MIHAI EMINESCU - CE TE LEGENI…

- "Ce te legeni, codrule,

Fara ploaie, fara vânt,
Cu crengile la pamânt?"
- "De ce nu m-as legana,
Daca trece vremea mea!
Ziua scade, noaptea creste
Si frunzisul mi-l rareste.
Bate vântul frunza-n dunga -
Cântaretii mi-i alunga;
Bate vântul dintr-o parte -
Iarna-i ici, vara-i departe.
Si de ce sa nu ma plec,
Daca pasarile trec!
Peste vârf de ramurele
Trec în stoluri rândunele,
Ducând gândurile mele
Si norocul meu cu ele.
Si se duc pe rând pe rând,
Zarea lumii-ntunecând,
Si se duc ca clipele,
Scuturând aripele,
Si ma lasa pustiit,
Vestejit si amortit
Si cu doru-mi singurel,
De ma-ngân numai cu el!"
 MIHAI EMINESCU - FIIND BĂIET PĂDURI CUTREIERAM

Fiind băiet păduri cutreieram

Și mă culcam ades lânga izvor,

Iar brațul drept sub cap eu mi-l puneam

S-aud cum apa sună-ncetișor:

Un freamăt lin trecea din ram în ram

Și un miros venea adormitor.

Astfel ades eu nopți întregi am mas,

Blând îngânat de-al valurilor glas.

Răsare luna, -mi bate drept în față:

Un rai din basme văd printre pleoape,

Pe câmpi un val de argintie ceață,

Sclipiri pe cer, văpaie preste ape,

Un bucium cânta tainic cu dulceață,

Sunând din ce în ce tot mai aproape...

Pe frunza-uscate sau prin naltul ierbii,

Părea c-aud venind în cete cerbii.

Alături teiul vechi mi se deschide:

Din el ieși o tânara crăiasa,

Pluteau în lacrimi ochii-mi plini de vise,

Cu fruntea ei într-o maramă deasă,

Cu ochii mari, cu gura-abia închisă;

Ca-n somn încet-încet pe frunze pasă,

Călcând pe vârful micului picior,

Veni alături, ma privi cu dor.

Si ah, era atâta de frumoasă,

Cum numa-n vis o dată-n viața ta

Un înger blând cu fața radioasă,

Venind din cer se poate arăta;

Iar păru-i blond și moale ca mătasa

Grumazul alb și umerii-i vădea.

Prin hainele de tort subțire, fin,

Se vede trupul ei cel alb deplin.

 MIHAI EMINESCU - CE-ȚI DORESC EU ȚIE, DULCE ROMÂNIE

Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie,

Țara mea de glorii, țara mea de dor?

Brațele nervoase, arma de tărie,

La trecutu-ți mare, mare viitor!

Fiarba vinu-n cupe, spumege pocalul,

Daca fiii-ți mândri aste le nutresc;

Căci ramâne stânca, deși moare valul,

Dulce Românie, asta ți-o doresc.

Vis de răzbunare negru ca mormântul

Spada ta de sânge dușman fumegând,

Și deasupra idrei fluture cu vântul

Visul tău de glorii falnic triumfând,

Spuna lumii large steaguri tricoloare,

Spună ce-i poporul mare, românesc,

Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare,

Dulce Românie, asta ți-o doresc.

Îngerul iubirii, îngerul de pace,

Pe altarul Vestei tainic surâzând,

Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,

Când cu lampa-i zboara lumea luminând,

El pe sânu-ți vergin încă să coboare,

Guste fericirea raiului ceresc,

Tu îl strânge-n brațe, tu îi fă altare,

Dulce Românie, asta ți-o doresc.

Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie,

Tânara mireasă, mamă cu amor!

Fiii tăi traiasca numai în frăție

Ca a nopții stele, ca a zilei zori,

Viață în vecie, glorii, bucurie,

Arme cu tărie, suflet românesc,

Vis de vitejie, fală și mândrie,

Dulce Românie, asta ți-o doresc!

 MIHAI EMINESCU - CODRULE, MĂRIA-TA

Codrule, MĂria Ta,

Lasă-mă sub poala ta,
Că nimica n-oi strica
Fără num-o rămurea,
Să-mi atârn armele-n ea.
Să le – atârn la capul meu,
Unde mi-oi așterne eu
Sub cel teiu bătut de vânt
Cu floarea pân-la pamânt,
Să mă culc cu fața-n sus
Și să dorm dormire-aș dus;
Dar s-aud și-n visul meu,
Dragă codri, glasul tău,
Din cea rariște de fag,
Doina răsunând cu drag,
Cum jelind se trăgăna
Frunza de mi-o leagăna,
Iara vântul molcomit
De-a vede c-am adormit,
El pin teiu va viscoli
Și cu flori m-a coperi.
 MIHAI EMINESCU - DOINĂ

De la Nistru pân' la Tissa

Tot Românul plânsu-mi-s'a,
Cã nu mai poate strãbate
De-atâta strãinãtate.
Din Hotin si pân' la Mare
Vin Muscalii de-a cãlare,
De la Mare la Hotin
Mereu calea ne-o atin;
Din Boian la Vatra-Dornii
Au umplut omida cornii,
Si strãinul te tot paste
De nu te mai poti cunoaste.
Sus la munte, jos pe vale
Si-au fãcut dusmanii cale,
Din Sãtmar pânã 'n Sãcele
Numai vaduri ca acele.
Vai de biet Român sãracul!
Indãrãt tot dã ca racul,
Nici îi merge, nici se'ndeamnã,
Nici îi este toamna, toamnã,
Nici e vara vara lui,
Si-i strãin în tara lui.
De la Turnu 'n Dorohoi
Curg dusmanii în puhoi
Si s'aseazã pe la noi;
Toate cântecele pier,
Sboara paserile toate
De neagra strãinãtate;
Numai umbra spinului
La usa crestinului.
Isi desbracã tara sânul,
Codrul - frate cu Românul -
De secure se tot pleacã
Si isvoarele îi seacã -
Sãrac în tarã sãracã!
Cine-au îndrãgit strãinii,
Mânca-i'ar inima câinii,
Mânca-i'ar casa pustia,
Si neamul nemernicia!

Stefane Mãria Ta,

Tu la Putna nu mai sta,
Las' Arhimandritului
Toatã grija schitului,
Lasã grija Sfintilor
In seama pãrintilor,
Clopotele sã le tragã
Ziua'ntreagã, noaptea'ntreagã,
Doar s'a 'ndura Dumnezeu,
Ca sã 'ti mântui neamul tãu!

Tu te 'naltã din mormânt,

Sã te-aud din corn sunând

Si Moldova adunând.
De-i suna din corn odatã,
Ai s'aduni Moldova toatã,
De-i suna de douã ori,
Iti vin codrii 'n ajutor,
Toti dusmanii or sã piarã
Din hotarã în hotarã -

Indrãgi-i'ar ciorile
Si spânzurãtorile!