Frumosul în creație (corespondenţa Rai – lume creată/legătura sacră dintre pământ şi cer/legătura

spirituală a omului cu pământul a cărui frumusețe i s-a oferit ca dar/iubirea divină)

Când omul a fost izgonit din rai

Florile primit-au dezlegare
Să-l însoțescă toate câte pot
Fără să-și ia o altă înfățișare

Să poată numai ține urma lui

Cât fi-va el străpuns de agonie
Se cade viețuirea fără veac
Să și-o smerească o vremelnicie

Și unde omul noaptea va îndrăzni

Să-și plece capul în liniștire
În zori pe rouă când se va trezi
Să-l copleșească raiul din zidire

Și din sudoarea zbaterii pe loc

Pământul să-l frământe a plămadă
Și să nu-l mustre-atâta nenoroc
Fluturi perechi pe floare să se vadă

Cum vin pe rând și se împărtășesc

Din licărele-acestea de potire
Iscând în flori întocmai ce-au adus;
Puțina sete după nemurire. (Ioan Alexandru, Flori și fluturi)

Nu mă mai bucur azi de primăvară,

Și nu tresalt acum, ca-n altădată,
Nici ochii mei, azi, nu se mai desfată,
În verdele de pomi, cu umbră rară.

Azi nu mai zăbovesc, în zori, mirată,

Că rândunelele se-ntorc în țară
Și peste noapte pomii se-mbrăcară,
În gingaș strai de floare-mbelșugată.

Azi știu o altă primăvară-n floare

Cu tainică și veșnică lucire,
Cu desfătări, ce n-au asemănare,

Ce-a răsărit, cu dulce tresărire,

din nesfârșita, fără de hotare,
Dumnezeiasca, unica iubire...
(Zorica Lațcu, Două primăveri)

Incendiu verde despletit de vânt

La capul dinspre cer al lumânării
Crescută cu mirare din pământ
În timp ce-n jur i se închină merii
Nedumeriți de strania-nrudire
Cu prea înaltul înger vegetal:
Mireasă poate, mai degrabă mire,
Umbrei, pereche albă și rival.

Apoi din frunze așternând covoare

Toamna îi face verdele lumini,
Iubirea le-o preschimbă în lingoare
Și-ntoarce seva-n sângele divin. (Mesteacăn, de Ana Blandiana)

Texte religioase despre:

 Natura – oglindirea frumuseții dumnezeiești

1. Nu v-ați gândit că cerul înstelat are o influență duhovnicească deosebită asupra inimilor
noastre, prin frumusețea cu care a fost înzestrat? Când privim acest cer înstelat nemărginit, ne
ducem cu gândul la veșnicie. Când privim la stâncile puternice, abrupte, la vârfurile care sunt
ascunse de norii întunecați, când în zi de ploaie stăm pe țărmul mării și vedem cum furtuna
ridică valuri uriașe, care acoperă stâncile de pe mal, oare nu tresare inima noastră de emoție,
contemplând puterea și forța naturii? Cât de neînsemnați și de slabi ne simțim atunci! Dacă
natura ascunde în sine atâta frumusețe, forță, putere și propovăduiește despre ea, atunci ce
putem spune despre izvorul acestei puteri și frumuseți – ce putem să spunem despre Domnul
Însuși?
El este izvorul acestei frumuseți și puteri, El toate le pătrunde, toate le umple. Măreția
uimitoare a forțelor naturii nu este altceva decât manifestarea însuflețirii întregii naturi despre
care v-am vorbit. În tot ce ne înconjoară este prezent Duhul Sfânt. El „pretutindenea este și
toate le împlinește”, totul este pătruns de puterea Duhului lui Dumnezeu și de dragostea Lui.
Sf Luca al Crimeei, Predici

 Sufletul omului care trebuie să caute refacerea frumuseții originare

2. Vremea primăverii înveselindu-ne ochii şi inima prin asemănarea sa cu starea cea dintâi a
lumii şi a noastră, în acelaşi timp şi prin multe lucruri ce se petrec în curgerea răstimpului
său, ne dă a înţelege că fericirea şi frumuseţea aceasta sunt pierdute de noi; că noi, dimpreună
cu toată natura ce ne înconjoară, ne aflăm într-o stare nefirească şi că, prin urmare, trebuie să
ne gândim necontenit cum să ieşim din această stare nefericită şi să dobândim din nou pentru
noi şi pentru natură acea primăvară din paradis, care odată începută să nu se mai sfârşească.
Sf. Inochentie al Odessei, Înțelepciunea dumnezeiască și rosturile naturii

3. Oricât de bogată şi de împodobită ar fi natura în timpul primăverii, totuşi sufletul înnoit de

harul dumnezeiesc este mult mai împodobit şi mai bogat în florile virtuţilor – într-însul se
găseşte şi floarea cea albă a nevinovăţiei şi curăţiei inimii şi floarea cea roz a binefacerii şi
dragostei către aproapele şi floarea cea albastră a contemplaţiei şi înţelepciunii duhovniceşti
şi floarea cea galbenă a înfrânării şi ostenelii.
Sf. Inochentie al Odessei, Înțelepciunea dumnezeiască și rosturile naturii

(omul trebuie să restaureze frumusețea lui originară = mântuirea constă în restaurarea

concretă a acelei frumuseți primordial, îmbrăcarea omului în chipul de slavă)