Dorel

Acesta este Dorel.

Faceți cunoștință cu el.
E-așa de mic
Cât un mieluț!
Și poate să meargă numa-n căruț...
Vă rog să nu faceți larmă,
Pentru că-i vreme să doarmă.
Să-i cântăm în șoaptă
Un cântec de leagăn,
Dar unul așa, pentru el...
Să-nțeleagă.

Ce rău, măi copii,

Cp nu știu
Să fac melodii.
Pentru cumintele meu, pentru dânsul...
- Nene,
Sai, că-l îneacă plânsul!

- Foarte bine! Muzica este gata!..

Stați o clipă cu el,
Că se pune să facă
Cuvintele tata.

Și s-au strâns în jurul lui

Cu jucării
Tot neamul de copii,
Arătându-i fiecare pe rând:
Un tramvai
Cu botul frânt,
O maimuță
Fără coadă
Și cu-n nas
Ce stă să cadă,
O mașină
Deșartă
Și-avioane
Cu o roată...

Apoi toată lumea s-a strâns,

N-a mai stat nimeni să pregete:
Îi făceau iepurași din degete,
Poate o sta din plâns.
Dar fătului meu
Nimic nu-i plăcea...
Și plângea, și plângea, și plângea...

O fi vrând lăptică,
Sau îl doare-n burtică?
Nu știu.
Nu pricep nimică.
Tii!
Uite că vine mămica!
Îl ia, drăgostoasă, în brațele-i moi
Și-mi tace pe loc...
Șiret de pisoi!
Ian cat!
Mai și râde,
Ochi albăstrii!
Vedeți, măi copii?
Da noi
Ce făceam?
Îi arătam jucării!

Acum să știți,
Dacă pleacă iar maica –
Începe...
Și-i trec pe loc bucuriile.

Ah, vede-l-aș de-acum că pricepe

Să strice ca voi jucăriile!

Părinții noștri
Mângîiați-le tâmpla
Cu palma fierbinte.
Atingeți-le tâmpla
Cu fruntea fierbinte.
Umeziți-le tâmpla
Cu lacrima fierbinte
Pentru o faptă
Săvârșită fără minte.
Răvășiți-le tâmpla
Cu râsul fierbinte.
Aburiți-le tâmpla
Cu sărutul fierbinte.

Alungați-o
Ca pe cea din livezi și câmpii
(Când ridicați toamna
Focuri fierbinți)
Nu lăsați, măi copii,
Să cadă bruma bătrâneții
Pe tâmple la părinți.

Cântecul ploii
Lin-lin-lin, lin-lin, lin-lin,
Tare de departe vin,
Din clăbuci de nouri grei
Vin și vin cu stropii mei.

Zur-zur-zur, zur-zur, zur-zur,

Cum mai zurui împrejur:
În frunziș, în rămuriș,
Și în geam, și-n coperiș...

Plii-plii-plii, plii-plii, plii-plii,

Sun în palme la copii.
Ah, de n-ar fi-acest pământ
Nu știam că știu să cânt!

Ecoul
- Măi, ecoule, auzi?
Spune, colo printre duzi
N-ai văzut un roi de-albine?
- Bine, bine!

- Eu nici nu am observat
Din știubei când au zburat,
Mă jucam atunci cu goarna...
- Iarna, iarna!
 - Măi, ecoule, ești prost,
Să te-ntreb nici n-are rost!
Iarna nu puteau să zboare...
- Oare, oare!

Ariciorii
Într-o tufă aricioaica
Își grijește puiul, iată.

Îi tot spală de cu zori

Pe botic și ochișoru.

Doar pe spate, doar pe spate

Să îi spele ea nu poate.

Ariciorii, așadar,
Stau cu spatele murdar.

Și-s spălați abia când plouă,

La o lună ori chiar două.

Bucurați-vă, măi pici,

Că nu sunteți pui de-arici!

Hai să numărăm
Unu, doi, trei,
Iată ne urcăm în tei,
Iată ne urcăm în tei,
Unu, doi, trei.

Patru, cinci, șase,

Ies albinele din case,
Ies albinele din case,
Patru, cinci, șase.

Șapte, opt, nouă,

Ele ne strâng miere nouă,
Noi culegem flori cu rouă,
Șapte, opt, nouă.
Zece,
Când va fi pe-afară rece,
Avem ceaiul cu ce-l drege,
Zece.

Ceasul
Scade larma de pe drum,
Tic-tac, tic-tac,
Ora nouă este-acum,
Tic-tac, tic-tac.
Eu la nouă neapărat,
Tic-tac, tic-tac,
Pe copii mi-i culc în pat,
Tic-tac, tic-tac.
Sub iorgan copilul mic,
Tic-tac, tic-tac,
Stă și tace-acum chitic,
Tic-tac, tic-tac.
Numai eu, tic-tac, tic-tac,
Tic-tac, tic-tac,
Nici o clipă nu mai tac,
Tic-tac, tic-tac.
Însă nimenea nicicând
Tic-tac, tic-tac,
Nu îmi spune un cuvânt,
Tic-tac, tic-tac.
Căci de asta sunt făcut,
Tic-tac, tic-tac,
Să nu tac niciun minut,
Tic-tac, tic-tac.

Piu-piu
Au adus la fermă iată
Puișori de clocitoare.
Plouă, plouă dintrodată
Cu pasat, cu semincioare.
Piu-piu-piu,
Piu-piu, piu-piu,
Tot imașu-i auriu.
Tot imașu-i auriu.
După ce goliră-o tolbă,
Le veni și chef de vorbă.
Zice-un pui la alt puiete:
- Tu al cui îi fi, băiete?
- Piu-piu-piu,
. Al cui să fiu?
Păi, de unde eu să știu,
Păi, de unde eu să știu?!
Și i-a spus un pui ai mare,
Care știe multe tare:
- Mama noastră-i fata, care
Numai ce ne-a dat mâncare.
- Piu-piu-piu,
Piu-piu, piu-piu,
Al cui sunt de-acuma știu,
Al cui sunt de-acuma știu!

Telefonul peștișorului
Într-un lac un peștișor
A găsit un receptor,
Alo, alo.
Și din beznele bulboanei
El tot dă la telefoane,
Alo, alo.

Însă nimeni de niciunde

Nu-i răspunde, nu-i răspunde
Alo, alo -
Nu-i acasă niciun pește,
Fiindcă nici n-o au, firește,
Alo, alo.

Cucu
Într-un cuib străin, în nuc,
Lasă ouăle un cuc.
Puii lui astfel rămase
Să-i scoată stăpâna casei,
Cucu, cucu,
Cucu, cucu.
Cucul cum n-ar fi de rău,
Tot i-i dor de puiul său.
Și-ntr-o zi pe nemâncate
 S-a dus cucii mici să-și cate.
Cucu, cucu,
Cucu, cucu.
Dar nici azi nu i-a găsit
Și tot umblă necăjit:
”Unde-i cuibu, unde-i nucu?
Cu-cu, cu-cu, cu-cu, cu-cu!”
Cucu, cucu,
Cucu, cucu.
Tu de-ai fi clădit, măi cuc,
Singur cuibul cel din nuc,
Cu-al tău cioc, cu-a ta aripă –
Găseai cuibul într-o clipă.
Cucu, cucu,
Cucu, cucu.

Scrisoare către copii

Draga mea fetiță,
Dragă băiețel,
Cât o fărâmiță,
Cât un mugurel!
N-am un strugur roșu,
Nici harbuzării.
Îți trimite moșu
Niște poezii.
Căci la mine-n vatră
Struji de-acești s-au copt.
Poți lua și patru,
Poți lua și opt...
Numai cucul știe
(Cât trăiește el)
Doar o poezie,
Dintr-un cuvințel.
Însă tu, de viță
Nu ești cuc de fel,
Daraga mea fetiță,
Dragă băiețel.

Mama
Iată ”m” și iată ”a”,
”M” pe ”a” de mână-l ia,
”M” și ”a” un ”a” mai cheamă...
Iată ce am scris eu:
”Mama”.

Bine-i pentru cine știe

A scri buchea pe hârtie.
Iată ”m” și iată ”a”,
”M” pe ”a” la el îl cheamă...
Tot caietul scriu așa:
”Mama, mama, mama, mama...”

Lasă mama mea să știe

Cât de mult mi-i dragă mie!

Viteazul
Alb
De parcă a scris cu cretă,
Din a humei nopți,
Sub cer,
Cu zăpadă pe beretă
S-a ițit un ghiocel.
Și-n luminile mpoienei,
Mic,
Și foarte fistichiu.
Se tot freacă pe la gene:
- E devreme?
E târziu?

Mingea
Luna mart.
Dar tot mai ninge.
Soarele pe boltă nu-i.
Însă noi
Avem o minge
Și-am ieșit cu ea
Pe grui.
Mingea joacă,
Mingea sare
Pânʾ
La
Nourii
Vâlvoi,
Mingea noastră
Ca un soare,
Mingea noastră
Ca un soare
Luminează
Peste
Noi!

Mugurașul
Eu nu zic, Doamne ferește,
Că albin alenevește!

Dar pe ram cel mugur verde

Înaintea ei se vede.

Ită-nvălui în boare,
Tot foind din aripioare,

Își afundă-n crengi piticul

Și lăbuța și boticul.

Și prin noaptea lor zemoasă

Își adună pentru masă.

Rândunică-rândunea
Rândunică-rândunea
De departe vine ea,
Tocmai hăt din țări străine –
Iată ea de unde vine!

Pe sârma de telegraf
Mi se scutură de praf.
- Ci-ci-rici! Ce spun oare
Oamenii prin aste sfoare?

Pleacă urechiușa ea,

Sârmele se-aud așa:
”Zum... zum... zum...”
Ca niște albine.

- Omul cântă,
Asta-i bine!

Ploaia
Vine ploaia peste lunci
Cu picioare-albastre, lungi.
Ploia spicul gîdilă
Și de asta râde el.

Eu mă joc cu ea un pic.
Ca să cresc băiat voinic
Și mă plouă ca oe-un spic:
Pic,
pic,
pic.

Iată că pe țârâieci
Prind în palme stropii reci.
- Ploaie, zi, de unde știi
Să crești pâine în câmpii?

Pâinea
Omul lasă-n câmp o boabă,
Ploaia o stropește-n grabă.

Brazda și omătul gros

Îi țin boabei cald și dos.

Soarele înaurește
Spicul ce din boabă crește.

Spicul are bobi o mie,

Omu-i strânge din câmpie.

Și Brutarul, meșter mare,

Coace-o pâine ca un soare.

Și Femeia la ospăț
Taie pâinea în bucăți
Fiecărui
O felie
Cui munci cu hărnicie.
Însă buni la suflet hăt, -
Soare, Ploaie și Omăt –

Lasă partea ce le vineri

La copiii mici ca tine.

Cireșul
Sus, colo, sus,
Un cireș am pus.
El nu știe-a fremăta,
Este mică umbra sa.
Sus pe dealul priporos
Lasʾ să crească sănătos!

Ieși, soare, ieși,

Urcăte-n cireș!
Și în vânt pe o crenguță
Te dă huța, te dă huța.
Căci m-aș da frumos și eu.
Dar e prea mic pomul meu.
Zii, ploaie, zii
Peste pom, cât știi!
Printre crengi cu soarele
Să-ți julești picioarele.
Căci și eu mi le-oi juli,
Dar când roada s-o ivi.
Și atuncea, tii!
Ce mai bucurii!
La cireș eu o să vin
Și-o să-mi umplu sânul plin...
Și-o să văd din vârful lui
Tot întinsul câmpului!

Făgurași
N-au răgaz să sea la vorbă
Albinușele surori,
Una-n deal și alta-n vale
Tot cu zorul printre flori.

Iar cînd vine seara iarăși

Și cînd iar se strâng ciopor,
Plin cu miere făgurașul
Luminează casa lor.

Furtuna
Vai!
Se
Clatină
Pământul,
Se
Ridică-n
Sus
Cu
Vântul!
Fuge
Cerul
Rostogol...
Doi copii
În câmpul gol.

Cu negreli
Din fund de mări
Se acopăr
Patru zări.
Însă iată-n
Noaptea plină
Un mesteacăn
Pe-o colină
Vârticuș mi-i
De lumină!
Suflă
Vântul rău
Din foi,
Dar nu-i poate
Da-napoi,
Doi copii
Tot fug ca mânjii
Spre mesteacăn,
El spre dânșii...

Și sub strălucirea lui

Nu-i
E frică
Nimănui!

Băiețașul din ochii mamei

Ai, în ochii mamei mele
E un băiețaș pitic!
Tare seamănă cu mine,
Numai că e foarte mic.

Fără dânsul, știu eu bine,

N-aș putea trăi defel.
Dacă nu-i o zi acasă,
Îmi a tare dor de el.

E târziu, și băiețașul
La culcare e poftit.
Cu pleoapa ei și geana
Strâns măicuța l-a-nvelit.

Nu mai e de-acum lumină-n

Casa lui cât o alună...
Și-o s-adorm și eu acuma.
- Noapte bună! Noapte bună!

Am să fiu poștaș
Două ziare păturite
A lăsat poștașu-n porți.
Vine sora pe sărite,
Trece palma peste șorț.
Și le scutură în soare,
Căutând înfrigurat,
Pota pică vreo scrisoare...
Dar nimică n-a picat.
A, poștașe! Fluieri, iată!
Dar eu parcă văd acuș
Cum ea plânge-asunsă-n pleată
Șeana ei muiată-n tuș.
Da! Când mare voi ajunge,
(De-acum m-am și hotărât)
Am să fiu poștaș atunce,
Da! Poștaș numai decât.
Pitulată între ziare,
Eu în porți, în prag, în pom,
Am să las câte-o scrisoare
Pentru fiecare om.

Ce visează autobuzul
Și pisicul și harbuzul –
Toți visează pe pământ!
Stând sub stele autobuzul
Oare ce o fi visând?

Poduri zvelte, arcuite,

Șleahuri repezi de asfalt.
Și cișmele văruite
Care-ți ies în drum pe cald.

O căruță, trei marfare..

Și, departe, la șosea,
Doi drumeți la drumul mare
Care n-a putut să-i ia.

Și visând că-i mai și plouă

El devine pe încet
Trist ca muzicuță nouă
Ce-a uitat-o un băiet.

Pământul
Tare darnic e pământul!
Eu de-atât, copile, cântu-l.
Vreo frunză, vreo legumă
El n-ascunde nici în glumă.
Iată ca pe o lună mică
Măru-n arbor mi-l ridică.
Și pe vremuri ca pe-un soare,
 Pătlăgică mi-o răsare...
Drept că morcovu-l apasă
În țărâni, întreaga vară,
Dar de ce crezi tu că lasă
Două coade verzi afară?!
Eu nu spun că-n aste zile
Un zgârcit îi fi părând
Însă n-ar strica, copile,
Să înveți de la pământ.

Vine, vine
Vine,
Vine,
Vine,
Vine
Cu gălețile ei
Pline.
Uite colo
Vine albastră,
Vine
Și-n ograda noastră.
Pică
Picături
De
Rouă,
Plouă,
Plouă,
Plouă,
Plouă!
Tare proastă
E rățușca –
A fugit la dos
În cușcă.
Noi când plouă
Stăm în ploaie,
Noi în ploaie
Facem baie.
Și
Ne
Plouă
Și
Tot
Ține
Și
E
Bine,
Bine,
Bine!