Abraham Lincoln

Abraham Lincoln a fost un avocat și om politic american, al șaisprezecelea președinte al Statelor Unite ale
Americii, funcție pe care a exercitat-o începând cu luna martie 1861 și până la asasinarea sa în aprilie 1865.
Lincoln a condus Statele Unite în timpul Războiului Civil—cel mai sângeros conflict al său, dar și cea mai mare criză
morală, constituțională și politică.[15][16] Prin aceasta, el a conservat Uniunea, a abolit sclavia, a întărit guvernul
federal și a modernizat economia.
Crescut într-o familie săracă de la Frontiera de vest, Lincoln a fost avocat autodidact în Illinois, lider al Partidului
Whig, membru al Camerei Reprezentanților la nivel de stat(en) în anii 1830, apoi congressman federal pentru un
mandat în anii 1840. A promovat modernizarea rapidă a economiei prin dezvoltarea sistemului bancar,
construcția de canale și căi ferate, și prin impunerea de taxe vamale care să protejeze și să încurajeze construcția
de fabrici; s-a opus războiului cu Mexicul în 1846. După o serie de dezbateri intens mediatizate(en) din 1858, în
cadrul cărora Lincoln s-a pronunțat împotriva extinderii sclaviei, a pierdut cursa pentru Senatul SUA în fața
arhirivalului său, democratul Stephen A. Douglas.
În 1860, Lincoln și-a asigurat candidatura din partea Partidului Republican la președinția SUA, fiind recomandat
de faptul că era un moderat dintr-un stat în care rezultatul alegerilor nu era cert. Deși avea foarte puțină susținere
în statele în care era permisă sclavia, Lincoln a câștigat lejer în Nord și a fost ales președinte în 1860. Alegerea sa a
determinat șapte state sclavagiste din Sud să își declare despărțirea de SUA și să formeze Confederația înainte ca
el să preia funcția. Nu s-a găsit niciun compromis sau reconciliere în ce privește sclavia
În anii 1850, sclavia încă mai era legală în Sudul Statelor Unite, dar fusese în general scoasă în afara legii în statele
din nord, inclusiv în Illinois, a cărui constituție din 1818 interzicea sclavia, așa cum impunea Ordonanța Nord-
Vestului(en).[99] Lincoln dezaproba sclavia și răspândirea ei în noile teritorii americane din vest.[100] El a revenit
în viața politică pentru a se opune legii pro-sclavie Kansas–Nebraska din 1854; această lege abroga Compromisul
Missouri din 1820 care limita răspândirea sclaviei. Senatorul senior de Illinois Stephen A. Douglas incorporase în
lege principiul „suveranității populare”. Clauza lui Douglas, căreia i se opunea Lincoln, specifica faptul că coloniștii
au dreptul de a determina la nivel local dacă să permită sau nu sclavia într-un nou teritoriu american, în loc ca
decizia să fie luată la nivelul Congresului național.
Eric Foner (2010) face distincția pe de o parte între aboliționiștii și radicalii republicani din nord-est, care
considerau sclavia un păcat, și pe de altă parte republicanii conservatori care o considerau rea pentru că făcea rău
albilor și bloca progresul. Foner afirmă că Lincoln era un moderat aflat la mijloc, opunându-se sclaviei în principal
pentru că viola principiile republicane ale Părinților Fondatori(en), în special egalitatea între toți oamenii și
autoguvernarea democratică exprimată în Declarația de Independență.[102]