Abraham Lincoln (n.

12 februarie 1809, Sinking Spring Farm(d), Comitatul Hardin, Kentucky, Kentucky,

SUA – d. 15 aprilie 1865, Washington, D.C., District of Columbia(d), SUA) a fost un avocat și om politic
american, al șaisprezecelea președinte al Statelor Unite ale Americii, funcție pe care a exercitat-o
începând cu luna martie 1861 și până la asasinarea sa în aprilie 1865. Lincoln a condus Statele Unite în
timpul Războiului Civil—cel mai sângeros conflict al său, dar și cea mai mare criză morală, constituțională
și politică.[17][18] Prin aceasta, el a conservat Uniunea, a abolit sclavia, a întărit guvernul federal și a
modernizat economia.

Crescut într-o familie săracă de la Frontiera de vest, Lincoln a fost avocat autodidact în Illinois, lider al
Partidului Whig, membru al Camerei Reprezentanților la nivel de stat(en) în anii 1830, apoi congressman
federal pentru un mandat în anii 1840. A promovat modernizarea rapidă a economiei prin dezvoltarea
sistemului bancar, construcția de canale și căi ferate, și prin impunerea de taxe vamale care să protejeze
și să încurajeze construcția de fabrici; s-a opus războiului cu Mexicul în 1846. După o serie de dezbateri
intens mediatizate(en) din 1858, în cadrul cărora Lincoln s-a pronunțat împotriva extinderii sclaviei, a
pierdut cursa pentru Senatul SUA în fața arhirivalului său, democratul Stephen A. Douglas.

În 1860, Lincoln și-a asigurat candidatura din partea Partidului Republican la președinția SUA, fiind
recomandat de faptul că era un moderat dintr-un stat în care rezultatul alegerilor nu era cert. Deși avea
foarte puțină susținere în statele în care era permisă sclavia, Lincoln a câștigat lejer în Nord și a fost ales
președinte în 1860. Alegerea sa a determinat șapte state sclavagiste din Sud să își declare despărțirea de
SUA și să formeze Confederația înainte ca el să preia funcția. Nu s-a găsit niciun compromis sau
reconciliere în ce privește sclavia.