VERSURI GEORGE TOPÂRCEANU Un zarzar mic, in mijlocul gradinii,

– Si-a rasfirat crengutele ca spinii

De frica sa nu-i cada la picioare
RAPSODII DE PRIMAVARA
Din crestet, valul subtirel de floare.
Ca s-a trezit asa de dimineata
Sus, prin crangul adormit,
Cu ramuri albe - si se poate spune
A trecut in taina mare,
De cu noapte, risipit
Siruri de margaritare Ca-i pentru-ntaia oara in viata
Din panere de argint, Cand i se-ntampla-asemenea
Stol balai minune.
De ingeras Un nor sihastru
Cu alai Si-aduna-n poala
De toporasi. Argintul tot.
Primavara, cui le dai? Cerul e-albastru
Primavara, cui le lasi? Ca o petala
De miozot.
Se-nalta abur moale din gradina,
Pe jos, pornesc furnicile la drum. Soare crud in liliac,
Acoperisuri vestede-n lumina Zbor subtire de gandac,
Intind spre cer ogeacurifara fum. Glasuri mici
Pe langa garduri s-a zvantat De randunici,
pamantul Viorele si urzici...
Si ies gandacii-Domnului pe zid. Primavara, din ce rai
Ferestre amortite se deschid Nevisat de pamanteni,
Sa intre-n casa soarele si vantul. Vii cu mandrul tau alai
De prin balcoane Peste cranguri si poieni?
Si coridoare Pogorata pe pamant
Albe tulpane In matasuri lungi de vant,
Falfaie-n soare. Lasi in urma, pe campii,
Ies gospodinele, Galbeni vii
Iuti ca albinele, De papadii,
Parul le flutura, Balti albastre si-nsorite
Toate dau zor. De omot topit abia
Unele matura, Si pe dealuri mucezite
Altele scutura Araturi de catifea.
Colbul din patura Si porneste departe-n sus
Si din covor. Dupa iarna ce s-a dus,
Dupa trena-i de ninsori Mai târziu, o coţofană
Asternuta pe colini... Fără ocupaţie
Drumuri-nalte de cocori, A adus o veste-n goană
Calauzii cei straini, Şi-a făcut senzaţie:
Isi indreapta an cu an
Pasul tainicsi te mint Cică-n munte, la povarnă,
Spre tinutul diafan Plopii şi răsurile
Al campiilor de-argint. Spun că vine-un vânt de iarnă
Iar acolote opresti Răscolind pădurile.
Si doar pasul tau usor,
In omat stralucitor, Şi-auzind din depărtare
Lasa urmei viorii Vocea lui tiranică,
De condori imparatesti Toţi ciulinii pe cărare
Peste albele stihii... Fug cuprinşi de panică...

Primavara, unde esti? Zvonul prin livezi coboară.

Colo jos, pe mlaştină.
S-a-ntâlnit un pui de cioară
RAPSODII DE TOAMNĂ C-un bâtlan de baştină

I Şi din treacăt îi aruncă

Altă veste stranie,
A trecut întâi o boare C-au pornit-o peste luncă
Pe deasupra viilor, Frunzele-n bejanie!
Şi-a furat de prin ponoare
Puful păpădiilor. II

Cu acorduri lungi de liră Într-o clipă, alarmate,

I-au răspuns fâneţele. Ies din şanţuri vrăbiile.
Toate florile şoptiră, Papura pe lac se zbate
Întorcându-şi feţele. Legănându-şi săbiile.

Un salcâm privi spre munte Un lăstun, în frac, apare

Mândru ca o flamură. Sus pe-un vârf de trestie
Solzii frunzelor mărunte Ca să ţie-o cuvântare
S-au zburlit pe-o ramură. În această chestie.
Dar broscoii din răstoacă
Îl insultă-n pauze
Şi din papură-l provoacă
Cu prelungi aplauze.
Lişiţele-ncep să strige
Ca de mama focului.
Cocostârci, pe catalige,
Vin la faţa locului.
Un ţânţar, nervos şi foarte
Slab de constituţie,
În zadar vrea să ia parte
Şi el la discuţie.
Când deodată un erete,
Poliţai din naştere,
Peste baltă şi boschete
Vine-n recunoaştere
Cu poruncă de la centru
Contra vinovatului,
Ca să-l aresteze pentru
Siguranţa statului...
De emoţie, în surdină,
Sub un snop de bozie,
O păstaie de sulcină
A făcut explozie.
III
Florile-n grădini s-agită.
Peste straturi, dalia,
Ca o doamnă din elită
Îşi îndreaptă talia.
Trei petunii subţirele,
Farmec dând regretelor,
Stau de vorbă între ele:
"Ce ne facem, fetelor?... "
Floarea-soarelui, bătrână,
De pe-acum se sperie
C-au să-i cadă în ţărână
Dinţii, de mizerie.
https://Versuri.ro/w/0n17
Şi cu galbena ei zdreanţă
Stă-n lumina matură,
Ca un talger de balanţă
Aplecat pe-o latură...
Între gâze, fără frică
Se re-ncep idilele.
Doar o gărgăriţă mică,
Blestemându-şi zilele,
Necăjită cere sfatul
Unei molii tinere,
Că i-a dispărut bărbatul
În costum de ginere.
Împrejur îi cântă-n şagă
Greierii din flaute.
"Uf, ce lume, soro dragă! "
Unde să-l mai caute?
L-a găsit sub trei grăunţe
Mort de inaniţie.
Şi-acum pleacă să anunţe
Cazul la poliţie.
IV
Buruienile-ngrozite
De-aşa vremi protivnice
Se vorbiră pe şoptite
Să se facă schivnice.
Şi cum ştie-o rugăciune
Doamna măsălariţă,
Tot soborul îi propune
S-o aleagă stariţă.
Numai colo sus, prin vie,
Rumenele lobode
Vor de-acuma-n văduvie
Să trăiască slobode.
Vezi! de-aceea mătrăguna
A-nvăţat un brusture
Să le spuie-n faţă una
Care să le usture!...
Jos, pe-un vârf de campanulă
Pururea-n vibraţie,
Şi-a oprit o libelulă
Zborul plin de graţie.
Mic, cu solzi ca de balaur,
Trupu-i fin se clatină,
Giuvaer de smalţ şi aur
Cu sclipiri de platină.
V V-a-nchinat de drag la toate
Dar deodată, pe coline
Scade animaţia...
De mirare parcă-şi ţine
Vântul respiraţia.
Zboară veşti contradictorii,
Se-ntretaie ştirile...
Ce e?... Ce e?... Spre podgorii
Toţi întorc privirile.
Iat-o!... Sus în deal, la strungă,
Aşternând pământului
Haina ei cu trenă lungă
De culoarea vântului,
S-a ivit pe culme Toamna,
Zâna melopeelor,
Spaima florilor şi Doamna
Cucurbitaceelor...
Lung îşi flutură spre vale,
Ca-ntr-un nimb de glorie,
Peste şolduri triumfale
Haina iluzorie.
Apoi pleacă mai departe
Pustiind cărările,
Cu alai de frunze moarte
Să colinde zările.
...............
...............
Gâze, flori întârziate!
Muza mea satirică
Câte-o strofă lirică.
Dar când ştiu c-o să vă-ngheţe
Iarna mizerabilă,
Mă cuprinde o tristeţe
Iremediabilă...