Studiul 4 / Trim 2 / 20 – 26 Aprilie 2024

Studiul 4
De partea adevărului
1. Sabat după-amiază, 20 Aprilie
De memorat :,, Şi, după cum a înălţat Moise şarpele în pustiu, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul omului, pentru ca
oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. ’’. (Ioan 3:14,15).

Oraşul modern Izmir, de pe coasta Turciei de azi, a fost cândva cetatea biblică Smirna, menţionată în cartea
Apocalipsa. Această cetate antică, de aproximativ 100.000 de locuitori, a înflorit la sfârşitul secolului I şi în secolul al
Il-lea, fiind prosperă şi extrem de loială Romei. O dată pe an cetăţenilor ei li se cerea să ardă tămâie pentru zeii
romani. Evident, în secolul al II-lea, Smirna avea şi o comunitate prosperă de creştini. Policarp, unul dintre primii
lideri ai bisericii, a fost ars pe rug în piaţa publică din oraş pentru refuzul de a-L trăda pe Dumnezeu. Când i s-a
cerut pentru ultima oară să se lepede de Hristos, bătrânul a răspuns: „I-am slujit vreme de 86 de ani şi nu mi-a
făcut niciun rău. Cum aş putea să Îl vorbesc de rău pe Regele care m-a salvat?"
De-a lungul secolelor, bărbaţi şi femei au fost dispuşi mai degrabă să treacă prin martiraj decât să renunţe la
credinţa lor în Hristos. Sacrificiul lor ne reaprinde curajul. Istoria devotamentului lor înnoieşte devotamentul
nostru. În această săptămână vom vedea câteva principii biblice care i-au motivat pe valdenzi şi pe reformatorii de
după ei, precum Hus şi Ieronim, să rămână credincioşi Domnului indiferent de circumstanţe - chiar şi în faţa
ameninţării cu moartea.

De citit ca bază a studiului : Ellen G. White, Tragedia veacurilor, cap. 4-6.

2. Duminică, 21 Aprilie Persecutaţi, dar învingători

1. Citeşte Daniel 7 :23-25 şi Apocalipsa 12 :6,14. Care sunt perioadele profetice la care
se referă aceste pasaje?

Daniel 7 : 23. El mi-a vorbit aşa: "Fiara a patra este o a patra împărăţie care va fi pe pământ. Ea se va deosebi de toate
celelalte, va sfâşia tot pământul, îl va călca în picioare şi-l va zdrobi.
24. Cele zece coarne înseamnă că din împărăţia aceasta se vor ridica zece împăraţi. Iar după ei se va ridica un altul care
se va deosebi de înaintaşii lui şi va doborî trei împăraţi.
25. El va rosti vorbe de hulă împotriva Celui Preaînalt, va asupri pe sfinţii Celui Preaînalt şi se va încumeta să schimbe
vremurile şi legea; şi sfinţii vor fi daţi în mâinile lui timp de o vreme, două vremuri şi o jumătate de vreme.
Apocalipsa 12 : 6. Şi femeia a fugit în pustiu, într-un loc pregătit de Dumnezeu, ca să fie hrănită acolo o mie două sute
şaizeci de zile.
14. Şi cele două aripi ale vulturului celui mare au fost date femeii, ca să zboare cu ele în pustiu, în locul ei unde este
hrănită o vreme, vremuri şi jumătatea unei vremi, departe de faţa şarpelui.

De fiecare dată când poporul lui Dumnezeu rămâne credincios, Satana se înfurie. Şi adesea urmează persecuţie.
Profetul Daniel a descris o perioadă, pentru el încă în viitor, în care biserica medievală avea să facă „război
sfinţilor" şi să asuprească poporul lui Dumnezeu (Daniel 7:21,25). Profetul Ioan descrie aceeaşi perioadă ca pe un
timp în care biserica lui Dumnezeu avea să fie forţată să fugă în pustiu, unde avea să fie „hrănită o vreme, vremi şi
jumătatea unei vremi" (Apocalipsa 12:14). Citeşte şi Apocalipsa 12:6. Deci poporul lui Dumnezeu a fost hrănit în
pustiu. În cele mai grele momente ale vieţii, Dumnezeu pregăteşte în totdeauna un refugiu pentru urmaşii Săi
credincioşi. (Vezi Psalmul 46.)
Cele 1.260 de zile şi „o vreme, vremi şi jumătatea unei vremi" fac referire la aceeaşi perioadă (3,5 vremi [sau ani]
x 360 de zile/an = 1.260 de zile. Pentru a înţelege de ce un an profetic are 360 de zile, vezi Studiul 11/ secţiunea din
12 iunie). Profeţia biblică este adeseori scrisă în simboluri. În părţile profetice din Daniel şi Apocalipsa, o zi
profetică este echivalentul unui an propriu-zis. Găsim acest principiu zi-an în Numeri 14:34 şi în Ezechiel 4:6.
Principiul zi-an se bazează nu doar pe aceste două texte, ci are o amplă bază biblică. Dr. William Shea, cronologist
şi specialist în Vechiul Testament, oferă 23 de grupuri de dovezi veterotestamentare în sprijinul acestui principiu
folosit de interpreţii biblici de-a lungul istoriei.
Vizigoţii, vandalii şi ostrogoţii au fost triburi care aveau alte credinţe decât avea Roma. Cele 1.260 de zile au
început când ultimul dintre aceste triburi barbare, ostrogoţii, a fost alungat din Roma, în anul 538 d.H . Această

1
perioadă de întuneric spiritual a continuat până în anul 1798, când generalul lui Napoleon, Berthier, l-a scos pe
papă din Roma.
Nenumăraţi creştini au fost martirizaţi în această lungă perioadă pen tru că ascultau de Cuvântul lui Dumnezeu .
În ciuda morţii, ei au învins. Prin Hristos, au fost eliberaţi de vina şi de sub domnia păcatului, biru ind „prin sângele
Mielului". Victoria asupra lui Satana pe care Hristos a avut-o pe cruce a fost victoria lor. Deşi au murit, moartea lor
nu este decât o odihnă până la revenirea lui Hristos.

Cum a fost întărită credinţa ta de împlinirea profeţiilor biblice?

3. Luni, 22 Aprilie Lumina alungă întunericul

2. Citeşte Iuda 1:3 şi 1:4. Ce avertizare găsim aici şi cum s-a aplicat bisericii creştine
de mai târziu?

Iuda 1: 3. Preaiubiţilor, pe când căutam cu tot dinadinsul să vă scriu despre mântuirea noastră de obşte, m-am văzut
silit să vă scriu ca să vă îndemn să luptaţi pentru credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna.
Iuda 1 : 4. Căci s-au strecurat printre voi unii oameni, scrişi demult pentru osânda aceasta, oameni neevlavioşi, care
schimbă în desfrânare harul Dumnezeului nostru şi tăgăduiesc pe singurul nostru Stăpân şi Domn, Isus Hristos.

Cartea lui Iuda a fost scrisă cândva înainte de anul 65 d.H. pen tru creştinii „iubiţi în Dumnezeu Tatăl şi păstraţi
pentru Isus Hristos" (Iuda 1). Aceşti credincioşi au fost îndemnaţi să lupte „pentru credinţa care a fost dată sfinţilor
o dată pentru totdeauna. Căci s-au strecurat printre voi unii [...] oameni neevlavioşi care schimbă în desfrânare ha -
rul Dumnezeului nostru" (Iuda 3,4). Această mustrare a căpătat şi mai mult sens pentru credincioşii din Evul
Mediu după ce practicile păgâne au inundat biserica şi tradiţiile omeneşti au compromis Cuvântul lui Dumnezeu.
Vreme de secole, oameni precum valdenzii au fost apărători ai adevărurilor Scripturii. Ei credeau că Domnul
Hristos era singurul lor mijlocitor şi Biblia, singura lor sursă de autoritate. „În fiecare generaţie au existat martori
pentru Dumnezeu, [... ] care au considerat Biblia singura regulă de viaţă şi care au sfinţit adevăratul Sabat"
(Tragedia veacurilor, p. 61).

3. Citeşte Apocalipsa 2 :10. Ce le promite Dumnezeu celor care sunt credincioşi în

ciuda ameninţării, chiar şi cu moartea?

Apocalipsa 2 : 10. Nu te teme nicidecum de ce ai să suferi. Iată că diavolul are să arunce în temniţă pe unii din voi, ca
să vă încerce. Şi veţi avea un necaz de zece zile. Fii credincios până la moarte, şi-ţi voi da cununa vieţii."

Aceste cuvinte i-au fost adresate bisericii din Smirna. Unul dintre zeii protectori ai cetăţii era Dionis, zeul
petrecerii şi al fertilităţii, printre altele. Când preoţii lui Dionis mureau, în cadrul procesiunii funerare li se aşeza o
cunună pe cap. Ioan face aluzie la această cunună pământească în contrast cu cununa vieţii, pusă pe capul celor care
triumfă asupra forţelor răului. Cununa vieţii le este acordată celor care au trecut prin încercări, dificultăţi,
suferinţe şi chiar prin moarte - de dragul lui Hristos. Această coroană a vieţii îi motivează întotdeauna pe
credincioşi în circumstanţe dificile. I-a inspirat şi pe valdenzi în timpul suferinţelor şi persecuţiilor. Ştiau că aveau
să Îl vadă pe Isus într-o zi şi să fie cu El pentru totdeauna. Cununa vieţii este şi pentru noi: chiar dacă trecem acum
prin încercări, ne aşteaptă această coroană, dacă avem privirea aţintită asupra lui Isus.

Ce te încurajează când treci prin perioade dificile? Ce te înspăimântă? Care sunt

făgăduinţele a căror împlinire o poţi cere în acele perioade?

4. Marţi, 23 Aprilie Curajul de a lua atitudine

4. Citeşte Faptele 5 :28-32; Efeseni 6 :10-12 şi Apocalipsa 3 :11. Ce principiu de

bază găseşti în aceste texte?

Faptele 5 : 28. "Nu v-am poruncit noi cu tot dinadinsul să nu învăţaţi pe norod în Numele acesta? Şi voi iată că aţi
umplut Ierusalimul cu învăţătura voastră şi căutaţi să aruncaţi asupra noastră sângele acelui Om."
29. Petru şi apostolii ceilalţi, drept răspuns, i-au zis: "Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni!
30. Dumnezeul părinţilor noştri a înviat pe Isus pe care voi L-aţi omorât, atârnându-L pe lemn.
31. Pe acest Isus, Dumnezeu L-a înălţat cu puterea Lui şi L-a făcut Domn şi Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăinţa şi
iertarea păcatelor.
2
32. Noi suntem martori ai acestor lucruri, ca şi Duhul Sfânt pe care L-a dat Dumnezeu celor ce ascultă de El."
Efeseni 6 : 10. Încolo, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui.
11. Îmbrăcaţi-vă cu toată armura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor diavolului.
12. Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva
stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.
Apocalipsa 3 : 11. Eu vin curând. Păstrează ce ai, ca nimeni să nu-ţi ia cununa.

Una dintre trăsăturile specifice valdenzilor şi reformatorilor a fost loialitatea absolută faţă de Dumnezeu,
supunerea faţă de autoritatea Scripturii şi devotamentul faţă de supremaţia lui Hristos, nu a papalităţii . Mintea lor
era îmbibată de istoriile de credinţă şi curaj din Noul Testament. Împreună cu Petru şi cu ceilalţi apostoli, valdenzii
spuneau: „Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni!" (Faptele 5:29). Ei au dat curs îndemnului
lui Pavel: „Întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui" (Efeseni 6:10). În loc să se supună tradiţiilor bisericii,
aceşti oameni neclintiţi în credinţă au avut curajul să stea de partea adevărurilor Cuvântului lui Dumnezeu.
Valdenzii s-au numărat printre primele grupuri care au avut Biblia în propria limbă. Jean Leger, un copist
valdenz de Biblii, descrie activitatea valdenzilor. Ei copiau în secret Biblia în comunităţile lor de munte din nordul
Italiei şi sudul Franţei. Tinerii erau instruiţi de părinţi de la o vârstă fragedă să memoreze părţi mari din Scriptură .
Echipe de copişti colaborau pentru a transcrie Biblia. Mulţi dintre aceşti tineri valdenzi călătoreau în întreaga Europă
ca negustori care împărtăşeau pe ascuns adevărurile Scripturii. Unii s-au înscris la universităţi, iar la momente potrivite
prezentau părţi din Scriptură colegilor lor. Călăuziţi de Duhul Sfânt, când simţeau receptivitate din partea vreunui
căutător sincer, îi dăruiau acestuia porţiuni din preţioasele lor pasaje din Scriptură. Mulţi au plătit cu viaţa
devotamentul lor. Deşi nu au înţeles clar fiecare învăţătură biblică, valdenzii au păstrat vreme de secole adevărul
Cuvântului lui Dumnezeu şi l-au împărtăşit altora.
„Cărarea celor neprihăniţi este ca lumina strălucitoare, a cărei strălucire merge mereu crescând până la miezul
zilei" (Proverbele 4:18). Solomon compară calea pe care Dumnezeu Îşi conduce copiii cu un soare din ce în ce mai
luminos. Dacă Dumnezeu ar acţiona un întrerupător cosmic şi soarele ar lumina instantaneu în toată strălucirea lui,
ne-ar orbi. După ce lumea a fost învăluită în întuneric vreme de secole, Dumnezeu a ridicat bărbaţi şi femei dedicaţi
Cuvântului Său care au continuat să caute mai mult.

Cum putem noi, reflectând lumina Domnului Hristos, să strălucim în comunităţile

noastre? Facem lucrul acesta?

5. Miercuri, 24 Aprilie Luceafărul Reformei

5. Citeşte Psalmii 19 :7-11; 119 :140,162 şi Ieremia 15 :16. Care a fost atitudinea lui
David şi a lui Ieremia faţă de Cuvântul lui Dumnezeu şi ce a reprezentat piatra de temelie
a Reformei?

Psalmii 19 : 7. Legea Domnului este desăvârşită şi înviorează sufletul; mărturia Domnului este adevărată şi dă
înţelepciune celui neştiutor.
8. Orânduirile Domnului sunt fără prihană şi înveselesc inima; poruncile Domnului sunt curate şi luminează ochii.
9. Frica de Domnul este curată şi ţine pe vecie; judecăţile Domnului sunt adevărate, toate sunt drepte.
10. Ele sunt mai de preţ decât aurul, decât mult aur curat; sunt mai dulci decât mierea, decât picurul din faguri.
11. Robul Tău primeşte şi el învăţătura de la ele; pentru cine le păzeşte, răsplata este mare.
Psalmii 119 : 140. Cuvântul Tău este cu totul încercat, şi robul Tău îl iubeşte.
162. Mă bucur de cuvântul Tău ca cel ce găseşte o mare pradă.
Ieremia 15 : 16. Când am primit cuvintele Tale, le-am înghiţit; cuvintele Tale au fost bucuria şi veselia inimii mele, căci
după Numele Tău sunt numit, Doamne Dumnezeul oştirilor!

Cuvântul Domnului a fost „bucuria şi veselia" inimii reformatorilor. Ei s-au bucurat să facă voia lui Dumnezeu.
Au iubit legea Lui. Unul dintre adevărurile de bază ale Reformei a fost bucuria adusă de studiul Scripturii.
Cercetarea Bibliei nu era o sarcină grea. Nu era o cerinţă rigidă, ci o încântare. În timp ce studiau, reformatorii
erau transformaţi de puterea Duhului Sfânt. „Caracterul lui Wycliffe este o mărturie despre puterea transformatoare
şi educativă a Sfintelor Scripturi. Biblia l-a făcut ceea ce era. Efortul de a înţelege marile adevăruri ale revelaţiei dă
prospeţime şi vigoare tuturor capacităţilor intelectuale, dezvoltă mintea, ascute înţelegerea şi maturizează judecata.
Studiul Bibliei va înnobila orice gând, sentiment şi aspiraţie cum niciun alt studiu nu o poate face . El ne dă un scop
stabil, răbdare, curaj şi tărie, rafinează caracterul şi sfinţeşte sufletul. Un studiu al Scripturilor întreprins în mod
serios şi cu respectul cuvenit ar aduce mintea cercetătorului în legătură directă cu Mintea Infinită şi ar da lumii
oameni cu un intelect mai puternic şi mai activ şi cu principii mai nobile decât a produs vreodată cea mai aleasă
educaţie pe care o poate oferi filozofia omenească" (Tragedia veacurilor, p. 94).

3
 6. Citeşte 2 Timotei 2 :1-3. Ce sfat i-a dat Pavel lui Timotei cu privire la împărtăşirea
Cuvântului lui Dumnezeu?

2 Timotei 2 : 1. Tu, dar, copilul meu, întăreşte-te în harul care este în Hristos Isus.
2. Şi, ce-ai auzit de la mine în faţa multor martori, încredinţează la oameni de încredere, care să fie în stare să înveţe şi
pe alţii.
3. Suferă împreună cu mine, ca un bun ostaş al lui Hristos.

Adevărul Cuvântului lui Dumnezeu şi bucuria mântuirii prin Hristos umpleau inima reformatorilor în aşa
măsură încât trebuiau să le împărtăşească. John Wycliffe a tradus Cuvântul Domnului în limba engleză, din două
motive: Hristos cel viu îl schimbase prin intermediul Cuvântului şi iubirea Domnului Hristos îl motiva să
împărtăşească altora ce aflase. Întrucât a murit înainte ca Roma să ajungă la el, papalitatea a dezgropat rămăşiţele lui
Wycliffe, le-a ars şi i-a aruncat cenuşa într-un râu. Dar, la fel cum cenuşa a fost purtată de apă, Cuvântul lui
Dumnezeu, apa vieţii, s-a răspândit ca rezultat al lucrării lui. Astfel a fost folosit de Dumnezeu „Luceafărul
Reformei".

6. Joi, 25 Aprilie Încurajaţi de speranţă

7. Citeşte Evrei 2 :14,15. Cum au simţit credincioşii din Evul Mediu realitatea marii
lupte în viaţa lor?

Evrei 2 : 14. Astfel, dar, deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, tot aşa şi El însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele,
pentru ca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul,
15. şi să izbăvească pe toţi aceia care, prin frica morţii, erau supuşi robiei toată viaţa lor.

Ce i-a încurajat pe credincioşii valdenzi în timpul persecuţiilor aprige cu care se confruntau? Ce le-a dat lui Hus
şi lui Ieronim, lui Tyndale, lui Latimer şi alor martiri medievali curajul să înfrunte flăcările şi sabia? Credinţa în
promisiunile divine, cum ar fi cea a Domnului Isus: „Pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi" (Ioan 14:19). Ei au
considerat că puterea Lui este suficientă pentru a trece prin marile încercări ale vieţii . Ba chiar s-au bucurat că pot fi
părtaşi la suferinţele lui Hristos. Şi credincioşia lor a fost o mărturie dârză în faţa lumii. Ei priveau dincolo de prezent
şi ştiau că, prin învierea lui Hristos, moartea era un duşman învins. Asupra acestor oameni curajoşi moartea nu mai
avea nicio putere. Ei s-au ţinut strâns de făgăduinţele Cuvântului lui Dumnezeu şi au ieşit biruitori.

8. Citeşte Ioan 5 :24; 11 :25,26 şi 1 Ioan 5 :11-13. Ce asigurări îţi oferă aceste
făgăduinţe? Cum ne ajută în încercările vieţii?

Ioan 5 : 24. Adevărat, adevărat vă spun că cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţa veşnică şi
nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.
Ioan 11 : 25. Isus i-a zis: "Eu sunt Învierea şi Viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi.
26. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?"
1 Ioan 5 : 11. Şi mărturisirea este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viaţa veşnică, şi această viaţă este în Fiul Său.
12. Cine are pe Fiul are viaţa; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viaţa.
13. V-am scris aceste lucruri ca să ştiţi că voi care credeţi în Numele Fiului lui Dumnezeu aveţi viaţa veşnică.

Ian Hus nu avea să se clatine în faţa întemniţării, a nedreptăţii şi nici măcar a morţii . A stat în închisoare luni
întregi. Mediul rece şi umed i-a cauzat o febră care aproape că i-a curmat viaţa. Dar „harul lui Dumnezeu l-a susţinut
[...]; pacea cerului i-a umplut sufletul. «Scriu această scrisoare», îi spunea el unui prieten, «din închisoare, cu mâna
încătuşată, aşteptându-mi mâine sentinţa de moarte. [... ] Când, cu ajutorul lui Isus Hristos, ne vom întâlni iarăşi în
pacea dulce a vieţii viitoare, vei afla cât de îndurător S-a arătat Dumnezeu faţă de mine, cum m-a susţinut pe deplin
în mijlocul ispitelor şi al încercărilor» (Bonnechose, vol. 2, p. 67). În întunericul închisorii, el a prevăzut triumful
credinţei adevărate" (Tragedia veacurilor, p. 107, 108).
Sfatul lui Pavel are pentru noi o şi mai mare relevanţă: „Să ţinem fără şovăire la mărturisirea nădejdii noastre,
căci credincios este Cel ce a făcut făgăduinţa" (Evrei 10:23). La fel cum făgăduinţele lui Dumnezeu I-au susţinut
poporul în vremurile apuse, tot aşa ne susţin şi pe noi azi.

Ce înseamnă să pierzi totul pentru Hristos? La urma urmei, ce pierzi de fapt? (Vezi
Marcu 8:36.) Ce lecţii învăţăm de la valdenzi şi reformatori care ne pot susţine în
conflictul final de pe pământ?
Marcu 8 : 36. Şi ce foloseşte unui om să câştige toată lumea, dacă îşi pierde sufletul?
4
7. Vineri, 26 Aprilie

„Dumnezeu a îngăduit ca o mare lumină să strălucească asupra minţii acestor bărbaţi aleşi, descoperindu-le
multe dintre erorile Romei, dar ei n-au primit toată lumina care trebuia dată lumii. Prin intermediul lor, Dumnezeu
scotea poporul din întunericul romano-catolicismului, dar mai existau obstacole mari şi multe cu care oamenii
urmau să se confrunte. El i-a condus înainte pas cu pas, pe măsură ce puteau suporta lumina, căci nu erau pregătiţi
să o primească dintr-odată pe toată. Dacă le-ar fi fost prezentată, i-ar fi făcut să se îndepărteze de ea, având acelaşi
efect pe care îl are strălucirea soarelui de amiază asupra celor care au stat îndelung în întuneric. De aceea El le-a
descoperit-o conducătorilor puţin câte puţin, în măsura în care putea fi acceptată de oameni. [... ]
Într-o altă scrisoare, [...] Hus [...] a adăugat aceste sfaturi mişcătoare: «Fie ca slava lui Dumnezeu şi mântuirea
sufletelor, nu deţinerea de bunuri şi averi să-ţi ocupe mintea! Nu-ţi împodobi casa mai mult decât su fletul şi, mai
presus de orice, acordă toată atenţia clădirii spirituale! Fii evlavios şi smerit cu cei săraci şi nu-ţi da averea pe
petreceri!" (Tragedia veacurilor, p. 103, 105, 106).

MATERIAL PENTRU INSTRUCTORI

Privire generală

Primii creştini şi cei din perioada medievală erau caracterizaţi nu nu mai de credincioşie personală faţă de
Dumnezeu şi Cuvântul Său, ci şi de atitudinea publică pe care o luau de a proclama principiile împărăţiei şi
mântuirii lui Dumnezeu. În această săptămână continuăm să fim martori la atitudinea bisericii de a sta de partea lui
Dumnezeu în marea luptă, în timpul Evului Mediu şi apoi în perioada Reformei, când primii reformatori şi
conducători ai bisericii s-au inspirat din exemplul Domnului Hristos şi al apostolilor, precum şi al martirilor ca
Policarp.
Această eră de reformă nu reprezintă însă o perioadă obişnuită de persecuţie, ci o perioadă profetică, de 1.260 de
ani, începând cu anul 538 d.H. până în anul 1798. Ca şi în cazul celorlalte perioade profetice de persecuţie, aceasta
indică şi faptul că timpul de persecuţie este limitat şi că în cele din urmă Dumnezeu deţine controlul. În tot acest
timp, numeroşi creştini, precum valdenzii, Wycliffe şi Hus, nu numai că au fost persecutaţi de inamicii lui
Dumnezeu, dar au şi lansat un atac împotriva forţelor întunericului spiritual. Armele lor de atac nu proveneau din
propria lor putere, viziune sau înţelepciune. Nici nu au demarat aceşti apărători ai credinţei un asalt împotriva
forţelor răului cu strategii militare ingenioase, ci misiunea adevăraţilor creştini şi secretul puterii lor constau în
descoperirea Cuvântului lui Dumnezeu, în iubirea şi proclamarea acestuia cu orice preţ.
Lucrarea reformatorilor a avut o dublă reuşită, atât pentru omenire, cât şi pentru Dumnezeu. Prima a fost
înţelegerea faptului că iubirea lui Dumnezeu, aşa cum este redată în Cuvântul Său, transformă viaţa poporului Său
şi îi dă speranţă în împărăţia lui Dumnezeu. A doua realizare a fost proclamarea adevărului biblic în lume în
vederea reabilitării identităţii şi caracterului divin, ambele denigrate de forţele răului în marele război cosmic .
Atunci ca şi acum, întunericul spiritual se retrage din faţa proclamării Cuvântului lui Dumnezeu, care luminează
lumea cu speranţă şi iubire.

Temele studiului
1. Persecutarea de către biserica medievală a creştinilor care cred în Biblie a avut loc în timpul unei perioade
profetice limitate, sub supravegherea suverană din partea lui Dumnezeu, aşa cum a prezis Scriptura.
2. Valdenzii, Wycliffe şi Hus ilustrează ce înseamnă să fii de partea lui Dumnezeu, să fii martor al Cuvântului Său
şi să Îl proclami în cele mai întunecate vremuri ale conflictului cosmic.
3. Cuvântul lui Dumnezeu este sursa noastră supremă de speranţă şi pu tere şi ne face în stare să trăim şi să
rămânem de partea lui Dumnezeu.

Comentariu

Rădăcina persecuţiei
În general, cauzele persecuţiei creştine timpurii au fost clasificate de istoricii bisericeşti în următoarele categorii :
(a) cauze economice (ex., convingerile îi afectau şi deseori îi limitau credinciosului relaţiile cu producătorii şi
comercianţii locali şi regionali [Faptele 19:23-27]; (b) cauze sociale (ex., creştinii refuzau să ia parte la activităţi
imorale); (c) cauze politice (ex., creştinii erau făcuţi ţapi ispăşitori pentru a fi rezolvate probleme politice); (d) cauze
religioase (ex., convingerile, practicile şi răspândirea creştinismului erau percepute ca o ameninţare existenţială la
adresa religiilor dominante).
Rădăcina tuturor persecuţiilor era Satana. Din ce motiv îi ataca el pe creştini în acest război al său cu Hristos?
La urma urmei, nu Satana L-a acuzat iniţial pe Dumnezeu de control, asuprire şi limitarea libertăţii? De ce ar
deveni Satana acum sursa supremă de persecuţie şi asuprire?

5
 Putem postula două posibile motive:
1. Lucifer şi-a construit revolta şi propunerea pentru o nouă ordine mon dială pe minciuni, speculaţii absurde şi
acuzaţii nefondate şi nocive la adresa lui Dumnezeu, a caracterului, statutului şi suveranităţii Sale (Ioan 8:44). Ca
mincinos, Satana a distorsionat realitatea nu numai pentru alţii, ci el însuşi a fost afectat de minciunile lui.
Înşelăciunea afectează personalitatea din temelii. Foarte repede devine minciuna o forţă care controlează persoana,
încercând să se impună ca adevăr în detrimentul îndemnurilor raţiunii şi ale conştiinţei! Deşi există numai în mintea
omului, minciuna îi controlează comportamentul. Prin urmare, minciuna provoacă distorsionări catastrofale ale
realităţii exterioare. Această distorsionare a realităţii are loc pentru că minciuna nu poate supravieţui în mod
natural, nu corespunde realităţii, aşa că vrea să conformeze realitatea la postulatele sale. Cu alte cuvinte, o întâlnire
cu adevărul ar înlătura pur şi simplu minciuna. Aşadar, minciuna trebuie să îşi forţeze în mod constant existenţa.
Orice încercare de examinare a adevărului este o ameninţare existenţială la adresa minciunii, prin urmare cel care
acceptă minciuna va suprima orice încercare de a căuta adevărul. De aceea, însăşi natura rea a lui Lucifer,
distorsionată de propriile minciuni, acţiona pentru a suprima orice încercare a poporului lui Dumnezeu de a primi,
descoperi, trăi şi proclama adevărul.
2. Nu există libertate fără Dumnezeu. Dumnezeu Însuşi este liber. El ne-a creat după chipul Său: liberi şi, prin
urmare, morali şi iubitori. Şi nu doar că ne-a creat liberi, dar, ca Acela care ne împlineşte nevoile, Dumnezeu este
standardul şi susţinătorul libertăţii noastre. Nu putem avea adevărata libertate fără Dumnezeu sau în ciuda Lui. Orice
încercare de a fundamenta o totală autonomie independent de Dumnezeu, aşa cum voia Lucifer, ar însemna
privarea lui Dumnezeu de statutul Său de Creator şi Susţinător. Mai mult, un astfel de demers ar însemna
detronarea lui Dumnezeu. Prin urmare, pentru a dobândi autonomia absolută, Lucifer s-a răzvrătit împotriva lui
Dumnezeu. Dar nu a durat mult până a realizat că, pentru a-şi păstra autonomia, avea nevoie să suprime constant
însăşi existenţa lui Dumnezeu, care, prin definiţie, era Creatorul şi Susţinătorul. În plus, Lucifer trebuia să suprime
şi orice dorinţă, în el şi în alţii, de întoarcere la Dumnezeu şi la principiile împărăţiei Sale. De aceea Lucifer trebuia
să extermine orice menţionare a existenţei lui Dumnezeu. Astfel, pentru că poporul lui Dumnezeu dă mărturie în
favoarea existenţei Lui şi se închină Lui în calitate de Creator şi Susţinător, Satana nu putea lăsa poporul lui
Dumnezeu să existe liniştit. Dacă l-ar fi lăsat, ar fi însemnat să recunoască prăbuşirea teoriilor sale, şi anume că nu
există libertate în afara lui Dumnezeu şi a guvernării Sale.

Valdenzii, franciscanii şi Scriptura

La începutul mileniului al II-lea, Biserica Romano-Catolică devenise în Europa un colos centralizat şi ierarhizat
de temut. Totodată era şi o instituţie foarte coruptă. Membrii bisericii nu puteau trece cu vederea aceste aspecte.
Simţeau nevoia să identifice cauzele corupţiei din biserică şi să propună soluţii. Aşa au luat naştere numeroase
ordine religioase şi călugăreşti. La începutul secolului al XIII-lea, Francisc din Assisi (1181-1226), fiu al unei familii
bogate, a avut o experienţă mistică de convertire în urma căreia a renunţat la toate proprietăţile pe care le avea şi şi-
a declarat intenţia de a urma exemplul austerităţii lui Hristos pe cât de mult posibil. Francisc a întemeiat ordinul
franciscan, care promova sărăcia ca virtute. Franciscanii erau cunoscuţi pentru faptul că predicau în stradă. În anul
1209, Francisc a căutat recunoaşterea formală a ordinului său de către papa Inocenţiu al III-lea, care a fost la
putere între 1198 şi 1216. După o iniţială ezitare, papa a aprobat cererea lui Francisc, în anul 1210. Francisc a
fondat şi un ordin de femei, cel al Sfintei Clara, precum şi Al Treilea Ordin, alcătuit din laici.
Cu doar câteva decenii mai devreme, la sfârşitul secolului al XII-lea, Pierre Waldo (d. 1205), un om de afaceri de
succes din sud-estul Franţei, trecuse şi el printr-o convertire, renunţase la bogăţii şi predica sărăcia voluntară. Şi el
a întemeiat un ordin al săracilor şi a făcut apel la papă pentru recunoaştere. Deşi papa Alexandru al III-lea, care s-a
aflat la conducere din 1159 până în 1181, a acceptat iniţial jurământul de austeritate al lui Waldo, succesorul său,
papa Lucius al III-lea, care a ocupat scaunul papal între 1181 şi 1185, l-a declarat eretic pe Waldo împreună cu
mişcarea lui - valdenzii - şi le-a interzis acestora să predice. Mai rău, în următoarele sute de ani, Biserica Romano-
Catolică a condus persecuţii îngrozitoare împotriva valdenzilor, care aproape au dus la dispariţia lor.
Să analizăm asemănările între aceste două mişcări de redeşteptare şi ordine religioase, care au apărut cam în
acelaşi timp în istorie. Fondatorii lor, Francisc d'Assisi şi Pierre Waldo, au avut experienţe similare de convertire.
Iniţial, ambii şi-au întemeiat ordinele pe reguli spirituale asemănătoare: sărăcia şi predicarea în stradă. Ambii au
avut aceeaşi dorinţă de a reforma biserica şi ambii au apelat la papalitate pentru recunoaşterea ordinelor lor. Dar
cele două ordine au avut relaţii radical diferite cu papalitatea şi, în consecinţă, au avut destine diferite. Cererea
franciscanilor de recunoaştere papală a fost întâmpinată iniţial cu reticenţă, dar a fost aprobată ulterior. În schimb,
legământul de austeritate al lui Waldo a fost iniţial aprobat de papalitate, dar ulterior revocat. Franciscanii au
devenit unul dintre cele mai influente ordine romano-catolice. (În prezent li se vede influenţa în faptul că actualul
papă, deşi face parte din ordinul iezuiţilor, l-a onorat pe Francisc d'Assisi adoptându-i numele). Pe de altă parte,
valdenzii au îndurat una dintre cele mai aprige persecuţii din istorie, prin care se urmărea exterminarea lor.
Ce a făcut diferenţa între aceste două mişcări sau ordine? Obiectul loialităţii lor supreme - iată diferenţa!
Franciscanii, după ce au învăţat cel mai probabil din experienţa lui Waldo, au obţinut aprobarea papală, arătându-i
papei loialitatea lor supremă. Adică franciscanii au recunoscut papalitatea drept cea mai înaltă autoritate spirituală şi
trecătoare de pe pământ şi au jurat să îi apere necondiţionat autoritatea în probleme de doctrină şi practică.

6
 Valdenzii, pe de altă parte, credeau că autoritatea supremă în mate rie de viaţă şi învăţături izvora din Sfintele
Scripturi ale lui Dumnezeu. De aceea au făcut din Scriptură obiectul central al studiului, predicării şi trăirii lor. În
consecinţă, nu a trecut mult şi valdenzii au descoperit şi au repudiat un mare număr din ereziile şi compromisurile
Bisericii Catolice, precum:
• venerarea sfinţilor,
• majoritatea celor şapte sacramente catolice,
• conceptul transsubstanţierii,
• mărturisirea cu voce tare a păcatelor în faţa preoţilor umani,
• practica botezării copiilor,
• vânzarea de indulgenţe,
• doctrina purgatoriului,
• rugăciunile pentru morţi.
În schimb, valdenzii proclamau că Dumnezeu este singurul Creator şi Mântuitor, precum şi singurul Mijlocitor,
Cel care oferă har şi iartă păcatele. Ei predicau că închinarea nu se limita la spaţiul fizic al bi sericilor romano-
catolice, ci putea fi adusă lui Dumnezeu în orice loc. Valdenzii nu şi-au primit, în timpul vieţii, răsplata pentru
credincioşia lor. Dar ideile şi curajul lor de a sta de partea Cuvântului lui Dumnezeu în ciuda compromisului şi
minciunilor diavolului i-au inspirat nu după multă vreme pe luceferii Reformei, John Wycliffe şi Ian Hus, precum şi
pe restul reformatorilor, începând cu secolul al XVI-lea. Neonoraţi de omenire, aceşti reformatori vor fi onoraţi de
Hristos Însuşi la revenirea Lui în glorie.
Ca parte a moştenirii lor de credinţă, valdenzii au lăsat posterităţii încrederea lor absolută în autoritatea
Scripturii. Ei au înţeles că suc cesul creştinismului nu stă în geniul înnăscut al membrilor ei sau în strategiile lor, ci
în mărturia dată altora despre ce a făcut Hristos şi în indicarea Cuvântului lui Dumnezeu ca sursă a revelaţiei şi
salvării divine. De aceea reformatorii nu au făcut altceva decât să urme ze îndemnul apostolului Pavel:
„Propovăduieşte Cuvântul, stăruieşte asupra lui la timp şi ne la timp" (2 Timotei 4:2). Au răspândit în calea lor
Biblii sau fragmente din Cartea Sfântă şi au lăsat rezultatele în seama Duhului Sfânt. Valdenzii au fost motivaţi în
această lucrare de măreţul şi fundamentalul principiu Sola Scriptura - adică numai Scriptura este Cuvântul lui
Dumnezeu, Biblia are puterea de a comunica mesajul lui Dumnezeu tuturor oamenilor, este de sine stătătoare şi are
sens pentru toţi cititorii. Exact acesta a fost etosul care a impulsionat ulterior identitatea, misiunea, unitatea şi viaţa
mişcării adventiste din anii 1800.

Aplicaţie

1. Valdenzii au răspândit Cuvântul lui Dumnezeu în timpul persecuţiilor . Poate, la fel ca ei, trăieşti sub un regim
persecutor. Sau poate beneficiezi în prezent de toleranţă religioasă şi de pace. Oricare ar fi cazul, cum poţi răspândi
Cuvântul lui Dumnezeu în împrejurările în care te afli într-un mod care să îi impresioneze pe cei din jur?
2. Concepe un plan în trei paşi care să te ajute să Îi rămâi credincios lui Dumnezeu în vremuri de persecuţie .
Discută acest plan în familie sau în grupa de la Şcoala de Sabat.

BIBLIA ŞI CARTEA EVANGHELIZARE - STUDIU LA RÂND

Studiu zilnic : Ezechiel 20 - 26;

1. Cum profetiza Ezechiel că aveau să fie loviturile sabiei?
Ezechiel 21 : 14. Si tu, fiul omului, proroceste si bate din maini! Loviturile sabiei sa fie indoite, intreite! Este sabia de
macel, sabia macelului celui mare, care ii urmareste din toate partile.
2. Cine erau Ohola şi Oholiba?
Ezechiel 23 : 2. "Fiul omului, erau doua femei, fiice ale aceleiasi mame.
3. Ele au curvit in Egipt, au curvit in tineretea lor; acolo le-au fost stranse tatele, acolo le-a fost atins sanul fecioresc.
4. Cea mai mare se chema Ohola, si sora ei, Oholiba. Erau ale Mele si au nascut fii si fiice. Ohola este Samaria;
Oholiba este Ierusalimul.
3. Ce i-a răpit Domnul lui Ezechiel, ce-i era lui mai scump în ochi?
Ezechiel 24 : 16. "Fiul omului, iata, iti voi rapi printr-o lovitura ce ti-e mai scump in ochi. Dar sa nu te jelesti, nici sa
nu plangi si sa nu-ti curga lacrimile pentru ea.
17. Suspina in tacere, dar nu plange ca la morti! Leaga-ti turbanul, pune-ti incaltamintea in picioare, nu-ti acoperi
barba si nu manca painea de jale!"
18. Vorbisem poporului dimineata, si seara mi-a murit nevasta. A doua zi dimineata, am facut cum mi se poruncise.
4. Cine era împăratul tuturor împăraţilor adus împotriva Tirului?
Ezechiel 26 : 7. Caci asa vorbeste Domnul Dumnezeu: "Iata ca aduc de la miazanoapte impotriva Tirului pe
Nebucadnetar, imparatul Babilonului, imparatul tuturor imparatilor, cu cai, care, calareti si cu o mare multime de
popoare.

7
Ellen G. White, Divina vindecare, capitolul „Traficul de alcool şi prohibiţia". , Pag 247 - 255
5. Ce fac practic bisericile care acceptă membri care fac comerţ cu băuturi alcoolice?
,, Interesul pentru băutură este o putere în lume. Are de partea sa tăria însumată a banilor, obiceiului şi a apetitului.
Puterea lui se face simţită chiar şi în biserică. Oameni ai căror bani provin direct sau indirect din comerţul cu
băuturi alcoolice sunt membri ai bisericilor, „cu o ţinută corectă, normală„. Mulţi dintre ei dau cu mână largă
pentru opere de binefacere. Contribuţiile lor băneşti ajută la sprijinirea acţiunilor întreprinse de biserică şi la
susţinerea lucrătorilor ei. Ei inspiră consideraţia arătată faţă de puterea banilor. Bisericile care acceptă asemenea
membri susţin practic comerţul cu băuturi alcoolice. Prea ades se întâmplă ca pastorul să nu aibă curajul să se ridice
pentru ceea ce este drept. El nu face cunoscut poporului pe care-l păstoreşte ce a spus Dumnezeu în legătură cu
lucrarea vânzătorului de băuturi alcoolice. A vorbi deschis ar însemna jignirea adunării sale, sacrificarea
popularităţii sale, pierderea salariului său. ’’. Pag. 249 - 250

COMENTARII BIBLICE
Studiul 4
20 – 26 Aprilie 2024

De partea adevărului
1. Sabat după-amiază, 20 Aprilie

Şarpele de aramă a fost înălţat în pustie pentru ca aceia care priveau cu credinţă să poată fi vindecaţi. În acelaşi
mod, Dumnezeu le trimite oamenilor un mesaj de refacere şi vindecare, chemându-i să-şi întoarcă privirea de la
oameni şi de la lucrurile pământeşti şi să-şi pună încrederea în Dumnezeu. El i-a dat poporului Său adevărul cu
putere, prin Duhul Sfânt. El a deschis Cuvântul înaintea celor care căutau adevărul şi se rugau pentru el. Dar, când
aceşti soli au dat poporului adevărul pe care l-au primit, cei la care l-au dus au fost la fel de necredincioşi ca
israeliţii de odinioară. Mulţi critică adevărul care le este adus prin soli umili. -Comentariile Ellen G. White, în
CBAZŞ, vol. 1, p. 1116
Ucenicii încă mai aşteptau ca Hristos să guverneze ca un domnitor vremelnic. Deşi Îşi ascunsese atâta vreme
intenţiile, ei credeau că El nu va rămâne totdeauna în sărăcie şi în umbră; se apropia timpul când El trebuia să-Şi
întemeieze Împărăţia. Că ura preoţilor şi rabinilor nu va fi niciodată biruită, că Hristos va fi lepădat de propria
naţiune, condamnat ca înşelător şi răstignit ca răufăcător - gândurile acestea nu încăpuseră niciodată în mintea
ucenicilor. Dar ceasul puterii întunericului se apropia şi Isus trebuia să le dezvăluie ucenicilor lupta ce trebuia să
vină. El era trist atunci când le vestea mai dinainte încercarea.
... Venise timpul să fie dat la o parte vălul care acoperea viitorul. „De atunci încolo, Isus a început să le spună
ucenicilor Săi că El trebuie să meargă la Ierusalim, să pătimească multe, să fie tăgăduit de bătrâni, de preoţii cei mai de
seamă şi de cărturari, să fie omorât şi a treia zi să învie." - Hristos, Lumina lumii, p. 415
În comparaţie cu milioanele lumii, poporul lui Dumnezeu va fi, aşa cum a fost totdeauna, o turmă mică; dar,
dacă cei credincioşi stau pentru adevăr, aşa cum a fost el descoperit în Cuvântul Său, Dumnezeu va fi scăparea lor .
Ei stau sub cuprinzătorul scut al Celui Atotputernic.
Dumnezeu este totdeauna o majoritate. Când sunetul ultimei trâmbiţe va pătrunde temniţa celui mort şi cel
neprihănit va ieşi afară în triumf, exclamând: „Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?" (1
Corinteni 15:55), stând apoi împreună cu Dumnezeu, cu Hristos, cu în gerii şi cu cei loiali şi credincioşi din toate
veacurile, copiii lui Dumnezeu vor fi o majoritate zdrobitoare.
Adevăraţii ucenici ai lui Hristos Îl urmează prin lupte aspre, îndurând lepădare de sine şi trecând prin
experienţa unei dezamăgiri amare, dar aceasta îi învaţă vinovăţia şi blestemul păcatului şi ei ajung să-l privească cu
scârbă. Părtaşi ai suferinţelor lui Hristos, ei sunt rânduiţi să fie părtaşi ai slavei Sale. - Faptele apostolilor, p. 590

2. Duminică, 21 Aprilie Persecutaţi, dar învingători

În secolul al Vl-lea, papalitatea ajunsese să fie foarte bine întemeiată. Scaunul ei de domnie a fost aşezat în
cetatea imperială, iar episcopul de la Roma a fost declarat capul întregii biserici. ... Atunci au început cei o mie două
sute şaizeci de ani de asuprire papală care au fost prezişi în profeţiile din Daniel şi Apocalipsa (Daniel 7:25;
Apocalipsa 13:5-7). Creştinii au fost obligaţi să aleagă fie să renunţe la integritatea lor şi să accepte ceremoniile şi
închinarea papală, fie să-şi piardă viaţa în celulele închisorii sau să fie traşi pe roată, arşi pe rug ori decapitaţi.
Atunci s-au împlinit cuvintele lui Isus: „Veţi fi daţi în mâinile lor până şi de părinţii, fraţii, rudele şi prietenii
voştri; şi vor omorî pe mulţi dintre voi. Veţi fi urâţi de toţi din pricina Numelui Meu" (Luca 21:16,17). Persecuţia
8
credincioşilor a început cu o furie mai mare ca oricând îna inte, iar lumea a ajuns să fie un vast câmp de luptă . Timp
de patru sute de ani, biserica lui Hristos şi-a găsit scăparea în locuri izolate şi as cunse. Aşa spune profetul: „Femeia
a fugit în pustie, într-un loc pregătit de Dumnezeu, ca să fie hrănită acolo o mie două sute şaizeci de zile "
(Apocalipsa 12:6). - Istoria mântuirii, p. 330
Au trecut mai mult de optsprezece secole de când apostolii se odih nesc de lucrările lor; dar istoria strădaniilor şi
sacrificiilor pentru Numele lui Hristos se află încă şi acum printre comorile cele mai de preţ ale bise ricii. Această
istorie, scrisă sub călăuzirea Duhului Sfânt, a fost păstrată pentru ca, prin ea, urmaşii lui Hristos din fiecare veac să fie
îndemnaţi la un mai mare zel şi stăruinţă pentru cauza Mântuitorului. ...
Nu în propria putere îşi îndeplineau apostolii misiunea, ci în puterea viului Dumnezeu. Lucrarea lor nu era
uşoară. Lucrarea de pionierat a bisericii creştine a fost însoţită de greutăţi şi necazuri amare. În lucrarea lor,
ucenicii au întâlnit mereu lipsuri, defăimări şi prigoană, însă ei nu şi-au socotit viaţa ca fiindu-le scumpă şi s-au
bucurat că au fost chemaţi să sufere pentru Hristos. Nehotărârea, şovăirea în urmărirea unei ţinte şi slăbiciunea nu
şi-au găsit loc în strădaniile lor. Ei erau dispuşi să cheltuiască şi să se cheltuiască. Conştienţa răspunderii ce stătea
asupra lor le purifica şi îmbogăţea experienţa, iar harul cerului se descoperea în biruinţele pe care le dobândeau
pentru Hristos. - Faptele apostolilor, pp.593, 595
Noi stăm în pragul unor evenimente mari şi solemne. Profeţia se împlineşte cu repeziciune. Domnul este la uşă. ...
Chiar înaintea noastră stă o criză. Dar slujitorii lui Dumnezeu nu trebuie să se încreadă în ei înşişi în această mare
criză. Atât în viziunile date lui Isaia şi Ezechiel, cât şi în cele date lui Ioan, vedem cât de strâns este legat Cerul de
evenimentele care au loc pe pământ şi cât de mare este grija lui Dumnezeu pentru cei care sunt credincioşi faţă de
El. Lumea nu este fără conducător. Programul evenimentelor care vor veni se află în mâinile Domnului. Destinul
naţiunilor şi grija pentru biserica Sa sunt în responsabilitatea Maiestăţii cerului. - Mărturii, vol. 5, p. 753

3. Luni, 22 Aprilie Lumina alungă întunericul

Toţi aceia care, în acele zile rele, vor fi gata să Îi servească fără teamă lui Dumnezeu aşa cum le dictează
conştiinţa vor avea nevoie de curaj, stator nicie şi o cunoaştere efectivă a lui Dumnezeu şi a Cuvântului Său, căci cei
care sunt credincioşi lui Dumnezeu vor fi prigoniţi, intenţiile lor, răstăl măcite, strădaniile lor cele mai bune vor fi
interpretate greşit, iar numele lor, lepădate ca fiind rele. Satana va lucra cu toată puterea lui amăgitoare pentru a
influenţa inima şi a întuneca priceperea, pentru a face ca răul să apară bine şi binele rău. Cu cât va fi mai puternică
şi mai curată credinţa copiilor lui Dumnezeu şi mai stăruitoare hotărârea lor de a-L asculta, cu atât mai înverşunat
se va strădui Satana să stârnească împotriva lor ura acelora care, în timp ce pretind a fi neprihăniţi, calcă în
picioare Legea lui Dumnezeu. Se va cere cea mai temeinică încredere şi hotărârea cea mai eroică, pentru a putea
ţine cu tărie credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna. - Faptele apostolilor, p. 431
Satana va veni cu povestiri plăcute pentru a satisface mintea tuturor celor care nu iubesc adevărul . Cu mare
mânie, el îi va acuza pe păzitorii poruncilor. Satana revendică lumea, dar există o mică grupare care se împotriveşte
planurilor lui şi luptă cu seriozitate pentru credinţa dată sfinţilor o dată pentru totdeauna . Satana se hotărăşte să
distrugă această grupă care păzeşte poruncile. Dar Dumnezeu este turnul lor de scăpare. El va ridica pentru ei un
steag împotriva inamicului. El va fi pentru ei „ca un adăpost împotriva vântului" şi „ca umbra unei stânci mari
într-un pământ ars de sete" (Isaia 32:2). El le va zice: „Du-te, poporul meu, intră în odaia ta şi încuie uşa după tine;
ascunde-te câteva clipe, până va trece mânia. Căci iată, Domnul iese din locuinţa Lui să pedepsească nelegiuirile
locuitorilor pământului şi pământul va da pe faţă şi nu va mai acoperi uciderile" (Isaia 26:20,21). - That IMay Know
Him, p. 355
Nimeni să nu se amăgească singur cu gândul că este un om de succes dacă nu-şi păstrează integritatea conştiinţei,
dedicându-se pe deplin adevărului şi lui Dumnezeu. Noi ar trebui să înaintăm continuu, să nu ne pierdem niciodată
curajul sau speranţa în lucrarea cea bună, oricare ar fi încercările pe care le întâlnim pe cale, oricât de adânc ar fi
întunericul moral care ne înconjoară. Răbdarea, credinţa şi dragostea pentru datorie sunt lecţiile pe care trebuie să
le învăţăm. Să ne supunem eul şi să privim la Isus constituie o lucrare zilnică. Domnul nu va părăsi niciodată sufletul
care se încrede în El şi caută ajutorul Lui. Cununa vieţii este aşezată doar pe fruntea biruitorului. Atâta timp cât
durează viaţa, fiecare are de făcut o lucrare serioasă şi solemnă pentru Dumnezeu. Pe măsură ce puterea lui Satana
creşte şi şiretlicurile lui se înmulţesc, cei care se află la conducerea turmei lui Dumnezeu trebuie să dea dovadă de
iscusinţă, de pricepere şi de o bună strategie. Noi nu avem de făcut doar o lucrare pentru propriul suflet, ci fiecare
dintre noi are datoria de a-i ajuta şi pe alţii să câştige viaţa veşnică. - Mărturii, vol. 5, p. 70

4. Marţi, 23 Aprilie Curajul de a lua atitudine

Am văzut că, de fiecare dată, este de datoria noastră să ascultăm de legile ţării în care trăim, dacă acestea nu
intră în conflict cu Legea mai înaltă, pe care Dumnezeu a rostit-o cu glas tare de pe Sinai şi pe care a gravat-o apoi
în piatră, cu propriul Său deget: „Voi pune legile Mele în mintea lor şi le voi scrie în inimile lor; Eu voi fi
Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu." Cel care are Legea lui Dumnezeu scrisă în inimă va asculta mai degrabă
de Dumnezeu, decât de oameni şi va prefera să nu le dea asculta re oamenilor, decât să se abată cât de puţin de la

9
porunca lui Dumnezeu. Poporul lui Dumnezeu, care este învăţat prin inspiraţia adevărului şi condus printr-o conştiinţă
luminată să trăiască după orice cuvânt al lui Dumnezeu, va lua Legea Sa, scrisă în inimă, ca singura autoritate pe care
o poate recunoaşte şi de care poate consimţi să asculte. Înţelepciunea şi autoritatea Legii divine sunt supreme . -
Mărturii, vol. 1, p. 361
Nu lăsa credinţa să ţi se clatine. Luptă lupta cea bună a credinţei şi nădăjduieşte în viaţa cea veşnică. Lupta va fi
aspră, dar luptă cu orice preţ, deoarece, în Hristos Isus, făgăduinţele lui Dumnezeu sunt Da şi Amin . Aşază-ţi mâna
în mâna lui Hristos! Chiar dacă sunt dificultăţi de întâmpinat, îngerii care excelează în putere vor conlucra cu
poporul lui Dumnezeu. Priveşte spre Sion şi porneşte pe drumul care duce către sfânta cetate! Fiecare biruitor este
aşteptat acolo, pentru a primi o coroană a slavei şi o haină făcută în războaiele de ţesut ale cerului. Chiar dacă Satana
ţi-ar întuneca drumul de la un capăt la altul şi chiar dacă ar încerca să ascundă dinaintea ochilor tăi scara tainică ce
uneşte pământul cu tronul lui Dumnezeu, scara pe care coboară şi urcă îngerii care sunt duhuri slujitoare ale celor
ce vor fi moştenitorii mântuirii, croieşte-ţi drumul spre cer şi, pas cu pas, înaintează până la tronul Celui Infinit ! -
Minte, caracter şi personalitate, vol. 2, p. 462
Domnul Hristos nu-i îndeamnă pe urmaşii Săi să se străduiască să strălucească. El spune: „Lăsaţi lumina voastră
să lumineze." Dacă aţi primit harul lui Dumnezeu, lumina se află în voi . Îndepărtaţi orice piedică şi slava Domnului
va fi descoperită. Lumina voastră va străluci până departe, pătrunzând întunericul şi alungându-l. Nu puteţi opri
această lumină să strălucească în sfera voastră de influenţă.
Descoperirea slavei Domnului Hristos în trupul omenesc va aduce ce rul atât de aproape de oameni, încât
frumuseţea care împodobeşte templul lăuntric se va vedea în fiecare suflet în care locuieşte Mântuitorul . Oamenii
vor fi cuceriţi de slava Domnului Hristos care locuieşte înăuntrul vostru. Iar valurile de mulţumire şi laudă care se
vor revărsa din nenumăratele suflete câştigate în felul acesta pentru Dumnezeu se vor îndrepta în cântece de slavă
spre marele Dătător.
„Scoală-te, luminează-te! Căci lumina ta vine şi slava Domnului răsare peste tine" (Isaia 60:1). Această solie le
este adresată celor care ies în întâmpinarea Mirelui. Domnul Hristos vine cu putere şi mare slavă. El vine cu slava
Sa şi cu slava Tatălui. El vine însoţit de toţi sfinţii îngeri. Parabolele Domnului Hristos, p. 420

5. Miercuri, 24 Aprilie Luceafărul Reformei

În secolul al XlV-lea, în Anglia a răsărit „Luceafărul Reformei". John Wycliffe a fost un vestitor al reformei nu
numai pentru Anglia, ci şi pentru toată creştinătatea. .
... În Scripturi, el [Wycliffe] a găsit ce căutase mai înainte în zadar. Aici, el a văzut descoperirea planului de
mântuire şi pe Domnul Hristos, prezentat ca fiind singurul apărător al omului. El a înţeles că Roma renunţase la
căile biblice în favoarea unor tradiţii omeneşti. Wycliffe s-a dedicat în slujba lui Hristos şi s-a hotărât să
propovăduiască adevărurile pe care le descoperise.
Marea lucrare a vieţii lui a fost traducerea Scripturilor în limba engle ză. Aceasta a fost prima traducere
completă care fusese realizată vreodată. Pentru că arta tipăritului încă nu era cunoscută, traducerea lui putea să fie
copiată şi multiplicată numai printr-o muncă istovitoare, totuşi lucrarea aceasta a fost făcută, iar poporul englez a
primit Biblia în propria limbă. Ca urmare, lumina Cuvântului lui Dumnezeu a început să îşi răspândească razele
strălucitoare în mijlocul întunericului. Mâna divină pregătea calea pentru Marea Reformă. - Istoria mântuirii, p.
336
Valoarea agentului uman este estimată în funcţie de capacitatea ini mii de a-L cunoaşte şi a-L înţelege pe
Dumnezeu. „Tu dar, copilul meu, întăreşte-te în harul care este în Hristos Isus. Şi ce ai auzit de la mine în faţa
multor martori încredinţează la oameni de încredere, care să fie în stare să înveţe şi pe alţii. Suferă împreună cu
mine, ca un bun ostaş al lui Hristos" (2 Timotei 2:1-3). Cel mai mare bine cu putinţă se obţine prin cunoaşterea lui
Dumnezeu. „Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos
pe care L-ai trimis Tu" (Ioan 17:3).
Această cunoaştere constituie izvorul tainic de unde vine toată pu terea. Prin exercitarea credinţei, noi suntem
capabili să primim şi să punem în practică Cuvântul lui Dumnezeu. - Principiile fundamentale ale educaţiei creştine,
p. 341
„Când am primit cuvintele Tale, le-am înghiţit; cuvintele Tale au fost bucuria şi veselia inimii mele, căci după
Numele Tău sunt numit, Doamne, Dumnezeul oştirilor!" (Ieremia 15:16).
. Cuvântul lui Dumnezeu a fost deschis înaintea mea în cea mai fru moasă şi mai impresionantă lumină . A fost
întoarsă pagină după pagină şi am citit invitaţiile pline de har şi rugăminţile stăruitoare de a căuta slava lui
Dumnezeu şi voia lui Dumnezeu şi toate celelalte lucruri aveau să fie date pe deasupra. ... Caută mai întâi să-L
cunoşti pe Dumnezeu înainte de orice altceva! Cercetează Scripturile! Hrăneşte-te cu cuvintele lui Hristos, care sunt
duh şi viaţă, iar cunoştinţele tale se vor lărgi şi se vor extinde. Studiază Biblia! Nu studia filosofia conţinută în multe
cărţi, ci studiază filosofia Cuvântului Dumnezeului celui viu. Altă literatură este de mică importanţă în comparaţie
cu aceasta. Nu îţi umple mintea cu atât de multe lucruri fără valoare şi nesatisfăcătoare. În Cuvântul lui Dumnezeu,

10
este întins înaintea ta cel mai bogat ospăţ. Este masa Domnului, abundentă, unde poţi să mănânci şi să te saturi. -
That I May Know Him, p. 201

6. Joi, 25 Aprilie Încurajaţi de speranţă

În ce a constat puterea acelora care au suferit în trecut prigoana pen tru Hristos? În unirea cu Dumnezeu, unirea
cu Duhul Sfânt, unirea cu Hristos. Ocara şi prigoana i-au despărţit pe mulţi de prietenii pământeşti, dar niciodată
de iubirea lui Hristos. Niciodată sufletul încercat de furtună nu este mai iubit de Mântuitorul decât atunci când
suferă ocara pentru adevăr. „Eu îl voi iubi", spunea Hristos, „şi Mă voi arăta lui" (Ioan 14:21).
Când, din cauza adevărului, credinciosul stă înaintea tribunalului pă mântesc, Hristos stă alături de el. Când este
închis între zidurile temniţei, Hristos i Se arată şi îi mângâie inima cu iubirea Sa. Când el suferă moar tea pentru
Hristos, Mântuitorul îi spune: Ei pot ucide trupul, dar nu pot vătăma sufletul. „Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea."
„Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin
în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare" (Ioan 16:33; Isaia 41:10). - Faptele apostolilor, p. 85

Întreaga Biblie este o descoperire a lui Hristos.

Scripturile trebuie primite ca fiind cuvântul lui Dumnezeu pentru noi, nu doar scris, ci şi vorbit . Când cei în
necaz I-au cerut Domnului Hristos ajutorul, El nu a dat un răspuns doar pentru cei de atunci, ci pentru toţi aceia
care, de-a lungul veacurilor, aveau să aibă aceleaşi nevoi şi aceeaşi credinţă. Când El i-a spus paraliticului:
„Îndrăzneşte, fiule, păcatele îţi sunt iertate" (Matei 9:2) şi femeii din Capernaum: „Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-
a mântuit. Du-te în pace" (Luca 8:48), de fapt, El le-a vorbit şi altor nefericiţi împovăraţi de păcat, care aveau să
caute ajutor la El.
Aşa este cu toate promisiunile din Cuvântul lui Dumnezeu. Prin ele, El ni Se adresează în mod individual,
vorbindu-ne atât de direct, ca şi cum I-am putea auzi vocea. Chiar prin aceste promisiuni, Hristos ne transmite
harul şi puterea Sa. Ele sunt frunze din pomul vieţii, „pentru vindecarea neamurilor" (Apocalipsa 22:2). Primite şi
asimilate, ele trebuie să fie tărie de caracter, inspiraţie şi sprijin în viaţă. Nimic altceva nu poate avea o asemenea
putere de vindecare. Nimic, în afară de acestea, nu poate da curajul şi credinţa care umplu întreaga făptură cu
energie vitală. -Divina vindecare, p. 122
Înţeleg că trebuie să lupt în fiecare zi lupta bună a credinţei. Trebuie să-mi exercit toată credinţa şi să nu mă
bazez pe sentimente; trebuie să mă comport ca şi cum aş şti că Domnul m-a auzit şi îmi va răspunde şi mă va
binecuvânta. Credinţa nu este o stare de exaltare, un sentiment înaripat de fericire, ci ea înseamnă pur şi simplu să-
L crezi pe Dumnezeu pe cuvânt - să crezi că El Îşi va împlini promisiunile pentru că a spus că va face acest lucru.
Speră în Dumnezeu, încrede-te în El şi odihneşte-te în făgăduinţele Lui, indiferent dacă te simţi fericit sau nu ! O
emoţie bună nu este o dovadă că eşti un copil al lui Dumnezeu, dar nici sentimentele de tulburare şi de nedumerire nu
sunt o dovadă că nu eşti un copil al lui Dumnezeu. Vino la Scripturi şi crede-L cu maturitate pe Dumnezeu pe
cuvânt! Îndeplineşte condiţiile şi crede că El te va primi ca pe copilul Său. Nu fii necredincios, ci credincios! - Our
High Calling, p. 119

7. Vineri, 26 Aprilie
Studiu suplimentar : Slujitorii Evangheliei, „Un timp de încredere şi privilegii", p. 267;
Hristos, Lumina lumii, din cap. „Criza din Galileea", pp. 385, 386.

VESTILE MISIONARE, 27 Aprilie - 2024

Sabatul 4 / trim 2. Rugăciune ascultată în Perth
de Joe Peola
Margaret şi soţul ei, Levana, stăteau într-o dimineaţă în sufrageria lor din Perth, Australia, după ce se
întorseseră dintr-o călătorie pe care o făcuseră în Papua-Noua Guinee, ţară aflată la aproximativ 4.500 de kilometri
distanţă.
Margaret medita în linişte la cuvintele pe care tatăl ei i le spusese la aeroport. După ce se rugase împreună cu ea,
îi zisese:
— Margaret, Isus Se va întoarce foarte curând. Când vei ajunge la casa ta din Perth, Dumnezeul meu va fi la uşa
ta a doua zi.
Nu departe de casa lui Margaret şi a lui Levana, Jo Laing, care era colportoare, şi câţiva prieteni de-ai ei se
rugau într-o biserică adventistă. Se rugau înainte să înceapă ziua de colportaj. Câteva ore mai târziu, Jo a bătut la
uşa casei lui Margaret şi a lui Levana. Casa lor nu era cu nimic diferită de celelalte case de pe stradă.

11
 Levana a deschis uşa şi s-a uitat politicos pe cartea de bucate pe care i-a arătat-o Jo, dar nu a exprimat un
interes real pentru carte. Apoi, Jo i-a dat un exemplar din Tragedia veacurilor, scrisă de Ellen G. White, şi a început
să-i vorbească despre ea.
Levana a răsfoit câteva pagini şi a strigat către soţia sa:
— Avem această carte? a întrebat el.
Margaret a venit la uşă şi i-a confirmat faptul că aveau cartea. Margaret i-a povestit lui Jo că fusese adventistă
de ziua a şaptea. I-a povestit totul cu mult entuziasm.
— Tocmai ne-am întors din Papua-Noua Guinee, a spus ea. Ultimul lucru pe care mi l-a spus tata a fost că se va
ruga ca Dumnezeu să apară la mine acasă.
Era o zi toridă în Perth, cu 43°C, dar Jo a simţit cum i se zbârleşte pielea pe braţe. Ea şi Margaret s-au privit
una pe cealaltă zâmbind şi s-au minunat de modul în care Dumnezeu răspunsese la rugăciunea tatălui ei.
— N-ar fi grozav dacă aş putea să vin la biserica ta să împărtăşesc această experienţă? a întrebat Margaret.
— Bineînţeles, a fost de acord Jo, iar cele două au făcut schimb de numere de telefon.
Câteva săptămâni mai târziu, cu lacrimi în ochi, Margaret stătea la amvonul Bisericii Adventiste din Bickley şi
îşi împărtăşea povestea despre cum Dumnezeu a găsit un miel rătăcit.
Dumnezeu a folosit o femeie din Australia, cu un exemplar din Tragedia veacurilor, pentru a răspunde la
rugăciunea înflăcărată a unui tată din Papua-Noua Guinee.
În 2023 şi 2024, alăturaţi-vă Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea din întreaga lume în promovarea şi distribuirea în
masă a cărţii „Tragedia veacurilor"/

12