Vârcolacii Au Furat Luna

6/30/2019 Vârcolacii au furat Luna - scenetă de Emilia Plugaru
Vârcolacii au furat Luna

de Emilia PLUGARU
PERSONAJELE:
Vârcolacii (trei tâlhari: Vulpea, Lupul, Ursul)
Oiţa
Cocoşul
Azor, un căţel de pază
Găinuşa Cotcodac şi alte găinuşe
Răţuşca Mac-mac
Coţofana
Albinele
Decor:
Noapte cu o lună mare, mare, ce se ridică deasupra unei păduri, ca un bostan galben şi copt.
Autorul:
Luna mare cât bostanul
S-a iţit printre copaci.
După deal, după pădure
O pândesc trei vârcolaci.
Vai de mine, vârcolacii
Luna au mâncat-o toată,
Doar o felie subţire
Sus pe cer stă aruncată…
Dar veni-va vreme bună
Şi din felia subţire
Va tot creşte, creşte-ntruna
Mare, cât bostanul, luna.
www.povesti-pentru-copii.com/scenete-pentru-copii/varcolacii-au-furat-luna.html 1/17
Se face întuneric. Apar cei trei vârcolaci: Lupul, Ursul şi Vulpea, se întind spre lună şi ronţăie câte o bucată. Pe
cerul înstelat rămâne o lună subţire, subţire ca o felioară de bostan.
Ursul, Vulpea şi Lupul
(dansează în horă şi cântă înfundat bătând din picior):
Luna e mâncată
Toată, toată, toată,
Peste noi se lasă
Noaptea-ntunecată,
Noaptea fioroasă,
Noaptea cu noroc!
Doar pe întuneric
Noi furăm cu foc!
La muncă, prieteni!
Vârcolacii îşi strâng mâinile şi dispar în diferite direcţii.
Noapte. Un cer plin cu stele şi cu aceeaşi lună subţire.
Mașina TA te așteaptă!
Anunț Leasing sau credit auto pentru mașini
noi și rulate.
WEBCAR
Află detalii
Pe planul secund decorul unui sat pierdut printre vâlcele. Pe prim plan: o poieţică, căsuţa lui Azor cu un lanţ
fără de stăpân. Un copac cu câteva frunzuliţe.
Cocoşul:
Cucurigu! Ce mai noapte,
Hai treziţi-vă, moţate,
Staţi aicea lângă mine
Să vedem cum ziua vine!
Găinuşele (cu glasuri piţigăiate):
Nu se poate, nu se poate
Să ne scoli din somn, bărbate!
De ce tot ne scoli se ştie,
Tu mereu ai insomnie,
Noi afară nu ieşim,
Vrem un pic să mai dormim…
Cocoşul:
Cu-cu-ri-gu! Somnoroaselor, nici nu ştiţi ce e frumos pe lume, veşnic dormiţi şi moţăiţi în picioare. Plec afară fără voi să
aştept zorii. Darodată cu sosirea zorilor să ştiţi, vreţi nu vreţi tot vă trezesc, cu-cu-ri-gu! Hai, mai dormiţi…
Iese afară, bate din aripi, se apropie de căsuţa lui Azor. Azor nu e nicăieri. Cerul e plin de stele.
Cu-cu-ri-guuu! În poieţica aia e atâta înghesuială. Ce bine e să răsufli aer curat. Ah, nici măcar găinuşa mea cea dragă,
Cot-co-da-ca mea frumoasă nu a vrut să mă-nsoţească într-o noapte atât de minunată. Tare mai sunt prostuţe găinuşele
astea. Nu înţeleg ce e frumos pe lume, dar un cocoş, un cocoş ca mine, cum ar putea să doarmă când cerul e plin de
stele, iar luna e ca o coadă de cocoş? Cum poţi să dormi într-o asemenea noapte?
Cântă şi dansează:
Noaptea cerul mi se pare
O umbrelă mare, mare.
Pe umbrelă-s mii şi mii
De steluţe argintii!
Uneori îmi zic în gând:
Bine-ar fi să-mi iau avânt
Şi să zbor până la stele,
De acolo, de pe ele
Mi-ar părea pământul mic
Cât un bob crescut în spic.
Se opreşte din dans.
Noaptea, bineînţeles e nemaipomenită. Un lucru totuşi mă îngrijorează…
Şopteşte spre sală:
Hoaţa şi vicleana vulpe
Deseori pe-aicea vine,
Dă târcoale la poiată,
Dar în curte e un câine,
Câinele ce stă de veghe
Să nu intre vreun duşman.
Nu e-un câine oarecare,
E Azor, căţel avan.
Eh, de ce să-mi fie frică,
Când de strajă-i Azorică?
Nu-i aşa, copii? Cu Azor în curte, nu mă paşte nici o primejdie. Dar ce se-ntâmplă? Am auzit un foşnet! Voi aţi auzit?
Nu cumva iar vine vulpea
La coteţul cu găini?
Linişte-i, nu-i nici un sunet,
Doar lătrat frumos de câini.
Iar foşneşte.
Ce se-ntâmplă, ce să fie,
Cine ştie, cine ştie?
Oare chiar nu e nimică?
Pe unde-o fi Azorică?
Strigă:
Azoricăăăă, Azoricăăă!
Se adresează sălii:
Nu-mi răspunde… O fi plecat iar la prietena sa de peste trei case. E cam uşernic Azorică ăsta al nostru, deseori o şterge
de acasă. Va trebui să mă descurc de unul singur.
Cântă:
Nu mi-i frică de nimic,
Sunt cocoşul cel voinic,
Am şi pinteni şi secure
Şi o sabie în teacă,
Numai să încerce vulpea
Pe aici cumva să treacă!
Sunt cocoşul cel viteaz,
Noaptea-ntreagă voi sta treaz!
Ridică privirile spre cer:
Cât de înalt şi de-nstelat e cerul de asupra satului. Iar căsuţele par mici, mici ca nişte grăuncioare semănate pe marginea
drumului. Eh, păcat că nu e alături şi Cotcodaca mea, e o noapte atât de frumoasă!
Cântă şi dansează:
Noaptea cerul mi se pare
O umbrelă mare, mare,
De steluţe argintii…
De odată, zice speriat:
Iarăşi se aude ceva…
Apare Vulpea:
Cocoşelule!
Cocoşul se sperie şi începe a striga:

Cu-cu-ri-g-u-u-u-u, Azorică! Unde eşti, Azorică?
Vulpea:
Vai, cocoşelule, nu fi prostuţ şi nu mai striga atâta. N-am venit ca să-ţi fac vreun rău. M-a trimis chiar Azorică. Ştii, te-
am auzit vorbind atât de frumos despre stele, despre sat şi m-am înduioşat. Eşti poet, cocoşelule. Chiar dacă nu mă crezi,
şi eu sunt un suflet de poet. Îmi place poezia, îmi place cântecul dar mai ales îmi place cum cânţi tu cucurigu, de aceea şi
sunt acum aici.
Cocoşul:
Co-co-co. Nu-mi împuia capul cu linguşelile tale. Nu e prima dată când păcăleşti cocoşei. Unde e Azor?
Vulpea:
Păi asta e, Azor e în poiana din pădurea de după deal. Când luna va creşte mare, mare cât un bostan, acolo în poiană va
avea loc concursul pentru cel mai frumos cântec de cocoş. Azor e preşedintele juriului, şi sunt sigură că tu vei fi acela
care vei lua Premiul Mare. De-ai şti ce premiu… O călătorie gratis până la lună. Hai, cocoşelule, nu mai sta pe gânduri.
Vremea trece. Azor ne aşteaptă. Îţi dai seama? Să ratezi o asemenea călătorie numai fiindcă ţi-e frică de mine?
Cocoşul:
Mie? Mi-e frică? De unde ai luat-o? Nu mi-e frică chiar deloc. Dar de ce ai venit tu să-mi spui despre concurs? De ce nu
mi-a spus Azor?
Vulpea (bâlbâindu-se):
Păi, păi, cum să-ţi zic? A vrut să-ţi spună, dar nu a reuşit. M-a trimis pe mine gândind că-ţi va face o surpriză. Ce să mai
lungim vorba? Dacă nu doreşti să mergi, rămâi cu bine. Eu plec să caut alt cocoş.
Se preface că pleacă.
Cocoşul:
Stai, stai, aşteaptă. De merg cu dumneata, cine va trezi găinuşele dis de dimineaţă?
Vulpea:
Vai, cocoşelule, nu-ţi face griji. Până dimineaţă vei fi acasă împreună cu Azor.
Cocoşul:
Dar pe lună? Pe lună când voi pleca?
Vulpea:
Oricând, cocoşelule, oricând. Drumul spre lună îţi va fi mereu deschis.
De pe lună „cucurigu”
Vei cânta în orice zi,
Asta-i şansa ta cea mare,
Altă şansă nu va fi!
Hai, nu mai zăbovi. Luna creşte şi creşte. Acuş începe concursul.
Cocoşul:
D-a-a-a! Ce să fac? Să plec sau să nu plec? Voi cum mă sfătuiţi, copii? Să nu plec? Nu, mai bine plec. Fie ce-o fi.
Sunt cocoşul cel viteaz,
Toată noaptea voi sta treaz.

Vreau pe lună şi pe stele,
De acolo de pe ele
Mi-o părea pământul mic
Cât un bob crescut în spic…
Cocoşul pleacă dus pe sub aripă de către vulpe.
Pe fundalul aceluiaşi sat, Oiţa cu furca-n brâu, toarce lână. Acelaşi cer înstelat, cu luna subţire, subţire ca o
felioară de bostan.
Oiţa:
Nopţile nu dorm, muncesc.
Lână torc de-acu de-un an
Lână albă, fir subţire,
Ca să ţes din el suman.
Mi se scurg ochii de atâta întuneric. Adineaori cerul era luminat de o lună mare, mare. Acum din lună n-a mai rămas
decât o felioară mică. Se vede că iarăşi vârcolacii au devorat luna şi au semănat pe Pământ întunericul. Eh, e greu să ţeşi
şi să torci pe întuneric. Dar ce pot să fac? Cum altfel să-mi cresc şi să-mi întreţin mieluşeii?
Torc lâniţă, ţes suman,
Adun din greu tot ban cu ban,
Şi aşa din an în an…
Tare-mi place să muncesc,
Fără muncă nu trăiesc…
Din altă parte a scenei apare Lupul. Se dă mai aproape de copii şi întreabă încetişor:
Copii, ştiţi cine sunt eu?
Copiii:
Lupul! lupul!
Lupul:
Adevărat, mai încetişor însă, să nu vă audă oiţa aia de acolo. Eu sunt nenea Lupul. Dar luaţi aminte, acum nu mai
seamăn cu lupii de prin alte poveşti. Sunt altfel de lup. Aceia erau primitivi, pe când eu… Eh, veţi vedea voi singuri ce
fel de lup sunt. De când m-am împrietenit cu cumetra Vulpe, am învăţat multe lucruri bune de la ea. De exemplu,
cumetriţa mi-a deschis ochii că viclenia şi minciuna sunt cele mai necesare calităţi pentru orice tâlhar care se respectă.
Aţi auzit cum behăia oiţa: „Tare-mi place să muncesc, Fără muncă nu trăiesc…”. Ptfu!
Se strâmbă şi scuipă.
Toate oile sunt nişte proaste. Zi şi noapte muncesc şi muncesc. Nu pricep! Eu, de exemplu, nu muncesc, dar n-o duc rău
deloc!
Dansează şi cântă:
Munca nu e treaba mea,
Să muncească cel ce vrea!
Eu am alte griji pe lume,

Acuşica veţi vedea!
Se apropie de oiţă:
Bună vreme, cumetriţă,
Ce mai faci, dragă oiţă?
Oiţa (strigă):
Aoleu, ajutor, lupul, săriţi, salvaţi-mă, Azoricăăăăăă! Unde eşti, Azorică?! Iarăşi lipseşte Azor de la slujbă. Ce mă fac?
Lupul:
Nu striga, draga mea, nu are rost, linişteşte-te. Voi fi fiind eu lupul din codru, dar acum sunt alt fel de lup, de data asta
nu am venit să te jupoi de piele, ci am venit la Dumneata cu o rugăminte, de, ca un lup cumsecade…
Oiţa (se calmează):
Cu o rugăminte? Nu te cred…
Lupul:
Zău…
Îşi face cruce.
Am venit c-o rugăminte.
Ştiu că eşti oaie cuminte,
Toată viaţa cât trăieşti
Ştiu că-ţi place să munceşti.
Fă-mi te rog un cojocel,
Iarna să mă-mbrac cu el.
Dumnezeu m-a pedepsit. Uite, ţie, de exemplu, ţi-a dat pielicică frumoasă şi călduroasă, eu însă umblu toată iarna cu
pielicica asta jerpelită prin codru şi urlu de frig. Toată viaţa o să-ţi fiu recunoscător dacă îmi coşi o cojocică exact ca a
ta. Îţi voi plăti bani grei. Ce zici, batem palma?
Oiţa:
Dumneata mă rogi? Un lup să roage ceva o oaie? Sunt mândră de aşa ceva, dar nu cumva vrei să mă păcăleşti?
Lupul:
Vai, departe de mine gândul… Ce, sunt vulpe ca să te păcălesc? Doar ştii că numai ea umblă cu păcăleli în dreapta şi-n
stânga. Eu sunt un lup cinstit, ce Dumnezeu…
Oiţa:
Fie precum zici, aproape că m-ai convins.
De mă rogi, îmi pare bine!
Îţi cos cojocel pân” mâine,
Însă, Lupule, să ştii:
După cojocel când vii,
Vezi să nu te simtă câinii,
Căci de se trezesc stăpânii

Pielea-ţi găuresc pe loc
Şi rămâi fără cojoc…
Lupul (către sală):
Să nu am eu cojocel?
Iute am să-nhăţ un miel,
Şi în codru fug cu el.
Ha-ha-ha! Îmi cos singur cojocel.
Lupul înşfacă un miel de lângă oiţă şi dispare în codru.
Oiţa (strigă cu deznădejde, fugind de pe scenă):
Azorică, ajuto-o-o-o-r!!!
Se face întuneric. O mică pauză. Se luminează un pic.
Lupul (îmbrăcat în cojoc miţos de miel):
Ei, copii, mă recunoaşteţi? Sunt eu, nenea Lupul. Vă place cojocul meu? Eu singur mi l-am meşterit.
În cojoc îmi şade bine,
Curge lâna de pe mine.
Parcă-s oaie sau cârlan,
Nicidecum un lup avan,
Iar de astăzi sunt şef mare,
M-au pus baci peste mioare.
Am maşină, sunt bogat,
Am în codru un palat,
Duc o viaţă de stăpân,
Ca la Dumnezeu în sân…
Şi mai am o meserie,
Cos căciuli şi cos cojoace,
Din pielcică de oiţă,
Meseria tare-mi place.
Pleacă dănţuind:
Mâine dimineaţă,
Să veniţi la piaţă!
Va fi o zi mare,
Va fi sărbătoare!
Se schimbă decorul.
Pe fundalul unui codru, o prisacă. Luna subţire, pe cerul înstelat.
Pe planul din faţă, apare Ursul, îmbrăcat în halat alb, cu un afumător în mână. Vine la marginea scenei.
Ursul:
Nu-i uşor deloc, să ştii,
Prisăcar la stup să fii!
Tu eşti singur, tu eşti unul,
Iar albinele sunt mii!
Pufăie din afumător:
Fumul negru nu prea-mi place,
Dar nu vreau să-mi pună ace!
Pufăie iarăşi din afumător.
Printr-o ceaţă grea de fum,
Prin prisacă îmi fac drum!
Se întunecă. Când se luminează, ursul e cu un stup în spate. Merge greoi de-a lungul scenei.
Cântă:
Zdup, zdup, zdup,
Am furat un stup!
Zdup, zdup, zdup
Am furat un stup!
Se linge pe degete.
Ce gustoasă este mierea,
Mierea dulce de albine,
Nu mie frică de răceală
Chiar şi dacă iarna vine!
De vreţi miere naturală,
Cumpăraţi-o de la mine!
Mâine disdedimineaţă
O să fiu cu ea la piaţă!
Zdup, zdup, zdup!
Am furat un stup!
Am furat un stup!
Am furat un stup!
Ursul pleacă cu stupul în spate. Se lasă linişte. Întuneric. Încetul cu încetul cerul se luminează. Luna e mare şi
galbenă cât un bostan copt. La lumina lunii, pe fundalul codrului întunecat, pe planul din faţă se întâlnesc cei trei
tâlhari, vârcolacii.
Autorul:
S-a iţit printre copaci,
După deal, după pădure
O pândesc trei vârcolaci.
Lupul, ursul şi vulpea cântă:
Suntem răi, suntem răi,
Suntem inşii cei mai răi,
Nimeni nu mai e ca noi.
Peste munţi şi peste văi
Suntem trei tâlhari de soi!
Noaptea când e mai în toi,
Atunci, iată, e de noi!
Hop, hop, hop. hop, hop,
Nu ne place să muncim,
Dar vrem bine să trăim
Ca în codru am furat
În cruciş şi-n curmeziş,
Apoi iar în lung şi-n lat,
Însă nu ne-am săturat!
Hop, hop, hop. hop, hop!
Încă nu ne-am săturat!
Chiar şi luna de pe cer
Într-o clipă o dăm jos!
Fără lună, fără stele
Cerul e mult mai frumos!
Luna dispare de pe cer. În bezna nopţii tâlharii cântă şi bat din picior:
Hop, hop, hop, hop, hop, hop!
Galbenă şi luminoasă,
Luna-i dulce şi gustoasă!
Am furat-o, am mâncat-o,
Am tăiat-o-n patru, -n opt
Ca bostanul când e copt!
Suntem răi, suntem răi,
Suntem inşii cei mai răi,
Nimeni nu mai e ca noi,
Peste munţi şi peste văi
Suntem trei tâlhari de soi!
Nu ne pasă de lumină,
De albini, cocoşi şi oi,
Căci tot binele din lume
Îl dorim doar pentru noi!
Noaptea când e mai în toi,
Atunci, iată, e de noi!
Hop, hop, hop, hop, hop, hop.
Să ne veselim, prieteni,
Mâine-ncepe altă zi,
Sărbătoare ne e viaţa,
Şi aşa mereu va fi!
Hop, hop, hop, hop, hop, hop!
Din nou e linişte. Încetul cu încetul, se luminează. De după deal apare soarele. Acelaşi decor. Pe planul secund un
sat pitulit printre vâlcele, scăldat în verdeaţa nucarilor de pe marginea drumurilor. Pe planul din faţă, o
gospodărie ţărănească, un gărducean de nuiele cu ulcele înfipte în pari. Căsuţa lui Azor. O coţofană speriată
strigă necontenit.
Coţofana:
Car, car, car, car, car.
E incendiu, e pojar.
Staţi, opriţi-vă în loc,
Dealul tot e numai foc!
Apare găinuşa (dă din aripi).
Găinuşa:
Nu te teme, coţofano,
Peste deal cuptoarele
Şi le-aprinde dimineaţa
Când răsare soarele!
Mai bate o dată din aripi.
Unde-i oare cocoşelul?
Unde oare s-o fi dus?
M-am cam întrecut cu somnul,
Soarele de-acu e sus.
Apare Azor. Mârâie un pic, apoi îşi aşterne capul pe labe şi adoarme.
Găinuşa:
Scoală, scoală, Azorică,
Scoală, scoală că mi-e frică,
Nu e cocoşelul meu.
Azor:
S-o fi dus pe la găini
La coteţul din vecini.
(mârâie somnoros)
Lasă-mă un pic să dorm,
Că mie tare, tare somn,
Sunt un căţeluş viteaz
Toată noaptea am stat treaz.
Nopţi întregi stau la poiată
Să nu fure vreo moţată
Vulpea rea şi roşcovană,
Cumetriţa cea vicleană.
Mâ-r-r-r, mi-e somn. Lăsaţi-mă să dorm n-am închis un ochi…
Găinuşa:
Eşti un leneş, măi Azor,
Doar cu somnul îi dai zor…Bine, dormi.
Îşi ridică speriată aripile în cap.
Vai de mine şi de mine. Am uitat să aduc pe lume ouşorul meu de aur. Cot-co-dac, cot-co-dac (se foieşte). Am atâtea de
făcut. Când să le reuşesc pe toate? Cot-co-dac, cot-co-dac.
De care lucru să mă apuc mai întâi?
Chiar de dimineaţă
O să plec la piaţă
Cu ouă de vânzare.
Cine mai vrea oare
Să mă însoţească?
Răţuşca Mac-mac:
Mac, mac, mac, merg şi eu la piaţă. Aşteaptă-mă un pic, Găinuşă. Nu-mi găsesc şorţuleţul. Sunt cam distrată. Gata, l-am
găsit. Ce frumos e şorţuleţul meu!
Îşi pune şorţuleţul, cântă şi dansează.
Pestelcuţa cu buline
Prinsă-n brâu îmi şede bine,
Sunt răţuşcă frumuşică,
O să-mi pun şi boneţică.
Azi e sărbătoare,
Plec la târgul mare
Să vând ouşoare.
Mac, mac, mac,
Mac, mac, mac.
O să cumpăr de la târg
Turte dulci, turte cu mac,
Costumaşe pentru baie,
Săpunele pentru scaldă,
Ca să pot ieşi apoi
Cu răţuştele la baltă.
Mac, mac, mac,
Mac, mac, mac.
Tare-mi plac, vai ce-mi plac
Turtele coapte cu mac.
Autorul:
Merge raţa şi găina,
Merg la piaţă legănat.
Marfa lor de calitate,
Nu e marfă de furat.
Marfa lor e aur, frate,
Aur scump, aur curat!
Găinuşa şi răţuşca, ca două gospodine de la ţară, cu broboade pe cap, cu coşuleţe în mână, se îndreaptă spre
piaţă. Pe planul din faţăe scris:
PIAŢA DIN CODRUL DES.
Lupul şi vulpea, în centrul pieţei, la tarabe. Găinuşa şi răţuşca se opresc la o margine, aşezând coşuleţele lor jos şi
dezvelind marfa.
Autorul:
Găinuşa Cotcodac
Şi răţuşca Mac-mac-mac.
Au venit de dimineaţă
Ouă dulci să vândă-n piaţă.
La o masă cu un coş
Stă cumetra cea roşcată,
Vinde pene de cocoş!
Chiar acolo lângă poartă
Lupul vinde-un cojocel,
E fudul, căciulă poartă,
Din blăniţa unui miel!
Vulpea:
Pene de vânzare!
Pentru domni şi doamne,
Pentru domnişoare,
Pene ieftine, frumoase,
Hai veniţi încoace!
Lupul:
Cumpăraţi cojoace!
Sunt un croitor vestit,
Meseria tare-mi place,
Toată viaţa am muncit,
Cos căciuli şi cos cojoace,
Cine-mbracă-cojocel
Nu ştie ce-i frigu-n el!
La cojoace, la cojoace,
Hai veniţi încoace.
Autorul:
Lupul cumpără o pană
Să şi-o pună la căciulă.
Vulpea vrea cojoc, nu blană,
În cojoc e mai fudulă.
Cu un stup şi ursul vine,
Pune un cântar pe masă,
Vinde miere de albine,
Din preţ nici un pic nu lasă.
Ursul:
Miere de albine
Mierea cea de leac
Pentru orice boală,
Preţul… e un fleac!
Ascultaţi ce zice
Un bun prisăcar:
Dacă guşti din miere
Nu ştii de amar!
Autorul:
Zarvă mare-i când de-odată
Vulpea ursului îi strigă:
Vulpea:
Lasă-ţi mierea-acolo baltă,
Şi ne-aşternem toţi pe fugă!
Autorul:
Fuge vulpea, fuge lupul,
Pe hoţeşte, pe furiş,
Ursul lasă-n pace stupul
Şi toţi trei fug în tufiş.
Printre mese, zum, zum, zum,
Un roi de albine zboară…
Albinele (mai multe glasuri):
Vă punem ace chiar acum!
Hoţi, bandiţi, ieşiţi afară!
Albinele, cu nişte suliţe subsuoară, zboară încet şi zic toate cu glas apăsat:
Zum, zum, zum,
Zum, zum, zum!
Laşilor, ieşiţi în drum!
Cine a văzut o vulpe
Cu prietenul său lup?
Ştiţi pe unde se ascunde
Ursul ce-a furat un stup?
(Albinele merg ba înainte ba înapoi de-a lungul cortinei)
Zum, zum, zum,
Zum, zum, zum.
Laşilor, ieşiţi în drum!
Răţuşca (spre sală):
Mac, mac, mac
Mac, mac, mac,
Ce să fac, ce să fac?
Frică mi-e, mai bine tac.
Găinuşa:
Cotcodac, cotcodac,
N-o să tac, nu vreau să tac!
Pentru hoţi există leac!
Au fugit toţi în tufiş,
Pe hoţeşte, pe furiş!
Cotcodac, cotcodac,
Şi-au găsit tâlharii leac
Şi cojoacele lor ac,
Cotcodac, cotcodac!
Albinele
(se apropie de cei trei tâlhari care stau ascunşi sub un tufiş improvizat):
Hoţi cu inima-n călcâie,
Fuga marş la puşcărie!
Se face întuneric, apoi iarăşi lumină. Ursul, vulpea şi lupul stau după gratii.
Autorul:
Lupul, vulpea şi cu ursul
Au furat, au tot furat
Pân la urmă însă iată
Că ulciorul lor s-a spart.
Încetul cu încetul se stinge lumina. Luna pe cer e din ce în ce mai mare, ca un bostan copt. La lumina lunii pe
fundalul din spate, satul pierdut printre vâlcele.
Autorul:
S-a iţit printre copaci.
În temniţă stau închişi
Trei tâlhari, trei vârcolaci.
Noaptea-i toată de argint,
De argint e luna care
Stă pe cer spre sat privind
Cu un ochi rotund şi mare.
De argint e şi ograda,
De argint căsuţa mea,
Doarme dus în noapte satul,
De pe cer se stinge-o stea…
Doarme satul în vâlcică
Fără teamă, fără frică.
Treaz e numai Azorică,
Tot priveşte spre înalturi
Şi se simte vinovat,
Sus pe lună parcă vede
Cocoşelul cel crestat.
Noaptea lui Azor îi pare
O umbrelă mare, mare
De steluţe argintii!..
Personajele îşi scot măştile:
RĂMAS BUN LA TOŢI, COPII!

Vârcolacii Au Furat Luna - Scenetă de Emilia Plugaru

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Vârcolacii Au Furat Luna - Scenetă de Emilia Plugaru

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

6/30/2019 Vârcolacii au furat Luna - scenetă de Emilia Plugaru

Vârcolacii (trei tâlhari: Vulpea, Lupul, Ursul)

Azor, un căţel de pază

Găinuşa Cotcodac şi alte găinuşe

Luna mare cât bostanul

S-a iţit printre copaci.

După deal, după pădure

O pândesc trei vârcolaci.

Vai de mine, vârcolacii

Luna au mâncat-o toată,

Doar o felie subţire

Sus pe cer stă aruncată…

Dar veni-va vreme bună

Şi din felia subţire

Va tot creşte, creşte-ntruna

Mare, cât bostanul, luna.

Ursul, Vulpea şi Lupul

(dansează în horă şi cântă înfundat bătând din picior):

Toată, toată, toată,

Peste noi se lasă

Noi furăm cu foc!

Vârcolacii îşi strâng mâinile şi dispar în diferite direcţii.

Noapte. Un cer plin cu stele şi cu aceeaşi lună subţire.

Cucurigu! Ce mai noapte,

Hai treziţi-vă, moţate,

Staţi aicea lângă mine

Să vedem cum ziua vine!

Găinuşele (cu glasuri piţigăiate):

Să ne scoli din somn, bărbate!

De ce tot ne scoli se ştie,

Noi afară nu ieşim,

Vrem un pic să mai dormim…

Noaptea cerul mi se pare

O umbrelă mare, mare.

Pe umbrelă-s mii şi mii

Uneori îmi zic în gând:

Bine-ar fi să-mi iau avânt

Şi să zbor până la stele,

Mi-ar părea pământul mic

Cât un bob crescut în spic.

Se opreşte din dans.

Noaptea, bineînţeles e nemaipomenită. Un lucru totuşi mă îngrijorează…

Şopteşte spre sală:

Hoaţa şi vicleana vulpe

Deseori pe-aicea vine,

Dar în curte e un câine,

Câinele ce stă de veghe

Să nu intre vreun duşman.

Nu e-un câine oarecare,

E Azor, căţel avan.

Eh, de ce să-mi fie frică,

Când de strajă-i Azorică?

Nu cumva iar vine vulpea

Linişte-i, nu-i nici un sunet,

Doar lătrat frumos de câini.

Cine ştie, cine ştie?

Oare chiar nu e nimică?

Nu mi-i frică de nimic,

Sunt cocoşul cel voinic,

Numai să încerce vulpea

Pe aici cumva să treacă!

Sunt cocoşul cel viteaz,

Noaptea-ntreagă voi sta treaz!