Apariţia planetei NIBIRU era un eveniment deopotrivă fast şi nefast.

Sărbătoresc prin
prezenţa marilor zei supremi, trist prin consecinţele astronomice, terestre, atmosferice,
ecologice, demografice, sociale. Apropierea planetei a douăsprezecea se observă ca o stea
care devine din ce în ce mai vizibilă şi mai mare. Eveniment crucial în viaţa sistemului
solar şi a Pământului, nu întâmplător, Nibiru în simbolistica sumeriană este reprezentată
prin cruce.
Patriarhul Habacuc transmite mesaje concordante cu textele mesopotamiene, doar că nu
se poate elibera de dimensiunea copleşitor mistică a conceptului religios.
Fenomen absolut astromonic, cea de a douăsprezecea planetă, va apare dintr-o anume
direcţie, steaua are strălucirea soarelui, se pare că se anunţă printr-un un prolog de ciume
şi se retrage cu o trenă de molime. Fenomenul este ciclic şi datează de o veşnicie. Mareea
produsă de apropierea musafirului este cu mult peste dezmierdările cu care ne mângâie
Luna. Plăcile tectonice se înfioară şi cutremurele se ţin lanţ, valurile mărilor şi oceanelor
omologhează noul termen inventat pentru ele - tsunami .
Patriarhul Habacuc, nu realizează obiectivitatea fenomenului ceresc şi continuă să ceară
avantaje partizane pentru poporul său şi pentru sine, gratulând totodată divinitatea cu
devotamentul său necondiţionat.

(Habacuc 3,3) “Dumnezeu vine din Teman, şi Cel Sfânt vine din muntele Paran...
Măreţia Lui acopere cerurile, şi slava Lui umple pământul. Strălucirea Lui este ca
lumina soarelui, din mâna Lui pornesc raze, şi acolo este ascunsă tăria Lui. Înaintea
Lui merge ciuma, şi molima calcă pe urmele lui. Se opreşte, şi măsoară pământul cu
ochiul; priveşte, şi face pe neamuri să tremure; munţii cei vecinici se sfărâmă,
dealurile cele vechi se pleacă; El umblă pe cărări vecinice. Văd corturile Etiopiei,
pline de groază, şi se cutremură colibele din ţara Madianului. S-a mâniat oare
Domnul pe râuri? Împotriva râurilor se aprinde mânia Ta, sau împotriva mării se
varsă urgia Ta, de ai încălecat pe caii Tăi, şi Te-ai suit în carul Tău de biruinţă?
Arcul Tău este desvelit; blestemele sunt săgeţile Cuvântului Tău... Tu despici
pământul ca să dai drumul râurilor. La vederea Ta, se cutremură munţii; se
năpustesc râuri de apă; adâncul îşi ridică glasul, şi îşi înalţă valurile în sus. Soarele
şi luna se opresc în locuinţa lor, de lumina săgeţilor Tale care pornesc, de strălucirea
suliţei Tale care luceşte. Tu cutreieri pământul în urgia ta, zdrobeşti neamurile în
mânia Ta. Ieşi ca să izbăveşti pe poporul Tău, să izbăveşti pe unsul Tău; sfărâmi
acoperişul casei celui rău, o nimiceşti din temelii până în vârf. Străpungi cu săgeţile
Tale capul căpeteniilor lui, cari se năpustesc peste mine ca furtuna, să mă pună pe
fugă, scoţând strigăte de bucurie, ca şi cum ar fi şi mâncat pe cel nenorocit în culcuş.
Cu caii Tăi mergi pe mare, pe spuma apelor mari. Când am auzit... lucrul acesta, mi
s-a cutremurat trupul; la vestea aceasta, mi se înfioară buzele, îmi intră putrezirea
în oase, şi-mi tremură genunchii. Căci aş putea oare aştepta în tăcere ziua necazului,
ziua când asupritorul va merge împotriva poporului? Căci chiar dacă smochinul nu
va înflori, viţa nu va da niciun rod, rodul măslinului va lipsi, şi câmpiile nu vor da
hrană, oile vor pieri din staule, şi nu vor mai fi boi în grajduri, eu tot mă voi bucura
în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele! Domnul Dumnezeul este
tăria mea; El îmi face picioarele ca ale cerbilor, şi mă face să merg pe înălţimile
mele."
La rândul său părintele Isaia, în posesia unor informaţii sumeriene cu caracter cosmoteist,
le converteşte în profeţii, viitorimii. Şi lui îi scapă cauzalitatea fenomenului cosmic şi îi
dă o dimensiune mistică pe care o îndreaptă în contra duşmanului tradiţional - Babilonul,
pentru a-şi îmbărbăta poporul. Sau poate s-a interpus doar patriotismul colectivului de
erudiţi ai Septuagintei. Domnului i se atribuie, ca şi în alte dăţi paternitatea şi răspunderea
fenomenelor, El vorbeşte la persoana întâia, rol pe care îl susţine în întreaga Biblie:

(Isaia 13,1) "Proorocie împotriva Babilonului, descoperită lui Isaia, fiul lui Amot.
Ridicaţi un steag pe un munte gol, înălţaţi glasul spre ei, faceţi semne cu mâna, ca să
vină la porţile asupritorilor! Am dat poruncă sfintei Mele oştiri - zice Domnul - am
chemat pe vitejii Mei la judecata mâniei Mele, pe cei ce se bucură de mărimea Mea.
Un vuiet se aude pe munţi, ca vuietul de popor mult; se aude o zarvă de împărătii,
de neamuri adunate. Domnul oştirilor Îşi cercetează oastea care va da lupta. Ei vin
dintr-o ţară depărtată, de la marginea cerurilor: Domnul şi uneltele mâniei Lui vor
nimici tot pământul. Gemeţi! căci ziua Domnului este aproape: ea vine ca o pustiire
a Celui Atotputernic! De aceea toate mâinile slăbesc, şi orice inimă omenească se
topeşte. Iată, vine ziua Domnului, zi fără milă, zi de mânie şi urgie aprinsă, care va
preface tot pământul în pustiu, şi va nimici pe toţi păcătoşii de pe el. Căci stelele
cerurilor şi Orionul nu vor mai străluci; soarele se va întuneca la răsăritul lui, şi
luna nu va mai lumina. Voi pedepsi - zice Domnul - lumea pentru răutatea ei, şi pe
cei răi pentru nelegiuirile lor; voi face să înceteze mândria celor trufaşi, şi voi
doborî semeţia celor asupritori. Voi face pe oameni mai rari decât aurul curat, şi
mai scumpi decît aurul din Ofir (Africa! n.a.). Pentru aceasta voi clătina cerurile, şi
pământul se va zgudui din temelia lui, de mânia Domnului oştirilor, în ziua mâniei
Lui aprinse. Atunci, ca o căprioară speriată, ca o turmă fără păstor, fiecare se va
întoarce la poporul său, fiecare va fugi în ţara lui. Toţi cei ce vor fi prinşi, vor fi
străpunşi, şi toţi cei ce vor fi apucaţi, vor cădea ucişi de sabie. Copiii lor vor fi
zdrobiţi supt ochii lor, casele le vor fi jăfuite, şi nevestele lor vor fi necinstite."

O schimbare principială în comportamentul vieţuitoarelor este prorocită şi de Isaia, dar

nu o înţelege, o lasă neexplicată şi o asociază doar animalelor:

(Isaia 11,6) "Atunci lupul va locui împreună cu mielul, şi pardosul se va culca

împreună cu iedul; viţelul, puiul de leu, şi vitele îngrăşate, vor fi împreună, şi le va
mâna un copilaş; vaca şi ursoaica vor paşte la un loc, şi puii lor se vor culca
împreună. Leul va mânca paie ca boul, pruncul de ţâţă se va juca la gura bortei
năpârcii, şi copilul înţărcat va băga mâna în vizuina basilicului. Nu se va face nici
un rău şi nici o pagubă pe tot muntele Meu cel sfânt; căci pământul va fi plin de
cunoştinţa Domnului, ca fundul mării de apele care-l acopără."

Cu imperceptibilă timiditate sugerează şi în contul semenilor o epocă pacifistă, dar nu

pare prea convins, şi pe bună dreptate, deoarece o condiţionează de apartenenţa la
Dumnezeul lui Iacov, de Sion şi de Ierusalim:

(Isaia 2,2) "Se va întâmpla în scurgerea vremurilor, că muntele Casei Domnului va

fi întemeiat ca cel mai înalt munte; se va înălţa deasupra dealurilor, şi toate
neamurile se vor îngrămădi spre el. Popoarele se vor duce cu grămada la el, şi vor
zice: Veniţi, să ne suim la muntele Domnului, la Casa Dumnezeului lui Iacov, ca să
ne înveţe căile Lui, şi să umblăm pe cărările Lui. Căci din Sion va ieşi Legea, şi din
Ierusalim cuvântul Domnului. El va fi Judecătorul neamurilor, El va hotărî între un
mare număr de popoare; aşa încât din săbiile lor îşi vor făuri fiare de plug, şi din
suliţele lor cosoare: nici un popor nu va mai scoate sabia împotriva altuia, şi nu vor
mai învăţa războiul."

Viziunea păcii de o mie de ani este formulată abia în apocalipsă, desigur într-o înţelegere
ce nu are în vedere fizica undelor şi cu atât mai puţin pe cea a radiaţiei cosmice:

(Apocalipsa 20,1) "Apoi am văzut pogorându-se din cer un înger, care ţinea în mână
cheia Adâncului şi un lanţ mare. El a pus mâna pe balaur, pe şarpele cel vechi, care este
Diavolul şi Satana, şi l-a legat pentru o mie de ani. L-a aruncat în Adânc, l-a închis acolo,
şi a pecetluit intrarea deasupra lui, ca să nu mai înşele Neamurile, până se vor împlini cei
o mie de ani. După aceea, trebuie să fie deslegat pentru puţină vreme şi am văzut nişte
scaune de domnie; şi celor ce au şezut pe ele, li s-a dat judecata. Şi am văzut sufletele
celor ce li se tăiase capul din pricina mărturiei lui Isus şi din pricina Cuvântului lui
Dumnezeu, şi ale celor ce nu se închinaseră fiarei şi icoanei ei, şi nu primiseră semnul ei
pe frunte şi pe mână. Ei au înviat, şi au împărăşit cu Hristos o mie de ani. Ceilalţi morţi n-
au înviat până nu s-au sfîrşit cei o mie de ani. Aceasta este întîia înviere. Fericiţi şi sfinţi
sunt cei ce au parte de întâia înviere! Asupra lor a doua moarte n-are nici o putere; ci vor
fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos, şi vor împărăţi cu El o mie de ani. Când se vor
împlini cei o mie de ani, Satana va fi deslegat."

Steaua cea dătătore de echilibru, blândeţe, răbdare şi bună cuviinţă se va îndepărta de noi
şi agresivitatea se va reinstala sub toate formele. Proporţia o mie de ani pace şi două mii
şase sute de ani războaie trebuie înţeleasă ca un climat cu două anotimpuri. Mai rămâne
să descoperim care dintre mişcările vehiculelor noastre este răspunzătoare de această
alternanţă.

Patriarhul Amos repertorizează întreagă suita fenomenelor ce vor însoţi apropierea

cosmică a celor două planete surori, Pământ şi Nibiru. Calamităţile, cutremurele şi
inundaţiile vor fi din nou puse pe seama păcătoşeniei oamenilor, în special a celor
potrivnici seminţiei lui Israel. Se reconfirmă fenomenul de oprire a rotaţiei pământului
pentru o zi (în momentul de cumpănă când Nibiru va trece pe la perigeul orbitei sale). În
plus, Amos ne comunică printr-un verset o situaţie inedită, Domnul îşi anunţă plecarea,
odată cu îndepărtarea planetei sale:

(Amos 8,11) "Iată, vin zile, zice Domnul Dumnezeu, când voi trimete foamete în ţară, nu
foamete de pâine, nici sete de apă, ci foame şi sete după auzirea cuvintelor Domnului.
Vor pribegi atunci dela o mare la alta, de la miază-noapte la răsărit, vor umbla istoviţi
încoace şi încolo, ca să caute Cuvântul Domnului, şi tot nu-l vor găsi."

Textele mesopotamiene dau în schimb indicii ştiinţifice anticipate, despre apropierea

celei de a douăsprezecea planetă, evoluţia ei pe cerul pământesc şi consecinţele ce se vor
declanşa cu acest prilej. Tonul nu este mistic, ci precis şi optimist. Foarte puţini cunosc
aceste plăcuţe, puse în această lumină, fără aura lor mistică, parcă evenimentele nu mai
imprimă teamă:

[206,255] "Marea Planetă

Când apare ea are culoarea roşu închis.
Cerul ea îl împarte în două şi ea este Nibiru
Când din poziţia lui Jupiter, Planeta trece înspre vest,
O vreme calea liniştită va avea şi pacea va fi stăpână pe Pământ.
Când din poziţia lui Jupiter Planeta creşte-n strălucire
Şi zodia Cancerului va deveni Nibiru
Binecuvântat va fi Acadul cu belşug,
Şi mai puternic fi-va împăratul lui.
Când culminează Nibiru...
Ţările vor fi în pace, iar împăraţii certaţi se vor împăca.
Iar zeii vor auzi rugăciuni şi imnuri de slavă."

Imparatul August face amintire in testamentul sau (Moinumentum Ancyranum) ca a

condus insusi in persoana o expeditiune asupra dacilor; ca dupa ce a invins si respins
invaziunea ce o facuse acest popor pe teritoriul roman, ostile sale au trecut dincoace de
Dunare si a silit pe daci sa fie supusi la ordinele poporului roman. In urma acestor
succese, Horatiu celebreaza pe August ca ala doilea invingatoriu al titanilor. Dupa
razboiul cu dacii, imparatul August ridica in forul sau un templu magnific dedicat lui
Marte razbunatoriul, Mars Ultor. Despre acest templu scrie poetul Ovidiu in Fastele sale:
Grandios e monumentul, grandioasa e statua zeului si demne de trofeele luate de la
giganti
Egiptenii vechi credeau ca scrisul era inventat de zeul Toth si au numit scrisul lor, hieroglific
"mdw-ntr" (cuvintele zeului / god's words). Cuvantul hieroglifa vine din limba greaca: hieros (sacru
/ sacred) plus glypho (inscriptii / inscriptions) si a fost folosit prima data de Clement al Alexandriei.
Cele mai vechi exemple de scriere egipteana dateaza din anul 3.400 i.H. Ultima inscriptie
hieroglifica a fost facuta pe stalpii portilor templului din Philae, datand din anul 396 d.H.

- Directia scrierii in hieroglife variaza – se poate scrie in linii orizontale de la stanga la dreapta sau
de la dreapta la stanga, sau in coloane verticale de sus in jos. Se poate afla usor directia scrierii
prin distingerea felului in care animalele si oamenii privesc – privesc inspre inceputul liniei.

- Un numar de 700 de glife a fost folosit pentru a scrie Egipteana clasica si cea de mijloc (cca.
2000-1650 i.H.), insa in timpul erelor Greco-Romane (332 i.H. - cca. 400 d.H.) peste 5.000 de
glife erau in uz.

- Glifele au atat valoare semantica cat si fonetica. De exemplu, glifa pentru cuvantul crocodil este
o imagine a unui crocodil si de asemenea reprezinta sunetul "msh". Cand scriau cuvantul pentru
crocodil, egiptenii vechi combinau imaginea unui crocodil cu glifele ce semnificau "msh". La fel,
hieroglifele pentru pisica, miw, combinau glifele pentru m, i si w cu imaginea unei pisici.

În liniștea simțurilor materiale se găsește cheia înțelepciunii.

Cel ce vorbește nu știe; cel ce știe nu vorbește!