Psalmul 65 – Ziua recunostintei

Către mai-marele cântăreţilor.

Un psalm al lui David. O cântare
 
1. „Cu încredere, Dumnezeule, vei fi lăudat în Sion şi împlinite vor fi juruinţele
care Ţi-au fost făcute.
2. Tu asculţi rugăciunea, de aceea toţi oamenii vor veni la Tine.
3. Mă copleşesc nelegiuirile, dar Tu vei ierta fărădelegile noastre.
4. Ferice de cel pe care-l alegi Tu şi pe care-l primeşti înaintea Ta, ca să
locuiască în curţile Tale! Ne vom sătura de binecuvântarea Casei Tale, de
sfinţenia Templului Tău.
5. În bunătatea Ta, Tu ne asculţi prin minuni, Dumnezeul mântuirii noastre,
nădejdea tuturor marginilor îndepărtate ale pământului şi mării!
6. El întăreşte munţii prin tăria Lui şi este încins cu putere.
7. El potoleşte urletul mărilor, urletul valurilor lor şi zarva popoarelor.
8. Cei ce locuiesc la marginile lumii se înspăimântă de minunile Tale. Tu umpli
de veselie răsăritul şi apusul îndepărtat.
9. Tu cercetezi pământul şi-i dai belşug, îl umpli de bogăţii şi de râuri
dumnezeieşti, pline cu apă. Tu le dai grâu, pe care iată cum îl faci să
rodească:
10.10. îi uzi brazdele, îi sfărâmi bulgării, îl înmoi cu ploaia şi-i binecuvântezi
răsadul.
11.Încununezi anul cu bunătăţile Tale şi paşii Tăi varsă belşugul.
12.Câmpiile pustiei sunt adăpate şi dealurile sunt încinse cu veselie.
13.Păşunile se acoperă de oi şi văile se îmbracă cu grâu: toate strigă de bucurie
şi cântă.”
 

     Un imn de recunostinta

Cadrul rustic in care ne introduce Psalmul 65 ne trezeste pofta de viata. Si cata
nevoie avem de aceasta cand cei mai multi dintre noi traiesc intr-un mediu atat de
artificial ! Degajat de problemele si grijile sale cotidiene, psalmistul isi ia timp
pentru a contempla natura mereu fascinanta. Facand lucrul acesta, el vede dincolo
de minunile ei pe Dumnezeul Creator, Cel vrednic de toata lauda, cinstea si
inchinarea.
Parca ni-l imaginam pe David stand intr-o gradina superba, plina de verdeata si
flori, pe malul plin de viata al Iordanului sau la marginea unui camp, in care
lanurile de grau unduiau sub adierea vantului, meditand la frumusetile care i se
desfasurau inaintea ochilor.

Asemenea lui, multi oameni admira si azi cartea naturii, fiind coplesiti de
frumusetea ei. Insa nu toti reusesc sa-L vada pe Creatorul si Sustinatorul tuturor
lucrurilor in „filele” ei. Si aceasta pentru ca „insusirile nevazute ale Lui, puterea
Lui vesnica si dumnezeirea Lui se vad lamurit de la facerea lumii” doar daca „te
uiti cu bagare de seama la ele, in lucrurile facute de El” ( Romani 1,20 ).
Dupa Scriptura, natura este cea de-a doua carte care ne vorbeste despre puterea,
inteligenta, imaginatia si caracterul Creatorului. Dar oare cati „chiriasi” ai acestui
vast si complex „apartament” se mai gandesc la adevaratul Proprietar ?

In imprejuraraile in care David a scris acest psalm, el era fericit. Era o zi linistita,
fara tensiuni si ingrijorari, o zi in care psalmistul nu scapa ocazia de a-si aminti de
binefacerile lui Dumnezeu, laudandu-I Numele pentru ele.

Din cauza naturii noastre decazute, nu ne sta in fire sa ne indreptam spre

Dumnezeu cu cuvinte de recunostinta si lauda cand totul ne merge bine. Il cautam
pe Dumnezeu mai ales cand dam de greutati. Atunci Ii facem tot felul de
promisiuni, doar-doar ne va ajuta sa fim izbaviti din ele. Insa cati dintre noi Il
cautam pe Creator in zilele senine si linistite ? Cati dintre noi Il cautam doar asa,
de dragul Lui, fara sa urmarim cine stie ce interese egoiste ?

Aici este marea diferenta intre „omul dupa inima lui Dumnezeu” ( 1 Samuel
13,14; Fapte 13,22 ) si omul firesc si egoist. Omul de duzina.
 

     „Dumnezeule, vei fi laudat in Sion”

In Psalmul 65 intalnim trei motive de lauda ale psalmistului:

1) Pentru insusirile morale ale lui Dumnezeu ( vers. 1-5 )

2) Pentru puterea si maiestatea lui Dumnezeu, manifestate in Creatia Sa ( vers. 6-8)

3) Pentru recolta bogata ( vers. 9-13 )

 

     „Dumnezeul mantuirii noastre”

In atmosfera idilica ce-l inconjoara, David nu uita ca este o biata fiinta pacatoasa,
care tocmai din acest motiv nu merita sa primeasca aceste binecuvantari din partea
lui Dumnezeu. Amintirea pacatelor trecutului il face sa recunoasca: „Ma coplesesc
nelegiuirile”. Insa el nu este fara speranta, caci Il cunoaste prea bine pe
Dumnezeul sau, despre care spune cu toata increderea: „Dar Tu vei ierta
faradelegile mele” ( vers. 3 ).
Pe un astfel de om, iertat si primit de Dumnezeu, David il considera cu adevarat
fericit: „Ferice de cel pe care-l alegi Tu si pe care-l primesti inaintea Ta, ca sa
locuiasca in curtile Tale ! Ne vom satura de binecuvantarea casei Tale, de
sfintenia Templului Tau !”   ( vers. 4 ).
     Maiestatea lui Dumnezeu
In imnul sau de lauda si recunostinta, David porneste de la minunile observate in
viata personala, pentru a ajunge treptat la cele ce se intampla pe intregul pamant.
Versetele 6-8 vorbesc despre maretia Creatorului, asa cum este ea oglindita in
Creatia Sa: „El intareste muntii prin taria Lui si este incins cu putere. El
potoleste urletul marilor, urletul valurilor lor si zarva popoarelor. Cei ce locuiesc
la marginile lumii se inspaimanta de minunile Tale: Tu umpli de veselie
rasaritul si apusul indepartat” ( vers. 6-8 ).
Totul: spatiul, timpul si istoria lumii se afla sub controlul atent al Creatorului.
Nimic din ceea ce se intampla pe pamant sau in Univers nu scapa privirii si grijii
Sale atente. Daca muntii par sa se clatine, El ii intareste; daca marea ne
inspaimanta cu valurile ei amenintatoare, El o potoleste, poruncindu-I: „Taci !
Fara gura !” ( Marcu 4,39 ); daca lumea devine un cazan care fierbe, El „potoleste
zarva popoarelor” ( vers. 7 ).
Daca astfel stau lucrurile, de ce s-ar teme un copil al Lui ? Cand Tata se afla la
carma Universului si a vietii tale, ce rost are sa tremuri si sa-ti faci griji ? „Si
aruncati asupra Lui toate ingrijorarile voastre, caci El Insusi ingrijeste de
voi !” ( 1 Petru 5,7 ).
 

     Ziua recunostintei

Finalul Psalmului 65 este o mostra de poezie idilica. De la privelistea falnicilor
munti si a marii agitate, psalmistul se indreapta cu gandul la un camp acoperit de
roade bogate si la o pajiste pe care pasc linistit turmele de oi. Versetele 9-13 Il
zugravesc pe Dumnezeu ca un Agricultor plin de grija fatza de natura creata, astfel
incat recoltele sa fie bogate si belsugul de hrana sa fie la indemana tuturor: a
oamenilor si animalelor deopotriva.

     „Tu cercetezi pamantul si-i dai belsug, il umpli cu bogatii si de rauri
dumnezeiesti pline cu apa. Tu le dai grau pe care iata cum il faci sa rodeasca: ii
uzi brazdele, ii sfarami bulgarii, il moi cu ploaia si-i binecuvantezi rasadul.
Incununezi anul cu bogatiile Tale si pasii Tai varsa belsugul. Campiile pustiei
sunt adapate si dealurile sunt incinse cu veselie. Pasunile se acopar de oi, si vaile
se imbraca cu grau; toate striga de bucurie si canta” ( vers. 9-13 ).
Cat de inconstienti sunt unii oameni care nu vad, sau nu vor sa vada in toate aceste
minuni mana unui Dumnezeu plin de grija fatza de creaturile Sale ! La masa Sa
mananca zilnic peste sapte miliarde de oameni si inca multe alte miliarde de
vietuitoare necuvantatoare. Fara minunea germinatiei, oricat ar fi de grijulii
agricultorii, oricat de corect ar intoarce brazdele de pamant, mesele noastre ar fi
lipsite de paine.

Fara ploaia cazuta pe pamant si fara soarele aducator de viata, toate venind de la
Creatorul tuturor lucrurilor, toate eforturile omului ar fi zadarnice. A-L scoate pe
Creator din mijlocul Creatiei Sale, asa cum se incearca astazi, este o nebunie, caci
gestul nu inseamna altceva decat ruperea si indepartarea de singurul Izvor al vietii.

Insa cand Il lasi pe Creator la locul care I se cuvine si cand te multumesti cu locul
care ti se cuvine in Creatia Sa, totul este in regula. Atunci este armonie desavarsita,
atunci „toate striga de bucurie si canta” ( vers. 13 ). Nu doar in jurul tau, ci si in
inima ta !