Absorbtia parenterala a

substantelor
medicamentoase- aspecte
biofarmaceutice
 ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR
PE CALE PARENTERALĂ.
 Prin cale parenterală, în strictul
înţeles al cuvântului, se înţeleg căile
care ocolesc tubul digestiv. Prin
preconizarea căilor respiratorii pentru
introducerea medicamentelor în
organism, noţiunea de cale
parenterală a fost reconsiderată,
păstrând în sfera ei numai
administrarea medicamentelor sub
formă de injecţii.
 ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR
PE CALE PARENTERALĂ (2)
 Injecţia este introducerea substanţelor în
stare lichidă în organism, prin intermediul
unor ace care traversează ţesuturile
organismului. Injecţiile pot fi făcute în
grosimea pielii (intradermice), sub piele,
în ţesutul celular subcutanat (subcutanate
sau hipodermice), în ţesutul muscular
(intramusculare), în vasele sanguine
(intravenoase şi intraarteriale), în inimă
(injecţii intracardiace), în măduva roşie a
oaselor (injecţii intramedulare), în spaţiul
arahnoidian (injecţii subarahnoidiene).
 ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR
PE CALE PARENTERALĂ (3)
 Alegerea căii de administrare a
injecţiilor depinde de scopul injecţiei,
rapiditatea necesară a efectului
prescris şi de compatibilitatea
ţesuturilor organismului cu substanţa
injectată.
 ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR
PE CALE PARENTERALĂ (4)
 Se va alege calea subcutanată în cazul
substanţelor uşor resorbabile, de densitate
mică, cu o presiune osmotică apropiată de
cea a organismului, care nu provoacă
iritaţia sau lipoliza ţesutului celular adipos
de sub piele. Din cauza vascularizaţiei
relativ mai sărace a acestor straturi,
resorbţia injecţiilor subcutanate începe
abia după 5-10 minute şi durează în
funcţie de volumul lor.
 ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR
PE CALE PARENTERALĂ (5)
 Se va recurge la calea
intramusculară dacă densitatea
medicamentului este mai mare, dacă
prin stagnarea printre ţesuturi ar
provoca iritaţia acestora, dacă
efectul urmărit trebuie să se
instaleze rapid, precum şi dacă
întârzierea resorbţiei ar produce
modificări în compoziţia
medicamentului injectat.
 ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR
PE CALE PARENTERALĂ (6)
 Ţesutul muscular este foarte bine
vascularizat, bogat în vase limfatice, din
care motiv resorbţia acestor injecţii începe
imediat, şi în decurs de 3-10 minute, mare
parte din substanţa introdusă pătrunde în
circulaţie. De la această regulă fac
excepţie unele medicamente uleioase sau
cele înglobate în substanţe speciale, care
frânează resorbţia tocmai cu scopul de a
prelungi şi permanentiza, pe o oarecare
perioadă de timp, acţiunea
medicamentului.
 ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR
PE CALE PARENTERALĂ (7)
 Se va utiliza calea intravenoasă sau
intraarterială în cazurile în care se
aşteaptă o acţiune promptă sau cel puţin
foarte rapidă, precum şi atunci când
substanţa medicamentoasă, introdusă
printre ţesuturi, ar determina distrucţii
tisulare, nefiind suportată de celulele
ţesuturilor moi.
 Dacă calea intravenoasă - din cauza
particularităţilor anatomice ale bolnavului -
nu poate fi abordată, se recurge la calea
intramedulară.
 Calea intracardiaca
 In cazurile de extremă urgenţă, când
inima nu mai este în stare să asigure
transportul medicamentului până la
nivelul ei, se va utiliza calea
intracardiacă
 Injectiile intradermice
 Injecţiile intradermice sunt utilizate
mai mult cu scop explorator
(intradermoreacţii); aplicarea lor
terapeutică are o sferă mai
restrânsă.
 Administrarea medicamentelor sub
formă de injecţii. Avantaje.
 Absorbţia este uşoară, deci efectul se instalează
rapid.
 Dozajul este precis, absorbţia nefiind în funcţie
de condiţiile speciale din tubul digestiv.
 Medicamentele sensibile la acţiunea sucurilor
digestive, ca numeroşi hormoni, vaccinuri,
seruri terapeutice, nu sunt alterate sau
modificate în stomac sau intestin.
 Se pot introduce medicamente şi în caz de
intoleranţă digestivă, tulburări de deglutiţie sau
când calea enterală este contraindicată, ca în
caz de hemoragii sau intervenţii pe tubul
digestiv, precum şi la bolnavi inconştienţi.
 Injecţiile intravenoase
 Injecţia intravenoasă se compune din
două acte, care pot fi separate între
ele:
1. puncţia venoasă şi
2. injectarea propriu-zisă a
medicamentului în venă.
 Injectarea substanţei
medicamentoase în lumenul venos
 Nu se injectează niciodată aer în lumenul
vaselor. Aerul va fi eliminat din seringă
înainte de începerea injecţiei. Dacă totuşi
a rămas o oarecare cantitate de aer în
seringă, acesta nu se va introduce în venă.
Cantităţi mici de aer nu produc tulburări
sesizabile sau apreciabile. Pătrunderea lui
bruscă în cantitate mai mare produce însă
uneori embolii gazoase mortale.
 Injecţia intracardiacă
 Injecţia intracardiacă este o intervenţie
eroică de extremă urgenţă, prin care se
introduc în sistemul circulator, prin
organul central, substanţe
medicamentoase de importanţă vitală. Ea
se aplică în stările de sincopă cardiacă
unde miocardul nu a fost în prealabil
alterat în măsură prea intensă, cum sunt
accidentele anesteziei, şocul traumatic şi
hemoragie, unele intoxicaţii etc.
 Injecţia intracardiacă (2)
 Pentru injecţia intracardiacă se utilizează o
seringă de 1-2 ml, dotata cu un ac lung de
8-10 cm, cât mai subţire, dar rezistent şi
elastic.
 Se injectează încet substanţa
medicamentoasă şi apoi, cu o mişcare
bruscă, se îndepărtează acul. Plaga de
înţepare a acului este suportată de
miocard fără nici o consecinţă.
 Injecţia intrarahidiană.
 Injecţia intrarahidiană este o metodă de
administrare a unor medicamente în spaţiul
subarahnoidian. Scopul introducerii intrarahidiene
a substanţelor medicamentoase poate fi
anesteziant sau terapeutic. Pentru anestezie se
utilizează în cazul operaţiilor abdominale şi
ginecologice, precum şi în chirurgia ortopedică a
membrelor inferioare.
 Ca metodă terapeutică se utilizează pentru
introducerea antibioticelor, a serurilor
terapeutice, precum şi a unor preparate
corticosuprarenale, în spaţiul subarahnoidian.
 Preparate injectabile
FR X Preparatele injectabile se definesc
astfel:
 Solutii
 Suspensii
 Emulsii sterile
 Pulberi sterile
Se dizolva sau se suspenda intr-un
solvent steril inaintee de folosire
Sunt repartizate in fiole sau flacoane si
sunt administrate prin injectare
 Prepararea cf FR X:
 Se iau precautiile necesare pt a asigura stabilitatea
fizico-chimica microbiologic si biologic
 Substantele active se prelucreaza sub forma de
solutii suspensii sau pulberi injectabile
 Pulberile pt preparate injectabile se dizolva sau se
disperseaza inainte de folosire:
 in solutii de solvent steril prevazut: apa, uleiul de
floarea soarelui, alti solvent neaposi miscibili cu apa
 In substante auxiliare:
 solubilizanti,
 agenti de suspensie si de emulsionare,
 antioxidanti,
 conservanti antimicrobieni
Avantaje preparate injectabile:

 Dozaj exact al substantelor

medicamentoase
 Rapiditate de actiune: efect imediat si
chiar instant in cazul caii i.v mai ales in
urgente.
 Evitarea unor efecte secundare
(gastrointestinale)care apar la
administrarea p.o
 Administrarea la pacienti in stare de
inconstienta sau in stare de voma
 Dezavantaje:

 Modul de administrare traumatizant cu

durere la locul de injectare, iritatie locala
 Conditii special de fabricare, tehnologie
complexa si costisitoare pt preparate
sterile, stabile, tolerabile si eficace
 Respectarea unei riguroase asepsii la
injectare pt a evita contaminarea bolnavilor
 Odata ce un medicament a fost administrat
parenteral este dificil sa se intervina asupra
efectului fiziologic.
 Formularea medicamentelor injectabile:

 In formularea preparatelor
injectabile se va tine seama de
calea de administrare;
 In functie de calea de administrare
se alege si forma farmaceutica a
medicamentuui ce urmeaza a fi
injectat: solutii, suspensii, emulsie,
pulbere, natura vehicolului si pH.
 Sterilitatea:
 Este o exigenta fundamental pt. a evita
infectarea la administrarea
medicamentului prin injectare
 Starea sterile este definite prin absenta de
microorganism vii si nu este posibila decat
in cazul unor masuri de protective
 Formele farmaceutice parenterale sunt
preparte printr-o metoda care asigura
sterilitatea si evita prezenta de
contaminanti, pirogene cat si dezvoltarea
de mici organisme numita metoda
aseptica.
 Asepsia
 Asepsia = ansamblu de masuri
utilizate pt a impiedica apoetul
exogen de mmicroorganisme sau
virusuri intr-u organism viu, mediu
inert, preparat medicamentos. Este
realizata printr-o serie de metode
fizice si chimice cat si printr-o serie
de precautii prin care se evita
patrunderea microorganismelor.
 Adjuvanti si aditivi – asigura stabilitatea fizico-
chimica si microbiologica a medicamentelor si sunt:

 solubilizanti
 stabilizanti
 izotonizanti
 corectori de pH
 emulgatori
 agenti de suspensie
 conservanti
 antioxidanti
Preparate perfuzabile
 Definiţie

 Preparatele perfuzabile sunt soluţii

apoase sau emulsii U/A, izotonice
sterile şi apirogene care se
administrează intravenos în volume
de 100 ml sau mai mari cu ajutorul
unui dispozitiv de perfuzare.
 Generalităţi
 Câteva deosebiri importante între Perfuzii şi
soluţiile injectabile:

 - perfuziile se administrează în volume mari peste

100 ml până la 1-2 l în 24 ore;
 - perfuziile de administrează numai i.v.;
 - timp de administrare mai lung ½ oră până la 1-2
ore;
 - perfuziile sunt soluţii apoase ( rar emulsii U/A);
 - la perfuzii nu se administrează conservanţi;
 - la perfuzii izotonia, izohidria şi lipsa substanţelor
pirogene sunt obligatorii.
 Avantaje si dezavantaje
 Avantaje.
 Administrarea perfuziilor prezintă următoarele avantaje:
 - au multiple utilizări (tratament medicamentos, alimentaţie
parenterală etc.);
 - produc efect sistemic direct;
 - reprezintă un mijloc eficace de tratament pentru bolnavii în stări
de inconştienţă;
 - efect rapid.
 Dezavantaje
 - administrarea presupune personal calificat;
 - administrarea se poate face sub strictă supraveghere medicală;
 - datorită volumului mare administrat pot produce tulburări
cardiovasculare sau alte complicaţii;
 - preţ de cost ridicat;
 - risc de septicemie, hepatită etc. în cazul administrării incorecte.
 Formularea perfuziilor

 Pentru perfuzii trebuiesc respectate

aceleaşi exigenţe privind
componentele (substanţe active şi
auxiliare) ca şi la soluţiile injectabile
 Prepararea perfuziilor (1)
 La preparare se iau precauţiile necesare
pentru asigurarea stabilităţii fizico-
chimice, microbiologice şi biologice.
Substanţele active se dizolvă sau se
emulsionează în apă pentru preparate
injectabile şi soluţia respectiv emulsia se
completează la volumul specificat (m/v).
 Din punct de vedere tehnologic prepararea
este asemănătoare soluţiilor injectabile.
 Soluţiile perfuzabile hipotonice se
izotonizează.
 Prepararea perfuziilor (2)
 La prepararea perfuziilor nu se admite
adaos de soluţii tampon pentru ajustarea
pH-lui sau conservanţi antimicrobieni.
 Ph-ul soluţiilor perfuzabile trebuie să fie
aproape de neutralitate dacă nu se
prevede altfel.
 Conţinutul în substanţe active se exprimă
în unităţi de masă pentru 1000 ml soluţie,
în milimoli pe 1000 ml soluţie sau
miliechivalenţi (mEg/l) pe 1000 ml soluţie.
Conţinutul în substanţele energetice se
exprimă uneori în calorii (cal).
 Emulsii parenterale

 Emulsiile parenterale sunt forme eterogene (U/A) care

conţin o fază internă lipofilă (ulei de soia, bumbac, susan în
procent de 10-20%), emulgatori (lecitină, polisorbaţi) şi o
fază externă hidrofilă (apă). În modul acesta sunt
prelucrate lipidele care au valoare energetică mai mare
decât glucidele şi proteinele. La preparare, se impun
exigenţe şi anume: particulele fazei interne să nu
depăşească 5m. În cazul nerespectării acestor prevederi,
pot apărea complicaţii grave (chiar embolii grăsoase). În
afară de importanţa lipidelor ca aport ridicat de calorii,
emulsiile parenterale U/A prezintă avantajul că sunt lipsite
de efecte osmotice şi nu irită endoteliul venos.
Administrarea emulsiilor parenterale trebuie să se facă
încet şi nu trebuie făcută timp îndelungat. Industria
produce emulsii parenterale tipizate sub diferite denumiri
comerciale.
 Perfuzii medicamentoase
 Acest tip de perfuzii se administrează în
diferite situaţii:
- în timpul intervenţiilor chirurgicale, când odată cu
perfuzia se administrează diferite medicamente;
- când substanţa medicamentoasă este inactivă
sau nu este tolerată pe cale orală;
- când este nevoie de realizarea rapidă a unor
concentraţii terapeutice sanguine care nu pot fi
obţinute altfel;
- la substanţele medicamentoase cu viteză de
eliminare mare.
 Utilizarea acestui gen de preparate se poate
menţine concentraţia de substanţă
medicamentoasă la nivel constant pe întreaga
perioadă a administrării.
 Factori biofarmaceutici la administrarea
parenterala a medicamentelor (1)
 Administrarea unei solutii injectabile direct
in sange pe cale i.v. este urmata de
procesele de distributie, metabolizare si
excretie;
 Concentratia s.m. la locul actiunii
farmacologice este proportionala (nu
necesar egala) cu concentratia in plasma;
 Factorii care influenteaza concentratia
s.m. in plasma influenteaza concentratia la
locul actiunii.
 Factori biofarmaceutici la administrarea
parenterala a medicamentelor (2)

 Factorii cei mai importanti care

determina concentratia medicamentoasa
in plasma sunt:
1. Modul de administrare a
medicamentului;
2. Preluarea sa de catre tesuturile
organismului;
3. Eliminarea s.m. din organism.
 Factori biofarmaceutici la administrarea
parenterala a medicamentelor (3)

 Aceste procese includ: absorbtia s.m.

(exceptie administrarea
intravasculara), distributia,
metabolizarea, excretia, adica
farmacocinetica s.m. in organism.
 Factori biofarmaceutici la administrarea
parenterala a medicamentelor (4)
 Interactiunea cu receptorii biologici specifici reprezinta
etapa farmacologica a actiunii medicamentului, care va
conduce la efectul clinic al acestuia.
 In cazul administrarii i.v. medicamentul este introdus direct
in circulatia generala fara a avea loc un proces de
absorbtie. Nivelul concentratiilor plasmatice depinde de
marimea dozei si viteza de injectare. Daca se administreaza
o doza rapid (bolus) concentratia maxima se atinge imediat
dupa terminarea injectarii. Apoi concentratia plasmatica
scade progresiv, ca urmare a distributiei in tesuturi si in
organe si a eliminarii prin metabolizare si/sau excretie
urinara.
 Modelul absorbtiei s.m. din forma farmaceutica
administrata i.m. sau s.c. in sange

 Etapa 1: Cedarea s.m. din forma

farmaceutica in lichidul biologic;
 Etapa 2: Difuzia s.m. din forma
farmaceutica din lichidul biologic la
membrana absorbanta;
 Etapa 3: Transferul s.m. prin membrana
biologica in sange;
 Etapa 4: Transportul s.m. prin sange.
 In cazul administrarii i.m. sau s.c.

 Are loc absorbtia s.m. in sange, concentratia

creste treptat pana ajunge la un maxim (Cmax)
dupa un timp Tmax, dupa care scade treptat
pana la eliminare completa in cazul in care nu se
administreaza o noua doza;
 Curba concentratiei plasmatice difera de cea
observata dupa administrare i.v. deoarece in
ultimul caz concentratia plasmatica ajunge la
valoarea maxima imediat dupa injectare apoi
scade exponential, deoarece lipseste etapa
absorbtiei.
 Alte caracteristici ale injectarii i.m. si s.c.

 Procesul absorbtiei poate fi influentat de diferiti

factori fiziologici si farmaceutici, ceea ce face ca
profilul absorbtiei sa difere, antrenand dupa el
modificarea nivelului plasmatic medicamentos;
 Acesti factori pot influenta atat viteza de
absorbtie cat si marimea absorbtiei;
 Intre calea i.m. si cea s.c. exista diferente
fiziologice care determina o absorbtie mai rapida
in cazul caii i.m. (flux sanguin mai mare);
 Factorii farmaceutici depind de tipul formei
farmaceutice si de proprietatile fizico-chimice ale
s.m.