Sunteți pe pagina 1din 15

Cuprins

 Poezii pentru copii de 3 ani


 Poezii pentru copii Poezii scrise de poeţi consacraţi
 Poezii pentru copii de peste 4 ani
 Bonus – Poezii moderne

Poezii pentru copiii de 3 ani


Poezii scurte, populare sau cu autor necunoscut
Ala, Bala Portocala Şi bea apă tulbure;
Ieşi, fetiţă, la portiţă Şi te urcă pe buştean
Că te-aşteaptă Talion Şi mănâncă leuştean;
Talion Fecior de domn, Şi te urcă pe sălcioară,
Cu cercei, cu ghiocei, Roade frunza, fă-o rară,
Cu mărgele, cu inele, Că e dulce, ba-i amară,
Cu un pumn de alunele, Scoate-ţi coarnele afară!
Pe pofta inimii tale.
Cioc, boc,
Treci la loc. Melcul supărat
Vine melcul supărat,
Din Oceanul Pacific O furnică l-a pişcat,
A ieşit un peşte mic. Şi cum vine, pâş, pâş, pâş,
Şi pe coada lui scria: Întâlneşte-un cărăbuş.
„Ieşi afară dumneata”. Melcul strigă-n gura mare:
-Nu te mai prăji la soare,
Du-te-ncolo, nu-mi sta-n drum,
– Avion, cu motor, Că te iau în coarne-acum.
Ia-mă şi pe mine-n zbor
Să mă fac aviator!
Degetele
-Nu te iau, că eşti mic
Şi te cheamă Polonic! Degetul mare pleacă la plimbare
Arătătorul aduce paltonul
Mijlociul duce pardesiul
Soarele vrăjitor de Emilia Plugaru Inelarul duce geamantanul
Degetul mic nu duce nimic
Ghiocelul nu-i o floare,
Fiindcă e pitic.
Ci… un fulg de nea pe care
Soarele l-a tot vrăjit
Până fulgul… a-nflorit!
Melc, melc, codobelc, Brăduleţ, brăduţ drăguţ
Scoate coarne boureşti
Brăduleţ, brăduţ drăguţ,
Şi te du la baltă
Ninge peste tine
Şi bea apă caldă;
Haide, hai în casa mea
Şi te du la Dunăre
Unde-i cald şi bine.
Pom de Anul Nou te fac Vaca zice: – Mu-mu-mu,
O, ce bucurie! Nu-mi văd viţeluşul, nu.
Cu beteală-am să te-mbrac
Calul zice- Iha-ha,
Şi steluţe o mie.
Vino, mânzişor, nu sta.
Şi fetiţe şi băieţi
Bătând din mânuţe Raţa zice: – Mac-mac-mac,
Ne-om juca şi ţi-om cânta Bine e să-noţi pe lac.
Cântece drăguţe.
Gâsca zice: – Ga-ga-ga,
Pân-la râu cum aş zbura.
Iepuraşul Puii zic:-Piu-pii, piu-pii,
Nu ne chinuiţi, copii.
Iepuraş,
Coconaş,
A fugit peste imaş.
Şi s-a dus Plugoşorul copiilor
Colo sus, Aho, aho!
Sub o tufă s-a ascuns. Mâine anul se-nnoieşte,
Dar Codău, Pluguşorul se porneşte,
Câine rău, Şi începe a ura,
L-a gonit din cuibul său. Pe la case a colinda.
Şi-a plecat, Iarna-i grea, Omătu-i mare,
Supărat, Semne bune anul are;
În cel codru depărtat. Semne bune, de belşug,
Pentru brazda de sub plug.

Sorcova
Sorcova, vesela,
Cum vorbesc animalele Să trăiţi, să-mbătrâniţi,
Ca un măr, ca un păr,
Mâţa zice: – Miau-miau-miau,
Ca un fir de trandafir.
Unde-i brânza ca s-o iau?
Tare ca piatra,
Grivei zice: -Ham-ham-ham, Iute ca săgeata.
Cum aş roade-un os dar n-am. Tare ca fierul,
Iute ca oţelul.
La anul şi la mulţi ani! Pif-paf! Măi puşcaş,
Unde-i bietul iepuraş?
Gospodina de Otilia Cazimir
O furnică duce-n spate Zdreanţă de Tudor Arghezi (fragment)
Un grăunte jumătate.
L-aţi văzut cumva pe Zdreanţă,
-Încotro fugi surioară?
Cel cu ochii de faianţă?
-Ia, mă duc şi eu la moară.
E un câine zdrenţuros
Şi-s grăbită, şi-s grăbită,
De flocos, dar e frumos.
Că mi-i casa ne-ngrijită
Parcă-i strâns din petice,
Şi mi-s rufele la soare
Ca să-l tot împiedice.
Şi copiii-mi cer mâncare.
Că la noi în muşuroi
Nu e timp pentru zăbavă
Un căţel dalmaţian de Constanţa Buzea
Că de n-am fi de ispravă
Ar fi vai şi-amar de noi. -Spune, te rugăm frumos,
Tu eşti trist sau somnoros?
-Nu vă mai miraţi de mine
Iarnă de Emilia Plugaru Că sunt câine cu buline.
Mă gândesc de-acum un an,
Afară ninge fără grijă,
De ce sunt dalmaţian?
O iarnă albă e în toi,
E mult până-nfloresc caişii,
Iar fulgii par petale moi. Uite, vine Moş Crăciun de Otilia Cazimir (fragment)
Moş Andruşca de Otilia Cazimir Prin nămeţi, în fapt de seară,
A plecat către oraş
Moş Andruşca, iepuraş,
Moş Crăciun cu-n iepuras,
A pornit-o spre oraş,
Înhămat la sănioară.
Cu ghitara la spinare,
Ca să facă o cântare. Drumurile-s troienite,
Noaptea vine, gerul creşte…
Dar vulpoiul vânător
Cu urechile ciulite,
Stă cu puşca la picior.
Iepuraşul se grăbeşte. (…)
Uite-l cum ridică puşca
Să-l împuşte pe Andruşca! -Bună seara, bună seara!
Iaca vin cu sănioara
Şi cu daruri proaspete, Şi le-adun
Bucuroşi de oaspete? Ce-i mai bun-
Şi seara, cu drag, le spun
Cot-co-dac,
Săptămâna Florilor de Elena Dragoş
Cot-co-dac,
Luni în grădiniţa mea Basme să-i împac.
S-a ivit o viorea.
Marţi a răsărit bujorul
Căruia-i dusesem dorul. Ora de masă de Simona Epure (fragment)
Miercuri vine garofiţa
Ieri, o ceată de pisici,
Scânteindu-i cununiţa.
Unii mari, alţii mai mici,
Joi pansele s-au deschis
Căutau prin tomberoane,
Sub zănaticul cais.
Miorlăind cu toţi de foame.
Vineri galbene lalele
Aşteptau vreo gospodină
Înflorit-au blând şi ele.
Care, sigur, o să vină,
Sâmbătă lângă un tei
Şi-o s-arunce la gunoi,
Văd un pâlc de stânjenei.
Ceva bun pentru cotoi.
Iar duminică în zori
Margarete şi cicori,
Prin seninul adierii
Broscuţele de Simona Epure (fragment)
Ţes cămaşe primăverii.
Trei broscuţe săltăreţe
Cloşca de Elena Farago (fragment)
Către baltă au plecat,
Cot-cot-cot Hotărâte să înveţe
Cot-cot-cot Un nou stil de înotat.
Fac şi eu ce pot, ce pot Ochelari şi şepci de soare
Cot-co-dac În rucsac şi-au însedat,
Cot-co-dac Până chiar şi-o stropitoare,
Puii să-mi împac… Necesară la udat.
Ciugulesc, Dar cum au ajuns la baltă
Mă zbârlesc, Pe nuferi s-au instalat,
Şi mi-i chem, mi-i chem mereu, Stufărişul astăzi saltă –
Că nu-i las, „Oac, oac, oac!” au tot cântat.
Nici un pas,
Făr’ de mine, eu.
Pe meleagurile noastre.
Căţeluşul şciop de Elena Farago (fragment) Hai, copile, în câmpii
Să fugim să prindem fluturi,
Eu am numai trei picioare,
Galbenelor păpădii
Şi de-abia mă mişc: ţop-ţop,
Pălăria să le-o scuturi.
Râd, când mă-ntâlnesc copiii
Şi mă cheamă „cuţu şchiop”.
Bată vântul de Grigore Vieru
Fraţii mei ceilalţi se joacă
Bată vântul cât de tare,
Cu copiii toţi, dar eu
Nu se stinge mândrul soare!
Nu pot alerga cu dânşii,
Bată vântul cât o vrea,
Că sunt şchiop şi cad mereu. (…)
Nu se stinge nici o stea!
Şi când mă gândesc ce bine Bată vântul fără milă,
M-aş juca şi eu acum, Nu se stinge-a mea lumină!
Şi-aş lătra şi eu din poartă Bată vântul furios,
La copiii de pe drum!… Nu mai dă soarele jos!

Cântec de primăvară de Şt. O. Iosif


Mărţişor de Emilia Plugaru
Înfloresc grădinile,
Ici şi colo, pe afară, Ceru-i ca oglinda;
Zboară câte-un fulguşor. Prin livezi albinele
Dar e zi de primăvară: Şi-au pornit colinda…
-Soare, pune-ţi Mărţişor. Cântă ciocârliile
Soarele, de colo sus, Imn de veselie
Cu căldură mi-a zâmbit, Fluturii cu miile
De la zâmbetul lui cald Joacă pe câmpie.
Fulguşorii s-au topit. Joacă fete şi băieţi
Hora-n bătătură
Primăvara de Elena Dragoş Ah, de ce n-am zece vieţi
Să te cânt, Natură!
Primăvara a venit
Cu alai de flori albastre Gândăcelul de Elena Farago (fragment)
Şi cu cerul însorit,
De ce m-ai prins în pumnul tău,
Copil frumos, tu nu ştii oare Acceleratul de George Topârceanu (fragment)
Că-s mic şi eu şi că mă doare?
Peste fagi cu vârfuri sure
De ce mă strângi aşa de rău?
A căzut amurgul rece
Copil ca tine sunt şi eu, Înserarea multă trece
Şi-mi place să mă joc şi mie, Furişată prin pădure.
Şi milă trebuie să-ţi fie Spre apus abia s-arată,
De spaima şi de plânsul meu! Printre crengi, întunecată,
O văpaie de rubin…
Şi-ar plânge tata mult de tot,
Din frunzişurile grele
Căci am trăit abia trei zile,
De-nnoptare tot mai vin
Îndură-te de ei, copile,
Glasuri mici de păsărele…
Şi lasă-mă că nu mai pot!
Reci şi palide-n senin
Se ivesc deasupra stele.

De ziua mamei de Elena Farago


Crăciunul copiilor de Octavian Goga
Eu nu sunt destul de mare
Dragi copii din ţara asta,
Ca să pot să-nvăţ măcar
Vă miraţi voi cum se poate,
De pe carte o urare,
Moş Crăciun din cer, de-acolo,
Şi nu sunt destul de mare
Să le ştie toate, toate?
Ca să-ţi dau un dar.
Uite cum – vă spune Badea…
Dar îţi dau o sărutare
Iarna-n noapte, pe zăpadă,
Ici, pe obrăjori,
El trimite câte-un înger
Şi pe mâna asta care
La fereastră, să vă vadă.
Mă-ngrijeşte-n fiecare
Zi, de-atâtea ori. Îngerii se uită-n casă,
Văd şi spun – iar Moşul are
Zile lungi şi voie bună
Colo-n cer, la el în tindă,
Îţi doresc eu mult,
Pe genunchi, o carte mare.
Şi mă rog de flori să-ţi spună
Să mă ierţi, măicuţă bună, Cu condei de-argint el scrie
Că nu ştiu mai mult. Ce copil şi ce purtare…
Şi de-acolo ştie Moşul, Printre crengile uscate
Că-i şiret, nevoie mare! soare curios străbate.
Şi-a desprins din ghem o rază
şi deodată luminează.
Primăvara de George Topârceanu (fragment)
Gândăcei – cu haine roşii-
După-atâta frig şi ceaţă
picotind la cald ca moşii.
Iar s-arată soarele.
De-acum nu ne mai îngheaţă Dacă îi priveşti, ştrengarii,
Nasul şi picioarele! le descoperi ochelarii.
Cu narcişi, cu crini, cu lotuşi, Dar să vezi, minune mare,
Timpul cald s-apropie. ochelari, nu ca oricare,
Primăvara asta totuşi
Să îi apere de soare,
Nu-i decât o copie.
ci puşi tocmai pe spinare!
Rapsodii de toamnă de George Topârceanu (fragment)
Balada unui greier mic de George Topârceanu (fragment)
A trecut întâi o boare
Cri-cri-cri,
Pe deasupra viilor,
Toamnă gri,
Şi-a furat de prin ponoare
Nu credeam c-o să mai vii
Puful păpădiilor.
Înainte de Crăciun,
Că puteam şi eu s-adun Cu acorduri lungi de liră
O grăunţă cât de mică, I-au răspuns fâneţele.
Ca să nu cer împrumut Toate florile şoptiră,
La vecina mea furnică, Întorcându-şi feţele.
Fiindcă nu-mi dă niciodată,
Şi-apoi umple lumea toată
Că m-am dus şi i-am cerut… (…) Povestea gâştelor de George Coşbuc (fragment)
Cri-cri-cri Un gâscan cu pene lucii
Toamnă gri, Cum trecea pe pod prin sat
Tare-s mic şi necăjit. Şi-ntr-o mân-avea papucii,
Nu ştiu cum i s-a-ntâmplat
Gândăceii primăverii de Passionaria Stoicescu Că papucii lui căzură,
Ce păcat, o, ce păcat!
Căci erau cu-alesătură,
Fără leac de tivitură – Am o umbră foarte sumbră
Ce păcat! Nu mai vrea să fie umbră
Să stea întinsă pe trotuare
Gâştele-auzind cum zbiară:
S-o calce lumea-n picioare
„Aoleo! Papucii mei!”
Să meargă doar unde merg eu
Într-un suflet alergară
Să facă ce fac eu, mereu
Şi-ntrebară mirate, ce-i?
Zice că i-ar plăcea
-„Am rămas, plângea gâscanul,
Să fie eu, eu să fiu ea
Păgubaş de patru lei!
Voi aţi mai pomenit aşa ceva?
Iată-mă desculţ, sărmanul!
Ce mă fac acum, golanul,
Fără ei!“
La oglindă de George Coşbuc (fragment)
Azi am să-ncrestez în grindă
Iarna pe uliţă de George Coşbuc (fragment) Jos din cui acum, oglindă!
Mama-i dusă-n sat! Cu dorul
A-nceput de ieri să cadă
Azi e singur puişorul,
Câte-un fulg, acum a stat,
Şi-am închis uşa la tindă
Norii s-au mai răzbunat
Cu zăvorul.
Spre apus, dar stau grămadă
Peste sat. Iată-mă! Tot eu cea veche!
Ochii! hai ce mai pereche!
Nu e soare, dar e bine,
Şi ce cap frumos răsare!
Şi pe râu e numai fum.
Nu-i al meu? Al meu e oare?
Vântu-i liniştit acum,
Dar al cui? Şi la ureche
dar năvalnic vuiet vine
Uite-o floare.
De pe drum.
Asta-s eu şi sunt voinică!
Sunt copii. Cu multe sănii,
Cine-a zis că eu sunt mică?
de pe coastă vin ţipând,
Uite zău, acum iau seama,
Şi se-mping şi sar râzând;
Că-mi stă bine-n cap năframa,
Prin zăpadă fac mătănii
Şi ce fată frumuşică
Vrând-nevrând.
Are mama!

Umbra de Carmen Tiderle


Chiu şi Vai de Grete Tartler (fragment)
Chiu şi Vai sunt doi căţei: Peste-a nopţii feerie
Orice-aş face, hop şi ei. Se ridică mândra lună,
Lecţia de vreau s-o scriu, Totu-i vis şi armonie-
Vine Vai şi vine Chiu. Noapte bună!
Cum vreau să urc în tramvai,
Nu pot fără Chiu şi Vai.
Fără ei parcă nu pot
Nici să-mi beau laptele tot.
Ce te legeni de Mihai Eminescu (fragment)
Doar la lecţia de vioară
Chiu şi Vai se-ascund sub scară – Ce te legeni, codrule,
Fără ploaie, fără vânt,
Iarna de Vasile Alecsandri (fragment)
Cu crengile la pământ?
Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă, – De ce nu m-aş legăna,
Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă; Dacă trece vremea mea!
Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi, Ziua scade, noapte creşte
Răspândind fiori de gheaţă pe ai ţării umeri dalbi. Şi frunzişul mi-l răreşte.
Bate vântul frunza-n dungă-
Ziua ninge, noaptea ninge, dimineaţa ninge iară!
Cântăreţii mi-i alungă;
Cu o zale argintie se îmbracă mândra ţară;
Bate vântul dintr-o parte-
Soarele rotund şi palid se prevede printre nori
Iarna-i ici, vara-i departe.
Ca un vis de tinereţe printre anii trecători.
Şi de ce să nu mă plec,
Somnoroase păsărele de Mihai Eminescu Dacă păsările trec!
Peste vârf de rămurele
Somnoroase păsărele
Trec în stoluri rândunele
Pe la cuiburi se adună,
Ducând gândurile mele
Se ascund în rămurele-
Şi norocul meu cu ele.
Noapte bună!
Doar izvoarele suspină,
Pe când codrul negru tace; Lăcrămioare de Passionaria Stoicescu
Dorm şi florile-n grădină-
Cine o fi plâns pe-aici?
Dormi în pace!
Poate Albă-ca-Zăpada
Trece lebăda pe ape căutându-i pe pitici!
Între trestii să se culce-
Şi din ochii ei curaţi
Fie-ţi îngerii aproape,
stropii mici au dat o floare
Somnul dulce!
pe-o tulpină cu mulţi fraţi.
Lăcrămioare – şi în drum, Iar prunele, şi mai şi,
care-mbată Fluturaşul S-au făcut portocalii;
zăpăcindu-l cu parfum.
Căţăraţi cu mult dichis,
Lăcrămioare – alb pocal, Strugurii cresc în cais;
cupe-n care bea Furnica
Castraveţii cum să spun,
la al primăverii bal.
Au pornit să urce-n prun,
Pe-o tulpină de mărar,
 RRevedere de Mihai Eminescu (fragment) Se roşeşte-un gogoşar;
-Codrule, codruţule, Sub o frunză de măcriş,
Ce mai faci, drăguţule, Creşte-o floare pe furiş;
Că de când nu ne-am văzut
Sub o tufă de urzici,
Multă vreme a trecut
Ziua doarme-un licurici;
Şi de când m-am depărtat,
Multă lume am îmblat. Sub un fir de caprifoi,
Stă şi toarce un pisoi.
-Ia eu fac ce fac de mult,
Iarna viscolu-l ascult,
Crengile-mi rupându-le,
Motoşel şi Botoşel de Ana Blandiana (fragment)
Apele-astupându-le,
Troienind cărările, Motoşel şi Botoşel
Şi gonind cântările; Erau doi pisoi la fel.
Şi mai fac ce fac de mult,
Nu-i recunoşteai decât
Vara doina mi-o ascult
Dup-o dungă de la gât,
Pe cărarea spre izvor
Ce le-am dat-o tuturor, Iar alteori, mai degrabă,
Împlându-şi cofeile, Dup-o pată de la labă.
Mi-o cântă femeile.
Botoşel avea în plus
Pata jos şi dunga sus.
Face oricine ce vrea de Ana Blandiana (fragment) Când voia să se prezinte,
În grădina mea, şirete, Scotea laba înainte,
Piersicile-s violete, Iar când ieşea la raport,
Dădea laba paşaport.
Numai când făceau vreun rău
Era leit frate-său.
În Ţara lui Mură-n gură de Nina Cassian (fragment)
În Ţara lui Mură-n gură
Arpagic de Ana Blandiana totul îmi este pe măsură.
Când mă scol de dimineaţă
Într-o zi pe când lucram
(nu la şapte, ci la zece)
În grădină, pe sub geam,
vine-o tavă de dulceaţă
Îngrijind un trandafir,
şi-un pahar cu apă rece.
Văd că intră un musafir.
Şi dulceaţa-mi zice: – Ia-mă!
Era mic c-abia-l vedeai, Şi paharu-mi zice:- Bea-mă!
Dar cu mustăţi ditamai; „Ia-mă, bea-mă!” – uşor de zis!
Încăpea printre uluci, Gura însă s-o deschizi
Dar avea blăniţa-n dungi; nu-i deloc aşa uşor:
Ajutooor!
Şi-ntr-un capăt, dintr-o dungă, Ajutooor!
îi creştea o coadă lungă; Linguriţa, grijulie,
Era numai cât o floare, îmi deschide gura mie.
Dar avea patru picioare. -Ei, aşa mai merge, zic
Ochii-albaştri îi clipeau dacă mă ajuţi un pic.
Şi ştia să zică „miau!”
Ba să vezi şi să te bucuri
Sărea-n aer după fluturi. Prinţul Miorlau de Nina Cassian (fragment)

Şi ştia chiar să se joace Într-o împărăţie cam ploioasă,


Cu câteva ghemotoace. trăiau un împărat şi-o-mpărăteasă
Oare, ce-aţi fi făcut voi ce-aveau, cum se cuvine, şi-un prinţ,
Cu-acest musafir de soi? singur la părinţi.
Prinţul era de şase anişori
Eu, oaspetele important şi miorlăia din noapte până-n zori.
L-am tratat cu lapte cald, În loc de „vreau!” spunea „miorlau!”
Ca să-l conving să rămână, şi tot „miorlau!” pentru „nu vreau!”
I-am dat şi-un pic de smântână
Şi, pentru că era mic, (-N-am înţeles! veţi spune voi.
L-am botezat Arpagic. Ce-i ăsta, prinţ? Sau e pisoi?
Te rugăm să nu-ţi urmezi povestea
până nu ne lămureşti acestea.
-Răbdare, dragii mei copii, La şcoală avem o oră-n plus
şi singuri vă veţi lămuri.) A, nu de mate, ci de râs
O oră-n care nu se cere
Să stăm în bancă în tăcere
Şi-n care regula e clară:
Dacă nu râzi, eşti dat afară.
Afară, doamna profesoară!
Întâmplare de stă ceasul de Grete Tartler
Ceasul mare din Constanţa
vai, şi-a cam pierdut constanţa,
fiindcă nişte pescăruşi
şi-au făcut în el culcuş:
pe scări, uşi! Bucurville de Carmen Tiderle (fragment)
pescăruşi!
În oraşul Bucurville
Şi, cum nu au fost cuminţi,
La primărie, candidează un copil
şi-au prins ciocul între dinţi
Care promite c-o să facă
(dinţii de la roţi dinţate,
din Bucurville, un loc de joacă
fiindcă altfel nu se poate).
Copilul are şi-un slogan
cazul e de toată cazna:
E „nici o stradă fără tobogan!“
lumea a luat-o razna!
Iar în programul lui pe două file
face plajă-n miezul nopţii,
Promite că oraşul va fi umplut de bile
ziua dorm buştean cu toţii,
Că pietonii vor traversa pe zebre adevărate
la-ntâlniri vin alandala –
Şi zidurile vor fi viu colorat pictate
ce-o fi când începe şcoala!
C-o să ai voie să te sui
Este timpul să-l repari,
Pe bănci în parc şi pe statui
domnule ceasornicar!
Şi că orice groapă cu băltoacă
Dar ce cari?
Va fi transformată în spaţiu de joacă.
-Ceasornic car!

Mişcă-Mă, Frişcă-Mă, Pişcă-Mă-n-Sus, de Shel Silverstein


.
Mişcă-mă, Frişcă-mă, Pişcă-Mă-n-Sus
Şi-au făcut dintr-o gheată mai veche Airbus.
Ora de râs de Carmen Tiderle -Grozav!
-Ce fain!
-Pa, pa, ne-am dus! El nu simte la fel.
Au zis Mişcă-Mă, Frişcă-mă, Pişcă-Mă-n-Sus. Pe plan cultural,
Nu ne potrivim:
Mişc’ era căpitan, Frişc’ era mus,
Mie-mi place la bal,
Pişc’ îi servea cu cafea şi cuşcuş.
Lui îi place la film.
Şi tustrei,
El vrea la Sinaia,
Şi tustrei,
Eu vreau la Mamaia.
Se-nălţau şi s-au dus-
Eu poftesc o cafea,
Mişcă-Mă, Frişcă-Mă, Pişcă-Mă-n-Sus.
Numai ceai el ar bea.
Când dorm eu, somnu-mi strică-
El vrea treaba mică.
Leapşa pe-mbrăţişate de Shel Silverstein
E mai rău şi mai prost
Nu leapşa pe cocoţate – Şi mai gras decât mine…
Mai bine pe-mbrăţişate, Dar să mă plâng n-are rost,
Când se ţin toţi strâns în braţe, Fiindcă tot e mai bine
Nu când fug să se cocoaţe, Decât să fim trei –
Hai leapşa pe chicotite, Eu şi cu ei,
Până toţi cădem pe spate, Ei şi cu mine.
Şi-apoi leapşa pe hlizite,
Şi-apoi leapşa pe pupate,
Haideţi leapşa pe iubite,
Să câştige toţi şi toate.

Noi doi de Shel Silverstein


El cu mine,
Eu cu el-
Noi doi nu suntem la fel.
Dar clipă de clipă şi lună de lună.
Suntem împreună.
Aş vrea să se care,
să răsuflu niţel,
Căci – mi se pare –
Stau prea mult cu el
şi mă-ntreb dacă, oare,

S-ar putea să vă placă și