Poezii pentru copii

Colectia: Poezii pentru copii

11.Doi pisoi

A scos gâsca de cu zori

Din ou zece puisori,
Azi ieşiră pe tăpşan
Paznic bun l-au pe gâscan.

Doi căţei cu păr vâlvoi

Amar schiaună-n zăvoi
Cu gândul la o friptură
Au luat un pui în gură.

Greşeală de neiertat,
Au găsit ce-au căutat!
Să vă spun ce au păţit?
Gâscanul i-a pedepsit!

Langă pui de poţi să crezi

Pe căţei nici nu-i mai vezi.
Iar bobocii gălbiori
Sunt foarte ascultătoti.

Aşadar copii aflaţi,

Pe gâscan nu-l supăraţi!
Să nu vi-l faceţi duşman,
Când cu puii-i pe tăpşan,

12.Fetiţa leneşă

Leneşa e Angelica,
Să facă n-ar vrea nimica.
Se trezeşte, leneveşte,
Toată ziua lâncezeşte!
Râde-n geamuri dimineaţa,
Ţi-ai spălat ochii şi faţa
O întreabă-o vrabiuţă
Ţupăind pe o crenguţă?

Privindu-i mânuţa mică

Care-i tare murdărică ,
Pe pisoi îl prinde teama
Şi-şi mai spală-o dată blana.

Rochiţa e şifonată,
Fundita pătată toată,
Pantofiori cu noroi
Şi părul îi stă vâlvoi.

Copiii o ocolesc
Nici măcar nu îi vorbesc,
Nici nu ştie ce să facă
Nimeni cu ea nu se joacă.

Doar o vrăbiuţă mică

Semn îi face la-o-adică,
Cu-aripioara pe la geam
Ca să vină la lighean.

Ochişorii să şi-i spele,

Joacă piaptăn prin inele
Îşi îndreaptă şi rochita
Ca o floare-i stă fundiţa.

Aşa da, mai vii de-acasă,

Şi curată şi frumoasă
Prietenei ei vrăbiuţa
Semn îi face cu mânuţa.

13.Mămici şi păpuşi

Nani,nani păpuşică
Culcă-te cu-a ta mămică,
Mama-ţi cântă cântecel
Despre-un pui de şoricel.
Care neascultător
A ieşit ieri în răzor,
Şi sfârşi biată făptură
Drept la motănel în gură.

Tu să fii ascultătoare
Că ai mamă iubitoare;
Puiul mami tu ştii bine
Ca eşti totul pentru mine.

Păpuşa ochii clipeşte,

Semn îi dă că o iubeşte
Şi cu genele în rouă
Adormiră, amândouă.

14.Cântecelul

Cantă-o mierlă-n poieniţă

O îngână o fetiţă
Soarele în ziua nouă
Se scaldă-n boabe de rouă.

Mierlă mică jucăuşă

Am s-o-nvăţ pe-a mea păpuşă
Sper să nu îţi pară rău
Mândru cântecelul tău.

15.Pisicuţele tărcate

Dorm cuminţi după cuptor

Pisicuţele tărcate,
De pisică alintate
Sunt în lumea viselor.

În leagăn un copilaş
Dezmierdat de mama lui
Râde-n lumea somnului
Lăudat de îngeraş.
15.Trei arici

Trei arici foarte mici

Se plimbau printre urzici,
Să-i prindă a vrut Costel
Ce-a păţit, ştie doar el!

17. macii

Roşii şi catifelaţi
Şi de vânturi legănaţi
Pe corola mătăsoasă
Fluturii se simt acasă.
Pe cărare ne plimbăm
Şi de ei ne minunăm,
Pe unul mai colorat
Eu deja l-am desenat!

18.Râma

A ieşit din glie-afară

Ce să spun, mare greşeală,
Cloşca iute a zărit-o
Fără vorbă a-nghiţit-o.

19.Şoricelul

Şoricelu-i frumuşel
Şi nu mi-e frică de el,
Grijă îmi fac la motan
Că este mare gurmand!

20.vrăbiuţa
Ţupa, ţupa, vrăbiuţa
Se plimba pe gard micuţa,
Caută şi ea mâncare,
Să-i dau boabe din căldare!

Mielul
Colectia: Poezii pentru copii

Venise tata într-o bună zi

Cu-n pui plăpând de oaie la spinare.
Era drăguţ, cu miţe alburii,
Şi sta cu ochi-ntredeschişi, în soare.

Iar noi copiii-n jurul lui ne-am strâns

Şi fiecare l-am drăgălăşit...
Mieluţul blând chema cu glasul stins
Şi-i sărutam boticul ruginit.

În zile calde, vesel, pe tăpşan,

Ce fericit zburda pe lângă noi!
De şcoală, cărţi ne-ai fi vorbit în van:
Atunci mai preţ puneam pe miei şi oi.

Dar într-o zi, a fost adus un om

Care ţinea-ntr-un ziar ceva lucios...
Rânjea şiret şi rău duhnea a rom
Şi-acesta-ntinse grabnic mielul jos.

Mieluţul, calm, privea în jur naiv,

Apoi închise ochii, parcă aşteptând...
Când l-am văzut, strigarăm spre beţiv,
Dar iarba el, cu-n gest, roşi curând.

Şi câinele lătra şi scheuna legat,

Găinile-alergând cotcodăceau,
Şi soarele în nori s-a pituat,
Iar oile vecinilor zbierau.

Cu faţa-ascunsă-n palme, am fugit

Spre fundul curţii să jelesc prelung.
Plângeam cu capu-ntre genunchi chircit
Şi scena jertfei nu puteam s-alung...

Şi-am stat aşa pân\' la lăsatul serii,

Sub cer roşit de sânge şi păcate,
Iar mielul blând, abandonat durerii,
Îl simt şi-acum sub pleoape cum se zbate.

4
Înflorită,şi verbina,
Şi s-a-ntors, dupăpovaţă,
Cu o probă de dulceaţă.
Paza bună
S-a întors cercetătoarea
Să le spuie la surori
Că-i deschisă toată floarea
Şi câmpia, de cu zori.
Şi-au plecat aproape toate
La cules, cu miişi mii,
Lăsând vorbă la nepoate
Să-ngrijească de copii.
Căci muscoiişi bondarii
Şi-alte neamuri de pădure,
Peşoptite, ca tâlharii,
Umblau mierea să le-o fure.
Însă paza-n stupi e bună,
Că târziu, după apus,
Colo jos, subt stupi, la lună,
Ei zăceau cu burta-n sus.
Tâlharul pedepsit
Într-o zi, prin asfinţit,
Şoaricele a-ndrăznit
Să se creadă în putere
5
A prăda stupul de miere.
El intrase pe furiş,
Strecurat pe urdiniş,
Se gândea că o albină-i
Slabă, mică ş i puţină,
Pe când el, hoţ ş i borfaş,
Lângă ea-i un uriaş.
Nuştiuse că nerodul
Va da ochii cu norodul
Şi-şi pusese-n cap minciuna
Că dă-n stup de câte una.
Roiul, cum de l-a zărit
C-a intrat, l-a copleşit.
Socoteală să-i mai ceară
Nu! L-au îmbrăcat cu ceară,
De la bot până la coadă
Tăbărâte mii, grămadă,
Şi l-au strâns cu meşteşug,
Încuiat ca-ntr-un coşciug.
Nu ajunge, vream să zic,
Să fii mare cu cel mic,
Că puterea se adună
Din toţi micii împreună.
Fetica
Ce duh aişi ce putere.
Să-mpleteşti ceara cu miere,
De la floarea din grădină,
Ostenita de albină?
Tu aduni de pe meIeaguri,
Pentru stupişi pentru faguri,
Pulberi, roua, stropişi leacuri,
Poate că de mii de veacuri.
Ca din lână, ca din ace,
Ţeşi reţeaua de ghioace,
De celule-n care pui
6
Mierea dulceşi un pui.
Scule, numere, cântare
Au pus la măsuratoare
Că-ncăperea cea mai mare
În găoacea cea mai mică
E ghiocul tău, fetică
Eşti, pe lumea de subt cer,
Cel mai mare inginer.
Pe-ntuneric, făr' să ş tii,
Ai făcut bijuterii
Şi minuni în toatăclipa
Cu musteaţaşi aripa.
Şi, cum ştii, muncind, sătaci,
Nu te lauzi cu ce faci.
George Topârceanu
Cântec

Frumoasă eşti, pădurea mea,

Când umbra-i încă rară
Şi printre crengi adie-abia
Un vânt de primăvară...

Când de sub frunze moarte ies

În umbră viorele,
Iar eu străbat huceagul des
Cu gândurile mele...

Când strălucesc sub rouă grea

Cărări de soare pline,
Frumoasă eşti, pădurea mea.
Şi singură ca mine...

George Topârceanu
Balada unui greier mic

Peste dealuri zgribulite,

Peste ţarini zdrenţuite,
A venit aşa, deodată,
Toamna cea întunecată.

Lungă, slabă şi zăludă,

Botezând natura udă
C-un mănunchi de ciumafai, -
Când se scutură de ciudă,
Împrejurul ei departe
Risipeşte-n evantai
Ploi mărunte,
Frunze moarte,
Stropi de tină,
Guturai...

Şi cum vine de la munte,

Blestemând
Şi lăcrimând,
Toţi ciulinii de pe vale
Se pitesc prin văgăuni,
Iar măceşii de pe câmpuri
O întâmpină în cale
 Cu grăbite plecăciuni...

Doar pe coastă, la urcuş,

Din căsuţa lui de humă
A ieşit un greieruş,
Negru, mic, muiat în tuş
Şi pe-aripi pudrat cu brumă:

- Cri-cri-cri,
Toamnă gri,
Nu credeam c-o să mai vii
Înainte de Crăciun,
Că puteam şi eu s-adun
O grăunţă cât de mică,
Ca să nu cer împrumut
La vecina mea furnică,
Fi'ndcă nu-mi dă niciodată,
Şi-apoi umple lumea toată
Că m-am dus şi i-am cerut...

Dar de-acuş,
Zise el cu glas sfârşit
Ridicând un picioruş,
Dar de-acuş s-a isprăvit...
Cri-cri-cri,
Toamnă gri,
Tare-s mic şi necăjit!

George Topârceanu
Rapsodii de toamnă

A trecut întâi o boare

Pe deasupra viilor,
Şi-a furat de prin ponoare
Puful păpădiilor.

Cu acorduri lungi de liră

I-au răspuns fâneţele.
Toate florile şoptiră,
Întorcându-şi feţele.

Un salcâm privi spre munte

Mândru ca o flamură.
Solzii frunzelor mărunte
 S-au zburlit pe-o ramură.

Mai târziu, o coţofană

Fără ocupaţie
A adus o veste-n goană
Şi-a făcut senzaţie:

Cică-n munte, la povarnă,

Plopii şi răsurile
Spun că vine-un vânt de iarnă
Răscolind pădurile.

Şi-auzind din depărtare

Vocea lui tiranică,
Toţi ciulinii pe cărare
Fug cuprinşi de panică...

Zvonul prin livezi coboară.

Colo jos, pe mlaştină.
S-a-ntâlnit un pui de cioară
C-un bâtlan de baştină

Şi din treacăt îi aruncă

Altă veste stranie,
C-au pornit-o peste luncă
Frunzele-n bejanie!

II

Într-o clipă, alarmate,

Ies din şanţuri vrăbiile.
Papura pe lac se zbate
Legănându-şi săbiile.

Un lăstun, în frac, apare

Sus pe-un vârf de trestie
Ca să ţie-o cuvântare
În această chestie.

Dar broscoii din răstoacă

Îl insultă-n pauze
Şi din papură-l provoacă
Cu prelungi aplauze.

Lişiţele-ncep să strige
Ca de mama focului.
Cocostârci, pe catalige,
Vin la faţa locului.

Un ţânţar, nervos şi foarte

 Slab de constituţie,
În zadar vrea să ia parte
Şi el la discuţie.

Când deodată un erete,

Poliţai din naştere,
Peste baltă şi boschete
Vine-n recunoaştere

Cu poruncă de la centru
Contra vinovatului,
Ca să-l aresteze pentru
Siguranţa statului...

De emoţie, în surdină,
Sub un snop de bozie,
O păstaie de sulcină
A făcut explozie.

III

Florile-n grădini s-agită.

Peste straturi, dalia,
Ca o doamnă din elită
Îşi îndreaptă talia.

Trei petunii subţirele,

Farmec dând regretelor,
Stau de vorbă între ele:
"Ce ne facem, fetelor?..."

Floarea-soarelui, bătrână,
De pe-acum se sperie
C-au să-i cadă în ţărână
Dinţii, de mizerie.

Şi cu galbena ei zdreanţă
Stă-n lumina matură,
Ca un talger de balanţă
Aplecat pe-o latură...

Între gâze, fără frică

Se re-ncep idilele.
Doar o gărgăriţă mică,
Blestemându-şi zilele,

Necăjită cere sfatul

Unei molii tinere,
Că i-a dispărut bărbatul
În costum de ginere.
 Împrejur îi cântă-n şagă
Greierii din flaute.
"Uf, ce lume, soro dragă!"
Unde să-l mai caute?

L-a găsit sub trei grăunţe

Mort de inaniţie.
Şi-acum pleacă să anunţe
Cazul la poliţie.

IV

Buruienile-ngrozite
De-aşa vremi protivnice
Se vorbiră pe şoptite
Să se facă schivnice.

Şi cum ştie-o rugăciune

Doamna măsălariţă,
Tot soborul îi propune
S-o aleagă stariţă.

Numai colo sus, prin vie,

Rumenele lobode
Vor de-acuma-n văduvie
Să trăiască slobode.

Vezi! de-aceea mătrăguna

A-nvăţat un brusture
Să le spuie-n faţă una
Care să le usture!...

Jos, pe-un vârf de campanulă

Pururea-n vibraţie,
Şi-a oprit o libelulă
Zborul plin de graţie.

Mic, cu solzi ca de balaur,

Trupu-i fin se clatină,
Giuvaer de smalţ şi aur
Cu sclipiri de platină.

Dar deodată, pe coline

Scade animaţia...
De mirare parcă-şi ţine
Vântul respiraţia.
 Zboară veşti contradictorii,
Se-ntretaie ştirile...
Ce e?... Ce e?... Spre podgorii
Toţi întorc privirile.

Iat-o!... Sus în deal, la strungă,

Aşternând pământului
Haina ei cu trenă lungă
De culoarea vântului,

S-a ivit pe culme Toamna,

Zâna melopeelor,
Spaima florilor şi Doamna
Cucurbitaceelor...

Lung îşi flutură spre vale,

Ca-ntr-un nimb de glorie,
Peste şolduri triumfale
Haina iluzorie.

Apoi pleacă mai departe

Pustiind cărările,
Cu alai de frunze moarte
Să colinde zările.

...............
...............

Gâze, flori întârziate!

Muza mea satirică
V-a-nchinat de drag la toate
Câte-o strofă lirică.

Dar când ştiu c-o să vă-ngheţe

Iarna mizerabilă,
Mă cuprinde o tristeţe
Iremediabilă...

George Topârceanu
 Rapsodii de vară

Cine-ar putea să spună

Câţi secoli au trecut
De-o lună,
De când nu te-am văzut?...

Salcâmii plini de floare

Se uită lung spre sat,
Şi-n soare
Frunzişul legănat

Le-atârnă ca o barbă...
Acolo mi-am găsit
În iarbă
Refugiul favorit.

Acolo, ca-ntr-un templu,

De-atâtea dimineţi
Contemplu
O tufă de scaieţi.

Pe când departe-n zare,

Mirat ca un copil,
Răsare
Un astru inutil...

II

Iubito, fără tine

Începe-o nouă zi...
Dar cine
Le poate socoti?

Că zilele-n restrişte
Se-nalţă şi apun
Ca nişte
Baloane de săpun...

Cu mâinile sub tâmplă

Cum stau aşa culcat,
Se-ntâmplă
Un fenomen ciudat:

Privirea mea distrată

Prin negre rămurişti
Mi-arată
Doi ochi adânci şi trişti
 Şi-n orice strop de rouă
Văd două braţe, mici
Ca două
Picioare de furnici.

Dar dacă o lăcustă,

Din verdele talaz,
Robustă
Îmi sare pe obraz, -

Din ochii mei dispare

Mirajul interpus,
Pe care
L-am zugrăvit mai sus,

Şi-n ochii mei deodată,

Ca-n alte dimineţi,
S-arată
O tufă de scaieţi...

III

Acum natura-ncepe
Cu tainicul ei glas
Din stepe
Să cânte-ncet pe nas.

Prin ierburile crude,

Sub cerul fără fund,
S-aude
Un bâzâit profund

Şi până la amiază
Pământul încropit
Vibrează
Adânc şi liniştit.

Sunt gâze şi gângănii

Ce sar şi fac mereu
Mătănii
Când trec prin dreptul meu,

Şi-mpreunându-şi zborul,
În ierburi îşi ascund
Amorul
Multiplu şi fecund.

IV
Şi-n vremea asta, oare,
Când eu visez mereu
La soare -
Ce face dorul meu?

Iubirea mea nebună,

De-abia trezită-n zori,
Adună
Mănunchiuri mari de flori.

Se-ntreabă - ce să facă?
Şi făr-a pregeta,
Ea pleacă
Întins, la casa ta.

Şi nici nu bagi de seamă

Cum pasu-i furişat
Cu teamă
S-apropie de pat,

Ci doar treasari deodată

Şi parcă-ţi pare rău.
Mirată,
Te uiţi în jurul tău...

Iar ea-ntr-un suflet vine

Cu părul desfăcut
La mine,
Să-mi spuie ce-a făcut...

Aşa, spre zarea largă,

Pe zi de-atâtea ori
Aleargă
Pe drumuri lungi de flori.

Târziu, când peste lanuri

Coboară spre câmpii
Noianuri
De umbre argintii;

Când luminosul crainic,

Luceafărul stingher
Şi tainic
S-aprinde iar pe cer

Şi cu lumina nouă
Sclipeşte ca un strop
De rouă
 Pe vârful unui plop,

Iubirea mea fugară

De-abia s-a liniştit,
Şi-afară,
Ca un copul trudit,

Pe-un maldăr de sulfine,

Cu cel din urmă gând
La tine,
Adoarme suspinând.

Catelusul schiop - de Elena Farago

Eu am numai trei picioare,

Şi de-abia mă mişc: ţop, ţop,
Râd când mă-ntâlnesc copiii,
Şi mă cheamă “cuciu şchiop”.

Fraţii mei ceilalti se joacă

Cu copiii toţi, dar eu
Nu pot alerga ca dânşii,
Că sunt şchiop şi cad mereu!

Şi stau singur toată ziua

Şi plâng mult când mă gândesc
Că tot şchiop voi fi de-acuma
Şi tot trist am să trăiesc.

Şi când mă gândesc ce bine

M-aş juca şi eu acum,
Şi-aş lătra şi eu din poartă
La copiii de pe drum!…

Cât sunt de frumoşi copiii

Cei cuminţi, şi cât de mult
Mi-ar plăcea să stau cu dânşii,
Să mă joc şi să-i ascult!
 Dar copiii răi la suflet
Sunt urâţi, precum e-acel
Care m-a şchiopat pe mine,
Şi nu-i pot iubi de fel…

M-a lovit din răutate

Cu o piatră în picior,
Şi-am zăcut, şi-am plâns atâta,
De credeam că am să mor…

Acum vine şi-mi dă zahăr

Şi ar vrea să-mi fie bun,
Şi-aş putea să-l muşc odată
De picior, să mă razbun,

Dar îl las aşa, să vadă

Răul, că un biet căţel
Are inima mai bună
Decât a avut-o el.

Elena Farago
Gândăcelul

- De ce m-ai prins în pumnul tau,

Copil frumos, tu nu stii oare
Ca-s mic si eu si ca mă doare
De ce mă strangi asa de rău?

Copil ca tine sunt si eu,

Si-mi place să mă joc si mie,
Si mila trebuie să-ti fie
De spaima si de plansul meu!

De ce să vrei să mă omori?
Ca am si eu părinti ca tine,
Si-ar plange mama dupa mine,
Si-ar plange bietele surori,

Si-ar plange tata mult de tot

Căci am trait abia trei zile,
Indura-te de ei, copile,
 Si lasa-mă, ca nu mai pot!...

Asa plangea un gandacel

In pumnul ce-l strangea să-l rupa
Si l-a deschis copilul dupa
Ce n-a mai fost nimic din el!

A incercat să-l mai invie

Suflandu-i aripile-n vant,
Dar a cazut în tarna frant
Si-ntepenit pentru vecie!...

Scarbit de fapta ta cea rea

Degeaba plangi, acum, copile,
Ci du-te-n casa-acum si zi-le
Parintilor isprava ta.

Si zi-le ca de-acum ai vrea

Să ocrotesti cu bunatate,
In cale-ti, orice vietate,
Oricat de far-de-nsemnatate
Si-oricat de mica ar fi ea!

Elena Farago
Micul vânător

Spunea Mihnea catre câine:

- "Tare sint voios, mai Pik!
Uite-ti dau un os si piine,
C-am să merg cu tata miine
Si cu tine merg, mai Pik,
Nu-mi mai trebuie nimic;

Am o pusca-adevarata,
Am si sac de vinator,
De s-ar face "miini" odata
Să-mi vad pusca incarcata
Si să vad si eu cum mor
Pasarelele din zbor...

Va muri vreuna oare

Când oi da cu pusca? - Dar
Am să stau să vad cum moare?...
Ca eu plâng, mai Pik, si-mi pare
C-am să plâng si-acuma chiar.

Plâng, dar mama-i vinovata

 Ca tot spune ca-i pacat,
Ce, nu stii? a plâns odata
Pentru-o pasare-mpuscata
Si pe tata l-a certat
Ca spunea ca nu-i pacat...
Daca spune tata, poate
Ca-i asa cum spune, dar
Bine-ar fi, mai Pik, de toate
Pasarelele-mpuscate
Ar putea să-nvie iar...

Dar atunci la ce-ar fi bune

Gloante si alici si pusti
Daca-n sac nu ai ce pune
Când te-ntorci - ? atuncea, spune,
Pentru ce să mai impusti?

Si cum mergi cu sacu-n spate

De n-ai gând să-mpusti nimic,
Si ce sac mai am eu, frate,
Si ce haine incheiate
Cu butoni ce nu se stric'
Ca-s de corn de cerb, mai Pik.

Ai să vezi tu mini ce bine

Imi sta mie vinator,
Merg cu tata si cu tine
Si-au să spuie toti de mine:
- "Ce mai pui de vinator!"...

Pui de vinator, vezi bine,

Dar cu mila ce mă fac?
Când mi-o spune tata - "Tine
Pusca drept, si trage bine!"
Ce mă fac, mai Pik, ce fac
Când va face pusca PAC,

Si-oi vedea eu pasarele

Moarte din pricina mea?...
Am să plâng mai rău ca ele...
Doamne, zau, ce de belele,
Vai de bucuria mea!...

Dar de-as spune tatei oare

Ca pin'mă deprind, as vrea
Să merg doar la vinatoare
Si să-mi fac o tinta mare
Colo-n cimp să trag în ea?
Ce crezi tu, mă Pik, ar vrea?
 Si să-l rog să-mi dea si mie
Să aduc ceva vinat?...
Uite-asa, halal să-mi fie!
Cine ar putea să stie
Ca nu eu l-am impuscat?

Dar de cineva mă-ntreaba

Ce aduc în sac, pot eu
Să mai fiu copil de treaba
De-oi minti spunind în graba
Ca aduc vinatul meu?

Nu, mai Pik, intotdeauna

Le-am spus toate drept si-acum
Să trintesc gogea minciuna
Pentr-un "bravo" luat în drum
Pe nedrept?... Ba nicidecum,

Eu raspund vorba curata

Cum e drept, si alt nimic; -
Ca pe cei ce mint o data
Nu-i mai crede nimeni, Pik.
Si ramin pe viata toata
Niste oameni de nimic".

Elena Farago
Closca
După Jean Aicard

Cot-cot-cot,
Cot-cot-cot,
Fac si eu ce pot, ce pot
Cot-co-dac,
Cot-co-dac,
Puii să-mi impac...

Ciugulesc,
Mă zbârlesc,
Si mi-i chem, mi-i chem mereu,
Ca nu-i las,
Nici un pas,
Far'de mine, eu.

Si le-adun
Ce-i mai bun --
Si seara, cu drag, le spun
Cot-co-dac,
 Cot-co-dac,
Basme să-i impac.

Clonc-clonc-clonc,
Clonc-clonc-clonc,
Si-i adorm apoi asa,
Incalziti
Si paziti
Sub aripa mea.

Nichita Stănescu
Balada motanului

Motan m-aş fi dorit să fiu

cu coada-n sus, cu blana-n dungi,
cu gheare şi musteţe lungi,
c-un ochi verzui şi-un ochi căprui.

La ora când târâş-grăpiş

zăpada nopţii se adună
eu, cocoţat pe-acoperiş,
să urlu a pustiu la lună.

Şi-atuncea, şapte gospodine

să dea cu bolovani în mine
şi să mă-njure surd, de Domnul,
că le-am stricat, urlând, tot somnul.

De sus, din vârful săptămânii,

să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine

să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna.

Motan m-aş fi dorit să fiu

cu coada-n sus, cu blana-n dungi,
cu gheare şi musteţe lungi
c-un ochi verzui şi-un ochi căprui.

Când zorii ziua o deznoadă

să mă tot duc, să mă tot duc
 şi tinicheaua prinsă-n coadă
s-o zdrăngănesc pe străzi, năuc.

Jegos şi obosit, apoi,

cu maţele în liturghie,
să mă adun, să mă-ncovoi
prin albiturile-n frânghie.

Ca-n faţa unui şobolan

spinarea să mi-o fac colan
să scuip, să scuip şi-n urmă iar
hai-hui să plec pe străzi, hoinar.

Pisicile de prin vecini

să le gonesc pe la pricini,
să-mi fete fiecare-un pui
c-un ochi verzui şi-un ochi căprui.

Iar când o fi uitat să mor

la cârciuma din mahala
sorbită-n calea pumnilor
posircă acră viu să stea.

"Hei... viaţă, viaţă... ieşi din cort

hai, pune-mi-te iar pe danţ...
te uită... zace colo-n şanţ
motanul mort, motanul mort..."

Nichita Stănescu
Anica

Sughiţa:
Cineva gândea la ea.

Cam peste-o lună-i dusă la vedere

...Odaia zace în tăcere,
perdeaua are ciucuri, creţuri,
pe masă - cinci dulceţuri.

Când se-ntoarce de la el,

spârc, pe ea, un porumbel.
Petiţoarele îi spun
că-i semn bun.
 Nichita Stănescu
La poarta

Vaselica din Socoli

Suferă de şapte boli;
una-n suflet, trei în ea;
şi-alte trei la bidinea,
c-a făcut amor pe bani
cu lichele şi golani.
Blestemat s-ai fie patul,
c-a bolnavit tot satul.
Mi-a zis Leana lu' Matei
c-a văzut-o-n calea ei
ieri, şi că era bătută -
ochii-n lapte de cucută,
sânii revărsaţi pe pintec
de ruşine, lung şi trist -
c-a avut-o însuşi Crist.

Cosbuc - Mama
În vaduri ape repezi curg
Si vuiet dau în cale,
Iar plopi în umedul amurg
Doinesc eterna jale.
Pe malul apei se-mpletesc
Carari ce duc la moara -
Acolo, mama, te zaresc
Pe tine-ntr-o cascioara.

Tu torci. Pe vatra veche ard,

Pocnind din vreme-n vreme,
Trei vreascuri rupte dintr-un gard.
Iar flacara lor geme:
Clipeste-abia din când în când
Cu stingerea-n bataie,
Lumini cu umbre-amestecând
Prin colturi de odaie.

Cu tine doua fete stau

Si torc în rând cu tine;
Sunt înca mici si tata n-au
Si George nu mai vine.
Un basm cu pajuri si cu zmei
Începe-acum o fata,
Tu taci s-asculti povestea ei
 Si stai îngândurata.

Si firul tau se rupe des,

Caci gânduri te framânta.
Spui soapte fara de-nteles,
Si ochii tai stau tânta.
Scapi fusul jos; nimic nu zici
Când fusul se desfira...
Te uiti la el si nu-l ridici,
Si fetele se mira.

...O, nu! Nu-i drept sa te-ndoiesti!

La geam tu sari deodata,
Prin noapte-afara lung privesti -
- "Ce vezi?î întreab-o fata.
- "Nimic... Mi s-a parut asa!
Si jalea te rapune,
Si fiecare vorba-a ta
E plâns de-ngropaciune.

Într-un târziu, neridicând

De jos a ta privire:
- "Eu simt ca voi muri-n curând,
Ca nu-mi mai sunt în fire...
Mai stiu si eu la ce gândeam?
Aveti si voi un frate...
Mi s-a parut c-aud la geam
Cu degetul cum bate.

Dar n-a fost el!... Sa-l vad venind,

As mai trai o viata.
E dus, si voi muri dorind
Sa-l vad o data-n fata.
Asa vrea poate Dumnezeu,
Asa mi-e datul sortii,
Sa n-am eu pe baiatul meu
La cap, în ceasul mortii!

Afara-i vânt si e-nnorat,

Si noaptea e târzie;
Copilele ti s-au culcat -
Tu, inima pustie,
Stai tot la vatra-ncet plângând:
E dus si nu mai vine!
S-adormi târziu cu mine-n gând
Ca sa visezi de mine!

Mama
poezie [ ]

-------------------------
de Nicolae Labiş [Nicolae_Labis ]

N-am mai trecut de mult prin sat si-mi spune

Un om ce de pe-acasa a venit
Cum c-a-nflorit la noi malinul
Si c-ai albit, mamuca, ai albit.

Alt om mi-a spus c-ai stat la pat bolnava.

Eu nu stiu cum să cred atatea vesti,
Când din scrisori eu vad precum matale
Din zi în zi mereu intineresti.

Doi fraţi cuminţi

poezie [ ]

-------------------------
de Elena Farago [Elena_Farago ]

Noi suntem doi fraţi, în casă

Şi nu ne certăm deloc,
Şi suntem tăcuţi la masă,
Şi cuminţi în orice loc.

Avem hamuri, cerc şi minge,

Când pe-afară ne jucăm,
Iar când plouă, ori când ninge,
Liniştiţi în casă stăm.

Şi cu jucării frumoase
Ne jucăm tot amândoi,
Pe când mama nostră coase,
Ori citeşte, lângă noi.

Mama noastră ne vorbeşte

Şi ne mângâie duios,
Iară seara ne citeşte
Ori ne spune-un basm frumos.

Şi ne-nvaţă lucruri multe,

Şi frumoase, stând cu noi,
Şi îi place să ne-asculte
Când vorbim noi amândoi...

Şi în gândul nostru-ntruna
Auzim povaţa ei:
- Fiţi cuminţi întotdeauna
Şi fiţi buni, copiii mei!...