Tudor Arghezi

Ma uit la flori
Ma uit la flori, ma uit la stele:
Esti chinul dulce al tristetii mele.
Ma uit in mine, ca intr-o chilie,
Ma uit in ceruri, in imparatie,
Ma uit in gol, ma uit in vizuini.
Te caut printre spinii din gradini,
Dau buruienile de-o parte, de otrava,
Si pipai locul urmei tale cu zabava.
Strabat calare sesul, cucuruzul:
Te caut cu vederea, cu auzul.
Ma plec la tranfafiri si le miros
Bobocii din tulpinile de jos.

Fusesi in toate si te-ai dat in laturi.
Incerc sulfina:tu trecusi alaturi.
Intreb plapandele verbine.
Ele raspund ca stie patlagina mai bine.
Zisei soparlei:"A trecut pe-aici?"
Ea m-a trimis la serpi si licurici.
Si neprimind raspuns nici de la stupi,
Ma iau dupa vulturi si lupi.

Am colindat mosia-n lung si lat
Si-am scoborat din leat in leat
Si, ostenit in ravna si puteri,
N-am dat de tine nicaieri.
Oriunde-ncep a cerceta
Trecuse alba, chiar atuncea, umbra ta.
Taria-i de beteala si salba langa salba.
Mi s-a parut odata ca ai fost o nalba.

Dar auzind o soapta, m-am intors:
Vorbise vantul intr-un lan de orz...
"Omul cu soimul cauta mereu
Raspantia lui Dumnezeu.
Noi o vedem in camp si in livede.
El singur are ochi si nu o vede."

Cu juramantul mortii, cel fara iertaciune,
Toate il stiu pe Domnul:nici una nu mi-l spune.
Paza buna
S-a ntors cercettoarea
S le spuie la surori
C-i deschis toata floarea
i cmpia, de cu zori.

i-au plecat aproape toate
La cules, cu mii si mii,
Lsnd vorb la nepoate
S-ngrijeasc de copii.

Cci muscoii si bondarii
i-alte neamuri de pdure,
Pe optite, ca tlharii,
Umblau mierea s le-o fure.

ns paza-n stupi e bun,
C trziu, dupi apus,
Colo jos, subt stupi, la lun,
Ei zaceau cu burta-n sus.

April
ntr-o ramura-nflorita
E-agatat un cuib, n tei.
Ramura e leganata,
Leganndu-si cuibul ei.
Vntul murmura prin floare,
Adormind-o cu descntul.
Pasarea surde-n aripi,
Cunoscnd ca-i numai vntul.

Mi-a zburat de mult din floarea
Sufletului pasarea,
Aripi ca-ntre fulgi cicoarea,
Verde-n piept ca zarzarea.

O tot caut de atunci
Prin padure, prin copaci.

Pasare cu aripi lungi,
Unde esti si ce mai faci?
Buruiana, Nu Stiu Care
Buruiana, nu stiu care
Ti-i porecla de nascare
Si nici nu vreau sa ti-o stiu.
Stiu ca esti pamantul viu
Si ca, orisicum, tu cresti
Far-a sti cum te numesti.
In fiestecare sat
In fiecare urzica
A pus Domnul o margica
Si-a croit tulpini si floare
Dupa soiuri de tipare
Cu osardnica migala,
Sa nu stea tarana goala.
De folos ori nefolos
El vrea-ntai lucru frumos.
Dintr-o ingustime-a stofii
A scos crinii si cartofii.
Cu acelasi fir de ata
Tese, prinde si agata,
Si la fel, cu-aceeasi ravna
Ca scoti floare, ca dai tafna.
Omul insa, capcaun,
Vrea frumos numai ce-i bun,
Impartind pe cate toate
Sant, in feluri de bucate,
Judecata i-o da gura
Si-i da lingura masura.
Nu-i frumos la el ceva
Care nu se poate bea
Si nimic bun si curat
Nu-i, ce nu e de mancat.
Buruieni cu fir aprins,
Nu va caut dupa lins,
Spicul nu-l aleg cu must
Si nici ghimpii dupa gust.
Cina
In frig si noroi
Trec hotii-n convoi, cte doi,
Cu lanturi trs de picioare,
Muncindu-se parc-n mocirli de sudoare.
Fiertura e gata.
E sear. E ploaie.
O lingur grea, ct lopata,
D ciorba din doua hrdaie.
Ctiva au ucis,
Ctiva ispsesc ori un furt, ori un vis.
Totuna-i ce faci:
Sau culci pe bogati, sau scoli pe sraci.
Livizi ca strigoii si sui,
Strmbati de la umeri, din sold si picior
In blidul fierbinte, cu aburi glbui.
Isi duc parc sngele lor.


Cuvinte stricate
Toate
Cuvintele mele sunt intortochiate
Si s-au imbatat.
Le vezi? Au cazut, s-au sculat.
Au vrut sa alerge si sa joace
Dar betia le-a pravalit incoace.
Nu mai stiu ce spun si is
Bolnave de ras.

S-au stricat
Iada
Intre iezii din cireada
S-a nascut de-o saptamna
Dintr-o capra mai batrna.
Dar zburdalnica, o iada,
E baltata-n fel de pete
Zugravite ca pe var,
Cnd, prin visini si artar,
-Bate luna n parete.
Dar pestrita si baltata,
Alba. neagra, stacojie,
S-a-ntrecut n fudulie
Si-i sta bine. ca e fata.
Iar n frunte, iada mea
Poarta, breaza, semn : o stea

Ti-e Sufletul...
De suflet ti atrna cerceii ca de bolta,
T;ii n verigi si luna si soarele si norii.
Tresari din tot azurul cnd l-au atins cocorii,
Si stelele din spice adie ca o holda.

T;i-e sufletul ca marea, n crunta ei putere.
Se zbat corabii negre, furtuni si morti craiesti,
n miturile groase dorm umbre si mistere,
Ca-n fundurile lumii ascunse prin povesti.

T;i-e sufletul ca brazda, ca grul, si renaste,
Plugarul si sudoarea de snge, boul, plugul,
Nadejdea araturii bogate catre Paste,
Si ploaia-nviorata si noua si belsugul.

T;i-e sufletul ca floarea duminicii sonore,
Mireasma de lumina si leacul fericit.
Otravuril-ascunse n ierburi ti-l ucid.

Dar sufletul ti-e nca si mai presus de toate,
Cte n-ajunge gndul si cerul nu le stie.
Si sufletul boleste-n tristetea ca nu poate
Ce nu poate sa fie si nu va fi sa fie.

Talharul pedepsit
ntr-o zi, prin asfinit,
oaricele a-ndrznit
S se cread n putere
A prad stupul de miere.

El intrase pe furi,
Strecurat pe urdini,
Se gndea c o albin-i
Slab, mic i puin,
Pe cnd el, ho i borfa,
Lng ea-i un uria.

Nu tiuse ca nerodul
Va da ochii cu norodul
i-i pusese-n cap minciuna
C d-n stup de cte una.

Roiul, cum de l-a zrit
C-a intrat, l-a copleit.
Socoteal s-i mai cear
Nu! L-au mbrcat cu cear,
De la bot pn la coad
Tbrate mii, grmad,
i l-au strns cu meteug,
ncuiat ca-ntr-un cociug.

Nu ajunge, vream s zic,
S fii mare cu cel mic,
C puterea se adun
Din toi micii mpreun.
Toamna 2
Strabatem iaras parcul, la pas, ca mai nainte.
Cararile-nvelite-s cu palide-oseminte.
Aceeas banca-n frunze ne-asteapta la fntni.
Doi ngeri duc beteala fntnilor pe mini.

Ne-am asezat alaturi si bratu-i m-a cuprins.
Un luminis n mine parea ca s-ar fi stins.
Ma-ndrept ncet spre mine si sufletul mi-l caut
Ca orbul, ca sa cnte, sparturile pe flaut.

Vreau sa-mi ridic privirea si vreau sa-i mngi ochii...
Privirea ntrzie pe panglicile rochii.
Vreau degetui usure si-l iau sa i-l dezmierd...
Orice vroiesc ramne indeplinit pe sfert.

Dar ce nu pot pricepe ea pricepu, de plnge?
Apusul isi ntoarce cirezile prin snge.
O! ma ridic, pe suflet s-o strng si s-o sarut --
Dar bratele, din umeri, le simt ca mi-au cazut.

Si de-am venit ca-n timpuri, a fost ca, inc-o data
S-aplec la sarutare o frunte vinovata
Sa-nvingem iaras vremea dintr-o-ntarire noua
Si sa-nviem adncul izvoarelor de roua.

Si cum scoboara noaptea, al'data asteptata,
mi pare veche luna -- si steaua ce se-arata,
Ca un parete de-arme, cu care-as fi vnat.
Si fara glas, cu luna, si noi ne-am ridicat.