”Tatăl Nostru”, în graiul Geților

ianuarie 26, 2021

  Strălucitoarea Stirpe a Vlaho-Rinchinilor

De câteva zile s-a tot postat pe Fb fotografia unui text de o importanță majoră pentru istoria și
limba noastră, anume celebra rugăciune ”Tatăl Nostru”, mulțumită Profesorului Preot Nicolae
Feier, care a dat-o la iveală. Grație acestui ilustru cercetător, am aflat că textul este păstrat într-o
mânăstire romano-catolică și că a fost descoperit în Alexandria Egiptului un savant american de
origine armeană, numit Jack H. Antreassian, purtător de grijă a Bisericii Sfântul Grigore
Luminătorul din Complexul Sfântului Mormânt din Ierusalim.

Cercetători ca Nicolae Feier, Constantin Daniel și alții au tribuit textul neamului tracic al
Bessilor, pentru că titlul este BEAS. Numai că BEAS se tălmăcește prin ”Înclinare; Închinare;
Rugăciune; Descântec; Vrajă”; cf. rom. pieziș ”înclinat”; piez, piază ”semn care prevestește
binele sau răul; prevestire; augur; ființă sau lucru despre care se crede că aduce cuiva noroc sau
nenorocire”; a merge în piez ”a colinda de Crăciun”; alban. vais ”a se apleca; a se închina”; latin.
poesis ”poezie; artă poetică; operă  poetică”; pius ”(care-și împlinește datoria față de zei, părinți,
patrie etc.); pios; credincios; temător de zei; cinstit; virtuos; bun; devotat; afectuos; iubitor;
sacru; sfințit; sfânt; scump; drag; drept; legiuit”.

Am văzut, în studiul ”Vlahii, cuceritorii Balcanilor”, că, prin veacul al VIII-lea, Geții sau Vlahii
de la Nordul și Sudul Dunării au plecat în Peninsula Balcanică: ”așa numiții Vlahorinchini și
Saudatii, ocupând Bulgaria și întinzându-se puțin câte puțin în diferite locuri, se făcură stăpâni
pe Macedonia și la urmă veniră la Sfântul Munte, cu femei și cu copii, căci nu era nimeni ca să-i
oprească și să se lupte cu ei”.

Cu siguranță, acei Vlahorinchini sunt străbunii Meglenoromânilor, care-și spun Vlași și care sunt
atestați exact prin locurile despre care pomenește însemnarea de mai sus: Macedonia Centrală
din Grecia, unde se găsește cea mai mare parte a regiunii istorice Meglen, în Republica
Macedonia, în Bulgaria și în Turcia.O mică parte dintre ei au fost strămutați, în perioada
interbelică, și în Dobrogea.

Dialectul lor este mai apropiat de cel dacoromân decât dialectul aromân.

Am citit textul astfel: 

TATA NYI SI NYE JESCS ÎN NOR,
SZĂ SZFÎNTĂLASKĂ-SZĂ NUMILJE-ȚI,
SZĂ VIJE LUMEA TO,
SĂ FIJE KUM TU AJ DĂ GÎND,
PĂKUM ÎN NOR,
ASA SĂ PĂ PĂMÎNT!
PITA NYI ZÎ DĂ ZÎ DĂ NYI NAĂ ASTĂZ!
SĂ JARTĂ NYI PĂKATU NYI,
PĂKUM SĂ NOJ JIRTĂNY ALUJE!
SI NYENA Ă NYE FASE PĂKAT! SĂ NU NYE DU ÎN SILIJ ALĂ!
DA SZLUBA GYI NYJ DĂ RELJI!
AMIN.

J se citește I!

Lexic:

NYI, NYE, NAĂ – ”al nostru;nouă; noi”;

NOR – ”cer”;

LUMEA – ”lumina”; cf. rom. lume (arh. și reg.) ”lumină”;

PITA – ”pâinea”;

ASTĂZ – ”îndată; degrabă”; cf. rom. astăzi; stejă ”grabă”;

ALUJE, ALĂ – ”altuia; altora”; cf. rom. ăluia; ăleia; latin. alius, alia ”altul; alta”;

NYENAĂ – ”mereu”; cf. rom. noian ”cantitate, volum mare din ceva; belșug; mulțime; număr
mare de ființe, de lucruri, de fenomene”.

FASE – ”șterge; curăță; albește”; cf. BESSI; rom. fuză ”spumă de lapte proaspăt muls; (cal)
înspumat”; alban. fshji ”a șterge; a mătura”; germ. weiss ”alb”;

SILIJ – ”putere; dominație; stăpânire”; cf. rom. silă (arh.) ”putere; forță; constrângere”; a sili ”a
forța; a constrânge”; alban. seli ”sediu”;

SZLUBA – ”a feri; a păzi; a salva”; cf. rom. a slăbi ”a da drumul din strânsoare; a lăsa liber; a
slobozi; a lăsa în pace pe cineva”; latin. salveo ”a fi sănătos; a fi bine; a fi salvat”; salvus ”intact;
sănătos; teafăr; în bună stare”;

GYI – ”gospodărie; acaret; lucru(ri)”; cf. rom. hei ”dependință; acaret; loc în jurul casei; unelte
din gospodărie; loc de casă; curte”; alban. gje ”lucru; obiect”.

Rugăciunea este în limba română veche, foarte asemănătoare cu cea de astăzi, și aparținea
Geților Vlahorinchini, care încă mai practicau Cultul Zalmoxian. Se știa de acest text mai
demult, dar nu a fost popularizat pentru că se vede limpede că limba română provine din geto-
dacă, nu din latină, chiar dacă seamănă și cu ultima. Seamănă, dar nu răsare!

Creștinii nu au tradus corect rugăciunea ”Tatăl Nostru”! De-ar fi doar ciudata rugă adresată lui
Dumnezeu, ”Și nu ne duce pe noi în ispită!”! Iată cum ar suna în româna actuală rugăciunea
zalmoxiană:

  Tatăl Nostru, ce ne ești în Cer, sfințească-Ți-se numele, să vină lumina Ta, să fie cum ai de
gând, precum în Cer, așa și pe Pământ! Pâinea noastră zi de zi dă-ne nouă îndată! Să ne
ierți păcatul nouă, precum și noi iertăm altora! Și mereu să ne ștergi păcatul! Să nu ne duci
în puterea altuia! Să ferești lucrurile noastre de rele! Amin.

Da, primii creștini s-au inspirat la greu din Zalmoxianism! În acest sens, Sfântul Origenes scria
într-o polemică: ”Apoi fiindcă noi (creștinii – n.n.) cinstim pe cel prins și mort, cum spune
Celsus, el crede că noi am făcut la fel ca Geții care cinstesc pe Zalmoxis”.

Quod erat demonstrandum!

Adrian Bucurescu