TREZIRE

de Lucian Blaga

Mocnește copacul. Martie sună.

Albinele-n faguri adună
și-amestecă învierea
ceara și mierea.

Nehotărît între două hotare,

cu vine trimise subt șapte ogoare,
în văzduhuri zmeu,
doarme alesul, copacul meu.

Copacul meu.
Vîntul îl scutură. Martie sună.
Cîte puteri sînt, se leagă-mpreună,
din greul ființei să mi-l urnească,
din somn, din starea dumnezeiască.

Cine vîntură de pe muncel

atît lumină peste el?

Ca lacrimi - mugurii l-au podidit.

Soare, soare, de ce l-ai trezit?
  Cantec de primavara

Nichita Stanescu

Desigur, primavara mi-a tasnit din tample.

De umbre, umerii imi siroiesc, tacut,
prea bine mi-e si nu ma mai pot rumpe
de aerul rotund ce m-a-ncaput.
E-ntaia oara cand raman fara de viata,
de primavara-ncercuit cu franghii,
pana miresmele imi dau un pumn in fata,
trezindu-ma, le-adulmec si le mangai.
Si mor a doua oara, cand imi taie chipul
pala de raze atarnand de crengi
si iar mi se roteste-n pasari timpul,
cand pasul tau rasuna pe sub crengi.
Cu vazu-nchis, simt cum imi bat peste sprancene
imaginile tale, clinchetand.
Mor sacadat si reinviu din vreme-n vreme,
de-otrava mortii sufletu-mi eliberand.
O, primavara flacari rosii-nalta.
Pe rugul lor mi-e sufletul intins
pana miresmele imi dau un pumn in fata,
si ma trezesc, si-nving si sunt invins.
Cântec de primăvară - Ileana Mălăncioiu

A venit primăvara, speranţele din iarnă s-au dus,

Acum se duc speranţele de primăvară,
Dar o să fie bine la toamnă,
Dar o să fie bine la sfârşit.

Dar o să fie bine după aceea,

Când nu vom mai şti nimic,
Dacă nu vom mai şti nimic,
Dar cine ştie.

Oricum o să fie bine,

Vine o vreme când totul e bine,
Dar eu mă încpăţânez să cred
Că încă nu e vremea.

A venit primăvara, speranţele din iarnă s-au dus,

Acum se duc speranţele de primăvară,
Am plecat la munte să mai uit o vreme
Şi-am început din nou să urc muntele.
Primăvara-n crâng - Maria Banuș

Cu frunze negre, cu flori de soc,

Mă ţine primăvara-n loc,
În crângul mic pe care-l ştii
Cu dragostile fumurii.

De iarbă crudă şi de lut

Mi s-a făcut dor neştiut,
Obrazul la pământ l-am pus
Să-mi amintesc de-un dor apus.

Dar altcum inima-i zvâcnea,

Pământului, sub faţa mea,
Îndepărtate ţări şi ape
Veneau din toate, mai aproape.

Am pus urechea la pământ,

Să prind o pulbere de cânt,
Dar firul mic, ca de vioară,
Un cântec larg mi-l împresoară.

De sub culcate ierburi, iată,

Dă zvon ţărâna zbuciumată,
Tovarăşi mulţi, în marşuri grele,
Din ţări cu scrâşnet de zăbrele.

...............................................

Cu faţa-n iarbă, la pământ,

Mă ţine crângul fremătând,
Nu crângul mic, pe care-l ştii
Unde-aşteptam demult să-mi vii,

Ci crângul tot unde ne-ncape

Şi dor, şi pasăre, şi ape,
Nu primăvara ta şi-a mea,
Mai firavă ca lacrima,

Ci cântul larg ce ne-nfăşoară

Plapânda strună de vioară,
Ci hora soarelui şi-a lunii
Cu toată primăvara lumii.
Vânt de martie - Maria Banuș

Trece un vânt peste lume,

Si nu m-a uitat.
Credeam în poame rotunde si coapte,
În ce s-a-mplinit, în ce s-a-mpacat.

Cutremur si viata, cutremur,

Vântul lui martie bate,
Cred în puterea gândului nostru,
Si-n începutul din toate.

Striga un vânt puternic prin lume:

Credeti în forta bratelor voastre!
Ascult si privesc printre crengile goale
Spatiile-adânci si vaste.
Primăvara mea - Zorica Laţcu

Crescut-au ghiocei in fulgi de nea?...

Atat de alba-i primavara mea!
Mi-i sufletul de patimi neatins
Si cerul floare peste el a nins;
Aleasa floare de matasuri moi
A nins in noapte peste pomii goi
Si i-a invelit in borangic usor.
A prins o boare, calda ca un dor,
S-adie rar miresmele din Raiu.
Al fluturilor maiestrit alaiu
A curs in suflet, linistit si bland,
Pe cai de taina, din adanc de gand.
Si sus, deasupra albei naluciri,
Pluteste raza sfintelor iubiri.
Da primaverii-n duhul meu lumini
Si se rasfrange-n ochii tai senini.
O, primăvară... - Magda Isanos

O, primăvară, de temut ești, zînă,

cînd oarbă treci și mîinile-ți întinzi
spre mugurii din vîrf cu totul blînzi
și loc de cuiburi cauți în grădină.

Tu încă nimica nu știi de culori,

de vocea calelor gravă.
Tu nu știi nimica de fata bolnavă
ce stă la fereastră-ntre flori.

Ești naltă, ești naltă, copacii

spre umerii tăi se ridică,
o, zînă, tu nu știi nimică,
șoptesc lîngă praguri săracii.

Acuma tu nu știi nimica și-asculți

tăcerea din arbori și oameni ;
acuma nu știi nimica, dar mulți
te-așteaptă să ari și să sameni.

Eu văd fața ta calmă încă :

mari ghețuri o acopăr; ci toate
luminile-n preajma ta sunt bogate,
Ce melodie, ce melodie adîncă !