PRONOSTIC DE

RĂZBOI

BARBARII
AU
DISTRUS
MARI
NAIŢIUNI !

DE CE ?

Ieri Și Azi Vorbesc De

Mâine
 Proprietate literară, 1943 de

V.T. Houteff

Toate drepturile rezervate

Acest tratat este distribuit gratuit, pentru-ca oricine însetează

după Adevăr să-l poată avea. Tuturor acelora care însetează
după adevăr, le va fi trimis prin poştă gratuit. Veţi primi unul,
sufletul este obligat prin el însuşi a cerceta toate lucrurile şi a
păstra ce este bun. Singurele corzi care leagă această ofertă
liberă sunt firele aurite din Eden şi firele cărămizii de la
Calvar – lanţurile ce leagă.

Nume şi adrese ale Adventiştilor de Ziua a Şaptea vor fi

primite cu multă plăcere.

Retipărire 2000

TRATATUL Nr. 14

ASOCIAŢIA UNIVERSALĂ DE PUBLICAŢIE

P.O. BOX 7613
WACO, TX. 76714
1-800-729-7494

TIPĂRIT ÎN STATELE UNITE

(2)
 PRONOSTIC DE RĂZBOI

Rezumat al Prezicerii lui Naum.

Când carele de luptă năvălesc pe uliţe, când se

năpustesc unele peste altele în pieţe, când vor alerga ca
fulgerele şi vor străluci ca nişte făclii; în ziua aceia Cel
care nimiceşte, se va pregăti, şi va ieşi înaintea ta, Oh,
împărat al Asiriei. El te va dezgoli, te va pustii, şi te va
lepăda. Inima ta va fi mâhnită şi genunchii tăi vor tremura.
Va fi multă durere în coapsele tale şi toate feţele vor
îngălbeni. Vai de tine cetate vărsătoare de sânge care eşti ca
Ninive din vechime! Pentru-că eşti plină de minciuni şi de
silnicie; şi care nu încetezi să te dedai la răpire. Pocnetul
biciului şi uruitul roţilor, tropăitul cailor şi durduitul
carelor, sunt în mijlocul tău.

Iată pe munţi picioarele celui ce aduce veşti bune şi

care vesteşte pacea! Care zice: prăznuieşte-ţi sărbătorile,
Iudo, împlineşte-ţi juruinţele! Căci cel rău nu va mai trece
prin mijlocul tău, este nimicit cu desăvârşire. Acum dar,
Domnul va sfărâma jugul Asiriei de pe tine, şi-ţi va rupe
legăturile, şi te va elibera.

Dumnezeu este încet la mânie şi mare în tărie. Calea

Lui este în furtună

(3)
şi în vârtej. Norii sunt praful picioarelor Lui. El este gelos şi
se va răzbuna pe protivnicii Lui. El este un loc de scăpare în
ziua necazului şi cunoaşte pe cei ce se încred în El. Totuşi va
nimici pe păcătos; şi răul va urmări pe vrăjmaşii Lui.
Nenorocirea nu va veni de două ori.

***
Naum contemplă două mari puteri în conflict, prezise
pentru o zi când tot ce se mişcă pe roţi se va grăbi ca
„fulgerul”. Apoi, într-un contrast pătrunzător focalizează
atenţia Sa în cineva care umblă liber pe munţi; nu prin văi în
întuneric, şi care vesteşte pacea în loc de război. El invită pe
Iuda să fie credincios, pentru-ca astfel să facă pace;
făgăduindu-i că păcătosul nu va mai fi în mijlocul lui, şi că va
fi liberat de jugul Asiriei. În acelaşi timp, observă marea
putere a lui Dumnezeu, gelozia Lui pentru poporul Său, şi
răzbunarea Sa asupra vrăjmaşilor Lui.

În timp ce Naum îşi formează o idee a forţei acestor două

puteri în război, în acelaşi timp Naum redă eliberarea bisericii
de jugul Asiriei, înregistrată în capitolul 1, versetele 12-15, şi
în capitolul 2, versetul 2; şi la fel răzbunarea lui Dumnezeu
înregistrată în capitolul 1, versetele 1-9. Pentru a facilita
înţelegerea cititorului, a faptului că include aceste trei aspecte
în acest pronostic, acest tratat arată fiecare parte în mod
separat.

(4)
 Acum, cine sunt protagoniştii în acest pronostic
dramatic? În mod special, cine, sub prezenta sau viitoarea
stabilire a naţiunilor, ar putea fi aceste două naţiuni
beligerante? S-au înfruntat deja? Dacă nu, când va fi
înfruntarea? Dacă dorim să ştim cu siguranţă răspunsurile la
aceste întrebări inevitabile, le vom găsi în

DESCRIEREA ANALITICĂ

Două puteri sunt observate apărând în forţa lor, una

împotriva alteia. Prin urmare, copleşitoarea preocupare a
întregii cărţi a lui Naum, care sunt abia trei capitole scurte, se
concentrează în pregătirea, pentru acest conflict, în conflictul
însăşi, şi în denumirea puterilor implicate.

Prima dovadă, în acest scop, este că pregătirea pentru

acest război are loc când carele ca nişte făclii arzânde
„duruiesc pe uliţe,… se năpustesc unele peste altele în pieţe”
şi „aleargă ca fulgerele”, Naum 2,3.4. Este evident că aceste
pregătiri se fac, atunci când străzile oraşelor şi câmpul sunt
congestionate cu traficul de vehicule!

Cea de a doua dovadă este că însăşi conflictul are loc

atunci când puterea mecanizată este dezvoltată la un asemenea
grad, că vehiculele sunt conduse cu o viteză asemănătoare
fulgerului.

(5)
 Prin urmare, însuşi războiul trebuie să se dea de către
armate mecanizate.

A treia dovadă este că singura putere numită „Asiria”,

are o denumire ereditară, care revelă faptul că este
contrapartida modernă a vechiului imperiu, odată răspândit al
Asiriei, precum şi Babilonul modern din Apocalipsa 17,
versetul 5, este contrapartida vechiului Babilon, şi după cum
„Egiptul spiritual” din Apocalipsa 11, versetul 8, este
contrapartida modernă a Egiptului din vechime. (Vezi
Tragedia Veacurilor, pagina 269, 270 – engleză). De aceea,
toate aceste contrapartide nu sunt decât o altă indicaţie a
Scripturii şi a confirmării vechiului adevăr, că istoria se repetă,
şi chiar la o scară mai mare decât cea originală.

„Ne aflăm pe pragul unor evenimente mari şi

solemne. Multe dintre profeţii sunt pe punctul de a se
împlini într-o succesiune rapidă. Fiecare element al puterii
este pe punctul de a fi pus la lucru. Istoria din trecut se va
repeta, vechile controverse vor fi readuse la viaţă, iar
pericolul va asalta poporul lui Dumnezeu din toate părţile.
Puterea pune stăpânire pe neamul omenesc. Ea pătrunde
pretutindeni pe pământ…”
Mărturii pentru Predicatori pag.113;(engleză pag.116).

Argumentul decisiv este că cealaltă putere, „Acela care

nimiceşte” a dobândit o denumire, obţinută în virtutea
vitejiilor sale. De aceea, în mod evident, designează o naţiune
care este condusă de un guvernant care nu are

(6)
descendenţă regală, ci de un caracter anomal, şi de putere fără
precedent, a cărui geniu militar risipeşte şi distruge pe oricine
îndrăzneşte să i se opună.

Fără a avea în vedere dacă aceste patru dovezi revelă că

aceste două câmpuri sunt astăzi „Axul” şi „Naţiunile Unite”,
singura noastră siguranţă de a fi capturaţi şi ruinaţi mai
devreme sau mai târziu în această luptă anticipată, este de a
urma în mod strict calea, cea pe care, Dumnezeu a trasat-o în
mod profetic. Cu adevărat, profeţiile sunt date, nu cu un alt
scop ci numai cel de a lumina paşii călătorului cu siguranţă,
„dar cei neprihăniţi sunt scăpaţi prin ştiinţă.” Proverbe 11,9.

Acum cu dovada în mână, vom putea revela misterul,

începând cu

LUPTA COMBATANŢILOR
Naum, Capitolul Unu

Naum 1,10.11: „Căci vor fi ca nişte mănunchiuri de spini

încâlciţi (uniţi cu alţii pentru a se proteja pe ei înşişi), şi
tocmai când vor fi beţi de vinul lor (plini de teorie), vor fi
mistuiţi de foc, ca o mirişte de tot uscată (ca şi când focul
nimiceşte totul). Din tine, Ninive, a ieşit (dintr-o naţiune
caracterizată prin vechea Asirie) cel ce urzea rele împotriva
Domnului, cel ce făcea planuri răutăcioase.”

În lumina acestor versete, se face clar de la început faptul

că, chiar dacă „Asiria” este înarmată şi aliată cu alte naţiuni
tari („mănunchiuri de spini încâlciţi”), totuşi, nici
armamentul lor, nici

(7)
alianţa lor nu îi va salva. Deci, îmbătându-se ca un beţiv, şi
primind sfat pervers de la unul care a ieşit din ea, „vor fi
mistuiţi de foc, ca o mirişte de tot uscată”. „Aşa vorbeşte
Domnul: „Oricât de mulţi şi puternici vor fi, toţi vor fi
seceraţi şi cei care distrug vor pieri.” Naum 1,12 prima parte.

Capitolul Doi.

Naum 2,1. „Nimicitorul porneşte împotriva ta, Ninive;

păzeşte cetăţuia! Ia seama la drum! Întăreşte-ţi coapsele!
Adună-ţi toată puterea!…”

Înfruntându-se faţă în faţă cu puterea „Celui care

nimieşte”, Asiria este obligată să se întărească cu repeziciune.
Şi pe lângă întărirea ei, puterea sa unită este în mod numeric
mai mare decât cetăţuia aliată a „Celui care nimiceşte” (dacă
într-adevăr ar fi aliată cu totul), totuşi, chiar însăşi numele Său
indică faptul că împotriva puterii Sale, toate puterile Asiriei
sunt ca „ nişte smochini cu cele dintâi roade; când îi scuturi,
smochinele cad în gura cui vrea să le mănânce.” Naum 3,12.

Naum 2,3. „Scuturile vitejilor săi sunt roşii, războinicii

sunt îmbrăcaţi cu purpură; fulgeră carele de focul oţelului
în ziua sorocită pregătirii de luptă, şi suliţele se învârtesc.”

Este foarte evident faptul că această putere agresoare

„care distruge” se pregăteşte

(8)
ea însăşi, pentru războiul din ziua, când carele vor avea
asemenea lumini strălucitoare (puternicele faruri electrice)
care seamănă cu „făclii strălucitoare”. În ziua acestui
fenomen, „brazii” [marii guvernanţi ai pământului – Ezechiel
31, 1-14] vor fi zguduiţi teribil.

Naum 2,4. „Duruiesc carele pe uliţe, se năpustesc unele

peste altele în pieţe; parcă sunt nişte făclii aprinse (KJV) la
vedere, şi aleargă ca fulgerele…”

Din nou, nu ne scapă concluzia, că aceste două puteri, vor

intra în război una împotriva celeilalte, într-un moment, când
toate vehiculele se grăbesc în mare viteză, şi că pregătirile lor
intense pentru luptă, de aceea, trebuie să includă o
implementare intensificată a puterilor sale de luptă cu „cară”
de mişcare rapidă. La fel, lui Daniel, i-a fost spus că „la
vremea sfârşitului, mulţi vor fugi dintr-un loc în altul, şi
cunoştinţa va creşte”. Daniel 12,4 (KJV).

Fiindcă organizarea pentru acest conflict mortal, este într-

un timp de mecanizare avansată, nu a putut să fie primul
război mondial, pentru-că pregătirea pentru această
conflagraţie a avut loc într-un proces în care era maşinăriei era
la începutul ei. Chiar în timpul acestui război, carele erau
foarte puţine, foarte ineficiente, şi foarte lente pentru a se
ciocni unele de altele în forma în care a fost prezisă. Pentru a
împlini prezicerea, aceste două puteri trebuie să fie pregătite,
când carele vor fi multe, puternice, şi rapide, aşa cum sunt
astăzi.

(9)
(10)
(11)
 Aceasta nu vrea să spună, că primul război mondial este
exclus din profeţie, ci că, pur şi simplu, un antecedent Bibic
complet diferit îi este atribuit. Însăşi Salvatorul a prezis cu
exactitate surprinzătoare că temutul conflict culminând
nouăsprezece secole de război şi veşti de războaie, când a
declarat: „Un neam se va scula împotriva altui neam, şi o
împărăţie împotriva altei împărăţii; şi, pe alocurea, vor fi
foamete, ciumi şi cutremure de pământ. Dar toate aceste
lucruri nu vor fi decât începutul durerilor.” Matei
24,7.8.

Cu adevărat în acel timp (1914-1918), pentru prima dată

la începutul istoriei, naţiunile şi împăraţii s-au ridicat unul
împotriva altuia, foametea a fost la pândă, în ţările devastate
de către război, le-a urmat epidemia morţii, şi cutremurele în
succesiune rapidă şi-au lansat devastarea, până au umplut cu
vârf cele mai mari dizgraţii ale omenirii. Toate aceste
calamităţi au condus numai la cel de-al doilea război mondial,
cel mai teribil din toate timpurile. Cu certitudine absolută,
greutăţile primului război mondial, au arătat numai începutul
durerilor!

Naum 2,5-8. „El, împăratul Ninivei, cheamă pe oamenii

lui cei viteji, dar ei se poticnesc în mersul lor; [adică el se
bucură de ei; totuşi, ei la fel vor cădea]; aleargă spre ziduri
[cetăţuia], şi se gătesc de apărare… [prin mijlocul Asiriei].
Porţile de la râuri sunt deschise [totuşi], şi palatul
[Asirienilor] se prăbuşeşte!… Şi împărăteasa [Huzzab din
Asiria] va fi luată în robie; vor porunci să se suie, şi
slujnicele ei [naţiunile de sub puterea ei]
 (12)
ei se vaită ca nişte turturele, şi se bat în piept. Ninive
[capitala cetăţuii] era odinioară ca un iaz plin. de apă… Dar
iată-i [cetăţenii] că fug!… „Staţi! Staţi! Opriţi-vă!… Dar
nici unul nu se întoarce…” (KJV).

Spre deosebire de apele care curg sau şerpuiesc, apa

dintr-o piscină rămâne pe loc. Totuşi, în acest exemplu, apele
(oamenii) în cetate, capitala „Asirienilor” din timpul de faţă,
contrar tuturor aşteptărilor şi a luptelor sale tradiţionale, fug.
Şi încă atunci când, aud porunca de a rămâne, sunt doritori de
a ieşi din mijlocul „celui ce distruge”, în aşa fel încât nici nu
îndrăznesc să se uite înapoi.

În mod consecvent, că pentru „cel care distruge”,

ordinul este: „Jefuiţi argintul! Jefuiţi aurul! Acolo sunt
comori nesfârşite, tot felul de bogăţii de lucruri scumpe!”
Naum 2,9.

Apoi după darea acestei porunci de a jefui Asiria,

Domnul se întoarce la „cetatea însângerată” şi rosteşte asupra
ei ruina sa finală:

Naum 2,10-13: „Este jefuită, pustiită, şi stoarsă de tot!

Inima îi e mâhnită, îi tremură genunchii, toate coapsele
suferă, şi toate feţele au îngălbenit. Unde este acum culcuşul
acela de lei [palatele împăraţilor], păşunea aceea pentru puii
de lei [dominaţia prinţilor lor], pe unde umbla leul
[Împăratul], leoaica şi puii de lei (KJV) [fiul împăratului],
fără să-i tulbure nimeni? Leul sfâşia cât îi trebuia
 (13)
pentru puii săi, sugruma pentru leoaicele sale; [împărătese]
îşi umplea vizuinile de pradă, şi culcuşurile cu ce răpise.
„Iată că am necaz pe tine, zice Domnul oştirilor; în fum îţi
voi preface carele de război, sabia va mistui pe puii tăi de lei,
îţi voi nimici prada din ţară; şi nu se va mai auzi glasul
solilor tăi.”

Capitolul Trei

Naum 3,1-19. „Vai de cetatea vărsătoare de sânge, plină

de minciună, plină de silnicie, şi care nu încetează să se
dedea la răpire!… Auziţi pocnetul biciului, uruitul roţilor,
tropăitul cailor, şi durduitul carelor! Se aruncă năvalnici
călăreţii, scânteiază sabia, fulgeră suliţa… O mulţime de
răniţi!… Grămezi de trupuri moarte!… Morţi fără număr!
… Cei vii se împiedică de cei morţi!… Din pricina multelor
curvii ale curvei, plină de farmec, fermecătoare iscusită,
care vindea neamurile prin curviile ei şi popoarele prin
vrăjitoriile ei.

Iată, am necaz pe tine, zice Domnul oştirilor îţi voi

ridica poalele peste cap, ca să-ţi vadă neamurile goliciunea,
şi împărăţiile, ruşinea. Voi azvârli cu murdării peste tine, te
voi înjosi, şi te voi face de ocară. Toţi cei ce te vor vedea vor
fugi de tine, şi vor zice: „Ninive este nimicită! Cine o va
plânge? Unde să-ţi caut mângâietori?” Eşti tu mai bună
decât No-Amon, cetatea care şedea între râuri, înconjurată
de ape, având ca zid de apărare marea, ca ziduri marea?
Etiopia şi Egiptenii fără număr erau tăria ei,
 (14)
Put şi Libienii erau ajutoarele ei. Şi totuşi a trebuit să plece
şi ea în surghiun, s-a dus în robie; şi pruncii ei au fost
zdrobiţi în toate colţurile uliţelor; au aruncat sorţul asupra
fruntaşilor ei, şi toţi mai marii ei au fost aruncaţi în lanţuri.
Şi tu [Asiria] te vei îmbăta, te vei ascunde; şi tu vei căuta un
loc de adăpost împotriva vrăjmaşului!” Toate cetăţuile tale
sunt nişte smochini cu cele dintâi roade; când îi scuturi,
smochinele cad în gura cui vrea să le mănânce. Iată,
poporul tău este ca femeile în mijlocul tău; porţile ţării tale
se deschid înaintea vrăjmaşilor tăi; focul îţi mistuie
zăvoarele!” Scoate-ţi apă pentru împresurare! Drege-ţi
întăriturile! Calcă pământul, frământă lutul, şi găteşte
cuptorul de cărămidă [fabricarea maşinăriilor de război]
Acolo te va mânca focul, te va nimici sabia cu desăvârşire, te
va mistui ca nişte lăcuste, căci te-ai înmulţit ca forfăcarul,
te-ai îngrămădit ca lăcustele! Negustorii tăi sunt mai mulţi
decât stelele cerului, s-au îngrămădit ca puii de lăcustă care
îşi întind aripile şi zboară. Voievozii tăi sunt ca lăcustele [cei
care sunt sub comanda lui], mai marii tăi ca o ceată de
lăcuste, care tăbărăsc în dumbrăvi pe răcoarea zilei: când
răsare soarele, zboară, şi nu se mai cunoaşte locul unde
erau [ei sunt amatori de comoditate şi plăceri]. În timp ce
păstorii tăi dorm, împărate al Asiriei, şi vitejii tăi se
odihnesc, poporul tău este risipit pe munţi, şi nimeni nu-l
mai strânge. Rana ta nu se alină prin nimic, rana ta este
fără leac! Toţi cei ce vor auzi de tine vor bate din palme,
căci cine este acela, pe care să nu-l fi atins răutatea ta?”

Totuşi, „Deodată zic despre un neam,

 (15)
despre o împărăţie, că-l voi smulge, că-l voi surpa, şi că-l
voi nimici. Dar dacă neamul acesta, despre care am vorbit
astfel, se întoarce de la răutatea lui, atunci şi Mie Îmi pare
rău de răul pe care Îmi pusesem în gând să i-l fac.”
Ieremia 18, 7-8.

Văzând că Domnul este pe punctul de a umili pe „Asiria”

pentru binele ei propriu; totuşi, El s-ar abţine de a o umili dacă
se pocăieşte ca şi Ninive în faţa avertizării lui Iona, evident,
acest pronostic este publicat, pentru a beneficia nu numai
biserica ci şi „Asiria”, la fel şi aliaţii ei, şi chiar vrăjmaşii săi.

Totuşi dacă aceşti războinici şi-ar da seama în mod

voluntar că destinul nu se găseşte în mâinile lor, ci în mâinile
Dumnezeului Infinit şi Atotputernic, atunci El i-ar face să
înţeleagă în mod involuntar acest fapt, şi ar ierta numai pe
cetăţenii temători de Dumnezeu, aşa după cum declară:

„În aceeaşi vreme, va fi un drum care va duce din Egipt

în Asiria: Asirienii se vor duce în Egipt şi Egiptenii în
Asiria, şi Egiptenii împreună cu Asirienii vor sluji
Domnului. Tot în vremea aceea, Israel va fi al treilea, unit
cu Egiptul şi cu Asiria, ca o binecuvântare în mijlocul
pământului. Domnul oştirilor îi va binecuvânta şi va zice:
„Binecuvântat să fie Egiptul, poporul Meu, şi Asiria,
lucrarea mâinilor Mele, şi Israel, moştenirea Mea!”

Isaia 19,23-25.
 (16)
Astfel, în mila Sa infinită Domnul va ridica „povara
Ninivei” azi, la fel cum a făcut-o în vechime. În adevăr, este
pentru „o binecuvântare în mijlocul pământului”, ba mai
mult pentru toate naţiunile, pentru-ca să realizeze, de aceia,

Eliberarea Bisericii de Jugul „Asiriei”

Naum 1,12-13. „Aşa vorbeşte Domnul: „Oricât de mulţi

şi puternici vor fi, toţi vor fi seceraţi şi vor pieri. Chiar dacă
te-am întristat, Ierusalime, nu te voi mai întrista… Ci îi voi
sfărâma jugul acum de pe tine, şi-ţi voi rupe legăturile…”

Această persoană („tu”) pe care Domnul a pedepsit-o

deja, evident nu poate fi împăratul Asiriei sau naţiunea
menţionată mai sus, pentru-că Domnul a eliberat-o pe aceasta,
în timp ce El umileşte pe asirieni, prin mâna Lui, „cel care
distruge”. Cu exactitate cine să fie, această a treia persoană
(„Dumneavoastră”) prezentată aici, este stabilit imediat de
către Isaia în profeţia sa corelativă cu privire la însăşi Asiria:

„În ziua aceea”, declară profetul „se va lua [Asiria]

povara lui de pe [Iuda] umărul tău, şi jugul lui de pe gâtul
tău, ba încă jugul va crăpa de grăsime.”

Isaia 10,27.
 (17)
Vedem acum că în lumina revelatoare al acestui pasaj, că
acel („tu”) care în ambele cazuri este eliberat în timpul căderii
Asiriei, arată a fi biserica (Iuda), eliberată de puterea
neamurilor (Asiria). De aceia, în concluzie, Isaia clarifică
profeţia lui Naum ca referindu-se la eliberarea bisericii de
jugul Asiriei din timpul sfârşitului. Faptul că, chiar dacă
biserica, după cum spune Naum, este uşurată nu numai de
amărăciune şi eliberată de robie, ci la fel, faptul de a fi
condamnată la moarte, (Naum 1,4), creează un paradox!
Inspiraţia, totuşi, încă odată prin Isaia clarifică imediat.
Vorbind despre biserică, declară:

„Veţi lăsa numele vostru ca blestem aleşilor Mei; şi

anume: „Domnul, Dumnezeu vă va omorî”, şi va da robilor
Săi un alt nume.”
Isaia 65,15.

În mod clar, de aceia, când va veni timpul, în care Asiria

să cadă, Domnul va executa o dublă lucrare între aşa numitul
popor al Său, unii vor fi eliberaţi, pentru credincioşia lor, iar
alţii vor muri, din cauza răutăţii lor. Atunci cei mântuiţi vor fi
chemaţi cu alt nume.

Timpul acestei „lucrări” este numit „secerişul” Matei

13,30. De aceea, până la separare, neghina (cei care vor muri)
şi grâul (cei care sunt salvaţi) împreună compun
 (18)
membrii Laodiceei (ultima biserică din cele şapte –
Apocalipsa 3,14-18), biserica chiar înainte ca „neghina” să fie
separată pentru totdeauna de „grâu” (Matei 13,30). Atunci în
mod clar, laodiceenii pocăiţi, sunt despărţiţi de cei ne-pocăiţi
în timpul căderii Asiriei, şi apoi sunt eliberaţi de jugul său.

Naum 1,14. „Iată ce a poruncit însă Domnul împotriva

ta, Asur: „Nu vei mai avea urmaşi care să-ţi poarte numele;
voi ridica din casa dumnezeului tău chipurile cioplite sau
turnate; îţi voi pregăti mormântul, căci te-ai aflat prea
uşor”.

Astfel, în acest timp, va pieri pentru totdeauna idolatrul şi

idolii săi.

O dovadă detaliată a acestei curăţiri a bisericii este

prezentată în profeţia din Ezechiel. Acolo Domnul îi
porunceşte, celui care notează istoria vieţii, îngerului cu
călimara la brâu; să treacă prin mijlocul cetăţii şi să facă un
semn (sigiliu) numai la cei care gem şi strigă pentru urâciunile
făcute în ea, apoi ceilalţi cinci merg după el, şi omoară pe
oricine nu are semnul (Ezechiel 9; Mărturii pentru Predicatori,
pagina 445 engleză; Comoara Mărturiilor, vol.1, pagina 335
span.; Mărturii pentru Biserică vol.3 pagina 266, şi vol.5
pagina 211 engleză.)

Cetatea este figurativă a lui Iuda şi Israel, biserica, în

care, trebuie să fie găsiţi cei 144.000 de slujitori a lui
Dumnezeu (Mărturii pentru Predicatori pagina 445 engleză),
cei care vor fi chemaţi cu alt nume după ce slujitorii nedemni
mor. Şi după cum cei 144.000 sunt cel
 (19)
dintâi rod (Apocalipsa 14,4) al secerişului, ei sunt cei
„scăpaţi” din Isaia 66,19 şi Ezechiel 9. Această separare a
neghinei şi a grâului are ca obiectiv a semnala începutul
terminării secerişului pământului – sfârşitul lumii. Atunci, va
fi sosit timpul pentru-ca să dispară numele denominaţiunii.
Deci, toţi idolii săi vor fi tăiaţi, şi un nume nou (Isaia 62,12)
care va fi dat celor care vor scăpa. Atunci cei scăpaţi vor
proclama slava lui Dumnezeu şi faima Sa neamurilor, şi vor
duce pe toţi fraţii lor din toate neamurile (toţi cei care vor fi
mântuiţi) „la casa Domnului”. Isaia 66,16.19-20. Pentru ca o
asemenea judecată să fie evidentă, biserica întreagă ar trebui
să se pocăiască de gândirea sa eronată, să înceapă să se simtă
incomodă de starea ei de căldicel, să se întoarcă rece sau în
clocot (nesatisfăcută), şi golită de eu şi plină de Duh
(Apocalipsa 3,14-18).

Naum 1,15. „Iată pe munţi picioarele solului care

vesteşte pacea! Prăznuieşte-ţi sărbătorile, Iudo, împlineşte-ţi
juruinţele! Căci cel rău nu va mai trece prin mijlocul tău,
este nimicit cu desăvârşire…”.

Termenul „Iuda” este legat de biserica creştină; nu

numai din cauza semnificaţiei antitipice; ci la fel, din cauza
factorului ereditar. Aceasta o vedem, când recapitulăm istoria
lui Iuda:
 (20)
Cele zece seminţii (Împărăţia lui Israel) au fost
împrăştiate prin vechea Asirie, prin toate cetăţile Mediei, şi
asimilată de către neamurile din aceea epocă, totuşi nu s-a
întâmplat până ani mai târziu ca cele două seminţii (Împărăţia
lui Iuda) să fie duse în Babilonia, rămânând acolo până când
s-au terminat cei şaptezeci de ani din profeţia lui Ieremia,
pentru ca după aceia să se întoarcă în ţara lor de origine.
Astfel, numai descendenţii Împărăţiei lui Iuda, cei care, au
ajuns să fie atât de necredincioşi, încât au respins şi au
crucificat pe Domnul. Dar credincioşii dintre ei, l-au acceptat,
şi au ajuns să fie creştinii, membrii fondatori ai bisericii din
Noul Testament. Însăşi biserica, de aceia, este fiica Împărăţiei
lui Iuda. Astfel dar, a ajuns să fie numită în mod
corespunzător, Iuda.

În timp ce prin virtutea părintească, credincioşie şi

puritate (absenţa neghinei), Ea este numită „Iuda”, din cauza
stării ei finale de căldicel şi rezultatul infiltrării „neghinei”
între membrii ei, de nevoie, este de formă adiţională, numită
„Laodicea”.

Aplicând „alifia spirituală” (Apocalipsa 3,18), „vor

vedea pe munţi picioarele Celui ce aduce veşti bune care
vesteşte pacea”! Şi contemplând, vor accepta solia Sa şi vor
cunoaşte adevărul, şi adevărul îi va
 (21)
face slobozi, şi îi va salva de a fi vărsaţi din gura Sa
(Apocalipsa 3,16).

De aceia, numai, în timp ce se trezesc şi dau ascultare

vocii Martorului Credincios, şi îşi întorc picioarele lor spre
poarta Împărăţiei, pot avea ei speranţă, pentru a participa la
posibilitatea Divină: „Prăznuieşte-ţi sărbătorile, Iudo,
împlineşte-ţi juruinţele! Căci cel rău nu va mai trece prin
mijlocul tău, este nimicit cu desăvârşire…”.

Aici, în declaraţia profetică nu există numai o făgăduinţă,

pentru a curăţa biserica, când Asiria modernă va fi zdrobită, ci
la fel, o declaraţie sugestivă, a ceea ce constituie „hrană la
vreme potrivită”, pentru oamenii de azi; şi cu privire la ce
mişcare, se vor alinia, dacă doresc să-şi asigure mântuirea. Lor
le este poruncit să-şi ţintuiască privirea, în Acela care aduce
„veşti bune” (solie din partea Domnului), care vesteşte
„pacea” (Pacea Împărăţiei lui Hristos), şi cel care declară, că
în timp ce puterile pământului sunt angajate într-un război
gigant, cel rău din biserică va fi tăiat, niciodată nu va mai trece
prin mijlocul ei. În mod specific, profetul îndeamnă pe toţi în
mod penitent, a se întoarce la casa lui Iuda (ultima Împărăţie a
lui Iuda) – Mica 4; Ezechiel 37,16-22), biserica, în a cărei
curăţire, vor fi sigilaţi 12.000 din fiecare dintre cele
douăsprezece seminţii, ca cel dintâi rod. Şi El grăbeşte pe
supuşii Împărăţiei, în îndeplinirea datoriilor lor religioase şi în
a-şi împlini
 (22)
juruinţele făcute Domnului. Cu alte cuvinte, El îi îndeamnă să
dea ascultare, soliei de la ceasul – solia care anunţă iminenta
curăţire a bisericii, după care, precum spune făgăduinţa, „cel
rău” niciodată nu va mai trece prin mijlocul tău, va fi
nimicit cu desăvârşire.” (Vezi la fel, Matei 13,30; 47-50; Isaia
66, 16.19-20).

„Iată vin zile, zice Domnul, când voi ridica lui David o
Odraslă, neprihănită. El va împărăţi, va lucra cu
înţelepciune, şi va face dreptate şi judecată în ţară. În
vremea Lui, Iuda va fi mântuit, şi Israel va avea linişte în
locuinţa lui; şi iată Numele pe care i-l vor da: „DOMNUL,
NEPRIHĂNIREA NOASTRĂ!” „De aceea iată, vin zile,
zice Domnul, când nu se va mai zice: „Viu este Domnul,
care a scos din ţara Egiptului pe copiii lui Israel!” Ci se va
zice: „Viu este Domnul, care a scos şi a adus înapoi sămânţa
casei lui Israel din ţara de la miazănoapte şi din toate ţările
în care îi risipisem! „Şi vor locui în ţara lor.”
Ieremia 23,5-8.

Singura formă pentru „îngerul” Laodiceei (asupra căruia

cade condamnarea de a fi „ticălos, nenorocit, sărac, orb şi
gol”, şi totuşi mulţumit) de a intra în această Împărăţie
glorioasă, este ca el să cedeze în mod voluntar frâiele
controlului bisericii, în timp ce El însuşi vede, pe Domnul
 (23)
ducându-i, în propriile Sale mâini (Mărturii pentru Predicatori
pagina 300). Ridică-te îndată, ah, înger al Laodiceei, la
strigătul cutremurător al cerului:

„Trezeşte-te, trezeşte-te! îmbracă-te în podoaba ta,

Sioane! Pune-ţi hainele de sărbătoare, Ierusalime, cetate
sfântă! Căci nu va mai intra în tine nici un om netăiat
împrejur sau necurat. Scutură-ţi ţărâna de pe tine, scoală-te,
şi şezi în capul oaselor, Ierusalime! Dezleagă-ţi legăturile de
la gât, fiică, roabă a Sionului! „Iată, glasul străjerilor tăi
răsună; ei înalţă glasul, şi strigă toţi de veselie; căci văd cu
ochii lor cum Se întoarce Domnul în Sion.”
Isaia 52,1-2.8.

Dacă actualul război mondial, este cel prezis de către

Naum, şi dacă sigilarea sau însemnarea „slujitorilor lui
Dumnezeu” trebuie să fie complet fără ca îngerii să trebuiască
să ţină vânturile din nou (Apocalipsa 7,1; Scrieri Timpurii,
pagina 38), atunci, timpul pentru a restaura slava lui Iacob şi a
lui Israel este foarte aproape. În sfârşit, a sosit ceasul de
eliberare a Sionului, din robia neamurilor, şi pentru fiii săi de a
se întoarce în ţara părinţilor lor (Ezechiel 36, 23-28), via
Domnului oştirilor. Pentru a fi pregătită şi dispusă, aşteptând
ordinul Domnului, pentru a începe să meargă înainte.

Acesta este ceasul în care Asiria cade, fiind motivul

 (24)
Naum 2,2. „Căci Domnul aşează iarăşi slava lui Iacov
şi o face iarăşi ca slava de odinioară a lui Israel, pentru că i-
au jefuit jefuitorii şi le-au stricat butucii de vie…”

Fiindcă a pedepsit deja pe poporul Său (prin jefuitori),

Domnul nu îi va mai pedepsi ci acum, îi va elibera.

Împărţind cu naţiunile vina pentru distrugerea butucilor

de vie (Împărăţia Sa), această Asirie modernă, trebuie să
împartă acum retribuţia Divină; în timp ce, Dumnezeu îşi duce
pe poporul Său din nou în propria lor ţară. În mod deductibil,
cu căderea „Asirienilor (neamurile în posesia ţării făgăduite,
„vremea neamurilor” este împlinită (Luca 21,24).

Anticipând acest timp de eliberare, îngerul i-a explicat lui

Daniel: „În vremea aceea se va scula marele voievod Mihail,
ocrotitorul copiilor poporului tău; căci aceasta va fi o vreme
de strâmtorare, cum n-a mai fost de când sunt neamurile şi
până la vremea aceasta. Dar în vremea aceea, poporul tău
va fi eliberat, şi anume oricine va fi găsit scris în carte.”
Daniel 12,1. KJV.

„În ziua aceea, se va suna cu trâmbiţa cea mare şi

atunci se vor întoarce cei surghiuniţi din ţara Asiriei şi
fugarii din ţara Egiptului. Ei se vor închina înaintea
Domnului, pe muntele cel sfânt, Ierusalim.”
Isaia 27,13.
 (25)
Glorioasă făgăduinţă! Este inima ta, angajată în aceasta,
frate, soră? Atunci fără întârziere, răspunde mandatului:
„Întoarceţi-vă la Acela de la care v-aţi abătut mult, copii ai
lui Israel”. „Căci în ziua aceea, fiecare îşi va lepăda idolii de
argint şi de aur, pe care vi i-aţi făcut cu mâinile voastre
nelegiuite. Şi Asirianul va cădea ucis de o sabie, dar nu a
unui om: îl va nimici o sabie, dar nu este a unui om; va fugi
de sabie, şi tinerii lui războinici vor fi robiţi. Stânca lui se va
topi de groază, şi căpeteniile lui vor tremura înaintea
steagului, -zice Domnul, -care Îşi are focul în Sion şi
cuptorul în Ierusalim”.
Isaia 31,6-9.

„Mulţi vor fi curăţiţi, albiţi şi lămuriţi; cei răi vor face

răul, şi nici unul din cei răi nu va înţelege, dar cei pricepuţi
vor înţelege.”
Daniel 12,10.

Naum face clar faptul că, în acest conflict Dumnezeu se

interpune împotriva Asiriei, şi ca rezultat pentru ea este
imposibil să reziste celui „care nimiceşte”. Fiind determinat
El însuşi pentru a o umili, de aceea , El întăreşte braţul
vrăjmaşului său. Prin urmare, Asiria cade, nu pentru că este
slabă şi mică, nici pentru că este
 (26)
mai mică la număr sau inferioară, ci pentru că planul lui
Dumnezeu determină căderea ei. Cu alte cuvinte, coaliţia, cea
care, poate avea cele mai mari resurse şi puteri umane şi din
punct de vedere omenesc poate părea sigură de victorie în
acest caz, cu certitudine pierde.

Astfel este tiparul ironic al istoriei. Întotdeauna când

Dumnezeu a vizitat cu judecată naţiunile sau popoarele
iluminate, care s-au umplut de neprihănire proprie şi
autosuficienţă; luminile lor s-au stins şi faptele lor au ajuns să
fie josnice şi ipocrite. Întotdeauna când El l-ea pedepsit prin
săbiile celor inculţi şi barbari mai păcătoşi. El o face din două
motive: Primul, pentru ca să poată vedea nebunia de a se
considera pe ei înşişi, de a fi oameni drepţi, când în realitate
sunt mai răi decât barbarii; şi al doilea, pentru că în timp ce
aceşti ipocriţi care sunt conduşi prin acest mijloc, pentru a se
pocăi, cuceritorii lor, prin însăşi acest mijloc, să fie conduşi, a-
şi da seama că victoria lor nu este pentru tăria lor. Astfel dar
ambii, cel victorios şi cel învins, să fie aduşi la locul, în care,
să se poată întoarce la Dumnezeu şi să-i dea slavă.

După înfrângerea Babilonului din vechime, Cir, un

barbar, a ştiut că victoria lui, şi chiar numele lui, a fost
înregistrat în sacra profeţie, cu ani înainte ca el să se nască
(Isaia 44,28; 45,1-4), după ce „Domnul” a trezit duhul lui
Cir, Împăratul Persiei, pentru ca el să facă o proclamare prin
toată Împărăţia…
 (27)
„Aşa vorbeşte Cir, împăratul Perşilor: „Domnul,
Dumnezeul cerurilor mi-a dat toate împărăţiile pământului,
şi mi-a poruncit să-I zidesc o casă la Ierusalim în Iuda. Cine
dintre voi este din poporul Lui? Dumnezeul lui să fie cu el,
şi să se suie la Ierusalim în Iuda şi să zidească acolo Casa
Domnului, Dumnezeului lui Israel! El este adevăratul
Dumnezeu, care locuieşte la Ierusalim. Oriunde locuiesc
rămăşiţe din poporul Domnului, oamenii din locul acela să
le dea argint, aur, avere, şi vite, pe lângă daruri de bunăvoie
pentru Casa lui Dumnezeu, care este la Ierusalim!
Împăratul Cir a dat înapoi uneltele Casei Domnului, pe care
le luase Nebucadneţar din Ierusalim şi le pusese în casa
dumnezeului său. Cir, împăratul Perşilor, le-a scos prin
Mitredat, vistiernicul, care le-a dat lui Şeşbaţar (Zorobabel),
voevodul lui Iuda. Iată-le numărul: treizeci de ligheane de
aur, o mie de ligheane de argint, douăzeci şi nouă de cuţite,
treizeci de potire de aur, patru sute zece potire de argint de
mâna a doua, şi o mie de alte unelte. Toate lucrurile de aur
şi de argint erau în număr de cinci mii patru sute. Şeşbaţar a
adus tot din Babilon la Ierusalim, împreună cu cei ce s-au
întors din robie.”

Ezra 1,1-4. 7-11.

 (28)
În acelaşi timp, aceia pe care Cir i-a eliberat din robia din
Haldea, ştiau că Dumnezeu a înfăptuit eliberarea lor. Prin
urmare, „Copiii lui Israel, preoţii şi Leviţii, şi ceilalţi fii ai
robiei, au făcut cu bucurie sfinţirea acestei Case a lui
Dumnezeu. Au adus, pentru sfinţirea acestei Case a lui
Dumnezeu, o sută de viţei, două sute de berbeci, patru sute
de miei, şi, ca jertfe ispăşitoare pentru tot Israelul,
doisprezece ţapi, după numărul seminţiilor lui Israel.

Au pus pe preoţi, după cetele lor, şi pe Leviţi, după

împărţirile lor, pentru slujba lui Dumnezeu la Ierusalim,
cum este scris în cartea lui Moise. Fiii robiei au prăznuit
Paştele în a paisprezecea zi a lunii întâi. Preoţii şi Leviţii se
curăţiseră cu toţii, aşa că toţi erau curaţi; au jertfit Paştele
pentru toţi fiii robiei, pentru fraţii lor preoţii, şi pentru ei
înşişi. Copiii lui Israel, întorşi din robie, au mâncat Paştele,
împreună cu toţi cei ce se depărtaseră de necurăţia
neamurilor ţării şi care s-au unit cu ei ca să caute pe
Domnul, Dumnezeul lui Israel. Au prăznuit cu bucurie şapte
zile sărbătoarea azimilor.”
Ezra 6,16-22.

Faptul că „Asiria” şi aliaţii săi sau unit ca spinii, am

putea învăţa azi această lecţie, că Dumnezeu permite să fie
 (29)
jefuiţi şi furaţi. Pentru ca atunci, să fie vindecaţi de boala lor;
Domnul, prin Isaia dă

ANTECEDENTUL DIFICILEI SALE

SITUAŢII ŞI CURA DIETETICĂ

ISAIA, CAPITOLUL 7, VERSETELE 1-16. „S-a

întâmplat, pe vremea lui Ahaz, fiul lui Iotam, fiul lui Ozia,
împăratul lui Iuda, că Reţin, împăratul Siriei, s-a suit cu
Pecah, fiul lui Remalia, împăratul lui Israel, împotriva
Ierusalimului, ca să-l bată; dar n-a putut să-l bată. Când au
venit şi au spus casei lui David: „Sirienii au tăbărât în
Efraim!” a tremurat inima lui Ahaz şi inima poporului său,
cum se clatină copacii din pădure când bate vântul…”

„Nu te teme că Siria gândeşte rău împotriva ta, şi că

Efraim şi fiul lui Remalia zic: „Să ne suim împotriva lui
Iuda, să batem cetatea, s-o spargem, şi să punem împărat în
ea pe fiul lui Tabeel”. Căci aşa vorbeşte Domnul,
Dumnezeu: „Aşa ceva nu se va întâmpla şi nu va avea loc.
Căci Damascul (nu cerul) va fi capitala Siriei, şi Reţin (nu
Domnul) va fi capitala Damascului. Şi peste şaizeci şi cinci
de ani, Efraim (împărăţia celor zece seminţii a Israelului) va
fi nimicit şi nu va mai fi un popor. Samaria (nu cerul) va fi
capitala lui Efraim, şi fiul lui Remalia (nu Domnul) va fi
capul Samariei. Dacă nu credeţi, nu veţi sta în picioare”.

„Domnul a vorbit din nou lui Ahaz, şi i-a zis: „Cere un

semn de la Domnul, Dumnezeul tău; cere-l, fie în locurile de
jos, fie în locurile de sus”. Ahaz a răspuns. „Nu vreau să cer
nimic, ca să nu ispitesc pe Domnul”.
 (30)
„Isaia a zis atunci: „Ascultaţi totuşi, casa lui David!
Nu vă ajunge oare să obosiţi răbdarea oamenilor, de mai
obosiţi şi pe a Dumnezeului meu?” De aceea Domnul însuşi
vă va da un semn: Iată, fecioara va rămânea însărcinată, va
naşte un fiu, şi-i va pune numele Emanuel (Dumnezeu este
cu noi). El va mânca smântână şi miere, până va şti să
lepede răul şi să aleagă binele. Dar înainte ca să ştie copilul
să lepede răul, şi să aleagă binele (Siria şi Israel), ţara de ai
cărei doi împăraţi (Reţin şi Pecah) te temi tu, va fi pustiită”.

ISAIA, CAPITOLUL 8, VERSETELE 1-8. „Domnul

mi-a zis: „Ia o tablă mare, şi scrie pe ea, aşa ca să se
înţeleagă cu privire la: Maher-Şalal-Haş-Baz „Grăbeşte-te
de prădează, aruncă-te asupra prăzii”. Am luat cu mine
nişte martori vrednici de credinţă: pe preotul Urie, şi pe
Zaharia, fiul lui Berechia. M-am apropiat de proorociţă. Ea
a zămislit, şi a născut un fiu. Apoi Domnul mi-a zis: „Pune-i
numele Maher-Şalal-Haş-Baz”. (Grăbeşte de prădează,
aruncă-te asupra prăzii.)” Căci înainte ca să ştie copilul să
spună: „Tată!” şi „mamă!” se vor lua dinaintea împăratului
Asiriei bogăţiile Damascului şi prada Samariei”.

Domnul mi-a vorbit iarăşi, şi mi-a zis: „Pentru că

poporul acesta (Israel) a dispreţuit apele din Siloe (oştirea
protectoare din ceruri) care curg lin, şi s-a bucurat de Reţin
şi de fiul lui Remalia, (gloria guvernului său naţional) iată,
Domnul va trimite împotriva lor apele puternice şi mari ale
Râului (Eufrat), adică pe împăratul Asiriei cu toată puterea
lui; pretutindeni el va ieşi din albia lui, şi se va vărsa peste
malurile lui; va pătrunde în Iuda, va da peste maluri, va
năvăli, şi va ajunge până la gât. Iar aripele întinse ale oastei
lui vor umplea întinderea ţării tale, Emanuele!”
 (31)
Adică, chiar dacă Iuda din vechime; nu avea de
suferit înfrângerea prin mâinile confederaţiei lui Israel şi Siria,
totuşi, a fost supusă la fel, să plătească tribut Asiriei din
vechime. Şi, după cum vedem spiritul acestei confederaţii nu
s-a terminat cu vechiul Israel şi Siria. Punctele importante ale
acestei confederaţii, unele dintre care, nu s-au împlinit încă, se
vor întâmpla în felul următor:

1. Dărâmarea vechiului Israel şi Siriei, prin vechea

Asirie, ca o judecată Divină în mod special peste
Israel pentru că s-a confederat împotriva propriilor săi
fraţi, Împărăţia lui Iuda. (Isaia 7, 2-9),

2. Naşterea unui copil de parte bărbătească (Emanuel)

dintr-o fecioară, deci, „un semn” „pentru casa lui
David”. (Isaia 7, 13.14).

3. Naşterea unui copil (Maher-Şalal-Haş-Baz),

profetului însuşi „pentru a fi nişte semne şi minuni”
în Israel (Isaia 8,18).

4. Dărâmarea lui Israel care va avea loc înainte ca

Emanuel să înveţe să deosebească binele de rău şi
înainte ca Maher-Şalal-Haş-Baz să poată spune
„tatăl meu şi mama mea” (Isaia 7,16; 8,4).

În amplificarea acestui grup de evenimente, diferite fapte

ies în evidenţă negreşit în auto-interpretarea lor: (1)
„Emanuel” prin virtutea naşterii Sale virginală şi numele Său
„Dumnezeu cu noi”
 (32)
(Matei 1,23), numai Hristos poate fi cu noi. (2) El s-a născut
printr-un semn, pentru-ca alianţa necurată între Israel şi Siria
să se termine. (3). Pământurile lui Israel şi Siria, pe care, Iuda
le detesta, trebuiau să fie abandonate de către împăraţii lor –
cucerite de împăratul Asiriei – înainte ca Emanuel să fie în
stare să respingă răul şi să aleagă binele, şi înainte ca Maher-
Şalal-Haş-Baz să fie în stare să spună, „tatăl meu şi mama
mea”.

Totuşi, simplul fapt istoric, că aceste două împărăţii au

fost dărâmate cu secole înainte ca Emanuel să se nască,
produce un dezacord de timp, care, poate fi reconciliat, numai
prin concluzia faptului că toate patru naţiuni (Iuda, Israel, Siria
şi Asiria) implicate în această acţiune istorică, au fost tipice
ale altor patru, care aveau să se ridice într-un timp posterior
naşterii lui Emanuel; adică, după naşterea Sa, Israel şi Siria
trebuiau să fie cucerite de Asiria.

Atunci, în mod necesar, trebuie să se găsească în

dispensaţiunea creştină o putere creştină apostaziată (Israel)
confederată cu una păgână (Siria), cu scopul de a asimila sau
anihila creştinii ortodocşi (Iuda). Şi singura confederaţie în era
creştină a fost unirea necurată a bisericii cu statul, cea care, a
guvernat, în timpul Evului Mediu, care, a căutat distrugerea
celui „năsut din nou”, care a refuzat să se depărteze de
credinţa
 (33)
apostolică si să se supună confederaţiei creştino-păgâne (Israel
– Siria). Daniel prezicând, lucrarea acestei puteri necurate,
îngerul a declarat: „El va rosti vorbe de hulă împotriva Celui
Prea Înalt, va asupri pe sfinţii Celui Prea Înalt, şi se va
încumeta să schimbe vremile şi legea; şi sfinţii vor fi daţi în
mâinile lui timp de o vreme, două vremi, şi o jumătate de
vreme.” Daniel 7,25. Ca o consecinţă naturală, de aceea, tipul
străvechii Asirii, îşi găseşte „dublura”ei, în puterea care în
Evul Mediu a rupt această unitate dintre biserică şi stat. Şi
după cum această unitate a fost dizolvată prin naţiunile
protestante prezente, ne conduce la concluzia inevitabilă, că
Asiria modernă se extinde din timpul acela până în zilele
noastre, certificând astfel, faptul că profeţia lui Isaia este
corelativă cu ceea a lui Naum.

Dar, fiindcă vechea Asirie a detronat confederaţia Sirio-

Israelită cu secole înainte ca Emanuel să se nască, şi fiindcă,
Asiria modernă a răsturnat alianţa dintre biserică şi stat din
Evul Mediu, secole după ce El s-a născut, logica cere, că aşa
după cum Siria, Iuda, Israel şi Asiria sunt tipuri, la fel trebuie
să fie şi Emanuel. De aceea, profeţia naşterii virgine, nu se
referă numai la naşterea lui Hristos, ci chiar mai semnificativ,
la a urmaşilor Săi – naşterea şi dezvoltarea Creştinătăţii. În
mod corespunzător Maher-Şalal-Haş-Baz trebuie să fie
simbolul unui alt grup în era creştină.

(34)
 Şi după cum se ştie să spună numai „tatăl meu şi mama
mea”, în timp ce Emanuel (Hristos în persoana poporului Său)
ştie să lepede răul şi să aleagă binele. Maher-Şalal-Haş-Baz
nu poate în mod evident să simbolizeze pe nimeni care ar fi
trăit înainte de Emanuel.

Ba mai mult, faptul că amândoi s-au născut în Iuda

(biserica), unul din Duh, şi unul din carne, dovada este
decisivă a faptului că ei există; după cum descrie profetul,
pentru „minuni” şi „semne” a două clase de membrii ai
bisericii trăind în acelaşi timp.

Având pre-existenţa cu tatăl Său (Evrei 1,1-2; Ioan 1,1-

2), şi apoi născându-se din nou în Betleem, în mod evident
Emanuel reprezintă pe cel „născut din nou”, creştinii (Ioan
3,3); în timp ce Maher-Şalal-Haş-Baz, neavând niciodată pre-
existenţă, Maher-Şalal-Haş-Baz poate reprezenta numai pe
aceia ne-„născuţi din nou”- pe aceea parte a membrilor
bisericii, care nu poate fi reprezentată prin Emanuel. O
paralelă este găsită, în alegoria lui Israel şi Isaac, tipificând pe
cel „născut din carne” şi pe cel „născut din Duh” – pe
Iudeul necreştin şi pe Iudeul creştin. (Vezi Galateni 4, 22-31).

În abordarea clară a acestor fapte, ajunge să lumineze

adevărul, a faptului că, creştinii „născuţi din nou”, care au
trăit atunci când Roma eclesiastică a căzut şi care sunt
reprezentaţi prin Emanuel, au fost în mod spiritual foarte

(35)
„tineri” nu au fost suficient de avansaţi în timp, şi
corespunzând cu cunoştinţa biblică şi dezvoltarea spirituală,
pentru a discerne răul de bine. Prin urmare, ei au trebuit să
ajungă la această cunoştinţă în timpul perioadei Asiriei
(Protestante), deci, confederaţia Israelului cu Siria, să ne
amintim, trebuia să fie sfărâmată de către Asiria, după ce
Emanuel s-a născut, şi înainte ca El să poată „lepăda răul şi
să aleagă binele”; şi nu numai după ce Maher-Şalal-Haş-Baz
s-a născut, dar înainte ca El să poată spune „tatăl meu şi
mama mea”. Şi faptul că biserica este încă imperfectă, arată
căci chiar creştinii „născuţi din nou”, sunt până în acest timp,
foarte neputincioşi, pentru a alege între bine şi rău, şi aceia
care abia sunt născuţi din carne, sunt atât de subdezvoltaţi,
precum şi neputincioşi, de a reclama pe drept măcar, faptul de
a cunoaşte pe Tatăl lor (Dumnezeu) şi pe mama lor (Biserica).

Lecţia vizibilă, este că în momentul în care cineva este

convertit (născut din nou) la Hristos, este încă un bebeluş, în
viaţa creştină, el are nevoie de aici înainte, să fie hrănit cu
„lapte duhovnicesc şi curat”, pentru-ca să „crească prin el”.
1 Petru 2,2.

Prin mijlocul Apostolului Pavel, inspiraţia interpretează

că acest lapte este „cele dintâi adevăruri ale cuvintelor lui
Dumnezeu”. Evrei 5,12. Chiar dacă prin Isaia, aceasta
întreabă: „Pe cine vrea el să înveţe înţelepciunea? Cui vrea

(36)
 să dea învăţături?” Apoi răspunzând la propria Sa întrebare,
declară: „Unor copii înţărcaţi de curând, luaţi de la ţâţă?”
Isaia 28,9.

Dar lecţia principală din Isaia, capitolul 7 şi 8, arată că

biserica care s-a născut în mod colectiv, în primul secol d.C.,
astăzi trece de la starea sa de copilărie, să fie alimentată cu
„hrană tare”, pentru-ca în felul acesta, să dobândească
puterea de a alege binele şi de a lepăda răul. „Şi” pentru
„oricine nu se hrăneşte decât cu lapte”, inspiraţia declară că
„nu este obişnuit cu cuvântul despre neprihănire, căci este
un prunc. Dar hrana tare este pentru oamenii mari, pentru
aceia a căror judecată s-a deprins, prin întrebuinţare, să
deosebească binele şi răul. Evrei 5,13-14. Evident, în timp ce
vremea se scurge, aşa şi adevărul şi creştinul avansează în
mod proporţional cu el.

Alimentându-se, doar cu „lapte”, - în revelaţiile simple,

elementare ale Cuvântului – în timpul anilor lungi de copilărie
şi pruncie ale ei, biserica a ajuns în final, la etapa, unde ea la
fel trebuie să mănânce „hrană tare” – avansatele, revelaţii ale
Cuvântului, din ultimele zile.

Aceasta ajunge să fie cel mai evident, în timp ce

analizăm, că atunci când „Asiria”, în timpul Evului Mediu a
dat lovitura de moarte uniunii biserică – stat din acel timp, nici
Maher-Şalal-Haş-Baz creştinul născut din carne, nici
Emanuel, creştinul născut din Duh

(37)
nu erau suficient de maturi, după cum am văzut, pentru a „a
lepăda răul şi alege binele”. Acum, trebuie să intre în
maturitate totală, deci nu numai că au trecut mulţi ani, de când
Asirianul i-a dat lovitura, uniunii biserică – stat, ci că la fel a
sosit timpul, în care însăşi Asiria să cadă. Ba mai mult,
„hrana tare”, la fel, este deja aici. Indiscutabil, timpul a sosit,
pentru ca toţi membrii bisericii, să-şi dea seama că acum trec
de la pruncie creştină la maturitate creştină, şi de aceea, nu ar
trebui să mai insiste, în a ajunge la statura de creştin matur,
alimentându-se în mod continuu cu alimente pentru bebeluşi.
Prin urmare, fiecare, chiar şi membrii mai tineri (cei născuţi în
trup), pot acum să fie pregătiţi pentru a recunoaşte părinţii
spirituali; astfel, pentru a spune în mod inteligent, „tatăl meu
şi mama mea”; deci, a cunoaşte pe Dumnezeul lor în mod
corect, prin Fiul, şi a cunoaşte biserica lor în mod corect prin
adevărul oportun, este ceea ce dă viaţa veşnică. Şi în timp ce,
fiecare asimilează „hrana tare”, se va face prin ea înţelept şi
tare, pentru a „lepăda răul şi a alege binele”.

În mod necesar, de aceea, „lucrarea specială” pentru

biserică, prezisă, în Tragedia Veacurilor pag. 425, îndeamnă
ca fiecare membru onest să fie adus la maturitate creştină.

În mod corespunzător, cele două alimente, pe care

Emanuel avea să mănânce, pentru a „lepăda

(38)
răul şi a alege binele”, trebuie să fie simbolice: deci smântâna
şi mierea; nu posedă nici virtute sau eficacitate în ele însele,
pentru a transmite discernământ moral, pentru a vitaliza voinţa
şi a curăţa inima. Ba mai mult, El a mâncat orice aliment
îngăduit în general (Matei 11,19). Aceste două puncte, prin
urmare, mărturisesc, că „smântâna şi mierea”, sunt simboluri
ale Scripturii revelate – „hrană la vreme” – singurul aliment
care îi dă cuiva cunoştinţa şi voinţa de a face ce este corect în
loc de ceea ce este eronat. Astfel Hristos a spus: „Eu am de
mâncat o mâncare, pe care voi n-o cunoaşteţi”. Ioan 4,32. De
aceea, creştinul care cu adevărat doreşte să cunoască pe
Dumnezeu şi biserica Sa, pentru a se goli de rău şi a se umplea
de bine, trebuie să se hrănească acum cu Adevărul Prezent,
Adevărul Progresiv a Cuvântului viu revelat prin mijlocul
inspiraţiei. (Pentru interpretarea completă a profeţiei din Isaia
şapte, vezi tratatul nr. 6).

În timp ce el sapă mai adânc, în mina Adevărului află că

atunci când inspiraţia face din păşune un simbol al oamenilor,
face prin urmare, „ploaia”, simbolul hranei spirituale,
Adevărul oportun. Aşa dar când, termenul, păşune, grâu sau
mălai sunt folosite, pentru a desemna oamenii în ultimele zile,
atunci, alimentul spiritual necesar pentru a fi duşi la statura
creştină completă, este în mod potrivit numită „ploaia târzie”
(Zaharia 10,1). Şi pentru a arăta, că este pentru edificarea
umanităţii, Ioel îi dă

(39)
personificarea în termenul, „învăţător al neprihănirii” (Ioel
2,23).

În această lumină avansată, vedem că ploaia târzie (Ioel

2,23) şi cincizecimea târzie (Ioel 2,28), sunt două, în mod
distinctiv separate şi succesive dar în mod intim relaţionate,
manifestaţii ale Duhului Sfânt.

Primul dar este un adevăr special, „un domn al

neprihănirii”, elevând biserica din starea ei laodiceană şi
pregătind pe membrii săi, pentru lucrarea finală a evangheliei
în toată lumea. Văzându-i în mod activ, angajaţi în această
lucrare, Duhul Adevărului declară: „Toată teama pe care o
aveau faţă de rudele lor dispăruse şi numai adevărul era
înălţat înaintea lor…Am întrebat ce anume provocase
această mare schimbare. Un înger a răspuns: „Este ploaia
târzie, înviorarea de la faţa Domnului, marea strigare a
celui de-al treilea înger”. Scrieri Timpurii pagina 271.

Celălalt dar este o putere specială, transmiţând fiecărui

receptor virtutea dinamică a unui văzător, pregătindu-i pentru
a proclama Adevărul special în toată lumea. „I-am auzit pe
cei îmbrăcaţi în armură rostind răspicat adevărul cu mare
putere,” continuă Spiritul Profetic. „Acesta avea efect.
Mulţi fuseseră legaţi; unele soţii de soţii lor şi unii copii de
părinţii lor. Cei sinceri, care au fost opriţi să asculte
adevărul, s-au prins acum cu nerăbdare de el.” Scrieri
Timpurii, pagina 271.

(40)
 Adevărul special, sau cunoaşterea Scripturilor, este
obţinută, ca rezultat al rugăciunii, „înfometând şi însetând”,
pentru rugăciune la timpul potrivit. După aceea, „ploaia
târzie” sau înviorarea de la faţa Domnului, pentru a da
putere marii strigări a celui de-al treilea înger. Scrieri
Timpurii, pagina 86. Astfel în timp ce darul ploii târzii –
mesajul adiţional – dă putere şi tărie mesajului anterior, darul
ultimei cincizecimi – adiţionalul puterii Duhului – prin urmare
dă tărie şi putere, mesagerilor ultimelor zile. Această putere
miraculoasă, în consecinţă, vine nu din cauză că ne-am rugat
pentru ea, ci pentru-că mesagerii, prin mijlocul ploii târzii, au
îndeplinit condiţiile pentru a o primi.

Ca fiinţe umane rău informate cum suntem, dorim să

obţinem puterea specială, în loc de cunoştinţa specială, care
este unica ce ne poate capacita pentru a putea folosi puterea în
mod corect. Astfel, găsim oameni rugându-se când nu este
sosit timpul, în mod ignorant sau cu îngâmfare, pentru ceea ce
nu l-i se cere să se roage, şi care nu se roagă pentru ceea ce ar
trebui în timpul lor, nici pentru ceea ce au fost avertizaţi că ar
trebui să se roage!

„Lumina este semănată pentru cel drept” (Ps. 97,11).

Şi nici o biserică nu poate înainta în sfinţenie, dacă
membrii ei nu caută cu stăruinţă după adevăr ca după o
comoară ascunsă.”
Tragedia Veacurilor pag.522.

(41)
 Pentru-ca Dumnezeu să acorde puterea cincizecimii
unuia, înainte ca să ajungă la plinătatea creşterii spirituale, ar
fi atât de prejudicial precum dacă un consiliu de stat, ar da o
licenţă de medic la un student de medicină, înainte ca să-şi
obţină gradul de medic! Şi dacă Domnul ne-ar investi cu
puterea Sa miraculoasă, cu experienţa pe care am dori-o,
înainte ca El să ne doteze cu puterea miraculoasă a
Scripturilor, cea de care avem nevoie, nu ar face nici o favoare
mai mare decât ar face Statul dând licenţă de a conduce oricui
sau tuturor practicanţilor, fără ca să conteze calificările lor
pentru a conduce un autovehicul. Ambele fapte fiind
prejudiciale, ar putea, în mod natural, să rezulte moartea
persoanei respective şi a altora. Din această cauză, cei care
caută puterea miraculoasă a Duhului, în timp ce ei înşişi sunt
oameni fără cunoştinţa miraculoasă a Bibliei, vor obţine, ori
nimic, ori o înşelăciune fatală; în timp ce, cei care caută să se
cunoască pe ei înşişi şi Adevărul, sunt plini de cunoştinţă peste
aşteptările lor, şi fiindcă au învăţat ceea ce sunt cu adevărat, şi
ceea ce ar trebui să fie, ei la fel precum Isaia şi Pavel (Isaia
6,5; Romani 7,22-23), au ajuns să fie umili în aprecierea
proprie, dar puternici şi credincioşi slujitori în via Domnului.

Prin urmare, prin revelaţiile simple şi oportune, dar

profunde ilustraţii, nimeni nu ar trebui să greşească acum, în a
recunoaşte semnele timpului, şi

(42)
nimeni nu ar trebui acum să se înşele pe el însuşi despre
adevărul pe care ele le oferă. Deci, numai aceasta îi poate
pregăti pe sfinţi pentru puterea cincizecimii, după cu spune
Domnul: „După aceea, voi turna Duhul Meu peste orice
făptură; fiii şi fiicele voastre vor prooroci, bătrânii voştri vor
visa visuri, şi tinerii voştri vor avea vedenii”. De aceea, fără a
mai aştepta, chiar acum „Cereţi de la Domnul ploaie, ploaie
de primăvară! Domnul scoate fulgerele, şi vă trimite o ploaie
îmbelşugată, pentru toată verdeaţa de pe câmp.”

Zaharia 10,1; Ioel 2,28.

Lecţia urgentă aici, care trebuie să o învăţăm este că,

aceia care întotdeauna progresează, menţinând ritmul cu
înaintarea Adevărului, sunt unicii adevăraţi creştini. Şi chiar
dacă, cei mai avansaţi dintre aceştia nu au ajuns încă, norma
înaltă (creşterea deplină) stabilită de Domnul pentru ei; totuşi,
Inspiraţia, în această ultimă masă festivă de smântână şi miere,
(ploaia târzie), oferă material pentru zidirea caracterului
tuturor. Ca rezultat al acestui fapt, mii de credincioşi mai întâi
(Apocalipsa 7,3-8; 14,1.5), şi milioane la final (Apocalipsa
7,9; Mica 4,1-3; Isaia 60,5-6) vor fi în final copţi pentru
seceriş, în realitate, obţin norma Domnului, şi ajung „la
unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la
starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui
Hristos”. Efeseni 4,13. Ce seceriş bogat de

(43)
creştini crescuţi pe deplin pentru a fi păstraţi!

Isaia 8,9-10. „Aliaţi-vă voi înşivă popoare, şi veţi fi

zdrobite în bucăţi; ascultaţi toţi cei din ţări îndepărtate:
Pregătiţi-vă oricât de luptă, căci tot veţi fi zdrobiţi în bucăţi.
Pregătiţi-vă oricât de luptă, căci tot veţi fi zdrobiţi în bucăţi.
Faceţi la planuri, cât voiţi, căci nu se va alege nimic de ele!
Luaţi la hotărâri cât voiţi, căci vor fi fără urmări! Căci
Dumnezeu este cu noi (Emanuel)”. (KJV).

Declaraţia, „Dumnezeu este cu noi”; implică faptul că El

nu este cu naţiunile care se confederează, pentru protecţia
reciprocă, şi de aceea, vor fi zdrobiţi, atunci, în consecinţă,
urmaşii Săi vor fi eliberaţi. Totuşi, pentru ca Dumnezeu să fie
„cu noi” în acest sens special, desigur, trebuie să facem un
efort special pentru a fi cu El, şi făcând astfel, trebuie să
studiem în mod sincer calea Sa, şi să urmărim cu bucurie paşii
Lui maiestoşi, care ne conduc la o cunoştinţă deplină a
misterelor profetice, pregătindu-ne pentru a evita dificultăţile,
şi de a ne susţine chiar dacă toţi ceilalţi vor cădea. În acest
mod, perseverând în a cunoaşte Calea, Adevărul şi Viaţa, să
continuăm investigaţia noastră în profeţiile lui Isaia.

Isaia 8,11-22. „Aşa mi-a vorbit Domnul, când m-a

apucat mâna Lui, şi m-a înştiinţat să nu umblu pe calea
poporului acestuia: „Nu numiţi uneltire tot ce numeşte
poporul acesta uneltire; şi nu vă temeţi de ce se teme el, nici
nu vă speriaţi!” Sfinţiţi însă pe Domnul oştirilor. De El să
vă temeţi şi să vă înfricoşaţi”. Şi atunci El va fi un locaş
sfânt, (pentru urmaşii Adevărului); dar şi o piatră de
poticnire, o stâncă de păcătuire pentru cele două case ale lui
Israel, un
 (44)
laţ şi o cursă pentru locuitorii Ierusalimului! (precum a fost
la prima Sa venire). Mulţi (de aceea) se vor poticni, vor cădea
şi se vor sfărâma, vor da în laţ şi vor fi prinşi”. „Înveleşte
această mărturie, pecetluieşte această descoperire, între
ucenicii Mei” (urmaşi ai Adevărului). Eu nădăjduiesc în
Domnul, care Îşi ascunde Faţa de casa lui Iacov. În El îmi
pun încrederea. Iată (acum se vede clar), eu şi copiii pe care
mi i-a dat Domnul, suntem nişte semne şi nişte minuni în
Israel, din partea Domnului oştirilor, care locuieşte pe
muntele Sionului. Dacă vi se zice însă (pe cei „sigilaţi”):
„Întrebaţi pe cei ce cheamă morţii şi pe cei ce spun viitorul,
care şoptesc şi bolborosesc, „răspundeţi: „Nu va întreba
oare un popor pe Dumnezeul său? Va întreba el pe cei morţi
pentru cei vii?” La lege (Exod 20,3-17) şi la mărturie
(Apocalipsa 19,10)!” Căci dacă nu vor vorbi aşa, nu vor mai
răsări zorile pentru poporul acesta. El va pribegi (cei care
sunt în întuneric) prin ţară, apăsat şi flămând, şi, când îi va fi
foame, se va mânia, şi va huli (unii) pe Împăratul şi
Dumnezeul lui, apoi fie că va ridica (unii) ochii în sus (şi vor
fi convertiţi), fie că se va uita spre pământ, iată, nu va fi
decât necaz, negură, nevoie neagră, şi se va vedea (cei care
refuză ploaia târzie) izgonit în întuneric beznă” în ziua
PUTERII CARE DISTRUGE PE
PĂCĂTOS
ŞI ELIBEREAZĂ PE CEL DREPT.
NAUM 1,1-9. „Proorocie despre Ninive. Cartea
Proorociei lui Naum, din Elcoş. Domnul este un Dumnezeu
gelos şi răzbunător; Domnul Se răzbună şi este plin de
mânie; Domnul Se răzbună pe potrivnicii Lui, şi ţine mânie
pe vrăjmaşii Lui (deci vrăjmaşii Săi au distrus via Sa);
Domnul este
 (45)
îndelung răbdător, dar de o mare tărie; şi nu lasă
nepedepsit pe cel rău. Domnul umblă în furtună şi în vârtej
(dar nu aeronavele naţiunilor), şi norii sunt praful picioarelor
Lui. El mustră marea şi o usucă, face să sece toate râurile;
(dar oamenii şi navele vor cădea, pentru ca să nu se mai ridice
niciodată) Basanul şi Carmelul tânjesc, şi floarea Libanului
se veştejeşte. Se clatină munţii înaintea Lui, şi dealurile se
topesc; se cutremură pământul înaintea Lui, lumea şi toţi
locuitorii ei. Cine poate sta înaintea urgiei Lui? Şi cine
poate ţine piept mâniei Lui aprinse? Urgia Lui se varsă ca
focul, şi se prăbuşesc stâncile înaintea Lui. Domnul este
bun, El este un loc de scăpare în ziua necazului; şi cunoaşte
pe cei ce se încred în El. Dar cu nişte valuri ce se varsă peste
mal, va nimici cetatea Ninive (locul celor păcătoşi), şi va
urmări pe vrăjmaşii Lui până în întuneric. Ce planuri faceţi
voi împotriva Domnului? El le zădărniceşte! Nenorocirea nu
va veni de două ori (pentru că cel păcătos va fi nimicit şi
împărăţia Lui va rămâne pentru totdeauna)”.

***

Din glorioasa furnizare a casei, din care Emanuel a primit

smântână şi miere cu mult timp în urmă, Duhul Adevărului
este văzut aici alăturat, servind hrană nutritivă pentru suflet;
mult mai generos ca înainte. Să dea Dumnezeu toţi să
primească astfel în mod liber nu doar pentru a-şi înălţa inima
în gratitudine spre Marele Dătător de toate darurile, „Tatăl
luminii”, ci la fel, să depună cel mai mare efort în mod liber,
pentru a coopera cu Mângâietorul Care a venit, în mod
voluntar
 (46)
DÂND TUTUROR CELOR CARE CER.
În final, pentru a crea un apetit mai mare pentru mai
multă „smântână şi miere”, (cu excepţia că dăm greş în a
recunoaşte ploaia târzie, în timp ce cade cu mari picături în
jurul nostru pentru secerişul final – Mărturii pentru
predicatori, pag. 507 (engleză), sau cu alte cuvinte, pentru a
implementa un studiu complet a tuturor acestor importante
revelaţii, publicatorii acestei broşuri, vor prezenta un pachet
cadou (*-- Vezi pag. 55) a publicaţiilor Adevărului Prezent,
tuturor celor care trimit o idee corectă sau incorectă, cu privire
la: Care naţiune este „Asiria” din ziua de azi? Şi Cine este
„cel care distruge”?; la fel, când va avea loc înfruntarea între
aceşti vrăjmaşi de moarte? Pachetul este compus dintr-o serie
de treisprezece broşuri, adăugându-le 1000 de pagini,
conţinând multe mistere profetice pentru mult timp sigilate,
acum revelate – „hrana tare”. Cei care au deja acest set de
treisprezece broşuri, pot să primească dacă solicită, fără plată
(* Vezi pag.55) un set de trei bucăţi din publicaţiile speciale
ale Adevărului Prezent „…căci cu smântână şi cu miere se
vor hrăni toţi cei ce vor rămânea în ţară.” Isaia 7,22.

***
Acum fiindcă Străjerul ceresc şi-a realizat partea Sa,
rămâne pentru aceia cărora ne-am adresat, să-şi facă partea lor
– asumându-şi

RESPOSABIITATEA PERSONALĂ.
„Fiul omului, vorbeşte copiilor poporului tău, şi spune-
le: „Când voi aduce sabia peste vreo ţară, şi poporul
 (47)
ţării va lua din mijlocul lui pe un om oarecare, şi-l va pune
ca străjer, dacă omul acela va vedea venind sabia asupra
ţării, va suna din trâmbiţă, şi va da de ştire poporului, şi
dacă cel ce va auzi sunetul trâmbiţei nu se va feri, şi va veni
sabia şi-l va prinde, sângele lui să cadă asupra capului lui.
Fiindcă a auzit sunetul trâmbiţei, şi nu s-a ferit, de aceea
sângele lui să cadă asupra lui; dar dacă se va feri, îşi va
scăpa viaţa. Dacă însă străjerul va vedea venind sabia, şi nu
va suna din trâmbiţă, şi dacă poporul nu va fi înştiinţat, şi va
veni sabia şi va răpi viaţa vreunui om, omul acela va pieri
din pricina nelegiuirii lui, dar voi cere sângele lui din mâna
străjerului.”

„Acum, fiul omului, te-am pus străjer peste casa lui

Israel. Tu trebuie să asculţi Cuvântul care iese din gura
Mea, şi să-i înştiinţezi din partea Mea. Când zic celui rău:
„Răule, vei muri negreşit!” şi tu nu-i spui, ca să-l întorci de
la calea lui cea rea, răul acela va muri în nelegiuirea lui,
dar sângele lui îl voi cere din mâna ta. Dar dacă vei înştiinţa
pe cel rău, ca să se întoarcă de la calea lui, şi el nu se va
întoarce, va muri în nelegiuirea lui, dar tu îţi vei mântui
sufletul.”
Ezechiel 33,2-9.

„Spune-le: „Pe viaţa Mea, zice Domnul Dumnezeu, că

nu doresc moartea păcătosului, ci să se întoarcă de la
 (48)
calea lui şi să trăiască. Întoarceţi-vă, întoarceţi-vă de la
calea voastră cea rea! Pentru ce vreţi să muriţi voi, casa lui
Israel?” Şi tu, fiul omului, spune copiilor poporului tău:
„Neprihănirea celui neprihănit nu-l va mântui în ziua
fărădelegii lui, şi cel rău nu va cădea lovit de răutatea lui, în
ziua când se va întoarce de la ea, după cum nici cel
neprihănit nu va putea să trăiască prin neprihănirea lui în
ziua când va săvârşi o fărădelege. Când zic celui neprihănit
că va trăi negreşit, -dacă se încrede în neprihănirea lui şi
săvârşeşte nelegiuirea, atunci toată neprihănirea lui se va
uita, şi el va muri din pricina nelegiuirii pe care a săvârşit-o.
Dimpotrivă când zic celui rău: „Vei muri!” -dacă se întoarce
de la păcatul lui şi face ce este bine şi plăcut, dacă dă înapoi
zălogul, întoarce ce a răpit, urmează învăţăturile care dau
viaţa, şi nu săvârşeşte nici o nelegiuire, va trăi negreşit, şi
nu va muri. Toate păcatele pe care le-a săvârşit se vor uita; a
făcut ce este bine şi plăcut, şi va trăi negreşit!”

Ezehiel 33,11-16.

Pentru tine care asculţi această avertizare oportună, va

veni această glorioasă răsplătire:

„Şi cel rămas în Sion, cel lăsat în Ierusalim, se va numi

„sfânt”, oricine va fi scris printre cei vii, la
 (49)
Ierusalim. După ce va spăla Domnul murdăriile fiicelor
Sionului, şi va curăţi Ierusalimul de vinovăţia de sânge din
mijlocul lui, cu duhul judecăţii şi cu duhul nimicirii,
Domnul va aşeza, peste toată întinderea muntelui Sionului şi
peste locurile lui de adunare, un nor de fum ziua, şi un foc
de flăcări strălucitoare noaptea. Da, peste toată slava va fi
un adăpost, o colibă, ca umbrar împotriva căldurii zilei, şi ca
loc de adăpost şi de ocrotire împotriva furtunii şi ploii.”

Isaia 4,3-6.

Dar pentru tine care nu acorzi ascultare acestei avertizări

„Bărbaţii tăi vor cădea ucişi de sabie şi vitejii tăi în luptă.”

Isaia 3,25.
 (50)
TIMPUL ŞI OCAZIA REZOLVĂ
MISTERELE

(Tema: Profeţia Războiului din Naum)

Timpul şi ocazia sunt încă cele mai de crezut, la fel ca şi

cei mai buni revelatori de mistere. În acest moment răspunde
la întrebările: Care naţiune este „Asiria” din ziua de azi? Şi
Cine este „cel care distruge”?; la fel, când va avea loc
înfruntarea între aceşti vrăjmaşi de moarte (pagina 47)?

Acum fiindcă a trecut timp considerabil de când acest

tratat a fost tipărit (acum 4 ani), şi pentru că multe evenimente
importante v-au format cu maturitate de atunci, cititorii
luminii progresive, se află fără îndoială într-o poziţie mai
favorabilă în acest moment, pentru a vedea Adevărul încă mai
clar, şi mai realist ca înainte. Prin urmare, pentru binele
tuturor, adăugăm aceste paragrafe. Ele exprimă vederile
tratatului în temă cu privire la subiectul asupra timpului şi
evenimentelor care sunt acum gata să fie expuse.

Tendinţa celui de-al Doilea Război Mondial nu lasă

îndoială, că a fost cea prezisă de profetul Naum. Acest fapt
este evident prin diferite dovezi:
 (51)
Inspiraţia clarifică faptul că războiul din Naum, este făcut
în timpul în care carele duruie pe uliţe, în timp ce se grăbesc în
pieţe, în timp ce arată ca nişte făclii şi arată ca fulgerul, în
zilele noastre (Naum 2,4).

Profetul declară, pe de altă parte, că după ce „cel care

distruge” (Naum 2,1) se înfruntă cu Asiria faţă în faţă, atunci
se întâmplă ca Asiria să-şi „întărească coapsele”, întărindu-şi
„toată puterea” (Naum 2,1) – cea care, după cum toată lumea
ştie, este exact ceea ce, are loc, atunci când Hitler merge
împotriva aliaţilor lui; Aliaţii lui fiind nepregătiţi, pentru a
înfrunta pe Hitler, când începe să distrugă în mod necesar, ei
s-au întărit în mod puternic, după ce războiul a început. Toate
aceste fapte arată că, CEL de-al DOILEA RĂZBOI
MONDIAL, este războiul profetizat de Naum, şi că Hitler este
„cel care distruge”.

Chiar dacă Naum prezice „căderea Asiriei”, în conexiune

cu „cel care distruge”, nu vrea să spună că cel care distruge,
este acelaşi cu cel care termină cu
 (52)
Asiria, după cum cineva ar putea în mod natural să fie înclinat
să concludă. Totuşi, după cum s-a observat acum că cel care
distruge trebuie nu numai să rupă sau să cauzeze
dezmembrarea; nu doar a naţiunilor aliate ci şi a propriei sale
naţiuni. De fapt, profeţia spune că „forţele sale”, (forţele celui
care distruge), nu vor triumfa, ci mai bine, să se „poticnească
în mersul lor”, se poticneau în timp ce mergeau spre victorie
(Naum 2,5). Şi ce s-a întâmplat armatei lui Hitler? -- S-au
poticnit în timp ce încercau să învingă Rusia.

După Naum 2,5, nu mai există vreo menţiune despre el,

cel care distruge, demonstrând că este afară din scenariu.
Adaugă acestui fapt adevărul, că războiul a împărţit lumea
întreagă – practic toate naţiunile şi popoarele – în fragmente
de toate mărimile, şi avem temelie solidă, pentru a dovedi că
CEL de-al DOILEA RĂZBOI MONDIAL este războiul din
Naum, şi că Hitler este cel pe care inspiraţia îl întitulează ca
„Cel care distruge”. În adevăr, el a divizat naţiunile şi
popoarele, în aşa fel, că nu s-au mai putut uni.
 (53)
Ba mai mult, prin rezultatul, războiului, în realitate,
Marea Britanie nu a câştigat. Mai bine zis, a pierdut mult mai
mult, decât ar fi pierdut, dacă în primul rând, i-ar fi permis lui
Hitler să aibă ceea ce a dorit – numai o parte din Polonia.

Apoi la fel, înfrângerea Japoniei şi Germaniei, sub nici o

formă nu a terminat războiul. Numai a aprofundat rana
mortală internaţională. În acest fel, posibilităţile de a se
împlini fiecare fază a adevărului conţinut în Tratatul nr. 14,
PRONOSTIC DE RĂZBOI, sunt mai strălucitoare ca înainte.
Întrucât Inspiraţia prevede, Cel de-al Doilea Război Mondial
nu s-a terminat.

Aceasta este în ea însăşi, dovadă suficientă a faptului că

lumea în acest moment, în timpul acestei perioade de nelinişte
internaţională, aşa cum nu a fost niciodată – nelinişte care este
cauzată de orice element existent – trebuie să dea naştere la
ceva. Până unde putem vedea acum, toate lucrurile despre care
citim în Tratatul nr. 12, LUMEA IERI, AZI ŞI MÂINE, şi
nr. 14, PRONOSTIC DE RĂZBOI, par a fi pe cale de a se
împlini cu rapiditate.

*(De la pagina 47.) Aceasta „darul stabilit de publicaţiile

Adevărului Prezent,” şi „oferite gratuit … un set de trei
bucăţi… din publicaţiile Adevărului Prezent” nu sunt de loc
dăruite deoarece aceste publicaţii oferite gratuit sunt cu toate
incluse în această carte.
 INDEX BIBLIC
EZRA
1,1-4; 7-11……………………………………….28 1,12…………………………………………...…7.8
6,16-22…………………………………………...29 1,12.13…………………………………………...17
PROVERBE 1,14…………………………………………...18.19
11,9………………………………………………..7 1,15………………………………………………20
ISAIA 2,1…………………………………………………8
6,5………………………………………………..42 2,2………………………………………………..25
7,8………………………………………………..37 2,3…………………………………………………8
7,1-16………………………………………....30.31 2,3.4……………………………………………….5
7,2-9……………………………………………...32 2,4…………………………………………………9
7,16……………………………………………....32 2,5-8……………………………………………...12
7,13.14…………………………………………...32 2,9………………………………………………..13
7,22……………………………………………....47 2,10-13………………………………………..13.14
8,1-8……………………………………………...31 2,12-15…………………………………………….4
8,4………………………………………………..32 3,1-19…………………………………………14.15
8,9.10………………….........................................44 3,12………………………………………………..8
8,11-22………………………………………..44.45 ZAHARIA
8,18……………………………………………....32 10,1………………………………………..39.41.43
10,27……………………………………………..17 MATEI
19,23-25………………………………………….16 1,23………………………………………………33
27,13…………………..........................................26 11,19……………………………………………..39
28,9………………………………………………37 13,30………………………………………….18.19
31,6-9…………………………………………….26 13,30.47-50………………………………………23
44,28…………………..........................................27 24,7.8…………………………………………….12
45,1-4…………………………………………….27 LUCA
52,1.2.8………………..........................................24 21,24……………………………………………..25
60,5.6…………………………………………….43 IOAN
62,2………………………………………………20 3,3………………………………………………..35
65,15…………………..........................................18 4,32………………………………………………39
66,16.19.20…………………………………...20.23 ROMANI
66,19……………………………………………..20 7,22.23…………………………………………...42
IEREMIA GALATENI
18,7.8…………………………………………….16 4,22-31…………………………………………...35
23,5-8…………………………………………….23 EFESENI
EZECHIEL 4,13………………………………………………43
9………………………………………………19.20 EVREI
31,1-14…………………………………………….9 1,1.2……………………………………………...35
33,2-9…………………………………………….48 5,12………………………………………………36
33,11-16………………………………………….49 5,13.14…………………………………………...37
36,23-28………………………………………….24 1 PETRU
37,16-22………………………………………….22 2,2………………………………………………..36
DANIEL 2 IOAN
7,25………………………………………………34 1,1.2……………………………………………...35
12,1………………………………………………25 APOCALIPSA
12,4…………………..............................................9 3,14-18………………………………………..19.20
12,10……………………………………………..26 3,16……………………………………………....22
IOEL 3,18………………………………………………21
2,23………………………………………………40 7,1………………………………………………..24
2,28…………………………………………...40.43 7,3-8……………………………………………...43
MICA 7,9………………………………………………..43
4………………………………………………….22 11,8………………………………………………..6
4,1-3……………………………………………...43 14,1.5…………………………………………….43
NAUM 14,4………………………………………………20
1,1-9………………………………………...4.15.46 17,5………………………………………………..6
1,10-11………………….........................................7
 (55)
„parcă sunt nişte făclii la vedere"

„şi aleargă ca fulgerele”

(56)