BRATU ION

GR 8 AN V FARMACIE

REFERAT HOMEOPATIE

Homeopatia, din cuvintele grecesti homoios =

similar, si pathos = suferinta, durere, se naste ca terapie medicala multumita
genialei intuitii a lui Dr. Friedric Samuel Hahnemann (1755 1843), un medic
saxon care isi avea cabinetul de lucru in Lipsia.
Termenul Homeopatie a fost creat de catre acelasi Hahnemann, si este
mentionat pentru prima oara in 1820 in cartea sa Organolul artei de a
vindeca.
Principiul pe care se bazeaza terapia dezvoltata de catre Hahnemann consta in
faptul ca aceeasi substanta poate sa prezinte, in functie de doza, un efect
reversibil care variaza de la toxic la curativ.
Acest principiu, cunoscut apoi cu numele de principiul Similitudinii, a mai fost
de fapt enuntat si in antichitate, mai intai de catre Hippocrate (460 361 i.Hr.)
si apoi de catre Paracelsus (1493 1541).
Hahnemann, medic laureat al Universitatii din Lipsia, a ajuns la descoperirea
unei noi metode de a trata bolnavii, ca urmare a descoperirilor intamplatoare si
fortuite. Dupa ce a profesat arta medicala dupa canoanele epocii, nesimtinduse in sintonie cu aceste practici, el s-a hotarat foarte repede sa intrerupa
activitatea medicala si sa se dedice traducerii textelor stiintifice.

Tocmai ca urmare a unei traduceri din limba engleza a uni text: Materia
Medica a lui Cullen, echivalent al unui tratat al nostru de farmacologie, s-a
intamplat ca el a observat un paradox care l-a condus la ideatia ulterioara a
medicinei homeopatice.
De fapt, in capitolul dedicat chininei, se raporta cum ca culegatorii de scoarta
de china, din care se extrage chinina, se imbolnaveau des, prezentand febra
intermitenta, simptom tipic al bolnavilor de malarie.
Intrucat chinina era remediul de electie pentru tratamentul malariei, in mod
evident aceasta reprezenta un fapt paradoxal.
Din acest motiv, indemnat de curiozitate, el s-a hotarat sa experimenteze pe el
insusi aceasta substanta, pentru a-i verifica actiunea.
Spre marea lui surprindere, el a observat ca scoarta de china, administrata in
doze mari, provoaca simptomatologia tipica bolnavilor de malarie, cu febra
intermitenta, si ca aceeasi scoarta de china deconcentrata, traversand dilutiile
in progresie geometrica (1 : 10 sau 1 : 100), cu lactoza, pana cand ajungea sa
aiba concentratiile cele mai joase, era in masura sa faca sa dispara aceeasi
simptomatologie.
Repetand experienta cu alte substante, el avu numeroase confirmari ale
acestei actiuni de reversibilitate a actiunii, variind de la toxic la curativ, si
ajunse astfel la formularea principiului similitudinii care se afla la baza
medicinei homeopatice.
Simila similibus curentur
In practica el a observat ca, cu cat mai mult se dilua o substanta in masura sa
produca

la

persoana

sanatoasa,

in

doze

ponderale,

anumita simptomatologie, cu atat mai mult aceasta aceeasi substanta isi

crestea propria actiune terapeutica; aceste experimente au fost numite
patogeneza.
Unele substante experimentate fiind foarte toxice, chiar la concentratii joase,
pentru a le reduce efectele toxice secundare el a fost nevoit sa efectueze o
serie de deconcentrari (sau diluari) succesive si, neavand la dispozitie nici un
mijloc de analiza chimica instrumentala, pentru a avea siguranta in privinta
deconcentratiei pe care o obtinea in mod intamplator, si in privinta

reproductibilitatii remediilor astfel preparate, el a stabilit definitia metodei de

preparare a remediilor lui.
Aceasta metoda prevedea deconcentrarile (diluarile succesive ale substantei
de baza intr-un solvent hidro-alcoolic pentru substante solubile si in lactoza
pentru substantele insolubile).
Un alt aspect fundamental pentru principiul hahnemannian, pentru a fi activ din
punct de vedere terapeutic, este necesitatea de a produce o serie de agitari si
scuturari intre o dilutie si alta.
Tipul de diluare pus la punct de Hahnemann astfel incat sa fie practic ca si
procedura a fost stabilit ca deconcentrari 1/10 si 1/100, intercalate de o
agitare specifica, realizata de scuturari ritmice, pe care Hahnemann le-a
numit Dinamizari, el considerand ca aceste agitari incarcau energetic
medicamentul.
Numarul diluarilor era cuprins in general intre 1 si 30.
Aceste dilutii au fost numite de tip infinitezimal, intrucat ele purtau
concentratia initiala la valori foarte scazute.
De fapt, astazi stim ca, deja dupa ce am efectuat de 9 ori o dilutie 1 la 100 a
unei aceeasi substante, nu mai avem siguranta ca vom gasi nici macar o
molecula din substata initiala, intrucat este depatit numarul lui Avogadro*.
Amintindu-ne ca in epoca lui Hahnemann nu se cunostea nimic despre chimia
fizica, si cu atat mai putin despre structura materiei, ipoteza sa (care prevede o
agitare a solutiei diluate pentru a-i creste eficacitatea) poate fi acceptata fara
indoiala. Chiar si faptul ca a codificat un numar fix de scuturari (100) intre o
dilutie si alta, garanteaza, daca nu altceva, macar o perfecta omogenitate a
solutiei.
Faptul ca in medicina homeopatica se afirma ca efectul terapeutic scade invers
proportional cu doza, a dat peste cap toate canoanele clasice ale farmacologiei
epocii, unde modelul de baza experimental aseza in relatie progresiva efectul
cu doza.
Aceasta revolutie conceptuala provoaca primele discutii asupra validitatii
medicinei homeopatice.

In ciuda atacurilor primite, asupra bazei conceptului, a dilutiei infinitezimale si

a dinamizarii, terapia homeopatica a inceput sa se dezvolte si multumita
numeroaselor succese terapeutice obtinute mai ales acolo unde terapia
medicala normala dadea gres.

Medicamentul homeopatic
Substantele de baza
Sunt numeroase si apartin regnului vegetal, mineral si animal.
Homeopatia nu este medicina plantelor medicinale, chiar daca materiile prime
de origine vegetala constituie baza multor medicamente.
Se folosesc intr-adevar si substante care apartin regnului mineral, regnului
animal (albina si veninul sau, furnica rosie, veninuri de la unii serpi etc.)
derivate de organe, produse de origine biologica (bioterapice, nosodice). Toate
aceste diverse substante sufera un anumit numar de tratamente inainte de a
deveni medicamente homeopatice propriu-zise.
Diluarea
A dilua din punct de vedere homeopatic o substanta inseamna a o aduce, prin
diminuarea succesiva a concentratiei, la o concentratie la care nu vom mai
avea nici un efect toxic nedorit, ci numai raspunsul homeopatic dorit.
Dilutiile centezimale
O parte din tinctura mama (sau o parte din substanta solida de baza) se
adauga la 99 parti dintr-o substanta inerta (respectiv fara nici o actiune
terapeutica); aceasta substanta inerta sau excipient este un amestec de alcool
etilic si de apa in cazul dilutiilor lichide, sau de lactoza in cazul dilutiilor solide
(sau triturate).
Se amesteca cu grija prin izbire (cel putin de 100 ori) in cazul dilutiilor lichide,
pentru triturari in mojar in cazul dilutiilor solide; aceasta operatiune se
numeste dinamizare si este indispensabila pentru a potenta activitatea
medicamentului homeopatic.
Se obtine astfel prima dilutie centezimala hahnemanniana 1CH.

O parte din aceasta dilutie 1CH amestecata, in aceleasi conditii ca si prima, cu

99 parti de excipient va forma a doua centezimala hahnemanniana (sau 2CH)
etc.
Dilutiile zecimale
Amestecand in aceeasi maniera o parte din substanta de baza cu 9 parti de
excipient, se obtine prima zecimala hahnemanniana (1DH sau 1X sau 1D) si
asa mai departe.
Dilutiile Korsakoviene
Au fost puse la punct de Korsakov pentru a obtine rapid si usor mai multe dilutii
succesive. Procedeul prevede utilizarea unui flacon de sticla de 15 ml cu dop
din material inert in care se introduc 5 ml de Tinctura Mama, apoi se amesteca
prin izbire (de cel putin 100 ori), dupa care flaconul se goleste pana la ultima
picatura prin aspiratie si rasturnarea flaconului respectiv. In acest flacon se
introduc 5 ml de apa distilata, adica o cantitate care reprezinta de circa 99 ori
volumul Tincturii Mame de plecare care a ramas aderenta la peretii flaconului.
Se amesteca prin izbire (de cel putin 100 ori) si se obtine astfel prima diluare
Korsakoviana sau 1K.
Flaconul este din nou golit pana la ultima picatura, apoi se introduc 5 ml de apa
distilata, se dinamizeaza din nou si se obtine in acest mod a doua dilutie
Korsakoviana sau 2K.
Se fac atatea operatii analoge pana se obtine dilutia dorita.
De ce se folosesc diferite dilutii ale unui aceluiasi medicament?
Cu cat mai mare este posibilitatea de suprapunere intre cele doua simptoame
bolnav- medicament, cu atat mai mult medicamentul va putea fi prescris in
doze inalte (dilutii).
Nu este in orice caz corect sa se spuna ca la diferite solutii corespund forte
diferite; dilutia 15CH nu este mai puternica decat 4CH, dar corespunde la un
caz sensibil diferit.
Formele farmaceutice
Dilutiile mentionate anterior servesc pentru a prepara, urmand metodele
oficiale ale farmacopeii fraceze sau germane, diverse forme farmaceutice.

Unele sunt comune cu tratamentele alopatice: de exemplu comprimatele,

picaturile, supozitoarele, fiolele, pomezile, unguentele, linimentele etc.
Altele sunt forme farmaceutice destinate exclusiv tratamentelor homeopatice.
Granulele in tuburi
Sunt tuburi care contin 110 granule, mici sfere de zaharoza si lactoza
impregnate cu substanta diluata al carei nume este inscriptionat pe tub.
Globulele in doza unica
Sunt tuburi mai mici care contin un gram de multe sfere de lactoza sau
zaharoza impregnate cu substanta diluata al carei nume este inscriptionat pe
tub.
In lipsa unor indicatii medicale precise
Granulele: vor fi numarate, puse in dopul dozator si evitand sa le atingeti cu
degetele, se vor lasa sa se dizolve lent sub limba.
Globulele: intregul continut al tubului se va lasa sa se dizolve sub limba, in
acelasi fel cu granulele.
Picaturile: vor fi numarate si de cele mai multe ori diluate in putina apa
naturala, apoi tinute in gura timp de cateva secunde.
Substantele triturate: cantitatea de pulbere prescrisa va fi luata din flacon
cu o masura speciala si pusa direct in gura, sau dizolvata in putina apa
minerala naturala.
Microgranulele: cantitatea prescrisa va fi luata din flacon cu o masura
adecvata si pusa direct in gura, sau dizolvata in putina apa minerala naturala.
In timp ce va tratati prin homeopatie este recomandabil sa se evite folosirea de
esente, camfor si arome puternice, precum si un consum exagerat de cafea si
tutun. Evitati de asemenea menta sub orice forma (pastile, apa de gura, pasta
de dinti cu mentol).
Faptul ca in medicina homeopatica se afirma ca efectul terapeutic scade invers
proportional cu doza, a dat peste cap toate canoanele clasice ale farmacologiei
epocii, unde modelul de baza experimental aseza in relatie progresiva efectul
cu doza.

Aceasta revolutie conceptuala provoaca primele discutii asupra validitatii

medicinei homeopatice.
In ciuda atacurilor primite, asupra bazei conceptului, a dilutiei infinitezimale si
a dinamizarii, terapia homeopatica a inceput sa se dezvolte si multumita
numeroaselor succese terapeutice obtinute mai ales acolo unde terapia
medicala normala dadea gres.
RASPANDIREA HOMEOPATIEI
Hahnemann a avut numerosi discipoli si persoane care il apreciau, printre care
Jahr,

Von

Boenninghausen,

Griesselich,

Hering

(caruia

se

datoreaza introducerea Homeopatiei in Statele Unite), F.H.Quinn (care a

dezvoltat Homeopatia in Marea Britanie), Guidi (care a dezvoltat-o in Franta) si
Necker (medic al armatei austriece care ocupa Napoli).
In 20 de ani terapia homeopatica a avut uneori soarta de partea ei, iar alteori
nu, insa ea s-a dezvoltat cu atat mai mult in numeroase tari. In prezent
medicamentele homeopatice sunt prezente in peste 30 tari ale lumii.