Diluția homeopatică:metoda Hahnemann, metoda Korsakov, diluțile

LM (Q)

Medicamentele homeopate necesită un proces precis de diluții homeopate

succesive.

Medicamentele homeopate, care sunt microdoze terapeutic active de

substanțe minerale, botanice și biologice, sunt folosite pentru a trata diverse
afecțiuni acute de sănătate, inclusiv alergii, tuse, răceală, gripă, dureri musculare
și stres etc. Medicamentele homeopate au fost utilizate pentru de peste 200 de
ani și sunt astăzi folosite de milioane de consumatori din întreaga lume.

Homeopatia se bazează pe trei principii. „Asemenea vindecă ca”. Ceva

care în doze mari creează simptomele unei boli, îl va trata, în doze mici. Acest
lucru este similar cu teoria din spatele vaccinurilor. Diluarea extremă
îmbunătățește proprietățile de vindecare ale medicamentului și elimină efectele
secundare nedorite. Întreaga persoană trebuie luată în considerare atunci când
alegeți un remediu.

Medicamentele homeopatice se obtin dintr-un proces precis si controlat de

dilutii homeopate succesive. Ele sunt obținute în mod obișnuit prin zdrobirea
unei plante, animale sau substanțe minerale, apoi punerea acesteia într-un
solvent, cum ar fi alcoolul de cereale. Extractul este apoi diluat în continuare
într-un amestec de alcool și apă. (Produsele solide pot fi diluate folosind
lactoză.) Procesul se repetă de mai multe ori pentru a obține o diluție
terapeutică. După fiecare diluție, amestecul este agitat energic într-o mașină sau
manual pentru a furniza o cantitate calibrată de agitare. Aceasta se numește
succuție. Homeopatii cred că procesul de succuție este esențial pentru asigurarea
efectului terapeutic al medicamentului.

Multe remedii se bazează pe substanțe foarte active sau chiar otrăvitoare.

Hahnemann a stabilit că remediile trebuie diluate într-o măsură foarte mare
pentru a evita efectele secundare. Spre surprinderea sa, a descoperit că, în mod
paradoxal, cu cât remediul este mai diluat, cu atât este mai lungă acțiunea, cu
atât efectul este mai profund și cu atât este nevoie de mai puține doze. Deoarece
remediile sunt diluate într-un grad atât de mare, este foarte puțin probabil să
rămână chiar și o singură moleculă a substanței originale. Aceasta înseamnă că,
deși remediile se pot baza pe substanțe foarte otrăvitoare, ele sunt complet
sigure de utilizat, chiar și pentru copii. Totuși, acesta este și motivul principal
pentru care homeopatia este încă privită cu atât de scepticism de mulți medici și
oameni de știință ortodocși. Potența prescrisă este măsurată de homeopat în
funcție de starea de tratat, de puterea pacientului și de circumstanțe. Nu numai
că remediul dat trebuie să fie potrivit, dar potența aleasă trebuie să fie și
potrivită pentru individ.

Diluţia homeopatică presupune deconcentrarea sau dinamizarea prin

diluţie Operațiunea se aplică doar în cazul substanţelor solubile. Diferitele
diluţii (potenţe) se realizează în trepte succesive:-- pe baza a două scări: >
decimală (1/10); > centesimală (1/100).

La scara zecimală, factorul de diluție este 1:10, iar la scara centesimală

este 1:100. Remediile au de obicei un număr, cum ar fi 6cor12x, după nume.
Acest număr indică de câte ori a fost diluat și sucusat și la ce scară; de exemplu,
remediulAllium cepa 6chas a fost diluat și sucusat de șase ori pe scara
centezimală. Cu toate acestea, mai rar se prepară solzi precum milezimal (m) și
quinquagintamillesimal (lm). Conform acestor scale, remediile sunt diluate cu
factori de 1:1.000 și, respectiv, 1:50.000. Primul este utilizat în principal atunci
când o doză unică, de mare eficiență a unui remediu este considerată adecvată de
către medic, în timp ce cel din urmă este administrat atunci când este necesară o
doză ușoară regulată în cazurile persistente, cronice.

.Deconcentrările trebuie efectuate în trepte succesive, din două motive:

– pentru diluarea directă sunt necesare volume foarte mari de solvent: e.g.,
pentru o diluţie 2CH (10-4), la 1 g de substanţă ar fi necesari 10 000 litri de
solvent;

– se realizează mai sigur omogenizarea complexului dintre substanţa

activă şi solvent.

După fiecare treaptă de deconcentrare: se aplică flaconului un anumit

număr de sucusiuni. Potenţele (diluţiile) remediului sunt înscrise pe etichete:
aplicate atât pe flacon, cât şi pe dop; pentru prepararea diluţiilor până la 30CH
(respectiv 60DH):– se aplică două metode: -- Hahnemann;-- Korsakov.

Metoda Hahnemann

Este denumită şi metoda cu flacoane separate șiutilizează un număr de

flacoane egal cu cel al diluţiilor (treptelor de diluare) realizate. Diluţiile
(potenţele) pornesc de la o picătură de tinctură mamă(notată T.M., Φ). Aceasta
se aduce într-un flacon: în funcţie de scara decimală sau centesimală, conţine 9
sau 99 de picături de alcool 70c.

După dinamizarea prin agitaţie (sucusiune), rezultă prima diluţie: 1DH,

respectiv 1CH. Pentru următoarea diluţie:-- în alt flacon: o picătură din potenţa
preparată anterior se aduce peste 9, respectiv 99 de picături de alcool 70c
ş.a.m.d., astfel se procedează până se ajunge la diluţia dorită. În această
operaţiune: picătura se numeşte minimum.

Prepararea diluţiilor:– după Hahnemann:

-toate diluţiile erau obţinute în alcool;

– în prezent (tehnologia remediilor homeopatice):

-- la prepararea diluţiilor intermediare: se foloseşte apa bidistilată;

-- alcoolul se preferă pentru potenţele cu care sunt impregnate granulele

sau globulele;-- cele mai utilizate: diluţiile 1CH, 6CH, 12CH, 30CH.

Echivalenţe între diluţiile decimale şi cele centesimale:

– 2DH = 1CH, 4DH = 2CH, 6DH = 3CH, 8DH = 4CH etc.;

– din punct de vedere cantitativ, diluţiile 12DH şi 6CH:

-- echivalente: ambele au o deconcentrare de 10-12;

-- diferenţa: modul de atingere a gradului de dispersie;

-- pentru diluţia 12DH– 12 sucusiuni, iar pentru 6CH doar şase: se

consideră că potenţa 12DH este mai „dinamizată” decât 6CH.

Metoda Korsakov

Cunoscută şi sub denumirea de metoda cu flacon unic:

– acelaşi flacon pentru toate treptele succesive de diluţie;

– la început, flaconul se umple cu tinctura-mamă:

-- după agitare, conţinutul se goleşte: > datorită fenomenului de aderenţă:

lichidul rămas pe pereţii flaconului ar reprezenta 1/100 din volumul iniţial.

Apoi se completează cu vehicul (alcool 70c), la semn, în volum de 100 de

ori mai mare decât volumul rămas şi se agită din nou:-- astfel se obţine prima
dinamizare centesimală (1CH) într-un singur flacon: prima diluţie Korsakov
(1K).

Următoarele diluţii se prepară succesiv, în acelaşi flacon. Sucusiunea

(fluxiunea) continuă, în flacon unic, prevăzut cu „prea plin”: culege diluţiile
succesive obţinute mecanic, folosind agitatoare electromagnetice.
 Diluţiile Korsakov se notează cu litera „K”, precedată de numărul
treptelor succesive de potenţare.

Comparaţie între metoda Korsakov şi metoda Hahnemann:

– metoda Korsakov este mai uşoară şi mai rapidă decât metoda

Hahnemann;

– potenţele Korsakov: considerate ca aproximative în raport cu gradul de

diluţie respectiv;

– eliminarea substanţei active este mai lentă decât în cazul metodei

Hahnemann:aderenţa lichidului de pereţii flaconului (adsorbţia parietală) are loc
la fiecare golire, calităţile sticlei, sucusiunea imprimată;

Astfel, la acelaşi grad de diluare, potenţele Hahnemann sunt mai înalte

comparativ cu diluţiile Korsakov; prin metoda Korsakov: preparate mai
concentrate (diluţii mai joase).

Conform valorii numărului lui Avogadro (6.023×1023)- între 11CH (10-

22)–12CH (10-24): se anulează probabilitatea de a mai exista o moleculă de
substanţă activă în vehicul. Între potenţele (diluţiile) Hahnemann şi cele
Korsakov, practic există o corespondenţă aproximativă ce trebuie considerată ca
o medie între valoarea teoretică şi cea experimentală:

- 5CH echivalentă cu 30K, dar uneori şi cu 55K;

-7CH echivalentă cu valori cuprinse în intervalul 200–400K;

-- 9CH cu valori în domeniul (mai larg) 1000K şi 5000K etc

Gradul de imprecizie creşte pe măsură ce diluţiile sunt din ce în ce mai

înalte;– la aceeaşi echivalenţă teoretică, potenţele Korsakov sunt mai
dinamizate decât potenţele Hahnemann, iar din punct de vedere clinic au efecte
diferite.

Diluţiile LM (Q)

Metoda de preparare a diluţiilor cincuantamilesimale (LM,Q) sau „metoda

cu globulul”, prezentată pentru prima dată în a şasea ediţie a Organonului
(1921), cu mult după moartea lui Hahnemann (1843), se porneşte de la trei
trituraţii centesimale (1CH–3CH);
 –din ultima trituraţie (3CH), care conţine 1:1 000 000 (10-6) din substanţa
activă iniţială:-0.06 g se dizolvă în 500 picături de alcool 15% sau în amestec de
alcool–apă bidistilată (1:4)

Această diluţie este considerată tinctura-mamă. O picătură din tinctura-

mamă: în 100 picături de alcool 86%, prin dinamizare apare prima diluţie
cincuantamilesimală (1LM, 0/1). Cu această potenţă: se impregnează 500 de
globule.

Potenţa 2LM (0/2): un globul din prima diluţie se dizolvă în 100 picături
de alcool 86%, după care se dinamizează;– se procedează similar până la a 30-a
diluţie (30LM, 0/30);– la fiecare treaptă succesivă: diluţia este de 1:50 000.
Fiecare globul se impregnează doar cu a 500-a parte din picătură şi este dizolvat
apoi în 100 de picături de alcool.

Hahnemann a constatat că potenţele LM au o acţiune cu atât mai intensă

cu cât diluţia este mai avansată, uneori riscul apariţiei unor reacţii prea puternice
maschează ameliorarea simptomatologiei. Diluţiile LM joase nu provoacă reacţii
foarte intense:-- se administrează frecvent, în ritm susţinut: chiar zilnic, pentru o
perioadă scurtă.

Sucusiunea

În tehnologia diluţiilor agitările puternice, necesare la dizolvare şi

omogenizare se numesc sucusiuni. Hahnemann iniţial, preconiza dinamizarea:
agitarea puternică a remediului, de două ori.

Ulterior, a precizat: pentru dinamizare, agitarea puternică a soluţiei →

lovirea de 50–100 de ori a flaconului de un tom (volum) îmbrăcat în piele, în
ritmul bătăilor inimii. În prezent, sucusiunea se efectuează manual sau cu
metode mecanice: lovirile se aplică pe o suprafaţă dură, dar elastică.

Aceste dilutii sunt realizate prin operatii de diluare foarte delicate si

trebuie luate o serie de precautii, printre care:

Atmosefera trebuie sa fie cat se poate de pura. Dat fiind faptul ca aerul
chiar si cel mai putin poluat contine urme de sulf, mercur sau plumb si ar putea
afecta procesul de preparare, in interiorul laboratoarelor exista un sistem de aer
filtrat care reduce nivelul de poluare. Operatiile de diluare se realizeaza intr-o
incinta cu flux laminar care filtreaza aerul pana la obtinerea a mai putin de 100
particule la 30 de litri de aer. Exista chiar si un contor care verifica in
permanenta daca se respecta aceasta norma.
 Flacoanele utilizate sunt spalate de 3 ori la rand cu apa demineralizata si
apoi sunt introduse intr-o etuva la 180° timp de o ora. De asemenea, inainte de
utilizare, aerul din flacon este inlocuit cu aer pur din incinta cu flux laminar.

Pentru susele insolubile in apa sau alcool substanta se disperseaza in

lactoza, acest proces fiind cunoscut sub numele de triturare. Intr-un mojar, se
tritureaza 1 parte de substanta in 99 parti de lactoza, obtinandu-se astfel trituratia
1 CH. Se repeta operatia pentru a obtine 2 CH si 3 CH, aceasta din urma
rezultand sub forma de pudra lactozata. Din aceasta trituratie se poate obtine o
dilutie lichida dizolvand o parte din trituratie in 99 parti de solvent, rezultand
astfel 4 CH. Din aceasta solutie se poate continua sirul de dilutii.