ABRAHAM LINCOLN

Cel mai cunoscut presedinte al Statelor Unite din secolul al XIX-lea s-

a nascut la 12 februarie 1809 langa Hodgenville, statul Kentucky, intr-o
familie de fermieri de con-ditie medie. Copilaria si adolescenta le-a petrecut
muncind din greu alaturi de tatal sau, pe pamanturile pe care familia sa,
asemenea multor familii americane de la vremea respectiva, se perinda.
De aceea, educatia primita in aceasta perioada a fost cu totul sporadica.
Si-a completat invatatura prin studiu individual intens, ramanand de fapt,
toata viata, un autodidact impresionandu-si cunoscutii prin dorinta avida de
cunoastere.
Primii ani ai tineretii i-a petrecut in Illinois, ca taietor de lemne, apoi
vanzator la New Salem, diriginte de posta si chiar ca hotarnic.
Incepand din 1832 a fost atras de viata politica, devenind membru al
Partidului Whig care grupa mai ales membri ai burgheziei industriale si
financiare din S.U.A. Aceasta este perioada in care se acutizeaza in S.U.A.
problema sclaviei, afirmandu-se, mai ales in statele din nord, miscarea
abolitionista, care milita pentru desfiintarea sclaviei. Cea mai mare parte a
membrilor Partidului Whig sustineau aceasta miscare.
In 1833, a candidat cu succes pentru Adunarea generala a statului
Illinois. In acelasi timp studia cu intensitate pentru a deveni avocat. In 1836
a trecut examenul de avocat, iar in 1837 a primit din partea Curtii Supreme
din Illinois dreptul de a practica avocatura. In acelasi an s-a stabilit la
Springfield, capitala statului Illinois, ca asociat la firma de avocatura a lui
John T. Stuart. Va infiinta apoi un birou de avocatura propriu, alaturi de
Stephen T. Logan, in 1841.
S-a casatorit in 1842 cu Mary Todd. Familia Lincoln va avea patru
baieti, dar, din nefericire, doar primul nascut, Robert Todd Lincoln va
supravietui. Acesta ajunge, dupa moartea tatalui sau, ministru de razboi si
ambasador al S.U.A. in Anglia.
Cariera sa politica a capatat o noua anvergura in mai 1846 cand a
fost propus candidat pentru Congresul S.U.A. din partea grupului din Illinois
al Partidului Whig, fiind ales in cea de-a 37-a legislatura a Congresului.
S-a remarcat prin atitudinea sa pacifista si abolitionista, devenind
popular mai ales in randul populatiei sarace din statele din nord.
In 1849 s-a retras temporar din viata politica, revenind la conducerea
biroului sau de avocatura din Springfield. Dupa cinci ani, a revenit pe scena
politica in conditiile declansarii unor aprinse dezbateri in opinia publica
americana pe tema legii Kansas-Nebraska, lege care permitea extinderea
1
sclaviei in teritoriile situate la nord de paralela de 36 grade si 30 de min.,
unde acest sistem de munca era interzis din 1820. Practic, problema
sclaviei era lasata la latitudinea colonistilor care urmau sa populeze noile
regiuni Kansas si Nebraska, acesta fiind considerat un precedent periculos
pentru restul statelor care se declarau „libere“ (nesclavagiste).
In Cuvantarea de la Peonia, devenita celebra (4 oct. 1854), L. si-a
afirmat pozitia in problema sclaviei: „Eu urasc sclavia pentru ca sclavia
este in sine o monstruoasa nedreptate. O urasc pentru ca priveaza
republicanismul nostru de indreptatita sa influenta in lume [...], sileste pe
prietenii convinsi ai libertatii sa se indoiasca de sinceritatea noastra. Si mai
ales pentru ca sclavia sileste pe atatia oameni cu adevarat buni dintre noi
sa se afle in razboi deschis cu insasi principiile fundamentale ale libertatii
cetatenesti.“
In 1856, L. a aderat la Partidul Republican (infiintat in 1854). Dupa
doi ani, in 1858, candida pentru Senatul S.U.A. din partea acestui partid.
Totodata, si-a continuat activitatea politica in sprijinul miscarii abolitioniste,
sustinuta de Partidul Republican. Devenind din ce in ce mai apreciat pentru
convingerile sale politice, dar si pentru integritatea si corectitudinea vietii
sale personale, L. a fost numit, la 18 mai 1860, candidat la presedintia
S.U.A. din partea Partidului Republican, fiind ales presedinte al Statelor
Unite in noiembrie 1860. In aceeasi perioada, conflictul dintre adeptii
abolirii sclaviei si cei ai mentinerii acesteia progreseaza rapid, ceea ce
determina in cele din urma secesiunea statelor adepte ale sistemului
sclaviei de statele americane din nord. Debutul acestui proces avea loc in
decembrie 1860 cand Carolina de Sud s-a desprins de restul Statelor
Unite, urmata in ianuarie-februarie 1861 de Mississippi, Florida, Alabama,
Georgia, Louisiana, Texas. Statele desprinse s-au reunit in Confederatia
statelor sudiste, cu guvern si presedinte propriu (Jefferson Davis).
Se vor alatura Confederatiei sudiste, in lunile urmatoare, si statele
Virginia, Arkansas, Carolina de Nord, Tennessee (cu exceptia partii sale
estice).
Razboiul de secesiune a izbucnit prin atacarea fortului Sumner de
catre armata sudista.
Proclamand statele din sud in stare de „rebeliune “, L. a convocat,
pentru inceput, o armata de 75 000 de voluntari (15 aprilie 1861). Prima
etapa a razboiului s-a desfasurat in favoarea statelor din sud, a caror
armata a ajuns in situatia de a ameninta efectiv capitala S.U.A.,
Washington. Armata statelor din nord a beneficiat insa de imensele rezerve
economice si financiare ale zonei urbanizate si industrializate ale S.U.A.,
dar si de comanda extrem de eficienta a generalilor William Sherman si
2
Ulysses Grant. Din 1862 initiativa desfasurarii razboiului a revenit armatei
nordiste, al carei comandant suprem era, potrivit Constitutiei S.U.A.,
presedintele L. In acelasi an, a semnat Homestead-bill, legea prin care
oricare cetatean al S.U.A. care nu luptase impotriva statelor din Nord putea
obtine un lot (homestead) de pamant de 65 ha, platind o taxa de 10 dolari,
care-i revenea ca proprietate cu conditia de a fi cultivata in urmatorii cinci
ani. Legea favoriza in mod evident pe cei saraci, fara pamant, care formau
majoritatea armatei nordiste, oferindu-le o puternica motivatie in lupta
impotriva statelor secesioniste.
La 1 ianuarie 1863, L. a semnat Proclamatia guvernului S.U.A.
privind desfiintarea sclaviei. Aceasta va fi consfintita la 31 ianuarie 1865
printr-un amendament adus Constitutiei S.U.A. de catre Camera
Reprezentantilor din Congresul american.
In 1863, victoriile nordiste de la Gettysburg si Vicksburg au
consacrat, practic, infrangerea statelor secesioniste din sud. Luptele totusi
au continuat pana la 9 aprilie 1865, cand comandantul armatei sudiste,
generalul R.E. Lee, a capitulat la Appomattox.
La 8 noiembrie 1864, L. a fost ales presedinte al S.U.A. pentru al
doilea mandat, perioada ce ar fi urmat sa o dedice reconstructiei Uniunii
dupa razboiul civil dintre Nord si Sud.
La putin timp de la capitularea de la Appomattox, la 14 aprilie 1865,
Lincoln este impuscat, in timpul unui spectacol, la Ford ’s Theatre din
Washington, de catre John Wilkes Booth, actor ratat, membru al unei
conspiratii sudiste.