Bivolul si cotofana Pe spinarea unui bivol mare, negru, fioros, Se plimba o cotofana Cand in sus si cand in jos.

Un catel trecand pe-acolo s-a oprit mirat in loc: -Ah, ce mare dobitoc! Nu-l credeam asa de prost Sa ia-n spate pe oricine... Ia stai, frate, ca e rost Sa ma plimbe si pe mine! Cugetand asa, se trage indarat sa-si faca vant, Se piteste la pamant Si deodata -zdup!-ii sare Bivolului in spinare... Ce s-a intamplat pe urma nu e greu de-nchipuit. Apucat cam fara veste, bivolul a tresarit, Dar i-a fost destul o clipa sa se scuture, si-apoi Sa-l rastoarne, Sa-l ia in coarne Si cat colo sa-l arunce, ca pe-o zdreanta, in trifoi. -Ce-ai gandit tu oare, javra?Au crezut-ai ca sunt mort? Cotofana, treaca-mearga, pe spinare o suport Ca ma apara de muste, de tantari si de tauni Si de alte spurcaciuni... Pe cand tu, potaie proasta, cam ce slujba poti sa-mi faci? Nu mi-ar fi rusine mie de vitei si de malaci? Bivol mare si puternic, gospodar cu greutate, Sa te port degeaba-n spate?...

IARNA Din vazduh cumplita iarna cerne norii de zapada, Lungi troiene calatoare adunate-n cer gramada; Fulgii zbor, plutesc in aer ca un roi de fluturi albi, Raspandind flori de gheata pe ai tarii umeri dalbi. Ziua ninge, noaptea ninge, dimineata ninge iara! Cu o zale argintie se imbraca mandra tara; Soarele rotund si palid se prevede printre nori Ca un vis de tinerete printre anii trecatori. Tot e alb pe camp, pe dealuri, imprejur, in departare, Ca fantasme albe plopii insirati se perd in zare, Si pe-ntinderea pustie, fara urme, fara drum, Se vad satele perdute sub clabuci albii de fum. Dar ninsoarea inceteaza, norii fug, doritul soare Straluceste si dismiarda oceanul de ninsoare. Intr-o sanie usoara care trece peste vai ... In vazduh voios rasuna clinchete de zurgalai.

MIEZUL IERNIIn paduri trasnesc stejarii! E un ger amar, cumplit! Stelele par nghetate, cerul pare otelit, Iar zapada cristalina pe cmpii stralucitoare Pare-un lan de diamanturi ce scrtie sub picioare. Fumuri albe se ridica n vazduhul scnteios Ca naltele coloane unui templu maiestos, Si pe ele se aseaza bolta cerului senina, Unde luna si aprinde farul tainic de lumina. O! tablou maret, fantastic!... Mii de stele argintii n nemarginitul templu ard ca vecinice faclii. Muntii sunt a lui altare, codrii - organe sonoare Unde crivatul patrunde, scotnd note-ngrozitoare. Totul e n neclintire, fara viata, fara glas; Nici un zbor n atmosfera, pe zapada - nici un pas; Dar ce vad?... n raza lunii o fantasma se arata... E un lup ce se alunga dupa prada-i spaimntata!

IM MIEZUL VERIIO O fie nesfrit Dintr-o pnz pare calea, Printre holde rtcit. Toat culmea-i adormit, Toat valea. Linitea-i deplin stpn Peste cmpii ari de soare, Lunca-i goal: la fntn E pustiu; i nu se-ngn Nici o boare. Numai zumzetul de-albine, Fr-ncepere i-adaos, Curge-ntruna, parc vine Din adncul firii pline De repaos. i ct vezi n deprtare Viu nimic nu se ivete Iat ns, colo-n zare, Mictor un punct rsare i tot crete. Poate-i vrun btut de soart Care-alearg pe cmpie ntr-atta lume moart! Dor l mn, griji l poart, Domnul tie!

Poi acum s-l vezi mai bine: E femeie, o srman, Strns la piept n scutec ine Un copil; i-n srg ea vine, Vine-n goan. De clduri dogoritoare, Foc aprins i arde chipul; Un cuptor e roul soare, i crbune sub picioare E nisipul. Cnd ajunge la fntn, Jos pe-o pajite srac Pune-odorul ei. Din mn Salt cumpna btrn i se pleac. Scrind, din nou ea crete. Mama toarn cu tot zorul Ap-n pumni, i se grbete La copil i-i rcorete Obrjorul. Bea apoi i ea pe fug. Merge iari dup asta La copil i-i d s sug; Frnt-apoi, pe-o buturug St nevasta. i e linite pe dealuri Ca-ntr-o mnstire ars; Dorm i-arinii de pe maluri i cldura valuri-valuri Se revars. Nici un nor vzduhul n-are Foc sub el s mai ascunz; Nici o pasre prin zare, Nu se mic-n lumea mare Nici o frunz. Singur vntul, colo, iat. Adormise la rcoare Sub o salcie plecat Somnuros n sus el cat Ctre soare. Mai e mult! i ca s-i fie Scurt vremea, pn pleac, El se uit pe cmpie, Fluier i nu mai tie Ce s fac. Dar deodat se oprete:

Peste ochi i pune-o mn i zmbind copilrete Curios i lung privete Spre fntn!
VARA
Priveam fara de tinta-n sus ntr-o salbatica splendoare Vedeam Ceahlaul la apus, Departe-n zari albastre dus, Un urias cu fruntea-n soare, De paza tarii noastre pus. Si ca o taina calatoare, Un nor cu muntele vecin Plutea-ntr-acest imens senin Si n-avea aripi sa mai zboare! Si tot vazduhul era plin De cntece ciripitoare. Privirile de farmec bete Mi le-am ntors catre pamnt Iar spicele jucau n vnt, Ca-n hora dup-un vesel cnt Copilele cu blonde plete, Cnd salta largul lor vestmnt. n lan erau feciori si fete, Si ei cntau o doina-n cor. Juca viata-n ochii lor Si vntul le juca prin plete. Miei albi fugeau catre izvor Si grauri suri zburau n cete. Ct de frumoasa te-ai gatit, Naturo, tu! Ca o virgina Cu umblet drag, cu chip iubit! As vrea sa plng de fericit, Ca simt suflarea ta divina, Ca pot sa vad ce-ai plasmuit! Mi-e inima de lacrimi plina, Ca-n ea s-au ngropat mereu Ai mei, si-o sa ma-ngrop si eu! O mare e, dar mare lina Natura, n mormntul meu, E totul cald, ca e lumina! BRUMAREL

Cu soarele azi galben ca fagurii de miere, in jurul meu se-chide un mar boltit de mere.

Din ram eu rup ca-n basme un mar de aur si O, pom vrajit de toamna, nu poti sa ma retii Prin ramuri desfacute usor de mana mea, Zaresc comoara viei si-odihna ei ma vrea. Sub un butuc de vita raman culcat pe spate Privesc in goi la cerul cu ape neschimbate. MARTISOR Privesti de pe poteca ce urca-n deal la noi, Din zbor intaia barza cum cade pe zavoi. Vezi trenul care intra incet de tot in gara Si omul care sapa plugul care ara. A nins cu nea de floare pe prunii din livezi Si muntii de la Rucar cu iarna lor ii vezi Auzi pe sub podgorii un caine care latra Te simti legat de toate - nu poti urni o piatra. Aceste lucruri simple ce vesnice iti sunt ! Ce sfanta bucurie descoperi pe pamant. Ce limpede te cheama un cuc : o data,doua De fiecare data ti-e inima mai noua. De fiecare data mai trainic te unesti Cu farmecul acestor privelisti campenesti In gara,iata trenul a inceput sa se miste. Toti pomii ninsi,pe dealuri ii flutura batiste. Galgaitor,din iarba un sipot s-a trezit In tine si prin ramuri e cerul limpezit. Ce rasete,ce chiot pe drumurile viei Pe unde-au mers parintii iti duci si tu copiii. O noua viata astazi de viata veche legi, Dau muguri pretutindeni din vestedele crengi. Cu apa ei lumina ti-a botezat campia. Ce pace e pe omul in alb ce sapa via,

Pe barza ce se duce pe Arges tot in sus, Pe-adancul rost al vietii la care te-ai supus. REVEDERE - Codrule, codrutule, Ce mai faci, dragutule, Ca de cand nu ne-am vazut Multa vreme au trecut Si de cand m-am departat, Multa lume am umblat. - Ia, eu fac ce fac de mult, Iarna viscolu-l ascult, Crengile-mi rupandu-le, Apele-astupandu-le, Troienind cararile Si gonind cantarile; Si mai fac ce fac de mult, Vara doina mi-o ascult Pe cararea spre izvor Ce le-am dat-o tuturor, Umplandu-si cofeile, Mi-o canta femeile. - Codrule cu rauri line, Vreme trece, vreme vine, Tu din tanar precum esti Tot mereu intineresti. - Ce mi-i vremea, cand de veacuri Stele-mi scanteie pe lacuri, Ca de-i vremea rea sau buna, Vantu-mi bate, frunza-mi suna; Si de-i vremea buna, rea, Mie-mi curge Dunarea. Numai omu-i schimbator, Pe pamant ratacitor, Iar noi locului ne tinem, Cum am fost asa ramanem: Marea si cu raurile, Lumea cu pustiurile, Luna si cu soarele, Codrul cu izvoarele. CREION

Obrajii ti mi-s dragi Cu ochii lor ca lacul, n care se-oglindesc Azurul i copacul. Sursul tu mi-i drag, Cci e ca piatra-n fund, Spre care-noat albi Peti lungi cu ochi rotund. i capul tu mi-i drag, Cci e ca malu-n stuf, Unde pianjeni dorm, Pe zori fcute puf. Fptura ta ntreag De chin i bucurie, Nu trebuie s-mi fie, De ce s-mi fie drag? VANT STRAIN
Vantul nostru mic ma cruta. Merge-ncet dupa caruta. Mana boii grei la pas Si dejuga la popas. Sufla-n foc si in ceaun. E copilul nostru bun.

1880-1967
Vantul cel adevarat E strain si-nviersunat. Ca o bucata de apa, N-are loc in ce sa-ncapa, Nici pe piscuri nici in groapa. N-are de ajuns pamant. Campul meu ii este stramt. Pustnic si intaratat, Plugul si l-a-ngenuncheat. Rupe, scurma si sfarama, Umple cerul de tarana. Isi mana cu miile, Negre, hergheliile. Rascoleste marile, Le varsa caldarile ... Ia-n varteje turmele Si le pierde urmele, In spinare, sa rastoarne Taurii izbiti, in coarne. Pune zarile pe fuga, Prinde muntii si-i injuga, Cu padurile galbui Alergand in hora lui.

Vantului, noi, venetic Nu-i putem canta nimic. VARA La orizont-departe-fulgere fara glas zvcnesc din cnd n cand ca niste lungi picioare de paianjen-smulse din trupul care le purta. Dogoare. Pamntu-ntreg e numai lan de gru si cantec de lacuste. n soare spicele si in la sn grauntele ca niste prunci ce sug. Iar timpul si ntinde lenes clipele si atipeste ntre flori de mac. La ureche-i trie un greier. MAMA

N-am mai trecut de mult prin sat si-mi spune Un om ce de pe-acasa a venit Cum c-a-nflorit la noi malinul Si c-ai albit, mamuca, ai albit. Alt om mi-a spus c-ai stat la pat bolnava. Eu nu stiu cum s cred atatea vesti, Cnd din scrisori eu vad precum matale Din zi n zi mereu intineresti.
VINE PRIMAVARA