Sunteți pe pagina 1din 3

ABILITĂŢILE SOCIALE

ÎN REUŞITA PERSONALĂ ŞI PROFESIONALĂ


– Studiu de caz –

Prof. înv. primar UNGUREANU CARMEN IONELA


Școala Gimnazială „Oprea Iorgulescu”
Câmpulung Muscel, județul Argeș

Abilităţile sociale ajută la atingerea scopurilor sociale


relevante în contexte sociale specifice,
folosind mijloace potrivite rezultând în consecințe pozitive.
Ford M (Social cognition and social competence in adolescence, 1982)

Termenul de abilitate circumscrie ansamblul de competenţe care se actualizează în


comportamente eficiente şi care în general sunt rezultatul unei învăţări, favorizate eventual de
dispoziţii şi aptitudini înnăscute. Dacă în vorbirea curentă termenul de abilitate este sinonim cu cel
de aptitudine, capacitate, sensul operaţional se referă la activităţi dobândite, ce permit realizarea cu
mare precizie, rapiditate, facilitate, eficienţă cantitativă şi calitativă, cu un consum redus de energie
nervoasă şi psihică a unor activităţi
În afară de abilităţile de bază există şi abilităţile speciale. Dintre acestea un rol foarte
important îl au abilităţile implicate în comportamentul acceptat social, legat de rolurile şi statusurile
sociale, dar şi de comportamentul în grupurile mici în relaţiile oficiale, în cele familiale etc.
Abilităţile sociale devin din ce în ce mai importante pentru că ele reprezintă o condiţie a
reuşitelor atât în plan profesional, cât şi personal. Oamenii de succes rezolvă problemele comune în
aşa fel încât relaţia cu cealaltă persoană să nu fie periclitată. Problemele relaţionale o dată rezolvate
nu reapar în alte situaţii. Caracteristicile personale prealabile sunt destinse şi flexibile şi nu cad prea
uşor în capcanele prejudecăţilor. Aceste persoane percep clar şi interpretează eficient
comportamentul celorlalţi. Abilităţile sociale garantează astfel eficienţa în domeniul relaţiilor
interpersonale, al comunicării, al rezolvării situaţiilor conflictuale, al luării deciziilor etc.
Abilităţile sociale au căpătat o importanţă în ultimii ani deoarece acestea garantează eficienţa
în domeniul relaţiilor interpersonale, al comunicării, al rezolvării situaţiilor conflictuale, luării
deciziilor şi multe altele. Abilităţile sociale joacă un rol semnificativ în comportamentul acceptat
social, comportamente pe care le manifestăm în grupurile de prieteni, mediile familiale sau în relaţie
cu colegii de la job.
Principalele abilităţi sociale care sunt implicate în succesul profesional şi personal sunt
următoarele:
Comunicarea eficientă
Pentru a putea ajunge să comunici eficient, ai nevoie de un set de aptitudini care includ
comunicarea nonverbală, ascultarea atentă, capacitatea de a-ţi stăpâni stresul de moment şi de a
înţelege emoţiile tale şi ale celui cu care comunici.
Deosebit de importantă este și abilitatea de a asculta, inclusiv aceea de a le arata celor din jur
faptul ca ii asculți. Pentru interlocutori este vital sa știe ca sunt ascultați si ca ceea ce spun are
impact. In acest scop, poți apela o strategie ar putea fi:în timp ce interlocutorul vorbește, adopta o
mai mare rigiditate in postura, menține contactul vizual si acorda atenție discuției.
Cooperarea
Este interacţiunea unor grupuri de organisme care lucrează sau acţionează împreună pentru
beneficiul comun, în loc de a acţiona în competiţie pentru un beneficiu egoist.
Abilitatea de a construi un raport sau o relație
Raportul este o stare de înțelegere sau de apropiere care apare în cadrul unei interacțiuni
sociale bune.
Practic, datorita relației care se creează, arăți ca "Sunt la fel ca tine, ne înțelegem unul pe
celalalt." Acest raport se creează la un nivel subconștient si, atunci când se produce, limbajul verbal
si non-verbal, pattern-urile de vorbire si alte aspecte ale comunicării se sincronizează excelent.Deși
este un proces pe care nu îl conștientizam, putem face unele eforturi conștiente care sa încurajeze
întemeierea unei relații:
Postura corpului, atitudinea și mișcările trebuie gândite mai mult, astfel încât sa fie adecvate
în orice situație.
Trebuie acordata mai multa atenție limbajului si stilului de a vorbi, inclusiv frecventei,
volumului, tonului si cuvintelor folosite.
Asertivitatea
Fermitate şi bun simţ; este, de asemenea, capacitatea de a exprima ceea ce suntem, ce dorim şi
ce cerem într-o anumită situaţie, dar fără a-i leza pe cei din jur.
Responsabilitatea
Simţ de răspundere, implicare.
Empatia
O persoană empatică poate identifică uşor emoţiile celorlalţi, emoţiile latente care nu sunt
exprimate.
Oricine îşi poate face o idee despre cum se simte un om care plânge, dar puţini reuşesc să
identifice faptul că o persoană suferă atunci când acea persoană face tot posibilul să nu o arate,
ascunzându-se după o mască.
Anxietatea sociala este generata, in mare parte, si de faptul ca ești in permanenta conștienta de
stresul care te macină. Poți evita situațiile stânjenitoare dacăîți concentrezi foarte mult atenția
asupra altcuiva. Fascinația (chiar daca, in prima faza, este forțatăși impusă) manifestată față de
conversația unei persoane te va ajuta sa te simți mult mai confortabil și îl va ajuta si pe cel care
discuta sa se simtă interesant.
Auto-controlul
Capacitatea de autostăpânire în momentele tensionate.
Abilitatea de a fi relaxata sau de a păstra un nivel tolerabil al anxietății, în orice situație
socială. Indiferent de cat de bine te descurci in situațiile sociale, dacă ești prea agitată sau nervoasă,
nu te vei putea face foarte bine înțeleasă, iar capacitatea de ascultare îți va fi și ea afectată. In plus,
chipul și întregul tău corp vor transmite un singur mesaj, si anume ca nu ești în apele tale. Din
aceasta cauză, va fi dificil să construiești un raport cu ceilalți.
Abilitatea de a ști cum, când și cât de mult să discuți despre propria persoană
A vorbi despre tine prea mult și prea devreme în cadrul relației poate fi un motiv de
descurajare pentru orice persoană implicată în conversație. Tocmai de aceea, la început este
important să deschizi discuții "mărunte", despre obiecte și oameni care nu au caracter personal
pentru vreuna dintre părți sau să schimbi păreri și perspective personale într-un mod echilibrat,
echidistant și fără pasiune.
O data ce conversația și relația în sine evoluează, dezvăluirea unor detalii și fapte personale
(inițial, de mică importanță și care nu presupun implicare emoțională) duce la întărirea relației și la
o mai bună cunoaștere.
Abilitatea de a menține un contact vizual adecvat
Este esențial și un semn de politețe să privești în ochii celor pe care îi asculți sau cărora le
vorbești. În caz contrar, mesajul transmis este unul negativ. Astfel, le arăți ca:
• Ii ignori.
• Nu ești demna de încredere.
• Nu îți face plăcere săîi privești.
Acest lucru nu înseamnă că trebuie săîți privești insistent partenerii de discuție, deoarece acest
lucru are efectul contrar celui sperat, si anume ca ești supărată pe ei și dorești să arăți acest lucru.
Bineînțeles, contactul vizual - importanta, insistenta, durata acestuia etc. – variază în funcție de
diferite culturi.
Abilitățile sociale sunt unele dintre cele mai importante aptitudini pe care le putem avea.
Aceasta deoarece suntem "animale sociale", iar lipsa abilităților pe acest plan poate duce la o viață
singuratică, contribuind, mai departe, la o stare acuta de anxietate si depresie. Abilitățile excelente
în acest domeniu te pot ajuta să întâlnești persoane interesante, să obții postul dorit, sa progresezi in
cariera și să îți menții relațiile.
Abilităţile sociale nu sunt produse înnăscute, precum trăsăturile temperamentale,
extrovertit-introvertit sau precum reflexele. Ele sunt învăţate, acesta este şi motivul pentru care sunt
o lacună pronunţată în societatea modernă. Atât în mediul familial cât și în mediul şcolar accentul
se pune pe abilităţile de bază, adică abilităţile de lectură, scriere și calcul. Este necesar ca acestea să
îşi păstreze valoarea lor fundamentală, însă nu mai sunt suficiente pentru a avea succes.

S-ar putea să vă placă și