GEORGE DRUMUR

NE ODIHNA

CUVINTELOR
 EDITURA FACLA

George Drumur, care debuta, cu Solstitii, acum o

jumătate de secol, şi care era remarcat de G. Călinescu,

în Istoria literaturii române de la origini pînă în
prezent, ne iese înainte, în acest estuar, cu o corabie
de azur, pentru neodihnele visului.

ANGHEL DUMBRAVEANU

LEI 4,75
 GEORGE DRU.MUR

N·EODIHNA
CUVINTELOR

EDITURA FACLA
Timişoara, 1986
 Coperta seriei : VASILE PINTEA

Redactor: EUGEN DORCESCU

Tehnoredactor : IOAN 1. IANCU

Bun de tipar : 21.4.1986

Coli de tipar : 2,33

intreprinderea Poligrafică .. Banat"

Timişoara, Calea Aradului nr. 1

Comanda nr. 30
INSCRIPTII
.

Străbuni odihnind, nevăzuţi, pe sub g l ie,

Seminţele noastre-ncălzesc şi le-nvie -

ln palmele mici, străvezii, li se-adună

Amurguri pictate cu ceaţă şi lună .

Vii ochi de lumină pe frunţi li se ,plimbă,

Cînd cumpăna zării solstiţiu! şi-1 -schimbă.

Urechea p ă m întului nestinsă aude

Cum um bl ă încet curcubeiele nude

Prin grîne, prin ierburi -cu plete albastre,

Trecînd prin emblemele viselor noastre,

Prin pojişti de linişti, adînc răscolite,

Ascultîndu-ne gind u l intrat în colinde.

3
CINO MiiNILE TAC ...

Cind miinile tac, le vorbeşte inima,

Cînd stelele cad, infloreşte o grădină,
Cînd semnele serii se-agită intruna,
La margini e-o toamnă vibrînd de lumină.

Pe-aproape-asfinţitul mai lasă să-i scape

Ecouri şoptite, să crească-n păduri ;
Să ducă in larguri amiezile toate
Şi umbra să-şi culce prin crengi de răsuri.

Ce tulburi sînt merii, se-apropie prînzul,

Culorile-ascunse prin rouă se-aprind,
Las timpului ochii deschişi, să n-adoarmă
Şi fructele guri însetate-şi intind.

Stau umbre în umbră, ca pruncul în pintec,

Cu ochi nevăzuţi, ascultînd, pipăind.
Pe pirtii se plimbă amiaza aprinsă,
Femeia se-apleacă spre grîne, zimbind.

6
. PADURILE, APELE

Pădurile, apele, aici şi oriunde,

Spre seară-şi adună co�oane de-azur,
Lungindu-le trenele către izvoare.
Se sc utură ziua de colburi rotunde,
Căuşele serii stau jur-imprejur -
Şi frunzele, toate, devin sunătoare.

Cît umblet se-adună, seară de seară,

Spre cetini, spre semne de stîlpi, spre livezi,
Să-mi strîngă în pal me de rouă culoarea,
Rămasă pe cîmpuri, prin ierburi, să moară,
Visindu-se-n zilele altor amiezi -
Şi-n alti zori să-şi deschidă splendoarea.

O patimă arde în păsări, in fluturi,

ln arbori, în pietre, în c.iutele vîntului,
Spre zboruri, urcuşuri -co-n mine, ca-n tine­
Şi gî ndul se face subtire, de-1. scuturi,
Devine cind. steaua, cînd umbra pămîntului,
Doar orele-s mici, n-ou contur şi-s puţine ;
Aşteaptă tihnite, udîndu-şi pleoapele,
Pădurile, apele ...

7
TIMPUL CIMPIJLOR

Timpul cîmpiilor mele de toamnă

Sună prin bu ciume a!be de tei.
Umbre păles c, se subţie, mă-ndeam nă
.
Drumului serii cu plopi singurei.

Cîntecul meu peste aripi de fluturi,

Ceţuri şi vînturi mereu o coli nd,
Tre ce prin zarea pădurii, spre ciuturi,
Pînă se stinge pe lespezi, muri nd.

De se as cunde prin colţuri de brumă,

Curge ca lacrima-n vîrf de secundă,
Caldă şi li mpede, pîn-o sugrumă
Paşii de pasăre-n seara rotundă.

Dul ce e u mbletul ti mpuJtti, dul ce,

Cî nd se stre coară priA fructe, prin ani,
Cî nd ne teze şte culori să se culce, ' ·

Cînd se răsfaţă· prin zorii sr1vani

Timpul clmpiilor mele, el, blîndul,
.
Imperceptibil reapare pe�aici -

lnima-1. simte, îl simte şi gîndul,

Ca pe-o poveste cu zei şi pitici . . .
PLOAIE PE PARiNG

Sus pe Parîng, sus pe Parîng,

Suliţe străvezii ploile-şi frîng.
Crengile sună sub lina povară ;
Iarba e mută, fruntea amară.

Arşiţa, gonită de neguri, se-ascunde

Tn inimi, în sînge - oriunde.
Moi pîlpîie timpul subţire,
Ascuns printre albe secunde,
Printre seminţe visînd prima-ncolţire.

Ferindu şi de fulgere-aripa,
-

Coboară şi păsări şi clipa

Spre-amurgul golit de vitralii -

Dor c i ne s-opreoscă risipa

Frumooselor ploi, cu sveltele talii ?

Sus pe Parîng, sus pe Porîng,

Suie-nserări şi se string
lîngă ferestrele stelelor mele,
Răsucindu-şi luminile, ca pe nişte nuiele.

10
IN CASA DE LEMN

fn casa de le m n, fără perdele,

Orele întrec înălţimea plopilor,
Cuvintele noastre ascunse-n cuvinte,
Mai sus de rotunjimile serii,
C hem îndu ne.
-

Atunci, îmi �terg de gînduri gîndurile,

De colburi, de vreme -
Trec dincolo de sunetele apelor,
Pluti n d cu braţele pline
De smochini şi poeme,
Pînă ajung să mă apropii
De mine î n sum i,
De mine.

11
iN TOAMNĂ

Tn acest anotimp revărsat peste lu cruri,

Se deschid pîrtii noi între mine şi ape-
Peste u m er ii prinşi de vîrtejele vremii
Alte-nsemne pe frunti vremea-ncepe să sape.

Din plinul de ore ţîşnesc tot mai des

Fulgere-albastre cu arome de şes,
Alte p loi reanină sămînta-n pămînt,
Numai toamnele mele de mult nu mai sînt.

De rămîne vreun dor ocolit spre apus,

Turme albe-s plecate, de mult s-au tot dus­
De m-aplec spre fîntîni, mai aud, mai aud
Cum oftează izvoarele-ntoarse spre sud.
Numai inima-şi caută alte poteci,
Să nu te apropii de umbra-i, - să pleci !

Tn acest anotimp luminat de-ntîmplări,

Undeva, lîngă noi fermecata oglindă
Tşi roteşte lumina spre fluturi, visări
. . .

Cit de blînd palma noastră ar vrea s-o

cuprinda.

12
Mă caută nmsonle -Ş I eu 1:; coc;' -
[n schimbul dintre ore răs:::olite-a:.JCI
Cum se atinge - o clipă de-altă c! pr:J -
Şi cum desenul lor devine palid, nud.

Deasupra mea respiră nurn::i rLjrui,

Acelaşi măr prea bun, ce c1e-a rînd1
o.ni
Se alungeşte nevăzut creangu ne·.
cu-o
Urdndu-şi, mai spre-amurguri, gindul.

Acum un singur fruct i-atîrnă-n vîrfu;·i,

Rămas în seara lunii -ochi peste livezi
Doar creanga-mbrobodită-n ceaţă
Din miezul alb mai soarbe apu sele am

A început să ningă, da, a început . . .

La margini le sunetelor, de ven ite moi,

Mi j eş te-a răsuciri de ape fumurii,
Rămase - uit ate încă, să curqă pri ntre no
APA BAUTA ...

Apa băută din pal mele tale,

Mici cît alunele,
Devine aromă-n amiezi estivale­
Ca miezul la prunele
Cu învelişuri de pîrguri opale.

Stelele, bunele,
Cod ca seminţele duse de vînturi
Peste rotundele
Cofe de lemn, prin fîntîni, cu descînturi.
lor roua verzuie şi aspră,
Albastră de vie, se-ascunde . . .

Prin cercuri de unde

Clipesc do-ar secundele.

Apa băută din pal mele t ale,

Pură ca aroma brumată,
Dulce, curată,
Ascunde ecouri de cimbru
Aduse de umbra pădurii din vale.

14
les 1'ădăcinile amorţite de sete,
Guri desch-izînd ca să beie,
Ca 1.1n burete,
Toate tuminile
Purtate pe umeri de lungi curcubeie.

Apa băut6 din pal mele tale

Ţine de foame, de somn şi de cale.
CURGEREA SERII

Zapezile, vîntul, de-aici şi de-aiurea,·

Tot spulberă timpul, le-absoar be pădurea.

Luăm de la capăt cu ochii, cu palma,

Şi dealul şi piscul, pe rînd şi de-a valma.

Ne smulgem mişcării, cotim printre ploi,

Cuvîntul e-n umbră, se pierde de noi.

Iubito, norocul, hazardul, sau cine

Ne-ascunde potecile-n cîmpuri vecine?

Şi cine ne mută nădejdile, pasul,

Spre-apusuri de ceaţă : Desclntecul, ceasul

Taceri fără foşnet, cu-nsemne de lut,

Tmi cad în paharul rămas neumplut.

ln
Şi orele lunecă-n virfuri, incet,
Ca sunetul strunei urcat in falset ;

Doar liniş.tea albă mai pilpiie-n jur

Şi curge-n serarea prin filtre de-azur.
PRIMA INFLORIRE

Din zori pornise vintul peste porumbişti,

abia foşni
Şi-alungă mai spre ape curcubeul somnoro
E-ntîia înflorire a salcîmilor - şi-abia
cupr
Colinele, şoselele, curgînd spre-amiezi
frurr
Cu maldăre de alb in braţe, aburind.

De-oriunde aş privi-o, minunea asta albă

Alunecă prin şesuri calde, pas cu pas -
Şi numai fluturii pe crengi subţiri au mai
răn
Ciorchinii grei mai obosesc puţin cite puţin
Acoperiţi de pulberi şi de mult senin.

Salcimii fără soţ, cu umblet de zăpadă,

Adună-n fiecare noapte clopoţei de-argint
Şi-i •leagănă cu braţe şi descîntec să nu
ca

20
or sunetele mute s-au lipit de crengi, subtil,
alint,
n rouă limpede-nvelite, stînd grămadă.

O·r de-mi îndrept spre inimă privirea să

răsune
n bucuria-acestor ceasuri, indelung plutind,
>rin noi, deasupra noastră, simt cum alte
semne bune
)e pretutindeni mă învăluie şi mă
cuprind ...
'.ii-e sufletul un freamăt dulce de colind.
CiND DA SOMNUL PESTE FLORI

imi indrept, adeseori,

Umbra mută spre păduri,
Cind dă somnul peste flori,
Încălzit de zeci de guri.
Mă îndeamnă timpul gnom
Spre insemnele de om.

Duc priviri mai mici, mai lungi,

Din ţărînă spre copaci -
Gesturi devenite dungi
Peste braţul meu stingaci,
Braţ stăpîn de-acum pe toate
Şi pe-un coş de bunătate.

Dincolo de toate-aceste
Umblă visul după soare -
Cit a fost - şi cit mai este -
Bobul lui să mă-mpresoare.
Poate-a mai rămas o stea
Suspendotă undeva . . .

24
PRINZUL GRINELOR

Se-aude-un vuiet străveziu : se schimbă

vintu!.
Tulpina unei alte zile nevăzut se-ntinde.
Pentru prinzul grînelor. Se despovărează
ploile,

impărţindu- şi apele, ca pe merinde.

Şi munţii, înveliţi în neguri, tac şi par pustii,

Sub revărsarea ploilor necruţătoare.
Potecile descoperite dau să fugă-ntruna
Şi-şi plimbă umbra lină după soare.

Ştiu bine că, odată şi odată,

Cîmpul va fi alb de liniştea zăpezii,
Cu ecourile verii adormite de cu toamnă,
Visînd ar oma proaspătă a piinii în palmele
amiezii.

25
COPACII CĂRUNŢI

Mă întristează, seară de se a ră ,

Copacii cărunti,
Copacii de pe ale căror umbrite frunţi
Doar pîcle coboară.

Frunzele, tot mai r a r, tot mai prelun g ,

Pe cren gi le-ntîrzie -

Umbra lui octombrie curgînd străvezie

Răsună, răsună-ndelung.

Vuietele pri m ă verii răscolind agitate

Lumini d ins pre sud -

Şi semne le ei fierbinţi abia le mai aud

C u m trec pe n sera te.
-

Copacii cărunti s e aplea că spre glie,

-

Cu fiece clipă,
Topi n du şi inimi clipinde, fără-o aripă,
-

fn seva lor încă vie.

UN FIR

Daţi-mi un fir de lumină,

Cît îi mă ri me a se cundei
Peste un zbor în surdină,
Dus din colină-n colină -

Cine mai ştie pe un de-i ...

Tmi spr i jin de el, fără teamă,

Toţi munţii u mb ri ţ i de prea desele
Amurguri, de ploi şi de-o seamă
De vînturi, rămase să geamă
Sub jnepe ni , cînd triste, cîn d vesele.

Daţi-mi un fir de lumină,

Adus di n înalte aurore,
Li ber de so mn şi rug ină .

Fulger îl fa c, să r evin ă
Lîngă a m ur gu ri sono re,

Să-şi cul ce culorile-i pline

Aproape de mine, apro ape,
Visînd vrăjite şi nordul şi sudul
Ş i-amiezile topindu-se-n ape.

27
CLIPE ŞI CUVINTE

Sînt clipe care încă mai aşteaptă

Să ni se culce lin în palma dreaptă,

Ca nişte pescăruşi din adîncimi albastre,

Alăturea cu gîndurile noastre.

Ne-ndepărtăm in fiecare zi
De tot ce nu ne poate limpezi.

Iar glasul greu de semne, nevăzut,

Tşi scutură veşmîntul plin de lut.

Abia de-1 mai aud uşor strigînd,

Ştergîndu-se de ceţuri ca de-un gînd.

Sînt clipe unice, puţine cîte sînt,

C uvinte multe-s fără de cuvint,

28
NUCUL DE LA POARTA

Mă tot adun pe l în gă nucul meu,

Sădit de tata lîngă poarta mare,
Să-mi fie mai tîrziu, spre inserare,
Pătul pentru tristeţe - şi a rşeu.

Şi oamenii m i - a u spus curind, mi-au spus

Să imi ridk pe-aproape şi-o amiază,

Să-mi string cuvinte-alese intr-o v:JZă,
De s u flet să le am pîn' la apus.

Mi-e ini ma o linişte de sat,

Bătăile-iajun ge o r şi la tine,
-

ln zbor de fluturi, să te însenine,

De le-ai visat cîndva, de n-oi vi sat .

29
Să nu ne mai despartă nori ploio şi,
Să nu mai plîn gi în so mn ca o mireasă ...
Cind florile se-apleacă şi te lasă,
Rămîn tot tineri ochii tăi frumo şi.

Şi de sub u mbra nucului privind,

Mi-alune că privirile spre ape;
Ce ploaie-absur dă fre amătă să s cape,
Să iasă din păduri în ce t murin d.

îmbătrîneş te nucu!- e fires c . ..

De după lini ş tea lui nu:nai ta ta
Mi-arun că nu cile din cuib de-a ga ta,
Ti si mt privirea-albastrului ceres c.
HAl, GiNDULE ...

Ce lin respiră marea în apus,

Ca la-nceput de eră, numai spumă.
Hai gindule cu mine, hai şi du-mă
Spre lizierele verzui, mai sus.

Sporeşte liniştea c-un fir �i cade-n humă.

Mai vreau să retrăiesc o clipă, dus
De lecticile-albastre - readus
La şesuri de nisip in clipa mea postumă.

Răsfăţ de ape, soare, curcubeie -

Oglinzi născute dintr-un strop de cer -
Si-atitea-alei pe-o singură alee.

Se nasc o clipă flori de apă-n alta pier,

Devine ora doar cît o scînteie,
Iar eu rătăcitorul ei corăbier.
BINECUViNTAREA PRUNCILOR

Au început să se adune păsările,

Tn zboruri netede, rotunde,
Scuturîndu-şi de funigei aripile,
De arşiţele-amiezii septentrionale,
De roua încă ne-mplinită a ogorului,
Tnvelindu-se în purpuri.

De sub brazdele calde încă, din livezi

încărunţite
Se ridică alte vieţi, cu feţele ameţite,
Tnfometate de lună, de-o dungă de zare,
Tncolăcindu-se ca nişte iederi prin ogoare,
După gleznele fierbinţi ale inserării.

Unele lucruri se strămută lent, precum

apele
Tn căutare de şesuri, ocolind, ocolind,
Cerul îşi limpezeşte frumoşii ochi, pleoapele,
Hotare vechi se tulbură retopindu-şi conturul
Tn propria lor nefiinţă, orbind.
Rămînem numai noi, cu profilul încă neatins
De trecerea siluetelor s ubţiri ale vremii,
Să-ntîmpinăm
Luceafărul, pornind din culmile
anotimpului -
Să ne binecuvînte fructele şi pruncii, născuţi
Intre cele două solstiţii.

DIN CiNTAT

Din cîntat în alt cîntat,

Sufletul mi l-am scăldat
Şi prin colburi şi prin stele,
Prin culori şi prin vopsele.

Să mi-I pun la adăpost,

De ce-a fost, de ce n-a fost -
Să-I mai port de subsuori,
Printre spini şi printre flori.

33
Şi să-1 ştiu că-i mai curat,
Fără lacrimi încărcat -
Să fiu eu - şi numai eu,
Cînd mai mic, şi cînd mai zmeu.

Mă cunoască turmele,
Mirosindu-mi urmele,
Cîntecul purtat pe ;;es,
Pasul larg şi pasul des.

Cine mă va căuta,
Să fiu ici, să fiu colea -
Să fiu ploaie, să fiu vînt,
Porumbiştilor descînt.

FLUTURII LUMII

Aceste zăpezi adormite de ceturi,

Prelinse de vînturi prelungi dinspre seară,
Dau curgerii orelor mici, neumblate,
Deschideri spre arbori - să crească, să
moară
Pesemne că-s multe fîntîni pe aproape,
Rămase din anii de secetă , goale ,
De-mi sorb din zăpezile mele, de-o vreme,
Şi linişti şi visele duminicale.

lumini de a m ur g în jun1-mi se-(]dună;

Să intre-n cîntarul de lemn al fîntînii,
Să-i legene ciutura-ngustă sub lună,
la capătul nopţii şi al săptămînii .

Mă-mpreimuie duhul izvoarelor stinse,

Mestecenii tineri, ieşiţi din zăpadă,
Cu sevele-ncinse tot sună din frunze
Chemîndu-şi perechea de-alături, sub zadă.

Prin tulni-ce verzi curg imnuri de rouă­

Nelinişti reintră-n cuvinte, dar nu mi-i
Povara lor că mă apasă de-o vreme,
Ci cum mai găsi-mă-vor fluturii lumii.
CiNTEC DE DR�OSTE

Iubito, ne-ar mai trebui un anotimp suav,

Al cîntecului de baladă pur, ales,
Fierbinte şi statornic înflorind pe şes,
Precum culorile sub mînă de zugrav.

Tn inimile noastre-opun şi tot apun

Cuvintele ce-şi isprăviră drumuri lungi.
Se leagănă prin liniştile îndelungi
Doar umbra. lor subţire, cît un fir de-alun.

Şi ne-ar mai trebui veşminte nepătate,

Amirosind a cimbru, a mentă, a primăvară,
Să ne-nflorească vîrstele şi-a doua oară ,
Precum salcîmii-n toamne-ndelungate.

E-un cer atît de limpede deasupra mea,

C-aud albastru! lin cum lunecă spre mine,
Cum sună vinu-n strugurii de pe coline,
Cum se apropie o stea de altă stea.
Dor, ne-ar moi trebui un anotimp suav -

Se nasc: atîtea
- şi atitea se cunună ;
la număr zilele-s puţine, cînd se-adună,
Iar timpul peste timp rămîne mut şi grav.
LA RASPiNTJILE ANOTIMPULUI

lată-ne, ajun:;i de-acuma la răspîntii,

Frate al meu,
la răspîntiile on o ti m pului
Dintre cele patru schimburi,
la ră spîntiile apei dulci de curcubeu.

De aici, să n e împărţim drumul pe din două.

Tu, cu ochii tăi ag e ri,
Spre alte suişuri să te îndrepţi,
De pildă, spre dealuri rotu nde,
Necălcate de zarzări, de pruni,
Sau spre munţii cu umeri înalţi,
Cu ispite le florii de colţ,
Ieşite de sub zăpe z ile scu nde
.

Eu, cu privir i le mele mai adumbrite,

Indrepta-mă-voi
Ca firul de trifoi ,
Spre şesuri lungi cu rouă,
Adormite prin poalele toamnei,
Să am pe ap roa pe fîntînile zilei
Şi fructe răsco a pte
.
Să dai ajungerii tale semne
Cioplite in cremene,
După datina noastră cea veche,
Şoptită din gură în gură.
Stîrnească-se iarăşi scînteile
A scun se prin pietre de vînturi,
Ca ochii ta te i , intr-o geană de armură . . .

Să ştiu, cînd voi pipăi nopţile,

Căutînd albul de ziuă,
Că cineva, cu g îndu rile gemene,
lmi trimite cel de al doilea gînd,
Să nu mă c lat in,
Umblind prin ierburi albastre.
SPRE ESENŢE

Cînd în nopţi se-ndoaie spicul

Legănat prin somn de-armindEmi,
Stau de vorbă cu bunicul
De aici, de pretutindeni.

Este ora mea deschisă

Spre legende şi cuvinte.
De pe vîrfuri lungi de tisă
Iese bunu-n largi veşminte.

Cît de-aproape, cît de-aproape

Sînt de vetrele străbune !
Parcă-mi joacă sub pleoape
Flăcări, chipuri, vechi cătune,

Străvezii ca-ntlia brumă,

Limpezindu-mi gîndul, visul -
Du-mă clipă rară, du-mă
Spre-anotimpul meu, deschisul.
De m-obot pe la fîntîni,
Date umbrelor profunde,
Simt suflări urcînd pe mîini
Desorinzîndu-se din unde.
CUPELE-FLUTURJ

Tot mai visez la fluturii de toamna,

Elegiaci şi ga lbe ni şi argin tii
- ,

Cum, ameţiţi de brume, îşi înseamnă

Tntoarcerile-n ierburi fumurii.

Vrejuri de noapte prind să le-nconjoare :

Desculţe şi fragile, tremurînd.
Tresar şi mă întreb : cîndva, din n3păsare,
De ce-au plecat în grabă, rînd pe rînd ?

De ce şi-au strîns şi ultimele ore,

Purtîndu-le prin viscole şi ploi,
Cînd zilele creşteau tot mai sonore
Şi aburii de pîine printre noi?

Trec, iată, clipele, ca fluturii prin mac1,

Descoperind şi vise şi cuvinte;
Sfîrşindu-se ca umbrele printre copaci,
In tainice desişuri, ca-n veşminte.
CITEODATA MiiNILE

Citeodată mîinile noastre tac îndelung,

Acoperindu-se de mirare,
Precum apele tăcute din adîncuri,
fn faţa trecerii prin solst.iţii.

Cîteodată mîinile noastre devin anotimpuri,

Tn apropierea lucru rilor de toamnă,
Cînd prunii, lepădîndu-se de arşiţele verii,
Se învelesc în primele amurguri,
Cu ceţuri vinete, cu brume,
Inainte de adormire.

ln aceste clipe deschise visului,

Cuprind, cu braţele făcute arc,
Ce-a mai rămas din orele amiezii.
Tmi şterg de pe frunte u mbra de o zi -
Şi mă-ndrept spre liniştile moi ale toamnei,
Să mai adaug încă un salt
Către po mii-ncărunţiji de lîngă drum -
Tn aşteptarea crugului cu stele,
Să-mi fie călăuze mai departe.

43
iN LARGURI

Ce clar se-aude-urcuşul florilor oftind,

De sete ori de arşiţă arzînd, de vînturi,
Suişul potrivindu-şi-1 din cînd în cînd,
Cu faţa spre amiezi, spre slobode pămînturi,
în larguri de culori şi legănări de cînturi.

Doar degetele tale molcome, uşoare,

Umblînd prin pă rul meu subţire, brumăriu,
Alungă neguri ce vor să mă-nfăşoare ...
Le-aud sunînd pe-aici, prin crengi, dar nu
ma1 ştiu
De unde au pornit. Devreme-i, e tîrziu ?

Cînd mă apropii de fîntîni, resimt cum vin

Spre mine umbrele de rouă, din ulcele ...
Atunci coboară-n suflet, limpede şi lin,
O lume primenită-n proaspete-acvarele,
Ca sunetele respirînd prin ritornele.

44
BUCURIE

B ucură-te, păd ure,

Că-n minunea înzăpezirii t ulpinilor
Legende au crescut din toamna călinelor.

B uc ură-te, pl ugarule,
De creşterea tăcută a f urt unilo1",
A ploilor, cu binecuvînt ul străbunilor.

Bucură-te, tăietorule de lemne,

Pădurile-a u încep ut să-şi întindă rădăcinile
Spre dealuri, spre m unţi - să-mbrace
colinele.

Bucură-te, geană de zi,

Că în c ulorile tale de ceaţă
Grî ul şi-a înmuiat primul fir de mustaţă.

45
APE SENINE

Mă uit printre vîrste cum trec şi se schimbă

Şi zilele tole şi zilele mele,
'
Ca umbrele serii mereu trecăt oare,
Nici � hiul nu simte cum anii se plimbă,
Cum trec prin ferestre ca prin ninsoare.
Şi toamnă de toamnă, cînd păsări se duc,
Vin ploi cenuşii pe-acelaşi uluc.

Ne strîngem de mînă, dar gîndul ni-i altul,

Cuvintele-s calde, de-aseară culese,
Pe şesuri, pe dealuri, e limpede-naltul.
Şi cald cum îi inima primei mirese,
Visînd şi podoabe şi flori fără nu măr,
Eşorfe olbastre-otlrnîndu-i pe umăr.

Mereu ne desprindem de zile, de nopţi,

C-o faţă în umbră şi alta-n lumină,
Privind peste g a rd u ri cireşii răscopţi,

46
livado cum susură lin şi suspin.ă..
Şi trec anotimpurt sunind mai prelung •.

Tristeţile noostre-n apusu,; aj,ung.

Şi-o dată cu et·e-ntre lume şt mine

Se nasc tntrebăr� se oprind, se mai sting ;
Zîmbim visătorUJngă ape senine,
Cînd nopţile suflă 'in m.ări ;;i ne-ating.

Pe urmă ne-ntoarcem la vechile vet.re,

Perzîndu-ne urma sub lemne, sub piet.re.
FLUTURI DE CIMPIE

Deschideti-vă ochii, fluturi de cimpie,

deschideti-i,
De mult se-aud suişurile dimineţii clare,
Luminînd prin apele de rouă, prin undele
de ape,
Sunîndu-şi iar inelele pe-oglinzi, ca-ntr-o
visare,
Uneori mai depărtat, alteori pe-aproape.

De cînd seminţele m1-au devenit prietene,

de-atunci
Nu mă mai doare lacrima de sub pleoapă ;
Văd tot mai clar apusul cum şi-adapă
Gurile culorilor, ca nişte guri de prunci.

Pe clipele-nclinate către dîmburi de pămînt

S-au desfăcut din solzi de peşte sunete
brumate,
Ferindu-şi de-nser. ări argintul, de momeli,
de vînt,
Ca nişte zîmbete înconjurate de-amintiri
uitate.

48
Mă mai urc un timp spre creste, aproape de
molizi,
Să-mi mai salt amurgul peste neguri, peste
mine,
Şi să-I văd urcîndu-se ca iedera prin
cărămizi,
Cu braţele înfipte-adînc în munţi şi în coline.
Şi-nainte de-a se naşte negura din nori tîrzii,
Deschideti-vă ochii, fluturi de cîmpie,
deschideti-i !
PLETELE VINTULUI

Ce blonde se fac pletele vîntului,

Cînd lunecă prin buclele-ţi deschise,
Cu aura păcatului plutind ...
Şi foşnetu-i aduce a mătase.
E c lipa lui incertă, poticnind.
Şi vin şi altele, încet, dar vin,
M-oprind, mă sting în dulcele-i venin
Şi-aş vrea întreaga lume s-o cuprind.

Mă-nvă lui iarăşi în lumina lui uşoară,

Nelinişti curg prin inimă, nu !e înţeleg,
Nici dorul nu-i la locul lui, dar pare că-i
întreg
M-apropii de primejdii şi devin timid,
De parcă n-aş fi aci în mine mă închid
-·

Şi toate ard în mine, ca întîia oară ...

Dar mă desprind din vis şi din de::;cînt
Şi iarăşi fluier ca-nainte, iarăşi cînt.

Căci vîntul, fluturînd, se duse-nrre-a!e lui

Şi urma lui, pe negîndite, o pierdui.
CINTECUL DORULUI

Cîntecul albastru al dorului,

Din bucium sunînd
Peste fiece gînd
Al strămoşilor mei duşi peste grui,
Creşte cuminte şi creşte frumos ,

Din frunzele verii, din limbă de os,

Plimbîndu-şi culori:e prin meri nes ă t u i .

Stelele, mîndrele, cit de aproape ni-s,

Cît de aproape !
Dintre toate, cea mai frumo::�să începe
fn imnul de slavă pe glasuri trimis
Ca dar pentru ctitorii patriei noi,
Ctitori cu mina de aur in nimb de eroi,
Mîinile lor ferestrele anotimpurilor larg
ne-au deschis.

Şi anii de mîine pulsează-n prezent

Co!umne de scar2-
Şi fr u c tele gliei în mărimi legendare.
Pe frunte-ne ceru-şi prelinge foşnetu-i lent ;
Miresmele tinere, crude, cu zîmbet de vară,
l nu ndă livezile ca!de, seară de seară.

51
M-AŞ MIRA

M-oş mira, mira-m-aş mult

Să nu pat să-ti mai ascult
Mersul lin, vioi şi unic,
Prin refrenul lui s-alunec,
Molcom, rar, ca un refren,
Din culoare şi polen.

M-oş mira, mira-m-aş foarte

Să nu-ţi pot trimite carte,
Carte bună - şi-un gînd bun -
Cu pecete de străbun,
Să nu te ştiu ocolind
Versul dulce de colind.

M-oş mir a, mult m-oş mira

De cumva te-ai supăra
Că ţi-am pus la căpătîi
Dintre doruri cel dintîi,
C-am adus de pe Rarău
Stele pe la pragul tău.

52
Nu-i a bună, nu-i a bună
Că te uiţi mereu l a lună ;
Eu-s aici, mă ştii, ne ştim
Dintr-un ceas de vis sublim.
Doar puţin-şi plec din nou,
Din ecou în alt ecou.
CUPRINS

In scripţi i 1 3
Avem hrisoove 1 4
Cînd mîinile tac 1 6
Pădurile, apele 1 7
Timpul cî m piilo r 1 8
Ploaie pe Parîng 1 10
în casa de lemn 1 11
Tn toamnă 1 12
Mă caută ninsorile 1 13
Apa băută . . 1 14
.

Curgerea serii 1 16
La capăt de seară 1 18
între sunet şi lu mină 1 19
Prima înflorire 1 20
Livezile mele 1 22
Cînd dă somnul peste flori 1 24
Prînzul gr înelor 1 25
Copacii cărunţi 1 26
Un fir 1 27
Clipe şi cuvinte 1 28
Nucu! de la poartă 1 29
Hai, g îndule ... 1 31
Binecuv'intarea pruncilor 1 32
Din cîntat 1 33

54
Fluturii lumii 1 34
Cîntec de dragoste 1 36
La răspîntiile anotimpului 1 38
Spre esente . . 1 40
.

Clipele-fluturi 1 42
Cîteodată mîinile 1 43
în larguri 1 44
Bucurie 1 45
Ape senine 1 46
Fluturi cle cîmpie 1 48
Pletele vîntului 1 50
Cîntecul dorului 1 5;
M-aş mira 1 52
De acelaşi autor :

SOLSTIŢII
1936, versuri

SUFLETE DE AZUR
1940, versuri

VATRA CU STELE
1942, versuri

INSEMNELE ANILOR
1973, versur i