Fetica

Ce duh ai şi ce putere. Au pus la măsurătoare 

Să-mpleteşti ceara cu miere, Ca-ncăperea cea mai mare 
De la floarea din gradină, În găoacea cea mai mică
Ostenită de albină? E ghiocul tau, fetică 
Tu aduni de pe meleaguri,  Eşti, pe lumea de subt cer, 
Pentru stupi şi pentru faguri,  Cel mai mare inginer. 
Pulberi, roua, stropi şi leacuri,  Pe-ntuneric, făr' să ştii, 
Poate că de mii de veacuri.  Ai făcut bijuterii 
Ca din lână, ca din ace, Şi minuni în toată clipa 
Ţesi reţeaua de ghioace, Cu musteaţa şi aripa.
De celule-n care pui Şi, cum ştii, muncind, să taci, 
Mierea dulce şi un pui. Nu te lauzi cu ce faci.
Scule, numere, cântare 

Iscoada
De cum s-a ivit lumina. Căci plutise val de ceaţă,
A ieşit din stup albina, Astă-noapte, pe verdeaţă.
Să mai vadă, izma creaţă
A-nflorit de dimineaţă? A găsit toată grădina
Înflorită, și verbina,
Se-ngrijeşte gospodina Și s-a-ntors, după povață,
De-nfloreşte și sulfina, Cu o probă de dulceață.

Paza bună
S-a întors cercetătoarea  Căci muscoii si bondarii
Să le spuie la surori  Şi-alte neamuri de pădure, 
Că-i deschisă toata floarea  Pe şoptite, ca tâlharii, 
Şi câmpia, de cu zori.  Umblau mierea să le-o fure. 

Şi-au plecat aproape toate Însă paza-n stupi e bună, 

La cules, cu mii si mii,  Că târziu, dupi apus, 
Lăsând vorbă la nepoate  Colo jos, subt stupi, la lună, 
Să-ngrijească de copii.  Ei zaceau cu burta-n sus. 

Tâlharul pedepsit
Într-o zi, prin asfinţit,
Şoaricele a-ndrăznit
Să se creadă în putere
A prăda stupul de miere.
El intrase pe furiş,
Strecurat pe urdiniş,
Se gândea că o albină-i
Slabă, mică şi puţină,
Pe când el, hoţ şi borfaş,
Lângă ea-i un uriaş.
Nu ştiuse că nerodul
Va da ochii cu norodul
Şi-şi pusese-n cap minciuna
Că dă-n stup de câte una.
Roiul, cum de l-a zărit
C-a intrat, l-a copleşit.
Socoteală să-i mai ceară
Nu! L-au îmbrăcat cu ceară,
De la bot până la coadă
Tăbărâte mii, grămadă,
Şi l-au strâns cu meşteşug,
Încuiat ca-ntr-un coşciug.
Nu ajunge, vream să zic,
Să fii mare cu cel mic,
Că puterea se adună
Din toţi micii împreună.
 Stupul lor

Stupul lor de pe vâlcea Înlăuntru însă-n stup 

Stă păzit într-o broboadă Lucrătoarele sunt treze 
De trei plopi înnalţi, de nea,  Şi făcând un singur trup 
Pe o blană de zăpadă.  Nu-ncetează să lucreze. 

Prisacarul le-a uitat,  Că niciuna n-a muncit 

Şi-a căzut si peste ele  Pentru sine, ci-mpreună 
Iarna, grea ca un plocat,  Pentru stupul împlinit 
Cu chenar de peruzele.  Cu felii de miere bună.

Bănuţul
Auzise şi Dănuţ
Că un ou e cu „bănuţ”
Şi credea că oul moale-i
Puşculiţă cu parale.
Avea ca vreo şase ani
Şi visa să strângă bani,
Socotind pe uşi, cu cretă,
Cât costă o bicicletă.
Scormonind pe la găini,
Pe subt cloşti şi prin vecini,
A stricat, pe neştiute,
Ouă cam vreo două sute.
Dar s-a pus plângând să zbiere,
De necaz şi de durere,
Ce-a pierdut şi ce-a găsit !
Că s-a mai şi mâzgălit
Cu albuş cu gălbenuş.
De atunci şi pân-acuş,
N-a ajuns să se mai spele,
Că intrase mâzga-n piele,
A răcnit şi-a mai ţipat
Că măcar nu le-a mâncat,
Fierte, ochiuri sau răscoapte
La cafelele cu lapte.
El crezuse, băietanul,
Că bănuţu-i gologanul
Sau un leu frumos şi nou
Pus cumva în orice ou.
Nu ştia că-i stă pe fund
Oului un gol rotund
Pentru plod şi pentru pui,
Când ia trup făptura lui.
Că subt coaja strânsă caier
Stă păstrat un pic de aer,
Ca, trezit din nesimţire,
Puiul mamii să respire.

Ghicitoare
Ghicitoarea ştiu că-ţi place. Şi răspunde-n doi-trei timpi,
Ce-i ca un burduf de ace? Cine are mii de ghimpi?
Ca un pepene cu ţepi? Cui îi ustură şoriciul?
Ia gândeşte-te. Pricepi? N-ai ghicit că e ariciul?
Arici, Arici, Bogorici
Ghem de spini și țepi uscate,
Stă-ntărit ca-ntr-o cetate.
Poate trece un vecin
Peste el cu carul plin,
Că nu simte nici atât
Cât l-ai gâdila pe gât.
Ca să-l scoată, ca sa iasă,
Câini-l latră. Lui nu-i pasă.
Unul, încercând un pas,
S-a ciocnit în ghimpi la nas.
Fiindcă tontul și netotul
Și-a vârât în ace botul.
Dac-ar fi citit aici
El afla ce-i un arici,
Însă câinii n-au habar
De tipar și-abecedar.
Nesupus la gând pizmaș,
Bogorici e drăgălaș
Cui îl ia cu prietenie
Cântă-i numai din tipsie
Și-ți și joacă o chindie!
 Părechi
Totdeauna câte două,
Pe subt streașină, de plouă,
Și pe tiglă, pe țugui,
Sus, în dreptul soarelui,
Vrăbiile din cuibar
Au ieșit la călindar.
Ghiersul spune ce se-aude,
Vrăbiilor maici și rude,
Ce se msi găsește-n piață,
În grădină, prin verdeață,
Gâze noi cu păr și goale,
Și-alte-asemeni trufandale.
Capul, cât alunele,
Se pleacă la unele
Și gândește chibzuit
Câte vești n-au mai venit.
Și, la rând, din loc în loc,
Au rămas cioc lângă cioc.

Nepăsare
Dimineaţa, când mă scoală Ele dau din umere.
Stolul, e o ciripeală. De le-aş da şi carne crudă,
Le strig tare, ca la şcoală. Nici nu vor de scris s-audă.
Porţia de câte trei – Vrăbioii mei sunt proşti:
Zeci de boabe-n cioc, de mei, Cum de-i vezi, îi şi cunoşti.
Le învăţ să numere,

Inimă de câine

La coteţul lui Dulău, Uriaşul negru ştie

Paznic bun şi câine rău, Că a pus tovărăşie
Vrăbiile se adună Şi cu vrăbioii hoţi
Să prânzească împreună. Mămăliga pentru toţi,

Zgribulite-n pod şi-n pom, Şi gingaş cum nu se poate,

Au văzut, ducând, pe om, Le-a lăsat o jumătate.
Troacă mare cu păsat,
Şi Dulău a şi lătrat.

Meiul
Când venea vreo vijelie, Priceput, ca mai bătrân,
Le-am dat mei pe farfurie, Râse-n el, cu ciocu-n sân,
Ca să nu se risipească Şi din pleoape, ca de gumă,
Hrana-n viscol, păsărească. Şi din ochi clipi a glumă.

Vrăbiile, mai şirete, „Las’ că ştiu eu, vru să spuie,

Făceau semne către fete: Şi ce este şi ce nu e.
Să nu fie vreo capcană. Omul ăsta, din fereastră,
Este bun, că-i mama noastră.”
Vrăbioiul de-astă toamnă,
Mâţa
Când se scoalăiese-n tindă.
De-abia-ncepe să se-ntindă,
Și-obosită de căscat
Se întoarce iar în pat.
Ca să doarmă şi mai bine,
Laba căpătâi şi-o ţine,
Şi din vis, cum s-a adus,
Că s-a pus cu burta-n sus
Dar scurteica-i, ca de vată,
Cu opt nasturi e-ncheiată:
Și dormind și dolofani
Sug din ea cinci cotoșmani.
Gâri-gâri
Între oi şi-ntre măgari,
Laolaltă cu catârii,
Calcă-n pas, cu paşii rari,
Gâsca-n vârstă, Gâri-Gâri.
Chiar berbecii o cinstesc
Pentru tact şi cumpătare
Şi cu felu-i bătrânesc
Îi dau rang de inspectoare.
Are cincisprezece ani,
Şi din gloata curţii deasă
Pui de greier
Sare parcă pe jăratic
Şi-i şi lung şi e şi lat.
Capu-i pare retezat
Şi, al naibii, e simpatic.
Tânăra caricatură
E-mbrăcată ca-n nădragi,
Şi toţi fraţii lui mi-s dragi,
Numai dacă tac din gură.
Creștetul, bălțat piezis,
Pare strâns ca-ntr-un bariș
Înnodat cu două funte:
La urechile din frunte.
Ea visează poate, parcă,
O plimbare într-o barcă,
Pe un luciu argintiu,
Poate chiar în Cișmigiu.
Că-i dă coada-n ritm târcoale,
Ca-ntr-un lac de apă moale,
Coada ei de păr de pâslă,
Bătând perna ca o vâslă.
Trece mândră, prin gâscani,
Ca prin bâlci o preoteasă.
O saluţi, o chemi, şi vine.
Din ce-i spui şi ce-i vorbişi
Ea se uită lung la tine
Dintr-o parte şi pieziş.
N-a avut noroc să-nveţe
Şcoala cel puţin primară,
Că acum la bătrâneţe,
Ajungea şi profesoară.
Pe sub toate uşile
A trecut nesupărat,
Decât lung, mai mult pătrat
Şi umblând de-a buşile.
Când începe, să te uiţi!…
Cântă otova din drâng,
Că şi mâţele se plâng
De atâtea melodii.
Clocitoarea
Omul, zici c-a născocit,
El, maşina de clocit.
Dar, pe cât mi-aduc aminte,
I-a luat cucul înainte;
Căci în tagma păsărească
Pune pe-alţii să clocească,
Hoţul, ouăle cu pui,
Ca să-i scoată cucii lui.
El pândeşte, pe furiş,
Cuiburile din frunziş;
Un minut fără dădacă,
Şi-ntr-o lipsă de oleacă
Ouă-n cuib străin şi pleacă.
Un ou ici, un ou colea,
Mai frumos nu se putea.
Cuiburile, cu chirie,
El le ia pe datorie
Şi, la şase, şapte poşti,
Face păsările cloşti.
Cât priveşte plata dreaptă,
E soroc la Moş-Aşteaptă.
Când prin pomi, când în urzici,
Ouă-n cuib la pitulici,
Care nici nu au habar
Întorcându-se-n cuibar.
Ouăle lor, cam la fel,
Se şi potrivesc niţel,
Ş-apoi gazda nu prea ştie
Nici să numere, să scrie
Pe o frunză, pe-o hârtie,
Câte ouă a lăsat
În cuibar, bob numărat.
Pitulicile, cinstite,
Rămân dară păcălite.
Eu aş vrea s ştiu ce zice
Amăgita pitulice,
Când bobocii ei năuci
Dau, în cuib, de pui de cuci?
 Iada
Între iezii din cireadă
S-a născut de-o săptămână,
Dintr-o capră mai bătrână,
Dar zburdalnică, o iadă.
E bălţată-n fel de pete,
Zugrăvite ca pe var
Când, prin vişini şi arţar,
Bate luna în părete.
Dar pestriţă şi bălţată,
Albă, neagră, stacojie,
S-a-ntrecut în fudulie –
Şi-i stă bine, că e fată.
Iar în frunte, iada mea
Poartă, brează, semn: o stea
 Baba-n sat
Baba-n sat face minuni,
Că descântă cu cărbuni,
Doi cărbuni şi trei minciuni.
De-orice păs, de orice doare,
De măsele, de lingoare,
E atotvindecătoare.
Toate poate şi le ştie,
Dând cu bobii-n farfurie.
Cu o vrajă bombănită,
Când însoară, când mărită,
Şi dezleagă şi desparte,
De aproape, de departe,
Numai pentru om sărac
N-are timp şi n-are leac.
De la el n-ai ce să iei
Nici pentru cocoaşa ei.

Cântec de buduroi
În căciuli de stuh și paie
Stupii stau pitiți de ploaie.
Printre crăcile de prun
Par un sat ori un cătun.
Au facut și foc. Se vede:
Fumul ceții din livede.
Mănăstiri, schituri, chinovii,
Ale maicilor Zinovii,
Epiharii și Domnici:
Chilii mici, chivote mici.
Cam miroase-a iarbă mare:
Și-au gătit și de mâncare
De spălat, ele-au spălat:
Rufe ’ntinse la uscat.
Acum vre o săptămână
Atărnau ciorapi de lănă,
Șorțuri, fote, ii, pe sfori,
Bondițe, de subsuori,
Barișe, scurteici, la soare,
Odăjdii de sărbătoare.
Le-a strâns și le-a scuturat
Un vârtej, amestecat
Cu frunza și florile.
Au rămas surorile
Numai cu ce-aveau pe ele:
Nişte aripi dintr-o piele.
Din știubeie și prisacă
Starițele nu mai pleacă
Și maicile cuvioase
Au pus obloane la case,
De nu mai pătrunde-afară
Nici un fir de rază rară,
Și urzesc țoale dc ceară.
Trebuie să fie bine
Iarna-n stupii de albine.
Adormit pe jumătate
S-ascu1ți viforul cum bate.
Sfircul nu te mai atinge,
Viscolul nu te mai ninge.
Stai, că fac un buduroi
De iernat, și pentru noi.
 Miere și ceară
Fetele, albinele,
Au furat sulfinele,
Ţărâna de soare,
De pe flori uşoare,
Pulberea de lună,
De pe mătrăgună,
Scrumul de şofran,
Nea de mărghiran, –
De pe izma-creaţă,
Broboane de ceață,
Lână de tămâie
Şi smirnă, molâie –
Soiuri de lumină
Făcută făină.
Li se-aştern ca pânzele
Toate dupăprânzele,
Şi la toate ceasurile
Trâmbele, altasurile.
Cred că va-ncăpea
Într-un stup şi-o stea,
Care a venit
Şi s-a rătăcit
Dintr-un roi de sus.
Şi care diseară
E miere şi ceară.

Alfabetul
Cine vine mândru și calare Deșelat, răscrăcărat,
Și nici cal măcar nu are? (M) Spune, cum te-am botezat? (H)

Ureghile au crescut Îi atârnă, de căldură,

Pe măgarul nevăzut. (V) Până-n praf limba din gură. (R)

Ce borțos și ce fudul Râma o literă știe

Și niciodată sătul! (B) Și numai pe ea o scrie. (S)

O să-ți fac o întrebare: Cobilița din spinare

Cine-i gol, rotund și mare? (O) Îi stă-n cap și nici nu-l doare. (T)

Ca să-i rămâie peltică Ați văzut cumva să stea

I-a rămas limba mai mică. (F) Brațul drept, fără proptea? (I)

Mi-a venit de la părinți Vine șchiop dar umblă bine:

Un pieptene cu trei dinți. (E) Așa șchiop nu-i orișicine. (N)

Are la buză un glonț 3 s-a-ntors de-a-ndoasele

Sau un păr cu scărlionț. (G) Să-și numere oasele. (E)

Fuge după coadă Ca să nu-i rămâie goală

Și n-o poate prinde. (C) Inima, i-am pus pedală.(Q)

Cine seamăna din voi Cine-i chior și cine are

C-un cățel de usturoi? (D) Ochiul lui între picioare? (A)
 Hoțu’
A orbit de boală grea
Hoţu’ tatii, şi-aş fi vrut
Să-i găsesc un leac, ceva.
Nici un vraci nu l-a avut.
N-am aflat nici un spiţer,
Nici la târg, şi nici în cer.
De vreo şase ani sau şapte
Ochii-i zac, peceţi de noapte,
Şi-ngropat în gol cu totul
Cată cu nasul şi botul.
Uite-l, dibuie şi parcă
A zări niţel încearcă.
A trecut şi s-a lovit,
A lătrat. O fi simţit.
A-nţeles că pe aici
Umblă-n tufe un arici.
Altă dată, lângă casă,
Joc de creion
Brotăcelul, la fântână,
L-ai avea la îndemână,
Ca să-l prinzi ( pe brotăcel )
Să te joci niţel cu el.
Însă nici nu poţi să-l vezi,
Verde dintre frunze verzi,
Căci cu ele seamănă
Ca o frunză geamănă.
A ! că-i mic şi e frumos
Şi n-ar prea umbla pe jos,
Că-şi mînjeşte - şi nu vrea -
Pielea lui de catifea.
Stă în pom pitit, pe când
Ție ţi-a venit un gând :
Printre mugurii crescuţi,
Greierele
A dat de broasca ţestoasă.
Într-o zi s-a pomenit
Ciufulit, dar mulţumit,
Că visase că bătea
Cinci dulăi şi o căţea.
El se ceartă printre stele
Şi cu nişte cucuvele.
Hoţu’ e căţel de treabă.
Puii cloştii îl întreabă
Cum e noaptea-n noaptea lui
Şi-l mângâie ca pe pui,
Povestind mai lămurit
Ce-au visat şi-au mai gândit.
Îi iubesc şi derbedeii
Din văzduhuri, porumbeii.
Prieten bun, un porumbiel
Doarme în coteţ cu el.
Să-l mângâi şi să-l săruţi.
Dar ai vrea să ştii, acum,
Ce se fac, pe frig şi-n drum,
Cînd se scutură copacii,
Brotacelul şi brotacii.
Căci, pe viscol, fără foc,
Nici căciulă, nici cojoc,
Pot să degere, săracii,
Brotăcelul şi brotacii.
N-avea grijă. Nu le pasă.
Şi-au gătit la cald o casă,
În pământ, pe sub tulpini,
În adânc şi-n rădăcini.
Şi-acolo, pe vreme rea,
Dorm întinşi pe-o canapea.
A-nceput un greiere
Casa s-o cutreiere.
Şuieră
Şi fluieră
Şi să dormi nu te mai lasă;
Parc-ar fi la el acasă.
Ducă-se în altă aia,
Că mi-a luat-o el odaia
Şi mă bate la ureche
Struna lui de sârmă veche.
De-o mai fi cum a-nceput,
Îmi iau traista şi mă mut.
Ai văzut neruşinare ?
Sâmbăta, amiaza mare,
Fără nici-o-nştiinţare,
A venit, s-a instalat
Şi s-a pus şi pe cântat.
Eu ca omul aşezat,
Nu pun mâna pe pian
Decât rar, din an în an,
Pe oboi sau clavecin:
Să nu supăr pe vecin -
Dar şi-atuncea cu măsură
Şi cu degetul la gură,
Cânt vreo polkă sau vreo horă,
Pân' la anumită oră.
Nepoftitului din casă
Prea puţin de noi îi pasă.
Îl tot caut în zadar
Şi nu dau de lăutar.
Dintr-un dring cu limba frântă,
El s-a pus pe chef şi cântă,
Undeva, printr-un ungher,
La umbrelă, la cuier;
Îl aud de peste tot,
Şi din podini şi din pod
Şi nu mă pricep cum face
Că-l aud şi-atunci când tace.
De cinci ori am aţipit
Şi de cinci ori m-a trezit
Oaspele afurisit.
Mă frământ, ascult, aştept
Cu duşmanul să dau piept,
Dar el, molcom şi huihai,
Dă din cobză şi din nai;
Ori că zgârie pe scripcă,
Ori că râcâie o şipcă,
Câteodată pare, parcă,
Pe sticlete că-l încearcă
Sau că-ncinge pe departe
Pila-n ciob de sticle sparte,
C-are multe şi destule
Şi gâtleje, dar şi scule.
Şi...atunci? Am luat în gură
Apă, şi cu-o stropitură
L-am scos dintr-o crăpătură.
Nimerisem, subt perdea,
Într-un colţ de duşumea,
Îl văzui, se scutura,
Şi nu mai putea cânta.
Udă, leoarcă, răguşită,
Vocea-i moale e scâncită,
Şi caricatura bearcă
A uitat să mai şi meargă,
Mi se face, însă milă
De făptura lui umilă.
Suferinţele mă dor.
Eram gata să-l omor.
Să-l omor că de ce cântă?
Gîndul asta mă-nspăimântă.
Ştie, oare, oarecine,
Viaţa lui de unde vine?
Tot ce poate, orişiunde,
E să cînte ghersuri ciunte,
Şi câtu-i de mititel
Numai gura e de el.
Ca o trâmbiţă - şi nu zici
C-are-n guşe zece muzici?
Ştie-atâtea. vai, săracul,
A cânta, - ca pitpalacul,
Şi -are dreptul ticălos
Să nu cânte nici frumos.
Graiul lui e de-aşa fel
Că-l pricep ai lui şi el.
I-am prins trupul de un dram
Şi i-am dat drumul pe geam,
Şi-auzindu-l iar, de jos,
I-am urat: - „Mergi sănătos !”
 Unui prieten mic
Cuţul negriu peste tot Însă fiindcă e pe jos,
Trece vama gânditor, S-a uitat, nu s-a oprit,
Cu urechile pe bot. E frumos, dar ce folos
Cuţul este călător. Dacă-i aşa de grăbit?

Să cutez ceva să-i spun? Cine-o fi găsit cu cale,

Nu ştiu ce are să creadă. Pe-nserate, de i-a scris,
Trebuie s fie bun: Pe adresa dumisale,
A dat niţeluş din coadă. Să poftească la Paris?

Pițigoii
Piţigoi, piţigoi, Parcă v-am făcut ceva,
Nu mai treci şi pe la noi? Pe când eu, mereu deştept,
Umbli prin copaci streini Toată noaptea vă aştept,
Şi te văd pe la vecini. Toată ziua, toată vara,
Aveam două rândunele Să v-aud ciupind vioara.
Şi-au plecat din cuib şi ele. Piţigoi, mă simt sortit
Vă feriţi de prispa mea Să mă ştiu tot părăsit.

Pițigoii mei
Mi-era tare dor de voi, Și căzuse jos, în praf,
Pițigoaie, pițigoi. Sârma și de telegraf.
Înșirați la rând pe fir
I-așteptam mereu să vină Veneau și plecau în șir,
Pe subt streașini și-n grădină. Tot în zbor, mereu în zbor,
Adunându-se sobor.
Cam de mult n-am auzit
Glasul vostru ciripit. Îi vedeam cum se adună
Să vorbească împreună
Am să-i caut – însă unde Și să puie-n ramuri goale
Ceata lor se mai ascunde? Și câte ceva la cale.

Vaca lui Dumnezeu

De prin vârful pomilor Patru puncte, ca de zar,
A venit o boabă-n zbor Se gândea atunci că nu-i
De cafea, Greu să fie vaca lui.
Neclăită în perdea. Ca un nod de broderie
Dumnezeu când i-a făcut Neagră și cărămizie
Ființa din scuipat și lut, Care mișcă și se zbate,
Cu o pensulă de zdreanță S-a-nnecat pe jumătate
A vopsit-o cu faianță În nemărjinire-albastră
Și i-a pus, ca din greșeală, Din fereastră.
Două coji cu căptușeală Și fiindcă răsar în ață
În spinare, Stelele de dimineață,
Ca să zboare, Crede că din zare-adâncă
Și aproape în zadar, Luna vine și-o mănâncă.
 Ca să fie înghițită.
Și se-așază liniștită

Nu e
În cutia de sidef şi aloi
Au venit podoabe noi,
Lăcuste, păianjeni, brotăcei.
Nu te speria de ei.
I-am încremenit în stihuri blajine,
Ca să te găsească pe tine,
Stăpână.
Şopârla-i pentru glezna de la mână,
Iar şarpele pentru grumaz,
Fetişcană de atlaz -
Şi pentru şoldul dumitale, de vioară,
Domnişoară.
Te rog a mă ierta
Dacă-ţi zic şi tu şi dumneata
Şi dacă din cuviinţă şi de frică
Mintea mi se face peltică,
Şi uitucă mi se face.
Chihlimbarul ăsta-i o răgace.
Matostatul e un cărăbuş
Prins acuş.
E adevărat? Nu-i adevărat!
Gângăniile au cam întârziat,
Şi cutia de lemn de aloi
S-a întors din drum înapoi,
Pe spinarea furnicilor
În hamul şi hăţul panglicilor.
Bună dimineaţa duduie!
Uite-l mărţişorul: nu e!
 O furnică
O furnică mică, mică
Dar înfiptă, va să zică,
Ieri, la prânz, mi s-a urcat
De pe vişinul uscat
Pe picioare, pentru căci
Mi le-a luat drept nişte crăci.
Mărunţica de făptură
Duse harnică la gură
O fărâmă de ceva
Care-acasă trebuia
Aşezat în magazie
Pentru iarna ce-o să vie.
„Un' te duci aşa degrabă?
Gândul meu mâhnit o-ntreabă,
Încă nu te-ai lămurit
Că greşeşti şi-ai rătăcit?
Cu merinda îmbucată
Aripi mici
Boierii, cucoanele
Și-au închis obloanele,
Și-au zburat în gloată deasă
Către țara de mătasă.
Între florile străine
Veneticilor li-e bine.
Aici, viscol, frig și ceață,
Grâu-i strâns și iazu-ngheață.
Pomul
Te-ai suit până-n cravată
Şi mai ai până-n chelie
Două dealuri şi-o bărbie.
Nu vrei, tată, să-ţi arăt
Cum iei drumul îndărăt?
Să-ţi mai pun o întrebare
E aproape de culcare:
Unde dormi, aici, departe?
Într-o pagină de carte?
S-ajungi virgulă târzie
Într-un op de poezie?”
Mă gândesc ce-i de făcut
S-o feresc de neştiut,
Îngrijat de ce-o să zică
Maica stareţă furnică
De-o lipsi din furnicar,
Şi-o aşteaptă în zadar.
Am rămas locului noi,
Vrăbii, corbi și pițigoi,
Și cu înțelegere
Trupul c-o să degere.
Vara, vor cânta-n sobor
Că se-ntorc în țara lor.
Aduse niscaiva om
Sau duh, noaptea-n toi, un pom,
Ca un policadru nins,
E-nghețat și-i și aprins.
O boccea cu licurici,
Stele, îngeri și pitici.
Tolba ei, când s-o desfacă,
Ochii babii-i râd și-i joacă.
Ce mai scufii, ce călțuni!
Adevărate minuni.
Dar mânușile-așteaptă!
Toate sunt pe mâna dreaptă...
Maica-mare-i de părere
Că scăpase din vedere.
Fetele mele
Au aflat fetele mele, Marţea, dis-de-dimineaţă,
Când se uită prin perdele, Tot seminţe dulci la gust,
Cine vine şi le pune, De fir lung cu spic îngust,
În fereastră, boabe bune. De fir gros cu ciucure,
Arpacaş, mălai şi mei; Numai să vă bucure.
Că se uită-n ochii mei,
Fără să se sperie. Însă, cum se vede treaba,
Vin în stol puzderie, Darurile nu-s degeaba,
Şi la geam, pe latură, Că şi voi îi daţi să scrie,
Mişunând se satură. Schimb şi plată, poezie.
El vă stă mereu de pază,
Are grije, fiţi pe pace, Apărate să vă vază,
Tata mare să vă-mpace. Vrăbioi şi vrăbii mici,
Că vă cumpără din piaţă, De om rău şi de pisici.
 Casa cu vrăbii
Vrăbii casnice, știute,
Am în streașini, două sute,
Și mai am, de nu mă-nșeală
Lista scrisă cu cerneală,
Socotite, numărate,
Două sute zece, toate,
Și cu pui, cu tot, cu ouă,
Ar mai fi o sută, două.
Le-am trecut în catalog,
După litere, mă rog:
Vrăbioii cu băieții,
Și scatiii cu sticleții.
Ca la piersici și la sfecle,
Le-am dat nume și porecle,
Și poreclele urmează
După nume-n parentează…
Vrăbioii au, mai toți,
Nume de tâlhiri și hoți,
Căci, de bine să ne fie,
Noi stăm lângă pușcărie,
Și, pe vrute, pe nevrute,
Luăm și dăm cam cu-mprumut.