucit pe cer, la scară
planetară, doar 4 ore pe zi, atât în Irlanda cât și la Constantinopol, în Persia sau China?
"6. Iar cei şapte îngeri, care aveau cele şapte trâmbiţe, s-au gătit ca să trâmbiţeze.

5
 7. Şi a trâmbiţat întâiul înger, şi s-a pornit grindină şi foc amestecat cu sânge şi au
căzut pe pământ; şi a ars din pământ a treia parte, şi a ars din copaci a treia parte, iar iarba verde a
ars de tot.
8. A trâmbiţat, apoi, al doilea înger, şi ca un munte mare arzând în flăcări s-a prăbuşit
în mare şi a treia parte din mare s-a prefăcut în sânge;
9. Şi a pierit a treia parte din făpturile cu viaţă în ele, care sunt în mare, şi a treia parte
din corăbii s-a sfărâmat.
10. Şi a trâmbiţat al treilea înger, şi a căzut din cer o stea uriaşă, arzând ca o făclie, şi a
căzut peste izvoarele apelor.
11. Şi numele stelei se cheamă Absintos. Şi a treia parte din ape s-a făcut ca pelinul şi
mulţi dintre oameni au murit din pricina apelor, pentru că se făcuseră amare.
12. Şi a trâmbiţat al patrulea înger; şi a fost lovită a treia parte din soare, şi a treia parte
din lună, şi a treia parte din stele, ca să fie întunecată a treia parte a lor şi ziua să-şi piardă din
lumină a treia parte, şi noaptea tot aşa."
Un eveniment ciudat a avut loc în jurul anului 535 după Hristos, un eveniment atât de ciudat
şi de îngrozitor încât majoritatea istoricilor au preferat să treacă peste el, neştiind cum să-l explice
sau dacă să îi dea crezare. Nici până astăzi nu este clar ce s-a întâmplat în jurul acelei date.
Izvoarele bizantine, analele mânăstirilor irlandeze, cronicile persane, chineze sau cele din
Indochina şi Indonezia, toate sunt pe aceeaşi lungime de undă, cerul s-a întunecat pentru câteva
luni, clima s-a răcit brusc, recoltele au fost compromise, o ceaţă densă s-a aşternut peste omenire.
Din Sudul Asiei până în vestul Europei acest eveniment a fost consemnat de mărturiile celor de
atunci.
Procopius de Cezareea (istoric bizantin): “În acest an (536) un eveniment înspăimântător a
avut loc. Soarele a strălucit doar cu a patra parte din puterea sa, ca şi luna… părea ca şi cum ar fi
în eclipsă”.
Prefectul roman Magnus Aurelius Cassiodorus, ce a trăit între 490 şi 585, a descris într-o
scrisoare schimbările climatice dramatice din acele vremuri:
“Toţi am observat un soare colorat albastru; ne miram cum trupurile noastre nu lăsau nicio
umbră în timpul zilei (…) şi de căldura lipsită de intensitate. Aşa că am avut o iarnă fără viscol, o
primăvară fără blândeţe, o vară lipsită de căldură… Anotimpurile s-au schimbat şi nu mai aveam
parte de precipitaţii”.
Un alt învăţat, Michael Syrus, patriarh al Bisericii Ortodoxe Siriace între anii 1166 -1199, a
lăsat o cronică extrem de preţioasă - socotită de specialişti drept cea mai cuprinzătoare cronică
medievală -, în care, bazându-se pe surse anterioare, mai ales istorii ecleziastice, vorbeşte şi
despre evenimente petrecute cu mult timp înaintea vremii lui. Referindu-se la anul 536, scrie aşa:
„Soarele s-a întunecat şi întunecarea lui a ţinut 18 luni. În fiecare zi, lumina timp de vreo 4 ceasuri
şi chiar şi atunci lumina lui era slabă. Toată lumea spunea că soarele nu-şi va mai redobândi
niciodată întreaga strălucire. Fructele nu s-au copt şi vinul avea gust de struguri acri.”
Se aseamănă cu ce se relatează în Apocalipsa capitolul 8: 12. “Şi a trâmbiţat al patrulea
înger; şi a fost lovită a treia parte din soare, şi a treia parte din lună, şi a treia parte din stele, ca să
fie întunecată a treia parte a lor şi ziua să-şi piardă din lumină a treia parte, şi noaptea tot aşa.”?
Una din cauzele fenomenelor din 535-536 este aceea a erupţiilor vulcanice. Se pare că, la
ora actuală, o mare parte a comunităţii ştiinţifice înclină mai degrabă spre această ipoteză: că norul
de praf care a schimbat clima Terrei în preajma anului 536 a fost generat de o erupţie vulcanică
masivă. Prezenţa în cantitate mare a sulfaţilor în carotele de ghiaţă sprijină această ipoteză;
https://en.wikipedia.org/wiki/Extreme_weather_events_of_535%E2%80%93536

6
 Este asemănător cu ceea ce se relatează în Apocalipsa în capitolul 8, 8: "A trâmbiţat, apoi, al
doilea înger, şi ca un munte mare arzând în flăcări s-a prăbuşit în mare şi a treia parte din mare s-a
prefăcut în sânge"?

Dar s-au descoperit în calotele de ghiaţă din Groenlanda “sferule metalice datând
aproximativ din anul 536. Dar ei au mai găsit şi concentraţii neobişnuite de nichel şi de staniu.
Dar nichelul sugerează existenţa unei comete.”
Mai există şi alte indicii surprinzătoare în gheaţă. Calotele care datează aproximativ de la
începutul anului 536 conţin resturi îngheţate de microorganisme care se găsesc normal în mările
tropicale de mică adâncime, în timp ce mostre din anul 538 conţin fosile ale unor microorganisme
marine mult mai vechi. Abbott crede că există o singură modalitate prin care aceste
microorganisme ar fi putut ajunge în gheaţa din Greenland. În timpul călătoriei sale prin interiorul
sistemului solar, cometa Halley s-ar fi putut să arunce nişte fragmente deosebit de mari. În anii
care au urmat, poate şi în 536 şi 538, aceste fragmente s-au prăbuşit în oceanele Pământului. Când
s-a întâmplat acest lucru, praful şi resturile – care conţineau microbi marini vii din apă şi fosile
din pietrele marine lovite în timpul impactului – au fost aruncate în atmosferă şi temperaturile
globale au scăzut.
Este posibil ca locul uneia dintre aceste coliziuni cu un obiect de mari dimensiuni să fie
golful Carpentaria din Australia la jumătatea primului mileniu d. Hr.
Se aseamănă cu ceea ce este scris în capitolul 8 din Apocalipsă, versetul 10 "Şi a trâmbiţat al
treilea înger, şi a căzut din cer o stea uriaşă, arzând ca o făclie, şi a căzut peste izvoarele apelor."?
În capitolul 9 din Apocalipsă este scris:
1. Şi a trâmbiţat al cincilea înger, şi am văzut o stea căzută din cer pe pământ şi i s-a
dat cheia fântânii adâncului.
2. Şi a deschis fântâna adâncului şi fum s-a ridicat din fântână, ca fumul unui cuptor
mare, şi soarele şi văzduhul s-au întunecat de fumul fântânii.
3. Şi din fum au ieşit lăcuste pe pământ şi li s-a dat lor putere precum au putere
scorpiile pământului.
4. Şi li s-a poruncit să nu vatăme iarba pământului şi nici o verdeaţă şi nici un copac,
fără numai pe oamenii care nu au pecetea lui Dumnezeu pe frunţile lor.
5. Şi nu li s-a dat ca să-i omoare, ci ca să fie chinuiţi cinci luni; şi chinul lor este la fel
cu chinul scorpiei, când a înţepat pe om.
6. Şi în zilele acelea vor căuta oamenii moartea şi nu o vor afla şi vor dori să moară;
moartea însă va fugi de ei.
7. Iar înfăţişarea lăcustelor era asemenea unor cai pregătiţi de război. Pe capete aveau
cununi ca de aur, şi feţele lor erau ca nişte feţe de oameni.
8. Şi aveau păr ca părul de femei şi dinţii lor erau ca dinţii leilor.
9. Şi aveau platoşe ca platoşele de fier, iar vuietul aripilor era la fel cu vuietul unei
mulţimi de care şi de cai, care aleargă la luptă.
10. Şi aveau cozi şi bolduri asemenea scorpiilor; şi puterea lor e în cozile lor, ca să
vatăme pe oameni cinci luni.
11. Şi au ca împărat al lor pe îngerul adâncului, al cărui nume, în evreieşte, este
Abaddon, iar în elineşte are numele Apollion”
În 2009, un cercetător de la Lamont–Doherty Earth Observatory, din cadrul Universităţii
Columbia, SUA, a publicat rezultatele analizei unor carote de gheaţă din Groenlanda, rezultate ce
sugerau, după opinia lui, că norul de praf fusese generat de o succesiune de impacturi cu comete.

7
În urma unui astfel de impact este normal ca o cantitate imensă de apă să se fi transformat în
vapori, deorece meteorul era foarte fierbinte, aşa cum arată vapori de apă când aruncăm apă într-
un cuptor încins.
În urma acestui impact al obiectului ceresc în golful Carpentaria, tot ce ar fi existat în acel
golf ar fi fost spulberat în aer şi transportat cu viteze mari pe distanţe lungi. Întâmplător sau nu
acolo este zona în care trăieşte cel mai periculos animal marin. Mulţi oameni se întreabă care este
creatura cu cel mai periculos venin din lume. Ei bine răspunsul este viespea de mare. Sunt multe
specii de meduze veninoase, însă aceasta este de departe cea mai periculoasă. Viespea de mare are
aproximativ 2 kilograme, poate atinge dimensiunile unei mingi de baschet, iar cele 60 tentaculele
ajung şi la 3 metri lungime. S-a spus multă vreme că veninul ei străluceşte în întuneric, însă nu
este aşa. De fapt, veninul absoarbe lumina soarelui şi meduza capătă o aură strălucitoare, însă atât
timp cât soarele străluceşte, chiar şi la apus. Din fericire, acest lucru te avertizează asupra
prezenţei lor. Acest venin este folosit la imobilizarea peştilor, dar dacă din nefericire te-a prins în
tentacule, te va „dizolva”. Chiar dacă nu mori, îţi vei dori să o faci. Cei care au „păţit-o” au
descris durerile ca fiind îngrozitoare, chinuitoare, ascuţite, dincolo de puterea imaginaţiei. Urmele
cantităţii de vieţuitare spulberate împreună cu apa din Australia au fost descoperite până în
Groenlanda.
http://www.descopera.ro/stiinta/11972869-enigma-anului-536-ce-s-a-intamplat-atunci-cu-
pamantul
http://www.scientia.ro/40-univers/terra/5948-iarna-din-536-care-a-durat-10-ani.html
https://ro.wikipedia.org/wiki/Chironex_fleckeri

Ca urmare a acestor schimbări climatice, producţia de cereale a scăzut dramatic, ceea ce a

dus la apariţia foametei. În jurul anilor 541-542 în Europa şi în Orientul Mijlociu a izbucnit o
epidemie de ciumă bubonică (denumită ciuma iustiniană) care a făcut zeci de milioane de victime,
reducând populaţia Imperiului Roman cu o tremie, cee ace corespunde capitolului 9, versetele 13-
15 din Apocalipsă “Şi a trâmbiţat al şaselea înger. Şi am auzit un glas, din cele patru cornuri ale
altarului de aur, care este înaintea lui Dumnezeu,
Zicând către îngerul al şaselea, cel ce avea trâmbiţa: Dezleagă pe cei patru îngeri care sunt
legaţi la râul cel mare, Eufratul.
Şi au fost dezlegaţi cei patru îngeri, care erau gătiţi spre ceasul şi ziua şi luna şi anul acela,
ca să omoare a treia parte din oameni.”
https://www.newscientist.com/article/mg20126882-900-comet-smashes-triggered-ancient-
famine/?ignored=irrelevant

Evenimentele acestea nu i-au făcut pe oameni mai buni. Procopius, referindu-se, la soarele
întunecat, mai târziu, a scris că "din momentul când acest lucru s-a întâmplat, oamenii nu s-au mai
temut de război, de ciumă, sau de orice alt ceva care duce la moarte." Apocalipsa descrie in
capitolul 9, versetele 20-21 “Dar ceilalţi oameni care nu au murit de plăgile acestea, nu s-au pocăit
de faptele mâinilor lor, ca să nu se mai închine idolilor de aur şi de argint şi de aramă şi de piatră
şi de lemn, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble.
Şi nu s-au pocăit de uciderile lor, nici de fermecătoriile lor, nici de desfrânarea lor, nici de
furtişagurile lor.”

Care este taina lui Dumnezeu, la care face referire capitolul 10 din Apocalipsa? (7. Ci, în
zilele când va grăi al şaptelea înger - când va fi să trâmbiţeze - atunci va fi săvârşită taina lui

8
Dumnezeu, precum bine a vestit robilor Săi, proorocilor.) Vom vedea că acest înger va trămbiţa
atunci când Evanghelia va fi vestită pe tot globul, adică după descoperire Americii și Australiei.

Creștinarea Europei Apusene

După înlăturarea ereticilor arieni, Biserica Apuseană intră într-o expansiune de
evanghelizare a Europei Occidentale. Această expansiune desfășurânduse în 3 etape: Prima Etapă
(până în anul 700) constând în evanghelizarea Angliei Anglo-Saxone, Irlandei, Scoției și a părții
sud-estice a Imperiului Franc ce mai avea câteva teritorii ariene. A Doua Etapă (până în anul 800)
constând în evanghelizarea părți răsăritene a Imperiului Franc (tot în etapa asta Imperiul Franc se
destramă în două părți una de răsărit, devenind Imperiul Romano-German și una de apus devenind
Regatul Franței). A Treia Etapă (până în anul 1054) constând în evanghelizarea Regatelor
Danemarcei, Poloniei, Norvegiei sudice și sud-vestice, Suediei sudice și sud-estice, Ungariei,
Croației și Islandei. Până în anul 1054 Biserica Apuseană era organizată dintr-o rețea de episcopii,
de 22 de arhiepiscopii și 3 patriarhii: Patriarhia de la Aquileia (desființată în anul 1752), Patriarhia
de la Grado și Patriarhia de la Roma ce era patriarhia supremă, unde se afla Patriarhul Romei, cu
titlul de Papă ce era conducătorul suprem al Bisericii Apusene fiind succesorul Sfântului Petru,
Regele Apostolilor. După Marea Schismă din anul 1054 când Biserica Apuseană s-a excomunicat
cu Biserica Răsăriteană, Biserica Apuseană s-a autointitulat Catolică (Universală), considerânduse
prima Biserică Creștină a lumii, și considerând restul bisericiilor creștine ca fiind secte
schismatice ce s-au rupt de biserica mamă a Romei.

Creștinarea Europei Răsăritene

Biserica Răsăriteană este o instituție ecleziastică apărută în același timp cu Biserica
Apuseană, dezvoltându-se în cadrul Imperiului Roman de Răsărit și având o mare influență în
Europa Răsăriteană. Această biserică era foarte diferită de cea apuseană deoarece existau diferențe
cum ar fi faptul că ritul era grecesc și liturghia se făcea în limba greacă. Încă de la începuturile ei,
Biserica Răsăriteană se autointitulase Ortodoxă („de dreaptă credință”), considerându-se singura
biserică ce propăvăduia adevărata cale a Creștinismului și considerând restul formelor de
Creștinism Răsăritean (monofizismul, arianismul și nestorianismul) ca fiind eretice. În secolele
VI-VII, Imperiul Roman de Răsărit a suferit un proces de grecizare, schimbându-și numele în
Imperiul Bizantin și astfel Biserica Răsăriteană grecizându-se și mai mult.
Încă din secolul al V-lea, Biserica Răsăriteană era în conflict cu Bisericiile Copte din sudul
imperiului ce propăvăduiau răspândirea ereziei monofizite. Deoarece Patriarhiile Alexandriei,
Antiohiei și Ierusalimului deveniseră copte sau monofizite, au fost puși în aceste orașe și câte un
patriarh grec ce era în comuniune cu Biserica Bizantină. În secolul al VII-lea a apărut Islamul, o
nouă religie înființată de Profetul Mahomed, religie ce a unificat triburile arabe într-un Califat
(Imperiu) care intră în război cu Bizanțul și îi cucerește provinciile sudice unde erau monofiziții și
patriarhiile lor copte și convertind mulți din ei la islam.
După înlăturarea ereticilor monofiziți, Biserica Răsăriteană Bizantină intră într-o expansiune
de evanghelizare a Europei Răsăritene. Această expansiune s-a desfășurat în două etape. Prima
etapă (până în anul 800) a constat în evanghelizarea Regatelor Slave din Sud ale Bulgariei și
Serbiei și a regiunilor vestice și nordice ale Mării Neagre mai precis în Dobrogea și în Peninsula
Crimeea, dar și regiunile Armeniei și Georgiei de astăzi. A doua etapă (până în anul 1054) a
constat în evanghelizarea Principatelor Slave din Est ale Rusiei Kievene. Până în anul 1054
Biserica Răsăriteană era organizată dintr-o rețea de episcopii, 42 de mitropolii și 7 patriarhii:
Patriarhia de la Constantinopol (aceasta fiind patriarhia supremă deoarece era patriarhie imperială

9
și acolo se afla Patriarhul Constantinopolului cu titlul de Patriarh Ecumenic (Părinte Universal) ce
era conducătorul suprem al Bisericii Răsăritene), Patriarhia Greacă de la Antiohia, Patriarhia
Greacă de la Ierusalim, Patriarhia Greacă de la Alexandria, Patriarhia de la Valarsapat (desființată
în secolul al VII-lea), Patriarhia de la Dvin (desființată în secolul al VII-lea) și Patriarhia de la
Seleucia (desființată din secolul al VII-lea). În anul 1054 a avut loc Marea Schismă, când Biserica
Răsăriteană l-a excomunicat pe capul Bisericii Apusene (Papa) și autointitulându-se de atunci
Biserica Ortodoxă, aceasta fiind subdivizată în Biserica Greacă (Imperiul Bizantin) ce era condusă
de Patriarhul Constantinopolului și Biserica Slavă (Rusia) ce era condusă de Mitropolitul
Kievului, ambele biserici ortodoxe având sediul la Constantinopol și fiind în subordinea
Patriarhului Ecumenic.

În capitolul 11 se spune în versetul 2: "Iar curtea cea din afară a templului, scoate-o din
socoteală şi n-o măsura" ceea ce înseamnă că nu toţi cei ce se numesc creştini se vor lua în
considerare, adică ereticii trebuie scoşi de la socoteală din Biserica Răsăriteană şi Biserica
Apuseană, iar în versetul 3 se specifică “Aceştia au putere să închidă cerul, ca ploaia să nu plouă
în zilele proorociei lor, şi putere au peste ape să le schimbe în sânge şi să bată pământul cu orice
fel de urgie, ori de câte ori vor voi.” Adică în acest timp ortodocşii şi catolicii vor putea să bată pe
oricine şi să înfăptuiască orice îşi doresc.
În versetele 7 şi 8 este scris: “Iar când vor isprăvi cu mărturia lor, fiara care se ridică din
adânc va face război cu ei, şi-i va birui şi-i va omorî. Şi trupurile lor vor zăcea pe uliţele cetăţii
celei mari, care se cheamă, duhovniceşte, Sodoma şi Egipt, unde a fost răstignit şi Domnul lor.”
Centrul ortodoxismului era în Constantinopol. Poate Constantinopol sã fie asemănat cu Sodoma?
Într-adevăr, în anul 538, împăratul creştin Iustinian a publicat prima din ale sale „Novellae”
împotriva persoanelor perseverând în acte homosexuale (cei care „comit (acte) contra naturii”), pe
care îi condamnă, în acelaşi timp, ca blasfemenitori, să fie arestaţi şi supuşi „la ultimele pedepse”.
În jurul anului 542, în al 15 – lea an al domniei sale, Iustinian a ordonat să se taie organele
genitale a doi episcopi, Isaia, episcop din Rodos, şi Alexandru, episcop din Diospolis, prezenţi la
Constantinopol şi, potrivit lui Mihai I Sirianul „dăruiţi impurităţii sodomite”. Ei au fost plimbaţi
apoi prin tot oraşul, membrele lor tăiate fiind purtate pe suliţe.
http://dezvaluiribiz.ro/homosexualitatea-antichitate/
Poate Constantinopol să fie asemănat cu Egiptul, din care au ieşit evreii? După cum bine
știm, au existat două state evreiești: unul în antichitate, în care evreii au ieșit din Egipt și altul
format de evreii care au fost alungați din imperiul Bizantin și care au format imperiul Khazar, la
graniţele răsaritene ale Europei, între Caucaz şi Volga, un stat evreiesc. Leon al III-lea, împaratul
Bizantului a expulzat un număr de evrei din Constantinopole. Evreii khazari au construit un
imperiu înfloritor, atrăgându-i pe evreii din Mesopotamia şi din Imperiul Bizantin.
http://www.miscarea.net/libertatea-lumea-iudaica2.htm
http://www.ziuaveche.ro/stiinta-it/stiinta/geneticienii-au-descifrat-originea-evreilor-din-
europa-143909.html/
Deci versetele 7 şi 8 relatează despre căderea Ortodoxiei, care a avut loc în anul 1453
Constantinopolul, atunci când centrul ortodoxismului și capitala Imperiului Bizantin, a fost cucerit
de către sultanul otoman Mahomed al II-lea și de armata sa de ieniceri musulmani.
https://ro.wikipedia.org/wiki/Istoria_cre%C8%99tinismului
Versetul 9 din capitolul 11 din Apocalipsa spune că “Şi din popoare, din seminţii, din limbi
şi din neamuri vor privi la trupurile lor trei zile şi jumătate şi nu vor îngădui ca ele să fie puse în
mormânt.” Potrivit indicaţiei unanime a izvoarelor, jefuirea oraşului, aşa cum promisese Mehmed

10
soldaţilor, a durat trei zile şi jumătate (asaltul general a început în noaptea de marţi, 28-29 mai
1453, între ceasurile întâi și al doilea ale dimineţii). Populaţia a fost masacrată fără milă.
Bisericile, în frunte cu Sf. Sofia şi mănăstirile, cu toată bogăţia lor, au fost jefuite şi profanate ;
proprietătile private au fost prădate. În acele zile nefaste a pierit un mare număr de capodopere ale
spiritului uman. Cărţile au fost aruncate în foc sau rupte în bucăţi, călcate în picioare sau vandute
pe un preţ de nimic. Potrivit mărturiei lui Ducas, un număr enorm de cărţi au fost încărcate în
căruţe şi risipite în diferite regiuni; un mare număr de cărţi, lucrările lui Aristotel şi Platon, scrieri
teologice si multe altele erau vândute pentru o monedă de aur ; ferecaturile din aur şi argint care
împodobeau Evangheliile au fost smulse şi Evangheliile însele au fost vândute sau aruncate; toate
sfintele icoane au fost aruncate în foc si turcii mâncau carne fiartă pe acest rug.
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2013/05/29/caderea-constantinopolului-cronica-ultimei-
batalii/
În versetul 11 se dezvăluie că: “Şi după cele trei zile şi jumătate, duh de viaţă de la
Dumnezeu a intrat în ei şi s-au ridicat pe picioarele lor şi frică mare a căzut peste cei ce se uitau la
ei.”
Atunci când Mohamed al II-lea a intrat în Constantinopol, după trei zile, el a instaurat ceea
ce s-a numit la acea vreme "legea şi ordinea". Sultanul Mahomed al II-lea nu era un barbar: el
fusese deja la Constantinopol, cunoştea limba greacă, iar în iniţiativa de a cuceri Bizantul el era
stimulat şi de dragostea sinceră pe care o nutrea faţă de creaţiile greceşti. Unii istorici au remarcat
chiar faptul că în suita sa "erau unii creştini care se bucurau de favorurile sale şi care-i serveau ca
secretari". Mahomed se gândea să-şi consolideze Imperiul şi cu ajutorul culturii greceşti. În plus,
Coranul chiar dacă-i pomeneşte pe creştini ca fiind necredincioşi, recunoaşte în persoana lui Iisus
un Profet, căruia îi datorau respect. De aceea, după cucerirea Constantinopolului una dintre
primele iniţiative ale turcilor, a fost invitaţia adresată grecilor de a-şi aleage un patriarh (alegerea
l-a vizat pe Ghenadie Scolarul, unul dintre participanţii la Conciliul de la Ferrara-Florenţa). Toţi
creştinii erau obligaţi să plătească anual haraciul, aceasta fiind practic singura lor obligaţie faţă de
cuceritori. În schimb, patriarhul se bucura de libertate deplină în administrarea Bisericii şi nimeni
nu avea dreptul să se amestece în hotărârile sale. Persoanele din anturajul patriarhului, episcopi
sau preoţi, erau persoane declarate inviolabile; clerul era scutit de impozite. Chiar dacă jumătate
din bisericile din Constantinopol au fost transformate în moschei, Poarta nu se amesteca în
problemele interne ale Bisericii. Libertatea de a ţine sărbătorile şi de a respecta cultul public erau
recunoscute; căsătoriile, înmormântările şi alte slujbe puteau avea loc fără nici o restricţie.
Celebrarea Paştilor era autorizată în toate oraşele şi satele. Într-un cuvânt, Biserica avea
permisiunea de a rămâne Biserică, iar creştinii îşi puteau păstra religia.
www.crestinortodox.ro/carti-ortodoxe/istoria-bizantului/cucerirea-constantinopolului-catre-
turci-80686.html
În versetul 12 se zice “Şi din cer au auzit glas puternic, zicându-le: Suiţi-vă aici! Şi s-au suit
la cer, în nori, şi au privit la ei duşmanii lor.” Din învăţătura Sfântului Ioan Damaschin ştim că
atunci „când îngerii se află în cer, nu se află pe pământ, şi când sunt trimişi de Dumnezeu pe
pământ, aceştia nu rămân în cer” (Expunere adevărată a credinţei ortodoxe, II, 3, pag. 206), care
este aceeaşi învăţătură prezentată mai înainte de Sf. Vasile cel Mare (Despre Duhul Sfânt, cap.
23), Sf. Grigorie Teologul (Învăţături pilduitoare la Cartea lui Iov , Cartea a II-a, 3) şi de către toţi
Părinţii Bisericii. Acest lucru este valabil pentru orice duh (în afară de Dumnezeu), inclusiv cel al
Bisericii.

11
 Din eres în eres, din cădere în mai mare cădere, credința apuseană si-a arătat în timp
adevăratul chip. Biserica este Una și Unul Sfânt este Capul ei, și nimeni niciodată nu va putea
alcătui o altă predanie lăsată de Hristos Sfinților Părinți.
Singura care a păstrat adevărul Sfintei Scripturi şi a Simbolului de Credinţă, şi care a rămas
fidelă învăţăturilor Sfinţilor Apostoli şi Sfinţilor Părinţi purtători de Dumnezeu şi insuflaţi de
Duhul Sfânt din primele secole, este Biserica de Răsărit sau Ortodoxă, cea pe care “porţile Iadului
nu o vor birui”.
Sfântul Nectarie al Pentapolei (Nectarie Taumaturgul, al Eghinei) consemnează: “Biserica
Apuseană a pierdut libertatea ei duhovnicească, şi-a pierdut podoaba, s-a zguduit din temeliile ei,
s-a lipsit de bogăţia Harului Sfântului Duh, de prezenţa lui Hristos. În cele din urma a ajuns un
trup mut, fără duh şi suflet.”
În versetul 13 din acelaşi capitol se face referire la un cutremur “Şi în ceasul acela s-a făcut
cutremur mare şi a zecea parte din cetate s-a prăbuşit şi au pierit în cutremur şapte mii de oameni,
iar ceilalţi s-au înfricoşat şi au dat slavă Dumnezeului cerului.” În anul 1509- un cutremur
cunoscut drept "Ziua Judecăţii" a lovit Constantinopole în Imperiul Otoman. Unul dintre cele mai
devastatoare din istoria recentă a fost cel din anul 1509, numit și "micul apocalips". Atunci s-a
produs și un tsunami care s-a izbit de zidurile orașului, a distrus circa 100 de moschei și a ucis în
jur de 10.000 de oameni.
Cutremurul din 1509 din Constantinopole, denumit în continuare "Ziua Judecății" (turcă:
Küçük Kıyamet or Kıyamet-i Suğra) de contemporani, a avut loc în Marea Marmara, la 10
septembrie 1509, la aproximativ ora 22. Un tsunami și replici timp de patruzeci și cinci de zile au
urmat cutremurului. Peste o mie de case și 109 moschei au fost distruse, iar aproximativ 10.000 de
oameni au murit.
https://en.wikipedia.org/wiki/1509_Constantinople_earthquake

În versetul 15 din capitolul 11 se specifică: “Şi a trâmbiţat al şaptelea înger şi s-au pornit, în
cer, glasuri puternice care ziceau: Împărăţia lumii a ajuns a Domnului nostru şi a Hristosului Său
şi va împărăţi în vecii vecilor.” Evanghelia s-a propovăduit pe tot globul inclusiv în cele două
Americi și Australia, continente nou descoperite de europeni, deci cuvintele scrise de Ioan în
Evanghelie au ajuns în urechile tuturor locuitorilor pământului, dar felul cum au ajuns acolo i-au
amărât pântecele sfântului Ioan.

Până la capitolul 12 din Apocalipsa am văzut o mulţime de impacturi cu corpuri cereşti. Din
acest capitol se spune că “Diavolul a fost aruncat pe pământ” şi deci că vom avea linişte din cer.
Apocalipsa 12, 12 zice “Pentru aceasta, bucuraţi-vă ceruri şi cei ce locuiţi în ele. Vai vouă,
pământule şi mare, fiindcă diavolul a coborât la voi având mânie mare, căci ştie că timpul lui e
scurt.
La îndemnul celui rău oamenii încep să se organizeze în secret ca să lupte împotriva
creştinismului. Distrugerea creştinismului este o operă plănuită şi continuată cu îndârjire timp de
câteva secole de către francmasonerie. Din exterior, credinţa în Dumnezeu este lovită de masoni
ridiculizând-o, excluzând-o din şcoli, îndoctrinând tinerele generaţii cu teoriile ateiste şi vederile
„ştiinţifice”, degradând tinerii cu ajutorul pornografiei, violenţei, a distracţiilor ieftine şi vulgare.
Din interior biserica este subminată din cei care, ameţiţi de dorinţa de putere, sunt racolaţi de
francmasonerie pentru a contribui la distrugerea credinţei. În occident începe o nouă eră, fuga
după bani, astfel răul ascuns în suflet iese la suprafaţă şi „moartea din suflet” pune stăpânire pe
societatea din occident.

12
 Cuvintele Sfântului Maxim arată lămurit cum omul ignorându-L pe Dumnezeu s-a întors de
la Izvorul vieţii şi neavând înspre ce se îndrepta "s-a umplut de cunoştinţa pătimaşă a lucrurilor ce
cad sub simţuri." Omului trupul îi impune faţă de cele sensibile un raport de posesie, toate cele
deţinute de noi prin trup nemaiputând fi deţinute de altcineva. Raportul cu lumea impus de trup
este astfel unul mutual exclusiv. Dar acest mod de raportare este unul demonic (demonii posedă).
Cu capitolul 13 ne apropiem de perioada actuală. În Apocalipsă, în capitolul 13 se prezintă
fiara cu 7 capete. Fiara care se ridică și care are 7 capete este epoca renașterii. Începând din Italia
și răspândindu-se în restul Europei până în secolul al XVI-lea, influența renaşterii a fost resimțită
în (cele șapte capete): literatură, filosofie, artă, muzică, politică, știință şi religie.
https://ro.wikipedia.org/wiki/Rena%C8%99terea
“Şi unul din capetele fiarei era ca înjunghiat de moarte, dar rana ei cea de moarte fu
vindecată şi tot pământul s-a minunat mergând după fiară. “ Apocalipsa, 13, 3
Observăm că prin anii 1500 se întâmplă ceva, iar ştiinţa, care până atunci era sub tutela
bisericii începe uşor – uşor să iasă de sub această tutelă, să “renască” şi să se răzvrătească din nou
împotriva lui Dumnezeu.
“Şi i se vor închina ei toţi cei ce locuiesc pe pământ, ale căror nume nu sunt scrise, de la
întemeierea lumii, în cartea vieţii Mielului celui înjunghiat.” Apocalipsa, 13, 8
Toate seminţiile de pe pământ adoptă acest nou duh pentru că sunt amăgite şi fermecate de
“minunile” ştiinţei.
“Cine duce în robie de robie are parte; cine cu sabia va ucide trebuie să fie ucis de sabie.
Aici este răbdarea şi credinţa sfinţilor.” Apocalipsa, 13, 10
Acest verset este un îndemn pentrtu toleranţă, pentru că întotdeauna violenţei i se răspunde
cu violenţă. Ortodoxia a avut puţine clipe de răgaz pentru că era o religie tolerată în Imperiul
Otoman iar Rusia a fost sub jugul mongol până la sfârşitul secolului XV. Nu acelaşi lucru s-a
întâmplat cu biserica catolică. După ce Romano-Catolicismul și-a consolidat puterea în Evul
Mediu, cetățenii cu vederi liberale, care nu se aliniau cu dorințele, nu întotdeauna biblice, ale
Bisericii oficiale, au început să fie priviți ca "eretici", ca inamici ai societății. S-a înființat o
instituţie odioasă renumită pentru crime, torturi şi decizii arbitrare, de o cruzime ieşită din comun.
S-a numit Inchiziţia şi era un soi de ”poliţie religioasă”, în slujba Bisericii dar şi a puterii laice co-
interesate. Dintr-un tribunal religios menit iniţial să combată erezia, Inchiziţia s-a transformat într-
o instituţie care pur şi simplu teroriza întreaga populaţie. Tentaculele Inchiziţiei şi ororile sale s-au
împrăştiat nu doar în Spania şi Portugalia, dar şi în toate coloniile acestor state medievale. Nu erau
în siguranţă nici măcar călătorii străini care străbăteau teritoriile aflate sub jurisdicţia Inchiziţiei.
Inchizitorii, oameni ai Bisericii, judecau arbitrar şi trimiteau de multe ori la moarte oameni
nevinovaţi, familii întregi sau copii, în baza unor argumente stupide, fără probe şi fără anchete
desfăşurate temeinic. Majoritatea inchizitorilor au dat Inchiziței o față monstruoasă (Thomas de
Torquemada, Conrad de Marbourg, Robert cel Mic, Pierre Cauchon, Jean le Maitre, Bernard Gui
s.a.), compromițând masiv Biserica.
“Şi am văzut o altă fiară, ridicându-se din pământ, şi avea două coarne asemenea mielului,
dar grăia ca un balaur
Şi toată stăpânirea celei dintâi fiare ea o pune în lucrare, în faţa ei. Şi face pământul şi pe
locuitorii de pe el să se închine fiarei celei dintâi, a cărei rană de moarte fusese vindecată.”
Apocalipsa 13, 11-12
Această nouă fiară este tehnologia, care pune în aplicare descoperirile ştiinţifice. Cele două
“coarne” ale tehnologiei: tehnologiile industriale şi tehnologia comunicațiilor. Tehnologiile
industriale sunt reprezentate (sau implică) de cunoștințele tehnice, mijloacele tehnice și know-

13
how-ul folosite pentru producerea unor bunuri comercializabile, prin procese industriale.
Tehnologia de producere a bunurilor în industrii este configurată pentru a obține bunuri
comercializabile dorite, utile, utilizabile și sigure, în mod economic și pentru a asigura
mentenabilitatea lor.
Tehnologia informației și comunicațiilor se definește ca fiind achiziția, stocarea, procesarea
și comunicarea informației, utilizând o combinație de calculatoare și telecomunicații. Se bazează
pe convergența procesării datelor cu tehnicile de telecomunicații, procesarea datelor asigurând
capabilitatea pentru procesarea și stocarea informației, iar telecomunicațiile asigurând vehiculul
pentru comunicarea acesteia.
http://www.descopera.org/scurta-istorie-a-tehnologiei-si-singularitatea-tehnologica/

“Şi face semne mari, încât şi foc face să se pogoare din cer, pe pământ, înaintea oamenilor,”
Apocalipsa 13, 13
Sfântul Andrei al Cezareei, în tâlcuirea Apocalipsei, spune : " Când vor veni ucenicii lui
Antihrist, vor face pe femei și bărbați să zboare pe sus ".
Primul zbor liber al unui balon cu aer cald a avut loc la 21 noiembrie 1783, la Paris, Franța
și a fost realizat de Jean-François Pilâtre de Rozier și François Laurent d'Arlandes, într-un balon
cu aer cald construit la 14 decembrie 1782 de către frații Montgolfier.
În anul 1849 are loc primul bombardament aerian cunoscut: la data de 15 iulie, două baloane
fiind lansate de pe puntea navei austriece “Volcano” , acestea ajungând deasupra Veneției după 23
de minute de la lansare, moment în care încărcătura de șrapnel a fost detonată provocând panică
printre locuitori.
“Şi amăgeşte pe cei ce locuiesc pe pământ prin semnele ce i s-au dat să facă înaintea fiarei,
zicând celor ce locuiesc pe pământ să facă un chip fiarei care a fost rănită cu sabia şi a rămas în
viaţă.
Şi i s-a dat ei să insufle duh chipului fiarei, ca chipul fiarei să şi grăiască şi să omoare pe toţi
câţi nu se vor închina chipului fiarei.” Apocalipsa, 13, 14-15
Data de 28 decembrie 1895 marchează prima proiecție cinematografică și nașterea unei noi
arte, „arta cinematografică”, „cea de-a șaptea artă” cum mai este cunoscută, și a unei noi industrii,
„industria cinematografică”. Ce face acestă nouă industrie? Reînvie teatrul şi îl face mai nociv.
Filmul artistic este un teatru în care decorul se poate schimba de la un cadru la altul.
Să ne aducem aminte ce zicea Sfăntul IOAN GURĂ DE AUR despre teatru: (despre
participarea la spectacolele de teatru păgâne şi orgiastice)
“„De aceea (diavolul — n.n.) a zidit şi teatre în oraşe, a făcut iscusiţi pe actori ca, prin
vătămarea sufletească adusă de cuvintele lor, să răspândească o ciumă ca aceasta în tot oraşul.
Cele pe care Pavel ne-a poruncit să le evităm – vorbele proaste şi glumele – pe acelea diavolul ne
îndeamnă să le căutăm. Şi ceea ce-i mai cumplit din toate sunt lucrurile de care se râde. Când
actorii spun vreo vorbă de ocară sau cuvinte de ruşine mulţi oameni proşti râd şi se veselesc;
aplaudă vorbe şi gesturi ce-ar trebui pietruite; iar prin plăcerea aceasta atrag asupra capetelor lor
cuptorul cel de foc. Cei care laudă pe actori, aceia sunt mai cu seamă cei care-i încurajează să
vorbească aşa; de aceea e şi drept ca ei să fie pedepsiţi şi pentru pedeapsa ce-i ameninţă pe actori.
Dacă nu s-ar mai duce nimeni să-i privească, n-ar mai juca nimeni pe scenă; dar când vă văd că
părăsiţi atelierele, meseriile, câştigul de pe urma îndeletnicirilor voastre, că lăsaţi totul la pământ
ca să vă duceţi la teatru, atunci actorii capătă şi mai mult curaj şi-şi dau şi mai mare silinţă ca să
joace cât mai bine. Nu spun aceste lucruri ca să-i dezvinovăţesc, ci ca să aflaţi că voi sunteţi
pricina şi rădăcina unei nelegiuiri ca aceasta, voi care vă pierdeţi toată ziua la teatru, bătându-vă

14
joc de sfinţenia căsătoriei şi făcând de ocară această taină mare. Nu este atât de păcătos cel ce
joacă astfel de roluri cât tu, mai mult decât el, tu care-i porunceşti să facă asta; dar mai bine spus,
nu-i porunceşti numai, ci prin râvna, prin veselia, prin râsul şi prin laudele jocului lor contribui în
toate chipurile la înfiinţarea unor astfel de oficine drăceşti. Spune-mi, te rog, cu ce ochi te mai poţi
uita acasă la femeia ta când o vezi batjocorită pe scenă? Cum nu roşeşti, gândindu-te la tovarăşa ta
de viaţă, când vezi că pe scenă toate femeile sunt făcute de ocară? (…)”
“Şi ea îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei
slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte.” Apocalipsa 13,
16
Nu vă temeți de un semn exterior căci nu acesta este intenția diavolului ci dorința lui este să
câştige sufletul omului, ca omul să facă cele împotriva firii, să trăiască în desfrânare, să-și lepede
copiii, să fie homosexual. Semnul de pe frunte nu se vede cu ochiul liber, ci este făcut în creier.
Semnul pe mână: La începutul secolului XX, Statele Unite ale Americii erau devastate de o
epidemie de variolă. În timpul epidemiei de cinci ani între 1899 și 1904, oficialii guvernamentali
au confirmat 164283 de cazuri de variolă. Pentru a încetini răspândirea virusului deosebit de
infecțios o campanie națională pentru vaccinare a fost inițiată. În orașele și statele cel mai afectate,
vaccinarea a fost obligatorie și certificate oficiale de vaccinare erau necesare pentru a munci,
pentru a merge la școală, pentru a folosi trenurile sau chiar pentru a merge la o simplă piesă de
teatru. Ordinele privind vaccinarea obligatorie au înfuriat mulți americani care au format ligi anti-
vaccinare pentru a-și apăra libertățile personale. În încercarea de a păcăli oficialii de sănătate
publică, care mergeau din ușă în ușă (adesea escortați de polițiști) pentru a pune în aplicare legile
de vaccinare, unii activiști anti-vaccinare își falsificau certificatele de vaccinare. Oficialii medicali
nu puteau să stabilească dacă certificatele erau autentice, astfel că au recurs la dovezile fizice.
Aceștia cereau să vadă cicatricea de la vaccinare.
https://www.descopera.ro/istorie/19699813-care-au-fost-de-fapt-primele-pasapoarte-de-
vaccinare

“Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele
fiarei, sau numărul numelui fiarei.
Aici este înţelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei; căci este număr de
om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase.” Apocalipsa, 13, 17-18
Pentru a înţelege semul fiarei citiţi despre efectele televiziunii sau a internetului asupra
creierului: http://www.culturavietii.ro/2015/11/11/copilul-mic-si-privitul-la-televizor-studiu-
privind-impactul-televizorului-asupra-copilului-mic-0-2-ani/ şi http://www.bbc.com/news/health-
16505521

Adesea denumit "părintele relaţiilor publice", Edward Bernays a publicat în anul 1928
opera sa Cele mai promovate produse pe plan mondial la începutul secolului XX au fost așa-
numitele "medicamente patentate". Peste 50 de firme producătoare cheltuiau pe publicitate mai
mult de 50.000 de dolari anual. Aceste companii au devenit producători de alimente, săpunuri sau
cosmetice. Ele au început să își promoveze produsele, folosind nume specifice: mărcile. Scriptul
distinctiv al numelui Coca Cola a fost prima dată promovat pe evantaie suvenir, tăvi, calendare și
multe alte obiecte promoționale, devenind cea mai cunoscută marcă din lume.
Edward Bernays spunea:
"Manipularea conştientă şi inteligentă a obiceiurilor şi a opiniilor maselor reprezintă un
element important în societatea democratică. Cei care manipulează acest mecanism nevăzut al

15
societăţii constituie un guvern invizibil care reprezintă adevărata putere conducătoare dintr-o ţară.
Suntem guvernaţi, minţile noastre sunt modelate, gusturile noastre sunt formate, ideile noastre
sunt sugerate - în cea mai mare măsură de oameni de care nu am auzit niciodată... Ei sunt cei care
trag sforile ce controlează mintea publicului".
Numărul fiarei este un număr de om, iar omul se dosebeşte de celelalte vieţuitoare prin
cunoştinţa păcatului. 666 înseamnă 666 de căi de a săvârşi păcatul. Nu încercaţi să găsiţi explicaţii
în codul penal pentru că an de an o mulţime de infracţiuni sunt scoase din legile noastre
pământeşti: homosexualitatea, avortul, eutanasia nu mai sunt de mult infracţiuni în ţările
“civilizate”. Trebuie un om foarte priceput pentru a găsi cele 666 de căi prin care fiara, duhul
lumii “moderne” îşi săvârşeşte lucrarea: pornografie, ispita gustului, pruncucidere, ispita banului,
drogurile, beţia, utilizarea ierbicidelor şi pesticidelor pentru a munci mai puţin, bârfa (care este
dusă la stadiul de artă), ascunderea efectelor secundare ale medicamentelor, studii măsluite pentru
promovarea vaccinurilor, şamd.
Există ceva în lume atât de periculos încât, privind la el doar 5 secunde, să afecteze peste
10000 de persoane, care să prezinte diverse tulburări, dintre care 700 de persoane să aibe convulsii
ale membrelor, iritaţii ale ochilor, probleme de respiraţie, senzaţii şi accese de vomă, iar 208
persoane să fie spitalizate, majoritatea lor prezentând un comportament epileptic? Da, există un
astfel de caz... Bine aţi venit la lecţia japoneză! http://www.magazin.ro/Arhiva/1998/12aug ...
ersuri.asp Există ceva atât de periculos încât, după doar 30 de secunde de privit la el, creierul să
înceapă să producă unde alfa (vizibile pe EEG, electroencefalogramă), ce indică rate ale activităţii
cerebrale mult scăzute, tipice stării precomatoase? Dar mai ales, există ceva la care nimeni să nu
fie imun, şi care să ne transforme pe toţi în morţi vii? Vă este frică? Dar acest lucru se află deja în
casa dumneavoastră!!!
Acţiunile descrise în capitolul 14 se petrec în secolul 20.
“Şi m-am uitat şi iată Mielul stătea pe muntele Sion şi cu El o sută patruzeci şi patru de mii,
care aveau numele Lui şi numele Tatălui Lui, scris pe frunţile lor.” Apocalipsa, 14, 1
În aceste vremuri grele spiritual totuşi sunt şi oameni sfinţi care reuşesc să învingă spiritul
acestei lumi răzvrătite. Numele lui Hristos şi numele Tatălui Lui scris pe frunţile lor nu se observă
cu ochiul liber, pentru că nu este scris omeneşte, cu scris cu litere omeneşti, ci înscrisul este făcut
prin lucrarea lui Dumnezeu. Vom citit materialul “Lucrarea minţii schimbă creierul” pentru a
înţelege cum arată semnul pe frunte. http://ziarullumina.ro/lucrarea-mintii-schimba-creierul-
14055.html
Urmează descrierea primei căderi a Babilonului, adică prima oară când statele ajung să fie
independente economic: “Şi un al doilea înger a venit, zicând: A căzut, a căzut Babilonul, cetatea
cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul furiei desfrânării sale.”
Economia mondială este formată din economiile naționale ale statelor lumii privite în
interdependența legăturilor economice dintre ele. Economia mondială reprezintă un proces
economic care a parcurs mai multe etape. La cumpăna dintre secolele XIX - XX, doi mari
președinți au elaborat doctrinele economico-politice ce urmau să definească relațiile SUA cu
restul lumii. Președintele Taft a lansat „Diplomația Dolarului” potrivit căreia interesele americane
sunt economice și se manifestă la nivel mondial. Președintele Roosvelt a impus „Diplomația Big
Stick” potrivit căreia SUA își promovează cu forța sau își apără interesele economice oriunde în
lume. Începutul secolului XX marchează afirmarea SUA ca prima mare putere economică a lumii.
Criza financiară globală din 1914 a apărut în ajunul Primului Război Mondial. Motivul
acesteia a fost vânzarea integrală a valorilor mobiliare emise de emitenți străini. Resursele
monetare au fost solicitate de state pentru a finanța ostilitățile în curs, iar Statele Unite, Marea

16
Britanie, Germania, Franța și alte țări și-au vândut titlurile fără ezitare. Această criză globală este
poate singura dintre toate care nu s-a dezvoltat după „principiul domino”, dar a apărut în
majoritatea țărilor aproape în același timp. Piețele mondiale și naționale de mărfuri și bani s-au
prăbușit. Într-o serie de țări, situația a fost salvată datorită intervenției băncilor centrale.
În versetele 15 şi 16 din capitolul 14 al Apocalipsei se descrie Primul Război Mondial “Şi
iată un alt înger a ieşit din templu, strigând cu glas mare Celui ce şedea pe nor: Trimite secera şi
seceră, că a venit ceasul de secerat, fiindcă s-a copt secerişul pământului. Şi Cel ce şedea pe nor
a aruncat pe pământ secera lui şi pământul a fost secerat.”
Primul Război Mondial a fost un conflict armat izbucnit ca urmare a contradicţiilor dintre
marile puteri imperialiste în lupta pentru reîmpărţirea sferelor de influenţă şi pentru acapararea de
teritorii şi colonii străine. A început prin ofensiva taberei imperialiste a Puterilor Centrale
(Germania şi Austro-Ungaria) împotriva Antantei (Anglia, Franţa şi Rusia), antrenând 33 de ţări
cu o populaţie de peste 1 miliard de locuitori.
În versetele 17 -20 din capitolul 14 al Apocalipsei se descrie Al doilea Război Mondial
“17. Şi un alt înger a ieşit din templul cel ceresc, având şi el un cuţitaş ascuţit.
18. Şi încă un înger a ieşit din altar, având putere asupra focului, şi a strigat cu glas
mare celui care avea cuţitaşul ascuţit, zicând: Trimite cuţitaşul tău cel ascuţit şi culege ciorchinii
viei pământului, căci s-au copt.
19. Şi îngerul a aruncat, pe pământ, cuţitaşul lui şi a cules via pământului şi strugurii i-
a aruncat în teascul cel mare al mâniei lui Dumnezeu.
20. Şi teascul a fost călcat afară din cetate şi a ieşit sânge din teasc, până la zăbalele
cailor, pe o întindere de o mie şase sute de stadii.”
În această parte a apocalipsei se vorbeşte despre mult sânge curs pe pământ. Să ne făcem o
idee despre cât de mult sânge este vorba: un stadiu este 185 de metri, iar 1600 de stadii înseamnă
aproximativ 296 de kilometri. Zăbala este o parte a căpăstrului constând dintr-o bară subțire de
metal cu două brațe, prevăzute cu câte un inel mare, care se introduce în gura calului înapoia
ultimilor incisivi pentru a-l struni și a-l conduce. Aproximând că zăbala se află la un metru
înălţime de la sol şi considerând lăţimea de 1 metru înseamnă că un volum de 296000 metri cubi
de sânge a fost vărsat pe pământ, adică 296000000 litri de sânge. Considerând că un om are 5 litri
de sânge, acest volum se obţine de la 59200000 de oameni. Există un eveniment atât de dramatic
în istoria recentă care să corespundă cu acest eveniment?
Al Doilea Război Mondial a fost un conflict armat generalizat, la mijlocul secolului al XX-
lea, care a mistuit cea mai mare parte a globului, fiind considerat cel mai mare şi mai ucigător
război neîntrerupt din istoria omenirii. Cel puţin 60 de milioane de oameni au murit din cauza
acestui război. Aceste cifre includ victimele actelor de genocid, (Holocaustul şi experimentele
Unităţii 731 a generalului nipon Ishii Shiro din Pingfan), victimele bătăliilor incredibil de
sângeroase din Europa, Oceanul Atlantic şi Oceanul Pacific, victimele bombardamentelor masive
asupra oraşelor şi bombardamentele cu bombe incendiare ale oraşelor Dresda şi Pforzheim în
Germania. Doar puţine regiuni au rămas neatinse de război. Războiul s-a dus pe "frontul de
acasă", prin ducerea la paroxism a bombardamentelor strategice şi ale zonelor civile.
În acest război în 6 august 1945, 80.000 de oameni au fost ucişi pe loc, de mingea de foc pe
care a generat-o explozia nucleară puternică. În doar 9 secunde, 90 % din orașul Hiroshima a fost
șters de pe suprafața pământului, lăsând o liniște asurzitoare. Şi astfel s-a împlinit proorocia: ”Şi
încă un înger a ieşit din altar, având putere asupra focului”
În capitolul 16 din Apocalipsă se descriu ultimile pedepse.

17
 Apocalipsa, 16, 2 “Şi s-a dus cel dintâi şi a vărsat cupa lui pe pământ. Şi o bubă rea şi
ucigătoare s-a ivit pe oamenii care aveau semnul fiarei şi care se închinau chipului fiarei.”
Utilizarea pe scară largă a erbicidelor și pesticidelor în agricultură, a hormonilor de creștere în
zootehnie și a aditivilor alimentari nu are cum să nu influiențeze sănătatea oamenilor. Fuga după
bani, profitul cu orice preț face situația fără scăpare. Ceea ce se întâmplă acum în lume nu este din
greșeală. Dacă ești bine intenționat atunci când observi că produsul nu este bun pentru sănătate îți
ceri scuze și retragi produsul de pe piață, dar acum se măsluiesc studiile de punere pe piață și se
încearcă ascunderea dovezilor.
Niciodată în istorie omul nu a fost mai puțin prețuit. Duhul lumii acesteia nu prețuiește și nu
iubește omul. Avertismentul pentru această perioadă de timp există de aproape 2000 de ani. Buba
cea rea este cancerul. Potrivit unui raport Global Burden of Cancer, publicat 28 mai, în 2013, se
arată că unu din trei bărbaţi şi una din cinci femei fac o formă de cancer pe parcursul vieţii.
2 din 10 români au sau au avut cel puţin un membru al familiei care s-a luptat cu această
boală. Cancerul este una dintre cele mai grave boli cu care se confruntă ţara noastră. Un român din
4 are o experienţă cu cancerul de-a lungul vieţii. Aproximativ 840.000 de persoane au fost
diagnosticate cu o formă de cancer, în timp ce peste 3 milioane de români au avut o astfel de
experienţă cu un membru al familiei. În Argentina ”Există o nelinişte de-a lungul centurii vaste
(de recolte) modificate genetic a naţiunii, în special din cauza sănătăţii. În provincia nordică
Chaco, ministrul Sănătăţii Publice vrea o comisie independentă care să investigheze cazurile de
cancer şi incidenţa copiilor născuţi cu dizabilităţi”, a relatat BBC.
Apoi Apocalipsa ne spune în versetul 3 “Şi al doilea înger a vărsat cupa lui în mare, şi
marea s-a prefăcut în sânge ca de mort, şi orice suflare de viaţă a murit, din cele ce sunt în mare.”
Anual se utilizează milioane de tone de îngrășăminte agricole de sinteză (azotați, fosfați),
erbicide și pesticide în agricultura fiecărei țări. O mică parte din acestea ajung în plante, o mică
parte se infiltrează în sol iar o parte sunt spălate de ploi și ajung în râuri pentru ca în final să
ajungă în mări și oceane. Și aceste fapte se întâmplă an de an. Până când? Până când se va împlini
proorocia…
În ţara noastră, în anul 1983 se folosea o cantitate de 45800 tone pesticide. În România,
consumul de îngrăşăminte a crescut puternic după 1965, ajungând în 1980 la peste 1200000 tone.
Îngrășămintele chimice cum ar fi fosfații și nitrații folosiți în agricultură sunt vărsate în lacuri și
râuri. Acestea se combină cu fosfații și nitrații din apa menajeră și măresc viteza de dezvoltare a
algelor. Apa poate să ajungă „sufocantă” din cauza algelor care sunt în descompunere și care
epuizează oxigenul din ea. Acest proces, numit eutrofizare, poate cauza moartea peștilor și a altor
forme de viață acvatice. La sfârșitul anilor '90 în apele dintre Golful Delaware și Golful Mexic au
murit mii de pești din cauza dezvoltării unei forme toxice de alge numită Pfisteria piscicida. Se
crede că motivul pentru dezvoltarea acestei specii toxice de alge a fost deversarea deșeurilor
urbane și industriale în lacuri și râuri.
O altă formă obişnuită, din ce în ce mai întâlnită, a poluării oceanelor este înmulţirea
exagerată a algelor şi a planctonului. În Marea Nordului a apărut o asemenea situaţie în jurul
coastelor Norvegiei şi ale Danemarcii cauzată de Chlorochromulina polylepis, fermele de somon
fiind serios afectate.
În apele temperate acest fenomen a apărut cu mult timp în urmă, dar în apele subtropicale şi
tropicale mareea roşie a apărut pentru prima dată în 1971, în apele Hong Kongului şi de atunci
numărul lor a crescut.
http://m.ziuaconstanta.ro/diverse/stiri-calde/exclusivitate-marea-neagra-s-a-facut-rosie-
galerie-foto-45813-289806.html

18
 http://turism.bzi.ro/turistii-speriati-pe-o-faimoasa-plaja-din-australia-apa-marii-a-devenit-
rosie-ca-sangele-video-10968
http://viola.bz/the-azov-sea-turned-bloody-red/

Apoi Apocalipsa ne spune în versetul 4 că râurile se fac roşii: “Iar cel de al treilea a vărsat
cupa lui în râuri şi în izvoarele apelor şi s-au prefăcut în sânge.”
www.cronicadeiasi.ro/stiri/nationale-externe/Imaginea-care-pare-desprinsa-din-filmele-SF.-
De-ce-este-aceasta-apa-rosie-/24867
http://m.ziare.com/europa/poluare-cu-reziduuri-chimice-in-ungaria-113-raniti-si-doi-morti-
1046389
http://m.ziare.com/magazin/fenomen-misterios-in-china-fluviul-yangtze-a-devenit-rosu-
video-1188885
http://www.descopera.ro/dnews/15675058-fenomen-ciudat-intr-un-oras-rusesc-un-fluviu-a-
devenit-rosu-sangeriu

Şi în final Apocalipsa ne spune că apa de băut devine roşie (Apocalipsa, 16, 5-7): “Şi am
auzit pe îngerul apelor, zicând: Drept eşti Tu, Cel ce eşti şi Cel ce erai, Cel Sfânt, că ai judecat
acestea:
Fiindcă au vărsat sângele sfinţilor şi al proorocilor, tot sânge le-ai dat să bea. Vrednici sunt!
Şi am auzit din altar, grăind: Da, Doamne Dumnezeule, Atotţiitorule, adevărate şi drepte
sunt judecăţile Tale!”

În cazul în care n-aţi utilizat instalaţia de apă care vă este livrată la domiciliu o perioadă mai
mare de timp (zile, săptămâni) iar prima apă care a stagnat pe ţevi şi care va curge are o uşoară
colorare, înseamnă că instalaţia este veche.
Dacă au existat intervenţii în reţeaua de apă potabilă se poate ca, după reluarea furnizării
apei, aceasta să prezinte o uşoară colorare.
http://ziarulunirea.ro/apa-cu-rugina-la-robinetele-din-alba-iulia-blaj-teius-si-ocna-mures-
98025/

Versetel 8 şi 9 din Apocalipsă descriu “criza climatică”, sau “efectul de seră”: “Şi al
patrulea înger a vărsat cupa lui în soare şi i s-a dat să dogorească pe oameni cu focul lui.
Şi oamenii au fost dogoriţi cu mare arşiţă şi au hulit numele lui Dumnezeu, Care are putere
peste urgiile acestea, şi nu s-au pocăit ca să-I dea slavă.”
Încălzirea globală şi consecinţele ei dezastruoase pentru omenire sunt unele dintre cele mai
apăsătoare probleme cu care omenirea se confruntă astăzi. Explicaţiile specialiştilor pun pe tapet,
întotdeauna, drept cauze ale acestei probleme, concentraţiile mari de gaze de seră rezultate din
activitatea umană.
Oamenii cred ceea ce li se spune atât timp cât afirmaţiile se bazează pe date ştiinţifice
corecte şi, mai ales, complete.
La baza întregului eșafodaj privind procesul de încălzire globală sunt trei neadevăruri,
astfel:
Lumea se încălzește repede – în conformitate cu datele oferite de NASA mediul global s-a
încălzit cu 0,36 ̊ F în ultimii 35 ani (măsurătorile au început în anul 1979). În realitate, lumea s-a
răcit cu 1,8 ̊ C începând cu anul 1998. Dacă vom analiza graficul realizat prin Remote Sensing
Systems, vom putea observa că încălzirea globală și-a modificat sensul începând cu anul 1998.

19
 Încălzirea oceanelor – în anul 2007, când Al Gore a primit Premiul Nobel pentru inițiativa
sa referitoare la încălzirea globală, a afirmat că, potrivit cercetărilor, „calota glacială de la Polul
Nord va dispărea în timpul verii într-un orizont de timp de șapte ani”. În realitate, fenomenul este
invers, după cum se poate observa în imaginile satelitare ale NASA. Imaginile demonstrează că la
Polul Nord calota de gheață a crescut de la 43% la 63%. Începând cu anul 2002, temperatura
oceanelor a variat doar cu 1̊ F.
Oamenii de știință susțin că activitatea umană determină încălzirea globală rapidă –
președintele Barack Obama a afirmat în 16 mai 2014 că 97% dintre oamenii de știință au agreat
ideea că schimbările climatice sunt reale, ele fiind rezultatul activităților umane și constituie o
amenințare serioasă. În replică, The Wall Street Journal a catalogat declarația liderului american
ca fiind pură ficțiune. De fapt, studiile obiective au concluzionat că nu mai mult de 1% din
oamenii de știință cred că activitatea umană determină majoritatea schimbărilor climatice.
Ajungem la perioada actuală, proorocia care trebuie să se împlinească în viitorul apropiat,
descrisă în cpitolul 16, versetele 10 şi 11 din Apocalipsă
“10. Şi al cincilea înger a vărsat cupa lui pe scaunul fiarei şi în împărăţia ei s-a făcut
întuneric şi oamenii îşi muşcau limbile de durere.
11. Şi au hulit pe Dumnezeul cerului din pricina durerilor şi a bubelor lor, dar de faptele lor
nu s-au pocăit.”
Potrivit Raportului anual din 2021 privind transparența climatică, care este realizat în
conformitate cu Convenția-cadru a ONU privind Schimbările Climatice, emisiile de carbon au
revenit la niveluri mari, iar ponderea acestora a crescut din nou în cele mai bogate 20 de națiuni
din lume. Pentru a reduce emisiile de carbon ţările vor să renunţe la cărbune, ceea ce inevitabil va
conduce la o criză de energie electrică.
Situația actuală din Europa, catalogată de experți drept o criză fără precedent, are prea puțin
de-a face cu Rusia sau cel puțin cu dorința sa de domina, deși aceasta este explicația preferată în
acest moment. Konstantin Simonov, director general al Fondului pentru Securitatea Energetică
Națională din Rusia, consideră că această criză a fost determinată de simultaneitatea a două
evoluții: prima, reforma pieței europene după modelul spot, adică liberalizarea pieței energetice, și
a doua, tranziția accelerată spre un nou tip de energie.
În iarna 2021-2022, Elveția ar putea să nu aibă suficientă capacitate pentru a furniza
electricitate tuturor consumatorilor săi. În acest context, guvernul pregătește notificări către
30.000 companii, astfel încât acestea să poată reduce consumul în caz de întrerupere a energiei
electrice.
Potrivit NZZ am Sonntag, practic nu există nicio asigurare împotriva unei ierni dure în
Elveția. Pana uneia dintre centralele electrice mari poate duce la o întrerupere la nivel național
timp de două zile dacă există o cerere mare de energie electrică. Importul de energie ar fi putut
ajuta, dar Elveția nu are acces pe piața europeană a energiei electrice.
După cum se poate observa din notificarea autorităților elvețiene, prima cerere de economii
este adresată populației în cazul blocajelor de energie electrică. În a doua etapă, utilizarea
piscinelor, a sistemelor de aer condiționat și a scărilor rulante poate fi interzisă, scrie TOP Online.
Firmelor li se cere să reducă consumul doar în a treia etapă. În cazul unui colaps energetic,
daunele aduse țării se ridică la 4 miliarde de franci elvețieni pe zi (4,33 miliarde de dolari).
Pentru a îmbunătăți securitatea energetică, Asociația Companiilor Elvețiene de Electricitate
propune construirea a aproximativ 2.000 centrale electrice mici pe gaz, care urmează să fie
exploatate în toată țara în cazul blocajelor de capacitate.

20
 Din Austria vine o veste înspăimântătoare. Ministrul Apărării, Klaudia Tanner, a avertizat
că urmează, în foarte scurtă vreme, o avarie uriaşă în sistemul energetic european, care este
interconectat.
Ca urmare, s-ar putea ca în foarte scurtă vreme Europa să rămână fără curent electric între o
zi şi o săptămână.

Președintele Sindicatului Solidaritatea, Cristian Iștoc, a atras atenția că riscurile unui colaps
energetic sunt uriașe, întrucât, datorită închiderii termocentralelor, România rămâne fără 1.500
MW pentru perioada sezonului rece, ceea ce ar putea provoca un colaps al sistemului energetic,
poitrivit ziarului Național.
”La Termocentrala Mintia, dacă vine înghețul și nu se introduce un arzător de gaz măcar în
două-trei cazane, ca să încălzești toată platforma, practic distrugi toate instalațiile, pentru că au
apă în ele. Nu poți goli complet conductele și, dacă îngheață, se sparg, se fac sită și nu mai ai ce să
faci cu ele. Până acum nu s-a făcut nimic pentru conservarea instalațiilor, nici măcar nu au rotit
agregatele mari, turbinele, ventilatoarele de gaz, de aer, așa cum ar trebui. Costul conservării este
mai mare decât dacă s-ar funcționa la minim tehnic, ca să nu mai spun că dacă ar funcționa acum,
la ce prețuri sunt pe MW, ar fi pe profit. Noi, ca sindicat, am făcut o acțiune în instanță prin care
sesizăm că nu se face conservarea termocentralei conform Ordinului ANRE din 2008. Riscăm să
pierdem definitiv aceste capacități și să facem ceva de la zero nu se știe cât durează. Construcția
Termocentralei de la Iernut a început în 2013 și nici acum nu este gata. În momentul în care
renunți la capacități mari de producție trebuie să notifici Transelectrica, iar aceasta trebuie să
găsească înlocuitori și după aceea îți dă undă verde să renunți la capacitățile alea. Noi încă apărem
în hârtii cu capacități de 1.200 de MW la Mintia. Păi la iarnă, când o să fie minus 20 de grade
Celsius, Petrobrazi, cu 800 de MW, o să iasă din sistem, pentru că nu poate asigura gazul, că
scade presiunea la temperaturi sub minus 15 grade. Și atunci, pe lângă cei 2.600 MW pe care îi
importăm, mai punem 800 de MW și avem deja un deficit de 400 MW, pe care nu-l mai poți
acoperi. Până la urmă, trebuie să faci scenariul de stres al sistemului, trebuie să fii pregătit pentru
ce este mai rău. Transelectrica a publicat un studiu despre adecvanța sistemului și acolo arată
regiunile care au minus de putere, în care intră și zona de Vest a țării. Trebuie să încarce foarte
mult lacurile de acumulare, ceea ce înseamnă să nu mai producă pe hidro în perioada asta. Mintia
o ții oprită, Gorjul îl ții oprit, la temperaturi scăzute iese gazul din sistem, eolienele nu merg pe
ger, fotovoltaicele nu merg și, dacă nu ai nici rezervă în lacuri, o să ai o problemă. Atunci când
consumul va crește brusc către 10.000 MW și tu nu vii cu energie, se intră în regim de avarie cu
sistemul și se decuplează. Dacă nu reușești să decuplezi tu mai repede consumatorii mari, sistemul
se decuplează și atunci apare pana generală de curent. Dacă reușești să-l insularizezi și să pice
numai 6 sau 10 județe, ca să nu-ți pice tot, poți să-ți revii în câteva ore. Dacă pică tot este foarte
greu, îți ia o zi sau două ca să repornești tot. Culmea este că, dacă va fi pană generală de curent la
noi, va afecta și țările cu care suntem cuplați energetic, Ungaria, Serbia, Slovacia și Cehia”, a
declarat Cristian Iștoc.

Mai este puţin timp şi vom vedea cu ochii noştri împlinirea acestei proorocii.

Urmează secarea Eufratului, eveniment descries în versetul 12 din capitolul 16 al

Apocalipsei: “Şi al şaselea înger a vărsat cupa lui în râul cel mare Eufrat şi apele lui au secat, ca să
fie gătită calea împăraţilor de la Răsăritul Soarelui.”

21
 Prorocii despre războiul care va să vină. Secarea Eufratului va fi semnul că al treilea război
mondial se apropie. Puterea şi nemulţumirea celor din est (a chinezilor, indienilor, dar în special a
arabilor) este în creştere. Va veni un timp când estul şi vestul se vor confrunta.
Eufratul seacă, Irakul suferă. Debitul Eufratului este considerabil mai mic faţă de alţi ani,
din cauza politicilor privind apa ale Turciei şi Siriei, a secetei din ultimii doi ani, dar şi din cauza
folosirii necorespunzătoare a resurselor de către Irak. Oficialii cred că, în viitorul apropiat, acesta
s-ar putea reduce chiar la jumătate. Scăderea debitului acestuia a dus la năruirea a numeroase
ferme aflate de-a lungul lui, a sărăcit pescarii şi a dus la abandonarea oraşelor de pe malurile sale,
fermierii mutându-se la oraş pentru a căuta de lucru. Seceta a cuprins tot Irakul însă. Astfel, în
zona nordică, de obicei scăldată de precipitaţii bogate, culturile de grâu şi orz sunt cu 95% mai
reduse decât de obicei iar palmierii şi livezile de citrice din est au fost deja distruse de arşiţă.
Nivelul precipitaţiilor a fost scăzut pe parcursul ultimilor doi ani, lăsând rezervoarele goale, iar
oficiali americani au prezis că producţia de grâu şi orz va fi cu puţin peste jumătate faţă de cea de
acum doi ani, în contextul în care Irakul era odată cel mai mare exportator de cereale din lume,
scrie Campbell Robertson într-un reportaj pentru The New York Times, citat de HotNews.

Va urma apoi 3 minciuni care pregătesc popoarele pentru cel de al treilea război Mondial.
Apocalipsa, 16, 13-14 spune“. Şi am văzut ieşind din gura balaurului şi din gura fiarei şi din gura
proorocului celui mincinos trei duhuri necurate ca nişte broaşte.
Căci sunt duhuri diavoleşti, făcătoare de semne şi care se duc la împăraţii lumii întregi, să-i
adune la războiul zilei celei mari a lui Dumnezeu, Atotţiitorul.”
De câteva sute de ani trăim în minciună, care între timp a devenit politică de stat. Duhul
acestei lumi va strânge la război popoarele proorocind minciuni. Războiul cel mare, al treilea
război mondial, va fi precedat de 3 duhuri mincinoase, trei minciuni care vor pregăti popoarele de
război. Prima minciună, mondială, probabil că este noul virus corona. Astăzi știm că organismul
uman nu este steril, lipsit de bacterii și viruși ci, dimpotrivă, bacteriile și virușii întrec, ca număr,
celulele umane într-un organism sănătos. Dintre toate tipurile de microbi rezidenți într-un
organism uman sănătos sunt cercetați aproximativ 1%, pentru că marea majoritate a microbilor nu
trăiesc pe medii de cultură, astfel un organism sănătos are în el și e-colii, stafilococul auriu,
streptococi, bacili și încă alte 10000 de tipuri de bacterii și sute de tipuri de viruși. Cauzele bolilor
care sunt lipsa de nutrienţi datorită procesării alimentelor şi a faptului că mâncăm produse de
origine animală în dauna produselor de origine vegetală şi a toxicităţii generate de ierbicide,
pesticide, aditivi alimentari, procesării apei, poluării aerului etc.
Această poveste cu Covid-19 este pentru a crea o criză și pentru a învinovăți o țară (China),
o primă etapă necesară pregătirii popoarelor pentru marele conflict mondial.
Al doilea duh mincinos este criza lanţurilor de aprovizionare iar al treilea duh mincinos este
criza energetică.

Capitolul 16 din Apocalipsa descrie apoi în versetele 15-16 “Iată, vin ca un fur. Fericit este
cel ce priveghează şi păstrează veşmintele sale, ca să nu umble gol şi să se vadă ruşinea lui!
Şi i-au strâns la locul ce se cheamă evreieşte Harmaghedon.”
Trupele militare şi de intellingence ale SUA se află într-o continuă şi sistematică pregătire
pentru Al Treilea Război Mondial. În ceea ce priveşte părerea Pentagonului, un conflict militar cu
Rusia şi China este inevitabil, iar acest lucru a devenit obiectivul numărul unu în planurile lor
tactice şi strategice. Cu alte cuvinte, pregătirea Statelor Unite în ce priveşte folosirea de arme
cibernetice, vase portavion, avioane de luptă, lansatoare de rachete sau bombe ș.a.m.d. nu are loc

22
doar datorită evenimentelor recente, fie ele în Ucraina, Siria sau Marea Chinei de Sud, ci face
parte dintr-un plan elaborat care are de mult în vedere un potenţial război la nivel mondial.
În ultima perioadă, faptul că atât de multe dintre cele mai mari puteri militare ale lumii se
adună în Siria, o ţară atât de mică și operează acolo în mod activ, este puţin spus, îndoielnic. Chiar
dacă ei pretind că motivul pricipal al prezenţei lor acolo este lupta împotriva terorismului şi nu se
vizează în mod direct între ele, există oricând posibilitatea că ostilităţile să fie declanşate în mod
accidental. Mai este puţin până la strângerea armatelor la Harmaghedon (traducerea grecească de
la har Megiddo, muntele Megiddo, în apropiere de Haifa din Israel, aproape de teatrul de război
din Siria), până la momentul când vom vedea cu ochii noştri împlinirea acestei proorociri.
Al treilea război Mondial va fi unul în care se vor utiliza bombe termonucleare şi este
descries în versetele 17-20 din capitolul 16 al Apocalipsei “Şi al şaptelea înger a vărsat cupa lui în
văzduh şi glas mare a ieşit din templul cerului, de la tron, strigând: S-a făcut!
Şi s-au pornit fulgere şi vuiete şi tunete şi s-a făcut cutremur mare, aşa cum nu a fost, de
când este omul pe pământ, un cutremur atât de puternic.
Şi cetatea cea mare s-a rupt în trei părţi şi cetăţile neamurilor s-au prăbuşit, şi Babilonul cel
mare a fost pomenit înaintea lui Dumnezeu, ca să-i dea paharul vinului aprinderii mâniei Lui.
Şi toate insulele pieriră şi munţii nu se mai aflară.”
Proorocii pentru războiul care se va întâmpla. Ce s-ar întâmpla cu Pământul în cazul unui
război nuclear? Rezultatul imediat ar fi eliberarea în atmosferă a 5 megatone de carbon pur, sub
formă de particule foarte fine – similar funinginii – care ar bloca în bună măsură radiaţia solară,
împiedicînd-o să ajungă la Pământ.
Razboiul atomic va genera un cutremur foarte puternic, aşa cum nu a mai fost vreodată. Ca
să vedem cat de puternic va fi acest cutremur trebuie să vedem cât de mult se resimte un test
atomic, care foloseşte mai mult sau mai puţin încărcătura unei bombe atomice şi apoi să îl
multipicăm la câte bombe se vor utiliza, probabil de mii de ori.
Experimentul nuclear al Phenianului, realizat duminică noaptea, a fost înregistrat de
senzorii de la staţiile seismice Cheia şi Bucovina, din România, a declarat pentru Rompres
profesorul Gheorghe Mărmureanu, directorul Institutului National de Fizică a Pâmântului.
România, care este membră a Comprehensive Test Ban Treaty (CTBT), monitorizează
experienţele nucleare subterane din Europa şi Asia. “Noi am înregistrat cu senzorii de la Cheia şi
din Bucovina detonarea din Coreea de Nord. Ea s-a petrecut la ora 1.46 GMT (4.46 ora României
– n.r.). A fost înregistrată destul de slab, însă am ştiut de la bun început că este vorba despre o
explozie nucleară, fiindcă aceste mişcări tectonice au o altă alură. Componenta P din unda
seismică se înregistrează diferit la exploziile nucleare faţă de mişcările seismice”, a explicat
profesorul Mărmureanu.
Sunt peste 14.500 de focoase nucleare în lume, iar Rusia şi SUA deţin aproximativ 13.350,
adică 92%. Ministerul Apărării din Rusia a lansat în 2018 cinci sisteme noi de armament nuclear,
despre care Vladimir Putin a spus că ar face ca rachetele americanilor să pară „ineficiente”,
potrivit Business Insider.
Cu toate acestea, numărule exact de focoase nucleare pe care îl deţine fiecare ţară este unul
imprecis, deoarece ţările sunt secretoase în această privinţă. Mai jos regăsiţi estimarea Asociaţiei
de Control a Armelor şi a Federaţiei Cercetătorilor Americani.
Coreea de Nord deţine 10-20 focoase nucleare şi a organizat 6 teste balistice cu acestea,
ultimul fiind în septembrie 2017. Israel deţine aproximatov 80 de focoase nucleare, iar date despre
teste balistice nu există. India deţine între 120 şi 130 de astfel de arme, ultimul test balistic fiind în
mai 1998. Pakistanul deţine 130 până la 140 de focoase nucleare, ultimul test efectuat fiind tot în

23
mai 1998. Marea Britanie deţine 215 arme nucleare, ultimul test balistic fiind în 1991. China
deţine aproximativ 270 de arme nucleare, în 1996 testându-le ultima dată. Franţa dispune de cele
mai multe focoase nucleare, după SUA şi Rusia, acestea fiind în număr de aproximativ 300.
Ultimul test balistic al francezilor a fost în 1996. SUA este pe locul doi la nivel mondial în ceea ce
priveşte capacităţile nucleare, cu aproximativ 6.550 de focoase, în timp ce Rusia deţine
aproximativ 6.800 de focoase nucleare.
Care ar fi consecințele unui atac nuclear în Statele Unite? Potrivit lui Irwin Redlener,
primele orașe vizate în Statele Unite ar fi New York (centrul financiar al lumii), Chicago,
Houston, Los Angeles, San Francisco și Washington DC. Practic sunt cele mai mari orașe din țară
care adăpostesc infrastructura esențială: centrale electrice, centre financiare, facilități
guvernamentale, sisteme de transmisie wireless etc. New York este un oraș în mare pericol iar
într-o imagine de ansamblu asupra consecințelor unui atac nuclear asupra lui cu o bombă atomică
similară cu cea care a explodat pe Hiroshima (Japonia) în urmă cu aproape 75 de ani, ar provoca
probabil sute de mii de victime. Iar la San Francisco, numărul morților ar fi cel mai mic,
aproximativ 64.000 și peste 170.000 de răniți. În Houston dacă s-ar întâmpla nenorocirea s-ar
alege cu „doar” 65.000 de persoane rănite. Cei mai expuși riscului ar fi locuitorii din New York.
Orașul poate avea peste 264.000 de morți și aproximativ 512.000 de răniți!
În urma războiului unda de şoc va declanşa un cutremur devastator, centrul economic al
lumii (New York-ul) va fi lovit şi distrus (Şi cetatea cea mare s-a rupt în trei părţi), dar şi oraşele
celorlalţi participanţi la război vor fi distruse. (şi cetăţile neamurilor s-au prăbuşit).
Consecinţele utilizării bombelor atomice se cunosc din testele efectuate de fiecare stat care
deţine astfel de arme. Bomba țarului (în rusă: Царь-бомба, Țar bomba) este numele dat de
Occident celei mai puternice arme nucleare construită și detonată vreodată. A fost o bombă cu
hidrogen în 3 stadii (fisiune – fuziune – fisiune), fabricată de Uniunea Sovietică sub numele
oficial de RDS-220, numele de cod fiind Ivan (Иван). Explozia a avut loc la 11:32 AM ora
Moscovei (30 octombrie 1961), deasupra poligonului militar (coordonate aproximative 73.85 N,
54.50 E) din Golful Mitiușciha la 55 km nord de localitatea Severnâi și la 250 km nord de Belușia.
Mingea de foc a avut un diametru de 5–7 km. Lumina exploziei a fost atât de puternică încât a fost
zărită de la 1000 km distanță. Ciuperca atomică s-a ridicat la 64 km înălțime și a avut un diametru
de 30–40 km. Toate clădirile din Severnâi au fost distruse. La sute de kilometri distanță casele din
lemn au fost distruse și cele din cărămidă și-au pierdut acoperișurile, ferestrele și ușile.
Comunicațiile radio au fost întrerupte timp de aproape o oră. Explozia a putut fi văzută și simțită
până în Finlanda, spărgând și geamuri. Undele de șoc atmosferice au făcut inconjurul planetei de 3
ori. Oamenii care s-ar fi aflat la mai puțin de 100 km ar fi suferit arsuri de gradul 3. Căldura s-a
simțit până la 270 km. Șocul seismic a măsurat 5-5,25 grade pe scara Richter.
Astfel în urma războiului atomic, care va să vină, va fi un cutremur imens! “Şi s-au pornit
fulgere şi vuiete şi tunete şi s-a făcut cutremur mare, aşa cum nu a fost, de când este omul pe
pământ, un cutremur atât de puternic.”
Se ştie că activitatea seismică determină valuri enorme denumite tsunami. Aceste valuri vor
fi foarte înalte, proporţionale cu numărul de bombe folosite. Ca să ne facem o idee cât de mari pot
fi aceste valuri să observăm ce s-a întâmplat în noaptea de 9 iulie 1958, când un cutremur cumplit
a zguduit coastele sud-estice ale peninsulei Alaska. Greu de crezut, dar cutremurul care a
declanşat cel mai mare val din istoria recentă, a atins magnitudinea de "doar" 7,9 grade pe scara
Richter, o valoare periculoasă, evident. Epicentrul acestuia a fost identificat într-un punct situat în
apropierea masivului muntos Fairweather, la latitudinea 58,6 grade nord, longitudine 137,1 grade
vest de, la 21 kilometri sud-est de Golful Lituya. Şocul s-a simţit pe o suprafaţă de 1 milion

24
kilometri pătraţi, până în Seattle (SUA) şi Teritoriul Yukon din Canada. Cutremurul a provocat
alunecări uriaşe de teren, care au aruncat în apa golfului cantitatea colosală de circa 30 milioane
metri cubi de roci, gheaţă şi sol. Împinsă de această masă enormă de materie solidă, apa golfului
s-a transformat într-un val cu înălţimea de 525 metri, care a măturat şi a distrus totul în calea sa.
Aşadar, în urma războilului atomic care va veni toate insulele vor fi măturate de apă iar munţii se
vor prăbuşi de la activitatea seismică, astfel împlinindu-se proorocia “Şi toate insulele pieriră şi
munţii nu se mai aflară.”
Hristos ne-a spus despre aceste zile: Căci în zilele acelea va fi necaz cum nu a mai fost până
acum, de la începutul făpturii, pe care a zidit-o Dumnezeu, şi nici nu va mai fi. Şi de nu ar fi
scurtat Domnul zilele acelea, n-ar scăpa nici un trup, dar pentru cei aleşi, pe care i-a ales, a scurtat
acele zile. (Marcu, cap. 13, versetele 19-20), deci nu se va folosi întregul arsenal atomic existent
în lume, altfel nimeni nu va supravieţui acestui război.

Este normal ca al Treilea Război Mondial să însemne scăparea din robia economică, de
cădere a Babilonului modern, a sistemului economic Mondial care subjugă naţiile, eveniment care
este descris în capitolul 17 al Apocalipsei.
Cine este desfrânata: Şi a venit unul din cei şapte îngeri, care aveau cele şapte cupe, şi a
grăit către mine, zicând: Vino să-ţi arăt judecata desfrânatei celei mari, care şade pe ape multe,
Ce înseamnă desfrânare? Înseamnă a te vinde pe bani, a face orice pentru bani.

Versetul 2 din capitolul 17 “Cu care s-au desfrânat împăraţii pământului şi cei ce locuiesc
pe pământ s-au îmbătat de vinul desfrânării ei.”
Cine sunt cei ce domnesc acum? Regele petrolului, regele mass mediei, regele finanţelor...
Ei au cumpărat pe toţi care s-au vândut pentru bani. Dar totul se întâmplă pentru că omul şi-a dorit
aşa ceva. Vinul desfrânării este slava de sine.
Manual New World Order scris în urmă cu 108 ani : ”Principalul nostru obiectiv este să
slăbim mintea publicului prin nesfârşite critici, făcute în nenumărate direcţii; să îndepărtăm
reflecţiile serioase ale publicului căci acestea pot da naştere la rezistenţă; să distragem forţele
minţii spre lupte false fără scop. În loc să ne războim să stingem focul, vom folosi pasiunile lor,
vom lua ideile lor în loc să le eradicăm, le vom cultiva şi le vom amesteca, important este să nu fie
finalizate aceste idei, să rămână într-un veşnic amestec brut, primitiv. Pentru ca opinia publică să
fie în mâinile noastre trebuie să o aducem într-o stare de zăpăceală, prin oferirea unor puncte de
vedere atât de contradictorii din toate părţile, încât să-i facem pe oameni să-şi piardă capul în acest
labirint, pentru a ajunge la concluzia că cel mai bine e să nu-şi mai bată capul cu nici o chestiune
politică. Publicul nu trebuie lăsat să analizeze prea serios nici un eveniment, trebuie bombardat cu
un şir nesfârşit de evenimente, false probleme şi pasiuni primare. Trebuie să descurajăm orice
iniţiativă personală, dacă în spatele ei se află şi inteligenţă, această iniţiativă poate face mai mult
decât milioane de oameni, nimic nu e mai periculos decit iniţiativa personală.”

Versetul 3 din capitolul 17 “Şi m-a dus, în duh, în pustie. Şi am văzut o femeie şezând pe o
fiară roşie, plină de nume de hulă, având şapte capete şi zece coarne.”
Fiara cea roşie este comunismul.
Karl Marx a introdus concepţia darwinistă în prim-plan, punând conflictul mai presus de
orice în drumul spre dezvoltare . Pentru Marx, realitatea divină este doar misticism, subiectul
istoriei îl constituie oamenii, oameni care îşi demonstrează puterea convienţuind cu ceilalţi,
existenţa socială determinând conştiinţa umană. Societatea înseamnă muncă colectivă, dezvoltarea

25
gândirii omului realizându-se pe baza relaţiilor economice şi forţelor de producţie. Progresul este
imposibil fără apariţia unui conflict, a unui spirit revoluţionar. Marx doreşte să schimbe lumea,
argumentând devalorizarea omului prin prisma economică. Omul este prizonierul sistemului
capitalist, o “marfă” de schimb, care trăieşte la limita subzistenţei. Banii “alienează” şi îl
înstrăinează pe om de om. Marx condamnă capitalismul pe care îl consideră responsabil de
asuprirea şi sărăcirea muncitorilor, cei care aduc profituri celor bogaţi, aceştia din urmă profitând
din plin de pe urma muncii lor.
S-au împlinit o sută de ani de la una dintre cele mai mari catastrofe din istoria omenirii:
Rusia pravoslavnică devenea prima țară comunistă din lume. Acest fapt nu ar fi fost posibil fără
implicarea serviciilor secrete și fără o finanțare generoasă a Occidentului.
Instaurarea comunismului în Rusia, la 7 noiembrie 1917, nu a fost – câtuși de puțin – un act
spontan, ci rezultatul unui amplu proiect secret („Planul Marburg”), pregătit minuțios în afara
Rusiei. Și finanțat generos de marii „bancheri internaționali”. În primul rând, de cei de pe Wall
Street: Jacob Schiff, J.P. Morgan, Otto Kahn, Paul Warburg, John D. Rockefeller, Edward Henry
Harriman, Frank Vanderlip. Finanțarea bolșevicilor de către Wall Street era intermediată de banca
suedeză „NYA Banken”, condusă de bancherul promarxist Olof Aschberg.
În ianuarie 1915, într-o scrisoare expediată ambasadorul german de la Constantinopol,
Vangenhein menţiona: „Interesele guvernului german coincid cu acelea ale revoluționarilor ruși.
Democrații ruși nu-și pot atinge scopul decât prin distrugerea totală a țarismului. Pe de altă parte,
victoria Germaniei este condiționată de izbucnirea unei revoluții importante în Rusia”

Versetele 4 şi 5 din capitolul 17: “Şi femeia era îmbrăcată în purpură şi în stofă stacojie şi
împodobită cu aur şi cu pietre scumpe şi cu mărgăritare, având în mână un pahar de aur, plin de
urâciunile şi de necurăţiile desfrânării ei.
Iar pe fruntea ei scris nume tainic: Babilonul cel mare, mama desfrânatelor şi a
urâciunilor pământului.”
New York este Babilonul ce nou, oraşul cel mare care conduce lumea “modernă”

Versetele 10 şi 11 din capitolul 17: “Dar sunt şi şapte împăraţi: cinci au căzut, unul mai
este, celălalt încă nu a venit, iar când va veni are de stat puţină vreme.
Şi fiara care era şi nu mai este - este al optulea împărat şi este dintre cei şapte şi merge
spre pieire.”
Cei 5 împăraţi care au căzut: Marea Britanie, Franţa, Germania, Japonia şi Italia.
Statutul acestor state a scăzut după al doilea război Mondial de la mari puteri coloniale, care
făceau regulile mondiale, la simple state puternic industrializate.
Împăratul care mai este: SUA
Împăratul care încă nu a venit, iar când va veni are de stat puţină vreme: China
Fiara care era şi nu mai este - este al optulea împărat: URSS

Versetul 12 din capitolul 17: “Şi cele zece coarne pe care le-ai văzut sunt zece împăraţi,
care încă n-au luat împărăţia, dar care vor lua stăpânire de împăraţi, un ceas, împreună cu
fiara”
Cei 10 împăraţi care vor lua o oră împărţia cu fiara sunt 10 ţări care vor domina lumea o oră
până când va începe al Treilea Război Mondial. Este noua ordine mondială la care se lucrează
acum intens.

26
 Versetele 13 şi 14 din capitolul 17: “Aceştia au un singur cuget şi puterea şi stăpânirea lor
o dau fiarei.
Ei vor porni război împotriva Mielului, dar Mielul îi va birui, pentru că este Domnul
domnilor şi Împăratul împăraţilor şi vor birui şi cei împreună cu El - chemaţi şi aleşi şi
credincioşi.”
În mod deloc surprinzător, pe site-ul Forumului Economic Mondial, weforum.org, găsim
punct cu punct doctrina marxistă. Astfel, într-un articol ce pare la prima vedere futurist, chiar
conspiraționist pentru unii, sunt proiectate mai toate liniile directoare trasate de Karl Marx,
fondatorul bolșevismului.
“Bine ați venit în anul 2030. Bine ați venit în orașul meu – sau ar trebui să spun de fapt
„orașul nostru”. Nu dețin nimic. Nu dețin o mașină. Nu am o casă. Nu dețin aparate sau haine.”
O mulțime de termeni la modă – precum ”servitizare”, ”economie colaborativă” – nu sunt
decât eufemisme pentru socialism, un socialism la scară planetară.
”Toate aceste organizații promovează o agendă, aceeași agendă – să decarbonizăm, să
dezindustrializăm și să anulăm lumea occidentala. Aceste organizații sunt parte dintr-un plan
menit să dea o nouă imagine capitalismului. Aceasta imagine este, desigur, socialismul”, spune
Cory Bernardi.
Comunismul a cucerit încetul cu încetul lumea şi o conduce la război împotriva
creştinismului, împotriva lui Hristos, dorind nici maim ult nici mai puţin decât moartea tuturor
creştinilor.

Versetul 15 descrie: “Şi mi-a zis: Apele pe care le-ai văzut şi deasupra cărora şade
desfrânata, sunt popoare şi gloate şi neamuri şi limbi.”
Desfrânata, cetatea cea mare, stăpâneşte popoare şi neamuri şi limbi, adică aproape
peste tot pământul. New York-ul este cetatea cea mare, oraş în care se vorbeşte în toate limbile de
pe pământ.

Versetul 18 descrie “Iar femeia pe care ai văzut-o este cetatea cea mare care are stăpânire
peste împăraţii pământului.”
Deci New York-ul, cetatea cea mare, stăpâneşte peste noii împăraţii ai pământului, oraşul în
care mulţi se vând pentru o pungă de bani.

Capitolul 18 din Apocalipsă este dedicat căderii Babilonului, centrului financiar al lumii
“moderne”. În acel loc nu va mai putea să trăiască nici un om niciodată, deoarece nivelul
radioactiv nu va mai permite viaţa omului în acel loc până la sfârşitul lumii. (Şi niciodată lumina
de lampă nu se va mai ivi în tine; şi glasul de mire şi mireasă nu se vor mai auzi în tine niciodată,
pentru că neguţătorii tăi erau stăpânitorii lumii şi pentru că toate neamurile s-au rătăcit cu
fermecătoria ta), ci acel loc va fi, de la acel moment înainte, “…închisoare tuturor păsărilor
spurcate şi urâte”

Apocalipsa ne spune în capitolul 19, versetul 20 “Şi fiara a fost răpusă şi, cu ea, proorocul
cel mincinos, cel ce făcea înaintea ei semnele cu care amăgea pe cei ce au purtat semnul fiarei şi
pe cei ce s-au închinat chipului ei. Amândoi au fost aruncaţi de vii în iezerul de foc unde arde
pucioasă.”
După războiul atomic mondial vraja minunilor ştiinţei şi tehnicii va înceta. Imediat după
războiul atomic statele vor înceta să existe pentru că marile aglomerţii urbane vor dispărea în

27
urma bombardamentelor atomice, comunicaţiile nu vor mai fi posibile datorită radiaţiei şi astfel
fiecare va fi propriul său medic, tâmplar, brutar, bucătar, zidar şi orice alt ceva va mai avea
nevoie. Oamenii vor trebui să reînceapă să se descurce pe cont propriu, nu va mai exista categorii
sociale, nici bancheri, medici, cercetători, administraţie publică, transportatori, etc, un anumit
timp. Fiecare om va trebui să îşi cultive hrana, să îşi fabrice îmbrăcămintea din cânepă şi in, să îşi
confecţioneze încălţămintea şi să gătească, aşa cum făceau străbunii noştri acum 100 de ani.
Versetul 21 “Iar ceilalţi au fost ucişi cu sabia care iese din gura Celui ce şade pe cal, şi toate
păsările s-au săturat din trupurile lor.”
Al Treilea Război Mondial va fi unul deosebit de sângeros, în care jumătare din populaţia
mondială va muri (peste 3 miliarde de oameni vor muri în acele zile), precum este scris în
Evanghelia de la Matei, capitolul 24:
“40. Atunci, din doi care vor fi în ţarină, unul se va lua şi altul se va lăsa.
41. Din două care vor măcina la moară, una se va lua şi alta se va lăsa.”
Acelaşi lucru se specifică şi în Evanghelia de la Luca, capitolul 21:
“34. Zic vouă: În noaptea aceea vor fi doi într-un pat; unul va fi luat, iar celălalt va fi
lăsat.
35. Două vor măcina împreună; una va fi luată şi alta va fi lăsată.
36. Doi vor fi în ogor; unul se va lua altul se va lăsa.
37. Şi răspunzând, ucenicii I-au zis: Unde, Doamne? Iar El le-a zis: Unde va fi stârvul,
acolo se vor aduna vulturii.”
Oamenii care vor rămâne în viaţă după război şi care au fost amăgiţi de ştiință, tehnologie,
evoluţie, reîncarnare, extratereştri şi alte sminteli, îşi vor pune întrebări cum a fost posibil acest
măcel şi vor descoperi adevărul şi toate vrăjile acelea vor muri în ei (proorocul mincinos şi fiara
vor fi răpuse).
Apocalipsa, 20, 4 “Şi am văzut tronuri şi celor ce şedeau pe ele li s-a dat să facă judecată. Şi
am văzut sufletele celor tăiaţi pentru mărturia lui Iisus şi pentru cuvântul lui Dumnezeu, care nu s-
au închinat fiarei, nici chipului ei, şi nu au primit semnul ei pe fruntea şi pe mâna lor. Şi ei au
înviat şi au împărăţit cu Hristos mii de ani.”
Războiul cu arme atomice va avea următoarele consecințe:
Peste 90% dintre medicii şi asistentele din oraşele atacate vor fi ucişi sau răniţi, aşa că
fiecare om care va supravieţui va trebui să se descurce singur. Personalul medical supravieţuitor
nu va avea facilităţile unde să trateze leziuni cauzate de radiaţii, arsuri şi alte traumatisme. Vaste
teritorii vor fi nelocuibile timp de decenii, cu efecte catastrofale asupra oamenilor, mediului şi
economiei. Având în vedere distrugerile provocate infrastructurii, evacuarea în masă a
supravieţuitorilor ar fi aproape imposibilă. Dezinformarea, ordinele confuze şi anunţurile făcute
cu întârziere vor duce la pierderea încrederii publice în guverne. Haosul şi violenţa se vor răspândi
imediat.
Lumea după războiul atomic nu va mai fi la fel ca la începerea lui. Orașele mari din fiecare
stat vor fi distruse iar lanțurile de producție și aprovizionare vor fi întrerupte. Comunicațiile vor
avea de suferit. Întreaga societate se va întreba cum de a fost posibil și vor căuta modalități de a
nu mai repeta greșelile din trecut. Oamenii care nu s-au supus fiarei (științei) vor demasca
minciunile științei și tehnologiei (fiarei și proorocului mincinos) şi vor lua măsuri pentru ca
amăgirea din trecut să nu mai fie posibilă, deci știința și tehnologia vor fi încuiate pentru mii de
ani pentru a nu mai amăgi lumea. Oamenii se vor trezi la realitate, astfel duhul acestor oameni va
învia pentru dreptate și adevăr și vor fi călăuziți după învățătura lui Hristos pentru mii de ani după
acest război nimicitor.

28
 Capitolul 20, versetul 7 spune “Şi către sfârşitul miilor de ani, satana va fi dezlegat din
închisoarea lui,
8. Şi va ieşi să amăgească neamurile, care sunt în cele patru unghiuri ale pământului, pe
Gog şi pe Magog, şi să le adune la război; iar numărul lor este ca nisipul mării.
9. Şi s-au suit pe faţa pământului, şi au înconjurat tabăra sfinţilor şi cetatea cea iubită. Dar
s-a pogorât foc din cer şi i-a mistuit.”
După miile de ani de la războiul atomic nimicitor care va veni (când va fi războiul atomic
nimicitor?, poate mâine, poate peste 5 ani, poate peste 50 de ani… doar Dumnezeu ştie), după ce
omenirea va lega răul din lume şi va supune ştiinţa şi tehnica să nu mai amăgească lumea, după
această perioadă cel rău va amăgi pentru ultima dată lumea şi va porni ultimul război împotriva
sfinţilor.

Versetul 13 “Şi marea a dat pe morţii cei din ea şi moartea şi iadul au dat pe morţii lor, şi
judecaţi au fost, fiecare după faptele sale.”
Învierea se face prin atotputernicia lui Dumnezeu, care face trupurile iarăşi vii,
împreunându-le cu sufletele lor. De acum însă trupurile înviate nu vor mai fi întocmai cum sunt
cele de pe pământ, ci vor fi duhovniceşti şi nemuritoare, asemănătoare trupului Domnului de după
învierea Sa. Acest lucru ni-l spune sfântul apostol Pavel: «Aşa este... învierea morţilor: se
seamănă trupul întru stricăciune, înviază întru nestricăciune ; se seamănă întru necinste, înviază
întru slavă ; se seamănă întru slăbiciune, înviază întru putere; se seamănă trup firesc, înviază trup
duhovnicesc. Dacă este trup firesc, este şi trup duhovnicesc» (1 Cor. XV, 42-44). «Căci trebuie ca
acest trup stricăcios să se îmbrace în nestricăciune şi acest (trup) muritor să se îmbrace în
nemurire. Iar când acest (trup) stricăcios se va îmbrăca în nestricăciune şi acest (trup) muritor se
va îmbrăca în nemurire, atunci va fi cuvântul care este scris: Moartea a fost înghiţită de biruinţă»
(1 Cor. XV, 53-54). Lucrul acesta este cu putinţă la Dumnezeu. Căci după cum El a putut să facă
trupul omului din pământ, tot aşa poate şi pe cel risipit în pământ să-l adune, să-l înnoiască şi să-l
învieze. Şi o sămânţă, ca să încolţească şi să rodească, trebuie mai întâi să moară, să putrezească
în pământ (1 Cor. XV, 35-45).
http://www.sfaturiortodoxe.ro/invatatura-crestina-ortodoxa/catehism-invatatura-credinta-
crestina-ortodoxa-credinta-in-inviere-si-in-viata-vesnica.htm
Matei, 22: 30 “Căci la înviere, nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii lui
Dumnezeu în cer.”

Apocalipsa continua apoi “14. Şi moartea şi iadul au fost aruncate în râul de foc. Aceasta e
moartea cea de a doua: iezerul cel de foc.
15. Iar cine n-a fost aflat scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iezerul de foc.”
Judecata lumii este confruntarea omului cu dreptatea lui Dumnezeu, la sfârşitul veacurilor,
când întreaga lume va fi adusă sub autoritatea supremă a lui Dumnezeu. Judecata este actul final
al lui Iisus Hristos, adică «sfârşitul», când «Domnul va preda împărăţia lui Dumnezeu şi a Tatălui,
când va desfiinţa orice domnie (gr. arhin), orice stăpânire (gr. exousian) şi orice putere (gr.
dinamin) > — (I Cor. 15, 24). Această confruntare a avut deja loc, într-un mod radical, pe Cruce :
«Acum este judecata (gr. krisis) acestei lumi, acum stăpânitorul (gr. archon) lumii acesteia va fi
aruncat afară '(Ioan 12, 31). Puterea răului va fi definitiv distrusă, diavolul fiind deposedat de
autoritatea ce o avea asupra celor «robiţi».
Învățătura Sfintei Biserici bazată pe Biblie și mărturisită mereu în cadrul Sfintei Liturghii
este aceea că Dumnezeu Tatăl îi va face pe toți morții să învie spre a fi judecați și apoi

29
recompensați pentru faptele lor bune ori condamnați pentru faptele lor rele. Se afirmă adesea de
către unii, printre care, din păcate, și unii slujitori ai Bisericilor, cum că Dumnezeul Noului
Testament, revelat în chip desăvârșit de Hristos, ar fi un Dumnezeu exclusiv al milei și al iubirii,
Care nu are altă calitate decât să ne ierte în mod cu totul necondiționat pentru că aceasta ar fi
meseria Lui de bază, să iubească, adică și să-i ierte și pe cei răi și chiar foarte răi la nesfârșit și
fără nici un discernământ, la paușal, cum s-ar zice. Lecturând atent Sfânta Scriptură, vedem că
astfel de credințe sunt cu totul eronate, în totală contradicție cu mărturiile profeților în general și
cu Sfintele Evanghelii în mod special, și mai cu seamă primejdioase pentru mântuire. Vestea bună
a Evangheliei nu este doar aceea că Dumnezeu îi iubește pe cei răi ca și pe cei buni și credincioși,
ci și faptul că va face totuși dreptate pedepsindu-i cândva pe toți nemernicii și criminalii lumii
care au săvârșit atâtea nedreptăți pe pământ, în detrimentul semenilor lor, dar pe care legile
omenești, din diferite rațiuni, nu i-au pedepsit.
Înfricoșător este anunțul Evanghelistului care avertizează că pe tine, omule, „te voi judeca
după cuvintele tale” (Luca 19, 22). Ba mai mult, înaintea tribunalului divin nimeni nu-și va putea
ascunde faptele fiindcă spune clar textul sacru că „Dumnezeu va judeca și faptele cele ascunse ale
oamenilor” (I Cor. 5, 13; Evr. 13, 4). De fapt, acestea pot fi ascunse doar de către privirile
oamenilor, fiindcă de ochiul divin nu se poate ascunde absolut nimic. Sfântul Pavel ne spune că
„păcatele unor oameni sunt cunoscute și merg înainte la judecată” (I Tim. 5, 24), iar ei merg,
vrând, nevrând după ele, fiind, de fapt, proprietarii lor.

În capitolul 22 din Apocalipsă se spune: “11. Cine e nedrept, să nedreptăţească înainte.

Cine e spurcat, să se spurce încă. Cine este drept, să facă dreptate mai departe. Cine este sfânt,
să se sfinţească încă.
12. Iată, vin curând şi plata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia, după cum este fapta
lui.”
Nedreptatea provine din prea puţină credinţă, căci doar din această cauză se petrec toate
grozăviile din lume. La cine nu crede în viaţă veşnică, în judecata de apoi, la cine nu crede că
Dumnezeu va răsplăti fiecăruia după fapte, la acel om nedreptatea se află la porţile sufletului.
Aceste versete din Apocalipsă sunt în concordanţă cu pilda talanţilor din Evanghelia de la
Matei: “Căci tot celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce n-are şi ce are i se va lua. ”
Matei 25, 29.
Dumnezeu, la naştere, ne-a dat diferite haruri: ascultarea, supunerea, răbdarea, milostenia,
smerenia, dragostea, lepădarea de sine, sinceritatea, credinţa, nădejdea. Însă Dumnezeu, care toate
le cunoaşte, inclusiv pe cele viitoare, a dat fiecăruia cât îi trebuie pentru mântuire, astfel dacă ar fi
dat mai mult har unuia l-ar fi făcut să cadă în mândrie, iar dacă ar fi dat prea puțin, atunci nu ar fi
fost îndeajuns să despartă binele de rău. Este de datoria fiecăruia ca să înmulţească acest har
primit (talanţi) şi este logic ca cel care are mai mulţi “talanţi”, spre exemplu pe cei ai răbdării,
supunerii şi sincerităţii să adauge la ei, tot spre exemplu, milostenia şi dragostea. Îndemnul
Apocalipsei este ca fiecare să înmulţească harul primit pentru că altfel şi ceea ce a primit la
naştere i se va lua.
Toate lucrurile bune sunt de la Dumnezeu şi nimic nu este întâmplător în lume. Dumnezeu
ne iubeşte pe toţi la fel şi, ca un Tată iubitor, aşteaptă până în ultima clipă a vieţii noastre ca noi să
ne întoarcem la El. Dumnezeu putea încă de la căderea lui Adam să piardă lumea, pierzându-l pe
Adam, însă nu aceasta este dorinţa lui. Dumnezeu toate le poate, însă numai ce este bun este
dorinţa lui.

30
 Răul a fost şi este atribuit diavolului şi îngerilor lui. Cel mai mare scriitor bisericesc,
specialist în anghelologie, Pseudo-Dionisie Areopagitul, susţine că răul n-are origine propriu zisă
nici în îngerii răi. Demonii, zice el, nu sunt răi prin firea lor, căci ei n-ar fi provenit din bine şi n-ar
fi printre creaturile existente. Demonii sunt răi nu prin fire, ci prin lipsa virtuţilor îngereşti, prin
aceea că au încetat de a dori şi a face lucrurile dumnezeieşti. Demonii au existenţa de la bine. Ei
sunt răi, prin lipsa, căderea şi pierderea bunurilor ce li se cuveneau. Faptul că demonii nu se
pocăiesc după cădere, înseamnă că ei sunt morţi sub raportul existenţei. Căderea diavolului
echivalează, la oameni, cu moartea. De aceea, deşi el insuflă patimile necurate şi tot răul, el nu
poate totuşi forţa pe nimeni, căci noi avem putinţa să primim sau să nu primim sugestiile
sale. În afară de aceasta, puterea demonului e limitată la ceea ce îi îngăduie Dumnezeu.
Aşadar, originea răului se află parţial şi în diavol, căci răul s-a instalat în el cu atâta putere,
încât ambii aproape se identifică. Diavol este un cuvânt grecesc, iar satana este cuvânt evreiesc.
Diavol este cel care separă, dezbină. Satana se străduieşte să ne separe de Dumnezeu şi pe noi unii
de alţii. El lucrează de-a lungul istoriei, este foarte activ pentru a săvârşi răul, dar este surd ca să
audă porunca lui Dumnezeu şi mut ca să-L mărturisească. Totuşi ucenicii lui satana nu pot egala
răutatea lui, de fapt în orice om în care mai există viaţă mai există speranţă de mântuire, dacă el se
întoarce la Dumnezeu. În satana nu există dorinţă de viaţă, de bine, de bucurie sau de orice faptă
bună. Astfel ca ucenici ai satanei sunt Nero, care ungea cu păcură pe creştini şi le dădea foc pentru
ca să-i lumineze grădina. Atila cel crud, Ivan cel Groaznic şi alţi conducători culminând cu secolul
XX care au torturat şi determinat moartea a sute de mii şi milioane de oameni.
Duhul satanei a pătruns şi pătrunde în filosofie, în literatură, în muzică, în pictură. Găsim o
justificare filosofică a răului, legitimitatea crimelor, în literatură trezirea gustului pentru
pervesiune, teorii sau practici de revoltă împotriva lui Dumnezeu. G. Papini, în cartea sa „Le
diable”, citează o serie de autori şi lucrări pe care le consideră inspirate de satana, de exemplu:
„Leviatanul” lui Thomas Hobbes, „Antichristul” lui Fr. Nietzsche, “Prinţul” lui Machiaveli,
romanele marchizului de Sade, “Testamentul” de Mellier, “Metamorfozele” de F. Kafka etc.
Satana reuşeşte, în general prin ispită să se infiltreze în oameni... Ştim că postul înseamnă în
primul rând frână; înfrânare de la patimile din noi, lupta cu noi înşine pentru a smulge din suflet
tot ce este rău. Fără această luptă nu putem birui. Abţinerea de la mâncare este un mare sprijin dar
în zadar te abţii de la o anumită hrană dacă nu te lupţi să scoţi rădăcina răului din sufletul tău.
Pentru a birui în această luptă, prima condiţie este să recunoşti că răul din tine este un infiltrat
satanic şi să doreşti cu toată puterea să fii eliberat de el. Atunci, dacă îţi vei îmbina străduinţa cu
rugăciunea, Dumnezeu va săvârşi minunea prin harul Său care pe toate le împlineşte.
În ciuda faptului că sensurile mistice ale Apocalipsei sunt ascunse şi din această pricină
mulţi necredincioşi se străduiesc să o defaime în diferite moduri, Părinţii prealuminaţi ai Bisericii
şi învăţătorii dumnezeieştii înţelepciuni au avut întotdeauna un mare respect pentru ea. Astfel,
Sfântul Dionisie al Alexandriei scrie: „Întunericul care acoperă înţelesurile acestei cărţi nu opreşte
uimirea faţă de ea. Iar dacă eu nu înţeleg totul în ea, aceasta se datorează doar incapacităţii mele.
Nu pot să fiu judecător al adevărurilor pe care le conţine şi nici să le cuprind cu puţinătatea minţii
mele. Fiind călăuzit mai mult de credinţă decât de inteligenţă, constat că acestea sunt superioare
intelectului meu".
Fericitul Ieronim se referă într-un mod similar în privinţa Apocalipsei: „În ea aflăm tot atât
de multe taine câte cuvinte sunt. Dar ce spun eu?! Orice laudă adusă acestei cărţi nu este îndeajuns
pentru valoarea ei".
Apocalipsa nu a fost citită şi nu este citită în timpul sfintelor slujbe. Se poate considera că
aceasta se întâmplă datorită faptului că, în vechime, citirea Sfintei Scripturi în timpul slujbelor era

31
totdeauna însoţită de tâlcuirea ei, iar Apocalipsa este prea dificilă pentru o (simplă) tâlcuire.
Aceasta motivează şi lipsa ei din traducerea siriană „Peshito" a Bibliei, care a fost menită doar
folosirii în timpul sfintelor slujbe. Aşa cum au arătat cercetătorii, Apocalipsa a fost cuprinsă iniţial
în “peshito" şi apoi exclusă în perioada de după Sfântul Efrem Sirul. Ştim aceasta întrucât Sfântul
Efrem citează adeseori Apocalipsa în scrierile sale de Dumnezeu inspirate, ca fiind o carte
canonica a Noului Testament.
Cea mai corectă interpretare este însă aceea care uneşte toate aceste puncte de vedere şi care
conţine ideea exprimată foarte clar şi de Părinţii Bisericii din vechime, potrivit căreia conţinutul
Apocalipsei este, în esenţa lui, orientat spre ultima parte a istoriei lumii. Cu toate acestea, nu este
nici o îndoială că de-a lungul istoriei creştinismului multe dintre profeţiile Apostolului Ioan
despre viitorul Bisericii şi al lumii s-au împlinit deja. Însă este necesară o mare atenţie în
atribuirea evenimentelor istorice conţinutului Apocalipsei, iar această corespondenţă nu trebuie
folosită greşit. S-a afirmat, în mod corect, că cele conţinute în Apocalipsa vor fi înţelese treptat, pe
măsură ce evenimentele respective se apropie, iar profeţiile rostite în carte se împlinesc.
Cu siguranţă, înţelegerea corectă a Apocalipsei este împiedicată, mai înainte de toate, de
îndepărtarea oamenilor de credinţa şi viaţa creştină adevărată. Acest lucru îi face pe oameni
insensibili şi îi determină să-şi piardă cu totul simţirea duhovnicească, fără de care nu pot avea o
înţelegere şi o judecată corectă a evenimentelor care se petrec în lume. Dăruirea exclusivă
patimilor trupeşti, care-l face pe omul contemporan să-şi piardă curăţia inimii şi, prin urmare,
simţirea duhovnicească, este cauza faptului că anumiţi comentatori contemporani ai Apocalipsei
caută să vadă în ea doar o alegorie şi consideră chiar cea de-a doua venire a lui Hristos ca fiind o
alegorie. Evenimentele istorice pe care le trăim şi personalităţile timpului - timp pe care
mulţi, pe bună dreptate, îl numesc deja apocaliptic - ne conving că faptul de a vedea în
Apocalipsă doar o alegorie înseamnă orbire spirituală. Tot ceea ce se întâmplă în prezent în
lume aminteşte într-adevăr de înfricoşătoarele imagini şi viziuni ale Apocalipsei.
Sursa: http://www.crestinortodox.ro/religie/apocalipsa-151405.html

În zilele noastre se încearcă distrugerea credinței, iar pentru a reuși prăbușirea

acesteia, se dărâmă treptat câte o cărămidă. Însă cu toții suntem vinovați pentru această
distrugere, nu doar cei care distrug ci și noi, cei care vedem cum credința este zdruncinată și
nu facem nimic pentru a o întări. Drept urmare, cei ce vor să ne smintească se simt încurajați să
pună piedici și mai mari în calea noastră, iar înverșunarea lor împotriva Bisericii și a vieții
monahilor sporește.
Situația actuală poate fi depășită numai pe cale duhovnicească și nu prin mijloace lumești.
Furtuna va continua să se dezlănțuie o vreme, va arunca toate resturile, rămășițele nefolositoare la
mal, iar apoi lucrurile se vor liniști. Unii își vor primi răsplata iar alții vor trebui să își plătească
datoriile.
Astăzi, mulți sunt cei care încearcă să corupă în jurul lor lucruri precum: familia, tinerii,
Biserica. În zilele noastre, este o adevărată mărturie să vorbești în numele poporului tău, căci
statul duce un război împotriva legii divine. Legile sale sunt îndreptate împotriva Legii lui
Dumnezeu. Este un război, un război sfânt iar eu trebuie să lupt în linia întâi.
Dar este responsabilitatea noastră să nu lăsăm dușmanii Bisericii să întineze totul. Deși, am
auzit chiar și preoți zicând: Stai deoparte, nu e treaba ta! Dacă ar fi ajuns la această stare de pace
prin rugăciune le-aș fi sărutat tălpile. Dar nu! Sunt indiferenți pentru că vor să împace pe toată
lumea și să trăiască în bine.

32
 Indiferența este de neacceptat chiar și pentru laici, cu atât mai mult pentru cler. Un om
sincer, duhovnicesc, nu face nimic cu indiferență. Văd ce ne așteaptă și mă întristez. Pot simți în
gură gustul amar al suferinței umane.
Sursa: http://www.doxologia.ro/viata-bisericii/reflectii/parintele-paisie-aparati-credinta-
familia-biserica

Pe la jumătatea anilor ’90 mi-a atras atenţia un fapt cel puţin ciudat, care m-a şocat prin
semnificaţia sa. Aflam dintr-un ziar că, într-o peşteră din Australia, trăieşte un bărbat care şi-a
propus ca scop pe lumea asta nici mai mult, nici mai puţin decât să strice fecioria cât mai multor
fete. Că un nebun ar ţinti spre un asemenea „palmares” este un lucru care, poate n-ar mira pe
nimeni; surpriza venea însă din faptul că bărbatul fusese luat în serios! Sute de fete din Europa şi
America, auzind despre „omul din peşteră”, făceau efortul de a călători până la capătul lumii
pentru a se „elibera” într-un mod cât mai excentric de fecioria lor. Nici când am aflat de
sinuciderea în grup a membrilor sectei lui Jim Jones nu am fost atât de surprins – căci, şi în cazul
discutat mai sus, tot despre un fel de „sinucidere în grup” este vorba. Absurdul ştirii din ziar
depăşea însă în cel mai înalt grad toate celelalte pe care le auzisem până atunci.
Răspunsul la mirarea mea l-am primit abia după câteva zile, când am realizat faptul că fetele
acelea, atunci când porneau în călătoria spre Australia, nu mai erau cu adevărat fecioare, în sensul
spiritual al cuvântului. Virginitatea lor nu mai era decât una de natură somatică sau biologică –
care nu este totul, atâta timp cât nu este asociată cu o minimă conştiinţă a ruşinii, a neprihănirii
pământului propriului suflet şi trup. Căci încununarea fecioriei trupeşti, tăria şi zidul ei de apărare
este însăşi fecioria sufletească. Vedem asta şi din faptul că doar în cazul oamenilor este folosit
cuvântul „feciorie”, tocmai pentru că au suflet raţional, făcut după chipul şi asemănarea lui
Dumnezeu. În cazul animalelor nu întâlnim acest termen, deşi, în mod firesc, şi la ele se poate
vorbi despre o primă relaţie de împerechere.
Nu ştim când şi cum li se răpise, de fapt, acelor tinere fecioria. Şi poate că nici ele nu puteau
să ne spună exact momentul. Se scursese, poate, picătură cu picătură, precum apa prin fisurile
unui vas, fie prin filmele văzute din primii ani de viaţă, fie prin revistele la modă, gen Bravo şi
Cosmopolitan sau altele o mie de felul acestora, prin deprinderea cu glumele deşănţate, la care la
început reacţionaseră cu înroşirea obrazului, sau printr-o revoltă tăcută. Sau poate că se pierduse
mai ales prin atingerile necuviincioase, sau prin gândurile desfrânate, care încet-încet le-au pus
stăpânire pe minte. Sau prin cine ştie ce perversiuni, pe care moda zilei şi unii psihologi le
recomandă pentru păstrarea – chipurile! – a virginităţii şi protecţia în faţa bolilor cu transmisiune
sexuală.
În fine, ceea ce contează este faptul că vasul sufletului lor se golise suficient de mult încât să
nu mai realizeze nici măcar faptul că fecioria trupească poate fi esenţială în debutul şi existenţa
vieţii conjugale. Acest dar oferit soţului, mai mult decât oricare altă zestre, poate să salveze
căsnicia şi să asigure cuplului o viaţă mai fericită.
Inocenţa este cea mai mare resursă pentru viaţa copilului. Nu ne-am fi adus aminte de astfel
de lucruri atât neplăcute la auzire şi greu de dus sufleteşte, mai ales acum, la început de an, dacă
nu am fi constatat în ultima vreme cât de mult îi pândeşte pe copiii noştri pericolul pierderii
inocenţei. Poate că este una din principalele probleme ale lumii în care trăim, din care decurg
multe altele. Copiilor li se răpeşte copilăria înainte de a se fi putut bucura de ea, înainte de a se fi
putut întări în bine şi în adevăr. Pentru mulţi dintre adulţii care s-au cufundat într-o viaţă ce
abundă în mizerie şi păcat, acest lucru nu are nici o relevanţă, însă inocenţa este cea mai mare
resursă pentru viaţa copilului, a omului, în general.

33
 Din inocenţă se hrăneşte frumuseţea chipului, ea se reflectă în ochii plini de viaţă ai copiilor
care privesc cu mirare şi curăţie lumea. Din ea izvorăşte curajul de a înfrunta viaţa, de a afirma
adevărul şi a lupta pentru el. Inocenţa este materialul din care se zideşte şi se înalţă demnitatea
noastră, este resortul lăuntric al oricărei făptuiri a binelui în lumea aceasta. Inocenţa este cea care
ocroteşte acel văzduh al minţii peste care răsare lumina cunoştinţei, harul Duhului Sfânt – căci,
prin ea, omul se aseamănă îngerilor. Ne folosim de metafore, pentru că altfel este aproape
imposibil de zugrăvit bogăţia sau minunăţia acestui uriaş tezaur sufletesc pe care omul l-a primit
la naşterea sa. Dar şi altfel dacă ne-am gândi, am înţelege că inocenţa poate fi garanţia unei
imunităţi mai puternice şi a unei minţi mai deschise aprofundării înţelesurilor şi educaţiei –
aceasta pentru că inocenţa asigură pacea lăuntrică, de care toate sunt legate.
Dar, cu toate că este atât de importantă, lumea noastră acordă tot mai puţină atenţie
protejării şi cultivării inocenţei copiilor. În schimb, ne îngrijim de ei, de multe ori, aproape
obsesiv: le facem toate vaccinurile la timpul lor, chiar dacă am auzit deja că acestea le pot
primejdui sănătatea, le dăm antibioticelele cele mai puternice, chiar cu riscul de a le afecta
ireversibil imunitatea, le asigurăm hainele, lucrurile, dulciurile şi toate celelalte mici plăceri, cu
gândul să nu le lipsească nimic din ce ne-a lipsit nouă– un refren, parcă, al generaţiei trăită sub
comunism. Nu-i împiedicăm să se uite la televizor – cel mult, negociem programele pe care le
vizionează. De calculator nu-i mai poţi lipsi, că doar şi la şcoală li se cere – şi nici fascinantele
jocuri video nu le mai poţi refuza! La şcoală, le luăm telefon mobil din prima clasă, eventual
smartphone conectat la Internet.
Dar la inocenţa copiilor noştri câţi se mai gândesc? Câţi dintre noi investim măcar doi lei şi
două ore pe lună din timpul nostru în apărarea inocenţei micuţilor care nu au învăţat să se lupte
pentru ei înşişi, neştiind nici cum, nici de ce să o facă? Înainte, părinţii îşi dădeau şi viaţa pentru a
păzi curăţia copiilor şi fecioria fetelor. Astăzi, în cel mai bun caz, ne îmbolnăvim din cauza
stresului pe care-l suportăm pentru a asigura fiilor şi fiicelor noastre un standard de viaţă cât mai
ridicat, cariera şi viitorul. Ce viitor vor avea însă copiii care-şi pierd inocenţa până la încheierea
gimnaziului, care-şi strică fecioria până la terminarea liceului?… Ce viitor putem spera pentru ei
când sunt irascibili, trişti şi abătuţi înainte de a intra bine în viaţă?… Când privirea le este
pierdută, când mintea le este împrăştiată în tot felul de dorinţe bolnave, când şi-au murdărit
trupurile şi sufletele şi nu îşi mai doresc întemeierea unei familii şi naşterea de prunci, când nu
mai cred în dragoste?…
Fiecare, cât de puţin, să contribuim la salvarea inocenţei copiilor noştri.
Orice părinte simte un oarecare fior când copilul său începe să meargă la şcoală. Te bucuri
că a ajuns să treacă şi acest prag. Şi e firesc. Dar astăzi aflu de la prieteni cum, încă din clasa întâi,
copiii lor învaţă de la colegii pe care îi întâlnesc la şcoală să pronunţe cât mai mult cuvântul „sex”
(este vorba de o şcoală din centrul Bucureştilor). Un alt prieten îmi spune că băieţelul său de clasa
a doua a asistat cu uimire cum o fetiţă din clasa lui s-a dezbrăcat într-o tabără, pentru a se „iubi”
cu un alt băieţel. Ba chiar alerga după el – căci, văzând-o aşa, băiatul a rupt-o la fugă, speriat. În
cele din urmă, soluţia fetiţei a fost să o roage pe o colegă să-i facă o poză aşa cum era, pentru a i-o
face cadou băieţelului în cauză. Mergând la o conferinţă, aud că într-un orăşel din inima
Bucovinei, plaiuri cu adevărat mioritice, băieţii sunt dependenţi de jocuri pe calculator şi consumă
pornografie la şcoală încă din clasa a cincea. Povestea mi se confirmă la una din cele mai bune
şcoli din capitală. Din alte părţi întâmpinăm revolta unor mame care constată că fetiţele dintr-un
liceu ca Dinu Lipatti din Bucureşti sunt hărţuite sexual, în adevăratul sens al cuvântului, de colegii
lor. Pe culoare, în pauze, înfloresc tabletele cu imagini pornografice, iar pentru multe dintre

34
liceele şi chiar şcolile româneşti WC-urile au ajuns mai rău decât vechile case de toleranţă, unde
încă se mai respectau legile firii privind unirea trupească dintre bărbat şi femeie.
Chiar nu ştim lucrurile acestea?… Sau, oricum, ne-am resemnat cu ideea că nu mai putem
face nimic, rămânând să asistăm îngroziţi la devalizarea sufletului copiilor noştri, la distrugerea
vieţii lor?! Dar, oare, am făcut sau s-a făcut ceva pentru a ne împotrivi acestor lucruri care vin,
parcă, implacabil peste noi? Aşa oare înţelegem să le oferim copiilor noştri tot ceea ce noi n-am
avut parte? Căci, într-adevăr, deşi am trăit în comunism, nimic din toate spurcăciunile acestea nu
ne-au împietat copilăria.
Susra: http://www.familiaortodoxa.ro/2013/01/16/2013-anul-luptei-pentru-apararea-
inocentei-copiilor-nostri/

Este timpul ca Apocalipsa să fie predată copiilor noştri, să-i învăţăm că faptele descrise în
Apocalipsă s-au întâmplat şi se vor întâmpla întocmai şi prin faptul că a fost descrise acum
aproape 2000 de ani dovedeşte că Dumnezeu are totul sub control, inclusiv viitorul.

35