Sunteți pe pagina 1din 2

Cauzele războiului[modificare 

| modificare sursă]

Statele Unite la 1856, cu puțin timp înaintea izbucnirii războiului civil.

      Statele libere

      Statele sclavagiste

      Teritoriile organizate

Coexistența unui Sud sclavagist cu un Nord din ce în ce mai puternic aboliționist a mărit posibilitatea conflictului. Lincoln nu a
propus legi federale împotriva sclaviei acolo unde ea exista deja, dar, în 1858, prin discursul „Casa dezbinată”, și-a exprimat dorința
de a „limita răspândirea sa, și a o pune acolo unde conștiința publică va putea păstra credința că este pe calea spre dispariția
totală”.[2] Mare parte din lupta politică a anilor 1850 s-a concentrat pe extinderea sclaviei în teritoriile nou create.[3][4][5] Toate teritoriile
organizate aveau mari șanse să devină state libere, ceea ce a crescut mișcarea secesionistă din Sud. Atât Nordul cât și Sudul
presupuneau că, dacă sclavia nu se putea extinde, ea va dispărea treptat.[6][7][8]
Temerile Sudului de a pierde controlul guvernului federal în fața forțelor antisclavie, și temerile Nordului că forțele sclavagiste
controlau guvernul, a adus criza la culme spre sfârșitul anilor 1850. Unele dispute privind moralitatea sclaviei, dimensiunea
democrației și meritele economice ale muncii libere în raport cu plantațiile de sclavi au determinat prăbușirea partidului Whig și a
mișcării Know Nothing, și apariția unor partide noi, regionale (Partidul Free Soil în 1848, cel Republican în 1854, Uniunea
Constituțională în 1860). În 1860, ultimul partid național rămas, Partidul Democrat, s-a rupt pe linii teritoriale.
Atât Nordul, cât și Sudul erau influențate de ideile politice ale lui Thomas Jefferson. Sudiștii puneau accent, în ce privește cu
sclavia, pe drepturile statelor în raport cu guvernul federal,[9][10][11] idei menționate în Rezoluțiile Kentucky și Virginia ale lui Jefferson.
Nordiștii, de la aboliționistul William Lloyd Garrison până la liderul republican moderat Abraham Lincoln[12] puneau accent pe
declarația lui Jefferson că toți oamenii sunt creați egali. Lincoln a menționat această propoziție în Discursul de la Gettysburg.
Vicepreședintele confederat Alexander Stephens a spus că sclavia este „piatra de hotar a Confederației” după secesiunea statelor
din Sud. După înfrângerea Sudului, Stephens a spus că războiul nu a pornit din subiectul sclaviei, ci din drepturile statelor, și a
devenit unul din cei mai acerbi apărători ai Cauzei Pierdute.[13] Președintele confederat Jefferson Davis și-a schimbat și el părerile,
de la a spune că războiul a fost cauzat de sclavie la a spune că drepturile statelor au reprezentat cauza. În vreme ce sudiștii
foloseau adesea argumentele bazate pe drepturile statelor în apărarea sclaviei, uneori rolurile erau inverse, atunci când sudiști
cereau legi naționale de apărare a intereselor lor în raport cu Interdicția Discuției și cu Legea Sclavilor Fugari din 1850. În aceste
chestiuni, nordiștii erau cei care voiau să apere drepturile statelor lor.[14]

S-ar putea să vă placă și