Sunteți pe pagina 1din 8

Poezii pentru copii de 3 ani

Poezii scurte, populare sau cu autor necunoscut

Ala, Bala Portocala


Ieşi, fetiţă, la portiţă
Că te-aşteaptă Talion
Talion Fecior de domn,
Cu cercei, cu ghiocei,
Cu mărgele, cu inele,
Cu un pumn de alunele,
Pe pofta inimii tale.
Cioc, boc,
Treci la loc.

Din Oceanul Pacific


A ieşit un peşte mic.
Şi pe coada lui scria:
„Ieşi afară dumneata”.

– Avion, cu motor,
Ia-mă şi pe mine-n zbor
Să mă fac aviator!
-Nu te iau, că eşti mic
Şi te cheamă Polonic!

Melc, melc, codobelc,


Scoate coarne boureşti
Şi te du la baltă
Şi bea apă caldă;
Şi te du la Dunăre
Şi bea apă tulbure;
Şi te urcă pe buştean
Şi mănâncă leuştean;
Şi te urcă pe sălcioară,
Roade frunza, fă-o rară,
Că e dulce, ba-i amară,
Scoate-ţi coarnele afară!

Degetele

Degetul mare pleacă la plimbare


Arătătorul aduce paltonul
Mijlociul duce pardesiul
Inelarul duce geamantanul
Degetul mic nu duce nimic
Fiindcă e pitic.

Brăduleţ, brăduţ drăguţ

Brăduleţ, brăduţ drăguţ,


Ninge peste tine
Haide, hai în casa mea
Unde-i cald şi bine.
Pom de Anul Nou te fac
O, ce bucurie!
Cu beteală-am să te-mbrac
Şi steluţe o mie.
Şi fetiţe şi băieţi
Bătând din mânuţe
Ne-om juca şi ţi-om cânta
Cântece drăguţe.

Iepuraşul

Iepuraş,
Coconaş,
A fugit peste imaş.
Şi s-a dus
Colo sus,
Sub o tufă s-a ascuns.
Dar Codău,
Câine rău,
L-a gonit din cuibul său.
Şi-a plecat,
Supărat,
În cel codru depărtat.

Melcul supărat

Vine melcul supărat,


O furnică l-a pişcat,
Şi cum vine, pâş, pâş, pâş,
Întâlneşte-un cărăbuş.
Melcul strigă-n gura mare:
-Nu te mai prăji la soare,
Du-te-ncolo, nu-mi sta-n drum,
Că te iau în coarne-acum.

Cum vorbesc animalele

Mâţa zice: – Miau-miau-miau,


Unde-i brânza ca s-o iau?

Grivei zice: -Ham-ham-ham,


Cum aş roade-un os dar n-am.

Vaca zice: – Mu-mu-mu,


Nu-mi văd viţeluşul, nu.

Calul zice- Iha-ha,


Vino, mânzişor, nu sta.

Raţa zice: – Mac-mac-mac,


Bine e să-noţi pe lac.

Gâsca zice: – Ga-ga-ga,


Pân-la râu cum aş zbura.
Puii zic:-Piu-pii, piu-pii,
Nu ne chinuiţi, copii.

Plugoşorul copiilor

Aho, aho!
Mâine anul se-nnoieşte,
Pluguşorul se porneşte,
Şi începe a ura,
Pe la case a colinda.
Iarna-i grea, Omătu-i mare,
Semne bune anul are;
Semne bune, de belşug,
Pentru brazda de sub plug.

Sorcova

Sorcova, vesela,
Să trăiţi, să-mbătrâniţi,
Ca un măr, ca un păr,
Ca un fir de trandafir.
Tare ca piatra,
Iute ca săgeata.
Tare ca fierul,
Iute ca oţelul.
La anul şi la mulţi ani!

Poezii scurte scrise de poeţi consacraţi

Gospodina de Otilia Cazimir

O furnică duce-n spate


Un grăunte jumătate.
-Încotro fugi surioară?
-Ia, mă duc şi eu la moară.
Şi-s grăbită, şi-s grăbită,
Că mi-i casa ne-ngrijită
Şi mi-s rufele la soare
Şi copiii-mi cer mâncare.
Că la noi în muşuroi
Nu e timp pentru zăbavă
Că de n-am fi de ispravă
Ar fi vai şi-amar de noi.

Moş Andruşca de Otilia Cazimir

Moş Andruşca, iepuraş,


A pornit-o spre oraş,
Cu ghitara la spinare,
Ca să facă o cântare.

Dar vulpoiul vânător


Stă cu puşca la picior.
Uite-l cum ridică puşca
Să-l împuşte pe Andruşca!

Pif-paf! Măi puşcaş,


Unde-i bietul iepuraş?

Zdreanţă de Tudor Arghezi (fragment)

L-aţi văzut cumva pe Zdreanţă,


Cel cu ochii de faianţă?
E un câine zdrenţuros
De flocos, dar e frumos.
Parcă-i strâns din petice,
Ca să-l tot împiedice.

Uite, vine Moş Crăciun de Otilia Cazimir (fragment)

Prin nămeţi, în fapt de seară,


A plecat către oraş
Moş Crăciun cu-n iepuras,
Înhămat la sănioară.

Drumurile-s troienite,
Noaptea vine, gerul creşte…
Cu urechile ciulite,
Iepuraşul se grăbeşte. (…)

-Bună seara, bună seara!


Iaca vin cu sănioara
Şi cu daruri proaspete,
Bucuroşi de oaspete?

Cloşca de Elena Farago (fragment)

Cot-cot-cot
Cot-cot-cot
Fac şi eu ce pot, ce pot
Cot-co-dac
Cot-co-dac
Puii să-mi împac…
Ciugulesc,
Mă zbârlesc,
Şi mi-i chem, mi-i chem mereu,
Că nu-i las,
Nici un pas,
Făr’ de mine, eu.
Şi le-adun
Ce-i mai bun-
Şi seara, cu drag, le spun

Cot-co-dac,
Cot-co-dac,

Basme să-i împac.


Un căţel dalmaţian de Constanţa Buzea

-Spune, te rugăm frumos,


Tu eşti trist sau somnoros?
-Nu vă mai miraţi de mine
Că sunt câine cu buline.
Mă gândesc de-acum un an,
De ce sunt dalmaţian?

Ora de masă de Simona Epure (fragment)

Ieri, o ceată de pisici,


Unii mari, alţii mai mici,
Căutau prin tomberoane,
Miorlăind cu toţi de foame.
Aşteptau vreo gospodină
Care, sigur, o să vină,
Şi-o s-arunce la gunoi,
Ceva bun pentru cotoi.

Broscuţele de Simona Epure (fragment)

Trei broscuţe săltăreţe


Către baltă au plecat,
Hotărâte să înveţe
Un nou stil de înotat.
Ochelari şi şepci de soare
În rucsac şi-au însedat,
Până chiar şi-o stropitoare,
Necesară la udat.
Dar cum au ajuns la baltă
Pe nuferi s-au instalat,
Stufărişul astăzi saltă –
„Oac, oac, oac!” au tot cântat.
Iarnă de Emilia Plugaru

Afară ninge fără grijă,


O iarnă albă e în toi,
E mult până-nfloresc caişii,
Iar fulgii par petale moi.

Soarele vrăjitor de Emilia Plugaru

Ghiocelul nu-i o floare,


Ci… un fulg de nea pe care
Soarele l-a tot vrăjit
Până fulgul… a-nflorit!

Mărţişor de Emilia Plugaru

Ici şi colo, pe afară,


Zboară câte-un fulguşor.
Dar e zi de primăvară:
-Soare, pune-ţi Mărţişor.
Soarele, de colo sus,
Cu căldură mi-a zâmbit,
De la zâmbetul lui cald
Fulguşorii s-au topit.

S-ar putea să vă placă și