2.

Minunea de a te naște într-o țară sfântă

După cum am văzut, fiecare dintre noi, ne naștem atunci când hotărăște
Dumnezeu. Neamul în care ne naștem și țara, ca loc de viețuire, nu le alegem noi
și nici nu suntem încrezători că am fi putut mai bine hotărî și alege ca Ziditorul
nostru, Dumnezeu.
M-am bucurat din tot sufletul că m-am născut în România, țara de vis pe care
Eminescu a cântat-o așa de frumos și emoționant în poezia sa: Ce-ți doresc eu
ție, dulce Românie!
Această grădină a lui Dumnezeu, locul Lui de preumblare ni l-a dat nouă,
copiilor Lui, născuți din iubirea Lui cea veșnică. Credem că nicio țară din lume
nu este mai echilibrată ca relief, ca frumuseți naturale și bogății nesfârșite.
Ne-a așezat într-o climă temperată și cu cele patru anotimpuri, cu frumuseți
rupte din cer. Nu este întâmplător că Vivaldi, sub inspirația Duhului Sfânt, a
creat capodopera vieții sale artistice: Anotimpurile!
Cine nu a avut prilejul să le asculte? Este atâta frumusețe pentru auz, dar și
pentru văz, minte și inimă. Este o lucrare atât de frumoasă și sugestivă, încât la
începutul fiecărui anotimp, întreaga Românie să asculte glasul iubirii în sunetul
muzicii.
România a fost numită și denumită, Grădina Maicii Domnului, un fel de
Athos al Carpaților unde, mult mai mult ca Athosul Eladei, este împodobit cu
altare și chinovii, lumini nestinse către zările Paradisului.
Dacă privim România geografic și fizic, vom vedea o țară rotundă ca soarele,
ca luna, ca pâinea noastră cea de toate zilele, cu toate formele de relief, cu case
și altare făurite de geniul fraților români.
Ca să ne iubim Țara este potrivit ca să o cunoaștem. Marii călători străini
care au cutreierat Țările Române în decursul secolelor, ne dau mărturii
uimitoare. Este necesar să citim cărțile de căpătâi: Călători străini despre Țările
Române.
Așa vom ști mai multe despre noi!
Mai mult, este necesar ca să ne vedem țara pe jos, cum făceau înaintașii
noștri. Așa vom descoperi frumuseți dumnezeiești. Așa ne vom vindeca inima și
sufletul de urâtul din noi și din aproapele nostru.
Ieșirea în natură, în natura românească, trebuie să fie ca o poruncă strașnică.
Avem nevoie de natură. Ea este ca profesorul care ne învață să vedem deslușit
lucrarea lui Dumnezeu. Vom învăța că nu doar noi avem nevoie de natură, ci și
natura are nevoie de fiecare dintre noi.
Oricum noi nu putem fi separați de natură. Atunci când noi ieșim în natură și
încercăm s-o cunoaștem și să ne bucurăm, natura însăși începe să se cunoască pe
sine. Chiar dacă este mai greu de priceput, natura ajunge să-și cunoască
frumusețea ei și sfințenia prin noi, adică noi coparticipăm la viața naturii din
care și noi facem parte integrantă.
 Citind cartea Liniștea vorbește de Eckhart Tolle, am găsit pagini
emoționante: “Copacul, floarea, pasărea, piatra nu sunt conștiente de frumusețea
și sacralitatea lor... Natura te poate apropia de liniște. Acesta este darul ei pentru
tine. Când percepi și te regăsești cu natura în regatul liniștii, acest regat este
îmbibat de conștiința ta. Acesta este darul tău pentru natură. Prin tine, natura
devine conștientă de ea însăși. Natura te așteaptă de milioane de ani!”
Trebuie să iubim natura ca pe noi înșine. Acesta este un îndemn de a ieși în
natură și a ne comporta cu sfințenie și să nu-i tulburăm liniștea!
Când s-a spus că: românul este frate cu codrul, s-a afirmat o stare de fapt.
Fără codrii și munții României, noi n-am mai fi fost. De aceea trebuie să
cunoaștem natura și să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru darul făcut!