Abilităţi sociale în reuşita personală şi profesională

Dacă în trecut o condiţie a reuşitei personale şi profesionale era reprezentată doar de

abilităţi care vizau inteligenţa verbală şi logico-matematică, în prezent această reuşită este
condiţionată şi de alte abilităţi precum cele sociale sau de inteligenţă emoţională.
Abilităţile sociale au căpătat o importanţă în ultimii ani deoarece acestea garantează eficienţa în
domeniul relaţiilor interpersonale, al comunicării, al rezolvării situaţiilor conflictuale, luării
deciziilor şi multe altele.
Abilitatea socială este definită drept capacitatea de a iniţia şi întreţine relaţii personale, de a fi
acceptaţi şi de a ne integra în grupuri, de a acţiona eficient ca membri ai unei echipe, de a
influenţa atitudinea, părerile şi comportamentul altor oameni, de a conduce oameni, în unele
cazuri organizaţii întregi şi de a preveni apariţia conflictelor, sau, în cazul în care au loc, de a le
dirija corespunzător. Cuprinde trei elemente principale:
1. dezvoltarea şi menţinerea relaţiilor interumane
2. comunicarea cu alte persoane
3. munca împreună cu alte persoane.
Abilităţile sociale joacă un rol semnificativ în comportamentul acceptat social, comportamente
pe care le manifestăm în grupurile de prieteni, mediile familiale sau în relaţie cu colegii de la job.
Principalele abilităţi sociale care sunt implicate în succesul profesional şi personal sunt
următoarele:

Comunicarea eficientă
Pentru a putea ajunge să comunici eficient, ai nevoie de un set de aptitudini care includ
comunicarea verbal si nonverbală, ascultarea atentă, capacitatea de a-ţi stăpâni stresul de
moment şi de a înţelege emoţiile tale şi ale celui cu care comunici.
Comunicarea înseamnă putere. Cei care îi stapanesc modul de utilizare, pot schimba modul in
care percep lumea şi modul în care sunt ei înşişi percepuţi de lume. Anthony Robbins
Comunicarea este un element de bază al existenţei umane fără de care aceasta nu s-ar
derula, ea acţionând ca intermediar între noi şi ceilalţi, dar şi ca oglindă, îndeplinind
importanta funcţie de control.
Comunicarea reprezintă schimbul de informaţii, în timp ce relaţia de comunicare cu mediul
înconjurător este cea mai importantă condiţie pentru sănătatea psihică.
Comunicarea presupune interacţiune socială, prin intermediul modurilor de comportare
înnăscute sau dobândite, precum şi existenţa unor semnale verbale sau nonverbale care sunt
emise şi recepţionate, conştient sau inconştient.
Se pot identifica două dimensiuni ale acestui proces, respectiv:
dimensiunea relaţională:
- un nivel redus de comunicare determină o relaţie superficială, formală;
- o comunicare eficientă determină o relaţie profundă, serioasă.
dimensiunea comunitară: la şcoală, grupul de prieteni, locul de muncă, familia, orice formă de
microcomunitate.

Colaborare. Se lucrează pentru a găsi soluţii care să satisfacă nevoile şi grijile ambelor părţi.
Acest lucru necesită o privire amănunţită asupra problemelor şi intereselor din spatele poziţiilor
pentru a găsi un teren comun. Explorarea unui dezacord pentru a afla problemele celuilalt,
combinarea forţelor pentru a ajunge la o soluţie creativă şi lucrul pentru a ajunge la „ victorie”-
„victorie” sunt abilităţi de colaborare.

Asertivitatea
Asertivitatea este una dintre însuşirile psihice deosebit de importante din constelaţia
personalităţii umane, care contribuie considerabil la menţinerea echilibrului interior, la
exprimarea a ceea ce dorim şi în egală măsură la cultivarea unor relaţii interpersonale agreabile.
În esenţă, este o combinaţie reuşită de fermitate şi bun simţ; este, de asemenea, capacitatea de a
exprima ceea ce suntem, ce dorim şi ce cerem într-o anumită situaţie, dar fără a leza pe cei din
jur, in limitele bunului simt. A ne comporta ferm, neîncălcând spaţiul psihologic personal al
celuilalt, cu respect de sine şi pentru interlocutor, inseamna a fi asertivi. In acest mod, putem sa
fim în cunoştinţă de cauză privind drepturile care ne revin într-un anumit context şi să
beneficiem de ele.
Comunicarea directa, deschisa si sincera permite receptionarea mesajelor fara blocaje si
distorsiuni, ceea ce mentine si imbunatateste relatiile cu ceilalti. Capacitatea de a comunica in
mod asertiv sentimentele, emotiile si gandurile fara a leza integritatea celorlati, reprezinta un
mod eficient de comunicare.
Lange si Jacubowski (1976) sustineau ca „asertivitatea implica apararea drepturilor personale si
exprimarea gandurilor, sentimentelor si convingerilor in mod direct, onest si adecvat, fara a viola
drepturile altei persoane”.
Comportamentul asertiv inhiba anxietatea si reduce depresia, conducand la o imbunatatire a
imaginii de sine.
Ca trasaturi caracteristice, asertivitatea este evidentiata prin:
 refuzul cererilor- puterea de a spune nu;
 solicitarea favorurilor si formularea de cereri;
 exprimarea sentimentelor pozitive si negative;
 initierea, continuarea si incheierea de noi conversatii.
Comportamentul asertiv este intarit si de o serie de elemente non-verbale:
 contactul vizual;
 tonul vocii;
 mimica.
Stilul de comunicare asertiv este caracterizat printr-o serie de elemente:
 ai convingerea ca toate persoanele iti sunt egale;
 acorzi importanta parerilor si intereselor celorlati;
 exista o concordanta intre mesajul verbal transmis mimica si gestica;
 mesajele utilizate sunt de genul „eu cred ca…, ma simt…”;
 sustinerea privirii interlocutorului.
De foarte multe ori limbajul verbal folosit este agresiv si impunator, iar un artificiu al
vocabularului ne poate imbunatati comunicarea. Expresii de genul „eu cred ca…/ as dori sa fac
acest lucru…/ te deranjeaza daca…?” pot reprezenta fraze magice in viata de cuplu sau in
relatiile cu colegii etc.
Expresiile verbale ale limbajului asertiv pot fi insotite de semnale nonverbale care ne ajuta sa
transmitem mai usor mesajul. Expresiile faciale relaxate si deschise, contactul vizual, pozitia
corpului dreapta si relaxata, o voce calma si sigura, insotite de un zambet atunci cand este
necesar, pot reprezenta succesul unei comunicari.
Comunicarea si comportamentul asertiv cresc stima de sine, aduc respect pentru ceilati si din
partea celorlati.
Resposnabilitatea desemneaza o atitudine a companiei fata de societate prin care obtinerea
succesului se realizeaza prin respectarea legii, prin asumarea unui comportanent prin acordarea
unei atentiideosebite mediului inconjurator si prin luarea in considerare a nevoilor si
intereselortuturor partenerilor.Uniunea Europeana defineste responsabilitatea sociala drept un
concept prinintermediul caruia o companie integreaza in mod voluntar preocuparile fata de
problemele socialesi cele de mediu, in operatiunile de afaceri si in interactiunea cu partenerii de
interes.

Empatia reprezinta capacitatea de a intelege cum vad ceilati lucrurile. Empatia se produce atunci
cand ascultarea se transforma in intelegerea motivelor pentru care celalalt spune ceea ce spune
O persoană empatică poate identifică uşor emoţiile celorlalţi, emoţiile latente care nu sunt
exprimate.
Oricine îşi poate face o idee despre cum se simte un om care plânge, dar puţini reuşesc să
identifice faptul că o persoană suferă atunci când acea persoană face tot posibilul să nu o arate,
ascunzându-se după o mască.

Autocontrolul
Autocontrolul este acea capacitate umana prin intermediul careia noi ne putem comporta
firesc, asa cum ne este firea, indiferent de natura situatiilor pe care le traim.
In mod normal aproape orice om este inzestrat cu autocontrol, cel putin in ceea ce priveste
unele functii ale organismului. Majoritatea oamenilor isi pot controla functiile excretorii, pot sa-
si controleze foamea si setea, intr-o masura mai mare sau mai mica, pot sa-si controleze pana la
un punct vorbirea, gesturile si chiar gandurile. Acest autocontrol este insa foarte vag, deoarece el
se manifesta doar atat timp cat fiinta se pastreaza in limitele unor stimuli obisnuiti. In momentul
in care suntem nevoiti sa flamanzim cateva zile (pentru unii sunt de ajuns cateva ore) este posibil
ca atunci cand ne aflam din nou in fata mancarii sa nu ne mai putem controla deloc.
Aceasta lipsa de control sau mai exact de autocontrol este evidenta la majoritatea oamenilor.
Autocontrolul trebuie verificat in situatii critice in care fiinta trece prin anumite incercari care
depasesc limitele obisnuitului. Mai ales in fata neprevazutului se poate verifica autocontrolul.
Abilităţile sociale nu sunt produse înnăscute, precum trăsăturile temperamentale,
extrovertit-introvertit sau precum reflexele.
Ele sunt învăţate, acesta este şi motivul pentru care sunt o lacună pronunţată în societatea
modernă. Atât în mediul familial cât și în mediul şcolar accentul se pune pe abilităţile de bază,
adică abilităţile de lectură, scriere și calcul.
Este necesar ca acestea să îşi păstreaze valoarea lor fundamentală, însă nu mai sunt suficiente
pentru a avea succes.
În urma nenumăratelor studii care s-au efectuat, cercetătorii afirmă importanţa componentei
cognitiv-afective în dezvoltarea individului care reuneşte plasticitatea mentală, capacitatea de a
identifica şi rezolva probleme, curiozitatea spirituală, creativitatea, capacitatea de a lucra în grup,
abilitatea de a lucra și rezista la tensiuni, de a rezolva conflicte, de a lua decizii.

Bibliografie :
1.Esbroeck, R., V., (2001), Teorii ale dezvoltării carierei, Institutul de Ştiinţe Pedagogice,
Bucureşti
2.Jigău, M., ( coord.), ( 2006), Consilierea carierei. Compendiu de metode şi tehnici, Ed. Afir,
Bucureşti
3.Pânişoară, I-O., ( 2004), Comunicarea eficientă, Ed. Polirom, Iaşi
4. Suport de curs Abilitatea corpului de profesori metodisti in invatamantul preuniversitar